„Că destul am tot sperat / De la neamţul lăudat”

*

„Gura satului”, revista de umor, dar şi de „cântări” a lui Iosif Vulcan, cu apariţii din 1862, scrisă în limbajul „latinist” deja îndătinat în imperiul austriac, care avea să fixeze nişte particularităţi fonetice în lumea satului transilvan, beneficia de cea mai inspirată caricatură a vremii, extrem de actuală în toate timpurile… româneşti.

*

*

Dintre producţiile literar-umoristice, greu de transcris într-un limbaj accesibil astăzi, voi alege, totuşi, câteva, în intenţia de a sublinia savoarea umorului ardelenesc.

* 

*

Cântece corteşeşti

*

Frunză verde de secară,

Se apropie claca iară

Ca să-alegem bărbăteşte

Deputaţi la Buda-Peşte.

*

Colo, colo-n depărtare,

Pregătirea-i foarte mare

În districtul lăudat,

Canaanul cel bogat.

*

Un preut cu barba sură,

În sat mare, bun de gură,

Şi cu câţiva dregători,

Români buni, după cuptori,

 *

Ziua, noaptea, se trudesc

Pe popor îl sfătuiesc:

Fiţi voi, fraţilor, cu minte,

Cum aţi fost şi mai-nainte.

 *

Arătaţi-vă loiali

Cum au fost românii mari;

Nu ascultaţi de naţiune

Că v-aduce-n periţiune!

*

Când regimul porunceşte,

S-alergăm la Buda-Peşte!

Ce ne pasă de naţiune,

Când avem constituţiune?

*

Constituţia ungurească

Şi-n sat limba românească?

Avem munţi, avem parale,

Avem fonduri colosale

*

Şi-nteresul nost’ pofteşte

S-alergăm la Buda-Peşte!

Lucre naţia cum îi place,

Noi ştim bine ce vom face.

 *

Interese generale,

La schimbări cu speciale,

Pentru naţia română

Nu ne-om da bunul din mână.

*

Că destul am tot sperat

De la neamţul lăudat,

Dar nimica nu ni-a dat,

Dacă nu l-am ascultat.

 *

Ne-a purtat cu mere, pere,

Însă nu ne-a dat avere,

Dar stăpânii de maghiari

Sunt mai buni, mai liberali.

*

Ne promit câte oftăm,

Numai noi să-i ascultăm,

Deci cu toţii vă-mpulpaţi

Şi s-alegem deputaţi!

*

Deputaţi la Buda-Peşte,

Că-nteresu-ne pofteşte;

Nu aşteaptă naţiunea

Să ne schimbăm profesiunea,

*

Că decât cu ea la rele,

E mai bine cu avere.

Nu e cu sfat a ne opune

La regim, la ce impune,

*

Deci s-alegem bărbăteşte

Deputaţi la Buda-Peşte!

 *

(Gura satului, Anul VII 1869, nr. 8, p. 29)

*

*

*

Nemeşul românesc

*

Frunză verde lemn domnesc,

Eu sunt nemeş românesc

Şi de unguri m-alipesc,

Căci sunt nemeş românesc.

 *

Când e vorba de-a alege

Deputat, să facă lege,

Eu cu Pişta mă-nsoţesc,

Căci sunt nemeş românesc.

*

Când mă-mbie cu-un post bun,

Las poporul meu străbun

Şi cu Pişta mă-nfrăţesc,

Căci sunt nemeş românesc.

*

Când îmi vine să mă-nsor,

De românce nu mi-i dor,

Iau din neamul unguresc,

Căci sunt nemeş românesc.

*

Şi apoi, la mine-n casă,

Toată lumea conversează

În limbajul unguresc,

Căci sunt nemeş românesc.

*

Eu jurnale româneşti

Nu citesc, căci sunt prosteşti,

Ci tot ungureşti citesc,

Căci sunt nemeş românesc.

*

Eu-s românul cel mai mare,

Strig, propun în adunare

Când îmi cer un post domnesc,

Căci sunt nemeş românesc.

*

(Gura satului, Anul VII 1869, nr. 13, p. 49)

*

„Râde om de om şi dracul de toţi”

*

Unul râde, altul plânge

Şi mereu mâinile-şi frânge.

Unul e un Domnitor,

Celălalt bietul popor.

*

Dacă râde, e că-i vine

Îmbuibat de prea mult bine.

Vrei să râzi şi tu, popor?

Ia-ţi dreptul de Domnitor!

 *

(Asmodeu, Anul I 1871, nr. 2, p. 2)

*

*

Prea sfinţia sa Popa Tache, din prevedere că viitoarea campanie electorală are să fie crâncenă şi s-ar putea să cadă în luptă, aflăm că şi-ar fi pregătit, de pe acum, următorul epitaf:

*

*

 Epitaf lui Popa Tache

* 

Aici zace

Mort în pace

Popa Tache cel vestit,

Cine trece

Să se plece

Căci a fost un om cinstit.

*

Plângi, o, lume!,

Acest nume

Care ţara-a cârmuit;

Ş-aste oase

Mult vânoase

Ce pe toţi v-au târnuit!

*

Plângeţi, cete

De vin bete,

Când călcaţi acest pământ

Şi o viţă

Sau ploschiţă

Aruncaţi-mi pe mormânt!

 *

Plângeţi, fete

Late-n spete,

Voi, pe care v-am iubit,

Să se ştie

La Domnie

C-am iubit cât am trăit!

*

Plângi, în fine,

Pentru mine,

Şi tu, suflet renegat,

Plângi, putere,

Şi bea bere,

Căci, trăind, aveai regat!

*

(Asmodeu, Anul I 1871, nr. 5, p. 1)

*

Când sunt roşii la putere,

Câinii-i muşcă de picere:

Nu e rost, nu-i pricopseală,

E curată caliceală;

Şi de-aceea, de la scară,

Strigă sluga: „Ieşi afară,

Nu ne trebuie lăutari

Care cânt’ şi pe tâlhari!”.

*

Când sunt albii tari şi mari,

Pică, curge, cât îţi pari;

Bine, bine nu prea stau,

Dar giubele noi tot au

Şi de-aceea cânt’ la toartă

Începând chiar de la poartă,

Iar stăpânul, sus, la geam,

Le aruncă câte-un ban.

*

Dar când sus sunt toţi urcaţi,

Ai „Tropetei” mari bărbaţi,

Cum e Tel, de bronz numit

„Meternich” cel renumit,

Şi Florescu, şleapcă mare,

Atunci cârma seamăn n-are,

Tot tacâmul se-nţoleşte

Jucând ciardaş ungureşte.

*

(Asmodeu, Anul 1 1871, nr. 6, pp. 2, 3)

*