Dragusanul - Blog - Part 30

Hora „Armeneasca”

Armeneasca”. „Blănăreasca” şi „Armeneasca”, zice Burada (Almanah musical, 1877, p. 63) am luat-o de la armeni”. Domnia sa publica şi muzica acestui danţ, care totuşi se pare a fi devenit poporan numai în Moldova (doar în Basarabia, în Bucovina dansul „Armencuţa” numindu-se „Ovreicuţa” – n. n.).

*

(Petriceicu-Hasdeu, B, Etymologicum Magnum Romaniae / Dicţionarul limbei istorice şi poporane a Românilor, Tomul II, Bucureşti, 1887, pp. 1706, 1707)


Hora „Ariciul”

„Ariciul” se joacă în două feluri: 1. Flăcăi şi fete îl joacă în chip de horă; 2. La nunţi, „Ariciul” este un danţ comic: dănţuitorii, după ce prind pe chef, fac pe unul dintre dânşii „Ariciul”, care se întinde, imitând întocmai mişcările acelui animal, iar lăutarul cântă aria şi cuvintele, toţi privind şi făcând haz” (I. Popescu, Dolj, c. Băileşti). În Moldova, o variantă coreografică foarte interesantă a „Ariciului”, însoţită de aceeaşi arie, se cheamă „Ştubet” (T. Speranţă).

*

(Petriceicu-Hasdeu, B, Etymologicum Magnum Romaniae / Dicţionarul limbei istorice şi poporane a Românilor, Tomul II, Bucureşti, 1887, pp. 1652-1554)


Hora „Ardeleneasca”

Notă ID: „Ardeleneasca” sau „Bătuta ardelenească” înseamnă, de fapt, o horă a călăraşilor moldoveni („Haiducii”, horă în 6 părţi, atestată în 1502 şi devenită, peste vreun secol, „Banul Mărăcine”, dar numai în 3 părţi) care intrau în Oradea, pe la 1640, preluată de unguri şi transformată într-un ceardaş, iar de români, într-o bătută. Varianta de „Ciobănaş” sau de „Tarantelă” a mai fost culeasă, în Moldova, de medelnicerul Ioan Carp (partitura de sus), fiind introdusă în primul concert al „Zicălaşilor”.

*

Ardeleneasca”, acest dans ţărănesc, poate cel mai interesant din întreaga coregrafie românească, care e atât de avută, are în popor, după localităţi, o mulţime de nume. „Ardeleana e numele unui joc care mai are, în Transilvania, şi alte nume particulare, după ţinuturi, ca „Abrudeana”, „Haţegana”, „Someşana” etc.; în Banat, „Lugojana”; în Moldova şi Bucovina îi zic „Ardeleana” sau „Ardeleneşte”, în România, „Ardeleana”, „Ardeleanca”, „Ardeleneşte” şi „Ungureneşte” (la Rucăr). În multe localităţi însă poporul îi zice acestui joc numai: „De mână” sau „De învârtit”.

*

Jocul „Ardeleana”, sub orice nume ar fi, e acelaşi, în fond, orişiunde se joacă, cu deosebire mai ales în mişcarea făcută cu paşii: mai lini, mai vioi sau în sărituri. Dansul constă din două părţi . Partea întâia e un fel de preumblare a unui bărbat cu o femeie, câţiva paşi înainte şi câţiva paşi înapoi. Partea a doua e învârtirea femeii în jurul bărbatului.

*

Voi descrie cum se execută acest joc pe valea Someşului Mare, de la Năsăud, în sus, anume în comuna Sângeorz. Se joacă de un bărbat şi de o femeie. Bărbatul ţine cu mâna dreaptă mâna dreaptă a femeii, întocmai cum se strâng mâinile la salutare. Fata începe făcând cinci paşi înainte, după tactul muzicii, al şaselea tact îl împiedică, întorcând îndărăpt; şi făcând iarăşi cinci paşi, la al şaselea tact, iarăşi împiedicându-se, întoarce. Paşii făcuţi înainte sunt mai lungi, mai vioi ca cei de la întoarcere. Fata repetă mereu această mişcare.

*

Bărbatul, stând în faţa femeii, tot la două tacturi face un pas cu mult mai mic ca femeia, adică face trei paşi înainte şi trei îndărăpt, aşa că în joc se face un fel de înaintare în formă de cerc. Aceştia sunt paşii regulaţi al bărbatului şi ai femeii. Bărbatul însă nu-i restrâns numai la această mişcare, care este foarte lină, ci poate să facă orice fel de mişcări vioi şi chiar sărituri, ţinând totdeauna seama de tact.

*

Partea a doua, care este adevărata „Ardelenescă”, se începe cu „pe sub mână” sau „peste cap” sau „o dă peste cap”, adică bărbatul, ţinând femeia de mână, o învârte de două sau trei ori pe sub mâna lui şi, învârtindu-se o dată bărbatul, vin faţă în faţă, aşa ca umărul drept al bărbatului să se întâlnească cu umărul stâng al femeii. Bărbatul prinde, cu mâna dreaptă, femeia de subsuoară, femeia pune mâna dreaptă pe umărul stâng al bărbatului, iar mâna stângă o aşează pe braţul drept al bărbatului. Bărbatul, cu mâna dreaptă, poate să facă multe mişcări, bunăoară, ridicând-o în sus, să pocnească din degete. Bărbatul piciorul drept îl ţine pe loc, iar piciorul stâng face cercuri în jurul piciorului drept. Femeia, stând cât se poate de aproape de bărbat, păşeşte, după tactul muzicii, cât de iute în jurul lui. După isprăvirea unui tact sau două, se opresc foarte repede şi se învârt în sens contrar, schimbând mâinile din poziţia de mai înainte. Cu modul acesta continuă jocul, numit „de învârtit”, cât voiesc. În cursul jocului, bărbaţii obişnuiesc a striga, după tactul muzicii, într-un mod recitativ, versuri poporane, fie lirice ori satirice sau cătăneşti. Despre bărbatul care recită se zice că „strigă”, pe la Năsăud, pe la Bărbâu (Bârgău? – n. n.) „cimpoieşte”, pe alte locuri „chiuieşte” sau „descântă” etc. Pe unele locuri, partea întâi o joacă bărbaţii singuri, până ce-şi aleg câte o femeie. Un bărbat poate să ia şi două femei, şi atunci zic că joacă „Bărbunc” sau „Bărbanţă”.

*

În Bucovina, am văzut jucând numai partea a doua şi, de multe ori, numai de bărbaţi. Pe unele locuri, partea întâi o joacă bărbaţii, cu bâta, fără de femei”.

Ca variante, care nu sunt deloc în contradicţie cu arătările d-lui Pop, ci tocmai le mai întăresc, iată câteva:

„Jocul „Ardeleneasca” se zice, la noi, şi „Ciobănaşul”. De multe ori, joacă un singur om, cu un băţ în mână, cântând fel de fel de cântece, de exemplu:

*

Unde joacă doi mocani,

Parcă joacă doi curcani,

Hi! hi! Hi!”

(D. Georgescu, Ialomiţa, c. Coşereni).

*

„Ardeleneşte” este un joc ciobănesc, aruncând picioarele peste ciomag, strigând fel de fel de vorbe” (N. Isbăşenau, Muscel, c. Albeşti.

„La danţul numit „Ardeleneşte” sau „Ungureşte”, se cântă:

*

Ungurean cu suman scurt,

Nu şedea-n Moldova mult

Şi te du în ţara ta

De-ţi mănâncă slănina;

Că, de când venişi la noi,

S-au scumpit brânza de oi,

Făina de păpuşo!

Ungurean c-o biată iapă,

Toată vara căra ceapă;

Ungurean c-o biată mânză

Toată vara căra brânză”

(V. Căderea, Neamţ, c. Bistricioara).

*

În părţile Haţegului, „Ardeleneasca de învârtit” se cheamă „Toboşanca”, iar prin „Ardeleana” se înţelege cea „de mână.

„Ardeleana”, pe la noi şi-regiunea Crişurilor se joacă aşa: Bărbatul stă în faţa muierii şi se prind de mâini; lângă ei, altă pereche, şi altă, până se pun toţi, câţi vor să joace, într-un rând oblu sau, dacă-s mulţi, de nu încap, se pun în cerc; apoi cu toţii fac trei paşi în dreapta mereu, trei în stânga mereu, repetându-se această mişcare de trei ori; urmează trei „scuturate” în loc, de aci trei paşi „de-a sărita în vârvări”, adică în vârful degetelor, în dreapta; apoi tot aşa în stânga; aceasta se repetă, de mai multe ori, şi jocul se reîncepe din nou.

*

„Toboşanca” o joacă poporul din comunele de la izvoarele Jiului; e un fel de „bătută în loc”, întreruptă prin învârtiri în dreapta şi-n stânga. „Ardeleana”, având multe variaţiuni, e foarte răspândită în Caran-Sebeş, Lugoj, Beiuş, Oradea etc.” (P. Olteanu, Haţeg).

Fără a vorbi despre Sulzer (Gesch. d. transalp. Daciens, II, 414 sqq.), care nu înţelesese deloc bogata coreografie românească, cel dintâi care atrase atenţiunea asupra acestui dans poporan, atât de caracteristic, a fost bătrânul Asachi, în „Gazeta de Moldavia”, 1851, No. 15: „Românii noştri se desfătează cu acest danţ, numit aice „Ardelean”, ai cărui paşi şi melodie se aseamănă cu danţul „Tarantela” ca doi gemeni. Această descoperire merită luare aminte a arheologilor, căci învederat este că „Tarantela”, danţ naţional în Apulia şi în Italia, împreună cu melodia sa, nu s-au transportat acum între ţăranii noştri, de muzicanţii şi de danţ-maiştrii italieni, ci, împreună cu limba şi alte datini romane, s-au adus în Dacia de colonii ce au venit din Italia”.

*

Să se observe că şi la italieni „Tarantela” are mai multe variaţiuni: „una è la tarantela, e l’altra  è la pastorale; e l’una e l’altra viene variata da’ suonatori secondo le cadenze” (Boccone, ap. Tommaseo v. Tarantella). Numele de „Pastorale” ne aminteşte pe al nostru „Ciobănaşul”.

Vulpian (Jocuri de braţ, No. 2, 7, 11, 12, 15) a publicat mai multe arii poporane intitulate „Ardeleneşte” şi „Ardeleanca”, din care însă numai aria de la Câmpulung (No. 11) şi mai ales acea „de la Moş-Păun” din Bucureşti (No. 15) sunt bine reproduse . Acesta din urmă este aproape întocmai cu următoarea arie, publicată de G. Asachi în „Almanah de învăţătură” (Iaşi, 1851):

(Petriceicu-Hasdeu, B, Etymologicum Magnum Romaniae / Dicţionarul limbei istorice şi poporane a Românilor, Tomul II, Bucureşti, 1887, pp. 1522-1530)


Horele „Arcanul” şi „Arcanaua”

Hasdeu: D. Vulpian (Hore, No. 1 şi 9) a publicat două arii pentru „Arcanul”. Noi reproducem, de acolo, pe cea culeasă de Mikuli, în Bucovina, transcrisă destul de bine.

*

Arcanul” şi „Arcanaua”, sunt două hore foarte înrudite, care s-au dezvoltat dintr-un singur prototip. Cuibul lor pare a fi în Moldova, de unde însă au străbătut la munteni şi la ardeleni. T. Burada, Almanah musical 1877, p. 63: „Arcanaua. Ţuţuenii, mai ales acei din Vrancea, joacă acest joc. El se execută de către mai mulţi bărbaţi şi femei, şi se aseamănă în săltări întru câtva cu hora de brâu”.

*

„Între jocurile poporului de pe aici este şi „Arcanaua” (N. Sandrovici, Dorohoi, c. Târnauca).

„Să jucăm „Moldovineasca” de mâmă, „Sârbeasca” de brâu, „Arcanaua” pe bătaie” (Iconom G. Ionescu, Iaşi, c. Miroslava).

Jipescu, Opincaru, p. 52, înşirând jocurile ţărăneşti din Prahova: „Căluşari”, „Şu-şu-şu”, „Arcanu”, „Ţigăneasca”, „Joiana”, „Brăileanca”.

Următoarea descriere amărunţită a „Arcanului” şi a „Arcanalei” o datorăm d-lui Alex. Pop (Transilvania, Năsăud, c. Sângeorz):

„În Bucovina, „Arcanul se joacă de feciori şi fete. Se face o horă, ţinându-se de mâini, dar fără a bănănăi cu ele. Mişcarea e de la stânga, spre dreapta. La tactul muzicii încep, cu piciorul drept, trei paşi înainte, aducând corpul în direcţia mişcării. Isprăvind pasul al treilea, se opresc pe piciorul drept, un tact, şi fac un pas, cu piciorul stâng, spre piciorul drept, readucând corpul în poziţia de la început. Această mişcare se face continuu, după tactul muzicii. Obişnuit, cercul se află deschis, cu un vătav în frunte, care ţine în mână un băţ, bătând cu el tactul, la unele figuri ce le intercalează. După un interval oarecare, la isprăvitul unui tact, vătavul ridică băţul, strigând: „Unu-nainte! Unu-napoi! Una bună, şi la drum!”. Atunci se opreşte şirul, face un pas cu piciorul stâng pe dinaintea piciorului drept şi întoarce piciorul drept pe dinaintea celui stâng. Oprindu-se pe piciorul drept, aduce lângă el piciorul stâng şi, la ultimul tact, bat cu toţii deodată cu piciorul drept în pământ. Apoi urmează ca la început, până când vătavul porunceşte: „Doi-nainte, doi-napoi! Tri-nainte, tri-napoi!” etc.

*

Un alt dans, numit „Arcaneua”, se joacă pe valea Someşului Mare, în comuna Sângeorz, numai de feciori. În mişcări are multă asemănare cu „Arcanul” din Bucovina, cu deosebire mai ales că nu merg în cerc regulat, ci după cum vrea să-i ducă vătavul. Mersul este tot trei paşi înainte, însă fără ca piciorul stâng să-l mişte în direcţia celui drept şi să vină cu faţa către centru; ci unul după altul urmează tactul muzicii, şi după trei paşi balansează un tact pe piciorul drept şi unul pe cel stâng. Jucătorul cel din urma şirului trebuie să se ferească de vătav, căci acela, ajungându-l, îl loveşte cu băţul; de multe ori se întâmplă că, ferindu-se, nu mai ţine paşii regulat, ci fuge, şi numai după încetarea ameninţării reîncepe jocul. De mâini nu se lasă, chiar dacă i-ar împiedica ceva în cursul jocului. Mişcări de paşi regulaţi, înainte şi înapoi, ca la „Arcanul” din Bucovina, la „Arcaneua” nu se fac”.

*

În descrierea de mai sus, trăsătura cea caracteristică este băţul vătavului, de care trebuie a se feri. La început, în loc de băţ, cată să fi fost un arcan, cu care vătavul se silea a prinde pe un jucător, de unde apoi vine însuşi numele jocului.

Notă ID: „între dansurile românilor se numără Moldoveneasca, Arcanul, Brâul, Sârba, Corăbiasca, Rusasca, Căluşerul şi altele” (Ősterreichisch-ungarische Monarchie / in / Wort und Bild / Bukowina, Wien 1899, p. 368); chiar şi galiţienii, „în plus faţă de dansurile lor naţionale, mai joacă în semicerc Arcanul şi Haiducii, dintre dansurile româneşti” (Ősterreichisch-ungarische Monarchie / in / Wort und Bild / Bukowina, Wien 1899, p. 371).

„Arcanul” lui Grigore Vindereu, publicat în colecţia muzicală „Muza Română”, editată, la Cernăuţi, de Calistrat Şotropa. Şi mai sunt variantele de „Arcan”, uitate prin manuscrisele lui Alexandru Voievidca, din care o să reproduc doar 4 variante muzicale, dar cu mult mai multe variante coregrafice, care probează larga răspândire a acestei hore echinocţiale de primăvară (Hora Libertăţii, în fond) în întreg spaţiul bucovinean:

*


Hora „Alunel”

Notă ID: Exista, şi în Bucovina, deci şi în Moldova, nu doar în Oltenia, o horă căluşărească  „Alunelul”, precum o probează această partitură.

*

Alunel”, aşa se cheamă o horă ţărănească foarte răspândită pe ambele maluri ale Oltului (Vâlcea, Romanaţi, Dolj, Mehedinţi, Teleorman, Olt). În Dâmboviţa se zice „Alunaş” (com. Sardanu).

*

La „Alunel”, jucătorii, băieţi şi fete, se ţin de mână ca în orice horă, apoi fac trei mişcări duble spre dreapta, pornind cu piciorul drept înainte, mişcându-se înainte şi îndărăt, de aci patru mişcări simple numai spre dreapta, după aceia se reîncepe acelaşi lucru spre stânga, însă tot cu piciorul drept înainte. Se joacă iute. Cântecul:

*

Alunel cu alunele

Drag mi-e neica cu sprâncene,

Deştele numai inele!

Alunel dărăpănat,

Drag mi-e neica sprâncenat

Şi cu semne de vărsat!

Alunel cu craca-n dos,

Aoleo ce om ai fost

Că m-ai sărutat pre post:

Nu mă laşi pre cârnelegi,

Să-ţi dau gură să te-neci”

(Ion Poppescu, Dolj, c. Băileşti).

*

Jucătorii, bătând cu picioarele de câte trei ori, la fiecare oprire, cântă, în unele localităţi:

*

Azi e luni şi mâine marţi,

Alunelul să mi-l baţi!

Azi e miercuri, mâine joi,

Alunelul la bătăi!…

(Preut I. Stănescu, Vâlcea, c. Recea).

 

În altele:

 

Alunel cu alunele!

Vin’ la leica, băieţele!

Prin crânguri şi prin vâlcele

Să te joci mereu cu ele!…

*

Aşa se cântă, în Romanaţi, de unde iată şi aria, comunicată de d. prof. Moceanu:


Pagina 30 din 981« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »