Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 111

La Rădăuţi, vernisaj pentru cântecul… Lebedei

Vernisajul expoziţiei de pictură de la Rădăuţi

Vernisajul expoziţiei de pictură de la Rădăuţi

*

Miercuri, 19 noiembrie 2014, împreună cu Mihai Mânzaru-PIM, Constantin Ungureanu-BOX, Roman Istrati, Tiberiu Cosovan, Aurel Alexa şi Ionică Băiţan, directorul Şcolii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, am descins în Rădăuţii Maestrului Dimitrie Savu şi al prozatoarei Mălina Aniţoaie, ca să vernisăm, în faţa pictorilor şi fotografilor locali, propria lor expoziţie.

*

Maestrul Dimitrie Savu

Maestrul Dimitrie Savu

*

Rădăuţii sunt, de cam prea multă vreme, un târg pustiu, dar tot am avut noroc să întâlnesc şi un om din urbe, domnul Nicolae Preutesi, pe care îl ştiu de ceva vreme şi căruia, pentru eroismul de a fi rămas ultimul iubitor de cultură din Rădăuţi, i-am dedicat un poem în acrostih:

*

*

Cântecul Lebedei: lui Nicolae Preutesi

*

Nord răstignit pe crucea lui de stele

incendiat adesea de ninsori

cu trupul meu, cu mâinile rebele

o să-ţi zidesc o pasăre în nori

lângă conturul timpului ce toarce

altare aspre-n trupuri care vin,

eu trec prin ele pentru-a mă întoarce

*

Prădat în nord de furii din destin;

rămas sărac, cu verbele-n derivă

eternităţii nordului îi strig

un cântec doar şi îl trimit misivă

tăcerilor ce rătăcesc prin frig:

e timpul meu, nostalgica ninsoare

s-a rupt din depărtarea impulsivă,

iar pasărea zidirilor dispare.

*

Vernisaj între artişti

Vernisaj între artişti

*

În atmosfera aceea intimă şi caldă, m-am simţit fantastic, mai ales atunci când am aflat că pozăritul e artă, tataie, şi că, dacă-ţi place vreo nimereală de-a mea, musai e să plăteşti, că doar am devenit autor pozaristic! Glumesc, desigur (ei nu!), pentru că de la mine puteţi să luaţi orice, pai puţin năravurile (tare-s păguboase, şi de aceea), iar eu voi fi chiar fericit să vă constat că vă place un ceva din tot ceea ce fac. Deocamdată, poze (cu un aparat prost, dar nu-i bai!):

*

Tiberiu Cosovan şi Mălina Aniţoaie

Tiberiu Cosovan şi Mălina Aniţoaie

*

Imagine cu dom' director (să trăiţi!) Băiţan în prim plan

Imagine cu dom’ director (să trăiţi!) Băiţan în prim plan

*

Precizare: singurul rădăuţean care iubeşte cultura fără să o şi practice, domnul Nicolae Preutesi, este al doilea din stânga, în imaginea de mai sus.


Cântecul învierii cobzarului: lui Archip Filipiuc

*

Au fost copaci care s-au pus pe plâns

rupând din crengi luminile create

când cântecul cobzarului s-a stâns

hilar rupând tăcerea prin cetate,

iar mai apoi sosiră alţi copaci

prinşi într-o horă încă ne-nţeleasă:

*

Fii liber, mi-au şoptit, iar dacă taci,

iluziile-n fierbere pe masă

lin se vor scurge-n filele aprinse

incendiindu-ţi mâinile trudite

până-n adâncul stelelor prelinse

istovitor în ierbi ca în cuţite,

urmând ca tu, mi-au zis copacii, iar

cântând să-nvii copacilor cobzar.


Cântecul efemeridei: lui Marin Constantin Gheorghe

*

Mai am o şansă vremii să mă-nchin

asemeni unui rob pe veci supus,

ridic deci fruntea şi privesc senin

imensitatea cerului de sus

numai că sus nu pot zări nimic

*

Chiar dacă vreau cu-atâta-ncrâncenare,

orbii îl văd – mă tot aud cum zic

nădăjduind la o întruchipare;

sunt prins de spaima beznelor din veac,

torturile promise mă-nspăimântă,

am gânduri răzvrătite, dar le tac,

n-o să mă iau cu vremile la trântă

tocmai acum, când trupul mi-i târziu,

iar sufletul în el nu mai încape,

nu-mi place, totuşi, rob supus să fiu,

*

Gândesc, iar timpul ferecat sub pleoape

habar nu are cât mă mai frământ

eu, condamnatul ca efemeridă,

orb văzător numai atunci când cânt

rupt din destinul lumii, cu obidă

ghicind cumva întoarcerea deplină

hotarul umbrei când va fi să-nchidă

eretica-mbrâncire din lumină.


Cântecul umbrei nisipului: lui Puiu Sîngeorzan

*

Până s-aud şi umbrele cum trec

uimite că încerc să mi le-apropii,

imaginar trudisem la edec

un râu nervos clădindu-l doar din stropii

*

Sudorii unui munte încruntat

în calea mea durat dintotdeauna,

nisipul lui sub tălpi l-am ferecat

gândind că vremii i-am păşit minciuna

eternizând hulpav prin muşcătură

o clipă doar, din care m-am hrănit

râzând de treceri – umbre prin natură

zidite de copaci în asfinţit,

apoi când umbra scăpătă-n amurg

nisipul umbrei m-a făcut să curg.


Cântecul aşteptării veştilor: lui Grigore Rîpan

*

Grăbeam spre gări, tot aşteptând o veste,

râzând sălbatec numai de drumeţi,

iar cântecul se înălţase peste

gorganele de mişcătoare vieţi

omagiind doar căile zălude,

răsfrânte încâlcit spre depărtări,

eram convins că nimeni nu-i aude

*

Risipa prelungită în plecări,

însă acum, când vestea nu mai vine,

peste plecări şi-ntoarceri am depus

amarul verb, ursit să mă închine

nisipului clepsidrelor răpus.


Pagina 111 din 136« Prima...102030...109110111112113...120130...Ultima »