Poezie şi rock, la Calafindeştii lui Loghin Saviuc | Dragusanul.ro

Poezie şi rock, la Calafindeştii lui Loghin Saviuc

Ateneul din Calafindeşti

Ateneul din Calafindeşti

*

Atestat documentar, drept sat răzeşesc, în 15 iunie 1431 şi reatestat în 15 martie 1490, când, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 29-a biserică, la Calafendeşti, cu popă”, satul care dă numele comunei Calafindeşti, unul dintre cele trei sate răzeşeşti din actualul judeţ Suceava, încă mai păstrează semnele unei inconfundabile demnităţi româneşti.

*

Monumentul Eroilor din Calafindeşti

Monumentul Eroilor din Calafindeşti

*

Calafindeştii de astăzi sunt de o frumuseţe tulburătoare, gospodăriile “împrumutând” din viziunea edilitară a primarului Loghin Saviuc splendida combinaţie de pomi şi de flori, de gospodăresc şi de durabil. Dacă este să o spun cinstit, prietenia mea cu primarul Loghin Saviuc a început abia după ce am revăzut Calafindeştii, cu surprinderea că vechiul sat răzeşesc al neamurilor Ciogolea, Hulubei, Paladi, Morţun, Sturza sau Neculce a redevenit un loc în care se întâmplă şi altceva, dar pe potrivă, în afară de muzica celebrelor lui fanfare şi de dansurile ancestrale ale aşezaţilor lui gospodari.  Tocmai de asta, am adus, în august, la Calafindeşti şi pe poeţii evrei Menachem M. Falek, Aviva Golan şi Lea Taran, şi pe poeţii suceveni din antologia bilingvă “Naţiunea Poeţilor 2015”, dar şi pe cei doi artizani ai Festivalului “Bucovina Rock Castle”, muzicienii Mihnea Blidariu şi Andi Drăguşanul. Andi, da, este fiul meu, dar asta nu înseamnă vreo vinovăţie; dimpotrivă, ne merităm unul pe celălalt şi avem toate îndreptăţirile de a fi mândri de ce şi de cât am oferit amândoi, până acum, Bucovinei. Şi încă suntem tineri – mai ales Andi.

*

Primarul Calafindeştilor, Loghin Saviuc

Primarul Calafindeştilor, Loghin Saviuc

*

De o bună bucată de vreme, eu nu mai merg, cu demersuri culturale, decât în localităţile care au şi primar, şi oameni vii, dornici să-şi primenească sufletele cu frumos. Aşa cum sunt calafindeştenii, care, la sfârşitul spectacolului de poezie şi muzică, au aplaudat, în picioare, timp de zece minute. Ca la teatru.

*

Poeţii, întâmpinaţi cu pâine şi sare

Poeţii, întâmpinaţi cu pâine şi sare

Rockerii, în faţa unui ritual inedit pentru ei

Rockerii, în faţa unui ritual inedit pentru ei

Rock la ţară. Dar Calafindeşti e o... ţară a muzicii bune

Rock la ţară. Dar Calafindeşti e o… ţară a muzicii bune

1 Calafindesti Rock la tara

1 Calafindesti Rock la tara 1

1 Calafindesti Rock la tara 2

Ateneul din Calafindeşti, un reper al culturii

Ateneul din Calafindeşti, un reper al culturii

*