Dragusanul - Blog - Part 30

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ilişeşti

 

 

 

ILIŞEŞTI. În vreme ce biserica de la Ilişeşti este menţionată, în 11 iulie 1428, alături de alte 49, închinate mănăstirii Bistriţa, în uricul lui Alexandru cel Bun, o parte a satului Ilişeşti, numită, în 29 noiembrie 1443, Săsciori, apare într-un uric al lui Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun, dar numele Ilieaşinţi apare, pentru prima dată, în 15 martie 1490, când printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 35-a biserică, la Ilieşiniţi, cu popă”.

 

1517: Satul aparţinuse lui Petru, fiul lui Paşcu Hăciugă, iar Cozma Şarpe îl cumpărare de la nepoţii acestuia, Gavril şi Romaşco, feciorii Sorei, dar îl schimbă, în 26 decembrie 1517, pentru alte sate.

 

1572: În 1 ianuarie 1572, Bogdan Vodă întărea Mariţii, fata lui Moţocel, jumătate din satul Ilişeşti. În 20 mai 1610, Constantin Movilă întărea Mariţii doar un sfert de sat, cumpărătura lui Moţocel de la Gavril şi Nastea, copiii Anuşcăi, în 1611 cumpărând vornicul Gligoraş Gherman, nepotul Mariţii, moşioara Odochiei, jupâneasa lui Nacul, feciorul Maricuţei uşeroaia. Şi tot în 1611, Constantin, fiul Nacului de Ilişeşti, vindea alte 2 părţi din Ilişeşti lui Gligoraş Gherman, care mai cumpără moşioare şi de la Vasile, feciorul popii Păcurar, şi de la Savin Boghian, totalul moşiei lui ilişeştene ajungând la un sfert de sat.

 

1617: În 1617, o parte din sat şi-o disputau doi dintre stăpânii lui, Nechita Popşescul şi cumnatul lui, Dumitru Solomonescu, iar Radu Vodă porunceşte, în 4 aprilie, lui Zaharia Tăutul şi lui Constantin uricar să meargă la Ilişeşti şi să cerceteze pricina. Popşescul stăpânea a patra parte din sat, după cum se poate deduce din uricul din 26 iunie 1625, prin care nepoţii lui (trecut, în uric, Popşea), Ionaşco Moga şi popa Păcurar, primesc întăritură pentru moşia „Ileşeşti, a patra parte, partea din mijloc”.

 

1668: În 15 octombrie 1668, Nastasia Pelin, Angheluşe şi Toader din Ilişeaşti se înfăţişează divanului lui Iliaş Alexandru Vodă, revendicând partea din „Ilişeaşti, cu vecini şi cu mori, şi cu tot venitul lui Pelin vistiernic”, pe care o stăpânea Andriaş medelnicer, feciorul lui Todiraşco logofăt” şi care va rămâne stăpânul acelei părţi de sat până în 16 noiembrie 1668, când face „zapis de danie acii cucoane, Irinii, fata Nastasiei Pelin”.

 

1671: Irina Pelin, jupâneasa lui Alexandru Cercheazul, pierde zapisul de danie, iar un răzeş profită de întâmplare, încercând, fără succes, să obţină uric, în 19 august 1671, pentru acea moşie, care ar fi aparţinut tatălui lui Andriaş medelnicer, Todiraşco logofăt, şi care l-ar fi cumpărat „de la Ion Popşulescul şi de la popa Păcurar, şi de la alţi răzeaşi din Ilişeaşti”. Irina Pelin şi bărbatul ei, Alexandru Cercheazul, primesc danie, în 5 aprilie 1673, şi partea de sat a mamei sale, Nastasia Pelin, adică „a patra parte de sat şi casele din Ilişeaşti, care sănt făcute de mine, cu jupănul mieu…, cu vad de moară şi cu fănaţe, şi cu eleşteu în ţarină, şi cu branişte în pădure, şi cu doi vecini, anume Constantin Ivul, cu feciorii săi, şi Timco Rusul, cu feciorii săi”.

 

1701: În 24 iulie 1701, Angheluşa, fata Nacului de Ilişeaşti, vinde vornicului Ionaşco Isăcescul, pentru 30 lei turceşti, „a me dreaptă ocină şi moşie den partea Nacului, unde au ţinut cu logofătul şi cu Marie Peliniasă”.

 

1714: Cumpărând moşia Ionaşco Isăcescul ctitoreşte mănăstirea Ilişeşti, pe care începe să o înzestreze cu moşii, inclusiv una din vecinătatea sfântului lăcaş, cumpărată de la mănăstirea Moldoviţa cu 100 lei turceşti şi dăruită ctitoriei sale în 21 iunie 1714. Biserica din Ilişeşti, ctitorită în 1714 de mazilul Ionaşcu ISECESCUL şi de jupâneasa Alexandra, era slujită, în 1843, de parohul Georgie BUCEVSCHI, numărul enoriaşilor ajungând la 1.146. În 1876, numărul enoriaşilor ajunsese la 1.760, paroh fiind Nicolai BACINSCHI. În 1907, paroh era tot Nicolai BACINSCHI, născut în 1818, preot din 1844, paroh din 1847, preot cooperator fiind Vichentie SIMIGANOVSCHI, născut în 1863, preot din 1891, iar cantor, din 1894, Dometie SCRIPCARIU, născut în 1869.

 

1733: Maria Pelinoia lasă moşioara ei, în 23 septembrie 1733, tot mănăstirii Ilişeşti.

 

1737: În 14 mai 1737, pentru că Ionaşco Isăcescul murise fără să lase un testament, Grigori Ghica Vodă întăreşte ctitoriei sale, mănăstirea Ilişeşti, „trii părţi de sat de Ilişeşti, fără a patra parte ce easte omenească”.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mănăstirea Ilişeştii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „49 – toată suma caselor”, însemnând 33 scutelnici ai mănăstirii, 13 panţiri isprăvniceşti, 1 femeie săracă, 1 popă şi 1 jidov.

 

În 1774, satul Ilişeşti avea 40 familii, iar în 1775, când ţinea de Ocolul Moldovenesc, avea, împreună cu Braşca, (Briaţca, în recensământul lui von Spleny) 31 familii de ţărani şi 13 familii de călăraşi.

 

1762: Pe moşia mănăstirii Ilişeşti se aşează, în perioada 1762-1778,  50 de familii de emigranţi transilvăneni. Din Sărsig vine vornicul Vereş LUPU, din Blajeni, Roman OLAR, din Vereşhaza, Maria lui GRIGORE şi Moldovan GRAROCEAN, din Căila, Masai şi Gavril ALEXA, Costan IOAN, Ion PĂCURĂ şi Precop a ILIEI, din Bârgău, muzicantul Petru OBITAŞ şi Ioan MOLDOVAN, din Enciu pe Someş, Filip MOLDOVAN şi Precop ILIE, din Lomoşeni, Ioniţă SICRIAŞ, din Pintic, Ioan HEGHIDUŞ, din Topliţa, Gheorghe JAUCĂ, scripcarul Papa LUCA şi Teodor LUCA, din Bosmuş, Grigore şi Teodor VAŞINCĂ, din Slatina, Martin ORĂŞ, din St. Andraş, George şi Gavril SPODAR, Timuş SERINDAN, din Cintiş, Precop BOID şi Petre POPEI, din Orhei, Costan FLOREA, Iacob şi Lupu CUCU şi Ştefan GRAROCEAN, din Budacul de Sus, Orăş MOLDOVAN, din Prislop, Vasile RUSU, Sandu MOLDOVAN şi Andriaş MERSURLEI, din Bretea pe Someş, Nicolai ORTELI, Ştefan TOMOIOAGĂ, Ştefan TUDOR şi Grigore NICOLA, din Chintelec, Ioan MOLDOVAN, din Ernei, Nichita PETRU, din Feldru, Dumitru CHIRILĂ, din Nimigea, Ioan PIUŞĂ, din Glodeni, Ilie POP, din Bistriţa, Ion RUSU, Vasile HORDA şi Ieremie MOLDOVAN, din Odorhei pe Someş, George FLOREA, Florian NATU şi Nichita LUPUL, iar din Leşu Ilvei, Miron MOROŞAN.

 

1782: În 26 noiembrie 1782, după cum declara în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Vasile Calmuţchi stăpânea un sfert de sat Ilişeşti (Braşca), zestrea lui Vasile Calmuţchi, care s-a însurat cu fata lui Gligoraş Gherman, sfert de sat trecut, apoi, la Sandul Calmuţchi, iar de la el la Vasile, dar mereu împresurat de mănăstire. Mănăstirea Ilişeşti trebuia să stăpânească o jumătate şi trei pătrimi dintr-o jumătate de sat.

 

În 1784, şi în baza emigraţiilor transilvănene, Ilişeştii aveau 142 familii.

 

În 1785, fraţii Vasile, Gavril şi Vasile Calmuţchi declară că o treime din a patra parte din satul Ilişeşti, din cea numită Braşca, aparţine surorii lor, Aniţa, jupâneasa lui Dumitraş Tăutul.

 

În 1787, câteva din cele optzeci de familii de colonişti germani, sosite din Renania, din Bavaria şi Baden-Württemberg, s-au aşezat la Ilişeşti, dar şi la Braşca. Printre alţii, „de la Kieselbronn, lângă Pforzheim, un oarecare Friedrich Zachi venise în Bucovina și se stabilise, împreună cu alte familii, în Ilişeşti. După zeci de ani, tânărul călăreț Johann Georg Zachi din Ilişeşti a ajuns în Germania, în patria sa veche, și acolo le-a povestit rudelor sale despre condițiile din țara pustie a Răsăşitului. Un membru al familiei înfloritoare Zachi, domnul Johann Zachmann, din Groapa, lângă Ilişeşti, mi-a oferit scrisorile acestea de o mare bogăție de materiale culturale și istorice. Se povesteşte că un emigrant a fost nevoit să-și schimbe reședința de patru ori, în Galiţia, până când a găsit o casă în Zaleszc. Aflăm că, de zeci de ani, emigranții au primit diverse sume de bani din patrie, unii fiind sprijiniţi şi cu câte o parte din moștenire. Părinții își vând boii, acasă, și înjugă vacile la plug, ca să trimită bani fiicei emigrate în Răsărit”[2].

 

1788, Hacquet: „Iliceşti sau Ilişeşti este, de asemenea, o fostă mănăstire de călugări, al cărei egumen sau stareţ era arhimandritul întregii Moldove de Sus. Când au luat austriecii ţara în stăpânire, era un oarecare Meletie superior al mănăstirii. Cum acest om era foarte capabil, a fost făcut vicar general. Cum, însă, ducea o viaţă destul de slobodă şi de puţin aşezată, căci avea, în mănăstire, haremul său ascuns, nu a voit să aştepte desfiinţarea mănăstirii sale, după care ar fi trebuit să se obişnuiască cu înfăţişarea socotelilor şi cu un trai modest, ci a găsit cu cale să se facă nevăzut, împreună cu o sumă însemnată de bani, şi trăieşte, acum, într-o altă mănăstire a principatului Moldovei, dar nu cu prea mare îndestulare. Şi aici, pe lângă această mănăstire, s-a întemeiat un sat pentru coloniştii germani. Acesta era al optulea şi ultimul pe care l-am văzut în această provincie nouă, toate foarte bine aşezate şi, măcar că locuinţele, ca şi grajdurile şi şoproanele, sunt din lemn, sunt, totuşi, foarte bine făcute, dar este păcat că nu poţi, niciodată, să te aştepţi, din partea imigranţilor, la ceea ce sperai de la ei, după cum va arăta şi viitorul… De la Ilişeşti, înaintând, mai departe, spre sud, unde se ajunge la punctele de graniţă Corlata şi Capu Codrului, am găsit, la trecerea mea prin această ţară, avanposturile corpului austriac, în palăncile şi întăriturile care apărau, aici, o cale de comunicaţie secretă, care ducea, din Transilvania, tot mereu prin munţi, până în Galiţia (N.N.: este vorba de „drumul sării”, cum a rămas cunoscut, care venea, dinspre Bistriţa, pe Tihuţa, prin Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului şi Păltinoasa, apoi, prin Cacica, Solca, Horodnic şi Vicove, ducea la Cernăuţi), în care voiau să năvălească turcii, care înaintaseră până la Baia”[3].

 

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, menţiona „Şoseaua de la Cernăuţi, prin Suceava, Gura Humorului şi Dorna, la Bistriţa, în Transilvania, care este, totodată, şi drumul de poştă. Numai porţiunea de la Suceava, la Gura Humorului, nu este făcută şi există o propunere să fie dusă prin Ilişeşti şi Sf. Ilie, pentru ca să se apropie de localitatea cu ocna, Cacica, şi să se facă legătura cu ea”[4].

 

1789: O şcoală germană, cu 6 clase, funcţiona în comună din 1789, şcoala românească cu 6 clase fiind deschisă în 1859[5].

 

1802, Rohrer: „Taxele pentru drumuri, bariere şi poduri, înainte de anul 1793, când au fost încredinţate, pentru prima oară, inspectoratului vămilor, nu au adus un venit mai mare de 403 guldeni şi 45 de creiţari. Acum, însă, venitul produs de aceste taxe se ridică, în medie, după trei ani de încasări, la 8.590 guldeni şi 19 creiţari. Această dare pare, ce-i drept, să fie un impozit direct în plus pentru băştinaşi; singură, aceasta este, în cea mai mare parte, de neînlăturat, dacă ar urma să fie folosită la construcţia de şosele şi poduri… În singurul ţinut, dintre Siret şi Suceava, pe unde am călătorit, se aflau, când pe şosea, când în munţi, nouă sătuleţe mici de germani. Dacă, de altfel, am transcris bine numele de locuri româneşti, ele se numesc astfel: Rădăuţi, Frătăuţi, Arbore, Ilişeşti, Balosinăuţi (N.N.: parte a satului Horodnic), Satu Mare, Grăniceşti, Tereblecea, Mănăstioara. Uneori, se formează un sat de 12, până la 18 case, alteori de mai multe. Toate, laolaltă, au numai un pastor. Cel de acum se numeşte Schwartz, este un sas din Transilvania şi, după câte aud, este un om cu cunoştinţe (învăţat) şi cu un caracter bun, pe care pastor, însă, nelocuind la stradă, nu l-am putut vizita”[6].

 

1803: O parte din satul Braşca va fi vândută, în 4 aprilie 1803, de Ioan Baloşescul şi jupâneasa Maria, de Vasile Goian şi jupâneasa Nastasia, de Alexandru Tăutul şi de Vasile Tăutul negustorul armean din Suceava, Vasile Moisă. O altă parte din Braşca va fi vândută, odată cu partea din Părhăuţi, de Ilie Calmuţchi, fratele lui Ilie, şi de jupâneasa Paraschiva, în 10 aprilie 1805, lui Nicolaus baron Capri, pentru 16.000 floreni bani turceşti. Fiul lui Capri, Andreaş, va vinde partea aceea de sat, în 23 mai 1825, lui Andronic Moisa. Treimea rămasă din satul Braşca avea să se împartă, în 28 ianuarie 1807, între copiii Aniţei şi ai lui Dumitraş Tăutul: Maria Baloşescul, Vasile Tăutul, Nastasia Gorău şi Alexandru Tăutul.

 

1810: „Conform unei tradiţii vechi, fiecare supus „dotat” cu pământuri mai dă, pe an, drept obligaţie funciară, o găină şi un tort; iar supusul care posedă animale de tracţiune mai e ţinut să ducă un car de lemne din pădurea moşiei sau, unde nu e pădure la moşie, din cea mai apropiată pădure străină; stăpânul moşiei, însă, păduritul. Excepţie de la aceste biruri se fac numai supuşilor din Câmpulungul Moldovenesc, acelor de la moşia Ilişeşti, numiţi Brănişteri, Lipovenilor şi coloniştilor germani”[7].

 

1840: În 1 mai 1840, Vasile Florea din Ilişeşti, nepotul emigrantului transilvan din Orhei, Costan Florea, vinde lui Costan Sărghe, din Breaza, un loc de moară, „la starea locului, unde se numeşte părăul Benea”, pentru 64 lei, teren pe care îl moştenea de la mama sa, Nastasia, fata popii Vasile Şandru din Câmpulung.

 

1848: În 30 iunie 1848, primarul român, Gabriel Paşcan, şi primarul comunităţii germane, evreul Mendel Zachmann, din Ilişeşti, semnează, alături de humoreni şi de brăşcăneni petiţia, în 17 puncte, trimisă împăratului Ferdinand.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[8].

 

1886: În 1886, coloniştii germani din Ilişeşti, după ce trimiseseră un delegat în America ca să se încredinţeze despre cum merg lucrurile în „Lumea Nouă”, încep să-şi vândă pământul, vreo douăzeci de familii germane fiind deja pregătite de emigrare.

 

1886: „Unele sate românești, cu case împrăștiate, sunt curate; la căderea serii, ajungem la Ilișești, o comunitate mare, cu case impunătoare. Trebuie să fie un oraș german! Fiecare fereastră ne spune acest lucru, perdelele îl decorează și ghivecele cu flori aruncă o privire. Grija pentru florile din Carpați nu poate fi găsită decât la fermierii germani, iar conaționalii slovaci, ruteni și români nu au un sentiment de frumusețe, ci se ocupă pe deplin doar de nevoile comune ale vieții de zi cu zi. Între timp, seara cedează în faţa nopţii. Soarele a stat, mult timp, ca o sferă de aur pe munții Carpați, cerul părea transparent și parcă compus din nenumărate diamante, învăluite în tot felul de cerneluri. Strălucirea violetă și albastră deschisă a dispărut, acum, când firmamentul capătă o culoare neguroasă. Viața este plină de viață în jurul nostru. O mare sărbătoare greco-ortodoxă are loc astăzi. Drept urmare, băieții și fetele de români se împodobesc cu ținuta lor de duminică. Cămașa strălucește de curăţenie, iar mânecile albe au cusături mari roșii, care conferă costumului local o caracteristică moldovenească. Gâtul fetelor este împodobit cu şiraguri de perle fără valoare; predomină albastrul, galbenul sau albul, adesea în amestec cu monede. Catrinţe și fuste roșii sau roșcate, maro și negre completează costumul. După ce caii noştri au fost adăpaţi, trecem, printre oamenii fericiți şi glumeţi, pentru a intra într-o zonă împădurită. Frumoşii brazi se ridică întunecați și amenințători pe ambele părți ale drumului. Uneori zărim, la câte un kilometru depărtare, acoperişul alb al unei case ţărăneşti, alteori vedem doar o lumină strălucind în pădure. Zona este sigură, jandarmii și vameşii o veghează de ani buni. Multe bande de tâlhari, care s-au aciuat în sudul Bucovinei, timp de un deceniu, au fost eliminate de multă vreme, iar incursiunile pe teritoriul vecin, care sunt comune la fiecare graniță din Europa de Est, sunt în continuă scădere. Apar şi luminile mici ale licuricilor, care se lipesc unul de altul sau de un tufiş. Luna pare supărată şi nu răsfaţă cu lumina ei blândă. Parcă simțim toamna la primul colț al drumului. Pădurile par că nu se vor mai termina vreodată şi doar târziu vom ajunge la Gura Humorului, un oraș mic, ai cărui locuitori sunt români, germani și evrei… Treptat, strada devine din ce în ce mai aglomerată, iar când mergem în târguşorul Câmpulung, vedem un număr mare de oameni în costume de duminică. Din păcate, hainele sunt mult mai urâte decât în ​​Ilișești. Femeile de aici și de acolo au cămăși albe cu garnituri roșii, galbene sau negre, pe care nu le veți găsi în Transilvania sau în Maramureş, iar gâtul lor apare împodobit cu o mulţime de mărgele de sticlă colorată, dar merg pe jos, desculțe sau cu opinci urâte, cu catrinţa deschisă până la genunchi. Catrinţa lor este extrem de strânsă şi interzice orice mișcare rapidă, iar partea de sus a corpului este acoperită cu un ilic scurt sau lung; de departe, femeia poate fi confundată cu un bărbat. Bărbații se îmbracă puţin mai plăcut. Veșmântul lor principal este ilicul lung, negru sau alb, căptuşit şi tivit cu piele de oaie, capul fiind acoperit cu o pălărie rotundă de pâslă artificială, împodobită cu flori roșii. Părul negru cade în șuvițe lungi, este, la cei mai mulţi, creţ şi cade până pe umeri; unii dintre cei mai tineri pot considera acest lucru ca o podoabă, deoarece părul lor strălucește frumos, dar pentru alții obiceiul este un factor de descurajare”[9].

 

1887: În 26 aprilie 1887, un incendiu devastator a cuprins comuna Ilişeşti, fiind rase de pe faţa pământului 70 gospodării, paguba satului fiind de peste 500.000 florini. Cele mai multe gospodării transformate în scrum aparţineau germanilor, dar au ars şi şase gospodării româneşti, precum şi o parte dintre dughenele evreilor şi armenilor. O subscripţie publică a fost demarată a doua zi, în 27 aprilie, de preşedintele ţării, baronul Pino, care a donat, în sprijinul sinistraţilor, 400 florini. Comitetul Ţării, reprezentat de baronul Mustaţă, a trimis 500 florini, Împăratul Francisc Iosif – 800 florini, prefectul districtului Suceava, Stroner, a donat 100 florini, iar medicul districtual Kluczenko – 50 florini[10].

 

1887: Poate că şi datorită dezastrului provocat de incendiu, au emigrat în Argentina, din credincioşii catolici din „Illischestie, Austria”, fiind înregistraţi la Buenos Ayeres, Wilhelm Rumpel, de 28 de ani, cu soţia Louise, de 25 ani, şi cu copiii Louise, de 4 ani şi Wilhelm, de 2 ani; Karoline Birgenmaier, de 50 de ani, cu copii Jacob, de 18 ani, Friedrich, de 10 ani; Martin Gaube, de 19 ani,; Josef Irion, de 24 de ani, şi fratele său, Wilhelm, de 20 ani; Christian Roos, de 18 ani; Valentin Rumpel, de 31 de ani; Johann Staut, de 38 ani, cu soţia Klara, de 28 ani, şi cu copiii Adolf, de 2 ani şi jumătate, şi Johann, de un an; Iacob Wendling, de 50 ani; Christian Wendlig, de 9 ani; Daniel Rumpel, de 45 ani, cu soţia Barbara, de 42 ani, şi cu copiii Caroline, de 19 ani, Barbara, de 17 ani, Johann, de 13 ani, Anna, de 12 ani, Maria, de 7 ani, Elsa, de 5 ani, şi Emma, de aproape un an; Jacob Wendling, de 36 de ani, cu soţia Maria, de 32 ani, şi cu copiii Katharina, de 10 ani jumătate, Maria, de 8 ani, Johann, de 6 ani, Paulina de 4 ani şi jumătate şi Johanna, de 2 anişori[11].  

 

1890: În 1890, Ilişeştii aveau 3.727 locuitori, germani, evrei, poloni, români, armeni, biserica ortodoxă fiind slujită de preoţii Nicolai Bacinschi şi Mihai Torac, cantor bisericesc fiind Dometian Scripcariu. La Şcoala germană profesau învăţătorul superior Iacov Decker, Carol Heiler, Franz Berţ, Elisaveta Decker şi Victoria Podwyszynska. Şcoala românească avea şi ea un învăţător superior, pe Ioan Abager, ceilalţi învăţători fiind George şi Maria Brăteanu. Primar era Heinrich Kipper, tatăl celebrului poet cu acelaşi nume.

 

1891: Volumul 17, nota 160, pagina 178 (Conservarea monumentelor din Bucovina). „Profesorul conservator Romstorfer a înaintat deja Comisiei Centrale un raport foarte important, privind necesitatea conservării multor monumente importante din Bucovina. În același timp, el a atras atenția asupra bisericilor mănăstirești din Putna, Suceviţa, Dragomirna, asupra bisericilor mai vechi ale parohiilor și ale filialelor din Horecea, Toporăuţi, Siret (2), Mănăstirişte, Suceava (4) Ilişeşti, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Rădăuţi, Suceviţa, Solca, Comareşti, Arbore, Volovăţ, Milişăuţii de Sus, Satulmare, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vatra Moldoviţa etc., în afară de numeroasele biserici din lemn. La biserica din Mănăstirea Humor, mortarul piedestalului, care are o înălțime de aproximativ un metru, a căzut parțial, cu excepția peretelui inferior, care poartă încă picturi splendide. Pe cei aproximativ 30 cm lățime, pietre de profil pietonal sunt desfăcute sau chiar aruncate, îmbinările fiind mai ales fără mortar. Trotuarul din jurul bisericii s-a scufundat atât de adânc, încât nu numai că nu mai servește scopului, dar a devenit de-a dreptul dăunător construcției. Când s-au desființat mănăstirile, această biserică a devenit biserică parohială, iar iconostasul de acolo este de remarcat“[12].

 

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Niculaiu Bacinschi, paroch în Ilişeşti”, menţionează, printre familiile comunei pe: Avram GHIUŢA, Precop BERINŢAN, Rachila MIHUŢĂ şi Andreiu ROTARU[13].

 

1892: Într-un studiu antropologic, Typen der landwirthschaftlichen Bauten im Herzogthume Bukowina, Carl A. Romstorfer ia ca model de gospodărie germană în Bucovina pe cea a lui „Jakob Ast din Ilişeşti (districtul Suceava), nr. 128, reprodusă pe pagina de text în ilustrația 8, gospodărie la care 14 hectare de teren arabil (cu cereale, grâu, ovăz, cucuruz, cartofi, nutrețuri verzi și altele asemenea, bine fertilizate și folosind rotaţia culturilor) și 1 hectar de pajiște, cu 6 cai de reproducție proprie, 5 vaci, 2 boi, 2 junici și 10-15 porci, fusese construită, iniţial, în întregime din lemn, cu ziduri tencuite. În 1868, pereții clădirii rezidențiale au fost înlocuiți cu zidărie, iar după un incendiu (cel din 1887 – n. n.), acoperișul a fost înlocuit și, în locul gardului de la stradă, a fost făcut un zid de piatră. Din clădirea din față, în care se află ieșirea, care se extinde sub sufrageria estică, se poate intra în bucătăria de vară (cu cuptor, cadă de spălare și podea), situată în spate, pe stânga, iar în curte, într-o căsuţă, se află bucătăria de vară propriu-zisă. Lângă sufragerie (și accesibil din bucătăria de vară) se află cămara. Camera de zi, holul și curtea au pardoseli din lemn. Grajdul cailor, cu iesle pentru hrană, este atașat la casă. În spatele casei se află grajdul vitelor și poiata porcilor, cu pătule de gunoi, apoi magazia de echipamente. În partea din spate a curții se află hambarul, de care este atașată o cameră de tocat furaje. Clădirea stabilă este construită din lemn și parțial tencuită cu lut și văruită în alb, dar hambarul este construit din scânduri și îmbrăcat cu coloane din lemn. Acoperisul constă în totalitate draniţă. Coșarul împletit din nuiele pentru cucuruz este situat lângă hambar, iar fântâna, cu tambur acoperit, se află în partea din față a curții. O parte din curte este folosită ca grădină de legume, o altă parte ca loc liber. Varietatea gospodăriei germane, care se datorează probabil mai ales parcelării înguste și amplasării în vecinătatea drumului principal, așa cum este atât de comună în Austria Inferioară, casa aflându-se paralel cu strada, posibil cu un foișor din cărămidă în fața ușii de intrare și cu o grădină față, se găseşte şi în Ilişeşti” [14].

 

1899: Însoţirea raiffeisiană din Ilişeşti s-a înfiinţat în 1899, cu 62 părtaşi şi 75 părtăşii, sub o direcţiune formată din Iacob Seserman, Danila Lup şi Foca Nichita şi cu un Consiliu de control, din care făceau parte Dimitrie Forgaci, Istavi Nichita, Teofil Vasilovici şi Haralambrie Sîrghie, preşedinte fiind parohul Vichenti Bucevschi, vicepreşedinte – Zaharie Pop, iar vicedirector – Archip Forgaci.

 

1901, dialectologul german Gustav Weigand: „Pe 5 august 1901, m-am dus la Suceava (populație: evrei, români, germani, armeni), pentru a adăuga ceva la culegerile și obiectele mele, de unde am fost însoțit, apoi, la Şcheia[15] de protopopul Marian[16], care mă invitase la prânzului , unde am stat, câteva ore, pentru a discuta despre dialectul interesant, iar seara am mers la Ilişești[17], sat cu populația germană și română. Germanii vorbesc un dialect foarte franconian, nu dialectul șvab, chiar dacă poporul se numește șvab. A durat mult timp, până ce am găsit, în sfârșit, cazare în gospodăria profesorului de limba română. Am preferat să dorm în trăsură şi nu în camera plictisitoare, cu un pat. La 4 dimineața, m-am ridicat să-i arăt vizitiului meu, a doua oară, cum se curăță caii; de asemenea, eram încă implicat în studiile mele, astfel încât nu am putut pleca decât la 8 dimineaţa. Drumul bun şerpuia, în jos, prin magnifica pădure de fag, prin Păltinoasa, până la Capu Codrului, unde am lucrat, cu două persoane[18], una după alta, și apoi mi-am pregătit singur prânzul”[19].

 

1903: „În primăvara anului 1903, la Ilişeşti au fost găsite oase de animale, de înainte de marele diluviu, în special de mamut”[20].

 

1907: „Cabinetul de lectură „Sprijinitorul” din Ilişeşti are onoarea a vă invita, împreună cu stimata familie, la o petrecere poporală, care se va aranja la 8 Ianuarie stil nou 1908 (a doua zi de Crăciun), în sala Palatului comunal din Ilişeşti. Începutul, la 8 oare seara. Intrarea, 1 coroană de persoană. Venitul curat este menit pentru plătirea datoriei făcute cu cumpărarea Casei naţionale din Ilişeşti. Suprasolviri se primesc cu mulţămită şi se vor achita pe cale ziaristică”[21].

 

1907: „Dacă ar veni un cercetător etnograf, în prezent, la Ilişeşti, pe şoseaua ce împreună Suceava, de la răsărit, cu GuraHumorului, de la apus-miazăzi, şosea ce trece drept prin mijlocul Ilişeştiului, şi ar pune întrebarea „Ce e Ilişeştiul ? E un oraş bucovinean sau numai un sat?”, ar trebui numaidecît să capete următorul răspuns: „Ilişeştiul e un sat mărişor, de aproape 3.500 locuitori. Aici locuiesc români băştinaşi, germani sau şvabi colonizaţi, evrei strecuraţi, armeni în număr mic, dar bine cuprinşi, şi ţigani, prieteni ai românilor pe vremuri mai bune”. Ilişeştiul e, aşadar, un conglomerat, un amestec de 5 naţiuni mai mici sau mai mari. Dintre toate aceste naţiuni trăiesc cel mai bine şi mai uşor evreii şi armenii, căci în mâna lor e comerţul. Mai ales evreii au pus mâna pe tot felul de comerţ, crâşme multe, dugheni de postav şi chiar comerţul cu vite. Şi armenii o duc bine, căci şi ei se ocupă cu comerţul. Cât despre şvabi, apoi ei sunt gospodari foarte buni şi avuţi. Agricultura o poartă foarte raţional. Loc au destul, căci l-au apucat cu preţuri de nimică, de la români. Românii, fără să amintesc de ţigani, care vara fac cărămizi şi trăiesc boiereşte, iarna însă-s pe la casele românilor darnici, o duc foarte greu. Mai ales cei nevoieşi, şi numărul lor e coplişitor, sufăr, pe lângă alte greutăţi, încă şi de următorul rău. Imaşul se dă în arendă. Cei avuţi, dar mai ales şvabii, urcă preţul, la licitaţie, până 180 coroane pe falce, în loc foarte rău, unde nu se face alta nimică decât ovăs şi barabule slabe de tot. Cei avuţi urcă preţul, celor nevoiaşi le trebuieşte numaidecât şi dau numai 10 bani mai mult şi locul nu-i ară nevoiaşului nici cu bani foarte grei. Ce se întîmplă? Acela care are să dea 180 coroane şi 10 bani pe falce, îşi pune barabulele mult după Sfântul George şi ce urmează, de aici, e uşor de înţeles. Acum, de vreo 3 ani, încoace, se deşteaptă şi românii din letargia de care au fost cuprinşi lung timp şi, împreună cu conducătorii lor, cearcă a se emancipa de iobăgia în care numai din vina lor şi a conducătorilor lor de mai nainte au căzut. Prăvălie au, deşi mulţi nu înţeleg rostul ei. Ba chiar un gospodar, Archip Forgaci cu numele, şi-a deschis o dugheniţă, care înfloreşte. Cabinetul de lectură este, care însă nu e sprijinit tocmai de aceea pentru care e făcut. Cu un zel neîntrecut se întrepune, din gospodari, pentru toate întreprinderile din sat Ermulai Ghiuţă, care, de bună samă, va secera mulţămite de la toţi, când se vor fi deşteptat cu toţii la o muncă comună. E cam târziu, căci e oara unsprezecea, dar totuşi se va putea face ceva. Numai Dumnezeu şi curaj ajută la lucruri bune. Stând lucrurile astfel, putem spune că românii încep, în Ilişeşti, a merge înainte spre bine. Dar să fim drepţi şi cu cei nevoiaşi! Pe lângă răul de mai sus, mai sufăr aceştia încă şi de următorul rău. Ei lucrează la cei avuţi, cu ziua şi cu falcea, pe bani. Dă, aceasta ar fi bine, dară vezi, banul e rotund şi lesne lunecă, în cele mai multe cazuri, pentru lucruri de nimică, cum e rachiul, şi când vine iarna, se trezesc că au lucrat toată vara, şi iarna tot n-au ce mânca. Ilişeştenii, după cum cred, salută cu însufleţire ideea despre banca agrară, ce aţi ventilat-o în acest organ şi nu cred că nu se vor înscrie, ca comună, spre a fi membri. Până atunci, însă, să se urgenteze următoarele două propuneri: 1). Să se fixeze preţul pentru o falce de loc, după productele ce le dă acel loc de imaş; 2). Cei nevoiaşi să nu lucre pe bani, ci pe pâne, cum se zice, în parte la cei avuţi. Cei chemaţi au cuvântul!”[22].

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[23], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la ilişeştenii Toader ROŞCA (50 ani în 1908), Maria HUSARCIUC (învăţătoare, 24 ani în 1908) şi Alexandra BOTUŞAN (21 ani în 1907).

 

1908: „Gospodarul fruntaş din Ilişeşti Vasile Doboş a fost pândit mişeleşte de nişte hoţi, în adevăratul înţeles al cuvântului, în una din serile trecute şi a fost atât de rău bătut, încât, după câteva zile, şi-a dat sufletul. În general se vorbeşte că a căzut victimă maşinaţiunilor jidoveşti. E dureros când omul luptă pentru dreptate şi tocmai din cauza aceasta îşi pierde viaţa. Unde e dreptatea, să cerceteze cei chemaţi”[24].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ilişeşti, comună rurală, districtul Gurahumora,  aşezată  pe partea stângă a pârâului cu acelaşi nume, lângă hotarul cu districtul Suceava. Suprafaţa: 30,11 kmp; populaţia: 3.726 locuitori, parte români greco-ortodocşi, parte germani, romano-catolici şi evanghelişti. Este străbătută de drumul principal Suceava-Gurahumora; are un oficiu telegrafo-poştal. E în apropiere de sta­ţia Păltinoasa a liniei ferate Hatna-Câmpulung. Are 2 şcoli populare, una românească şi alta germană, cu câte 6 clase fiecare (deci câte 180 şcolari fiecare şcoală – n. n.); 3 bi­serici, dintre caru una românească parohială, greco-ortodoxă, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, alta evanghelică, de confesiune augustină şi a treia romano-catolică; 2 case de economii, ale celor 2 populaţiuni. La 1776, pe teritoriul pe care se află acum această comună se afla o mănăstire, zidită în anul 1714, şi în care se găseau încă 6 monahi. După întemeierea sa, această comună a fost distrusă, de mai multe ori, de turci şi de tătari. În apropiere se află ruinele unei cetăţi, despre care se zice că era, pe timpul verii, locul de petrecere al unei domniţe. Numele provine, probabil, de la posesorul său, Ilişescu. Populaţia, formată din familii originare şi mărită cu emi­granţi transilvăneni şi apoi cu colonii germane, aşezate aci la 1787, se ocupă cu agricultura şi cu creştera vitelor. În această din urmă ramură, excelează populaţiunea germană, prin o frumoasă prăsilă de cai. Mulţi din locuitorii germani sunt meseriaşi. Comuna posedă 1.485 hectare pământ arabil, 159 hectare fânaţuri, 40 hectare grădini, 866 hectare imaşuri, 370 hectare păduri. Se găsesc 618 cai, 1.415 vite cornute, 300 oi, 1.484 porci. Ilişeşti, moşie, cu administraţie specială, districtul Gurahumorului. Suprafaţa: 5,87 kmp; popu­laţia: 10 locuitori. Cuprinde, pe lângă moşia Ilişeşti propriu-zisă, şi târla Opcina. Depindea, odată, de comuna cu acelaşi nume. Ilişeşti, pârâu, afluent pe dreapta al Suce­vei, răsare lângă comuna Ilişeşti şi se varsă în Suceava, în drep­tul localităţii Costâna, districtul Su­ceava”[25].

 

1910: „Cabinetul de lectură „Sprijinitorul” din Ilişeşti are onoare a invita onoratul public românesc la petrecerea poporală ce se va aranja a doua zi de Crăciun (1910) în sala comunală din Ilişeşti. Intrarea – o coroană de persoană”[26].

 

1910: „Miron Prislopan şi Dumitru Dârzu, gospodari şi deputaţi comunali din Ilişeşti, au strâns vreo două sute de iscălituri ca să se poată da concesia de crâşmărit lui Mendel Schachter, care îşi deschide crâşma la o depărtare de vreo 20 paşi de şcoala românească. Ruşine obrazului să le fie!”[27].

 

1915: „După ocuparea Sucevei (2 ianuarie 1915), ruşii s-au îndreptat spre munţi. După ciocniri neînsemnate la Cacica şi Ilişeşti, au ocupat Humorul şi, înaintând pe valea Moldovei, au ocupat Câmpulungul. Ajunse la întăriturile de la Mestecăniş, avanposturile ruseşti au fost respinse, un general şi mai mulţi ofiţeri, ce erau într-un automobil, au fost loviţi de un şrapnel şi au murit”[28]. Un calvar care reîncepea, în 2/25 ianuarie, cu luptele la Ilişeşti, în care au fost implicaţi 600 de voluntari români, numiţi, după modelul din 1848, legionari, care primiseră câte o puşcă veche şi câte un singur cartuş, dar fără să aibă nici o dovadă că ar fi combatanţi, portul lor ţărănesc sortindu-i condamnării la moarte, în cazul în care erau capturaţi de ruşi. Subordonaţi Cezirkeagmeister-ului din Gura Humorului, flăcăii nu au putut opune rezistenţă puhoiului de cazaci şi s-au retras la Gura Humorului[29]… În vama dintre Iţcani şi Burdujeni: „Mă întreţin cu bucovinenii. Multe lucruri jalnice povestesc ei. Zăresc câţiva invalizi şi intru în vorbă cu ei. Doi tineri zdraveni, de loc din Ilişeşti, nu departe de frontieră. Unuia îi lipseşte braţul stâng, şi altuia, cel drept. Îmi povestesc că au luptat pe toate fronturile şi braţul l-au pierdut în luptele din Galiţia. Ambii sunt decoraţi, dar numai unul poartă „Crucea de Fier”. Întrebând pe celălalt de ce n-o poartă, îmi răspunde cu un oftat: „La ce bun, dacă nu port braţul?”. Au pensii lunare de câte 16 coroane. O femeie din Storojineţ –  100 de kilometri departe de Burdujeni –, venită după cele câteva kilograme de porumb, ne face socoteala că drumul, încoace şi înapoi, şi cu cheltuielile face 2,5 coroane kilogramul de făină de porumb. Toate sunt scumpe în Bucovina. Zahărul a ajuns, la Iţcani, 1,6 coroane kilogramul”[30].

 

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost plătit de „Rezervistul Vasile Ciuc, Ilişeşti, Regimentul 22, rănit; Corporalul Vasile Doboş, Ilişeşti, Regimentul 22, mort; Fruntaşul Lazăr Frunză, Ilişeşti, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Mihai Galaţan, Ilişeşti, Regimentul 22, rănit”[31]; „Infanteristul Ioan Boghian, Ilişeşti, Regimentul 22, rănit; Sergentul major Grigorie Doboş, Ilişeşti, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Mihai Galaţan, Ilişeşti, Reg. 22, mort (01.03-31.07.1915)”[32]; „La propunerea doamnei Catarina Nichita, din Ilişeşti, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Andrei a lui Eustafie Nichita. Doamna Catarina Nichita susţine că soţul ei, Andrei a lui Eustafie Nichita, a murit, în toamna anului 1915, ca prizonier la Samara”[33]; „Johann Rumpel, din Ilişeşti, a participat la război şi să fi căzut în anul 1915, într-o luptă din Carpaţi, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Rumpel, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; „Heinrich a lui Johann Armbrüster, din Ilişeşti, la 1 iunie 1877, a participat la război şi ar fi căzut, în anul 1916, lângă Görz, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Katarina a lui Heinrich Armbrüster, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Johan Mai, din Ilişeşti, care a participat la război, să fi murit ca prizonier în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Mai, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[34]; „Heinrich Manz, gardist financiar din Ilişeşti, a participat la război şi e dispărut din anul 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Procuraturii de finanţe, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Nicolai a lui Toader Paşcan, din Ilişeşti, a participat la război şi ar fi murit în un lagăr de prizonieri, în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Victoria a lui Nicolai Paşcan, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[35].

 

1918: „De prin sate veneau ştiri alarmante. Mulţimea celor dezmoşteniţi şi oprimaţi, provocată de acte de profundă inconştienţă a unor elemente minoritare, cum a fost murdărirea pereţilor bisericei şi casei parohiale din Ilişeşti, începuse a se deda la acte de teroare contra evreilor, cum a fost cazul la Bosanci şi Bălăceana. Anarhia ameninţa să ia poporţii, cum ni-o comunicau cu disperare fruntaşii ţărani ai satelor. La sate nu se ştia încă nimica nici de acţiunea consiliului naţional din Cernăuţi, nici de sosirea armatei române”[36].

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Gura Homorului făceau parte şi „Locţiitor: Vasile Halip, consilier silvic, Ilişeşti, şi Reprezentantul ţăranilor: Gheronte Doboş, agricultor, Ilişeşti”[37].

 

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: a). în calitate de învăţători superiori: Vasile Botezat la Ilişeşti”[38].

 

1941: Printre primii Eroi ai României Mari se numără şi „Nemigean Gheorghe a lui Ilie, soldat, contingentul 1940, cu ultimul domiciliu în com. Ilişeşti, jud. Suceava, mort la 5.VIII.1941” [39], „Botoşanu Ilie, soldat, ctg. 1940, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Ilişeşti, jud. Suceava, mort la 9 iulie 1941”[40].

 

1949: Prima colectivizare în Ilişeşti. Prin înfiinţarea fermelor, întovărăşirilor şi a gospodăriilor de stat, România comunistă pregătea o uriaşă confiscare de proprietate, fără despăgubiri – precum în rechiziţionarea moşiilor necesare reformei agrare de după primul măcel planetar. Am dat întâmplător peste schimburile de terenuri şi comasările din Ilişeşti şi, cum nu am obiceiul să trec indiferent pe lângă nici o mărturie, am trudit o zi şi mai bine ca să copii numele antecesorilor doamnelor şi domnilor Teişanu, Mărgineanu, Buzdugan, Doboş, Nimigeanu, pe care am onoarea de a le şi de a-i cunoaşte. / „DECRET Nr. 20 pentru autorizarea Statului, prin Ministerul Agriculturii să facă unele schimburi de terenuri. / Art. 1. Se autorizează Statul Român, prin Ministerul Agriculturii, ca, prin derogare de la dispoziţiunile art. 2 din Legea Nr. 187 din 1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, publicată în Monitorul Oficial Nr. 68 bis, din 23 Martie 1945, şi art. 2 şi 11 din Legea Nr. 203, pentru reglementarea circulaţiei şi stabilirea regimului juridic al imobilelor agricole, publicată în Monitorul Oficia1 Nr. 140 din 23 Iunie 1947, în vederea comasării terenurilor proprietatea Statului, pentru înfiinţarea Fermei Ilişeşti, judeţul Suceava, să facă următoarele schimburi de terenuri:

 

Dna Andrei Helene a George, născută Kert, dă Statului terenul în întindere de 5.490 mp, din corpul funciar 2.310, din parcelele Nr. 3.012/2 şi 2.989/2 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă egală, de 5.490 mp, din parcela Nr, 2.869 si 2.865/9 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava.

Dl Berenţean Gheorghe a Leon a Toader dă Statului terenul în întindere de 2.950 mp, corpul funciar 1.474 din parcela 2.848 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 2.950 mp, din parcela Nr. 437 a aceleiaşi comune.

Berenţan Gheorghe a Ilie Dumitru dă Statului terenul în întindere de 2.600 mp, corpul funciar 1.473 din parcela Nr. 2.563/2 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.617 mp, din parcela Nr. 196/2, 197/1, 197/2 a aceleiaşi comune.

 

Dl Botnar George şi Botnar Emilia Rudolf, născută Kiper, dă Statului terenul în întindere de 3.175 mp, corpul funciar 1.108 din parcela Nr. 2.557/1 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 3.500 mp din parcela 2.100/1 a aceleiaşi comune.

Botezat Nicolae a Maftei din comuna Braşca dă Statului terenul în întindere de 6.697 mp, corpul funciar 1.241, 921, 1.244, 921, 1.980 din parcelele 88/1, 88/2, 89/1, 89/2, 2.467/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 7.042 mp, din parcela 367 şi 377/1 a comunei Braşca.

Botezat Aglaia a Vasile, născută Prelipceanu, dă Statului terenul în întindere de 1.484 mp, corpul funciar 2.111 parcela 3.021/23 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1.940 mp, din parcela 577/2 a comunei Braşca.

 

Botoşan Aurora a Ion Eremia dă Statului terenul în întindere de 2.738 mp, corpul funciar 377 din parcelele 2.521 si 2.520/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus, terenul în suprafaţă de 3.220 mp, din parcela 949/2 a aceleiaşi comune.

Botoşan Grigore a Isidor dă Statului terenul în întindere de 3.297 mp, corpul funciar 1.761 din parcela 3.028 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 3.297 mp, din parcela 1.267/2 a aceleiaşi comune.

Botoşan Vasile a Constantin a Simion dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 2.167 mp, corpul funciar 1.333 din parcelele Nr. 1, 3/2, 6/1, 3.052/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 1 ha, 7.167 mp, din parcelele 2.100/2 şi 2.102 a aceleiaşi comune.

 

Buzdugan Dumitru a Vasile dă Statului terenul în întindere de 2.884 mp, corpul funciar 388 din parcelele 2.948/2 şi 2.511/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.845 mp, din parcele 441/2 şi 412 a aceleiaşi comune.

Buzdugan Ioan a Dănilă şi Gafina dau Statului terenul în întindere de 3.095 mp, corpul funciar 1.051 din parcela 2.567/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă egală de 3.095 mp, din parcela 1.412/2 .a aceleiaşi comune.

Buzdugan Maria a Teodor, născută Lup 7/28, Ioana, Gheorghe, Zamfira, Dafina, Ecaterina, Ion şi Ruxandra 3/28, dau Statului terenul în întindere de 1 ha, 9.609 mp, din parcelele 2.963, 2.859, 2.475 şi 2.476 din corpul funciar 13 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 9.612 mp, din parcelele 426/1, 426/2, 426/3, 426/4, 2.777, 2.895 si 2.900 a aceleiaşi comune…

 

Catargiu Constantin a Petre dă Statului terenul în întindere de 1.484 mp, corpul funciar 2.115 din parcela 3.021/24 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 1.484 mp, din parcela 1.328/10 a aceleiaşi comune.

Cojocari Andrei a Pantelimon a Toader dă Statului terenul în întindere de 4.200 mp, corpul funciar 357 din parcela 2.076/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenu1 în suprafaţă egală de 4.200 mp, din parcelele 3.151/27, 3.145/111 a aceleiaşi comune.

Cojocari Vasile a Mihail dă Statului terenul în întindere de 3.900 mp, corpul funciar 1.889 din parcela 2.532/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statut Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 4.160 mp, parcela 1.263/1 a aceleiaşi comune.

 

Ciuc Dumitru a Vasile dă Statului terenul în întindere de 4.311 mp, corpul funciar 1.381, din parcela 2.577, 2.578, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 4.311 mp, din parcela Nr. 666 clădiri şi 50/2 a aceleiaşi comune.

Costân Galafira a Dionisie, născută Paşcan, dă Statului terenul în întindere de 1.978 mp, corpul funciar 2.108, din parcela 3.021/17 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 2.355 mp, din parcelele 545 clădiri, 450/1, 456/1, 443/1, 443/1, 443/5, a aceleiaşi comune.

Costân Gafiţa a George, născută Runcan, dă Statului terenul în întindere de 2.822 mp, corpul funciar 2.112, din parcela Nr. 3.021/21, 3.019/1, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 2.822 mp, din parcela 577/1, a comunei Braşca.

 

Costân Lidia a Gheorghe dă Statului terenul în întindere de 1.129 mp, corpul funciar 1.069, din parcela 3.018 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1.129 mp, din parcela 577/3, a comunei Braşca.

Costân Eleonora a Ion Nicolae dă Statului terenul în întindere de 2.108 mp, corpul funciar 629; din parcela 2.519/2, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 2.108 mp, din parcela 2.905/1, 2.964/4, a aceleiaşi comune.

Costân Vasile a Gheorghe dă Statului terenul în întindere de 7.790 mp, corpul funciar 829 din parcela 8.843 şi 2.844 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 7.790 mp, din parcela Nr. 2.917/1 şi 2.918/1 a aceleiaşi comune.

 

Doboş Ana a Toader Iordache, născută Buzdugan, dă Statului terenul în întindere de 1.374 mp, corpul funciar 895 din parcela 2.851 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1.300 mp, din parcela 1.979/3, a aceleiaşi comune.

Feleancă Eleonora a Terente, Valeria, Gheorghe, Ion, Alexandru, Câmpan 3/20 şi Eufrosina Terente Feleancă, căsătorită 2 Andronic Rotari, născută Paşcan 5/20, dau Statului terenul în întindere de 1.665 mp, corpul funciar 486 din parcela 2.924/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 1.820 mp din parcela 444 a aceleiaşi comune.

Feleancă Nastasia a Dumitru Nichita Doboş, născută Feleancă, dă Statului terenul în întindere de 4.968 mp, corpul funciar 408 din parcelele 3.126/1, 3.127/1, 3.126/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 5.200 mp, din parcela 2.691/1 a aceleiaşi comune.

 

Florica Arcadie Onisifor din Braşca dă Statului terenul în întindere de 5.590 mp, corpul funciar 1.785 din parcela 3.071/2, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.406 mp, din parcela 397 a comunei Braşca.

Forgaci Gheorghe a Toader dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 3.450 mp, corpul funciar 330 din parcelele 3.008/2, 2.515/1, 2.519/1, 2.524, 2.525, 2.853/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 3.348 mp, din parcelele 1.976/2, 2.000/2, 2.904/3, 2.905/3 a aceleiaşi comune.

Forgaci Eleonora a Gheorghe Toader dă Statu1ui terenul în întindere de 1 ha, 4.545 mp, corpul funciar 1.235, din parcelele 2.489/1. 2.488, 2.515/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 4.545 mp, din parcelele 842 clădiri, 1.182/2, 2.000/1 a aceleiaşi comune.

 

Forgaci Dumitru a Pavel, Forgaci Maria a Dumitru a Pavel, născută Avram, dau Statului terenul în întindere de 2 ha, 1.353 mp, corpul funciar 282 şi 952 din parcelele 2991/2 2.831/2 2.472, 2.471 şi 2.473 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Sfatul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 2 ha, 1.293 mp, din parcelele 213/1, 213/3, 2.617/10, 2.868, 2.015/2, 2.018 şi 2.020 a aceleiaşi comune.

Forgaci Dumitru a Toader dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 819 mp, corpul funciar 1.245 din parcelele 2.986 şi 2.839 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 790 mp, din parcelele 2.911/1, 2.910/1, 2.911/2, 2.910/2 a aceleiaşi comune.

Forgaci Nicolae Toader dă Statului terenul în întindere de 9.215 mp, corpul funciar 389 din parcela 2.840/2, 2.495, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 9.410 mp, din parcelele 317/1, 317/2, 317/3, 413 clădiri, 2.913/3 şi 2.914/3 a aceleiaşi comune.

 

Gabor Teodor a Nicolae 4/8, Gabor Elena a Gheorghe, născută Leliu 1/8, Gabor Nicolae a Gheorghe 3/8 dau Statului terenul în întindere de 2.470 mp, corpul funciar 2.049 din parcela 2.946 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 2.500 mp, din parcela 43 clădiri, 42 clădiri, 128/1, 128/2, a aceleiaşi comune.

Gălăţeanu Ion a Jacob a Constantin dă Statului terenul în întindere de 5.264 mp, corpul funciar 1.694 din parcela 2.949/1, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statal Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 5.260 mp, din parcela 2.908 si 2.909/1, a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Glincheria a Vasile dă Statului terenul în suprafaţă de 684 mp, din parcelele 113/3, 113/4 clădiri şi 406/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în întindere de 702 mp, din parcela 126/2 clădiri, 986/2 a aceleiaşi comune.

 

Ghiuţă Toader a Rachilei a Ion dă Statului terenul în întindere de 5.200 mp, corpul funciar 214 din parcela 2.576/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 5.242 mp, din parcela 73 clădiri, 211/1, 211/2, 212 şi 2.156/106, a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Samuil a Dumitru 1/2 p., Ghiuţă Domnica a Samuil, născută Bărbuan, dau Statului terenul în întindere de 5.850 mp, copul funciar 291 din parcela 2.531 a. comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 5.850 mp, din parcelele 3151/31, 3.145/106 a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Leon a Ermolai dă Statului terenul în întindere de 2.638 mp, corpul funciar 2.327 din parcela 2.467/5 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.600 mp, din parcela 2.426/5, a aceleiaşi comune.

 

Ghiuţă Victoria a Constantin dă Statului terenul în întindere de 6.177 mp, corpul funciar 858 din parcela 2.508/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 6.176 mp, din parcela 2.015/1 a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Gheorghe a Ermolai dă Statului terenul în suprafaţă de 1 ha, 2.121 mp, corpul funciar 1.238 din parcelele 2.951, 2.947, 2.948/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în întindere de 1 ha, 2.121 mp din parcelele 275/2, 1.979/2, 2.111/1 a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Marian a Ermolai dă Statului terenul în întindere de 6.944 mp, corpul funciar 721 din parcelele 2.816/2, 2.817, 2.818/1 şi 2.819 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.944 mp, din parcelele 855, 1.980/1 şi 1.980/2 a aceleiaşi comune.

 

Ghiuţă Constantin a Zaharia dă Statului terenul în întindere de 3.195 mp, corpul funciar 1.372 din parcela 2.933 şi 134 clădiri a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 3.362 mp, din parcelele 105 clădiri, 422 clădiri, 307 a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Panoria a Ermolai, năstută Zamfirescu, dă Statului terenul în întindere de 9.909 mp, corpul funciar 2.080 din parcela 2.550 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 336 mp, din parcela 1.612/1 a aceleiaşi comune.

Lazurcă Mihai a Ion dă Statului terenul în întindere de 1.386 mp, corpul funciar 2178 din parcela 3.021/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de1.386 din parcela 856/3 a aceleiaşi comune.

 

Lup Ilie a Constantin dă Statului terenul în întindere de 7.912 mp, corpul funciar 2.106 şi 2179, din parcelele Nr. 3.021/10, 3.021/11, 3.021/12, 3.021/14, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 8.175 mp din parcelele 856/4 şi 2.107/2, a aceleiaşi comune.

Lup Ilie a Constantin, Lup Domnica a Ilie a Constantin, născută Baciu, dau Statului terenul în întindere de 6.451 mp, corpul funciar 2.107 din parcelele 3.021/13, 3.021/15 şi 3.021/16 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă egală de 6.451 mp, din parcelele 2.106/2 şi 2.107/1 a aceleiaşi comune.

Lupu Maria, Ecaterina, Rozalia, Ion, Domnica, Gheorghe, Ion, Natalia şi Toader Larion Dârţu dau Statului terenul în întindere de 6.946 mp, corpul funciar 69 din parcela 2.181/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.861 mp, din parcelele 427/1, 427/2 şi 427/3 a aceleiaşi comune.

 

Lupu Eugenia a Ştefan, născută Olari, dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 4.035 mp, corpul funciar 1.149, din parcelele 2.469 şi 2.468 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 4.035 mp, din parcelele 148 clădiri, 2.115/1, 2.115/2, 2.113/2 şi 1.157/1 aceleiaşi comune.

Macodean Axente a Isidor dă Statului terenul în întindere de 1.978 mp, corpul funciar 2.104 din parcela 3.021/8 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1.978 mp din parcela 422/3 a aceleiaşi comune.

Mărgineanu Trăian şi Arcadia din Braşca, dau Statului terenul în întindere de 3.824 mp, corpul funciar 1.240 din parcela 2.532/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 3.936 mp, din parcela 400/2 a aceleiaşi comune, adică Braşca.

 

Mihuţă Constantin a Pamfil dă Statului terenul în întindere de 2.676 mp, corpul funciar 2.200 din parcela 2.467/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.976 mp din parcela 2.096/2 a aceleiaşi comune.

Mihuţă Constantin a Pamfil şi Maria a Pamfil dau statului terenul în întindere de 8.366 mp, corpul funciar 1987 din parcela 2.454 şi 2.453/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 8.050 mp din parcela 2.098/1, 2.098/2 a aceleiaşi comune.

Moroşan Axentie a Mariei dă Statului terenul în întindere de 1.720 mp, corpul funciar 452 din parcela 2.520/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 1.720 mp din parcela 108/3,1 şi 112/3 a aceleiaşi comune.

 

Negură Gheorghe a Nicolae dă Statului terenul în întindere de 4.146 mp, corpul funciar 2.303 din parcela 2.955/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 4.146 mp, din parcelele Nr. 2.113/1 şi 2.914/1 a aceleiaşi comune.

Negură Catrina a Nicolae dă Statului terenul în întindere de 5.884 mp, corpul funciar 1.933 din parcela 2.582/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 5.884 mp, din parcela 1.301/4 a aceleiaşi comune.

Nimigeanu Ion a Dănilă dă Statului terenul în întindere de 4.992 mp, corpul funciar 852 din parcela 2.856/2, 2.857/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 5.000 mp, din parcelele 2.866/1 şi 2.965/5 a aceleiaşi comune.

 

Nimigeanu Ştefania a Vasile a Dănilă, născută Olteanu, dă Statului terenul în întindere de 1.978 mp, corpul funciar 1.272 din parcela 3.021/5 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă egală de 1.978 mp, din parcela 856/1 a aceleiaşi comune.

Nimigeanu Catrina a Vasile a Alexa, născută Nimigeanu, dă Statului terenul în întindere de 2.609 mp, corpul funciar 1.302 din parcela 2.857/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 2.600 mp din parcelele 2.866/2 şi 2.965/6 a aceleiaşi comune.

Nimigeanu Nicolae a Nicolae 1/4, Nimigeanu Ion a Nicolae 1/4, Nimigeanu Ilie a Nicolae şi Nimigeanu Vasile a Nicolae 1/4, dau Statului terenul în întindere de 7.643 mp, corpul funciar 40 din parcela 2.824 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 7.643 mp, din parcela 2.627/2, 2.627/3 a aceleiaşi comune.

 

Nimigeanu Dumitru a Nichifor din Braşca dă Statului terenul în întindere de 3.217 mp, corpul funciar 2.091 din parcela 2.531/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 3.217 mp, din parcela 521/5 a comunei Braşca.

Olari Gheorghe a Spiridon 1/2 şi Olari Vasile a Spiridon ½ părţi dau Statului terenul în întindere de 3.172 mp, corpul funciar 55 din parcela 2.923 şi 2.924/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 3.172 mp, din parcelele 2.913/2 şi 2.914/2 a aceleiaşi comune.

Olaru Gheorghe a Constantin a Nicolae dă Statului terenul în întindere de 2.658 mp, corpul funciar 1.170 din parcela 2.467/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 2.658 mp, din parcela 1.423 a aceleiaşi comune.

 

Paşcan Leontina a Vasile, căsătorită II V. Sărăreanu 4/16 părţi, Tobrea Silvia Ilie, născută Paşcan; Paşcan Gheorghe a Vasile, Paşcan Alexandru a Vasile 3/16 părţi, dau Statului terenul în întindere de 8.450 mp, corpul funciar 1.822 din parcelele 8/3, 10, 946 clădiri a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 8.450 mp, din parcelele Nr. 44 clădiri, 108/1, 111/1, 112/1 a aceleiaşi comune.

Paşcan Roman a Gheorghe dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 4.465 mp, corpul funciar 8.884 din parcelele 8/2 şi 84/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 4.490 mp, din parcelele Nr. 621 clădiri, 970/3, 2.706, 2.707, 2.708, 2.710/2, 2.855, a aceleiaşi comune.

Paşcan Garafira a Roman a Gheorghe, Ruxandra, Victoria, Catrina, Gheorghe, câte 1/5 părţi, dau Statului terenul în întindere de 5.931 mp, corpul funciar 993 din parcelele 2.854, 2.855 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 5.930 mp, din parcela 2.867 şi 2.965/2 a aceleiaşi comune.

Paşcan Roman a Emilian dă Statului terenul în întindere de 6.780 mp, corpul funciar 1.821 din parcela 8/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.780 mp, din parcelele 243 clădiri, 1.040/2, 1.041/3, 1,432 a aceleiaşi comune.

 

Paşcan Ion a Chiriac dă Statului terenul în întindere de 2.952 mp, corpul funciar 11 din parcela 2.850/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.942 mp, din parcela 2.903/2, 2.904/2 a aceleiaşi comune.

Paşcan Gheorghe a Andron 1/2  părţi, Paşcan Eva a Gheorghe, născută Hrivneac 1/2  părţi, dau Statului terenul în întindere de 4.012 mp, corpul funciar 425 din parcela 406/2, 113/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 4.012 mp, din parcelele 1.011/4, 1.049, 242 a aceleiaşi comune.

Paşcan Eva a Gheorghe, născută Hrivneac, dă Statului terenul în întindere de 6.026 mp, corpul funciar 769 din parcela 2.828, 3.021/1, 3.021/26 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 6.130 mp, din parcela 2.901/1 a aceleiaşi comune.

 

Paşcan Paraschiva, născută Sâmbovan, dă Statului terenul în întindere de 1.350 mp, corpul funciar 2.335 din parcela 2.973, 2.979 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1.350 mp, din parcela 108/4 a aceleiaşi comune.

Paşcan Maria a Vasile a Ion Nicolae dă Statului terenul în întindere de 3.280 mp, corpul funciar 1.793 din parcela 2.474 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 3.280 mp, din parcela 2.485/2 a aceleiaşi comune.

Părâu Tănase dă Statului terenul în întindere de 2.959 mp, corpul funciar 1.492 din parcela 2.567/1, 2.547/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.990 mp, din parcela 2.617/9 a aceleiaşi comune.

 

Parohia Ortodoxă Română Ilişeşti dă Statului terenul în întindere de 3 ha, 6.175 mp, corpul funciar 437 din parcela 2.816/1, 2.840/1, 2.842 şi 3.015 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 3 ha, 6.175 mp, din parcela 2.786/3, 2.715/1, 2.111/2 a aceleiaşi comune.

Parohia Evanghelică Ilişeşti dă Statului terenul în întindere de 3 ha, 6.797 mp, corpul funciar 431 din parcela 3.131, 3.132, 3.133, 3.136 şi 3.137 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 3 ha, 6.938 mp, din parcela 2.032/1, 2.030, 2.029, 2.028, 2.027, 2.113/1, 2.106/1 şi 1.822/1 a aceleiaşi comune.

Roşca Toader a Dumitru dă Statului terenul în întindere de 9.304 mp, corpul funciar 841 din parcela 2.856/1, 2.582/1 şi 2.582/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează, celui de mai sus terenul în suprafaţă de 9.880 mp, din parcela 1.271, 2.877, 2.901/2, 1.272/1 şi 2.878 a aceleiaşi comune.

 

Roşu Vasile a Andrei dă Statului terenul în întindere de 5.200 mp, corpul funciar 1.132 din parcela 3.136/2, 3.127/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 5.200 mp, din parcela 2.917/2, 2.913/4, 2.918/2 şi 2.914/4 a aceleiaşi comune.

Roşu Vasile a Andrei 1/2 părţi, Roşu Glinchiria a Vasile, născută Martin 1/2, dau Statului 2 ha, 600 mp, corpul funciar 2.287 şi 2.265 din parcela 2.585, 2.586/1 şi 2.549/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 2 ha, 670 mp, din parcela 1.424 a aceleiaşi comune.

Rotari Vasile a Ion dă Statului terenul în întindere de 5.968 mp, corpul funciar 1.326 din parcela 2.830/2, 2.949/2  şi 2.950 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.268 mp, din parcela 835 clădiri, 205/1, 435 şi 436 a aceleiaşi comune.

 

Rotari Eufrosina a Andron dă Statului terenul în suprafaţă de 4.778 mp, corpul funciar 796 din parcela 2.532/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în întindere de 4.580 mp, din parcela 371 clădiri, 39/1, 195/7 şi 195/8 a aceleiaşi comune.

Rusu Mihai a Nicolae a Gheorghe dă Statului terenul în întindere de 2.933 mp, corpul funciar 298 din parcela 2.945 şi 3.005 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 3.609 mp, din parcela 2.873 a aceleiaşi comune.

Sâmbovan Gheorghe a Andrei dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 7.531 mp, corpul funciar 1.064 şi 575 din parcela 2.990, 2.970, 2.965, 2.959, 2.960, 2.961, 2.962 şi 2.508/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 7.562 mp, din parcelele 389/2, 390/1, 384/2, 420/1, 420/2, 420/5 a aceleiaşi comune.

 

Sâmbovan Gheorghe a Ion, Sâmbovan Gherontie a Ion, Sâmbovan Aurora a Ion, Nacu Silvia, născută Sâmbovan, dau Statului terenul în întindere de 4.549 mp, corpul funciar 2.336 din parcela 2.991/4 şi 2.993/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 4.420 mp, din parcela 108/8 şi 111/3 a aceleiaşi comune.

Sâmbovan Alexandru a Nicolae, căsătorit Cudle 1/2 părţi, Sâmbovan Dafina a Toader Anton 1/2, dau Statului terenul în întindere de 405 mp, corpul funciar 822 din parcela 2954 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 405 mp, din parcela 102/2 a aceleiaşi comune.

Scripcaru Dometie a Pavel dă Statului terenul în întindere de 7.268, corpul funciar 302 din parcela 2.846, 2.847 şi 2.852/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 7.389 mp, din parcela 81 clădiri, 242/1, 242/3, 242/4, 238/1 şi 2.026/1 a aceleiaşi comune.

 

Străchinaru Gavril a Anton dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 578 mp, corpul funciar 684 din parcela 2.814 şi 2.586/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 624 mp, parcela 1.547/1 şi 1.827/1 a aceleiaşi comune.

Străchinaru Rariţa a Gavril a Anton dă Statului terenul în întindere de 5.934 mp, corpul funciar 32 din parcela 2.574 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 5.934 mp, din parcela 1.547/2 a aceleiaşi comune.

Străchinaru Ştefan a Dumitru dă Statului terenul în întindere de 7.568 mp, corpul funciar 1.488 din parcela 2.551/1 şi 2.551/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 7.571 mp, din parcela 571 clădiri, 238/2, 242/2, 2.025 a aceleiaşi comune.

 

Ştefănescu Aspazia a Isaia a Grigore, născută Niculiţă, dă Statului terenul în întindere de 3.834 mp, corpul funciar 556 din parcela 2.975 şi 2.976 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 4.251 mp, din parcelele 90 clădiri, 215/1, 215/2 a aceleiaşi comune.

Stratan Zaharia a Veronichii a Costan dă Statului terenul în întindere de 3.392 mp, corpul funciar 2.092 din parcela 2.558 şi 2.559/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 3.392 mp, din parcela 2.617/11 a aceleiaşi comune.

Terteş Nicolae a Nichifor 1/2  părţi, Ana Nicolae Terteş, născută Dârţu 1/2, dă Statului terenul în întindere de 1.540 mp, corpul funciar 1.194 şi 1.194 din parcela 3.006/2 şi 767 clădiri a comunei Ilişeşti , jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus, terenul în suprafaţă de 1.369 mp, din parcela 270/1 clădiri şi 819/2 a aceleiaşi comune.

 

Ungureanu Ilie a Filip, Ungureanu Roza a Ilie a Filip, născută Tcaciuc câte 1/2 părţi, dau Statului terenul în întindere de 4.518 mp, corpul funciar 1.227 din parcela 2.930/3 şi 437 clădiri a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 4.631 mp, din parcela 120 clădiri şi 970/2 a aceleiaşi comune.

Ungureanu Atanasie a Petre, Ştefania Atanasie Ungureanu, născută Tarnavschi, dau Statului terenul în întindere de 9.151 mp, corpul funciar 1.650 din parcela 3.076/2 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 9.151 mp, din parcela 2.105 a aceleiaşi comune”[41].

 

La Ilişeşti, satul copilăriei primilor pictori ai Bucovinei, Epaminonda BUCEVSCHI şi Archip ROŞCA, s-au născut publicistul şi folcloristul Simion FLOREA MARIAN (1 septembrie 1847), lingvistul Nicolai I. NICULIŢĂ (17 noiembrie 1849), poetul de limbă germană Heinrich KIPPER (16 decembrie 1875), poetul Dimitrie FLOREA-RARIŞTE (21 mai 1914), scriitorul Gheorghe SCRIPCĂ (27 iulie 1930, descendent al scripcarul Papa LUCA din Topliţa, stabilit la Ilişeşti în 1773), artistul plastic Mihai Pânzaru-PIM (16 ianuarie 1946) şi interpreta de folclor Gabriela TEIŞANU.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 346

[2] Kaindl, Raimund, Friedrich, Briefe zur Geschichte der Deutschen Ansiedlung in Galizien und der Bukowina, în Archiv für Kulturgeschichte, Leipzig und Berlin 1911, p. 320

[3] Călători, X, II, pp. 827-832

[4] Călători, XIX, I, pp. 779-783

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 44, 1876 p. 40, 1907 p. 55

[6] Călători, XIX, I, pp. 156-159

[7] Eugen I. Păunel, în „Codrul Cosminului”, VIII, 1933-1934, Cernăuţi, pp. 419-432

[8] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[9] Bergner, Rudolf, Rumänien / Eina Darstellung des Landes und der Leute, Breslau 1887, pp. 81-93

[10] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 24, mai 1887, p. 4

[11] Arquivo Histórico de Joinville, Listas de imigrantes / 1851-1891; 1897-1902, Joinville, Dezembro / 1998 a Maio / 1999

[12] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[13] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 15, Joi 20 Iunie (2 Iulie) 1891, p. 4

[14] Mittheilungen der Anthropologischen Gesellschaft in Wien, Wien 1892, pp. 193-215

[15] În Şcheia, a cântat Catrina Balinta

[16] Simion Florea Marian (01.10.1847, Ilişeşti – 24.04.1907, Suceava) a publicat „Poezii poporale din Bucovina“ (vol. I-III , 1869, 1873, 1875), „Tradiţiuni poporale române“ (1878), „Chromatica poporului român“ (1882), „Ornitologia poporană română“ (vol. I-II, 1883), „Descântece poporane române“ (1886), „Nunta la Români“ (1890), „Naşterea la Români“ (1892), „Vrăji, farmece şi desfaceri“ (1893), „Răsplata, poveşti din Bucovina” (1897), „Poezii poporale despre Avram Iancu“ (1900), „Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile Românilor“ (1903), „Botanica populară română“ (manuscris) etc. – n. n.

[17] În Ilişeşti, a cântat Vasile a Nichitii

[18] În Capu Codrului au cântat: Dumitru Catargiu (Ci stai, leli, suparată), Ştefan şi Dumitru Catargiu (49 de ani)

[19] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[20] Mittheilungen der Anthropologischen Gesellschaft in Wien, Wien 1904, p. 56

[21] Apărarea Naţională, Nr. 2, Anul III, duminică 5 ianuarie stil nou 1907, p. 5

[22] Apărarea Naţională, Nr. 95, Anul II, duminică 22 decembrie stil nou 1907, p. 4

[23] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[24] Apărarea Naţională, Nr. 3, Anul III, duminică 12 ianuarie stil nou 1908, p. 4

[25] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 117, 118

[26] REVISTA POLITICĂ, nr. 11/1910, p. 8

[27] REVISTA POLITICĂ, nr. 11/1910, p. 8

[28] Adevărul, 28, nr. 9994, 8 ianuarie 1915, p. 3

[29] Adevărul, 28, nr. 9991, 5 ianuarie 1915, p. 2

[30] Adevărul, 28, nr. 10186, 21 iulie 1915, p. 2

[31] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[32] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[33] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi în 20 Martie nou 1919, pp. 4-6

[34] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 232-240

[35] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[36] Doboş, Filaret, În preajma zilei de 28 Noiembrie 1918, în Nistor, Ion I., Amintiri răzleţe din timpul Unirii, Cernăuţi 1938, p. 113

[37] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[38] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[39] Monitorul Oficial, Anul CIX, Nr. 231, marţi 30 septembrie 1941, pp. 5805 şi urm.

[40] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043 şi următoarele

[41] Monitorul Oficial, Nr. 13, 17 ianuarie 1949, pp. 982-987


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Igeşti

 

 

 

IGEŞTI. Igeşti, Iuginţii sau Iugeşti, dar şi Jijeştii, cum s-a numit iniţial satul de pe Sereţel, situat între cele două Crasne, Ciudei, Budeniţ şi Pătrăuţi pe Siret, a fost atestat documentar, în 17 august 1428,  când Alexandru cel Bun îl întărea lui „Crâstea şi femeii sale, Maria, Iuginţii”, apoi în 20 aprilie 1481, când Ştefan cel Mare întăreşte Zberii satul „Jijeştii, pe dealul Putnii”, pe care Zbiera îl cumpărase de la nepoţii lui Dragoş Viteazul, feciorii lui Stanislav Rotinpan, Sima, Şteful şi Maseico.

 

1555: În 20 martie şi în 7 mai 1555, şi tot ca proprietate, pe jumătate, a nepoţilor lui Danco din Bănila, Fedco şi Maruşca, copiii Magdei Banilovschi, şi verilor lor, Alexandru şi Avram, feciorii lui Ioan Banilovschi, nepoţii lui Danco Banilovschi şi strănepoţii lui Stanciul. Cealaltă parte din sat aparţinea, probabil, răzeşilor (după cum o sugerează tranzacţiile funciare ulterioare), dar mărturii, vreme de vreun secol, nu există.

 

1641: În 8 martie 1641, prin care „Petre, fiul lui Isac, fratele său Toader şi surorile sale Ana, Gaftona şi Toader, copiii lui Grama de Călineşti”, cumpără, cu 150 galbeni, părţile Onacăi Ropceanul, fiica Vasilinei, ale Mariuţei şi ale lui Gheorghie, copiii Saftei, şi ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toţi nepoţi ai Vasilinii, din satele Lucavăţ, Bănila, Igeşti şi Hliboca, iar în 24 august, fraţii Toader şi Pătraşcu Goian vând popii Mihai din Igeşti, pentru 15 galbeni, a patra parte din sat.

 

1675: În 29 iulie 1675, doi răzeşi din Igeşti, Costin şi Gligorie, cumpără, cu 20 de galbeni, părţile de sat ale Nastasiei Gorcea. Dările igeştenilor sunt încasate, începând cu 9 octombrie 1714, de vornicul Calafindeştilor, Pavel Morţun.

 

1723: Hotarnica moşiilor răzăşeşti din Igeşti s-a făcut, la cererea popii Vasile, care-şi considera moşia împresurată, în 15 iunie 1723. Conform hotarnicei, moşia popii Vasile se învecina cu moşioarele răzeşeşti ale fraţilor Ionaşco, Vasilie şi Chiful Gavrilescu, cu cele ale fraţilor Teodosie, Loghin şi Andrieş Frunce (feciorii popii Păntelei Frunce), cu moşioara lui Simion al lui Iuraşco (nepotul lui Dodorici), cu cea a lui Dumitraş, fiul lui Ştefan Cernăuţeanul, şi cu moşioara ginerilor lui Mereuţă, Constantin şi Mihăilă.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Igeşti, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „41 – toată suma caselor”, însemnând 1 panţir, 1 jidov botezat, 2 popi, 6 femei sărace şi 12 birnici.

 

În 1774, când austriecii ocupă Bucovina, recensământul guvernatorului militar Gabriel von Spleny consemnează, pentru Igeşti, din Ocolul Berhometelor, 7 mazili, 1 popă şi 27 ţărani.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[2].

 

1883: O şcoală cu 4 clase şi o şcoală filială cu o clasă au fost deschise, la Igeşti, din 1883[3].

 

1897: Biserica Sfântului Dimitrie din Igeşti a fost construită în anul 1897. Vechea bisericuţă, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, patronată, în 1843, de Ienachi de REUS, cu 1.566 enoriaşi, era slujită de parohul Theodor BOCANCE. În 1876, patron bisericesc era Ioan de REUS, iar parohul Alexander PLEŞCA păstorea peste 2.482 suflete. În 1907, patronii bisericii din Igeşti erau Daniil GRIGOROVICI, Ecaterina UDRZCKI (născută REUS), Petru de REY şi evreul Feibisch HUBNER, paroh era Iosif COCZYNSKI, născut în 1855, preot din 1881, paroh din 1893, iar cantor, din 1900, Dimitrie VLAD, născut în 1835.

 

1903: Banca populară raiffeisiană din Igeşti s-a înfiinţat în primăvara anului 1903, sub directoratul lui I. Grigorovici, vistiernic fiind Iancu de Tiron.

 

1907: Din Comitetul naţional districtual al Storojineţului făceau parte şi Daniil Grigorovici, Pavel Gavrilescu, Vasile a lui Iordache Loghin şi Vasile Zaveliţa, toţi din Igeşti[4]. „Voinţa Poporului, în numărul său din 16 Iunie, publică o scrisoare din Igeşti, subscrisă de învăţătorul Gheorghe Chariton, în care acesta cearcă să-l murdărească pe antistele nostru comunal, pe dl Daniil Grigorovici, zicând că e duşman neîmpăcat al şcolii şi a învăţătorimii, că, pe cât acest domn va fi vornic, bieţii oameni din Igeşti nu vor avea dreptate şi că e aşa de răzbunător încât, spre a satisface acestei patimi, nu cruţă nici existenţe omeneşti. Daţi-mi voie să vă spun, domnule redactor, că aceste toate sunt scornituri răutăcioase. Oamenii iubitori de dreptate din comuna noastră sunt de tot mulţămiţi cu acest domn, căci agendele comunale el le poartă fără plată şi, ca om cu avere, ajută fiecărui nevoiaş, dacă nu altfel, măcar dându-i avansuri pentru lucru, aşa că domnia sa are o sumă de tot mare împărţită printre oameni. De am avea noi numai mulţi bărbaţi ca dl Daniil Grigorovici! Dar acum să-mi daţi voie să vă spun şi cine este dl învăţător Chariton, care a subscris această scrisoare. Dl Chariton, care e, de câţiva ani, în comuna noastră, ca învăţător inferior, nicicând nu s-a purtat ca om model, ci necontenit a dat ansă la scandaluri. În loc să-şi grijească de slujba sa, dumnealui s-a ocupat cu beţii, jocuri de cărţi şi trai desfrânat. Cât de cinstit ştie domnia sa juca cărţi poate să o spună secretarul comunal din Crasna, T. Vasilovschi, care, prinzându-l că joacă fals, l-a tras la răspundere cu palma. Nu o dată au avut oamenii ocaziune să-l vadă pe dl Chariton prăvălindu-se prin şanţuri, ba, odată, s-a îmbătat atât de teribil, încît nici n-a nimerit locuinţa sa, ci a adormit într-o casă pustie (casa lui Brigadir), unde fuse dus de alţi companişti de ai săi. Lucru firesc că, după astfel de petreceri, dl Chariton nu era în stare să-şi facă slujba în şcoală. / Vasile Loghin[5].

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[6], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la igeştenii Ioana a lui Ioan VICOVAN (38 ani în 1909), Agripina VLAD (răzeşiţă, 33 ani în 1909), Nicu de REUS (mazil, 38 ani în 1909) şi Constantin UNGUREAN (23 ani în 1909).

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Igeşti, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe ambele părţi ale Sireţelului, între Ciudei şi Pătrăuţ. Suprafaţa: 26,20 kmp; po­pulaţia: 2.363 locuitori, toţi români, de religie gr. or. Este în apropiere şi legat de drumul comunal Ciudei – Pătrăuţul de Jos, prin drumeaguri rău întreţinute. Are o şcoală populară, cu 2 clase; o sală de lectură, „Progresul”, o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”; o casă de econo­mie. Se compune din vatra sa­tului şi din cătunul Zamca. La 1776, era în posesia mazilulul Petre Morţun şi a no­bilului polon Ioan Reus. E sediul multor familii vechi răzeşeşti, cu nume care indică că au fost, cele mai multe, aduse probabil din Pocuţia Veche. Trăgându-se din şleahta polonă, locuitorii au conservat, până astăzi încă, semnele ca­racteristice originii lor, atât în port, cât şi în vorbe. De alt­fel, însă, sunt românizaţi. După o legendă, comuna îşi derivă numirea de la primul locuitor al ei, colon venit din Transilvania, cu numele Egiş. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor; o mare parte însă din locuitori părăsesc, în timpul anului, ţara lor şi caută de lucru în România. Comuna posedă 1.590 hectare pământ arabil, 453 hectare fânaţturi, 9 hectare grădini, 252 hectare imaşuri, 615 hectare păduri. Se găsesc 171 cai, 722 vite cornute, 269 porci, 108 stupi. Igeşti, moşie boerească, cu ad­ministraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 4,27 kmp; popu­laţia: 40 locuitori români şi izraeliţi. La 1770, era în posesia mazilului Petre Morţun şi a no­bilului polon Ioan Reus”[7].

 

În 1910, satul Igeşti era în totalitate românesc. Din conducerea Societăţii Mazililor şi Răzeşilor din Bucovina căcea parte şi „Ioan cav. de Tiron, învăţător în Igeşti”[8].

 

1911: „Adunarea generală extraordinară a „Societăţii Mazililor şi Răzeşilor bucovineni” în Igeşti. Adunarea din Igeşti a avut loc în 2 c. Din partea societăţii au participat Dr. Cuparencu şi Ioan de Popescul. Societatea academică „Junimea” a fost reprezentată prin dl Emil Goraş, Reprezentanţii societăţii au dat un raport de­taliat despre activitatea societăţii în ultimii ani, au îndemnat pe mazili şi răzeşi să-şi dea copiii talentaţi la şcoli secundare, să îmbrăţişeze meseria, să intre toţi în societate şi să aboneze gazeta care reprezintă interesele lor. Abonaţilor gazelei li s-a distribuit gratuit „Apelul către Răzeşii din satele înstrăinate”. Dl paroh Cocinschi a mulţămit călduros domnilor Cuparencu şi Popescul pentru osteneala lor şi pentru îndemnurile adresate ră­zeşilor din Igeşti, care luptă greu cu nevoile vieţii, şi i-a rugat să sprijinească copiii sărmani ai Igeştenilor, care cercetează şcolile din Cernăuţi. Adunarea, care a avut un succes deplin, a decurs în perfectă ordine, mulţămită domnului gerent comunal Koch şi simţului de ordine al igeştenilor. Mulţămim domnilor Iosif Cocinschi, Leon Zavaţchi şi onor învăţătorimii pentru frumoasa primire ce au făcut reprezentanţilor societăţii din Cernăuţi”[9].

 

1914-1918: S-au jertifit pentru Bucovina „Infanteristul Dumitru Braha, Igeşti, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[10] şi „Ion a lui Gheorghe Frunză, născut la Igeşti, la 1 aprilie 1888, chemat, în august 1914, sub arme, a luptat în Polonia rusească, la Karliad-Hromalod şi ar fi murit acolo la 19 noiembrie 1914. Până în prezent lipseşte orice ştire despre el. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea Aurorei Frunză, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[11].

 

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Iacoviţa Teodor, Igeşti, şi Rey Petru de, Igeşti”[12].

 

1922: Familiile, bisericile şi cimitirele din Igeşti. Părintele Dan, membru corespondent al Academiei Române, ne comunică aceste date din Igeşti (Bucovina): / A). Familiile din Igeşti. Pe şesul Sireţelului, între comunele Crasna, Ciudei, Budeniţ, Pătrăuţul de sus şi de jos, Corceşti şi Vicovul de Sus, este situată comuna răzeşească Igeşti, locuită numai de români, fără oarecare amestecare de oameni, ceea ce în Bucovina se întâlneşte adesea, – doară câteva familii de evrei. După tradiţia locală[13], familiile din această comună îşi au obârşia din comunele respective ale ţărilor care se vor indica: / 1). Familia Ungurean s-a stabilit aici, venind din Marmaţia. 2). Familia Buta a venit încoace de pe Ilinca, cătunul Pătrăuţului. 3). Originea familiei Lazăr nu se ştie. 4) Mazilii Daşchievici s-au mutat încoace din Banila Moldovenească. 5). Frunzenii se trag de pe timpul Vlădicăi Calistru de Rădăuţi, de la un slujitor episcopesc, căruia acesta să-i fi dat numele, deoarece slujitorul era aşa de harnic, cum se clatină frunza pe apă. 6). Familia Zaveliţa se trage din Carapciu pe Ceremuş şi Vilaucea. 7). Familia Ură a venit de la mănăstirea Putna. 8). Loghinenii sunt băştinaşi din Igeşti; ei se porecleau şi pentru că erau negustori de diferite obiecte de alimentare. 9). Un oarecare Scripa, cumnat de-al unui băştinaş Colţilă, a venit încoace de la Budeniţ. 10). Familia Agapi este originală din oraşul Siret. 11). Moscalescu Gheorghe, tatăl lui Nicolae, a venit din Călineşti pe Ceremuş, iară fiul acestuia era „fiu de urzici”, deoarece mama lui era ţigancă. 12). Familia Haritiuc este de origine galiţiană, ca şi familia Socolescu. 13). Porumbenii au venit încoace din Pătrăuţi. 14). Chiseliţenii la Ivăneşti au venit din Galiţia, ca şi familia Racoschi, al cărei cap era ciubotar, „srobgiu”. 15) Familia Lupaşcu se trage din Moldova. 16). Familiile Druciuc şi Bodnariuc sunt venetici din Galiţia. 17). Familia Rei[14] se trage din Tarnow, în Galiţia; ei sunt nobili, „conţi”, de origine cehi. Fiind în Polonia doritori de locuri înalte, au fost persecutaţi de concurenţi şi s-au refugiat încoace. Alţi membri ai familiei s-au stabilit în Polonia, iară alţii în Rusia. 18). Familiile Danilescu şi Romaniuc sunt venite din Galiţia. 19). Luchianenii au venit încoace din Coşciuia. 20). Capul familiei Porumbel a fost un copil aflat. 21). Familiile Ionaşcu şi Burlă sunt originare din loc (răzeşi). 22). Familia Muşcear este venetică, din Galiţia. 23). Bercovici a venit din Ciudei (se pare că de origine evreu botezat). 24). Tiron se chema Roşca, era mazil, care şi-a luat porecla soţiei; unul, Tiron Ianachi, era zugrav. 25). Numele de familie Cozac era Piţul, din care unul a fost preot la Ilinca. Cozăcenii adevăraţi au venit încoace din Comareşti. 26). Numele Tecleanul li s-a dat Ionăştenilor după o străbună „Tecla”. 27). Cutiscă a venit, coval, din Galiţia. 28). Familia Vlad parte era băştinaşă, parte a venit încoace din Opaiţeni. Din această familie au fost doi preoţi, în Zamca. 29). Bejan era mazil din Budeniţi. 30) Cuciulenii erau răzeşi, aşezaţi aici din Carapciu şi Vilaucea. 31). Gătej era din Davideni. După Scalatachi Goran a venit Băjenco şi apoi Grigorcea. 32). Ursachi era ţăran din Crasna. 33). Chiful zice că să fi fost băştinaş. 34). Vornicul de poartă Ureche a venit din Banila Moldovenească. 35). Grigorovicenii au venit de la Cernăuţi, iară ţăranii Iliuc, din Pătrăuţi. 36) Mazilii Semaca sunt de la Muşeniţa, iarăşi răzeşii. Lenta, din Boianciuc pe Nistru. 37). Ţăranii Luhan au venit din Frătăuţul Nou, iară Teodorovici, din Sniatin în Galiţia. 38). Ţurcan era familie preoţească din Grăniceşti. 39). Galer Tudor era mazil din Mihalcea, pe când ţăranul Gavrilescu era din Pătrăuţul de Sus şi s-a căsătorit aici cu o răzeşiţă. 40) Familiile Frunză, Tomac, Terentin, Jija sunt tătari de origine, al căror nume adevărat este „Tomac”; de la tătarul „tomai” = herghelegiu. 41). Ţăranul Schipor a venit din Vicovul de Sus, Onufciuc, din Galiţia, iară Scheiber, din Baineţ. 42). Vlad a fost poreclit „Sabie”, pentru că el, pe unde mergea, lua tot ce afla, „pârjolea”, iară altul, Lehaciu, pentru că vorbea, adecă „lehăia” mult. 48). Andrei Iacoviţă a venit, cu Gavril Ionaşcu, din Coşciuia şi s-a căsătorit aici cu fata evreului botezat Vasilachi Ionaşcu. 44). Ţăranul Clepa Ioan a venit din Cuciur. 45). Venetici au fost Cojocar şi ruteanul Borciuc, ca şi ruteanul Siminiuc. 46) Huţan a venit din Storojineţ, Paladi din Budeniţa, Pavel de pe Ilinca, din Pătrăuţi, Grozavul din Ciudei, Iuniciuc, rutean, din Galiţia şi Sauciuc, din Carapciu. 47. Mazilii Brahă sunt din Ropcea, pe când familia de mazili Rîpta era băştinaşă: ea s-a stins, cea de acuma este venită din Călineştii lui Cuparencu. 48). Tcaciuc a venit din Corceşti, Şindilar de la Rădăuţi, Corniciuc a venit, odată cu Paşcaşii, din Gropeni, Bruja, de la Crasna, Dolinschi, din Galiţia; Ariciu, băştinaş, Măslinescu, de la Muşeniţă, Berlinschi, din Târgul Siretului, Iluţac, din munţii ruseşti, Cornarniţchi, de la Ceartoria, Oshovschi, de la Muşeniţa, Zus, de la Siret, Zelinschi nu se ştie de unde, Simeon, soldat din Moscova, Beluţchi şi Sahoverschi, ruşi din Galiţia. 49). Bălăşescul, răzeş, a venit din Banila Moldovenească, şi 50). Familia Cracalia, tot de acolo. / B). Biserica din Igeşti. Prima biserică din Igeşti era pe Zamca[15] şi servea pentru Igeşti şi comunele Pătrăuţul de Sus şi Jos. Ea era din lemn de stejar, şi a fost, în anul 1843, dăruită şi strămutată la Tărăşeni. Iconostasul din „starea femeilor” a fost adus din Zvineasca, de unde era de loc Zamfira, soţia lui Ienachi Răus, născută Volcinschi. A doua biserică a fost tot de lemn, însă a ars; în locul ei a făcut, în anul 1889, Grigoraş Răus, supt conducerea lui Ienachi Răus, biserica actuală, după planul bisericii celei vechi din Pojorâta, pe care a văzut-o pe când umbla prin, ţară în calitate de comisar pentru birul ţării. / C). Cimitirele din Igeşti. 1). Un cimitir a fost, după spusa lui Castretin Iordachi, „posesia parohială” din Zamca; 2). Unul a fost pe dealul Danciului[16], pe timpul holerei din anul 1830, când s-au îngropat acolo, în timp de şase săptămâni, 84 de morţi; 3). Unul dinapoia bisericii; 4). Unul, pe deal, la Andrei, acuma Iancu Sripa, şi 5). Cel prezent, cumpărat de la Alexie Dănilescu[17].

 

1936: „În comuna Igeşti, din jud. Storojineţ (Bucovina), ţăranii nu aveau casă pentru şcoală. Atunci legionarii au pornit la lucru, fără a mai aştepta să o facă statul, când va putea. La 3 Mai, s-a sfinţit, de către pă­rintele Popescu, locul pe care se va ridica şcoala, apoi s-a pornit la lucrul cărămizilor. În câteva zile, s-au făcut aproape 20.000 cărămizi, iar lucrul merge mai daparte. La 24 Mai, pentru a mai strânge bani, le­gionarii au dat o serbare, la care au jucat frumoasa piesă de teatru a Dlui Corneliu Georgescu, „Vremuri de res­trişte”, chiar acolo, la cărămi­dărie. În aceiaşi vreme, legionarii au mai zidit un pod peste pârâul Frăsiniş, de mare folos pentru locuitorii din împreju­rimi”[18].

 

1941: Din postura de simpatizanţi ai comunismului, care au comis abuzuri în dauna comunităţii lor, au fost condamnaţi la pierderea cetăţeniei române: „Gătej Constantin şi Lazăr Victor, ambii din com. Igeşti, jud. Storojineţ, „fiind agenţi secreţi ai ruşilor, au terorizat populaţiunea română, supunând-o la munci grele şi contribuind la deportarea multor români, manifestând, în acelaşi timp, mare simpatie pentru programul comunist”[19].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[20], următorii învăţători şi învăţătoare: Cernat Adelina, comuna Igeşti, Ursoaia, jud. Storojineţ, media 8,75, şi Truşcă Zainfir, comuna Igeşti, Centru, jud. Storojineţ, media 7,91”.

 

La Igeşti s-a născut Corneliu Zelea-Codreanu (1899-1938), fondatorul şi conducătorul mişcării legionare din România.

 

 

Biserica din Igeşti

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 35, 1876 p. 48, 1907 p. 168

[4] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, joi 21 martie stil nou 1907, p. 3

[5] Apărarea Naţională, Nr. 47 şi 48, Anul II, duminică 30 iunie stil nou 1907, pp. 4, 5

[6] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 117

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[9] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 15, Anul I, 20 iulie 1911, p. 176

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[13] Dată într-o notiţă pastorală din Arhiva parohială din Igeşti.

[14] Cf. Anexa.

[15] Zamca a fost o fortăreaţă şi întăritură a creştinilor, contra invaziei tătarilor.

[16] Unde era pădure, ca şi pe Castir, Ursoaia, Frăsiniş, unde erau frasini, între Pătrăuţi şi Ciudei şi pe Bahnă, unde erau arbori foarte deşi, de nu se putea străbate, şi numai ici-acolo câte o poieniţă.

[17] Dan, Dimitrie, Igeştii, în Revista Istorică, N-rele 4-6, Anul VIII, Aprilie-Iunie 1922, pp. 117-119

[18] Libertatea, Nr. 11, Anul 33, 21 iunie 1936, p. 4

[19] Monitorul Oficial, nr. 176 din 31 iulie 1942, pp. 6460-6466

[20] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Iaslovăţ

 

Bustul lui Emil Botnăraş, la Iaslovăţ – Foro: Cezar Suceveanu

 

 

IASLOVĂŢ. Numele satului Iaslovăţ, menţionat, pentru prima dată, într-un uric din 4 iunie 1588, prin care Solomia, fata lui Solomon logofăt, primeşte satul Iaslovăţ, parte din vechea moşie Solca Mică (Arbore) a lui Luca Arbore, pare să fi fost mult mai vechi, numele satului amintind de Laslo, ctitorul unei dintre primele 50 de biserici din nordul Moldovei. Ipoteza pare să fie susţinută şi de menţionarea, în 1575, a „săliştii Iaslovăţul, pe apa Solcii”. Dar, chiar dacă ar fi fost întemeiat în vremea lui Luca Arbure, nobleţea lui, consolidată şi redefinită după împroprietăririle din 1783, nu poate fi contestată de nimeni.

 

1625: Solomia, fata lui Solomon logofăt, a dăruit satul moştenit mănăstirii Suceviţa, care, prin mijlocirea voievodului Radu Mihnea, în cedează, în 11 februarie 1625, mănăstirii Solca, în cadrul unui schimb de proprietăţi. Un regim constant de proprietate anonimizează istoria unei localităţi, în condiţiile în care noi n-am fost, niciodată, un neam mărturisitor. Şi totuşi, toponimele par să înveşnicească nume de străbuni ai iasloviţenilor: Groza (Pârâul Grozii, 1783), Trif (Dealul lui Trif, 1786), Buga (Rediul Bughii, 1786 – dar Leonte Buga, diacon din Blaşfalău, sosise la Iaslovăţ, împreună cu soţia şi cei doi feciori ai săi, încă din anul 1758), Bercu, Dolina (Ţarina Bercu, Ţarina Dolina, sec. XIX).

 

1753: Începând cu 1753, când se stabilesc la Iaslovăţ primii emigranţi transilvăneni, satul cunoaşte o continuă înflorire. De altfel, vornicul satului de după ocupaţia austriacă a fost Toader Fragă, fost plugar în Sf. George, adică Sângeorz, sosit la Iaslovăţ în 1764. Dar iată lista acestor emigranţi, care au adus pe vatra de sat şi sânge proaspăt, şi o anume identitate spirituală, care constituie nobleţea spiritului şi folclorului iaslovăţian: diaconul Leonte BUGA şi Simeon LAURIAN, din Blaşfalău, diaconul Ursu MARTINESCU, Toader AVRAM, Ion BULCĂ, Gavril MOLDOVAN, Maria MOROŞAN, Mihai FERMEGEAN, Gavril LUPROI, Filip şi George CĂILEAN, Gavril MAXINEC şi Petru a MARINEI, din Căila, vornicul Toader FRAGĂ, Precop FRAGĂ, Ion GRIGORE, Maftei GRIGORE, Paloş GRIGORE, Iacob STRUGAR, George BODNAR, Toader CHINOC, Filip SIMION, Teodor SBIERĂ, Vasile FANSOLĂ, Vartolomei SILVESTRU, Marcu OPROI, Vasile FRINT, Gavril BOGA şi Toder FRAGĂ, toţi din Sângeorz, Iacob FLANCĂ (Săcalăşău), Iolec IACOB, Ion LOGHIN şi bodnarul Vartolomei PARPUHA, din Bârgău, Petru IUDCA (Mintec), Chiriac BUCUR (bodnar din Rebra), Dumitru BULILAC (Bistriţa), Daniil BORŞAN, Maftei FANSOLĂ, Vasile Artenie FANSOLĂ şi Ion BUDA, din Săliştea, Arsenie RUSU, George PINTOI şi Ion ARENDAR, din Ţigău, Martin NUZULI (Ciochiş), George FERMEGEAN (Lunca), Ion MULGAN (Buduş), Vasile FERMEGEAN (Bochia), Ursul CHIRILĂ şi Ioan RUSU, din Chiraleş, Vasile FILIP (Arcalia), Nicu UTALY (Feleac). Multe dintre numele acestea au dispărut pentru totdeauna, fie pentru că au fost reformulate, după prenumele părintelui, fie datorită căsătoriilor, fie în urma plecării unor familii în alte sate. Dar ei se numără printre străbunii iaslovăţenilor şi merită cinstiţi ca atare.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Iazlovăţ, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „44 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, 2 femei sărace şi 40 de birnici.

 

În 1774, satul Iaslovăţ avea 48 de familii, iar în 1784, deci după prima reformă agrară, 113 familii.

 

1843: Biserica Sfântului Nicolai din Iaslovăţ, construită pe locul unei vechi bisericuţe, între anii 1870-1877, avea, în 1843, 1.103 enoriaşi, păstoriţi de preotul Constantin BUMBUL. În 1876, parohia avea 1.521 enoriaşi, altarul bisericii fiind slujit de parohul Theodor USATIUC. În 1907, paroh era Vichentie VASILOSCHI, născut în 1858, preot din 1883, paroh din 1887, iar cantor, din 1903, Theodor HLUŞAC, născut în 1851.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni”[2].

 

1891: O şcoală cu 5 clase avea să fie deschisă, la Iaslovăţ, în 1891[3].

 

În 1895, Iaslovăţul avea 1.682 locuitori, primar al satului era Mihail Olariu, învăţător – George Grigorean, preot – Leon Maximovici, iar cantor era Ioan Şindilariu.

 

1902: Însoţirea raiffeisiană din Iaslovăţ a fost făcută în 6 octombrie 1902, sub preşedinţia lui Emanuil Cimpoieş şi sub direcţiunea preotului Leon Maximovici. Învăţătorul Georgie Grigorean era vicedirector, iar din consiliul de control făceau parte Tanasi Semeniuc şi vistiernicul Toader Hluşac.

 

1907: În „Protestul înaintat prezidiului parlamentului contra alegerii deputatului (ţărănesc) Dr. Aurel cav. de Onciul”, se propun ca martori, pentru mituirea alegătorilor, printre alţii şi „alegătorul Andrei alui Procop Strugar din Iaslovăţ, (care) va adeveri cum că învăţătorii Florciuc şi Nastasi din Iaslovăţ l-au ameninţat cu pedepse pentru absentarea de la şcoală, dacă nu va vota pentru Onciul. Noaptea, înainte de balotaj, au fost alegătorii din diferite locuri tractaţi cu băuturi spirtoase şi pe ţidulele lor li s-a introdus numele lui Onciul. Aceasta s-a întîmplat: în şcoala din Iaslovăţ, prin învăţătorii Florciuc şi Nastasi, cea ce va dovedi martorul Agapi Olar din Iaslovăţ”[4]. „În comuna Iaslovăţ a promis dl Aurel Onciul că va împărţi între alegătorii din acest sat trei vagoane de păpuşoi, dacă vor vota pentru dânsul”[5]. „În comuna Iaslovăţ a dezvoltat învăţătorul superior Florciuc cea mai febrilă agitaţie pentru dl Onciul, fără să fi fost împiedicat de dl comisar”[6].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Iazlovăţul, comună rurală, districtul Gurahumora aşezată pe valea formată de pârâul cu acelaş nume, afluent al râului Su­ceava. Suprafaţa: 17,92 kmp; po­pulaţia: 1.682 locuitori români, de religie gr. or. Este legată, printr-un drum comunal, cu comuna Arbora, pe unde trece drumul districtual Rădăuţi-Cacica, şi prin drumuri comu­nale, cu Milişăuţul de Sus şi cu cel de Jos, precum şi cu Burla. Are o biserică parohială, cu hra­mul „Sfântul Nicolae”, şi o şcoală populară, cu o clasă. Într-un hrisov, datând din 1 Aprilie 1448, se face menţiune de această comună, ceea ce în­semnează că întemeierea sa este foarte veche. A fost, mult timp, în posesia mănăstirii Suceviţa, care, la 1625, a cedat-o comunei Solca, în schimbul comunelor Iubăneşti şi Cristineşti, schimb confirmat şi de domnul de atunci, Radu Mihnea. Populaţia, formată din lo­cuitori originari, peste care au venit colonişti transilvă­neni, se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.293 hectare pământ arabil, 76 hectare fânaţuri, 16 hectare grădini, 258 hectare imaşuri, 34 hectare păduri. Se găsesc 77 cai, 1.003 vite cornute, 259 oi, 747 porci şi 183 stupi. Iazlovăţul, pârâu, afluent, pe stânga, al Solcei. Răsare din pădurea Glitului şi, primind, mai sus de staţiunea hergheliei Burla, pârâiaşul Secul, udă comuna Iazlovăţ, se varsă în Solea, nu departe de punctul Gura-Solcei, districtul Rădăuţi”[7].

 

1913:  A luat examenul de capacitate pentru şcolile primare, cu limba de propunere română, Vasile Şulea, din Iaslovăţ[8].

 

1916: La colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă, a contribuit şi Coajă Costan, genist în „Arbeiter Abtig I/41”, din Iaslovăţ, cu 2 coroane[9].

 

1914-1918: Au depus obolul de sânge pentru Bucovina „Rezervistul Ion Barta, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Samson Cotora, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit”[10]; „Infanteristul Porei Cociorvan, Iaslovăţ, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[11]; „Infanteristul Ioan Strugar, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit”[12]; „Legionarul (tânăr voluntar, care nu putea fi încorporat – n. n.) Nicolai Strugar, Iaslovăţ, Comp. 3, rănit”[13]; „Infanteristul Vasile Botezat, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit”[14].

 

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[15], Tribunalul Iaşi[16]: Pohone Nicolae, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Iaslovăţ, jud. Suceava, născut în comuna Iaslovăţ, jud. Suceava, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 8 luni închisoare, conform art. 258, 259 şi 261 din codul penal”.

 

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[17]: Solovăstru Ioan, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Iaslovăţ, judeţul Suceava, mort la 22 iunie 1941”.

 

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[18]: Plav Gheorghe, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Iaslovăţ, postul VIII, jud. Suceava”.

 

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Rodica”, comuna Iaslovăţ, judeţul Suceava.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[19], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Petracovici Eugen, de la Ilişeşti, la Iaslovăţ; Deleanu Elena, de la Ipoteşti, la Iaslovăţ; Pavel Pascu Domniţa, de la Ipoteşti, la Iaslovăţ. „Cocârlă Aurora, de la Iazlovăţ, la Pătrăuţi, post VII, soţ învăţător; Micău Traian, de la Iazlovăţ, la Bosanci, Şc. nr. 1, post. XIII, interese familiare”[20].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 340

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 47, 1876 p. 48, 1907 p. 124

[4] Apărarea Naţională, Nr. 86 şi 87, Anul II, duminică 24 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[5] Apărarea Naţională, Nr. 79 şi 80, Anul II, duminică 3 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[6] Apărarea Naţională, Nr. 84 şi 85, Anul II, duminică 17 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 116, 117

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 4, Anul III, 18 iulie 1913, p. 63

[9] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[11] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[12] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[13] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[14] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[15] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[16] Monitorul Oficial, Nr. 115, 17 mai 1941, pp. 2684-1686

[17] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[18] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[19] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[20] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Iacobeşti

 

Biserica de lemn din Iacobeşti – foto: Cezar Suceveanu

 

 

IACOBEŞTI. În 12 decembrie 1627, Miron Barnovschi Vodă întărea lui Grama şi jupânesei Anghelina, nepoţii lui Vascan Horeş şi ai lui Lupu Cup, jumătate din satul şi moşia Iacobeşti. Cealaltă jumătate aparţinea neamului Stârcea, care, în 6 aprilie 1659, prin Miron Stârcea, stăpânul „unei moşii din Iacobeşti”, obţinea hotarnică nouă, înspre Româneşti, cu moşia lui Gheorghe Mălai. Hotarul cuprindea toponimele: pâraiele Racova şi Horaeţ, Cornişor, Poiana de Jos, vârful Lazul Mongulei, Fântâna lui Baloş , pârâul Racoviţa „care se cheamă Malora”, hotarul Comăneştilor.

 

În 8 martie 1667, stăpân peste jumătatea de sat a lui Grama era Solomon Costachi, jupânul Catrinei Ursachi, care făcea un schimb de moşii, reconfirmat în 8 martie 1697, cu cumnatul lui, Dumitraşco Ursachi, primind jumătate din satul Todereni, din Ţinutul Fălciului. Dumitraşco Ursachi vinde postelnicului Iuon Abăza, în 28 august 1700, „jumătate de sat Iacobeşti, la apa Sucevii, ţinutul Suceava, la gura pârâului Horaeţ… cu vad de moară pe apa Sucevii şi pe pârâul Horaeţ, cu câmpuri, fânaţe, pădure, cu toţi vecinii care se vor găsi”, pentru 33o lei turceşti.

 

În 12 februarie 1715, Toader Stârcea şi surorile sale, Angheluşa Hăjdoaie şi Maria Ciogoloaie, amândouă văduve, după cum o sugerează terminaţia numelor („oaie”), vând medelnicerului Dumitraş Miclescul, pentru 150 lei turceşti, „jumătate de sat Iacobeşti, jumătatea de jos, cu fânaţe şi vad de moară pe Horaeţ”.

 

1737: Mănăstirea Ilişeşti devine proprietara sfertului de sat şi moşie, pe care se va stabili, ulterior, o puternică obşte secuiască, în 14 mai 1737, când ctitorul ei, Ionaşco Isăcescul, o înzestrează cu moşii.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Iacobeşti, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „21 – toată suma caselor”, însemnând 1 nevolnic şi 20 birnici.

 

În 1775, satul Iacobeşti, din Ocolul Vicovilor, avea 20 familii de ţărani, plus 74 familii de secui şi unguri, în bună parte componenţi ai Regimentului I Secuiesc de graniţă, aşezate pe moşia mănăstirii Ilişeşti, între anii 1752-1772. Din St. Toma au sosit, Moise BIRO (1766), Mihai ANDRAŞ (1765), cizmarul Paul AKON (1768), Ionaş IURKO (1768), Ionaş şi Iacob AKON (1768), Iosif KATUR (1772), Iosif BALOG (1771), Iankli IENE (1770), din Ghilolţ, zidarul Mire MARTON (1764), Iurgo IENI (1770), din Gheorghieni, Ioan MARTON (1758), Ion RENIBI (1771), Petru RACZ (1771), Ştefan BABOR (1772), Michai IONAŞ (1765), Ionaş LORENZ (1770), Matei MESAROŞ (1771) şi Iosepa BOGAV (1762), din Şemniţ (Ungaria), Ion FEKETTE (1750), din Mădaraş, Petru CALMAY (1752), din Sândomocuş, Anton DOBOŞ (1771) şi Anton BIRO (1771), din Şoimeni, Teodor BAOG (1771), din Ditrău, Iştvan OROH (1758), Andraş TIBI (1765), Mihai MERA (1768), Adam REHIBI (1771) şi morarul Ferenz MORA (1768), din St. Micloş, Anton KEMINIK (1770), rotarul Gigo MATON (1773) şi fierarul David BATEZ (1773), din Bodogaia, Iosif BATEZ (1772), Iosif NAGY (1773) şi Laslo NAGY (1773), din Râpa de Sus, Ion BODEC (1776), din Cluj, Ianoş TODOK (1774), din Ghelniţa, Petru DARAGAMOŞ (1753), din Ghidfalău, Andorak CATO (1758), din Sândominic, Marton CAŞPAR (1770), Ianoş CAŞPAR (1771), Adam, Samuil şi Iosif POP (1771), Ştefan BATHIE (1772), Petru IANUŞ (1772) şi Albert PATSE (1772), din Mănăştur, Andraş OKOS (1772), din Rachiş, Iodif ZUL (1769), din Sacheihid, Ianoş LASLO (1768), din Hăţuica, Diak ZECH (1771), Ferenz şi Iştvan BATROK (1758), din St. Mihai, Mihai şi Ianus LORENZ (1772), Ianoş LORENZ (1771) şi morarul Mihai ŞANDOR (1763), din Icafalău, Ştefan BURZAN (1772) şi Ianoş KOLOK (1772), din Boiţa, Anton BEKLO (1772), din Vaz, Ianuş FORGACZ (1770), din Horta-Arad, Petru TEPLU (1772), din St. George, Istvan CHERBAM (1777), din St. Simeon, Mihai DALLAK (1772), din Michaza, Ianuş OCOC (1768), iar din CHICHIŞ, morarul Ianoş MATHE (1770).

 

1776: Invitaţi de generalul Spleny, 100 familii de secui şi de ceangăi s-au aşezat, în 1776, la Iacobeşti, pe moşia mănăstirii Sf. Ilie, întemeind satul Fogadjisten sau Fogodisten. „Primul aflux al acestor coloniști în Bucovina și apariția celor mai vechi două colonii, și anume Ţibeni sau Istensegits și Iacobeşti sau Fogodisten, este învăluit în întuneric. În conformitate cu ceea ce pare a fi o opinie nu prea întemeiată, s-a presupus că acești primii coloniști, în jur de 100 de familii, au venit din Moldova, în 1777, sub conducerea misionarului Mauritius Martonfy și au fondat cele două colonii menționate. Nu ştim să existe vreun raport oficial, care ar consfinţi evenimentele în acest sens; de asemenea, a fost contestat, pe bună dreptate, faptul că Martonfy nu s-a creditat, în nici unul dintre rapoartele sale, că ar fi contribuit la înființarea acestor două sate, deși el, mai târziu, după ce a fost trimis în Moldova, în toamna anului 1784, ca agent pentru migrația secuilor, s-a lăudat că a convins 150 dintre bejenari să se întoarcă în Austria. Pe de altă parte, este cert că minoritul Martonfy fusese numit în Bucovina, de către administrația districtului bucovinean, la începutul anului 1777, ceea ce face credibil faptul că imigrarea maghiarilor a început chiar atunci. Începuturile așezării maghiare datează, cu siguranță, de pe vremea guvernatorului Spleny. Fluxul secuiesc a continuat, iar într-o consignaţiune din 3 noiembrie 1778, spune că au sosit în Bucovina nu mai puțin decât 5.018 imigranți din Transilvania, inclusiv 1.768 secui (930 bărbați, iar restul femei). În memoriul său din octombrie 1779, Enzenberg a menționat următoarele despre aceste două așezări vechi: „Secuii sau maghiarii, care au emigrat, din Transilvania, în Moldova, cu ani în urmă, au acum în Bucovina două sate, numite Helf-Gott și Vergelts-Gott sau, în maghiară: Isten-Segitsch și Fogod-Isten, în care s-au stabilit și, întrucât aceste localităţi sunt amenajate corespunzător și o casă este construită lângă cealaltă, această ordine este foarte plăcută chiar și pentru ceilalți bucovineni; numai dacă această contracție (a caselor) ar putea să aibă loc, va fi foarte bună și utilă pentru afacerea (dacă) şi câțiva muncitori calificați din industria construcțiilor, în baza unor schiţe, făcute de ingineri cunoscuți, ar putea ordona satele, la un moment dat”. Enzenberg nu informează şi despre celelalte condiții ale acestor colonii”[2]. „Preotul Mór Antal Mártonffy (3 martie 1739, Șumuleu Ciuc-22 decembrie 1794, Țibeni): Lui se datorează nașterea în anul 1785 a primelor școli în patru colonii maghiare, Iacobești, Țibeni, Dornești și Vorniceni. În ianuarie 1786 raportează guvernatorului Bucovinei înființarea școlilor.[3] În aceste şcoli îşi însuşeau copii cele mai elementare şi necesare cunoştinţe şi cititul. La început nu erau dascăli calificaţi în aceste şcoli, cantorii, unii membri din corul bisericiilor sau după caz sătenii cunoscători de carte au predat copiilor. Conform uzanței, pentru satele maghiare ar fi trebuit să solicite dascăli maghiari din Ardeal. Doarece situația se arăta fără ieşire, Mártonffi a venit cu propunerea să trimită doi băieţi maghiari cu o bursă lunară de 5 forinți la școlarizare în Cernăuţi, care peste 2-3 ani să revină în sate ca dascăli calificaţi. Aceştia i-ar înlocuit pe cantori şi cu timpul toţi cantorii ar fi înlocuiţi de dascăli calificaţi. În mai 1786 guvernatorul Enzenberg solicită învăţător de la statul major al armatei din Ardeal. Drept rezultat în primăvara lui 1787 vine din Ardeal în Bucovina un dascăl şi îşi ocupă postul la Hadikfalva.[4] Anul şcolar era destul de scurt pe atunci, avea numai 14 săptămâni”[5].

 

În 2 iunie 1783, se face hotarnica satului Fogodisten, care se învecina cu Meleşeuţii de jos, Româneştii, Călineşti şi Mărăţei, „care ultimul sat se cheamă şi Dănileşti”, iar dincolo de apa Sucevei, cu Părhăuţii şi Hrinceştii. Repere toponimice ale hotarului: gârla morii, unde pârâul Horaiţul se varsă în Suceava, colţul unde pârâul Racova se varsă în Horaiţ, la fântâna putredă, fântâna lui Baloş, valea şi pârâul Racoviţei, opcina Dănileştilor, obărşia Lambi (pârâu), pârâul Dănila, la Tăietura Nemţilor zisă şi Palanca, zisă şi Piciorul vulturului, la Poiana mare, pârâul Neliapca.

 

1779: „Dacă în 1779 la Țibeni erau 61 de familii, la Iacobești au fost 63, iar în anul 1783 raportul a fost de 71/72. La 1 septembrie 1784 baronul Kapri a cumpărat jumătate din satul Iacobești[6] de la Maria, fiica pârcălabului Constantin cu 2900 de lei. Era jumătatea locuită de către maghiari. De aceea probabil că în anul 1785 coloniștii din Iacobești s-au mutat mai sus pe aceeași vale. Dar cum acolo nu era mult pământ, cei rămași s-au mutat în satul Țibeni, unde erau case părăsite. Și mai știm și că mulți coloniști au plecat odată cu încetarea înlesnirilor fiscale. Astfel că în anul 1808 în Țibeni locuiau 121 de familii, iar la Iacobești 89. Scutirea de taxe a fost pe cinci ani, și după cum ne dăm seama din registrele bisericești, peste jumătate din primii coloniști au plecat din sate după această perioadă. În 1782 deja apare în registre, că s-au stabilit coloniști cu aprobare împărătească sau judecătorească, tocmai pentru a evita cele semnalate mai sus (Facultate Regia Auditorium Sucsavensis, Veniam Cezarus Regiam, Veniam Castore Regia si Veniam Auditoriatus). Exista scutire de taxe, dar plăteau anual 150 de forinți mănăstirii Solca, pentru pământurile folosite”[7].

 

„18 octombrie 1801. Cele doua gâște dispărute de la Antal Kovács erau una la János Csernik cealaltă la István Galambos. În decembrie, József Begyhárd din Iacobești a primit 60 de lovituri de bețe, iar Miska Fejér și János Csernik din Dornești câte 25 de lovituri pentru furt”[8].

 

1810: „Bucovina are trei oraşe municipale: Cernăuţii, reşedinţa districtului, cu 5.743, Siretul, cu 2.318, şi Suceava, cu 4.145 suflete; apoi, patru târguri: Sadagura, cu 1.832, Câmpulung Moldovenesc, cu 2.623, Vijniţa, cu 2.622, şi Rădăuţii, cu 1.868 suflete, apoi 309 sate, 7 ferme izolate, 18 colonii germane, 5 sate maghiare: Hadikfalva (Dorneşti), Istensegits (Ţibeni), Fogadjisten (Iacobeşti), Andrasfalva (Măneuţi) şi Ioseffalva (Vorniceni)”[9].

 

1810-1816: Din Fogodisten au plecat 207 maghiari[10].

 

În 20 iunie 1812, stăpân al satelor Iacobeşti şi Fogadjisten, cumpărate de Ivan Căprăi, devine Ariton baron Kapri, iar din 22 iulie 1833, fiii lui Ariton, Iohann, Zadur şi Emanuel baron Kapri. „Satul nu a avut preot, parohia aparținea de Țibeni ca filială. Odată pe lună se ținea liturgie în sat, în celelalte duminici mergeau enoriașii la Țibeni. În cazuri mai speciale se deplasa preotul din Țibeni la sat. Nu s-a construit Biserică ci numai o capelă mai mare în jurul anului 1812, care în zilele noastre nu mai există.  Câteva icoane și altarul sunt păstrate foarte bine în actuala bisericuță ortodoxă”[11].

 

1831: „La Țibeni și la Iacobești epidemia de holeră din anul 1831 a făcut 72 de victime, dintre care 30 locuiau la numerele 75-80, deci 42%. În anul 1848 au fost 68 de victime și în anul 1866 erau 81”[12].

 

1865: „Fiecare om şi-a păstrat cele mai interesante amintiri despre foamete. Mulţi au măcinat ştiuletele de porumb cu tot cu cocean. La casa în care se gătea sau se făcea mămăliga se încuia uşa, până terminau de mâncat. Mâncarea pentru zilierii de pe câmp era trimisă numai prin adulţi, să nu se fure pe drum. Cel care era prins la furat de porumb, era bătut cu bâtele. De sărbătoarea hramului bisericii din Tibeni[13] erau familii care mâncau numai seminţe de in. Alţii mâncau făina goală. Gergely István Meichel din Iacobești era copil pe atunci și păzea vitele. Seara, când venea cu vacile de pe câmp, copiii înfometaţi îl aşteptau la marginea satului. Mulgea vacile în pălării (colopuri) şi dădea laptele la copii. Este de ştiut, că orătăniile nu mănâncă boabe de fasole uscată. Însă dacă vedeau vreun bob în timpul foametei, găinile le înghiţeau şi pe acelea.[14] Foametea din satele maghiare din Bucovina a avut un ecou puternic în ziarele din Ungaria şi Ardeal. În aceste zile triste, preot în Țibeni era György Druzsbáczky, despre care celălalt preot, István László îşi aduce foarte frumos aminte în „Memorii.[15]” Druzsbáczky (numit „preotul alb” din cauza sutanei) în 1865 a cerut în scris ajutor pentru satele din Bucovina de la clericii maghiari din Ungaria, cât şi fonduri pentru construirea bisericii (pro sublevandis inopiae destitus et pro aedificatione ecclesia Istensegíts)”[16].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[17].

 

1883: „În data de 30 martie 1883 a plecat primul tren din gara de la Dornești cu 600 de oameni, majoritatea erau reformați din Măneuți. La 2 aprilie a plecat a doua garnitură din halta Țibeni, cu 900 de locuitori din Țibeni și Iacobești, iar în ziua de 3 aprilie o altă garnitură din Dornești. În prima fază în total au plecat cu trenul 2200 de maghiari, 1150 de bărbați și 1050 de copii și femei. La 18 aprilie au plecat 41 de căruțe din Țibeni, ei urmând traseul Bistrița, Târgu Mureș, Deva, Lugoj și comitatul Torontal. În 7 mai găsim pe drum încă 33 de căruțe din Țibeni, iar la data de 11 mai au plecat 220 de persoane din Vorniceni, ei îmbarcându-se la Suceava. În scurt timp numărul celor plecați din cele cinci localități maghiare din Bucovina a ajuns la 4000 de persoane”[18].

 

1885: În 1 septembrie 1785, Maria, jupâneasa lui Alexandru Vasilco din Berhomet, vindea armeanului Ivan Căprăi, boierul de la Mărăţăi, a patra parte a satului Iacobeşti, zestre de la tatăl ei, Constantin, fiul lui Ion Abăza.

 

1895: „În anul 1895 episcopul vicar Ferenc Robitsek, fostul secretar al Asociației a efectuat o vizită în Bucovina. A oficiat o liturghie festivă cu ocazia sfințirii bisericii din Vorniceni și a redactat un raport despre situația satelor. Cu acel prilej a remarcat că fiecare sat are biserică din piatră și cărămidă, preot și dascăl, mai puțin satul Iacobești… La Iacobești erau câteva sute de maghiari, iar acolo se ține liturghie odată pe lună, deoarece este filiala Țibeniului. Satul are o bisericuță din lemn, foarte modestă”[19].

 

1901, dialectologul Gustav Weigand: „A doua zi (26 august – n. n.), pentru a cunoaște așa-numiţii ceangăi din Bucovina, m-am dus la Ištenšegitš (Ţibeni – n. n.), o comunitate mare, frumoasă. Datorez câteva informații despre acest sat pastorului László. Imediat ce am intrat în sat, am observat că locuitorii nu arătau ca tipul de ceangău ușor de recunoscut, așa cum mă așteptam, ci pur și simplu cu tipul de meseriaş, care includea şi constructorul de case, și, așa cum am văzut mai târziu, amenajarea interioară a caselor este corectă. Când am auzit oamenii vorbind, nu mai exista nici o îndoială că nu am avut de-a face cu ceangăi, ci cu secui. În Transilvania, denumirea „Csango” este folosită și pentru oamenii, de exemplu în Hosszufalu-Sacele, care sunt complet diferiți, ca limbă și tip, de ceangăii adevăraţi din Moldova, care abia în 1764 au emigrat din Transilvania. Se presupune că ar fi fost forțați de autoritățile austriece să lupte cu prusienii, deşi, ca grăniceri secui, nu erau obligați să o facă, aşa că au trecut în Moldova, sub conducerea pastorului lor, Mauritius Martonfi, şi s-au aşezat, pentru prima dată, pe valea Trotuşului, unde se spune că existau așezările mai vechi de coloniști secui încă din vremea lui Ștefan cel Mare. După zece ani de la ocuparea Bucovinei, o parte dintre ei au acceptat invitația contelui Hadik András și au venit în Bucovina, unde au întemeiat satele Hadikfalva[20] și Andrásfalva[21], în Valea Siretului, lângă Rădăuţi, în plus Ištenšegitš (Ištenšegitš = Dumnezeu ajută!)[22], unde exista deja o așezare românească mai mică, Ţibeni, care s-a contopit complet cu cea maghiară, și Iacobești[23], care se numea Fogodišten, Iosiffalva[24], este situată în apropierea graniței cu România, la aproximativ 18 km sud-vest de Suceava. Inițial, localitățile, la fel ca cele ale grănicerilor transilvani în general, au fost administrate militar și îngrijirea pastorală a fost efectuată din Transilvania. Începând cu anul 1800, au fost anexate la eparhia de Lemberg și administrația a fost înființată ca și în celelalte parohii. Comunitatea din Ţibeni a crescut, de la 80 de familii, la peste 3.000 de oameni, deși, în 1883, peste 1.000 de rezidenți au urmat ispitelor maghiare și s-au stabilit în sudul Banatului, lângă Panciova, unde nu se descurcă foarte bine. Oamenii sunt muncitori, ordonați, curați și cu caracter blând, în timp ce despre cei din Hadikfalva se spune că sunt controversați și dependenți de băutură. Mănâncă carne și legume, pe care le cultivă singuri, așa că trăiesc mult mai bine decât ţăranii români, a căror mâncare principală este mămăliga. Prosperitatea este de asemenea mai bună decât cea din ​​rândul românilor din satele vecine. Cu toate acestea, au și mai multe terenuri, ceea ce nu este singurul motiv. Din 360 de copii de vârstă școlară, 280 – un număr foarte mare pentru condițiile locale, frecventează școală în mod regulat”[25].

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[26], în 1940, Alexandru Voievidca a cules folclor şi de la Ioan Lupuleac (22 ani în 1907) din Iacobeşti, dar şi de la puzderia de lăutari, care veneau să cânte la curţile boierului Kapri, cu ocazia hramului bisericii din Iacobeşti.

 

1908: „Comuna Iacobeşti numără abia 400 de locuitori, între care sunt la vreo 300 români şi români rutenizaţi, iar numai 100 (una sută) unguri. Cu toate acestea, a fost în acest sat, până mai dăunăzi, o şcoală curat ungurească, de o clasă. Înfiiinţându-se, mai apoi, şi şcoala română, tot de o singură clasă, i s-a dat postul de învăţător la această şcoală unei domnişoare, care sub firma numelui românesc „Moga”, ascundea tendinţele ei şoviniste maghiare. Această domnişoară uitase într-atâta că este fiica unui preot greco-catolic român din Ardeal, încât începuse a învăţa copiii de român a se se ruga în limba maghiară. În urma plângerii câtorva gospodari români a trebuit să-şi schimbe numita domnişoară postul, iar în locul ei este acum învăţător dl Ohrenciuc, un om tânăr, destoinic, care îşi înţelege misiunea sa de apostol naţional. Copiii de român, care vorbeau, până acum, aproape numai în limba maghiară, încep a răspunde acum dulce şi blând în scumpa noastră limbă moldovenească. Laudă i se cu cuvine unui astfel de învăţător. / I. Ionaşcu”[27].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Iacobeşti (sau Fogodisten), comună rurală, districtul Suceava, aşezată în­tre satele Romaneşti şi Danila. Suprafaţa: 2,18 kmp; popu­laţia: 572 locuitori, în majori­tate români, de religie gr. or. Se compune din vatra satului, cu 318 locuitori, şi din satul atenent Gura-Solcii. Este aşezată aproape de dru­mul principal Suceava-Siret. Are 2 şcoli, cu câte o cla­să (deci, în total, cam 60 şcolari – n. n.), una românească şi alta ungurească; locuitorii români ţin de biserica parohială din Romaneşti. La 1776, o jumătate apar­ţinea mănăstirii Ilişeşti, dă­ruită fiind, la anul 1737, de către voevodul Grigore Ghica; cealaltă jumătate aparţinea mazilului Alexandru Vasilco. La anul 1777, după alţii la 1779, a fost mărită cu colonişti un­guri – secui, din Transilvania, carie au dat comunei supranu­mele de Fogodisten. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor. Se găsesc 21 cai, 150 vite cornute, 47 oi, 111 porci şi 49 stupi. Iacobeşti (sau Fogodisten), mo­şie cu administraţie particulară specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 6,64 kmp; popu­laţia 57: locuitori, dintre care 31 români şi 21 izraeliţi; religia gr. or. şi mozaică. Gura Solcii, sat, pendinte de comuna rurală Iacobeşti. Are 254 locuitori, majoritatea români. Are o capelă de cimitir, pendinte de parohia Romaneşti”[28].

 

1945: Prin Decizia „Nr. 191.994 din 1945, se acorda gradaţia de merit în învăţământul primar, pe ziua de 1 Aprilie 1945, următorilor învăţători din Regiunea Suceava:

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[29], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Iavorovschi Valeria, de la Sf. Ilie, la Gura Solcii”.

 

După 1949, Eufrosina Huţuleac, născută în Milişăuţi: „Am fost deportaţi şase ani, unsprezece luni şi douăzeci şi cinci zile. Apoi ne-au dat voie să plecăm oriunde, dar nu acasă. Ne-au spus să ne alegem un loc şi am ales la Iacobeşti, aici, la noi. Nu ne dădeau voie să ne întoarcem şi parcă nici oamenii nu mai erau aşa cum îi ştiam noi. Cei care mai aveau suflet se temeau şi de umbra lor. Erau vremuri grele, era o nebunie, se fereau să vorbească, se temeau să nu fie duşi ei la puşcărie, aşa era atunci. După alte luni bune ne-am apropiat de casă, ne-am întors. Cu frică, dar am revenit în sat. Nu mai rămăsese mai nimic din gospodăria noastră, iar casa era acum fierăria G.A.C.-ului care se înfiinţase imediat după ce ne luaseră pe noi, cei cu pământul „absenteiştilor”, cum ne-au botezat pe cei deportaţi, şi al altora care au vrut să se înscrie de la început. Un om mai milos a spart, într-o noapte, lacătul de pe uşă şi a băgat copiii în casă. Dimineaţa, fierarii veniseră la treabă şi ne-au găsit acolo, printre fiarele lor. S-au supărat, s-au speriat, dar după o vreme ne-au lăsat în pace acolo. Au mutat fiarele în fosta noastră şură, unde era mai mult spaţiu şi au lucrat acolo mai departe, încet-încet, am luat-o cu greu de la capăt. Dar Gheorghe era bolnav de acum, era altul şi aşa a rămas până a murit, în primăvara lui ’89, înaintea Revoluţiei. Şi feciorul meu tot bolnav a fost şi stă cu mine… E bătrân şi el de acum, dar viaţa nu îţi dă numai ce ai vrea. Dumnezeu le rânduieşte pe toate”[30].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341

[2] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 244, 245

[3] Polek J: Die Anfänge des Volksschulwesens in der Bukowina, Czernowitz, 1891. cap.XIV.

[4] Boethy János Alajos

[5] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 92

[6] Inițial satul se afla pe locul în care este astăzi localitatea Unirea Sloboziei.

[7] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 21

[8] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 26

[9] Eugen I. Păunel, în „Codrul Cosminului”, VIII, 1933-1934, Cernăuţi, pp. 419-432

[10] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 10

[11] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 89

[12] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 71

[13] Pe atunci era de Rusalii, după sfinţirea bisericii noi, în 1898, s-a ţinut de Sf. Maria Mica – n. t.

[14] Relatările lui Dobondi Ferenc (Măneuți, 9. sept. 1937.), Ambrus András (Iacobești, 5.febr. 1936.), Szentes József (Țibeni, 18. mart. 1936.), Vántsa M. Antal (Țibeni, 30.aug. 1936.), Kuruc János (Iacobești, 5. febr. 1936.), Májkel István Gergely (Iacobești, 5. febr. 1936.) și soţia lui Sántha Jordán născută Antalfi Mária din Țibeni, în cartea lui Sántha Alajos, Bukovinai magyarok, Szőts Lajos könynyomdája, Kolozsvárt, 1942, pagina 75.

[15] László István – Jegyzetek életem nevezetesebb eseményeiből, memorii.

[16] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 62

[17] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[18] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 37

[19] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 101

[20] Colonie în satul Dorneşti, care în 1775 avea 26 de familii de ţărani români, sat care se va numi Hadicfalva (de la numele guvernatorului Galiţiei, Hadik), harta cadastrală a satului, din 1785, cuprinzând, pe lângă vechile toponime, şi câteva toponime de hotar ungureşti, precum Boenke, Diak Hud, Felso Mesur, Hossu Gniunasch, Hossu Niel, Koreck Hold etc. – n. n.

[21] Andreasfalva, „sau satul lui Andraş”, s-a întemeiat, după 19 ianuarie 1785, când Consiliul Aulic de Război aprobă o contribuţie pentru emigranţii ceangăi, care vor construi 56 de gospodării, pe teritoriul satului Măneuţi, „lângă râul Sucevii, în apropiere de Frătăuţii Vechi, la nord de oraşul Rădăuţi” – Grămadă, Nicolai, Toponimia minoră a Bucovinei, vol. I, p. 336 – n. n.

[22] Colonia maghiară de la Ţibeni, Ištenšegitš , pe moşia Satu Mare, a fost înfiinţată între anii 1771-1773, dar numele de Istensegits (Dumnezeu să ne ajute), propus de Mártonfi Mór, va fi menţionat, pentru prima dată, abia în 1776 – n. n.

[23] În 1775, satul Iacobeşti, din Ocolul Vicovilor, avea 20 familii de ţărani, plus 74 familii de secui şi unguri, în bună parte componenţi ai Regimentului I Secuiesc de graniţă, aşezate pe moşia mănăstirii Ilişeşti, între anii 1752-1772. Numele acestor emigranţi au fost consemnate în recensământul lui Rumeanţev, publicat de ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341 – n. n.

[24] Colonia Ioseffalva, numită astăzi Vorniceni, a fost înfiinţată pe seliştea pustie Tolva a moşiei mănăstirii Slatina, în 1783, fiind populată cu 60 de familii de secui, venite din Scaunul Csik, în 1785, în partea sudică a seliştii – n. n.

[25] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[26] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[27] Apărarea Naţională, Nr. 49, Anul III, duminică 23 august stil nou 1908, p. 3

[28] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 116

[29] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[30] Hrehor, Constantin, Muntele mărturisitor, Iaşi, Apologeticum 2014, pp. 20, 21


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Iacobeni

 

1894, Iacobeni – Foto: Julius Dutkiewicz

 

 

IACOBENI. Satul „Ecobenilor de pe Bistriţă”, care, în 23 mai 1765, erau chemaţi la judecata vornicului câmpulungean Constantin Cantacuzino de către Toader Tolovan, „zicând Tolovan că are şi el moşie acolo unde şed Ecobenii”, pe locul „ce-i zic Tolovan şi pentru că au chemat pe tată-său Tolovan”. Câştig de cauză au avut „Ecobenii”, foşti emigranţi transilvăneni, stabiliţi de multă vreme în munţii obştilor înfrăţite câmpulungene.

 

În 1775, Iacobenii încă mai ţineau de Vatra Dornei, împreună cu care avea 4 popi şi 302 ţărani, în mare majoritate dorneni, din moment ce, în 1784, au fost înregistrate la Iacobeni doar 70 familii.

 

Între anii 1780-1781, minereurile de cupru şi de mangan, precum şi cele de fier au fost descoperite în munţii din vecinătatea Iacobenilor, iar un investitor german Karl Manz, Cavaler al Mariensee, a concesionat terenuri şi a trimis recrutori, în regiunea Zips din Slovacia, în căutare de mineri dispuşi să se mute în Bucovina.

 

În 1783, zidari şi dulgheri din regimente de Transilvania, puşi la dispoziţia lui Manz, au început construcţia unei turnătorii în Iacobeni, proiect finalizat în 1784, când s-a folosit materie primă adusă din Transilvania. În acelaşi timp, s-au construit douăsprezece case pentru muncitori, puse la dispoziţia primilor colonişti, germani din Transilvania şi din Zips, deci din regiunea dintre Gelniće, Smelniće, Opaka, Stoss şi Iaco, de unde au venit 22 familii. Primele opt familii de germani, sosite din Zips (Slovacia), în 1785, au fost: Schröder, Mieslinger, Stark, Schneider, Knobloch, Wahnsiedel, Hoffmann şi Theiss.

 

În 1784, la Eisenthal, s-au stabilit ţipterii Weisshaupt, Brier, Klein, Scheike, Henig şi Stark. The oldest house supposedly was located  ”under the cliff”; it belonged to Johann Klein.Prima casăPrima casă, pe malul Bistriţei Aurii, a fost construită de Johann Klein.

 

În 1786, alţi imigranţi au sosit în Jakobeni, într-un grup cuprinzând douăzeci şi cinci bărbaţi şi cinci femei, proveniţi din sate ale landului Grundler (Zips), unii dintre ei lucrând la Rafinăria de sare din Pleschberg, lângă Iacobeni, mutată, în 1892, la Cacica.

 

1788: Plecând din Vama, pe „valea lungă şi netedă” dintre „munţii înalţi”, pe apa Moldovei, în sus, vale care duce „la târgul Câmpulung”, Baltazar Hacquet străbate localitatea, fără să noteze nimic, şi se îndreaptă spre Pojorâta, de unde, trecând Mestecănişul, merge la Iacobeni, unde exista, deja, o topitorie de metale. / „Atelierul metalurgic de la Iacobeni are o aşezare foarte prielnică, căci se află în mijlocul pădurilor şi lângă un râu mic – Bistriţa Aurie – care, tot timpul anului, nu duce lipsă de apă şi tot aşa se arată, şi săpăturile, care, până acum, au destul minereu şi nu sunt la prea mare depărtare. Alimentele nu sunt scumpe… Dar e lipsă de lucrători buni, căci cei mai mulţi nu sunt decât lepădătura altor ţări. Pe râul acesta, Bistriţa Aurie, care alimentează cu apă atelierul metalurgic, la câteva mile în jos şi în sus, înspre munte, se spală aur. Când am călătorit, atunci (1788), prin ţară, dispăruseră toţi ţiganii ce aveau această îndeletnicire. Metoda de aici, de a obţine aurul sau de a-l spăla din nămol, este tot aceea pe care am văzut-o şi în Ungariaşi Transilvania… / Aurul care se spală din apa râului Bistriţa sau, mai bine zis, din mâlul lăsat de ea pe mal şi pe sinuozităţile sau prelungirile sale, este, întotdeauna, amestecat cu mult ocru, aşa că, de departe, marginile malurilor sunt colorate cu el, pe o lăţime de câteva picioare, şi, cu cât sunt mai colorate, cu atât speră mai mult aurarii să strângă aur. Albia munţilor este mult gâtuită de munţi şi este, de fapt, doar un torent, precum dovedeşte şi numele său slav. Căci Bistra sau Vistra înseamnă ascuţit sau tăios (N.N.: în realitate, înseamnă: repede), întrucât asemenea râuri năvalnice sapă adânc pământul, în tot locul. / Atelierul de la Iacobeni este punctul central pentru toată activitatea de spălare a aurului din acest râu, căci se spală aur şi în josul, şi în susul său… / Aşadar, cum acest râu este aşa de gâtuit, nu se spală aur decât în micile porţiuni unde s-a mai retras, ca la Vatra Dornei, Dorniţa, Holda, mai jos de Iacobeni şi la Ciocăneşti, şi, mai în munte, mai sus, până la graniţa Maramureşului. Cu cât cobori pe acest râu, cu atât se spală mai mult aur, şi directorul atelierului de la Iacobeni, care face şi primirea aurului, m-a asigurat că, adesea, mai atârnă încă ceva cuarţ de grăunţii mari de aur, dovadă că acest aur a fost smuls din crăpăturile munţilor mai înalţi şi, apoi, cărat încoace de apă… / Numai la două ore de Iacobeni, s-a şi pornit o exploatare, la care s-au pierdut banii, căci minereurile conţineau prea puţin aur. Exploatarea a fost pornită în valea Fundu Moldovei, unde s-au săpat câteva galerii, spre nord-est”[1].

 

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, scria că, „la Iacobeni, pe valea Bistriţei, sunt importante fierării, aparţinând domnului von Manz. Toate aceste întreprinderi îşi datoresc apariţia şi prosperitatea geniului şi activităţii acestui vrednic patriot, de fel din Stiria”[2].

 

În 1796, alte patruzeci de familii germane din Zips se stabilesc la Iacobeni, printre acestea, Hoffmann, Mieslinger, Schröder, Stark şi Gleisner. Ulterior, vin, din Silezia Superioară, familiile Jalowsky, Gaschinsky, Nikelsky, Zawetzky, Gorsky, Schirosky, Ottschowsky şi Terschansky. Die Siedler erhielten grundsätzlich ein Haus oder eine Blockhütte, sowie ein Stück Grund.Colonişti primeau, la sosire, o casă sau un bordei, dar şi bucata de teren din jur, fără drept de înstrăinare, inclusiv prin moştenire, pe care le stăpâneau, pentru o sumă de 30-40 coroane, plătită în rate, pe durata activităţii lor minereşti.

 

1808: Învăţământul în limba germană funcţionează, la Iacobeni, din 1808, primul profesor fiind fostul maistru cizmar Leiser, printre elevi numărându-se copiii familiilor Steiner, Krieger, Lang, Muhm, Gartner, Gotsch, Sapadi, Kollarek, care familii au construit şi o şcoală cu două camere, demolată, după un secol de funcţionare, de noul director al şcolii nemţeşti din Iacobeni, Carl Frankendorfer, un emigrant din oraşul maghiar de Modra, care a coordonat construirea a două clădiri şcolare noi, cele care există şi astăzi. Numele germanilor din Iacobeni şi al oraşelor germane din care proveneau s-au păstrat[3], din EINSIEDL sosind familiile Drotzinger, Duck, Gärtner, Göttel, Hönig, Joschy, Klein, Kohler, Kolarik, Koschka, Kozmann, Kucharek, Lerch, Löffler, Meitner, Münich, Nigelski, Regetz, Sapadi, Schlosser, Schneider, Seufzer, Simon, Stark, Steiner, Spitschuh, Thomasi, Theiss, Weishaupt şi Wenzel; din GOLLNITZ au venit familiile Brauer, Brodacz, Gotsch, Gorski, Hennel, Hermely, Kandra, Knoblauch, Krieger, Leutscher, Muhm, Müller, Quirsfeld, Skibak, Ublauer şi Wagner); din SCHWEDLAR, Dobosch, Grän, Heinz, Knebel, Kotzur, Müller, Theiss, Tambor şi Wenzel; din SCHMOLLNITZ, Reiss, Stenzel şi Terschanski; din LAPOSCH, Tauber, iar din STOSS, Otschofski şi Zippenfenig.

 

1809-1810Bucovina, văzută de Marcel De Serres: „Această provincie are o turnătorie de fier în Iacobeni, pe râul Bistriţa. Aici se transportă minereurile din Dorna, Vatra și Valea-Şarului. Această turnătorie se află într-o poziție foarte avantajoasă, în mijlocul unei păduri grozave și pe malurile unui râu năvalnic, iar galeriile cele mai bogate nu sunt departe. După topirea minereului, fierul este turnat în bare, care nu este de mare calitate, din pricina manganului cu care este amestecat. Această turnătorie, singura din provincie, raportează anual între 4 și 500 de chintale de fier. Există și o mină de cupru, la Pojorâta, despre care se spune că este foarte bogată. Nisipul pe care Bistriţa îl depune de-a lungul malurilor sale conține o mare cantitate de aur, de exploatarea sa ocupându-se un anumit număr de aurari. Turnătoria din Iacobeni poate fi considerată centrul acestui tip de industrie. Aurul se găsește nu numai în apropiere de Dorna, Vatra, Tarniţa și Halda, dar și în munții înalți, lângă granițele statelor maghiare. Ţiganii, care sunt angajați în special în acest tip de ocupație, folosesc, pentru a obține aur, aceeași metodă care este folosită în Ungaria și Transilvania. Există, de asemenea, mai mulți mineri din Cârlibaba, care adună o cantate destul de însemnată de aur pentru a trăi confortabil. Tot aurul acesta este cumpărat de guvern, la preţul de 2 florini 52 de creiţari pisetul, măsura țării, care merită un ducat și jumătate”[4].

1810 Iacobeni, în acuarelele pictorului silezian Franz Iaschke: „Fată din Iacobeni. Iacobenii e un sat în munţi, locuit de mineri şi funcţionarii minelor. Femeilor de rând le place, ca oriunde, să se gătească; de îmbrăcămintea lor se ţin, numaidecât, broderii bogate şi găteli cu mărgele, monede şi cruciuliţe, iar vara, flori şi verdeaţă în păr. La aceste, se mai adaugă un brâu roş şi o catrinţă în dungi. Picioarele sunt îmbrăcate în opinci. / Femei din Iacobeni. Îmbrăcămintea lor este aproape fără podoabe şi gust. Cămaşa e înfrumuseţată prin cusături modeste, o catrinţă destul de simplă, cu dungi albastre, pe deasupra; la vreme rea, o caţaveică largă, de culoare cafenie; în picioare, opinci. Toate, în mare contrast cu vecinele lor din Transilvania”[5]. Ulterior, aveau să deseneze sau să picteze mărturii iconografice despre Iacobeni: Franz Xaver Knapp (3.IX.1809, Tachau / 1883, Cernăuţi), pictor austriac cu studii la Academia de Arte Frumoase din Viena şi Praga, stabilit pentru totdeauna la Cernăuţi, în 1850: „Iakobeny”, „Iacobeni, şoseaua spre Dorna”. Julius Zalaty Zuber, cel care a ilustrat monografia scrisă de Dimitrie Dan, în cadrul proiectului monografic imperial, întins pe o lungă durată de timp (1867-1918), putem afla că este un pictor şi ilustrator austriac, care a trăit între anii 1861-1910: „Germani din Iacobeni”. Anterior lui Zuber, a făcut schiţe, prin Bucovina, miniaturistul Mattias Adolf Charlemont, născut la Brno, în 23 noiembrie 1820, luptător pe baricadele vieneze, în 1848, autoexilat în Slovacia, apoi revenit la Viena, în 1865, unde absolvise Academia de Arte Frumoase şi unde moare, în 20 aprilie 1871. Tatăl pictorilor austrieci Eduard, Hugo şi Theodor Charlemont, Matthias Adolf a desenat „Iacobeni” şi  „Piatra Albă, pe drumul Iacobeni-Cârlibaba”.  Rudolf Bernt, pictor şi arhitect austriac, născut la Neunkirchen, în 21 februarie 1844, mort la Pottenstein, în 24 august sau în 17 noiembrie 1914, ne-a lăsat cele mai multe mărturii: „Muntele Arşiţa la Iacobeni”, „Mina din Iacobeni”, „Iacobeni”.

 

Fată din Iacobeni, în 1810 – acuarelă de Franz Jaschke (1775-1842)

Femei din Iacobeni, în 1810 – acuarelă de Franz Jaschke (1775-1842)

Pentelei Ungurian, un om de 105 ani din Iacobeni – acuarelă de Franz Jaschke (1775-1842)

Iacobeni – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Iacobeni, şoseaua spre Dorna – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Nemţi din Iacobeni – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Iacobeni – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

Iacobeni, muntele Arşiţa – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

Iacobeni, Piatra Albă, dinspre Cârlibaba – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

Iacobeni, pod peste Bistriţa Aurie – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

Iacobeni, minele – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

1817: Biserica Sfântului Gheorghe din Iacobeni a fost construită, în anii 1817-1818, din banii Fondului Religionar şi din ofranda lui Grigore ERHAN. Iconostasul a fost făcut în 1831, o reparaţie generală a bisericii făcându-se în 1868.

 

1822: Vienezul Adolf Schmidl, în intenţia lui de a scrie un amplu ghid de călătorie prin provinciile imperiului habsburgic, a trecut şi prin Bucovina, venind dinspre Bistriţa, prin valea Bârgaielor, staţii de poştă întâlnind la Poiana Stampei, Dorna, Valea Putnei, Pojorâta, Vama, Gura Humorului, Stroieşti şi Suceava. Fără să-şi dateze întâmplările, dar publicând, în revistele vieneze, începând cu anul 1822, fragmente de materiale, Schmidl face, astfel, o datare indirectă, care ţin de începutul secolului al XIX-lea. Călătorind pe valea Bârgaielor, pe „Şoseaua Franciscană”, cum se numea, din 1817, în cinstea împăratului Francisc, care o folosise în acel an, „drumul împărătesc” al lui Iosif al II-lea, Schmidl precizează că „În susul apei, pe valea Bistriţei Aurii, urmează târgul de munte Iacobeni, unde se exploatează, din 1786, o mină de fie, cu 19 galerii, dintre care cea mai bogată este Valea Stânei; la Arşiţa, se mai găseşte şi azbest. Două furnale înalte, zece cuptoare de afânare, deservite de un fierar, patru forje, un meşter de cuie, predau, cu 224 de lucrători, 15.000 de chintale de fier brut, 90 de chintale de fontă, 4.427 chintale de oţel în bare, 41 de chintale de plumb, 243 de chintale de unelte, 16.904 bucăţi de lopeţi ş. a., 363.000 de cuie”[6].

 

În 1825, Ioan Zugrav, administratorul parohial din Iacobeni, vânduse Direcţiei minelor şi topitoriilor din Iacobeni casa parohială, acareturile şi un loc de 30 prăjini, pentru 149 lei şi 32 creiţari, casă cumpărată, tot de Zugrav, dar cu 400 lei, de la Dumitru Ecoban. Conform dreptului valah, încă în vigoare prin munţii noştri, locuitorii comunei aveau întâietate la cumpărare, aşa că, în 8 ianuarie 1825, răscumpărau casa parohială, acareturile şi terenul de la directorul Direcţiei minelor şi topitoriilor, Johann Meneş, administratorul bisericesc rămânând cu banii încasaţi în buzunar.

 

În 5 iunie 1836, când forjorul („hămurai”) neamţ Filip Henris se stabilea la Iacobeni, el a cumpărat o moşioară, în Poiana Iacobenilor, de la Niculai Groza din Iacobeni şi de la Ion Iacoban din Ciocăneşti.

 

1843: Biserica Sfinţilor Mihail şi Gavril din Valea Putnei, filială a celei din Iacobeni, fusese ctitorită, în 1762, de Ioan TĂPĂRDĂU şi de Metodie CÂRPĂ din Dorna Candreni. În 1843, când parohia Iacobeni, Valea Putnei şi Puciosu avea 533 enoriaşi, altarul bisericii era slujit de Georgie IANOVICI. În 1876, preot era Ioan BERARIU. În 1907, comuna bisericească Iacobeni, Ciotina, Puciosul şi Valea Putnei îl avea paroh pe Nicolai MIHALCE, născut în 1865, preot din 1892, paroh din 1905, cantor fiind, din 1900, Nicolai NICHITUŞ, născut în 1847.

 

1849: „Confruntările militare din ţinutul Dornei au fost dure, dese şi fără să consacre o stabilitate sau alta sau măcar o relativă tihnă. „Pe 6 martie, Urban a mutat avanposturile și coloanele cu cantonamentele în Iacobeni, Vatra Dornei (aici, Divizia a VII-a, nr. 41) și Dorna Candreni, avanposturile fiind expuse între Poiana Stampii şi Cârlibaba. Nu mult timp după intrarea în noile cantonamente, diareea și scorbutul au izbucnit în rândul oamenilor, iar febra tifoidă s-a dezvoltat curând, răpunând nu puține victime. Drept urmare, o cazare mai extinsă a trupelor era absolut necesară, iar o parte din trupe a fost mutată la Vama, Câmpulung și Eisenau… Calmul a predominat, de la sfârșitul lunii februarie, până la 8 aprilie, când colonelul inamic von Dobay a trecut prin Prundu Bârgăului şi Poiana Stampii, atacând și aruncând în aer, apoi s-a întors în pozițiile anterioare. Apoi a venit din nou, până la deschiderea campaniei de vară, din iunie 1849, o perioadă de calm, care, având în vedere că trupele cezaro-crăieşti suferea din pricina unor condiții de sănătate nefavorabile, au început să se îmbunătățească doar odată cu apariția vremii mai calde. Colonelul Urban, care s-a întors la Iacobeni, a preluat din nou comanda trupelor sale, în cursul lunii aprilie, dar s-a îmbolnăvit de tifos, spre sfârșitul lunii mai, astfel că locotenent-colonelul Springensfeld a trebuit să preia din nou comanda”[7]. Stăpânirea trupelor revoluţionare maghiare în ţinutul Dornei a durat până în 14 august 1849, deci mai bine de opt luni de zile, timp în care soarta locuitorilor a fost cum îndeobşte este în vremuri de conflicte armate. „După însănătoşirea sa, colonelul Urban s-a grăbit să vină în Bucovina, la coloana sa, unde a ajuns în 14 august, dar a fost respins de Generalul-locotenent Grotenhjelm, care, urmărea inamicul cu 4 batalioane, 3 escadroane și 13 piese de artilerie și cu trupele ruse imperiale; Urban s-a ciocnit cu austrieci, care se îndrepta spre Bänffy-Hunyad, pe 17 august, şi a capturat de la ei două tunuri și 400 de oameni; în 18 august, coloana s-a întors la Cluj. În același timp, Divizia a VII-a nr. 41 din Cârlibaba, Dornawatra și Pojana-Stampi a intrat în Cluj”[8]. „După această incursiune, împreunată cu nespuse osteneli (fatige, în text – n. n.), a urmat îmbolnăvirea multor soldaţi austrieci şi aşezarea lor în spitale, în Dorna şi Iacobeni. Colonelulu Urbanu îi cercetă în toate zilele… Maiorul Blaskovits a murit de tifos în Iacobeni, la 20 martie 1849”[9].

 

1851: O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece“, oferă următoarea informaţie: De la Pojorâta, la Valea Putnei, acolo unde se afla cazarma austriacă, desenată de Knapp, era cale de o poştă, apoi, până la Vatra Dornei, prin Iacobeni şi peste râul Bistriţa, cale de o poştă şi jumătate[10].

 

1855: „Munţii Bucovinei sunt partea cea mai avută a Carpaţilor Români. Ei cuprind, în sânul lor, toate metalele, în mari cantităţi, şi acestea, exploatate prin mine, aduc împărăţiei austrice un însemnat venit. La Cârli-Baba se scoate aur şi argint, la Pojorâta, aramă din sâmburele munţilor. Minele cele mai însemnate sunt, însă, cele de la Prisaca şi de la Iacobeni, unde se exploatează nemăsurate cantităţi de fier. De când s-a aşezat în Prisaca o colonie de nemţi, numele acesta a fost schimbat în Eisenau şi pare tot aşa de curios de a găsi, în mijlocul unei ţări şi a unui popor exclusiv român o denumire de oraş nemţesc, precum ar părea deşănţat de a afla, în munţii din Germania, oraşe numite Câmpu-Lung sau Prisaca. Asemenea colonizări şi prefaceri cereau, însă, sistemul de deznaţionalizare, prin care îşi menţine Austria, atâta timp, într-unu mod artificial, prestigiul său politic. La Iacobeni, călătorul părăseşte valea Moldovei şi, intrând în valea Bistriţei, aleargă, împreună cu aceasta, la Dorna-Vatra, orăşel cunoscut prin apele sale minerale. Aceste băi sunt frecventate de locuitorii din Bucovina şi din Moldova. Oraşul e aşezat pe malurile Dornei, fluviu care, la capătul târgului, se varsă în Bistriţa. Dorna-Vatra posedă trei biserici, una mică, catolică, două mai însemnate, ortodoxe. Acestea din urmă sunt zidite şi întreţinute de românii dorneni, oameni pioşi şi activi. Poziţiunea Dornei e mult inferioară în frumuseţe celorlaltor oraşe din munţii Bucovinei. Dealurile ce încunjură oraşul sunt goale şi triste, valea Dornei e largă şi înfăţoşează puţina variaţiune, pe de altă parte băile sunt rău căutate şi scăldătorul nu află îndemânările trebuincioase. Societatea, în stagiunea băilor, se compune din poloni, germani şi români, parte veniţi din Moldova, parte din Bucovina. Exclusivitatea predominând mai mult sau mai puţin între aceste naţionalităţi, mişcare mai că nu se vede. În Dorna nu se fac preumblări şi petreceri comune, care dau altor băi atâta viaţă. În zadar se încearcă o mică o mică trupă de lăutari ţigano-ungureni să înveselească societatea Dornei, viaţa rămâne tristă şi uniformă”[11].

 

1857: „De pe jumătatea cealaltă a Mestecășului, începe valea Iacobenilor, care, de pe munte, se zărește ca prototipul unei țări cu adevărat idilice. O vale largă, mărginită de creste muntoase, care cu arbori și tufișuri grupate sunt acoperite, o abundență de flori în ea, împrăștiate pe dealurile pe care colibele fac o trimitere plăcută în timp… După o jumătate de oră de drum prin această vale, se ajunge la Iacobeni (2953 picioare), localitate situată pe Bistrița de Aur, cândva atât de aglomerată și oraș prietenose de munte, în care se află mine de fier. Se găsește, în defileul din fața Iacobenilor, sulf rece, izvoarele de lângă drum sunt folosite în case balneare bine construite. Distanța dintre Valea Putne și Iacobeni este de transportă 1,75 mile. În spatele Iacobenilor, strada duce chiar pe sub piciorul versantul estic al muntelui, în timp ce, în dreapta, strada curge pe lângă Bistrița, pe care o flanchează și pe o parte, și pe cealaltă. Malurile Bistriței sunt însoșite de case din Iacobeni cale de o jumătate de milă. Panta de munte vestică, chiar înainte Dorna, este plină de grădini, care devin promenade pentru plimbări pe vale și chiar mai departe”[12].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Dornawatra cu Dornakilie (judecătorie), Dorna pe Giumalău, Dorna Candreni cu Coşna, Iacobeni, Cârlibaba Partea câmpulungeană, Poiana Stanpii cu Pilugani, Ciocăneşti”[13].

 

1870: În Iacobeni au funcţionat câte o şcoală germană de băieţi şi de fetiţe, cu 4 şi, respectiv, 3 clase, din 1870, dar şi o şcoală filială cu o clasă. Şcoala din Valea Putnei, cu o clasă, a fost înfiinţată în 1871[14].

 

1886: „A doua zi, dimineață, călătoria continuă. Respirăm pe valea Moldava, în mijlocul pădurii Carpaților. Dar și aici există o diferență mare între Bucovina și România. Iarba pajiștilor este mult mai fină decât cea a Moldovei, deoarece este cosită mai mult decât o dată pe an, câmpurile se dovedesc a fi mai bine cultivate, totul, câmpul, pajiștile, casa și curtea au fost împânzite cu garduri din scânduri, ceea ce face o impresie foarte favorabilă și mărturisește simțul ordinii. Desigur, aici crește mai mult lemn, decât pe ​​dealurile Moldovei, unde lemnul este considerat un material rar şi valoros. La început, valea Moldovei pare destul de largă, şi începe de la un oraș românesc, amestecat cu germani, apoi ajungem la Eisenau, prin Vama românească. Coborârea în micul târg este minunată. Munți împăduriți și întunecați se ridică pe trei laturi, râul aleargă în fața noastră. Clopotul sună pentru închinare, iar drăguții credincioşi se pregătesc de slujbă. Și avem un preot german în fața noastră, care predică cu glas puternic, cu rostiri energice, vorbind despre curățenia casei și a curții, care dezvăluie gospodarul! Nu puteți vedea o rochie națională în Eisenau. Fetele se înfășoară în haine de sun roșu pal, albastre sau gri, frumusețea lor fiind cu mult inferioară porturilor din România. / Ţipterii din Eisenau nu sunt singurii care întrerup temelia românească a populației locale, întâlnim şi în alte locuri câteva așezări cu locuitori ţipteri, în Balta Poienii, în Schwarzthal, în Luisenthal, Freudenthal, Pojorâta, Iacobeni și Cârlibaba. Majoritatea acestor coloniști germani au fost aduși de un anume Manz, pe moşiile Fondului religiei greco-orientale, care a luat moşii întinse în arendă și a hrănit mii de meseriaşi,dar care, datorită investiţiilor uriaşe, avea să dea faliment şi, complet sărăcit, s-a împușcat. Se spune că situația materială a coloniștilor este destul de bună, deși depinde, în mod ciudat, de Fondul religios greco-oriental. Cu toate acestea, casa de locuit este proprietatea oamenilor, dar terenul le este acordat numai cu plata impozitelor. În vremurile anterioare, au funcționat cuptoare de cupru la Pojorâta, Iacobeni și Eisenau şi s-a extras fierul pe scară largă. Astăzi mai funcţionează doar cel din Pojorâta, iar populaţia din Schwarzthal îşi asigură traiul din exploatarea forestieră, făcând plute și lucrând la construcții de drumuri; ţipterii din Iacobeni își continuă activitatea tradițională, dar într-o manieră modestă. / Eisenau oferă o imagine minunată, cu râul plin de viață, care curge prin ea. Fiecare dintre case are o grădină, în care, pe lângă legume, sunt cultivate plante ornamentale, semn sigur al existenței germanismului. Treptat, strada devine din ce în ce mai aglomerată, iar când mergem în târguşorul Câmpulung, vedem un număr mare de oameni în costume de duminică. Din păcate, hainele sunt mult mai urâte decât în ​​Ilișești. Femeile de aici și de acolo au cămăși albe cu garnituri roșii, galbene sau negre, pe care nu le veți găsi în Transilvania sau în Maramureş, iar gâtul lor apare împodobit cu o mulţime de mărgele de sticlă colorată, dar merg pe jos, desculțe sau cu opinci urâte, cu catrinţa deschisă până la genunchi. Catrinţa lor este extrem de strânsă şi interzice orice mișcare rapidă, iar partea de sus a corpului este acoperită cu un ilic scurt sau lung; de departe, femeia poate fi confundată cu un bărbat. Bărbații se îmbracă puţin mai plăcut. Veșmântul lor principal este ilicul lung, negru sau alb, căptuşit şi tivit cu piele de oaie, capul fiind acoperit cu o pălărie rotundă de pâslă artificială, împodobită cu flori roșii. Părul negru cade în șuvițe lungi, este, la cei mai mulţi, creţ şi cade până pe umeri; unii dintre cei mai tineri pot considera acest lucru ca o podoabă, deoarece părul lor strălucește frumos, dar pentru alții obiceiul este un factor de descurajare… Seara se apropie, aerul de munte este pur și răcoritor, apa care ţâşneşte înspumată din stâncă, peste tot. Un cer albastru, sever, privește în jos, spre valea Bistriței de Aur: oh, Bistriţa de Aur este o veche cunoștință pentru noi! Cu ani în urmă, vehiculul nostru a urcat pe abruptul Prislop, un puternic masiv muntos, ursit de natură să fie o barieră între Maramureş, Transilvania și Bucovina. Pe atunci era o seară ca azi, liniștită, înălțătoare, fermecătoare. Brazii şedeau nemișcați, nici o ființă umană nu putea fi văzută, doar din mijlocul pădurii se auzea un păstor, cântând fluier armonii simple și mișcătoare. Astăzi același râu limpede se năpustește la picioarele noastre, același aer răcoritor ne încântă, doar peisajele sunt diferite. Întreaga vale largă este plină de casele drăguțe ale coloniștilor germani din Iacobeni, care se ridică pe ambele maluri ale râului și, împreună cu frumoasele biserici ale orășelului și cu munții împăduriţi, trezesc în noi dorința de a face un pelerinaj din casă în casă. Tinerii s-au strâns în fața tavernei, discutând cu prostituatele îmbrăcate simplu, fără bijuterii. Dar în curând va rămâne în urmă şi aşezarea aceasta întinsă, cu locuitorii săi harnici, și ne vom revedea singuri pe valea Bistriței. Umbra munților se încadrează fermecător, puținele case albe contrastează cu pădurile verzi, râul completează tabloul colorat. După o oră, întâlnim un pod, o biserică mare, vopsită în alb, cu trei turnuri roșii, apoi apare, brusc, în spatele unui munte proeminent, Vatra Dornei”[15].

 

În 1890, comuna Iacobeni avea 2.858 locuitori, primarul Nicolai Nichituş fiind şi cantor bisericesc. Paroh era Victor Ţurcan, iar învăţători erau Wilhelm Decker, Amalia Decker şi Leopoldina Hlavin.

 

1898: La Valea Putnei funcţiona, din 1898, cabinetul „Dreptatea”, în casa lui Gavril Larion, cu 58 membri, 66 cărţi, 2 abonamente la gazete şi o avere de 35 florini şi 48 creiţari, conducerea acestei biblioteci în formare fiind asigurată de Constantin Hău, Gavril Larion şi Emilian Nimigean.

 

1901: „Mineritul de arsenic din Arşiţa, domeniu al Fondului religios oriental-grec din Bucovina, s-a făcut încă de la începutul secolului trecut. Aspectul minereului este unul foarte neregulat, motiv pentru care proprietarul anterior s-a limitat la urmărirea filoanelor individuale de minereu și la îndepărtarea minereului doar în lățimea liniei, astfel încât în ​​mod curios s-au creat mine în formă de scară în spirală; părți individuale ale depozitului au fost extinse în lunile de vară. În locul operațiunii anterioare necontrolate, un câmp planificat cu tuneluri va răzbate în câmpul neprotejat, care, măsurat la intervale de 10 până la 15 m și la distanțe de 30 până la 40 m, a fost lovit şi împins la suprafața depozitului. După finalizarea centrului electric din Iacobeni, în operațiunile minei vor fi utilizate exerciții de impact electric”[16].

 

1901: „Am rugat o ţiptereasă, care era cunoscută ca o bună cântăreață, să cânte o melodie germană pentru mine și m-am pregătit pentru o melodie populară veche, pe care să o preia fonograful; dar ţiptereasa a început, foarte modern, cu liedul „Inima mea este o stupină”. Biata femeie nu a putut înțelege de ce am izbucnit brusc în râs. În valea Moldovei nu au mai rămas decât Fundul Moldovei şi Breaza, primul parohie, iar celălalt arondat acestei parohii. După o masă opulentă la preot, acasă, am urmat fermecătoarea vale a Putnei, până am ajuns în satul Valea Putnei[17] sau, așa cum se spune în pronunția locală, Valea Pucni (comparați Zlacna, Zlagna în loc de Zlatna, în Transilvania sau vracniţă, în loc de vratniţă etc.); am coborât din trăsură și am urcat, odată cu ea, încet, în sus, la aproximativ la 1.000 de metri faţă de nivelul apei, pe muntele dintre Moldova și Bistrița (Mestecăniş – n. n.). La hanul de deasupra, în fața căruia erau șiruri lungi de vehicule, am făcut o scurtă pauză și apoi trăsura a rulat repede, pe drumul bun, care oferă o priveliște splendidă a înălțimilor și a văilor, până aproape că era să se întâmple un accident grav. Frânghia de pe ham s-a rupt și un cal a căzut, o bucată de drum târât, înainte ca trăsura să fie oprită de frână; din fericire, calul nu a suferit răni grave, astfel că, seara, am ajuns la fabrica germană din Iacobeni și, ulterior, la Eisenthal, de lângă Ciotina[18], unde locuiesc predominant românii. Din nou, m-am bucurat de o primire călduroasă. În dimineața zilei de 19 august 1901, am vizitat binecunoscuta stațiune balneară Dorna-Vatra[19], cu hoteluri elegante, cu o instalație de băi și facilități, dar în restul sezonului, locația nu este nicăieri atât de drăguță, pe cât ar trebui să vă așteptați”[20].

 

1903: Banca populară raiffeisiană din Iacobeni, Ciocăneşti şi Valea Putnei s-a înfiinţat în 1903, sub direcţiunea lui Oreste Tarangul nobil de Valea Uţei. Din consiliul de conducere şi control făceau parte Grigori Vartic şi vistierul Gavriil Beleca. Cabinetul de lectură funcţiona, din 1896, în cancelaria comunală, cu 24 membri, 32 cărţi şi 3 abonamente la gazete. Această primă bibliotecă era condusă de Victor Ţurcan, Nicolai Nichituş şi Alexandru Dranca.

 

1907: „La Câmpulung au fost trei candidaţi: Contele Bellegarde, prefectul judeţului, dr. Aurel cav. de Onciul, care reprezintă acest cerc în dieta bucovineană. şi consilierul de la Curtea de apel din Lemberg, Teodor Stefanelli, care a reprezentat odată, prin anii 1890, acest cerc în dietă. S-a ales, cu majoritate mare, contele Bellegarde, cu 4.653 voturi; Onciul a obţinut 2.755, iar Stefanelli, 1.014. Tabela statistică ce urmează arată la detaliu repartizarea voturilor: Bellegarde, Iacobeni – 79; Onciul, Iacobeni – 322, Stefanelli, Iacobeni – 18”[21]. Şi uite-aşa, intrarea în prestigiul legendei a fost ratată.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Iacobeni, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe ambele maluri ale Bistriţei Aurii. Suprafaţa este de peste 50 de km pătraţi, fiindcă comuna se compune din vatra satului, cu­rat românească şi trasă mai mult pe partea muntelui, având două cătune, Ciotina şi Haşii, şi din coloniile germane, sta­bilite în regiunea minieră din vale şi care compun atenenţele Manzthal, Eisenthal şi Pucios. Populaţiunea totală e de 3.300 locuitori, din care 1.000 sunt români băştinaşi gr. or., iar restul colonişti germani, parte catolici, parte evanghelişti. Comuna e străbătută de ma­rele drum carpatin, ce vine din­spre Câmpulung, trece spre Dorna şi leagă Bucovina cu Transilvania, şi de şoseaua de artă, nu de mult construită, ce se îmbină de aici, luând direc­ţia spre Cârlibaba şi trecând în Maramureş. Iacobenii au şi staţie de cale ferată a liniei locale Hatna-Dorna. În comună se află 4 şcoli populare şi trei biserici, din care una greco-orientală, cu hra­mul „Sfântul Gheorghe”, una cato­lică şi una protestantă. Are oficiu telegrafo-poştal, bancă populară şi cabinete de lectură, unul român şi altul german. Comuna este importantă prin stabilimentele miniere ce s-au înfiinţat aici, încă pe la 1872, din iniţiativa unor minieri bogaţi, veniţi din Ungaria (co­mitatul Zips). Întreprinderea a tre­cut apoi în mâinile familiei Manz, din Stiria, care, la rândul ei, a adus, între anii 1784-1798, colonişti numeroşi germani, deprinşi cu lucrul la mine, şi au fondat aci o industrie minieră foarte te­meinică, ce s-a ţinut până la 1860. După o decadenţă destul de lungă, exploatările miniere, mai ales acele de mangan, au fost continuate de către stat, având ca locuri de căpetenie regiunile de la Arsiţa şi Puciosul. În Iacobeni se află o admi­nistraţie montană, uzine mari de fonderie şi fasonare de fier brut, apoi un fierăstrău mare de lemnării industriale şi cup­toare pentru fabricarea varului. Populaţiunea românească se ocupă cu plutăritul pe Bis­triţa şi cu prăsila vitelor şi nu s-a amestecat deloc cu cea germană. La Est de Iacobeni se gă­seşte plaiul Mestecăneşti, peste care trece vestitul drum car­patin, iar în apropiere, încântătoarea regiune numită Valea Putnei”[22].

 

1914: „Londra, 26 ianuarie 1915 – cf. unei depeşe pentru Daily Mail, transmisă din Bucureşti, în 23 ianuarie. Ruşii, începând o energică ofensivă, au ocupat districtul Iacobeni, care este cheia spre Ungaria. Dornawatra este ameninţată inevitabil cu ocuparea”[23]. „Miercuri, 27 ianuarie 1915, ruşii au cucerit Iacobenii şi mărşăluiesc spre Dornawatra, care este cheia Transilvaniei”[24]. / „La celălalt capăt al frontului sudic, o operațiune prin care inamicul dorise să respingă trupele care ocupă Bucovina a sfârşit mizerabil. Știm că, prin trecătorile Carpaților, trupe austriece au încercat, prin marşuri forţate în regiunea Câmpulungului, să amenințe flancul stâng al armatei ruseşti. Trecând pe lângă Dornawatra și pe drumul către Iacobeni, ajunseră pe valea Moldovei. După cum credeau jurnalele vieneze, această armată austriacă, formată cu rezerve venite din Balcani şi comandată de generalul Koevess, unul dintre comandanţii din Serbia, urma să facă minuni. Ruşii nu au putut fi surprinşi. Ei îşi întăriseră poziţiile pe culmile munţilor, din vecinătatea satelor Fundul Moldovei şi Valea Putnei. Numai armata lui Letchitzky a capturat, între 23 iunie şi 7 iulie 1916, de pe întreg frontul estic, mai bine de 31.500 soldaţi şi ofiţeri”[25]. „Parohul din Iacobeni, Mihălceanu, a fost arestat pentru simplul fapt că ar fi întrebat pe un soldat dacă avem şi tunuri în Bucovina”[26].

 

1915: „Luptele ariergărzilor au continuat şi în 8/21 şi 9/22 ianuarie, pe frontul de la Sunători, Osoi şi Zugreni, iar în 10/23 ianuarie 1915, pe la ora 16, bătălia s-a înteţit, austriecii retrăgându-se în direcţia munţilor dinspre Pojorâta. La Iacobeni, Ciocăneşti şi Mestecani, luptele au fost încrâncenate, iar odată cu zvonul despre mari pierderi ruseşti, prin vecinătatea Mamorniţei au fost zărite, în 10 ianuarie, îndreptându-se spre munţi „două regimente de cavalerie şi un regiment de infanterie” ruseşti[27]. Începute înainte de Crăciunul anului 1914 (7 ianuarie stil nou – n.n.), în Bucovina s-au dat lupte grele, la începutul anului 1915. „În noaptea de 3/16 ianuarie, o parte din trupele ruse, înaintând, din punctul Fundu Moldovei, şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti, sat situat la 6 km spre nord de Iacobeni. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Înaintarea acestor trupe se face cu precauţie, pentru a păstra contactul cu restul armatei, ce soseşte din urmă, şi pentru a face faţă trupelor austriece de la Cârlibaba, care pot ameninţa flancul lor drept, în ipoteza că aceştia nu s-au retras spre Ungaria, după cum se zvonea. La rândul lor, trupele austriece, pentru a preveni o mişcare de învăluire, s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Luptele au început din noaptea de 3/16 ianuarie şi au continuat, cu multă violenţă şi fără întrerupere, zi şi noapte, până azi, fără a se sfârşit nici acum. Au căzut, din ambele părţi, mulţi morţi şi răniţi, ofiţeri şi trupă. Astăzi, alte trupe austriece, în forţă de aproximativ o brigadă mixtă, primind două tunuri de calibru mare, au pornit, din Dorna Vatra, spre frontul de luptă. Rezultatul luptei, deşi nu-l am, pare a fi defavorabil austriecilor, judecând după faptul că generalul Silelman, comandantul suprem, cu statul său major, cu două batalioane de infanterie şi 600 de călăreţi, s-au retras din Dorna Vatra, prin Dorna Candreni, la Poiana Stampei”[28].

 

1916: „Dintre toate regiunile locuite de români, Bucovina a suferit cel mai mult de pe urma războiului mondial. De două ori s-au revărsat oştile ruseşti peste jumătatea nordică, iar o dată, peste toată Bucovina, până la Iacobeni, în creasta munţilor. Retragerea ruşilor a avut ca urmare reocuparea ţării de către austrieci, care, pe alocuri, a fost de multe ori mai teribilă decât năvălirea ruşilor. Numai Galiţia, Polonia şi Belgia ar putea sta alături de sărmana Bucovina, în privinţa suferinţelor. Mobilizarea, tratamentul din partea autorităţilor şi a străinilor, faimoasele recrutări, numeroasele rechiziţii, năvălirile ruseşti şi austriece etc. sunt momente care au zguduit starea sufletească şi materială a celei mai blânde şi oneste ţărănimi şi aceste momente formează triste scene din grozava tragedie, al cărei ultim act va trebui să-l joace, cât de curând, dorobanţul român, intervenind ca un zeu salvator şi răzbunător”[29]. „În Bucovina, inamicul s-a dedat la atacuri violente, menite să-i alunge pe aliaţii noştri ruşi de pe aliniamentul Dornawatra – Iacobeni – Cârlibaba, ţinut, în ultima vreme, sub focul lor de artilerie. Cu această ocazie, câteva contingente germane au venit să sprijine trupele austriece, care ocupă această parte a frontului. Conform buletinelor de informaţii ale inamicului, el a fost acela care a apărat importante poziţii, pe care le-a păstrat; dar, în comunicatul lor, aliaţii noştri ruşi pun lucrurile la punct, declarând că marile forţe austro-germane au încercat să ocupe o înălţime, la 4 km est de Iacobeni, dar un contraatac le-a respins”[30]. Comunicatul austriac din 12/25 iunie 1916 preciza că, „în Bucovina, trupele noastre au stabilit noi poziţii, între Câmpulung-Iacobeni. Înălţimile de la sud de Berhometh-Viznitz au fost evacuate de noi, fără intervenţia duşmanului”[31]. Începând din 25 iunie, între Cernăuţi şi Odesa a început să circule un tren direct, comunicatul rusesc despre frontul bucovinean vorbind de cucerirea poziţiilor austriece de la Pojorâta, după o luptă de cavalerie, dar şi despre capturarea unor „mari depozite de lemnărie şi 31 de vagoane, părăsite de inamic prin gări”, pe itinerariul Gura Humorului-Raşca[32].

 

1914-1918: Jertfa de sânge pentru Bucovina a fost depusă de „Rezervistul Pârvan Jacoban, Iacobeni, Regimentul 22, rănit”[33]; „Ioan a lui Toader Romaneţ, născut în Zwiniace, la 10 august 1875, ar fi murit, înaintea Paştelui 1917, în Argestru, lângă Iacobeni, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Anei Romaneţ, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[34]; „Franz Stark, din Iacobeni, a participat la război şi ar fi căzut la 23 august 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Mina Stark, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[35].

 

1919: „În registrul însoţirilor s-au introdus, la 7 August 1919, privitor la „Însoţirea de economic şi credit pentru Germanii din Iacobeni şi împrejurime” (Spar- und Darlehenskassenverein für die Deutschen in Jacobeni und Umgebung) următoarele  schimbări:   directorul Iohann Brucker, membrii în direcţiune Emil Pressel, Johann Henzl, Karl Muhm, Mihael Lany, Karl Kalot şi Christian Breier şterşi; membrii în direcţiune Franz a lui Jacob Gärtner, Franz a lui Franz Müller, Fritz Schlitz, Franz Gundel şi Rudolf Brucker introduşi”[36].

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Vatra ­Dornei face parte, ca „Locţiitor: Vasile Mihal, învăţător, Iacobeni”[37].

 

1941: Printre primii Eroi ai României Mari se numără şi „Iacoban Aurel, caporal, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Iacobeni, jud. Câmpulung, mort la 16 iulie 1941”[38].

 

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[39]: Frăticiu Iuliu, seria 1938, media 7,75, numit în comuna Puciosul Iacobeni, postul I, jud, Câmpulung.

 

1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[40], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Oficiul Naţional de Colonizare (Onac)”, Statul Român, fost Brucker, cu sediul în Iacobeni”.

 

1949: Se numesc, în învăţământul elementar, ciclul I[41], Andrei Ştefania, directoare la Şcoala elementară Iacobeni şi Axinte Rachila, directoare la Şcoala elementară Iacobeni, Puciosu, iar la şcolile de calificare, Ţugurlan Stelian, director la Şcoala profesională minieră Iacobeni.

 

Jakobeny: Evang. Festgottesdienst 27 Jan. 1917 in Jakobeny. KAISER WILHELM II Geburtstag

 

[1] Călători, X, II, pp. 832-834

[2] Călători, XIX, I, pp. 779-783

[3] Josef Talsky, BC Grigorowicz, Arbeitskreis Bucovina Heimatbuch, 1956, p. 97-100

[4] De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 227-233

[5] Eugen I. Păunel, în „Codrul Cosminului”, VIII, 1933-1934, Cernăuţi, pp. 419-432

[6] Călători, XIX, III, pp. 291, 292

[7] Formanek, Jaromir – k. k. Hauptmann des Regiments, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41 / derzeit Josef Freiherr Vecsey de Vecse et Böröllyö-Iságfa, k. k. Feldmarschall-Lieutenant, 1807-1887, II Band, Czernowitz 1887, pp. 484, 485

[8] Formanek, Jaromir – k. k. Hauptmann des Regiments, Geschichte des k. k. Infanterie-Regiments Nr. 41 / derzeit Josef Freiherr Vecsey de Vecse et Böröllyö-Iságfa, k. k. Feldmarschall-Lieutenant, 1807-1887, II Band, Czernowitz 1887, p. 518

[9] Transilvania, Nr. 2, Anul IX, Braşov 15 ianuarie 1876, pp. 16-19

[10] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54

[11] Negruzzi, Iacob, Din Carpaţi / Fragmente, în Convorbiri literare, Anul I, No. 22, Iassi 15 ianuarie 1868, pp. 308-314

[12] Denarowski, Dr. Carl, Die mineralquellen in Dorna-Watra und Pojana-Negri in der Bukowina, Wien 1868

[13] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[14] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 53, 1876 p. 57, 1907 p. 66

[15] Bergner, Rudolf, Rumänien / Eina Darstellung des Landes und der Leute, Breslau 1887, pp. 81-93

[16] Die Bergwerks-inspektion in Österreich, Elfter Jahrgand 1902, Wien 1905, pp. 239, 240

[17] La Valea Putnei, a cântat Ioana Papuc (50 ani).

[18] La Ciotina, în Iacobenii românilor, a cântat Vasile Ursan (59 ani).

[19] În Vatra Dornei, a cântat Sava Pizdeali (56 ani).

[20] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[21] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305

[22] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 115, 116

[23] L’Intransigent, No. 12.614, Mercredi 27 janvier 1915, p. 1

[24] Le Miroir, No. 63, Dimanche 7 Février 1915, p. 3

[25] Le Matin, No. 11.823, Mardi 11 Juillet 1916, p. 1

[26] Nicolae Iorga, Memorii, I, Editura Ramuri, Craiova, 1928, p. 354

[27] Adevărul, nr. 9997, din 11/24 ianuarie 1915

[28] Adevărul, 28, nr. 9993, 7 ianuarie 1915, p. 4

[29] Adevărul, 28, nr. 10353, 7 ianuarie 1916, p. 1

[30] La Lanterne, No. 14.452, Vendredi 16 Février 1917, p. 1

[31] Adevărul, 29, nr. 10510, 14 iunie 1916, p. 4

[32] Adevărul, 29, nr. 10511, 15 iunie 1916, p. 4

[33] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[34] Monitorul Bucovinei, Fascicula 6, Cernăuţi 21 februarie nou 1921, pp. 61-64

[35] Monitorul Bucovinei, Fascicula 2, Cernăuţi 25 ianuarie nou 1921, pp. 18-21

[36] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi 3 Octombrie nou 1919, pp. 3-5

[37] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[38] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043 şi următoarele

[39] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[40] Monitorul Oficial, Nr. 167, 22 iulie 1948, pp. 6049-6052

[41] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846

 

Tunelstützpunkt bei Jakobeny –
Valeputnastrasse, 1916

Tunelstützpunkt bei Jakobeny –
Valeputnastrasse, 1916

Strasse in Jakobeny, 1916

Strasse in Jakobeny, 1916

Munitien für 30,5 Mörser in Jakobeny, 1916

Gesammt Ansicht der Anlage des 30,5 cm Mörsers. Eisental, Jakobeny, 1916

Feindliche Stellung bei Jakobeny . Valeputnastrasse, 1916

Feindliche Stellung bei Jakobeny Valeputnastrasse, 1916

Jakobeny: Evang. Festgottesdienst 27 Jan. 1917 in Jakobeny. KAISER WILHELM II Geburtstag

Eisstoss in der goldenen Bistritz bei Jakobeny, 1917

Ein verunglückter in Jakobeny, 1916

Dratseilbahn zur Grube in Jakobeny

Deutsche Parade am 27 Jan. 1917, in Jakobeny. KAISER WILHELM

Deutsche Heldengräber in Jakobeny, 1917

Ciotina und Bahnhof in Jakobeny mit dem Heldenfriedhof, 1917

Ciotina und Bahnhof in Jakobeny, 1917

Jakobeny: Bromsberg Bergwerck, 1917

Jakobeny: Blick gegen Norden, 1917

Jakobeny: Bergwerckbahn, 1917

Jakobeny: Bergwerckbahn, 1917

Jakobeny: Bergwerck, 1917

Jakobeny: Bergwerck, 1917

Jakobeny: Bergwerck, 1917

Bergamtshaus Quartier des 12 JTD kommandos in Jakobeny, 1916

Bahnhof Jakobeny rechts die Ciotina, 1915

Artilleriestellung in Jakobeny, 1916

Artilleriestellung in Jakobeny, 1916

Artilleriestellung in Jakobeny, 1916

Abtransport der Erze von der Dratseilbahn in Jakobeny, 1916

30,5 cm Mörser in Feuerstellung in Jakobeny, 1916

30,5 cm Mörser in Feuerstellung in Jakobeny, 1916

Jakobeny, 1916

Jakobeny, 1916

Jakobeny, 1916

Jakobeny, 1916

Jakobeny, 1916

Jakobeny, 1916

 


Pagina 30 din 1.245« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »