Ler, Oi, Leru-i Ler!
bradul casei urcă-n cer
şi-l acopăr stelele,
în înalt şi în mister
iarăşi cântă ielele
pe când munţii calmi din zări
ce le ţin isoanele
prin ninsori, prin depărtări
clatină icoanele,
bradul casei urcă sus
şi îşi cheamă soţii
să arate ce le-a pus
şi-or afla nepoţii
cu fireasca bucurie
iscodind plăpândă
până când o să-mi mai fie
neamul o colindă:
şi-aud bradul fremătând
când măsoară clipele
care-mi troienesc în gând
gândul cu aripile,
hai, te-nalţă, gând al meu,
nu mai sta stingher,
auzi, cântă Dumnezeu:
Ler, Oi, Leru-i Ler!