1914, în sinteză: Isprăvile ruşilor în Bucovina

Ostaşi austrieci, în Bucovina

O interesantă sinteză, „Note din Bucovina / Cum s-a făcut ocupaţiunea rusă”, publicată în numărul din 8 ianuarie 1915 al ziarului „Adevărul”, reverberează în sufletul meu drept atenţionare: „Ai grijă de iarba pe care calci, sub ea clocoteşte sângele antecesorilor!”. Sinteza este semnată cu un pseudonim, „Ignotus”:

„Acceleratul de Bucureşti intră, pufnind, cu o oră întârziere, în gara Burdujeni. Înaintea mea, pe colina din faţă, se desfăşoară Suceava. Deasupra caselor de rând, se ridică turlele bisericilor şi ale edificiilor publice. Ajuns în Burdujeni, deşi nu eşti încă pe câmpul de luptă, ai intrat în zone de operaţiuni. Pe aici s-a scurs, de la începutul lui octombrie 1914, când cu prima ofensivă a ruşilor spre sudul Bucovinei, miile de refugiaţi spre Ungaria şi oraşele din Austria. Îmi aduc aminte de lagărul de refugiaţi, ce se formase la Burdujeni, în drama evacuării pripite a Bucovinei de sud, când o mare parte a populaţiei din Galiţia şi din nordul Bucovinei, îngrămădită în Vatra Dornei, Câmpulung, Humor şi Suceava, a fost silită să treacă frontiera de la Burdujeni.

Când, mai târziu, ruşii, în urma ofensivei germanilor la Varşovia, s-au retras din Bucovina, părăsind şi Cernăuţii, aceeaşi mulţime a alergat, prin Burdujeni, spre căminele lor, pentru ca, în urma bombardării Cernăuţilor de către ruşi, după o şedere de câteva zile, să fugă, iarăşi, peste graniţă. Cu ocazia înaintării ruşilor spre sudul Bucovinei, Burdujenii au devenit, iarăşi, ţinta către care s-au îndreptat miile de refugiaţi. În curs de o săptămână şi mai bine, s-au scurs, prin gara Burdujeni, mii de refugiaţi, care, în vagoane speciale, au fost trimişi spre Palanca. Pe timpul ultimei evacuări a Bucovinei, se stabiliseră în Burdujeni mii de oameni, în mare parte evrei, care aşteptau desfăşurarea evenimentelor, în speranţa de a se putea înapoia pe la vetrele lor. Poliţia, în urma ordinelor primite de la centru, a silit populaţia refugiată la Burdujeni sau să continue călătoria spre graniţa austriacă, sau să treacă înapoi, peste graniţă. Cei mai mulţi s-au îndreptat spre Palanca, o parte mică s-a întors la Suceava, Iţcani şi alte localităţi din apropiere, de unde se refugiaseră.

Ostaş rus şi o familie de bucovineni – Colecţia Vasile Uresache

În prezent, nu se află în Burdujeni decât familii române din comunele învecinate, care s-au stabilit aici. Burdujenii mai au încă un fel de muşterii, nostimi în felul lor: sunt o seamă de locuitori din Suceava şi Iţcani, care dorm în Burdujeni, iar peste zi se duc acasă.

După recuperarea Cernăuţilor, ruşii au înaintat până la linia Siretului, linie care a fost ocupată de dânşii la prima înaintare. Deoarece, la prima ocupare, ruşii n-au trecut aproape deloc peste această linie – se zice că, din condescendenţă pentru România, teritoriul din susul acestei linii fiind aproape compact românesc – se credea că şi de astă dată ruşii vor sta pe loc, cu atât mai mult că şi frontul lor din Polonia era ţinut pe loc.

În dosul acestei linii, austriecii înfiripaseră un început de viaţă normală. Toate autorităţile erau la locul lor, şcolile primare şi cele secundare deschiseră cursurile; se credea că iarna va trece fără turburare.

Ofensiva rusească a venit în totul pe neaşteptate. Ea a început de-a lungul întregului front, de la Siret, în graniţa românească, şi până în munţi, la Seletin. Ruşii, dispunând de forţe superioare, au respins pe austrieci fără greutate. Trupele de apărare, compuse din Landsturm (glotaşii), din jandarmi, finanţeri, legionari români şi jungschultzen (un corp de voluntari, organizaţi milităreşte), au fost risipite, făcute prizoniere sau măcelărite.

Ruşii au ocupat Siretul, care era apărat de vreo 200 de miliţieni, pe când poporul credea că, acolo, era concentrată o armată de 20.000 de soldaţi, şi au bombardat Rădăuţii, de pe înălţimile de la Frătăuţul Nou (Vulea) şi de pe Dealul Crucii (între Hadikfalva, adică Dorneşti, şi Rădăuţi). Înaintarea ruşilor s-a făcut aşa de repede şi pe neaşteptate, încât aproape toate autorităţile au fost surprinse. Elevii şcolilor primare şi secundare erau în sălile de curs, când cazacii şi-au făcut apariţia în oraş.

Înmormântare, la Fundu Moldovei – Colecţia Vasile Ursache

Punând stăpânire pe oraş, cazacii, în primul moment, s-au dedat la prădăciuni, de pe urma cărora au avut de suferit câteva persoane. Prădăciunile au fost curmate pe loc şi liniştea restabilită.

De Crăciun, cazacii au organizat o petrecere, în casele lui Fuchs (Leo Fuchs, inginer constructor, pe atunci primar al Sucevei, care fugise în Burdujeni – n.n.), la care au participat şi câţiva funcţionari din Burdujeni, pe care curiozitatea îi adusese la Suceava. S-a toastat pentru ţar şi rege şi s-au tras focuri de puşcă în tavan, aşa că tot tavanul a rămas găurit.

După ce s-a aşezat o mică garnizoană, cu un comandant, care e un căpitan, grosul armatei s-a îndreptat spre munţi, peste Marginea, Solca. Numai prin Rădăuţi au trecut, în primele zile ale ocupaţiei, 20.000 soldaţi şi vreo 40 tunuri.

Trupele care operaseră în regiunea Siretului şi o parte din cele de la Rădăuţi s-au îndreptat, apoi, spre Suceava. Trupele austriece trebuiau să le reziste pe o linie de apărare, care se întindea de la satul Grăniceşti, peste localitatea numită Brahoaia, spre Mitocul Rădăuţului. Pe această linie, care închidea drumul de la Siret şi de la Rădăuţi, erau aruncate tranşee. Dar împotrivirea a fost scurtă: trupele austriece s-au retras spre Iţcani, unde un grup de 40 de oameni primi ordin, de la colonelul Fischer, să se opună; rezistenţă inutilă.

Retragerea acestor trupe spre Suceava, între ei şi legionarii români, şi halul în care se aflau au provocat mila şi compătimirea tuturor celor care i-au văzut.

Ruşii, ajungând la Hatna (Dărmăneşti – n.n.), n-au continuat drumul spre Iţcani, ci au trecut apa Sucevei, la Rădăuţi, unde au surprins un tren austriac, care, în cea mai mare linişte, îşi urma calea spre munţi.

Funcţionarii din Iţcani, neavând nici o ştire despre înaintarea ruşilor, au fost dat drumul trenului în mod normal. Cazacii au atacat trenul cu focuri de puşcă, dar maşinistul a avut prezenţa de spirit ca să fugă, cu trenul, înapoi, la Iţcani. Abia acum au prins de veste cei din Iţcani şi au trecut, în grabă, maşinile din staţie, vreo şase la număr, şi 400 de vagoane, peste graniţă, la Burdujeni.

Ruşii au intrat în Suceava sâmbătă, 20 decembrie 1914, pe la orele 2 p. m., apărând, de odată, din mai multe părţi. Câţiva din cazaci, înaintând, până la graniţa românească, au fost somaţi de grăniceri să se retragă, ceea ce s-a şi întâmplat. Populaţia din Suceava a rămas, în mare parte, liniştită. Pe când cazacii înaintau pe strada principală, un finanţ, Hoffmann, a tras asupra lor, dintr-o casă. Această încercare nebunească putea deveni fatală pentru suceveni şi n-avea nici o explicaţie rezonabilă. Un zvon, care se menţine şi se colportează de oameni cu vază, afirmă că finanţul a tras la ordinul colonelului Fischer, care voia, astfel, să provoace în Suceava, la graniţa românească, un măcel, ca să se convingă opinia publică despre isprăvile ruşilor în Bucovina.

Acelaşi finanţ, retrăgându-se în turnul primăriei (actualul Palat Administrativ – n.n.), avea intenţia să tragă asupra comandantului cazacilor, pe când acesta discuta cu primarul Voronca (interimar, după fuga lui Leo Fuchs la Burdujeni – n.n.) şi cu poliţaiul oraşului predarea. Un pompier l-a împiedicat pe finanţ în executarea planului. Cazacii, amărâţi de încercarea finanţului, puseseră foc casei lui Barber, din care presupuneau că s-a tras, şi aveau să aprindă oraşul, dacă nu intervenea avocatul Samuil Isopescul, preoţii Tarangul şi Sârbu. Rugăminţilor acestora cedă comandantul şi asigură populaţia că poate să stea liniştită, că nu se va întâmpla nimica.

Frica de cazaci a dat loc la multe scene hazlii. În multe case, era aşezate pe masă un crucifix şi lumini aprinse, alături de pâine, slănină, tutun, rachiu şi câteva bancnote; în fereastră, icoane sfinte, iar locuitorii casei, în genunchi, citeau rugăciuni din cărţi. Nu s-a semnalat, însă, nici un furt, violenţă sau siluire. Şi azi, după aproape două săptămâni de la intrarea lor în Suceava, n-am auzit pe nimeni plângându-se că ar fi avut de suferit ceva, pe urma ruşilor. Numai câţiva reclamagii, cărora se pare că nu le convine ordinea ce domneşte şi ar vrea să treacă de martiri, răspândesc, cu sistem, fel de fel de ştiri mincinoase.

Ostaş rus şi bucovinence – Colecţia Vasile Ursache

Totuşi, panica era mare şi o parte a populaţiei fugi, noaptea, târziu, parte peste carieră, parte peste gârla Sucevei. După ocuparea Sucevei, grosul armatei se retrase la Şcheia, iar în Suceava a rămas numai un detaşament de 18 cazaci, sub comanda unui caporal. Cazacii se instalaseră la poştă şi la primărie, iar comandantul, în casele fostului primar Fuchs, refugiat, peste drum de prefectură (actualul Muzeu al Bucovinei – n. n.). Câteva zile după ocupare, au sosit 250 infanterişti, în mare parte glotaşi, între ei şi basarabeni, comandaţi de un maior, care au ocupat Suceava. Poliţia se face de Burgerwehr (garda civică), care poartă ca insigne, la braţ, culorile Bucovinei (roş-albastru). Administraţia comunală o conduce ajutorul de primar Voronca.

S-au refugiat aproape numai evrei, din care mulţi s-au întors, şi câţiva funcţionari străini, între care se află şi şefii autorităţilor; dintre români, nu s-a refugiat aproape nimeni.

În Iţcani, cazacii au deschis depozitul de făină al lui Helimann şi au împărţit făină la ţărani.

Satele din josul Sucevei, cuprinse în colţul ce intră în pământul României, ca Lisaura, Tişăiţi, Bosanci, Udeşti, Chilişeni, n-au fost cercetate de cazaci.

După ocuparea Sucevei, ruşii s-au îndreptat spre munţi. După ciocniri neînsemnate la Cacica şi Ilişeşti, au ocupat Humorul şi, înaintând pe valea Moldovei, au ocupat Câmpulungul. Ajunse la întăriturile de la Mestecăniş, avanposturile ruseşti au fost respinse, un general şi mai mulţi ofiţeri, ce erau într-un automobil, au fost loviţi de un şrapnel şi au murit.

În zilele din urmă, au trecut, pe toate drumurile ce duc la Mestecăniş, trupe ruseşti, în număr considerabil, şi artilerie grea.

Călătorii veniţi din Ungaria povestesc că comunicaţia, în Ungaria, se face cu mare greutate, deoarece ungurii transportă trupe la graniţa Bucovinei, ca să împiedice invazia ruşilor pe la Bistriţa.

În zilele din urmă, operaţiunile au stagnat; ruşii se vede că aşteaptă întăriri, ca să dea un asalt asupra Mestecănişului. În districtele ocupate de ruşi, pe la Siret, Rădăuţi şi Suceava, e linişte completă. De nicăieri nu se vesteşte că ruşii ar face stricăciuni. Populaţia fiind, însă, lipsită de alimente şi tăiată de orice comunicaţie, vine, din părţile cele mai depărtate, la graniţa României, la Burdujeni, Mihăileni şi Mamorniţa, să cumpere făină, ziare, să dea şi să ia scrisori. Ziarele române, care, pe vremea austriecilor, treceau graniţa numai ascunse în corespondenţa doamnelor, acum, afară de „Ziua”, care se împărţea soldaţilor în mii de exemplare, şi „Bukarester Tagblatt”, trec libere, în sute de exemplare. La librăria „Şcoala Română” din Suceava, se pot cumpăra toate jurnalele din Capitală. Românii citesc „Dimineaţa”, „Adevărul”, „Universul” şi „Viitorul”, străinii n-au încredere decât în „Ziua” şi „Bukarester Tagblatt”. Pe drum, de la Burdujeni, întâlneşti sute de ţărani, citind jurnalele româneşti.

Românce din Bucovina

Populaţia română din Bucovina, ajunsă în această stare tristă, când nu are de unde să se aprovizioneze şi pe unde îşi îngriji corespondenţa, merită tot sprijinul autorităţilor române, Credem a şti că autorităţile centrale au şi dat ordine în direcţia aceasta, deoarece, în punctele de trecere, nu se prea observă aceste ordine; aici domneşte bunul plac şi protecţia. Se găsesc şi oameni destul de lipsiţi de inimă, care să-i primească pe aceşti nenorociţi cu înjurături şi lovituri. Am văzut doamne din societate, românce, soţii de profesori şi de judecători, ai căror bărbaţi sunt plecaţi pe câmpul de luptă, care au stat, ceasuri întregi, în zăpadă şi cu lacrimi în ochi îşi exasperează graţia de a merge până în gara Burdujeni, unde au de primit sau de dat o scrisoare.

Aceste lucruri, de o gravitate excepţională pentru formarea judecăţii publicului bucovinean, au fost semnalate într-o corespondenţă a „Dimineţii”. Aşteptăm să vedem ce întorsătură vor lua lucrurile, căci suntem gata să revenim cu amănunte şi nume, culese la faţa locului.

Marţi, în 30 decembrie 1914. Unul dintre fraţi Gerowski, locotenent în armata rusă, însoţit de mai mulţi ofiţeri ruşi, a vizitat, într-un automobil, Suceava, Iţcanii şi alte localităţi, îndreptându-se spre munte.

De la munte, pătrund numai zvonuri, care nu pot fi controlate.

Încheiem cu două episoade: În ziua Anului Nou, soldaţii ruşi, aflători în Suceava, au participat la serviciul divin şi, tocmai când s-a terminat serviciul, au sosit la Suceava mai multe căruţe, cu cojoace căzăceşti, pline de sângele de sângele soldaţilor căzuţi în încăierările de la Mestecăniş. Soldaţii, care sunt din guvernamentele Lublin şi Charkow, au lăcrimat cu amar, gândindu-se la soarta lor şi la cei rămaşi acasă. Publicul care era de faţă a rămas adânc impresionat de durerea soldaţilor.

Tot în ziua Anului Nou, în restaurantul gării din Burdujeni, funcţionarii gării serbau înnoirea anului, la un pahar de vin. Între ei, şi câţiva funcţionari austrieci, refugiaţi. La un moment dat, un funcţionar ridică un inimos toast pentru unirea tuturor românilor şi pentru cucerirea Transilvaniei.

Toţi ridicară paharele şi ciocniră, între cei dintâi, austriecii!

În acceleratul de Bucureşti, un vechi director al unei şcoli secundare îmi povesteşte cum a trăit, 7 săptămâni, sub ruşi, în Cernăuţi, şi cum erau să-l prindă, în Rădăuţi, în sala de curs.

Cele din urmă case din Suceava îmi trimit salutul lor. / Ignotus (Adevărul, 28, nr. 9994, 8 ianuarie 1915, p. 3).

1914-1918: BUCOVINA SI SUFERINTELE EI No Comments Jan 7

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul

Minunatul sfânt creştin de Suceava, primarul Ion Lungu, şi el pe deplin “botezător”

ca osândit la viaţă pe pământ,

departe de tribună sau amvon,

nu mi-am dorit vreodată să fiu sfânt,

ci păcătosul care sunt, ion,

un biet ţăran urbanizat cumva,

dar respirând cu disperare slava,

convins mereu că gloria-i a ta

şi nu a nu ştiu cui de prin suceava

şi m-am închis în casă, răstignit

pe slovele din vremuri ancestrale

să nu primesc ce mi-i necuvenit:

urările sfinţeniei finale

pe care tu, ca ştiutor de cer

ce-a botezat cu-un pumn de veşnicie

aveai s-o duci în cosmicul mister,

lăsând planeta pururea pustie,

deşi e populată cu ioni

ce-nfulecă din timp cu disperare

şi cu atâţia sfinţi autohtoni

ce îşi doresc şi ei o evadare

în taina ta, dar taina, când te-ai dus

în cerurile-acelea minunate,

s-a prăbuşit nisip într-un apus,

lăsând în urmă doar pustietate,

de-aceea eu, să nu primesc urări

necuvenite, mă închid în casă,

iar literele vin din depărtări

să-mi presure nisipuri peste masă

Cronici sentimentale No Comments Jan 6

Premieră mondială: Alla Rumena, de Ziua Bucovinei

ZICĂLAŞII încep repetiţiile cu “Alla Rumena“, de Karol Mikuli

Astăzi, 6 ianuarie, a început studierea partiturilor potpuriurilor “Alla Rumena”, I şi II, de Karol Mikuli, cu melodii culese din Bucovina, prin anii 1830, potpuriuri care nu au fost cântate vreodată. Scrise pentru pian şi publicate la Paris, în 1848, pentru uzul domnişoarelor cu clavir, care adorau exotismul muzicii naţionale româneşti, potpuriurile nu înseamnă doar armonizări de linii melodice tradiţionale, ci rapsodii în miniatură, pe care sucevenii le vor putea asculta, alături de câteva hore, culese tot de Mikuli, cu ocazia celei de-a doua sărbătoriri a atestării documentare a Bucovinei geografice (30 martie 1392), atestare descoperită şi probată de distinşi cărturari suceveni Tiberiu Beldiman şi Alexandru Covaşă, tot domniile lor fiind şi descoperitorii partiturilor vrednicului român, care a fost armeanul Karol Mikuli.

Costurile manifestării: zero lei. Lucrăm gratuit, ne sacrificăm pentru bugetul Consiliului Judeţean Suceava, până la acoperirea sumei de 50.000 euro, pe care forul nostru tutelar îi datorează drept contravaloare pentru servicii publicitare unor “mijloace mass-media” (sic!), pe care nu le citeşte sau vizualizează nimeni. Lucrăm pe gratis, ne sacrificăm pentru binele lor.

Mare om, mare caracter şi mare erudit este domnul Tiberiu George Beldiman! Când Victor T. Rusu l-a întrebat dacă e ziarist, domnia sa a cugetat profund şi a răspuns fără ezitare: “Nu sunt ziarist, ci jurnalist!“. Impresionat teribil, Vctor l-a întrebat dacă are vreo calificare în meseria de… jurnalist, iar distinsul erudit (50.000 euro cuvântul!) a răspun: “Domnule, eu, ca şi Dinu Săraru, nu am carte. Eu am cărţi!”… Phiii! De care cărţi, stimate domnule Beldiman: de tarot sau de şeptic?

Dinu Săraru nu a scris niciodată despre întâmplarea cu o funcţionară de la postul public de radio, eu fiind singurul om căruia i-a relatat-o întâmplător. Pe vremea aceea, genialul domn Beldiman încă nu se născuse, dar vedeţi dumneavoastră ce înseamnă caracteristicile unicităţii geniului: ştie tot, iar cărţile nemuritoare le are în perspectivă, în măreţia viziunilor sale astrale. Bravos!

Jurnalism No Comments Jan 6

Cum am salvat 50.000 euro bani publici

*Într-un poem din tinereţe, “Opriţi planeta, eu vreau să cobor”, scriam că “sunt o fiară parcă hăituită, cu-o unghie de plumb înfiptă-n umăr”, cu trimitere directă la “vânarea de urşi” (titlul plachetei cu care câştigasem concursul de debut al Editurii “Albatros”), adică în cunoştinţă de cauză cu faptul că un vânător, dacă nu e sigur că poate să-l ucidă pe urs dintr-un singur glonţ, nu trage, pentru că un urs rănit îţi ucide toată haita, şi nici tu, vânătorul, nu prea ai şanse să scapi cu viaţă.

Începând din 1 decembrie 2015, “sunt o fiară parcă hăituită, cu-o unghie de plumb înfiptă-n umăr”. Spun că din 1 decembrie 2015, pentru că abia atunci am prins firele trucate prin care publicitatea Consiliului Judeţean Suceava, cu valoare minimă de 50.000 euro şi cu un maxim dublu, fusese atribuită, prin licitaţie trucată, unor firme din comuna Ipoteşti, despre care nu ştiam nimic, decât faptul că, la momentul licitaţiei, nu aveau un ziar şi, deci, nici un cititor, şi că nu aveau o televiziune, fie ea şi prin net (pe care nu o vizionează mai nimeni), în defavoarea asocierilor de ziare şi, respectiv, de televiziuni sucevene cu tiraj/audienţă, cu notorietate şi cu multe impozite plătite bugetului public. Am scris, atunci, un material despre site-ul care înşfăca publicitate de la Direcţia Silvică Suceava şi pe vremea când nu avea nici un material postat – iar de atunci, e abonat la în a vesti vânzări de cai şi de masă lemnoasă, başca măsuri de ocrotire a păduri. Şi cum aveam de postat o caricatură de prin 1883, în care, în vremea sărbătoririi Naşterii lui Iisus, se ironiza, cu desen şi text versificat, “naşterea”, de către Austria, a “mittel Europa”, am transpus caricatura şi metrica textului în contextul actual, flerul meu jurnalistic, probat de-a lungul anilor, spunându-mi că trucarea licitaţiei CJ are o legătură cu directoarea Mihaela Beldiman, fie şi din perspectiva unui clar conflict de interese. Nu aveam şi nu am nimic cu Mihaela Beldiman, dovadă că, într-una dintre cărţile lansate în ianuarie 2015, îi şi dedicasem un poem în acrostih, gest care o încadra în rândul prietenilor (în sens de amici):

Postările sunt făcute prin compresie, iar dacă vă interesează vreunul dintre textele scanate, faceţi click pe imagine şi vizualizaţi o imagine dublă.

Pe vremea când făceam “NordPress”, Mălina Aniţoaei, trimisă de Mitică Teodorescu în spionaj, îmi ceruse “lista” şi, cum nu ştiam despre ce listă ar fi vorba, a precizat: “Lista cu prietenii dumneavoastră, ca să nu scriu despre ei”. Şi i-am explicat că, dacă are dovezi că un prieten de-al meu a furat sau a săvârşit vreo ticăloşie, să scrie prioritar despre caz, iar dacă nu are ea curaj, atunci să-mi dea mie probele, că scriu eu. Pentru că eu sunt prieten cu oameni, nu cu nişte hoţi dovediţi. Şi dusă a fost Mălina, îndărăt, la “Crai nou”, unde scrie şi astăzi, eu numărând-o, ca şi pe Mitică Teodorescu, între prietenii mei durabili, în pofida unor încontrări fortuite.

Taman la fel gândeam şi despre Mihaela Beldiman, înainte de a prinde de veste despre gaşca ei de ciomăgari ai condeiului, cu care vrea să bage spaima în toţi cei care se împotrivesc furtului banului public. Deci nu o acuzasem încă de nimic, pentru că nu ştiam nimic, când, prost sfătuită, şi-a slobozit haitele spre mine, un amărăştean de urs, care se trage din nişte gâze călăraşe răzeşeşti prin Coţmani, întâi printr-un fleoş imbecil şi mincinos în “live”, fleoş ziar, apoi cu o ditamai hărţuirea, de care n-am avut habar până ieri, când mi s-a comunicat:

Ca orice prezumtiv vinovat (la ştabii politici, prezumţia de nevinovăţie nu funcţionează), am cerut, în copii autentificate, “conţinutul sesizărilor” – 6 într-o lună! – şi brusc mi-am amintit de “Art. 208 (1) Fapta celui care, în mod repetat, urmăreşte, fără un drept sau fără un interes legitim, o persoană ori îi supraveghează locuinţa, locul de muncă sau alte locuri frecventate de aceasta, cauzându-i o stare de temere“, articol din Codul Penal care sancţionează cu închisoare hărţuirea. Bineînţeles că o să le dau satisfacţia, tuturor celor care îmi poartă sâmbetele, de a se bucura, lecturând operele fasciste ale cuplului de nepublicişti covaşă şi beldiman, care au ajuns până acolo încât pur şi simplu îi ordonă bietului Viorel Varvaroi să mă demită. Motivul? Pentru că îmi exercit dreptul consituţional la liberă exprimare pe acest site, pe care aş fi postat materiale şi în timpul orelor de program 8-16 – de unde să ştie ăştia că, de câte ori ai o lansare, un concert, o fonotecare sau un festival, programul tău începe la orele 14-16 şi se termină, uneori, şi la 4 dimineaţa?

Gata, nu mai comentez, ci vă las să citiţi capodoperele semnate de covaşă şi beldiman, unele, precum cea din 8 decembrie, “CONFIDENŢIAL – destinatar doar l-lui Director Viorel Varvaroi“, ca să aflaţi ce nulitate-mediocritate absolută şi om fără inimă sunt eu, cel care se împotriveşte cu atâta cruzime furtului celor 50.000 bani publici (dacă nu scriam, puteau face, pe şest, acţiune în justiţie şi, conform contractului valabil, deşi ilegal obţinut, înşfăcau bănetul!). Doar o ultimă precizare: hărţuirile prevăzute de articolul 208 (1) Cod Penal sunt datate în 3, 7, 8, 15, 16 şi 29 decembrie, toate avându-mă ca unică ţintă de intimidare (sunt o puzderie cei care nu fac nimic, rataţii politici, pricopsiţi în cultură doar ca să semneze condica, dar despre unul, măcar unul dintre ei, nu întreabă nimic hărţuitorii – dovadă de inactivitate a cerebelului). Desigur că, dacă tot îi preocupă atât de mult activitatea mea şi numai a mea, o să tot postez câte un afiş. Nu de alta, dar ca să afle şi onoraţii componenţi ai Comisiei de Etică şi Disciplină din cadrul Centrului Cultural “Bucovina” despre actele de cultură-cultură, care se petrec în extraodinarul, eficientul, prestigiosul lor mandat, sub cârmuirea măreaţă, vizionară, europeană şi modernă a Preşedintelui Ioan Cătălin Nechifor, şi sub gestiunea morală în litera şi spiritul legii a Doamnei Director Mihaela Beldiman. Să vă trăiască!

Ei, v-au plăcut? V-aţi răcorit pe monstrul de Drăguşanul? Dacă nu v-aţi răcorit, mai postez nişte afişe (nu le am pe toate, de pildă cel al minunatei expoziţii a lui Victor T. Rusu, din 13 februarie, în care i-am fost nu doar moderator), ca să crape rânza în beldimani şi covaşi, înainte de a apuca eu să redactez (nu-i nici o grabă, dar sunt om harnic) plângerea penală pentru hărţuire (probele le aveţi mai sus şi le-aţi putut citi) şi denunţul pentru corupţie. Dar mă pot lăsa păgubaş şi de plângere, şi de denunţ, dacă beldiman şi covaşă solicită Consiliului Judeţean Suceava anularea contractului de atribuire de publicitate (scapă şi de DNA, dacă o fac). În fond, asta mă interesează: să nu fure şmechereşte banul public. Iar abia chestia asta se numeşte “interes legitimim”, măi ciomăgari ai condeiului, care nici n-aţi băgat de seamă ce blazon am eu la acest site (dacă n-ar fi al meu, s-ar numi el dragusanul.ro? Dar mereu umblaţi cu cioara vopsită, pezevenchilor!). Dacă denunţaţi unilateral contractul necuvenit (oricum nu o să vedeţi banii nemeritaţi) şi mă anunţaţi telefonic, în timpul zilei de mâine, renunţ şi la plângere, şi la denunţ. Chestia asta nu v-ar transforma nici în oameni cinstiţi, nici în jurnalişti, dar nu-i bai!

Uncategorized No Comments Jan 5

Afacerea publicitatea furată

Covaşă: Cum să mă tem eu de ghilotină, când e de notorietate că nu am cap!?

Toate materialele despre escrocheria prin care un ziar inexistent, prezentat la licitaţie doar în machetă listată (şi unde era tirajul, tovarăşă Beldiman?), a câştigat licitaţia de publicitate a Consiliului Judeţean Suceava, în defavoarea ziarelor “Monitorul de Suceava“, “Obiectiv de Suceava” şi “Crai nou“, care se asociaseră ca să nu se concureze neloial, şi cum o televiziune total inexistentă (unde era audienţa, tovarăşă Beldiman?), la ora licitaţiei, a şutit publicitatea pentru televiziunile “Intermedia TV“, “Bucovina TV” şi “Plus TV“, care şi ele se asociaseră, tot ca să nu se concureze neloial, le-am adunat în categoria Afacerea PUBLICITATEA (în dreapta paginii), ca să poată fi lesne găsite şi citite, inclusiv de către procurorii DNA, dar şi întru dumirirea celor care se lasă duşi cu vorba de împricinaţi. Împricinaţi acuzaţi, cu probe, pentru responsabilităţi individuale, nu de familie, chiar dacă unii dintre ei formează şi familii.

Cum în această săptămână, la repetatele cereri scrise ale mafiei publicităţii şutite Consiliului Judeţean şi Direcţiei Silvice Suceava, urmează, cică, să fiu pus în discuţia Comisiei de Etică şi Disciplină a Centrului Cultural “Bucovina” (chiar nu vi-i ruşine obrazului, tovarăşi?), va trebui să duc până la capăt, deşi nu e al meu, războiul cu mardeiaşii beldimanilor. Aşa că măine, seara, o să prezint denunţul penal pentru hărţuire, adresat Parchetului, şi denunţul către DNA, referitor la spălarea de bani publici prin pseudo-publicitate.

Uncategorized No Comments Jan 4