Corlata: Ospăţul din foişorul de sub pădure

Poetul Roman Istrati, reîntors la poezia… Corlatei

*

Cândva, înainte de a mi se fi şutit Festivalul “Nicolae Labiş”, am dus poeţii români, incluv pe cei din diaspora, la Corlata. Straşnic se mai înfuriase, cu câteva zile înainte, Ion Beldeanu: “Cum să-l duci pe Nicolae Labiş la ţărani, mă?!” – protestase delicatul poet urban din Zamostea, de parcă ar fi urmat să-l zvârl pe Nicolae Labiş la câini. De atunci, tot merg la Corlata, dar numai cu poeţi străini, cărora, cu timpul, li se alătură şi poeţi români, descoperind în Corlata un loc prielnic pentru suflet, deci şi pentru poezie.

*

La Corlata, după spectacolul de muzică şi poezie, la care participă întreaga suflare a satului, urmează spectacolul de sub pădure, cu un ospăţ straşnic, la care participă şi poeţii, şi sătenii din Corlata, în frunte cu primăriţa lor şi a Naţiunii Poeţilor, doamna Violeta Ţăran. În foişor, nu prea sunt condiţii de fotografiat cu un aparat fără bliţ, precum cel pe care îl am în dotare, dar mă descurs cum pot.

*

Isabelle şi Alexandru Ovidiu Vintilă

Dănuţ Lungu şi Mihai Pânzaru-PIM

Rockerii Andi Drăguşanul şi Mihnea Blidariu

Roman Istrati

Victor Rusu, Mihai Pânzaru-PIM şi tânăra lor ucenică

Menachem Falek şi primăriţa Naţiunii Poeţilor, Violeta Ţăran

PIM

*

Hora româno-iudaică de la Corlata

Unde joacă corlăţenii…

*

În fiecare an, după ospăţul de sub pădure, poeţii străini şi corlăţenii musai se încing la dans. În august 2015, tonul la dans a fost dat, în foişor, de cele două poetese din Israel, Lea Taran şi Aviva Golan, dar primul român prins în mrejele lor ritmice, artistul plastic Mihai Pânzaru-PIM, nu s-a lăsat horit cu nici un preţ:

*

PIM, refuzând dansul oriental, pe ritmicităţi româneşti

*

Dezamăgite de PIM, Lea Taran şi Aviva Golan s-au pus pe unduit, în faţa lui Menachem Falek, dar nici Mena, deşi eu mult mai tânăr decât PIM, nu s-a lăsat înduplecat să-şi înfrunte fireştile reumatisme:

*

Aviva Golan şi Lea Taran, dansând

Menachem Falek, rezistând ispitelor

Fecioraşii Corlatei intră în joc

*

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, dacă obişnuiţi să citiţi acest blog, vă ofer un moment umoristic de excepţie: dansul de balerini delicaţi al poeţilor Lea Taran, din Israel, şi Alexandru Ovidiu Vintilă, din Suceava. N-am văzut, în viaţa mea ceva mai savuros şi, de-atâta râs, aproape că am ignorat eleganţa de necontestat a evoluţiei coregrafice a celor doi:

*

Dansul balerinilor poeziei Lea Taran şi Ovidiu Vintilă

*

După proba de aplicaţii artistice pluridisciplinare, Alexandru Ovidiu Vintilă, în cel mai pur spirit românesc, iute s-a lăsat păgubaş de tradiţiile noastre ancestrale, dar nu şi Lea Taran, care s-a pus pe cătat dansatori mai cu vlagă, după eşecul cu PIM şi cu AOV:

*

Ovidiu Vintilă, în retragere, Lea Taran, în căutare

*

An de an, primul spectator al Naţiunii Poeţilor, care soseşte odată cu noi, e o bătrânică, sprijinită într-un vreasc cu rol de toiag. Întotdeauna, bătrânica îşi ia cu ea şi o sticlă de suc bun, se aşează în sală, ceva mai în spate, şi ascultă întreg spectacolul cu neasemuită plăcere. După spectacol, niciodată nu lipseşte nici la petrecerea de sub pădure, dar, până în acest an, n-a, văzut-o dansând.

*

Ieşită întâmplător în calea poetei Lea Taran, din Israel, bătrânica s-a trezit luată la joc, aşa că a zvârlit vreascul, folosit drept toiag, şi s-a pus pe jucat, precum în tinereţe. Imediat, s-au mai alăturat doi ţărani, iar deasupra vreascului-toiag s-a încins, vioaie, o adevărată horă româno-iudaică:

*

Bătrânica, dansând peste toiagul aruncat

*

Aviva Golan, pentru că o mâncau tălpile, s-a apropiat de horă, filmând-o, povăţuită îndeaproape, în engleză, de Isabelle Vintilă, soţia lui Ovidiu:

*

Aviva Golan, dând târcoale horei, sub pretext că filmează

Poetesa Aviva Golan intră în horă

*

N-am să vă povestesc mai departe, ci o să vă las în compania imaginilor, care explică, într-un fel, de ce iubesc poeţii străini, dar şi cei bucovineni, atât de mult Corlata: datorită felului de a fi al corlăţenilor şi al corlăţencelor, indiferent de vârsta lor.

*

Aviva Golan, în horă

În hora românească a… fericirii

Aviva Golan: “Mamă, mulţumesc pentru că m-ai povăţuit să merg în ţara naşterii tale!” – fragment dintr-un poem scris la Corlata

Aviva Golan şi dragostea de după horă

Corlăţeni dansând sub privirile poetesei Lea Taran

Naţiunea bunei dispoziţii: români din Corlata şi evrei din Ierusalim

Ca la Corlata

Lea Taran, descoperind hora românească

Prietenele

Şi o sârbă

Menachem Falek, Violeta ŢĂRAN şi Lea TARAN

*

Corlata: Petrecerea de sub pădure

Pădurea Corlatei

*

Pădurea Corlatei, năruită de atacul unor insecte de provenienţă occidentală, încă mai are farmec, iar veghea brazilor şi molizilor dinspre Stupca şi dinspre Drăgoieşti îmi vindecă sufletul, în fiecare vară, când închei, mereu la Corlata şi numai la Corlata, manifestările “Naţiunii Poeţilor”.

*

Corlata a fost proclamată Capitală a Naţiunii Poeţilor de ctitorii acestei Naţiuni, Roel Richelieu van Londersele, Serge van Duijnhover şi Janette Carp, Menno Wigman (Olanda), Angelica Freitas (Brazilia), Swantje Lichtenstein, Sebastian Himstedt, Mariu Hulpe, Stan Lafleur, Marcus Roloff (Germania), Menachem M. Falek (Israel), Vahur Afanasiev (Estonia), Charles Ducal (Belgia), dar şi, fără prezenţă în Bucovina, decât prin antologie: Timo Berger, Adrian Kasnitz, Silvio Pfeuffer, Andre Rudolph (Germania), Thomas Mohlmann, Tjitse Hofman (Olanda), Thomas Vinau (Franţa) şi nu-mi mai aduc aminte cine.

*

Visam, cândva, să transform Bucivina în ţinutul-capitală a Naţiunii Poeţilor, iar limba română, în singura limbă a poeziei europene contemporane, visam să aduc, în fiecare an, poeţi care să ne rostească lumii (Swanje Lichtenstein a scris un volum de “Poeme bucovinene”), dar, în cele din urmă, datorită obtuzităţii aleşilor dumneavoastră, m-am lăsat păgubaş. E drept, încă mai ţin Naţiunea Poeţilor “la foc mic”, mizând pe prietenia cu Menachem Mordecai Falek, dar nu prea văd şanse de viitor pentru un demers atât de util şi de necesar.

*

În fiecare vară, când intru în din ce în ce mai îndepărtata pădure a Corlatei, încă mai visez la Naţiunea Poeţilor, dar din ce în ce mai stins, mai cu resemnare. Fac fotografii, ca să-mi ţină de alean peste iarnă şi ca să mă despovărez de acest demers, care ar fi putut însemna ceva şi pentru o posibilă “Suceava – capitală culturală europeană”. Posibilă, până mai adineaori.

*

*

Poezie şi rock, la Calafindeştii lui Loghin Saviuc

Ateneul din Calafindeşti

*

Atestat documentar, drept sat răzeşesc, în 15 iunie 1431 şi reatestat în 15 martie 1490, când, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 29-a biserică, la Calafendeşti, cu popă”, satul care dă numele comunei Calafindeşti, unul dintre cele trei sate răzeşeşti din actualul judeţ Suceava, încă mai păstrează semnele unei inconfundabile demnităţi româneşti.

*

Monumentul Eroilor din Calafindeşti

*

Calafindeştii de astăzi sunt de o frumuseţe tulburătoare, gospodăriile “împrumutând” din viziunea edilitară a primarului Loghin Saviuc splendida combinaţie de pomi şi de flori, de gospodăresc şi de durabil. Dacă este să o spun cinstit, prietenia mea cu primarul Loghin Saviuc a început abia după ce am revăzut Calafindeştii, cu surprinderea că vechiul sat răzeşesc al neamurilor Ciogolea, Hulubei, Paladi, Morţun, Sturza sau Neculce a redevenit un loc în care se întâmplă şi altceva, dar pe potrivă, în afară de muzica celebrelor lui fanfare şi de dansurile ancestrale ale aşezaţilor lui gospodari.  Tocmai de asta, am adus, în august, la Calafindeşti şi pe poeţii evrei Menachem M. Falek, Aviva Golan şi Lea Taran, şi pe poeţii suceveni din antologia bilingvă “Naţiunea Poeţilor 2015”, dar şi pe cei doi artizani ai Festivalului “Bucovina Rock Castle”, muzicienii Mihnea Blidariu şi Andi Drăguşanul. Andi, da, este fiul meu, dar asta nu înseamnă vreo vinovăţie; dimpotrivă, ne merităm unul pe celălalt şi avem toate îndreptăţirile de a fi mândri de ce şi de cât am oferit amândoi, până acum, Bucovinei. Şi încă suntem tineri – mai ales Andi.

*

Primarul Calafindeştilor, Loghin Saviuc

*

De o bună bucată de vreme, eu nu mai merg, cu demersuri culturale, decât în localităţile care au şi primar, şi oameni vii, dornici să-şi primenească sufletele cu frumos. Aşa cum sunt calafindeştenii, care, la sfârşitul spectacolului de poezie şi muzică, au aplaudat, în picioare, timp de zece minute. Ca la teatru.

*

Poeţii, întâmpinaţi cu pâine şi sare

Rockerii, în faţa unui ritual inedit pentru ei

Rock la ţară. Dar Calafindeşti e o… ţară a muzicii bune

Ateneul din Calafindeşti, un reper al culturii

*

Poezia domnului… Luca Ion Caragiale!

*

Poate că, odată şi odată, se va găsi cineva, care să adune “poznele” lirice ale domnului Caragiale, începând cu superbele sale parodii şi terminând cu poezia poezie, care merită şi cunoaştere, şi consideraţie. Iar dacă nu o va face nimeni, cine ştie, poate că o să păşesc eu pe potecile acelea uitate şi pe care Caragiale nu le-a arătat întregii lumi. Lumi? Ce? Care lume?