Catrina Ursu din Fundul Moldovei
Auziţi-mi, Doamne, graiul gurii mele,
plânsetul şi truda dulcilor cuvinte
câte Vi le-nchină una dintre cele
mai umile roabe fără minte.
Şi-ascultaţi-mi, Doamne, dulcile cuvinte
zise pentru Iadul trist şi pentru Raiul
limpede ca roua şi-nflorit ca plaiul,
cu minuni albastre, cu ninsori de stele
şi cu promoroaca pâlcurilor grele
de-amintiri şi doruri omeneşti şi sfinte
cete de arhangheli albi cum numai crinii
câmpului se-mbracă-n pânzele luminii.
Şi-ascultaţi-mi, Doamne, dulcile cuvinte
izvorând vecernii, denii şi utrenii
înecate-n hohot plâns şi în mătănii
din minutu-n care cele trei vedenii
m-au sortit pe mine, blândă mucenică,
să veghez de-a pururi rugătoare-n pragul
zorilor şi-al serii câte trec de dragul
zilei ce asemeni ceţei se ridică
şi asemeni ceţei cade şi ne lasă
mai duioşi în urmă, mai streini acasă.
Mă primiţi, o Doamne, numai mucenică
să Vă fiu, – nu pentru Rai sau pentru mine,
nici pentru ca-n pulberi să mi se-nsenine
trupul când cea sfântă Moarte-o să-l pogoare
unde nici o rană grea nu ne mai doare
şi nici o prihană nu ne adumbreşte, –
ci primiţi-mi ruga numai pentru lanul
care-n holde spicul pâinii şi-l trudeşte
dornic să-ncunune cu belşuguri anul.
Şi-auziţi-mi glasul numai pentru jalea
vitei ce-n ogradă molcumă tânjeşte
adăstându-şi hrana zilnică şi ceasul
neştiut cu care va pleca-nspre ţara
presimţită doară-n boli şi în primejdii.
Şi-ndreptaţi şi mie, când m-oi duce, pasul
înspre cele ceruri şi-n cereşti odăjdii
îmi feriţi, o Doamne, sufletul: Ocara
să nu mi-l ajungă; – iar acum de bune
să primiţi, cu-această una rugăciune,
sfântul semn al Crucii, hohotul fierbinte,
postul meu şi ale mele dulci cuvinte…
Zi şi noapte, Doamne, m-oi ruga umilă
şi voi sta-naintea Voastră neclintită
să ne daţi viaţă limpede şi milă, –
că nemăsurată şi nemărginită
este îndurarea Voastră. – Nu ne scrieţi
gândul şi cuvântul pline de greşeală:
Fapta şi ştiinţa noastră ne înşeală
prea ades şi-adesea rătăcim, cu toate
ci ni-i dor de drumul cel fără păcate.
Nu dormiţi, o, Doamne, ci-ale Voastre sfinte
şi înalte braţe să ne lumineze, –
şi-auziţi-mi glasul dulcilor cuvinte
pentru-a tuturora viaţă şi povaţă, –
pentru pruncii care, fără să-i boteze,
mor şi nu pot trece vămile de ceaţă, –
pentru împăraţii mari, pentru noroade,
pentru cei ce-n dragoşti şi în fericire
uită câteodată singuri să gândească
la curata Voastră faţă şi n-au ştire
de-obidiţii care-n sfânta mănăstire
intră şi, cu toţii, robi supuşi şi roabe,
uită-ale făpturii omeneşti podoabe
şi ale făpturii omeneşti odoare
şi slăvesc, prin cântec dulce de psaltire,
aplecata Voastră frunte-mpărătească
ce-o lăsaţi lumină-n veacuri viitoare…
Şi primiţi-mi ruga pentru cel ce-n lume
e strivit de cazne, lanţuri sau tristeţe
sau, lovit de boală fără leac, cu jale
blastămă şi ceasul Morţii şi-l doreşte.
Nici celor ce-n crâşme suduie şi-n glume
joc îşi bat de sfânta Crucii frumuseţe,
fie că sunt tineri sau în bătrâneţe,
nu le scrieţi, Doamne, vorbele neroade:
Fără ştire omul lunecă şi lesne
limba încâlcită-n rele-l ia-nainte.
Nu-l lăsaţi în veacul de apoi prin bezne
să se osândească. Nici celui ce minte,
fură sau ucide nu-i daţi urgisire, –
nu-i luaţi iertarea Voastră milostivă
ci-ascultaţi-mi glasul dulcilor cuvinte
şi înspre povaţă bună deopotrivă
îndreptaţi-l, Doamne, pentru sfântul Bine:
Pururi să se facă numai sfântul Bine,
căci aşa în pilde-aţi pilduit şi milă
multă ne lipseşte spre a înţelege
cum aţi pus răsplata şi cum nu e silă
să plinim cu toţii sfânta Voastră Lege…
Şi-ascultaţi-mi, Doamne, dulcile cuvinte
pentru-al tuturora veac şi sănătate
şi a tuturora binecuvântare, –
căci fără de ele nime nu e-n stare
să se mântuiască. Şi de la ruşine
să ne scoateţi încă, şi cu bunătate
V-aplecaţi urechea sfântă înspre toate
ale noastre patimi şi dureri mezine.
Şi-auziţi-mi dorul cel ceresc şi darul
Duhului – Prea Sfântul – peste noi să vie:
Prin învăţătura Voastră el ne-nvie
şi prin ale Voastre Evanghelii harul
Raiului ne-mbracă-n stări de mântuire…
Dar le faceţi toate cum veţi şti – că cine
ar putea de lume să ne aibă ştire
dacă-am duce lipsă de al Vostru bine?!
Şi să ne trimiteţi îngerii, tot gândul
să ni-l îndrepteze şi de la ocară
să ne ducă-n zarişti albe de lumină,
căci prea slab ni-i pasul cel de lut şi tină
şi ispititoare calea cea uşoară
la al cărei capăt, sufletul prădându-l,
ghearele gheenei ne pândesc întruna
cum pândeşte doară la răscruci tâlharul.
Îndurarea Voastră însă ne arată
chiar şi-n ceasul cela de sfârşit paharul
izbăvirii, Doamne, şi întreg amarul
ce l-am strâns în suflet se preface-ndată
în iertare decât mierea mai curată…
Pentru îndurare, pentru izbăvire
graiul meu alege dulcile cuvinte,
nu băgaţi în seamă ne-nvăţata-mi minte
dacă nu e-n stare multe să-nţeleagă…
Cine înţelege bogăţia-ntreagă
şi puterea Voastră cea de peste fire?!
Căci în cer sunt toate, însă nime n-are
(ca şi orbii care în urma noastră strigă
milă pe la poduri şi ne cer pomană),
ochi să-ntrezărească înstelată strană
unde Prea Curata Maică-n neprihană
şede şi, duioasă, între sfinţi ascultă
cum se face cântec slava Voastră multă…
Şi primiţi-mi, Doamne, dulcile cuvinte
cum primit-aţi umbra florilor câmpiei
despre cari ne-nvaţă (ca şi de-ai vădanei
cei doi bani) toţi cei ce-n lungă pocăinţă
plâng a lor purtare rea când, în fierbinte
rugă regăsit-au buna lor credinţă.
Scoateţi-Vă robii din ale robiei
munci întunecate şi senină pace
iară să coboare peste-ntreg norodul
omenesc şi peste mări şi vânt şi munte –
ca şi peste orice ierburi şi mărunte
pietre şi nisipuri, ploi, zăpezi şi grindeni.
Îndurarea Voastră, Doamne, să se-ndure
de vieţuitoarea care prin pădure,
apă şi oriunde cuib de-odihnă-şi face,
iar împărăţia Voastră pretutindeni
să-şi sporească-ntruna tot mai dulce rodul…
Şi-ascultaţi-mi astăzi graiul gurii mele
şi feriţi pământul de-nvrăjbiri şi boală
şi de-a urii negre straşnică greime, –
căci de ale urii cazne nu e nime
ocolit, cum nime nu-i fără greşală…
Pentru ispăşirea cea fără de pată,
ca un stâlp-naintea Voastră neclintită
sta-voi zi şi noapte, Doamne,-ndurerată
de durerea celor cărora prin vreme
le e dat să fie pururi în ispită, –
şi de teama celui care nu se teme
de înalta de pe urmă judecată.
De aceea fie ruga mea primită
pentru-al tuturora trai şi sănătate,
pentru-al tuturora rai şi bucurie,
şi-ale fiecărui bune-nvăţăminte…
Şi primiţi-mi, Doamne, dulcile cuvinte
ca şi începutul Anului şi-al sfintei
Luni şi-al Săptămânii sfinte şi al Zilei, –
şi ne faceţi pururi buni părtaşi ai milei
mari şi ai iertării dragi şi ai iubirii:
Să-nflorim în mâna Voastră sinilie
liniştiţi ca merii, plini ca trandafirii…
(Gândirea, Anul XIX, nr. 3,
martie 1940, pp. 158-162)
