ion drăguşanul: cântecul casei
*
vin sărbători şi risipesc speranţă,
ca lupii-nfometaţi vin sărbători
şi hărtănesc omătul de pe clanţă,
iar cerul geme lung din căpriori
şi e frumos în clipa chinuită
cu aspre-mpodobiri sărbătoreşti,
iar vremuirea pare-n loc oprită
ca să pândească-n tihnă la fereşti
*
şi amiroase-n jur a pâine coaptă
şi clopoţeii cântă în extaz
şi din înalt s-a fost desprins o şoaptă
şi lunecă aiurea pe obraz
şi-i veşnicie în tării surpate
încât nu mai contează că-ndărăt
zac florile şi frunzele uscate
sub giulgiul încleştatului omăt,
*
aprinse-s candelabrele solemne
deasupra lumii prinse-n sărbătoare
şi-n grinda casei se arată semne
şi-n cer e o ciudată-nfrigurare
şi-o cosmică pe veci intoleranţă
ce se întrupă iarăşi în ninsori,
vin sărbători şi risipesc speranţă,
ca lupii-nfometaţi vin sărbători