Noiembrie 1914: ruşii revin în Cernăuţi

*

Ştirile de la începutul lunii noiembrie a anului 1914 vestesc sfârşitul reocupării Cernăuţilor, după patruzeci de zile, şi întoarcerea, pentru a doua oară, a ruşilor, populaţia din nordul Bucovinei plătind câte 20 de coroane, o sumă enormă pentru acele vremuri, pentru a ajunge la Suceava, iar de acolo, la nevoie, în Burdujeni. Peste zece mii de cernăuţeni se aflau, la 18 noiembrie 1914, în Suceava şi în Iţcani, aşteptând, de la Bucureşti, permisiunea telegrafică de a intra în România. „Nenorociţii de bucovineni stau, în Suceava şi Iţcani, aproape muritori de foame. Copiii cer zadarnic mâncare, căci acolo e mizerie şi mare lipsă de alimente”, transmitea, în 16 noiembrie, corespondentul sucevean secret al „Adevărului”, iar din Dorohoi veneau veşti asemănătoare.

*

În 18 noiembrie 1914, o altă corespondenţă, sosită de la Mihăileni, confirma că „nenorocita populaţie a Cernăuţilor continuă drumul pribegiei”, drumul de la Cernăuţi la Siret lăsând „impresia unui lanţ mişcător, format din peste 6.000 de oameni, bărbaţi şi femei, bătrâni, care cu copii în braţe, care cu ce au putut lua din rămăşiţele gospodăriei lor, îndreptându-se, pe jos, spre localitatea unde ei cred să poată găsi salvarea din mizeria pe care au îndurat-o de atâta vreme… Ajunşi la Siret, nenorociţii au constatat că mizeria este departe de a lua sfârşit. Aici lipsesc alimentele, nefiind permis exportul, de la noi, în Austria. Frigul şi lipsa de hrană fac pe aceşti nenorociţi să plângă şi să ceară, în genunchi, ajutor pentru ei şi pentru copilaşii care tremură de frig şi abia mai pot îngăima vreo vorbă”.

*

Primăria din Mihăileni hotărâse să trimită, zilnic, la Siret, câte 500 de pâini, dar încă nu sosise aprobarea de la ministrul de finanţe Costinescu, din Bucureşti. „Întreaga populaţie de la noi, cea creştină şi cea evreiască, a adunat zeci de pâini, pe care le oferă bieţilor oameni, deznădăjduiţi de atâtea suferinţe”. Şi cum aprobarea ministrului Costinescu întârzia, la Bucureşti s-a deplasat Dr. Eusebiu Popovici, tatăl regretatului poet T. Robeanu, care a ţinut să spulbere suspiciunile din presă, în 21 noiembrie 1914, cu care era privită sosirea sa la Bucureşti.

*

Eusebiu Popovici fusese acuzat, cu o zi înainte, că ar fi „un nou agent austriac” şi că, „în timpul din urmă, făcea pe inspectorul de la graniţa austriacă, lângă Burdujeni, denunţând guvernului austriac pe toţi românii bucovineni care treceau dincoace”.

*

* 

Ofensiva rusească asupra Bucovinei începuse în 12 noiembrie 1914, cu un schimb de focuri violent între patrulele ruseşti şi austriece. În 13 noiembrie, sprijinite de un baraj de artilerie, trupele ruseşti au trecut Prutul, ocupând poziţii pe malul drept, luptele de avanposturi angajându-se în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 1914, când austriecii s-au retras spre Franzenthal, iar de acolo, spre Sadagura, de unde se aşteptau la un atac, numai că atacul a venit de pe poziţiile proaspăt părăsite, obligându-i pe austrieci să se retragă spre Storojineţ. Renunţaseră la intenţia de a apăra Cernăuţii, pentru că îşi închipuiau că spre Cernăuţi se va îndrepta grosul armatei ruseşti. „Ruşii, informaţi de locul de refugiu al austriecilor, printr-o admirabilă şi abilă mişcare înconjurătoare, izbesc în flanc armata austriacă, pe care o decimează, luând mulţi prizonieri şi cauzându-le mari pierderi de material de război, morţi şi răniţi. Restul trupelor austriece începând fuga spre Dorna, ruşii au ocupat Cernăuţii, unde nu mai rămăseseră decât familiile săracilor şi majoritatea românilor, care-şi văd liniştiţi de treburile lor”.

*

„Imediat după intrarea trupelor ruseşti în oraş şi mai înainte de a se organiza poliţia şi administraţia comunală, derbedeii şi oamenii fără căpătâi au început a jefui oraşul, distrugând vitrinele prăvăliilor”, dar, în scurtă vreme, noul şef al poliţiei, Gherovsky, a făcut ordine, numindu-l primar interimar, până la sosirea avocatului Bocancea, pe tânărul Hariuk, „ajutat de şase preoţi, ca consilieri, dintre care trei români”, printre care Tarnavsky şi Şandru. Comandat al oraşului a fost numit locotenentul de cazaci Stanow, iar luni, 17 noiembrie 1914, „a sosit în Cernăuţi şi guvernatorul Evreinov, împreună cu un puternic detaşament de jandarmi”, după care au fost stabilite garnizoanele şi patrulele – cele mai multe, pe drumul dintre Zurin şi Cernăuţi (Adevărul, 27, nr. 9950, sâmbătă, 22 noiembrie 1914, p. 4).

*

A doua zi, în 23 noiembrie, acelaşi corespondent cernăuţean al „Adevărului”, prezintă o altă realitate: „Totul e pustiu; pe stradă, nici picior de om, prăvăliile toate închise şi numai din când în când vezi apărând câte o patrulă de cazaci sau soldaţi, care, cu cizmele lor, lovesc pavajul, tulburând liniştea acestui oraş, ce pare că doarme de când îi lumea! Prăvăliile sunt toate închise. Proprietarii lor au fugit, lăsându-şi avutul în voia soartei. Uniformitatea obloanelor de fier este întreruptă, din distanţă în distanţă, la prăvăliile de haine şi ceasornicării, sparte de mulţimea deznădăjduită”.

*

Odată cu retragerea austriecilor, locuitorii mai cu stare încercaseră să părăsească Cernăuţii, dar au fost ajunşi de cazacii generalului Laurentieff şi ai colonelului Mihailovici Şehim şi readuşi, prin zăpadă, ger şi viscol, bătuţi cu cnuturile şi ameninţaţi tradiţional ruseşte: „Pohod na Sibir!”. Războiul se târâse spre sudul Bucovinei, de unde expedia spre Cernăuţi răniţi şi convoaie de prizonieri, „care imediat sunt trimişi spre Noua Suliţă, urcaţi în trenuri şi expediaţi în fundul Rusiei” (Adevărul, 27, nr. 9951, duminică, 23 noiembrie 1914, p. 4).