şi-abia atunci s-or auzi cobzarii
Radu Bercea: Ultima confesiune
mă regăsesc drept cântec şi mi-i bine
căci soarta mă cunoaşte după paşi
şi-i generoasă veşnic şi cu mine
durându-mă cetate în urmaşi,
acolo, sus, va fi să stau de strajă
şi să arunc săgeţile-n văzduh
când fi-va să se rupă ca o vrajă
în universul pururi fără duh,
acolo, sus, voi bea din cupe-nalte
nectarul sfânt al vremilor ce vin
punându-le-n desagi cu celelalte
ce-mi fură-ncredinţate drept destin
şi-abia atunci s-or auzi cobzarii
să mă petreacă până-n depărtări:
văd universul găurit de carii
şi-n găuri stau înfipte lumânări
