doar lacrimile-ascunsului în cer

instanţei sucevene care a încercat,

astăzi, 18 februarie 2016,

să interzică acest site

precum şi celei care îl va interzice

să nu mai ţipi!, au tăbărât pe mine

ca să îmi pună botniţa de fier,

iar Dumnezeu, desprins dintre ruine,

s-a ridicat, să se ascundă-n cer;

pe fumul urmei lui în amorţire

veneau spre mine păsările-n stol

să-mi sfâşie ficatul, să-l înşire

cu ţipătul din urmă rostogol,

iar eu şopteam sleit de suferinţă

sub vălmăşag de ciocuri şi aripi

cu patria aproape de-o fiinţă

sub blestematul ordin „să nu ţipi!”;

în vremea asta, ei urcau pe munte

să se proclame zei şi i-am văzut

purtând odăjdii negre, să-l înfrunte

chiar şi pe cel ce-i făr’ de început,

iar neamul meu se scufunda-n tăcere

ca într-un cosmic regăsit mister:

printre ruine se aud stinghere

doar lacrimile-ascunsului în cer

Poezie de ion dragusanul No Comments Feb 18

Parabola justiţiei sucevene

Într-una dintre zilele aglomerate ale oraşului, cineva a sustras o bancnotă de un leu din buzunarul meu de amărăştean sucevean. Şi am strigat, panicat: “Hoţii! Hoţii!”.

– Ce-ai cu noi, mă?, s-au proţăpit în faţa mea doi derbedei, fluturând ostentativ bancnota furată. Să nu care cumva să ne mai defăimezi, că te dăm pe mâna justiţiei!

Şi duşi au au fost, sustrăgând, pe cale, câte o bancnotă de un leu din buzunarul fiecărui amărăştean sucevean întâlnit în drum. Iar oamenii tăceau. Li se citea doar spaima în ochi: Dacă ne dau hoţii pe mâna justiţiei, că le prejudiciem imaginea, strigând că suntem furaţi?

Şi au avut dreptate să tacă bieţii oameni. Eu, însă, care am strigat “Hoţii!” după hoţi, am fost chemat, astăzi, în faţa unei instanţe sucevene, menită să-mi atragă atenţia că nu am voie să mai strig, atunci când mi se va mai fura vreun leu. Şi, pe când, suferind fiind de o infecţie sinuzită-urechi-dinţi, înduram calvarul timpului pierdut aiurea (eu sosisem, bolnav, la ora citării, dar hoţii, nu nici măcar după două ore, aşa că era musai să-i aşteptăm!), simt, iarăşi, cum mi se sustrage încă o bancnotă de un leu din buzunarul meu jerpelit de sărăcie şi iar am strigat, instinctual: “Hoţii! Hoţii!”.

– Ce-ai cu ei, pentru ce-i defăimezi de domnul şi pe doamna Cutare?, s-a încruntat judecătoarea spre ţipătul meu disperat.

Drept pentru care, am cerut recuzarea instanţei, urmând să aflu, prin martie, în faţa altei instanţe, dacă omul sărac are voie sau nu să strige hoţii, atunci când i se fură, pe faţă, o bancnotă de un leu din buzunar.

Jurnalism No Comments Feb 18

Cântecul naţional în Bucovina: Vama

„Cutreier Vama în lung, printre multele cârciumi murdare. Mi-e silă să iau un păhar de apă şi merg să-l cer la preotul român de la biserica de lemn (aflată, astăzi, în Muzeul Satului din Suceava – n.n.), în casa căruia mirosul de cozonaci proaspeţi se înalţă prevestitor al Paştilor. Pe lângă „stâlpul lui Vodă”, ridicându-se ca un mormânt turcesc într-un cimitir părăsit şi pângărit, apuc pe vechea „cale împărătească”, ce duce, strecurându-se printre munţi, spre intrarea bistriţeană a Ardealului”[1].

Nicolae Iorga nu-l întâlnise, în Vama, pe înzestratul lăutar sătesc Nicolai Turcu, ca să reverbereze de românismul curat al memoriei („Hora lui Moş Cimpoi” numai l-a Vama s-a păstrat – şi o puteţi asculta în fonotecările din dreapta paginii, făcând click pe penultima fotografie -, împreună cu alte cântece naţionale înveşnicite de Nicolai Turcu prin Alexandru Voievidca), violonistul vămean fiind, în acele vremuri ale unui desuet parvenitism, alături de ţăranii Anton Guşă, Costan Şestac şi Iftimia Iosep, un important reper al dăinuirii noastre.

Cântece fonotecate:

Repertoriul vechi al Vamei:

Ţărăneasca – 664, Nicolai Turcu, 1908

La zestre – 662, Nicolai Turcu, 1908

Danţul Busuioc – 663, Nicolai Turcu, 1908

Hora lui Moş Cimpoi – 665, Nicolai Turcu, 1908

Tânguirea bolnavului – 2240, Anton Guşă, 1914

Foaie verde, poamă neagră – 670, Costan Şestac, 1908

Frunzuliţă trii masline – 667, Iftimia Iosep, 1908

Voinicul pe lună – 672, Costan Şestac, 1908

Mărioară dintre bălţi – 671, Costan Şestac, 1908

Crişmăriţă hăi! – 2246, Vasile Croitor, 1914

Măi cucule, măi! – 2239, Anton Guşă, 1914

Foaie verde de-un harbuz – 673, Costan Şestac, 1908

Frunzuliţă tămâiţă – 668, Iftima Iosep, 1908

La cârşmuţa peste deal – 666, Nicolai Turcu, 1908

Marş cătănesc – 669, Costan Şestac, 1908

[1] Iorga, Nicolae, Neamul românesc în Bucovina, p. 66

Bucovina: Harta cântecului naţional No Comments Feb 17

Cântecul naţional în Bucovina: Vatra Dornei

În Vatra Dornei, „La vârvuţul muntelui, / Sub poalele ceriului”, târg al câmpulungenilor şi al emigranţilor ardeleni, dar care, lăsând centrul germanilor, evreilor şi polonilor, se retrăseseră în cătunele Agestru, Pietroasa, Roş, Gura Negrii, Moroşeni, Şarul Dornei, Chilia, Mireştea, Băliceni, Georgiţeni, Rusca şi Calineşti, cântecul naţional însemna, în realitate, un fel de suburbie spirituală a Dornei Candrenilor, pe vatra Candrenilor petrecând şi vetrenii, în ceasurile sacre ale identităţii lor, înclusiv printr-o „Hora Dornenilor”, care numai în Candreni se cânta şi juca.

Linuţa – 1056, Pentelei Iugan, 1909

Of, a mea fetiţă! – 1051, Saveta Drajniţ, 1909

Cucuşor pasere blândă – 1053, Pelaghia Iugan, 1909

Cucule pasere blândă – 1058, Teofila Nacu, 1908

Of, inima mea! – 1052, Sofia Ionescu, 1909

Frunză verde grâu mărunt – 1054, Pelaghia Iugan, 1909

Frunză verde măr mustos – 1057, Teofila Nacu, 1909

Bucovina: Harta cântecului naţional No Comments Feb 17

Cântecul naţional în Bucovina: Vatra Moldoviţei

Vatră cu robi ţigani şi cu iobagi ardeleni, ruteni şi huţuli ai mănăstirii, încă din 1402, dar populată, în vremea Bucovinei istorice, şi cu rusini, şi cu nemţi, şi cu evrei, Vatra Moldoviţei, un adevărat centru spiritual al zonei, în care poposea, adesea, învăţătorul superior Petrea Dolinschi din Voloca, în postură de violonist, pentru a interpreta bijuterii muzicale româneşti, împreună cu învăţătoarea auxiliară Tinţia Voronca, mai ales cu ocazia „pertractărilor”, adică a petrecerilor organizate după moda nemţească, cu donaţii pentru o cauză umanitară, înseamnă un univers spiritual aparte, de suprapunere a spiritualităţilor urbane şi rurale, dar fără influenţe etnice, în ciuda diversităţii zonei. În Vatra Moldoviţei cântau, aidoma unor ţărance isteţe, şi fetele învăţătorului superior, Cleopatra şi Balaşa Constantinovici, dar cântecele naţionale adevărate aveau exponenţi străluciţi în fluieraşul Ion Nichifor, cu hore care „se cântă şi se joacă”, interpretate vocal de nevasta lui, Paraschiva, şi în Alexandra Buga din Dragoşa, care avea şi un cântec despre haiducul Bujor al lui Ionică Bordeian din Volovăţ, „Colo-n vale, la fântână” („Pe stratul cu floricele / Fetele-nşirau mărgele, / Bujor le cânta de jele”), cei doi vetreni marcând cumpăna veacurilor de acum mai bine de un veac.