„Râde om de om şi dracul de toţi”

*

Unul râde, altul plânge

Şi mereu mâinile-şi frânge.

Unul e un Domnitor,

Celălalt bietul popor.

*

Dacă râde, e că-i vine

Îmbuibat de prea mult bine.

Vrei să râzi şi tu, popor?

Ia-ţi dreptul de Domnitor!

 *

(Asmodeu, Anul I 1871, nr. 2, p. 2)

*

*

Prea sfinţia sa Popa Tache, din prevedere că viitoarea campanie electorală are să fie crâncenă şi s-ar putea să cadă în luptă, aflăm că şi-ar fi pregătit, de pe acum, următorul epitaf:

*

*

 Epitaf lui Popa Tache

* 

Aici zace

Mort în pace

Popa Tache cel vestit,

Cine trece

Să se plece

Căci a fost un om cinstit.

*

Plângi, o, lume!,

Acest nume

Care ţara-a cârmuit;

Ş-aste oase

Mult vânoase

Ce pe toţi v-au târnuit!

*

Plângeţi, cete

De vin bete,

Când călcaţi acest pământ

Şi o viţă

Sau ploschiţă

Aruncaţi-mi pe mormânt!

 *

Plângeţi, fete

Late-n spete,

Voi, pe care v-am iubit,

Să se ştie

La Domnie

C-am iubit cât am trăit!

*

Plângi, în fine,

Pentru mine,

Şi tu, suflet renegat,

Plângi, putere,

Şi bea bere,

Căci, trăind, aveai regat!

*

(Asmodeu, Anul I 1871, nr. 5, p. 1)

*

Când sunt roşii la putere,

Câinii-i muşcă de picere:

Nu e rost, nu-i pricopseală,

E curată caliceală;

Şi de-aceea, de la scară,

Strigă sluga: „Ieşi afară,

Nu ne trebuie lăutari

Care cânt’ şi pe tâlhari!”.

*

Când sunt albii tari şi mari,

Pică, curge, cât îţi pari;

Bine, bine nu prea stau,

Dar giubele noi tot au

Şi de-aceea cânt’ la toartă

Începând chiar de la poartă,

Iar stăpânul, sus, la geam,

Le aruncă câte-un ban.

*

Dar când sus sunt toţi urcaţi,

Ai „Tropetei” mari bărbaţi,

Cum e Tel, de bronz numit

„Meternich” cel renumit,

Şi Florescu, şleapcă mare,

Atunci cârma seamăn n-are,

Tot tacâmul se-nţoleşte

Jucând ciardaş ungureşte.

*

(Asmodeu, Anul 1 1871, nr. 6, pp. 2, 3)

*