Hărţuit de Beldiman şi Covaşă: Plângere penală

Domnule Prim Procuror,

Subsemnatul DRĂGUŞANUL ION, cetăţean român, domiciliat în municipiul Suceava, str. Mărăşeşti, nr. 31, bl. A9, sc. B, et. 1, ap. 5, judeţul Suceava, născut în localitatea Salcea, în 25.01.1955, fiul lui Ilie şi Viorica Gâză, posesor al CI seria AV nr. 545327, CNP 1550125335016, formulez prezenta plângere penală împotriva făptuitorilor BELDIMAN TIBERIU GEORGE şi COVAŞĂ ALEXANDRU, ambii cu domiciliu de citare în Suceava, la sediul SC Trening & Consulting Group SRL, bld 1 Decembrie 1918, Pavilion Administrativ, camera 4, judeţul Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire, prevăzută şi pedepsită de art. 208 Cod penal (1. „Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără un drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de aceasta, cauzându-i o stare de temere”).

Motivele plângerii:

În fapt, în datele de 03.12.2015, cu adresele înregistrate la Centrul Cultural „Bucovina”, adică la instituţia la care sunt salariat, sub nr. 3844/03 şi 3853, de 07.12.2015, cu adresa nr. 3920, de 08.12.2015, cu adresele nr. 3944 şi 3944/08, de 15.12.2015, cu adresa nr. 4062, de 16.12.2015, cu adresa nr. 4095 şi din 29.12.2015, cu adresa 4213, făptuitorii BELDIMAN TIBERIU GEORGE şi COVAŞĂ ALEXANDRU, continuând tentativa de linşaj mediatic din 03.12.2015, când au distribuit fiecărui şef din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” câte un exemplar al tipăriturii „Suceava Live”, care titra: „Ion Drăguşanul, Mercenarul Negru al presei şi culturii sucevene”, au săvârşit presiuni asupra conducerii Centrului Cultural „Bucovina”, cerând sancţionarea exerciţiilor mele de liberă exprimare printr-o publicaţie electronică personală (dragusanul.ro), prin desfacerea contractului de muncă de la Centrul Cultural „Bucovina”, şi obţinând convocarea mea în faţa Comisiei de Etică şi Disciplină a Centrului Cultural „Bucovina”, pentru fapte care nu au nici o legătură cu activitatea mea de salariat în cadrul acestei instituţii, în data de 11.01.2016, prin adresa nr. 21 din 05.01.2015.

Linşajul mediatic, element al infracţiunii de hărţuire, şi hărţuirea în sine au început ca represalii pentru „îndrăzneala” de a denunţa pe site, cu titlul „Un ziar şi o televiziune, pe banii dumneavoastră”, trucarea licitaţiei de atribuire de publicitate a Consiliului Judeţean Suceava, în favoarea firmelor protejate SC Training & Consulting Group SRL şi SC SVL Media Productions SRL, ambele cu sediul în Tişăuţi-Lisaura, ambele fără organe media anterioare, precizând că „Nu ştiu ce relaţii au patronii reali (doamna şi domnul B?) ai celor două făcături media, care primesc de la CJ Suceava aproape 6 miliarde de lei vechi (cele 111,200.04 ron, fără TVA, şi 122.400 ron, fără TVA, reprezintă sume minime), başca alte miliarde, de la Primăria Sucevei şi de la Direcţia Silvică Suceava, aşa cum nu ştiu cine stă în spatele firmelor din Lisaura-Tişăuţi, SC Training & Consulting Group SRL şi SC SVL Media Productions SRL, care sunt, în realitate, una singură. Dar prin aceste două firme, fără antecedente şi eficienţă mediatică, care n-au plătit, niciodată, un leu la bugetul de stat, un şmecher fură, pur şi simplu, vreo 10 miliarde de lei vechi de la buget (CJ, Primăria şi Direcţia Silvică Suceava)”.

Menţionam, de asemenea, că “În vreme ce presa profesionistă a Sucevei, constituită, în timp, pe bani proprii, popularizează gratuit, amplu şi convingător activitatea Consiliului Judeţean Suceava, a Primăriei Suceava şi a Direcţiei Silvice Suceava, aceste trei instituţii publice deversează vreo zece miliarde din impozitele dumneavoastră în buzunarele unui speculant. Nu e treaba mea să ştiu cine sunt doamna şi domnul B., care s-ar afla în spatele acestei ticăloşii, iar lingăii folosiţi drept instrumente nu mă interesează. Pot să se joace de-a jurnaliştii, deşi nu sunt, şi “Artistul”, şi Covaşă şi tot neamul lor, dar ar trebui să conştientizeze că fac parte dintr-o fraudă sfidătoare, din care se aleg cu firimituri, în detrimentul presei profesioniste din judeţul Suceava: “Monitorul de Suceava”, “Jupânu”, “Intermedia”, “Top 91″, ”Crai nou”, “Radio As”, “Bucovina TV”, ”Obiectiv de Suceava”, “Impact FM”, “Viva FM” şi cam atât”.

Precum se vede din adresele înaintate de făptuitori Centrului Cultural „Bucovina”, ei nu urmăreau binele culturii sau cheltuirea eficientă a banului public de către salariaţi ai instituţiei, inclusiv cei de decizie, scopul lor fiind doar hărţuirea sistematică a subsemnatului şi determinarea conducerii Centrului Cultural „Bucovina”, prin presiunile exercitate, să-mi desfacă unilateral contractul de muncă, în ciuda faptului că toţi salariaţii acestei instituţii nu au realizări, an de an, măcar pe jumătate faţă de performanţele mele de slujitor împătimit al culturii şi al memoriei.

Persoana vizată în cele 7 (şapte, din care două, menţionate de adresa nr. 4213 din 29.12.2015, nu mi-au fost puse la dispoziţie, ca să-mi pot face apărarea în cunoştinţă de cauză) este, mereu şi mereu: „următorii salariaţi: Ion Gâză Drăguşanul” (3853), „salariatul Ion Drăguşanul” (3920), „vă rog respectuos, a avea în vedere în cadrul cercetării disciplinare a domnului Ion Drăguşanul” (3944), „instituţie angajatoare a salariatului Ion Drăguşanul (4062)”, „dovezi edificatoare privind materialele şi articolele defăimătoare publicate de salariatul instituţiei Dvs.” (4094), „materiale defăimătoare publicate şi difuzate de Ion Drăguşanul” (4213).

Nici o adresă nu conţine trimiteri la manifestările culturale pe care le-am organizat eu, la cărţile pe care le-am scris sau doar îngrijit, la recuperările de muzică medievală românească – premieră absolută, la fonotecările patrimoniului Voievidca – iarăşi, în premieră absolută, sau la recuperări de sărbători bucovinene (Ziua Bucovinei – atestarea Bucovinei geografice, în 30 martie 1392, Ziua Scrisului Bucovinean, Ziua Artelor Plastice Bucovinene) sau cea dedicată memoriei întemeietorului Cetăţii şi al Târgului Sucevei, Petru Muşat, prin Bucovina Rock Castle, sărbători care nu s-au mai făcut până la mine.

Hărţuirea vizează doar activitatea mea publicistică, făcută în timpul meu liber şi într-o publicaţie electronică particulară, urmărindu-se concretizarea stării de temere prin mereu repetatele stereotipii obsesive, de genul „solicit raportat la gravitatea faptelor, desfacerea contractului individual de muncă al salariatul Ion Drăguşanul”, solicitări agramate (ba dezacorduri grave, precum în citatul de mai sus, ba virgule între subiect şi predicat şi nici o virgulă la complementare, ca peste tot).

Prejudiciul pe care făptuitorii mi l-au creat prin săvârşirea infracţiunii de hărţuire (şi şantaj, şi ameninţare – dar le consider doar consecinţe) nu poate fi cuantificat în bani, deci nu solicit nici un ban despăgubire, ci doar constatarea şi sancţionarea infracţiunii de hărţuire.

În drept, fapta constituie infracţiunea de hărţuire, prevăzută şi pedepsită de art. 208 Cod penal.

În dovedirea plângerii, înţeleg să mă folosesc de următoarele probe cu acte:

– fotocopia celor 2 pagini din „Suceava Live”, cu care s-a început hărţuirea;

– adresele înregistrate la Centrul Cultural „Bucovina”, cu numerele: 3853 din 3 decembrie, 3920 din 7 decembrie, 3944 din 8 decembrie, 4062 din 15 decembrie, 4095 din 16 decembrie, 4213, din 29 decembrie;

– adresele înregistrate la Centrul Cultural „Bucovina”, cu numerele 3844/03 din 3 decembrie, şi 3944/08 din 8 decembrie, care nu mi-au fost puse la dispoziţie, pentru a-mi face apărarea, dar le solicit ca probe;

– adresa de convocare nr. 21 din 5 ianuarie 2016.

Data 12.01.2016 Ion Drăguşanul

DOMNULUI PRIM PROCUROR AL

PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SUCEAVA

Uncategorized No Comments Jan 9

ion drăguşanul: logodna cosmică

ea a rămas dincolo de zăpezi,

iar el aşteaptă-nfrigurat la capăt:

e-atât de lungă calea şi nu vezi

cum, pelerin, am început să scapăt

cântându-i ei, când mă închin doar lui

cu lungul şir de litere nescrise

căci Luna a rămas a nimănui,

iar florile ei sacre sunt ucise

abia observ cum m-am făcut copac

printre copacii care se închină

doar Soarelui şi ierbile mă tac

pe sub zăpezi flămânde de lumină

şi nu-mi mai pasă că ridic spre cer

poemele vremelnic desfrunzite:

îmi cat prin suflet şi încep să sper,

deşi-s înfipte-n el nişte cuţite,

căci înţeleg logodna ancestrală

şi mă scufund în veşnicia ei

fără să dau vreodată socoteală

vremelniciei ce s-a vrut temei

pentru smeriri şi umiliri în faţa

acelor ce stăpâni doresc să-mi fie

fiindcă poemul îmi cunoaşte viaţa

drept cosmică şi demnă bucurie

Poezie de ion dragusanul No Comments Jan 9

Lungu, dreapta lui Nechifor, şi Ali Babăişanu

Alegătorii: Dacă nu era putred, îl mai lăsam…

Astăzi, am participat, alături de ziariştii Sucevei, la un spectacol pe cinste: prima conferinţă pe 2016 a PNL, cu Gheorghe Flutur şi Ioan Bălan în mare formă şi cu discursuri vii, pline de culoare şi fără nici o fentă populistă, care ţine de tradiţia lumii politice româneşti.

Gheorghe Flutur, încercat greu de viaţă şi de nedreptăţile ei spre finalul mandatului său de preşedinte al Consiliului Judeţean, şi-a recăpătat vitalitatea, redevenind, vorba nord-bucovineanului Dragoş Tochiţă, “limbă – brici, şi inimă – miere”. Aşa că nu m-a surprins cu nimic, pentru că eu aşa îl ştiam, cum este acum, şi pe vremea când lăsam cicatrici cu peniţa pe pieptul lui – cum sublinia domnia sa, atunci când a participat la lasarea monografiei comunitare “Povestea aşezărilor bucovinene”. Pentru mine, marea surpriză a fost Ioan Bălan, cu un discurs spumos, fluid, inteligent şi credibil argumentat, în ciuda faptului că nu vorbea despre cai verzi pe pereţi, şi care a făcut faţă, provocând hohote de râs, asaltului cu întrebări al ziaristei Dana Humoreanu, care m-a făcut tare mândru că mi-a fost, adineaori – în urmă cu vreo două decenii, ucenică întru ale gazetăriei.

Nu-i treba mea să le fac publicitate gratuită lui Gheorghe Flutur şi Ioan Bălan pe acest site, deşi, la urne, amândoi ar putea să însemne şi opţiunea mea, dar o frază a domnului Ioan Bălan m-a pus pe gânduri: “Copiii care aveau 10 ani, când a ajuns Lungu primar, au împlinit, deja, 22 de ani şi nu au viitor în Suceava, în oraşul acesta noroios, în care chiar şi zăpada e cenuşie, un oraş depersonalizat, căruia Ion Lungu i-a distrus toate emblemele specificului său”.

Gheorghe Flutur şi Ioan Bălan, provocaţi de ziarişti, au argumentat de ce şi cum a ajuns primarul Ion Lungu un “coşmar al Sucevei” (Lungu ne “vede” ca pe nişte pitici, uşor de păcălit iar, dar noi, piticii, sper că vom doborâ “arborele celest” Ion Lungu, pentru că, fiind scorburos şi putred, reprezintă, clipă de clipă, un pericol), dar şi al PNL (glumea Ioan Bălan: “Se lăuda că, pentru că străbunii lui au fost de dreapta, şi el de dreapta va rămâne. Şi s-a ţinut de cuvânt: era în dreapta lui Cătălin Nechifor în susţinerea candidatului “stângii” la prezidenţiale!”). Vag, pentru că cică-i vine rândul în curând, Gheorghe Flutur şi Ioan Bălan au atenţionat asupra altui duşman al PNL, liberalul… Ştefan Alexandru Băişanu, dar, în ciuda acestui vag al sugestiei, eu am înţeles mesajul, drept pentru care l-am transpus în caricatura-colaj “Ali Babaisanu et les 40 Voleurs”, cu care şi închei acest material:

Premieră în Suceava inculturală a lui Lungu: Festivalul Internaţional de Film

Jurnalism No Comments Jan 8

Ce îmi faceţi, fraţilor?

După 15 ceasuri de muncă pe brânci, la două cărţi pe care le lucrez în paralel, “Bucovina, între Holocaust şi Eroism Umanitar“, în colaborare cu Menachem Falek şi… Julius Barasch şi Dimitrie Dan, “1914-1918: Bucovina şi suferinţele ei“, ambele obligaţii faţă de programul Centrului Cultural “Bucovina” şi, în primul rând, datorii faţă de memorie, cu o întrerupere de vreo zece minute, pentru relaxare cu scrierea poemului “noapte de iarnă“, îmi consult căsuţa poştală şi mi se taie respiraţia: mesaje peste mesaje, toate cu urări, care nu mie, ci învăţăturii Sfântului Ioan Botezătorul i se cuvin, toate însoţite de “şi alţi 27”, şi alţi “47”, funcţie de inspiraţia desenelor care împodobeau mesajul. Niciodată nu mi-am închipuit că le sunt dator atâtor oameni cu o evlavioasă închinăciune: Vă mulţumesc!

În fiecare an, de 7 şi 25 ianuarie, mă închid în casă, închid şi mobilul, ca să pot discuta numai cu mine. M-a trezit, pe la 7, telefonul, dar, deşi am văzut că mă suna dragul de Tiberiu Cosovan, n-am răspuns. Parcă nu ştiu eu ce gânduri îmi poartă bunul meu prieten? De ce să stricăm totul cu cuvinte? Abia seara, târziu, când l-am deschis, am răspuns îngerului meu păzitor, Gheorghe David, şi sculptorului Mircea Dăneasa. Lui Mircea, din interes, pentru că aveam să-i propun o sugestie de expoziţie. Şi telefonul avea mesaje, toate cu urări (niciuna de fericire, cum îmi place mie să urez, pentru că fericirea este condiţionată de şi le cuprinde pe toate celelalte), de la Ioan Cătălin Nechifor, Gheorghe Flutur, Ioan Bălan, Ştefan Alexandru Băişanu, Nicolae Barbă, Dragoş Juravle, Viorel Varvaroi, Roman Istrate, Tiberiu Cosovan, Gabriel Cărăbuş, Constantin-Emil Ursu, Mircea Dăneasa, Răzvan Mitoceanu, Gabi Teişanu, Gabi Havriliuc, Corina Scîntei, Rozalia Motrici, Alexandru Ovidiu Vintilă, Constantin Tiron, Raluca Giurcă şi Constantin Irimia. Nu ştiu să scriu mesaje, aşa că nu le pot răspunde pe telefon, ca să le mulţumesc.

Nici cu Facebook-ul nu mă descurc, eu primind mesajele direct în imbox, printr-un artificiu făcut de Alin, strănepotul marelui poet român de limbă germană din Bucovina, Jonel Kalinczuk, care mi-i şi prieten, şi binefăcător (el mi-a făcut site-ul şi grijeşte de toate cele, spre uimirea neroadă a cetăţeanului beldiman, care nu pricepe cum e al meu ceea ce este al meu, adică site-ul dragusanul.ro).

Ca să răspund individual sutelor de mesaje cu urări, primite în spaţiul virtual, este peste puterile şi priceperea mea, dar nici să rămân dator nu-mi convine, aşa că vă urez FERICIRE, dragii mei Florica Bratu, Ioan Teodorovici, Constantin Agafiţei, Iustina Sile, Vali Pintilie, Luminiţa Dominte, Ionela Daniela, Claudia Roşca, Tablan Popescu, Valentina Maria, Mihaela Popescu, Maria Gâză, preot Ioan Pricop Elisei, Crina Laura, Cornel Poienaru, Codruţa Petrican, Ionuţ Vartic, Mihaela Siminiceanu, Daniela Druţă, Ionuţ Mitrus, Ioana Munteanu, Ionuţ Luca, Dana Ursu, Oana Rotariu, Ion Buga, Florin „Maghi” Pascal, Valentina Ungureanu, Doru Olaş, Gelu şi Magda Iftodeanu, Ioan Manole, Ana Muha, Elena Stancu, Dan Caunic, Ghizela Ninosu, Aurel Motco, Constantin Horbovanu, Victor Andrei Carcale, Lăcrămioara Andrei, Emilian Marcu, Ioniţă Lucian, Ionică Băiţan, Sânziana Paula Roşuş, Adriana Daniela Nuţu, Virgil Cosma, Daniela Druţă, Iustina Silea şi ceilalţi, câte 27, câte 47 sau câţi or mai fi, care vi s-au alăturat în susţinerea moţiunii de cenzură a sfinţirii bietei mele păcătoşenii pământeşti. Să vă dea Dumnezeu sănătate, pentru că de iubit, conform învăţăturii Sfântului Ioan Botezătorul şi a lui Iisus Hristos, sigur vă iubeşte.

Cronici sentimentale No Comments Jan 7

1915, ianuarie: Calvarul românilor bucovineni

O caricatură senzaţională, „România veghează!!”, despre indolenţa Guvernului Brătianu faţă martiriul Bucovinei, publicată de „Adevărul”, numărul din 8 ianuarie 1915, probează, fără nici un echivoc, exact ceea ce mărturiile vremii, în contradicţie totală cu triumfalista noastră istoriografie de mai târziu, acuză: legenda nemeritată, care justifică viitoare ticăloşii.

În anul 1915, presa românească din Ardeal vorbeşte rar şi evaziv despre situaţia din Bucovina. Austro-Ungaria nu mai dă comunicate oficiale, iar informaţiile, cenzurate masiv, sunt luate din presa bucureşteană. O presă care atenţionează, mereu şi mereu, despre „calvarul românilor bucovineni”, dar care nu interesa pe nimeni nici atunci şi, din păcate, nici astăzi. Altminteri s-ar fi scris o carte, prin care să se depună, în rafturile memoriei, acel calvar. Un calvar care reîncepea, în 2 ianuarie, cu luptele la Ilişeşti, în care au fost implicaţi 600 de voluntari români, numiţi, după modelul din 1848, legionari, care primiseră câte o puşcă veche şi câte un singur cartuş, dar fără să aibă nici o dovadă că ar fi combatanţi, portul lor ţărănesc sortindu-i condamnării la moarte, în cazul în care erau capturaţi de ruşi. Subordonaţi Cezirkeagmeister-ului din Gura Humorului, flăcăii nu au putut opune rezistenţă puhoiului de cazaci şi s-au retras la Gura Humorului.

Calvarul bucovinenilor avea să fie conturat, ulterior, de „un flăcău, român bucovinean, scăpat ca prin minune cu viaţă din iadul care s-a abătut asupra frumoasei provincii româneşti”, un tânăr care luptase în rândurile „corpului legionarilor”. Mărturia lui (numele nu i s-a dat, ca să nu fie condamnat la moarte prin spânzurătoare în Austro-Ungaria) este importantă nu doar pentru istoria comunitară bucovineană, ci şi pentru istoria oficială, pe care obişnuim să o numim naţională:

Colonelul Fischer

„Când s-a făcut, acum, în urmă, recrutarea reformaţilor, deputatul nostru, Aurel Onciul, care are multă trecere în populaţia românească, s-a sfătuit cu comandantul armatelor din Bucovina, colonelul Fischer, ca din cei recrutaţi să se oprească o parte, alcătuindu-se din ei un aşa-zis corp al legionarilor, cum a mai fost şi pe la 1848.

La început, se credea că o să fie opriţi din cei mai bătrâni, dar, la armă, s-a hotărât altfel. Cea mai mare parte din cei recrutaţi au fost trimişi în Stănila, la instrucţie, iar din districtele Humorului şi Câmpulungului au fost opriţi câte 800 de tineri români „legionari”.

Am fost chemaţi la posturile de jandarmi, unde am depus jurământul şi unde ni s-a dat câte o puşcă, sistem vechi, şi câte 40 de cartuşe… Am rămas cu hainele noastre, de acasă.

Jandarmii de la posturi ne-au învăţat un fel de instrucţie, dar nu lucru mare. Se făceau numai unele mişcări, dar cu armă n-am tras niciodată… Ni s-a spus că noi avem însărcinarea de a alunga patrulele inamice, care ar intra prin sate, de a păzi podurile, liniile ferate, lucruri din astea.

Astfel am stat patru săptămâni, fără să facem nimic. Eram cam îngrijoraţi, căci vedeam bine că n-avem nici o siguranţă, că nu suntem soldaţi, că n-o să ne putem împotrivi, la o nevoie, şi că am putea fi împuşcaţi, ca unii care n-aveam uniformă de soldaţi, dacă am fi fost prinşi.

După patru săptămâni, când s-au apropiat ruşii de Humor, noi, toţi cei 800 de legionari din district, am fost duşi în oraş, la Gura Humorului.

Ruşii s-au apropiat, duminică, seara, înainte de Crăciun. Când a venit o patrulă de cazaci dinspre Băişeşti, noi, care eram la barierele oraşului, am tras asupra ei, fără să lovim, însă, pe nimeni.

Atunci, ruşii au amânat intrarea, până la 2, noaptea, când au înaintat şi au ocupat oraşul.

Cu vreun ceas înainte, vagmiştrii de jandarmi, care ne conduceau, ne-au îndreptat spre Bucşoaia. Era o vreme foarte ceţoasă. Ascunşi după case şi după garduri, noi am început să tragem asupra lor. Un cazac a fost omorât. De la noi, a fost ucis, de asemenea, un flăcău. Ruşii au mai omorât două femei (şi un preot, care privea pe fereastră, după cum se comunica în 5 ianuarie – n.n.), căci ei trăgeau şi asupra caselor, de după care puşcam şi noi.

Văzând comandanţii noştri că nu ne putem împotrivi mai multă vreme, ne-am retras. O parte au luat-o spre Câmpulung, iar altă parte, ca la vreo 150, în sus, pe râul Suha. Ruşii urmărindu-ne, am ajuns la graniţa românească. Ce să facem? Înapoi, cazacii, înainte, graniţa României. Am trecut hotarul, ca să ne scăpăm vieţile, căci, de ne prindeau, ruşii ne împuşcau.

Pe un legionar din Dorna l-au prins cazacii, la Hatna, l-au dus în lagăr, la Rădăuţi, şi, vreme de două zile, l-au schingiuit. Dar omul a izbutit să scape din mâinile lor şi, fugind pe câmp, a rămas cu viaţă. Dar la alţi flăcăi de ai noştri, legionari, li s-a ridicat de ruşi viaţa, că noi, după cum spun ei, n-avem drept să luptăm, căci nu suntem soldaţi.

Acum, noi suntem împrăştiaţi: unii am trecut în România, alţii sunt încă sub comandă, prin alte părţi, iar câţiva au fost împuşcaţi sau spânzuraţi de ruşi.

Ei, mare prăpăd, pe câmpul nostru! Cei care s-au dus în război s-au prăpădit mai toţi. Iacă, de la noi, din sat, au plecat ca la 160. Şi numai 6 mai scriu, azi, acasă. Ceilalţi sunt îngropaţi, prin spitale sau trimişi în Siberia, prizonieri.

Rău a fost cu austriecii, dar şi cu ruşii e mânia lui Dumnezeu. Iaca, scrisoarea asta e primită, azi, de la taica. Ce de jale e în ea! Ei, aşa-i la război, vrăjmaşul nu te cruţă.

Dacă veneaţi dumneavoastră, românii, altfel era. Barem să fi venit oricum: fie ca prieteni, fie ca duşmani. Că noi eram în credinţă, că, dacă veneaţi ca prieteni, ne scăpaţi de ruşi, iar dacă năvăleaţi ca duşmani, încă era bine, că austriecii ar fi fost bătuţi şi alungaţi, şi rămâneam cu oştile româneşti, care altfel s-ar fi purtat, nu ca armatele ungureşti sau căzăceşti, care o să ne lase lipiţi pământului şi o să ne stârpească seminţia” (Adevărul, 28, nr. 9993, 7 ianuarie 1915, p. 3).

„După ce au trecut de Bucşoaia, ruşii au înaintat până la Câmpulung, unde au stabilit cartierul statului major al trupelor de ocupaţie ruseşti (comandant era generalul Baron Vebel, însoţit, în acele zile, şi de generalii Laurenţiev şi Navroţchi, care au sosit în Bucovina pentru a stabili strategia ofensivei – n.n.). În lagărul acesta s-au construit grajduri pentru 500 de cai, s-au adus 50 de tunuri şi s-au concentrat numeroase trupe” (Adevărul, 28, nr. 9991, 5 ianuarie 1915, p. 2).

Începute înainte de Crăciunul anului 1914, în Bucovina s-au dat lupte grele şi la începutul anului 1915. „În noaptea de 3 ianuarie, o parte din trupele ruse, înaintând, din punctul Fundu Moldovei, şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti, sat situat la 6 km spre nord de Iacobeni. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Înaintarea acestor trupe se face cu precauţie, pentru a păstra contactul cu restul armatei, ce soseşte din urmă, şi pentru a face faţă trupelor austriece de la Cârlibaba, care pot ameninţa flancul lor drept, în ipoteza că aceştia nu s-au retras spre Ungaria, după cum se zvonea. La rândul lor, trupele austriece, pentru a preveni o mişcare de învăluire, s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei.

Luptele au început din noaptea de 3 ianuarie şi au continuat, cu multă violenţă şi fără întrerupere, zi şi noapte, până azi, fără a se sfârşit nici acum. Au căzut, din ambele părţi, mulţi morţi şi răniţi, ofiţeri şi trupă. Astăzi, alte trupe austriece, în forţă de aproximativ o brigadă mixtă, primind două tunuri de calibru mare, au pornit, din Dorna Vatra, spre frontul de luptă. Rezultatul luptei, deşi nu-l am, pare a fi defavorabil austriecilor, judecând după faptul că generalul Silelman, comandantul suprem, cu statul său major, cu două batalioane de infanterie şi 600 de călăreţi, s-au retras din Dorna Vatra, prin Dorna Candreni, la Poiana Stampei” (Adevărul, 28, nr. 9993, 7 ianuarie 1915, p. 4).

În ziua următoare, 8 ianuarie, în baza unei corespondenţe din Fălticeni, din 6 ianuarie, „Adevărul” susţine că „aripa stângă a trupelor ruseşti a obţinut avantaje apreciabile asupra aripei drepte austriece, în forţă de un batalion de infanterie şi patru escadroane de cavalerie, provocând retragerea trupelor austriece, din flancul lor stâng, spre Dorna Vatra, în satele Galiceni, Calineşti şi Rusca, eşalonate pe malul stâng al râului Bistriţa, poziţii pregătite prealabil ca puncte de sprijin” (Adevărul, 28, nr. 9994, 8 ianuarie 1915, p. 2).

Despre masacrele ruseşti din Bucovina, cărora le-au căzut victime bieţii voluntari români din trupele de legionari, s-a scris în 6 ianuarie 1915, când ziariştii de la „Adevărul”, reprezentaţi de însuşi Constantin Mille, s-au ridicat „împotriva masacrelor românilor de peste munţi” şi a masacrelor ruseşti, la care i-au supus pe „toţi românii care cu sila au fost încorporaţi în aşa zisa Legiune a voluntarilor români. Autorităţile ruseşti pretind că aceşti voluntari nu pot fi consideraţi ca soldaţi regulaţi şi, deci, să fie pur şi simplu făcuţi prizonieri de război, ci că au de-a face cu nişte franctitori şi, deci, în afară de legile războiului”.

„Scăpaţi fie de moartea pe care le-o făgăduiau austriecii, dacă nu se supun, fie de moartea pe câmpul de luptă, azi dânşii găsesc moartea, cu toţii, prin spânzurătoare, de la ruşi”. În faţa acestei situaţii „grozave” şi de o „strigătoare nedreptate”, Constantin Mille cerea „Guvernului român, care a întârziat să intervină, care a lăsat pe ruşi să cucerească Bucovina, în locul nostru”, şi care „ar trebui să aibă pe conştiinţă aceste victime ale propriei sale ticăloşii” să intervină „în favoarea acestor nenorociţi”, dar gloriosul unificator Brătianu şi mult mai gloriosul întregitor Ferdinand I nici că voiau să ştie că nevinovaţii tineri ţărani bucovineni „sunt spânzuraţi ca tâlharii, la intrarea satelor şi oraşelor lor” (Adevărul, 28, nr. 9992, 6 ianuarie 1915, p. 1).

1914-1918: BUCOVINA SI SUFERINTELE EI No Comments Jan 7