Dacă v-a plăcut poezia încropită astăzi…

… atunci o să mai postez trei, dintre cele care îmi plac şi mie, deşi doar le-am scris.

Vă mulţumesc pentru aprecieri şi pentru redistribuiri!

elegia ultimului poet

am văzut cum au murit poeţii,

le-am şi bandajat atunci arsura,

erau toţi suiţi frumos pe cruce

xenomani în lupta cu natura;

adevărul lor se şubrezise

numai pentru orbii furioşi,

dar cu cât se înmulţiră orbii

răstigniţii-au fost mai numeroşi;

ultimului doar i se lăsase

baterea în cuie zi de zi

astfel încât orbii să se simtă

liniştiţi că au ce răstigni;

ard, deci, nevăzute cruci pe sus,

ultimul poet este Iisus.

tăietorul de lemne

purta securi şi fierăstraie vechi

neîmblânzitul tăietor de lemne

şi n-a lăsat în tăietură semne

şi nici un vers nu-i horcăia-n urechi,

turtea copacii codrilor flămând

muşca din lemnul dureros şi pâine

şi ca să taie felie şi mâine

purta securi şi fierăstraie-n gând;

vânări nu-i scurmă sufletul inform,

în lunga-i viaţă n-a văzut pădure,

el, tăietorul, e demult secure,

copaci se-ntind în trupul lui şi dorm;

doar când îl prinde vinul şi îl strânge

de-amar şi suflet ca pe-o cârpă udă,

loveşte-n masa crâşmelor cu ciudă,

se-nchină-n el ceva străin şi plânge,

un cântec vechi îi prelungeşte timpul,

nici nu se-ntreabă şi nici nu-şi răspunde,

doar ar fugi şi cum nu ştie unde

salută cu securea anotimpul…

balada liniştii depline

curge-n curgeri vremea vreme

şi încearcă să mă cheme

să mă iarnă, să mă vară,

să mă ziuă, să mă seară,

să mă alte substantive

fără pricini emotive,

dar eu curgere nu mi-s,

nici timp viu, nici timp ucis,

ci rostire după fire,

munte-n munte după frunte,

carte-n carte după moarte

şi de-aceea nici că-mi pasă

că mai fumegă prin casă

prăvălită într-o rână

lumânarea cea bătrână,

eu nu am de ce mă teme,

nu-s nici curgere, nici vreme,

ci doar verbul ce mă-ntrupă

în cămăşile de după.

Poezie de ion dragusanul No Comments Jul 10

Cât mai sunt din ce n-oi fi

M-aş opri lângă-un izvor pe sub suflet călător

şi-aş bea apă să-mi încapă întreg sufletul sub pleoapă

mistuit mistuitor doar de clipa-n care mor

ca o frunză care pleacă şi vrea undele să-ntreacă,

m-aş opri şi-aş şovăi, cât mai sunt din ce n-oi fi

să se rupă din lăstare ca o veste călătoare

sfărâmată-n zori de zi şi uitată-n zile şi

preschimbată-n sărbătoare să înfigă raze-n soare:

la întoarcerea-n ocean, cerul pulberi de mărgean

peste voi o să alunge, cu ninsorile prelunge

în eresul altui an dus pe suflete în van

fără veste să vă-ndunge înspre ce şi înspre unde

înspre depărtarea tristă, care nici nu mai există,

care-i doar închipuire, ca să sper în nemurire

frângând lacrimi în batistă, căci speranţa tot insistă

să mă mintă, să înşire o iluzie subţire

peste frunza-n care-ncape sufletu-mi ce vrea să scape

dus de curgeri infantile dincolo de nopţi şi zile,

dincoace de ce-i aproape. Dincolo de cer şi ape

în contururi inutile veşniciile-s ostile.

Poezie de ion dragusanul No Comments Jul 10

ZICĂLAŞII au cântat pentru preşedinţii românilor

ZICĂLAŞII, în port de protocol – foto Mihai Cotos

Fotografia de mai sus, postată de Mihai Cotos, mă pune pe gânduri. S-ar părea că Zicălaşii (în fotografie se află Mihai Cotos, în prim-plan, gordunistul Ionuţ Chitic, în stânga, starostele Petru Oloieru, în dreapta, şi bracistul Viorel Chiriliuc, în centru) au cântat pentru preşedinţii României şi al Republicii Moldova, cu ocazia recentei lor întâlniri de la Suceava. Asta înseamnă că, undeva, prin conducerea judeţului, există şi oameni care gândesc, iar lucrul ăsta poate fi nespus de periculos. Oricum, eu n-am prea simţit dinamica gânditului printre politicienii suceveni, şi de aceea mă mir, ba mă şi enervez, pentru că statutul de lăutari la masa ciocoilor, pe care l-au conferit politicienii zicălaşilor, nu mă încântă deloc. Abia când oamenii aceştia vor fi preţuiţi, locco, după merit, abia atunci mă voi şi bucura. Până atunci, domnule politician, vorba scrisă a cărturarului de arte folcloroase Ionică Băiţan, “ieşti” doar un şmecheraş viclean. Asta, în cazul în care chiar “ieşti“, adică şi “iezişti“.

Profit de ocazie ca să postez şi piesele din Fonoteca muzicii vechi româneşti, volumul I, realizată de zicălaşi, pe care nu am apucat să vi le pun la dispoziţie:

12.doina hutula kolomeica

13.wallasch tange 1847

16.wallachian dance

19.pasare galbena

20.romanische tanze 1830

Tuturor, oameni sau doar preşedinţi şi politicieni, vă doresc audiţie plăcută şi o cât mai proaspătă regăsire şi prin veacurile de om ale bunilor şi străbunilor.

Fonoteca ZICĂLAŞII volumul I No Comments Jul 9

Pitoresc şi răcoare? Pe Moldova, în sus şi în jos

La coborâre, spre Colacu

În aceste zile, doborâte de caniculă, munţii care străjuiesc apele fundamentale ale Bucovinei înseamnă şi o răcorire a sufletului cu frumuseţe dumnezeiască, dar şi o firească răcorire trupească, apele, încă doldora de lini şi păstrăvi, fiind înfăşurate într-o briză proaspătă şi mângâietoate. Iar una dintre cele mai frumoase văi montane, necunoscută încă pentru locuitorii judeţului nostru, este cea a Moldovei, între Izvoarele Sucevei şi Fundu Moldovei, la Izvoare, pe muntele Bobeica, izvorând, într-o splendidă megieşie, şi Moldova, şi Suceava.

Pe apa Moldovei

Nu mi-am propus să scriu despre parcursul Moldovei între Izvoare şi Fundu Moldovei (am făcut-o, în 1883, în coloanele ziarului judeţean “Zori noi”, ocazie cu care m-am şi însurat, la Breaza), ci doar să postez câteva fotografii, făcute din mersul maşinii, cu râul fundamental al istoriei noastre şi cu munţii Obcinilor Feredeului şi Mestecănişului, care, vătămaţi de efectele mineritului şi, în primul rând, de “scalde” (depozitele de steril), deja şi-au revenit, Sfânta Natură fiind medicul infailibil al planetei Pământ.

Muntele vindecat, de la Braniştea

Moldova, între Botuş şi Colacu

Pe valea Moldovei, într-un amestec armonios de modern şi de tradiţional, veacurile poposesc, adesea, împreună şi sfătuiesc. Dacă te aşezi pe o piatră netedă, de pe malul apei şi asculţi răbdător, cu siguranţă că vei auzi şi şoapta domoală a veacurilor, răzbind cu sufletul, în lină plutire, înspre dintotdeauna. Singurele condiţii ale acestui inefabil: să mergeţi, pe Moldova, în sus, până la Izvoare, iar la întoarcere, din Moldova-Suliţa, să daţi o raită şi pe valea Lucavei, acolo unde, alături de o surprinzătoare floră mediteraniană, veţi găsi şi afinişuri întinse, dar şi stoluri de hribi dolofani, care se arată lumii cu îndrăzneală.

Dacă vi se va face sete, puteţi bea cea mai proaspătă şi mai răcoroasă apă din lume (eu n-am izbutit mai mult decât o jumătate de căniţă), care vine, în ulucele şipotelor, şi ea din veacurile cu buni şi străbuni, întru veşnica pomenire a faptei. Călătorie plăcută!