Dimitrie BOLINTINEANU: Fata de la Prut

Dimitrie Bolintineanu, Familia, nr. 2/1865

*

Bogdan întâlneşte în dumbrava lată,

Rătăcind sub arbori, un bătrân cu-o fată,

Cel bătrân pe capu-i poartă păr de-argint,

Sub trei răni deschise calcă suferind.

Fata pare-n doru-i ca o sărbătoare

Ce străluce-n umbra grijii trecătoare:

Valuri dulci de purpur îneacă-ai fetei crini,

Ochii de durere şi de plâns sunt plini,

Părul ei cel galben albul sân sărută

Şi-astfel sărutându-l faţa-l împrumută.

*

„Doamne, ţara piere, bine ai venit!”,

Zice, dar sub doru-i cade şi-a murit.

Fie-sa-l susţine, doru-i nu vorbeşte,

În torent de lacrimi nu se răspândeşte,

Dar cu suflet mare astfel a vorbit:

„Mi-au ucis tătarii mândrul meu iubit,

Astăzi, iaca, piere chiar al meu părinte…

Peste toată ţara seamănă morminte!

Dar voi nu combateţi, nu sunteţi români,

Aruncaţi, mai bine, armele la câini!”,

 *

Zice; dar tătarii pe-acolo-nnorară,

Domnul vru să fugă prin păduri de ţară,

Fata smulge arcul unui luptător

Şi-n tătari s-aruncă cu sufletu-n dor.

La această faptă, ei se ruşinară

Şi-ntorcându-şi caii spre tătari plecară,

Iar tătarul fuge. Domnul stă mirat,

Nu-nţelege fuga cum s-a întâmplat:

O fecioară blondă dinspre el dispare

Şi-i aruncă capul hanului cel mare.

 *

Dimitrie Bolintinianu

(Familia, nr. 2, 15/27 iunie 1865, Pesta, p. 4)

*

Dimitrie Bolintineanu, Albina, nr. 39/1904