Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 111

Cântecul risipei întru mine: lui Ioan Bodnar

*

Iubiri ca nişte săbii de paradă,

orgolii de stăpâni pe veşnicie

am tot văzut, când le căzusem pradă

nevinovată, oarbă şi târzie,

*

Ba, tot atunci, cu cerul larg pe frunte,

oraşului i-am stabilit tribut

dintre tăceri pe cele mai mărunte,

numai acelea care n-au durut,

apoi am dus tăcerile drept vamă

risipei mele întru mine, mamă…


Cântecul veacului de apoi: lui Dragoş Juravle

*

Din trecut trecut se-ntrupă,

risipitul viitor

a trecut, deja-l astupă

giulgiul ultimului nor

ordinea cerească geme

şi se spulberă-n absent,

Jur pe iarbă că-i devreme,

umbra vechiului prezent

reazemă trecutul care

amurgeşte după noi:

vinovat de înserare

lângă veacul de apoi

eu aprind o lumânare.


Cântecul drumului fără sfârşit: Irinei Vasilciuc

*

Iar voi păşi în soarele aprins,

rămâne umbra drum fără sfârşit

ivit ca un pribeag în necuprins

nepăsător şi-atât de ostenit

adăpostind doar ierbile pe deal,

*

Vânând doar păsări care îi frământă

aceleaşi vise frânte de final,

speranţele în el nu mai împlântă

iluzii de pribeag pierdut pe drum

la nu ştiu ce răscruci desferecate

căci îl cuprinde jariştea de fum

impusă vamă de eternitate;

unde te duci?, întreb fără răspuns,

călcând pe umbră, umbra l-a străpuns.


Cântecul mării: lui Mihai Octavian Ignat

*

Mă-mpresurau doar stelele puzderii,

iar ţărmurile aspru-nsângerate

hălăduiau, desferecând vederii

alt orizont cu valuri înspumate,

iconostas cu veşnicii în pripă

*

Organizate-n straşnice iluzii

ce vor dura aproape cât o clipă

toarsă-n finalul ultimei confuzii,

apoi şopteşte marea despre sine

visând fluid că o să-mi fie seamăn,

iar şansa asta îmi vuia prin vine

ademenind în sânge valul geamăn,

nu mai conta că vremea vremuieşte

 

Indiferentă cu indiferenţii,

grăbit păşeau în singura poveste

ninsori de stele numărând absenţii,

apoi căzuse ziua drept povară

trăindu-mă intens a doua oară.


Cântecul ninsorii: lui Viorel Muha

*

Vrajbele ninsorii le-am tot dus pe cale

istovindu-mi cerul vlăguit de mers

orizontul lumii brumelor finale

rezervându-l astăzi cu un ultim vers,

e târziu în cântec, dar cobzarii încă

linişte presoară peste ierbi de leac,

*

Mi-am cătat în suflet după o adâncă

unduire-a clipei şi am prins să tac

hotărând să-mi aflu numai în ninsoare

altă depărtare, mai irositoare.


Pagina 111 din 129« Prima...102030...109110111112113...120...Ultima »