Cine mai are nevoie de Eminescu?

Închinare, în noapte

Există, în judeţul Suceava, un itinerariu eminovician tulburător, cu religve supuse degradării, cu piatra mormântală a bunicului dinspre tată al lui Eminescu, acoperită de brazde, la Călineşti Cuparencu, şi cu cea a bunicii dinspre mamă, rezemată de zidul bisericii, la Bălineşti, pe piatra bunicii fiind inscripţionată cu cretă destinaţia de pavelă pentru un trotuar, căreia îi era menită de către un preot care, ca să-şi facă livadă şi fânaţ, a distrus cimitirul mărturisitor, spulberând în anonimat inclusiv mormântul ctitorului celei mai frumoase biserici de lemn din întreaga Moldovă.

Băneşti, piatra mormântală a bunicii lui Eminescu

Călineşti, mormântul lui Vasile Iminovici

Există, la Părhăuţi, minunata ctitorie din piatră a ginerelui lui Luca Arbure, Trotuşan, în care s-a închinat şi a săvârşit botezul copiilor străbunicul lui Eminescu, aşa cum există, la Costâna, şi biserica construită, sub supravegherea lui Petrea Iminovici, înainte ca străbunul lui Eminescu să fi fost recompensat de boier cu o bucată de pământ la Hreaţca, în viitorul Călineşti Enache (la marginea moşiei Costâna, deci), adică destul de departe de locul în care s-a încropit un muzeu penibil, cu un bust indecent de cocotă, parcă sfidând prezenţa ignoratei pietre a lui Vasile Iminovici, aflată la vreo două sute de paşi mai departe, sub un gard şubred, din Călineşti Cuparencu.

Pietrele şi mormintele zac încă ignorate, înainte de a dispare definitiv, în vreme ce politrucii falsei memorii se adună, nu de ziua naşterii lui Eminescu, zi acaparată de Botoşani, ci în cele anterioare, pentru ca abonaţii la Eminescu din Bucureşti şi din Iaşi să fie livraţi, peste Siret, pe cheltuiala Sucevei. O Suceavă şi aculturală şi anticulturală, care seamănă din ce în ce mai mult cu liderul ei spiritual, Ion Lungu, şi care deversează stoguri de coroane mortuare peste memoria şi peste sfinţenia lui Eminescu.

Pe aici au trecut politrucii

În urmă cu vreo doi ani, în vară, când octogenarul consilier judeţen Mihai Grozavu a ordonat încă un festival Eminescu, la concurenţă cu cel al pseudo-nepoatei, din iarnă, mi-am închipuit că se doreşte o recuperare de memorie reală, în scopul pregătirii unui traseu turistic-cultural, pe care să atragem autocarele cu elevi din întreaga ţară şi să ne facem datoria, în fond, faţă de mitul identităţii noastre, Eminescu. Dragostea lui Eminescu pentru Bucovina, care l-a nedreptăţit mereu şi mareu, în timpul vieţii lui, nu se datora găluştelor lui Lungu şi bundiţelor cu dihor ale lui Brăteanu, ci şirului de înaintaşi, care îşi dorm somnul liniştit, sub brazdele acestor locuri, amintirea lor păstrând-o, încă, doar condicele parohiale vechi, din depozitele Arhivei judeţene. Din nefericire, nu-i înţelegem şi nu ne facem datoria faţă de acea dragoste, care ne înnobilează pe nemerit, prefăcătoria de-a memoria şi recunoştinţa fiind un scuipat şi pe morminte, şi pe pagini ursite să ne înnobileze.

Înregistrarea naşterii lui Gheorghe Eminovici

Conscripţia din 1816 – cel mai vechi document despre Eminovicienii Bucovinei

Crezusem, în urmă cu doi ani, că Mihai Grozavu doreşte o adevărată recuperare de memorie, aşa că l-am rugat să intervină urgent pentru salvarea pietrelor mormântale ale bunicilor lui Eminescu, pe cea a lui Vasile Iminovici, de la Călineşti Cuparencu, şi pe cea a Paraschivei Brehuescu-Iuraşcu, de la Bălineşti, dar bietul domn octogenar Grozavu nu-şi dorea decât “eminescuţul” lui, cu care să iasă şi el, la defilare în vară (iarna e frig şi-l cam rod reumele), aşa cum iese, cu “eminescuţul” ei, iarna, consăteanca lui, Steiciuc.

Gunoaiele “eminescuţilor” din iarnă

Am dat întâmplător peste maldărul de fotocopii şi de fotografii, roade ale trudei din ultimii ani. Printre ele, şi genealogia eminesciană pe linie maternă, care avea să mă surprindă cu relaţia de veri primari dintre Ioan Iuraşcu şi Ioniţă Cuza, străbunicul lui Eminescu şi străbunicul lui Alexandru Ioan Cuza, înrudirea aceasta fiind confirmată, peste timp, şi de teribila asemănare dintre cei doi descendenţi, pe care o subliniasem adăugând lui Eminescu, din poză, barba lui Cuza.

Divagaţie: Eminescu, apoi Eminescu – cu barba… rubedeniei lui, Alexandru Ioan Cuza

Există, în judeţul nostru, total ignorate, şi alte morminte sacre, precum cele ale bunicilor lui George Enescu, bucovinean pe trei părţi, cum însuşi mărturisea, din care lesne şi cu cheltuială puţină s-ar putea reconsitui un itinerariul cultural al memoriei bucovinene, complementar itinerariilor deja consacrate. Memoria, însă, zace în noapte nepăsării, sub maldărele de omagieri lustruitoare de nimeni.

În noapte nepăsării, sub maldărele de omagieri lustruitoare de nimeni

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Jan 28

În atelierul unui artist: Mircea Dăneasa

Undeva, aproape de cer, într-o mansardă din centrul Sucevei, aproape de legendarul atelier de odinioară al bucovineanului mitic Archip Roşca, în care păşise fascinat Ion Grămadă, se află atelierul Maestrului Mircea Dăneasa. Sculptor, dar şi pictor. Unul dintre puţinii oameni care au înfrumuseţat, pe ici, pe colo, Bucovina. Personaj controversat, doar pentru că ignoră larmele şi pentru că este şi un filosof înnăscut, care se caută, se caută pe sine în toate cerurile iniţiatice ale iniţierilor primordiale. Aduce a sihastru, ba chiar are şi un păienjeniş delicat de bigotism ortodox prin tainiţele lui, dar zvâcneşte, clipită cu clipită, în preajma luminii şi se metamorfozează, firesc şi dominator, în sacerdot al făptuirii stilistice, la primul clinchet al cuvintelor care desluşesc prin preajmă, pentru a se învremui. Palid, marcat încă de suferinţa covalescenţei, după accidentul de mai adineaori – monumentul lui Ştefan cel Mare, de la Gura Humorului, ceruse, în logică ancestrală, şi jertfă de sânge, din partea făptuitorului Mircea Dăneasa, dar şi din cea a mărturisitorului Tiberiu Cosovan, Maestrul ne aştepta în megieşia uşii deschise spre lumea lui, iar noi am păşit, în alai cucernic, treaptă cu treaptă, până aproape de cer. Mă urmau două prinţese din poveşti, Maria Rusu şi Mălina Darea, apoi, mai agale, poetul Victor T. Rusu şi, mai îndărăt, umbrele ostenite ale artiştilor plastici Mihai Pânzaru-PIM şi Tiberiu Cosovan.

Şi pe scări, şi dincolo de uşa deschisă, în cadrul căreia ghiceam silueta Maestrului Mircea Dăneasa, lumina are în ea ceva tomnatec, de miere şi de cer purpuriu, de clar-obscur şi de Timp care cată, brusc, dar şi agale, doar spre sine. Ghiceam, în lumina aceea uleioasă, de candelă a netimpului, tablouri, schiţe, cărţi, machete care ţin formele şi spaţialităţile într-o dulce încleştare-dezlănţuire, tuşe nervoase, cabrate, avertizând asupra galopului culorilor, liniilor, verticalităţii şi a necuprinsului. Simţeam, ştiam că am ajuns într-un templu şi, de aceea, nevăzut de nimeni, sufletul meu se închina. L-am auzit cum se închina.

Am urcat toţi, în ceas de seară, în atelierul Maestrului Mircea Dăneasa, pentru că trebuia să convenim asupra a ce anume va expune, vineri, 29 ianuarie, în şi de Ziua Artelor Plastice Bucovinene, adică într-o altă locaţia neterestră, în care doar bicisnicia vremii e datoare să plece fruntea cu smerenie, în faţa Artistului, pentru că noi, oaspeţii lui de noapte, ne-am născut cu această evlavie a Creaţiei. Încă nu ştiam că eu deja fusesem izgonit din Ziua pe care o recuperasem trudnic de sub colbul greu al uitării şi nepăsării, ceea ce, în fond, nici nu contează. Am trăit, un ceas, aproape de cer – i-am recunoscut contururile inefabile şi le-am pipăit cu sufletul – iar restul nu-i decât deşertăciune.

Cronici sentimentale No Comments Jan 27

vasile gherasim: frate vânt şi dorul meu!

Durerile mele

Durerile mele sunt stânci de granit

Şi-ale mele simţiri sunt ape adânci;

De mult pătimaşul meu dor le-a unit

Şi-n tainice ape umbritu-s-au stânci.

Gândirile mele-s ca nourii grei

Ce-aleargă pe cer negăsind adăpost;

Şi toată iubirea cu soarele ei

Nu poate-nvia fericire ce-au fost.

Sunt stânci de granit ale mele dureri

Şi cine din piept le-ar putea dărâma?

Şi-n ape adânci pierdutu-s-au vreri,

Dar sufletul pace putea-va afla ?

Gazeta poporului, 1925, No. 28

Al vieţii mele soare

În plânsul meu dintâi strigat-am soare

Şi soare fost-a gândul meu dintâi.

Şi soare am văzut în ochii tăi,

Spre el mă avântau gândiri uşoare.

Şi soare caut pe-ale vieţii căi,

Când suferinţa lumii-ntregi mă doare.

Mi-i dor de dânsul când jelesc cocoare,

În seri de toamnă peste-ntinse văi.

Şi toate-n lume soare glăsuiesc.

Pământu-ntreg de dânsul e-nsetat,

De el visează ale mării valuri.

Sub razele-i de foc şi eu plutesc:

Şi-n barca strâmtă-a vieţii sunt purtat,

Iubito, pe o mare fără maluri….

Calendarul Poporului, Cernăuţi, 1926

Rămâi, codrule, cu bine

Te-am iubit fără-ncetare,

Codru verde, codru mare!

Te-am iubit, mereu iubit,

Codru pururi înverzit!

Lin cântatu-mi-au izvoare

Despre dragostea ce doare;

Păsări sus mi-au ciripit

Când iubit-am fericit.

Rămâi, codrule, cu bine,

Căci îndată ziua-mi vine

Să mă tot despart de tine

Şi să merg în târguri pline

De nevoi. Şi-a mea durere

Fi-va fără mângâiere.

Iară tu departe-i fi

Şi de doru-mi nu vei şti

Şi uita-mă-vor pe mine

Ale tale vânturi line;

Şi-i uita că te-am iubit,

Codrule fără sfârşit….

Gazeta poporului, 1925, No. 25

Trandafirii

Îmi înfloreau odată în pieptu-mi trandafiri,

De-atâta primăvară tot sufletu-mi cânta,

Era-n a mea fiinţă o lină adiere,

De-arome-mbătătoare tot eul meu vibra.

Veniră dară vânturi, furtuni se descărcară,

Şi roşele petale zburau prin aer sus:

Erau petale smulse din pieptul meu şi nu ştiu

Spre care ţărm al lumii sărmanele s-au dus.

Veni apoi şi toamna cu brumele-i de gheaţă,

Cu frunze ruginite, cu albii funigei;

Şi-n pieptul meu ea puse melancolia tristă

Şi dor fără de margini îmi puse-n ochii mei.

Iar azi, când neguri dese îmi cercuiesc fiinţa,

Când vânturi, solii iernii, prin lume pribegesc,

În pieptu-mi trandafirii şi frunzele pierdut-au,

Şi ghimpii ce rămas-au tot sufletu-mi rănesc.

Calendarul Poporului, 1926

Vântul şi dorul

Vânt pe lume-n veci pribeag,

Scump îmi eşti şi îmi eşti drag;

Vânt ce vii de-aşa departe,

Îmi eşti rudă, îmi eşti frate.

Ia şi dorul meu cu tine

Şi-l du-n depărtări străine,

Şi-l du peste jări şi mări

În pustii şi-aprinse zări,

Peste munţi şi peste dealuri

Şi prăpăstioase maluri.

Iar în drum de-ţi osteni,

Amândoi veţi poposi,

Şi-ţi zbura apoi mai tare

Peste Dunăre şi mare;

Şi-ţi zbura, zbura mereu,

Frate vânt şi dorul meu!

Gazeta poporului, 1925, No. 25

ANTOLOGIA POEZIEI BUCOVINENE, BUCOVINA - POEŢII POEŢI No Comments Jan 27

Vernisajul “Anualei” din Alimentara “Weber”

Pictori, scriitori, ziarişti, “ucenici” de la Colegiul Naţional de Artă “Ciprian Porumbescu”, dar şi alţi iubitori de frumos au luat cu asalt, ieri, 26 ianuarie, încă de pe la 16,30, spaţiul derizoriu din Alimentara “Weber”, pus la dispoziţia Artelor Plastice Bucovinene, într-o inexplicabilă clipă, deja uitată, de “generozitate” a vremelnicilor autorităţi sucevene. Vorbitori mulţi, unii fără simţul măsurii timpului, alţii fără simţul măsurii trăirii actului de cultură, geamuri aburite, înghesuială, prin care greu mai izbuteam să-mi strecor gabaritul – “Pardon, stimată doamnă!”, “Mă scuzaţi, distinse domn!” – ca să fac şi eu câteva amărâte poze, inclusiv prin vitrinele murdare ale Alimentarei “Weber” (dacă domnul Weber, luminoasă fie-i amintirea, nu mai e, ca să le spele!).

Arte frumoase şi o ciudată lehamite faţă de lumea în care încă se mai săvârşeşte actul creator, uneori discret vizibilă şi în lucrări, chiar şi în cele de mare valoare, dar învăluite în însingurare şi în tristeţe. Atmosferă de familie, statut de familie mare, reunită, aproape că întâmplător, doar ca să-şi amintească şi să conştientizeze că este vie şi, de aceea, îndreptăţită la ţipăt. În fond, asta este arta, un ţipăt în lumea surzilor, o străfulgerare în lumea orbilor. În copleşitoarea lume a dictaturii surzilor şi orbilor.

Lucia Puşcaşu, suflet în sufletul creator al obştii înhăruite, Viorica Moruz, Gabrel Baban, Vasile Anghel Siminiuc, Mihai Pânzaru-PIM, Ghiocel-Doru Olaş, Tiberiu Cosovan, Roman Istrati, Victor T. Rusu, Ileana Paranici, Rozalia Motrici, Paula Tudose, Maria Rusu, Mălina Darea, Constantin Horbovanu, Cornel Poienaru, Titi Stoleru, Mihai Sultana Vicol, Sabina Fânaru, Iulian Dzubinski, pictori, poeţi, iubitori de artă plastică şi de poezie. O familie. Cel puţin asta am simţit eu, ieri.

Jurnalism No Comments Jan 27

Anuala. Comoara din Alimentara “Weber”

Arta plastică bucovineană a avut, cândva, în Suceava, o minunată Galerie de Artă, dar care galerie, prin permutări novatoare post-revoluţionare, a fost reciclată cultural şi social în cârciumă de lux a longevivului dumneavoastră primar, Ion Lungu. În gura artei plastice bucovinene a fost aruncat căluş un segmenţel din Alimentara “Weber”, în care s-a vernisat ieri, 26 ianuarie 2016, în prezenţa aureolară a cărturarului Ion Băiţan, Directorul Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava – trimisul plenipotenţiar al excelenţelor lor Ioan Cătălin Nechifor, Doru Sârghe, Mihai Grozavu şi Viorel Varvaroi, Anuala Artiştilor Plastici cu facultate de pictură din Bucovina.

O adevărată comoară culturală, cu lucrări excelente, de nevoie aglomerate ca la talcioc, până sus şi până jos, pe doi pereţi ai măruntului spaţiu din Alimentara “Weber”, ba chiar şi pe prichiciul vitrinelor, lumină proastă, aglomeraţie teribilă de public, cu o jumătate de oră înainte de începerea vernisajului, şi o prezenţă neaşteptată pentru mine – Tiberiu Moruz:

Fiind vorba de pictori înnăscuţi (altminteri nu ar fi făcut studii superioare de nerentabile şi nerespectate, azi, arte plastice), pe care doar timpul îi va ierarhiza, nu am să emit păreri despre operele lor, ci doar, cu admiraţie şi respect, am să postez toate lucrările, pozate cum am izbutit să le pozez (unele erau prea sus, altele prea jos, altele în contre-jour, altele în umbre păstoase, iar pe altele a fost nevoie să le pozez de afară, prin vitrinele murdare ale Alimentarei “Weber”) cu aparatul rudimentar din dotare, fără geană de bliţ, dar care, ca şi mine, încă se ţine bine.

Jurnalism No Comments Jan 27