1915: Contrabandă masivă, la graniţa Bucovinei

*

Pentru că Austro-Ungaria avea nevoie, pentru hrănirea trupelor, de uriaşe cantităţi de alimente, fraţii Brătianu puseseră la cale, împreună cu comandantul jandarmilor bucovineni, Fischer, şi prin intermediul prefectului de Botoşani, Goilav, o uriaşă contrabandă, care nu putea admite nici o concurenţă din partea populaţiei moldave de fiecare zi, moldovenii încercând să profite de faptul că prin Bucovina bântuia foametea. În mod surprinzător pentru mine, care credeam că doar Teodor Balan ar fi denunţat escrocheria, în 1929 („Codrii Cosmunului”), aceasta transpărea şi în reportajele vremii, ca să ţină loc de ştiri dintr-un ţinut românesc în care nu se mai auziseră bubuituri de tunuri şi şuierături de gloanţe cam de multă vreme:

*

„Burdujeni, 19 iulie 1915. Orăşelul e aproape pustiu. Întâlneşti aproape numai moşnegi, femei şi invalizi bucovineni, veniţi de la sute de kilometri distanţă pentru o pâine şi câteva kilograme de porumb.

Mii de care se îndreaptă, cu cereale, spre vamă. Toată populaţia bărbătească, muncitoare, e la frontieră.

*

Deoarece contrabandele se fac pe o scară întinsă, s-au luat măsurile cele mai riguroase de pază,  S-a interzis comercianţilor de făină de a vinde făină decât la localnici. Fiecare comerciant are un registru, vizat de autorităţi, şi trebuie să înregistreze fiecare sac, cui l-a vândut, iar cheile de la magazii sunt în păstrarea şefului de secţie, care eliberează făina cerută de comerciant, după ce verifică registrul şi o sumă de alte măsuri. Autorităţile îşi fac datoria, dar, cu toate măsurile luate, multă făină se… furişează dincolo.

Grănicerii jandarmi, agenţii vamali, dl căpitan Stănescu, de la grăniceri, se află, zi şi noapte, pe frontieră, dar contrabandiştii se înmulţesc mereu.

*

Cum am constatat, numele de „contrabandist” a dispărut, căci toţi se pretind „negustori”, făcând afaceri. Dar să nu se creadă că aceşti „negustori” sunt contrabandişti de meserie, ci găsim, printre ei, fruntaşi ţărani şi – nu vă miraţi – mari proprietari.

Din sute de cazuri, să povestim unul nostim:

Nopţile trecute, un mare proprietar a pornit un mare număr de vite, spre a le trece frontiera. Grănicerii au descoperit, însă, pe „negustori”, care, fiind călări, au luat-o la goană, părăsind vitele, care au fost sechestrate de grăniceri.

*

Dimineaţa, proprietarul s-a plâns autorităţilor, că i s-au furat vitele din ocol! E de prisos să arăt rezultatul, proprietarul fiind om cu trecere. E din judeţul Suceava (zona Fălticenilor – n.n.).

Vitele sechestrate de la cei care nu au trecere, ca domnul din Suceava, sunt închise într-un ocol şi, duminica, sunt scoase la licitaţie. Contrabandiştii merg atât de departe, încât au încercat să scoată, noaptea, vite din ocol, spre a le trece dincolo.

Altădată, „finanţul” austriac – grănicer –, când prindea o contrabandă, după legea vamală de dincolo, vindea casa contrabandistului, dar astăzi te primeşte cu braţele deschise.

*

Fac o plimbare la vamă. Aici, noii şefi ai poliţiei, domnii Mănăstireanu şi Popovici, veghează, alături de domnii Drăgoi, şeful vămii, şi taxatorii Stănescu şi Caton, ca nimic să nu se trecoare. La serviciul sanitar, dl Vasilescu are de furcă cu etuva pentru dezinfectarea efectelor şi a sacilor de cereale…

*

Mă întreţin cu bucovinenii. Multe lucruri jalnice povestesc ei. Zăresc câţiva invalizi şi intru în vorbă cu ei. Doi tineri zdraveni, de loc din Ilişeşti, nu departe de frontieră. Unuia îi lipseşte braţul stâng, şi altuia, cel drept. Îmi povestesc că au luptat pe toate fronturile şi braţul l-au pierdut în luptele din Galiţia. Ambii sunt decoraţi, dar numai unul poartă „Crucea de Fier”. Întrebând pe celălalt de ce n-o poartă, îmi răspunde cu un oftat:

– La ce bun, dacă nu port braţul?

Au pensii lunare de câte 16 coroane.

O femeie din Storojineţ –  100 de kilometri departe de Burdujeni –, venită după cele câteva kilograme de porumb, ne face socoteala că drumul, încoace şi înapoi, şi cu cheltuielile face 2,5 coroane kilogramul de făină de porumb. Toate sunt scumpe în Bucovina. Zahărul a ajuns, la Iţcani, 1,6 coroane kilogramul” (Adevărul, 28, nr. 10186, 21 iulie 1915, p. 2).

1915: Retragerea ruşilor din Bucovina

*

Deşi, în Bucovina, se publicau, uneori, listele cu morţi şi răniţi, acestea erau, mai întotdeauna, incomplete, „Adevărul”, din 11 ianuarie 1915, care a preluat „lista de pierderi No. 73, întocmită, la Viena, de Ministerul de Război”, anunţând, printre răniţii şi morţii în Galiţia, şi 56 de morţi şi răniţi, din Regimentul 41 Infanterie din Cernăuţi, printre morţi numărându-se şi Octavian Oancea, iar printre răniţi, „Silviu Iliuţ (pentru a doua oară), Titus Pahone, Iancu Hahon, Ştefan Simionovici şi Modest cav. de Sorocean, profesor la Câmpulung”.

*

În Bucovina, luptele erau încrâncenate, dar ştirile erau confuze, în ianuarie 1915, când ruşii se apropiaseră mult de Vatra Dornei, iar austriecii rezistau cu disperare, peticindu-şi frontul cu trupe mici, aduce din chiar şi din Boemia.

*

Cea mai mare parte a teritoriului Bucovinei era ocupată de ruşi, viaţa sub sub ocupaţie având nostimadele ei, precum cea relatată de fotograful Benno, despre înţelegerea dintre şeful comenduirii ruseşti din Suceava, maiorul Zadorin, şi inspectorul de poliţie din Burdujeni, ca să li se permită soldaţilor ruşi, în grupuri mici, să viziteze paşnicul şi pitorescul târg moldovenesc. „Zilnic, deci, treceau câte trei-patru ruşi, din Iţcani, la Burdujeni. Duminica trecută, trei soldaţi ruşi au sosit în localitate, unde a avut loc o nuntă ţărănească. Cu această ocazie, fiind şi ei invitaţi (o confirmă şi o fotografie din „Gazeta Ilustrată”, publicate de Benno, autor şi al ştirii din Adevărul”), au chefuit toată ziua şi, seara, la întoarcere, s-au luat la ceartă, apoi la bătaie, lângă vama noastră. Deodată, unul a scos un cuţit din buzunar, înjunghiind pe un camarad al său. Într-o stare muribundă, rănitul a fost transportat la spitalul din Suceava, iar criminalul a fost arestat. Azi, când mă aflam în Suceava, am fost înştiinţat că soldatul rus rănit a murit.

*

Un al doilea caz s-a întâmplat tot în localitate. Pe când doi cazaci petreceau la o cârciumă, unul dintre ei a scos un revolver, ameninţând pe celălalt că-l împuşcă, dacă nu-i plăteşte consumaţiile. Celui ameninţa fiindu-i frică, a plătit totul şi a fost nevoit să doarmă la Burdujeni, până a doua zi, temându-se că colegul său se va răzbuna, în drum spre Iţcani” (Adevărul, 28, nr. 10010, 24 ianuarie 1915, p. 2).

*

Ruși din Suceava, la o nuntă țărănească din Burdujeni

*

Pe neaşteptate, însă, în această acalmie suceveană vine vestea că, în seara zilei de 23 ianuarie, maiorul Zagorin ar fi primit ordin să părăsească oraşul şi să-şi ducă trupele la Cernăuţi. Drept consecinţă, „toată noaptea, pe şoseaua Iţcani-Suceava, s-au transportat trupe şi muniţii. Înainte de plecare, maiorul Zagorin şi-a plătit hotelul şi şi-a luat rămas bun de la cunoştinţe” (Adevărul, 28, nr. 10012, 26 ianuarie 1915, p. 3).

*

Încetarea amuzantei ocupaţii ruseşti în Suceava se datora bătăliilor din munţi, unde ruşii, fiind înfrânţi, „s-au retras în trei coloane, şi anume: cea din dreapta, în direcţia Colomeea; coloana din centru, spre Zeletin, iar cea din stânga, în direcţia Câmpulungului, unde s-a şi oprit… Înfrângerea ruşilor în munţii Bucovinei, care pare a avea o deosebită importanţă, a hotărât comandamentul rus să evacueze aproape întreaga Bucovină. După unele informaţii, e iminentă şi părăsirea Cernăuţilor de către autorităţile şi trupele ruseşti” (Adevărul, 28, nr. 10013, 27 ianuarie 1915, p. 3). Retragerea era confirmată şi de comunicatele rusesc şi austriac din 26 ianuarie, ultimul precizând glorios că „trupele noastre înaintează, cu deplin succes, pe când ruşii se retrag cu grabă. 12.000 de prizonieri au fost făcuţi, ieri, şi s-a adunat numeros material de război. Trupele noastre au intrat, ieri (deci, în 25 ianuarie – n.n.), după-amiază, în Câmpulung, în mijlocul ovaţiilor populaţiei” (Ibidem, p. 3).

*

*

Urmăriţi îndeaproape de austrieci, ruşii au mai avut de sângerat pe pământul Bucovinei, şi 26 ianuarie, după orele 11, când au avut loc încăierări, „pe străzile oraşului Rădăuţi, între o avangardă austriacă de vreo sută de soldaţi, care au făcut o recunoaştere, şi o sută cincizeci de cazaci, care erau în retragere şi mai întârziaseră în Rădăuţi. Au căzut morţi mulţi din ambele părţi, fiind răniţi, cu această ocazie, şi doisprezece trecători”.

*

Simultan cu încăierarea de la Rădăuţi, „avangărzile austro-ungare au intrat, în entuziasmul indescriptibil al populaţiei, în Suceava. La două, după-amiază, a sosit grosul trupelor, care au fost primite cu ovaţii de populaţia civilă. Soldaţii au fost îmbrăţişaţi pe stradă. Ruşii s-au retras cu totul spre Cernăuţi. Oraşele Câmpulung, Gura Humorului şi Suceava sunt, iar, cu totul în posesia trupelor austro-ungare.

*

Călătorii sosiţi, după-amiază, din Cernăuţi comunică că guvernatorul rus al Bucovinei, Evreinow, a părăsit, împreună cu întregul său stat major şi cu întreaga garnizoană, Cernăuţii, îndreptându-se spre Novoseliţa” (Pester Lloyd, apud Adevărul, 28, nr. 10015, 29 ianuarie 1915, p. 3).

*

*

Conform altor ştiri, din acelaşi număr de ziar, ruşii nu părăsiseră Cernăuţii, ci fortificau împrejurimile oraşului (spre Cuciurul mare – n.n.). „Toată ziua de ieri (în 27 ianuarie – n.n.), soldaţii ruşi au cărat scânduri, de la fabrica „Goetz”, material folosit pentru întărirea adăposturilor. Totuşi, s-au luat măsuri pentru o eventuală evacuare a Cernăuţilor, în care scop a fost retras din oraş tot ce ruşii înmagazinaseră acolo.

*

Dr. Weich, ajutor de primar al Cernăuţilor, a fost însărcinat cu predarea oraşului, când va fi nevoie să se facă aceasta. Populaţia e liniştită” (Ibidem, p. 4).

Remarcabil este faptul că, în retragerea lor, ruşii n-au distrus tunelul Mestecăniş şi nici nu au pricinuit pagube voite târgurilor bucovinene. Cazacii, însă, rămaşi fără comandanţi, în timpul retragerii, au ars şi devastat prin satele Mestecăniş şi Frumoasa şi prin târgurile Câmpulung şi Gura Humorului, pentru că, vorba paznicului Chircă, de pe moşia boierului Capri, „Cazacul, când nu-şi vede pe comandantul său în spate, nu mai ştie de nimic. Când nu mai are ce fura, arde şi distruge” (Adevărul, 28, nr. 10024, 7 februarie 1915, p. 2).

*

Pe neaşteptate, odată cu omăturile lui februarie, se lasă peste Bucovina o tăcere mediatică românească incredibilă, de parcă provincia aceasta străbună ar fi încetat să mai fie locuită şi trăită de români.