Dragusanul - Blog - Part 910

Votaţi sănătoşi, dar să nu vă plângeţi!

TURNUL BABEL AL POLITICII ROMANESTI

*

Românilor odihnă lină

urmaşii lor le vor ura,

căci n-au avut vreo altă vină

decât aceea de-a vota!


1901: Lumina şi adevărul înăbuşite

1901 Lumina si adevarul TRIBUNA POPORULUI

*

„Deşteptarea”, organul Partidului Poporal Român din Bucovina, iarăşi a căzut jertfă cenzurii. În numărul său din urmă, din primul articol au rămas abia câteva rânduri neconfiscate. Ceea ce taie Bourguignon, în Bucovina, tot nu va scăpa de lumina publicităţii; iată ce-l ustura pe satrapul din Cernăuţi şi pe şleahta sa:

*

 

Bucovineni Storojinet 6

*

„Pertractarea în contra domnului adjunct de la judecătoria din Storojineţ, Claudie Stefanelli, ce a avut loc sâmbătă, în 8 iunie 1901, înaintea unul senat disciplinar al Curţii de apel din Lemberg, s-a terminat cu splendida achitare a numitului domn adjunct. La prima privire asupra acestui fapt ca atare, abstrăgând de la bucuria generală, produsă în toate cercurile care ştiu preţui excelentele calităţi de bărbat şi amploiat ale dlui Stefanelli, chestiunea aceasta, a achitării, nu s-ar părea aptă a fi discutată în public. Lucrurile stau, însă, cu totul altfel, fiindcă obârşia şi istoricul acestei chestiuni e de natură politică foarte pronunţată şi ne oferă o privire clară şi adâncă în dezolantele stări de lucruri, ce domnesc în aparatul politic administrativ al acestei ţări.

Bucovineni Storojinet 3

Dacă luăm în consideraţie că sentinţa de achitare, rostită de senatul din Lemberg, implică tacit şi respingerea acuzei, ridicată de procuratura superioară, contra dlui Stefanelli, ca neîntemeiată, trebuie numaidecât să ne întrebăm: oare сe îndemn a aflat procuratura superioară de a căuta pricină contra dlui Stefanelli, ziua mare, cu lumină, ridicând, ca din senin, voluminoasa acuză, căreia i-a alăturat bogatul material probator (de dovezi), constând din 16 momente agravante, culese de diregătoriile politice, spre a-l face imposibil înaintea prepoziţilor săi pe un tânăr amploiat, cu calificaţii excelente, şi a-i nimici „mala fide” întregu-i viitor!

Bucovineni Storojinet 5

Dacă o diregătorie atât de înaltă a statului s-a putut simţi determinată, prin care factor sau prin care moment de oportunitate, la acţiuni care trebuie să provoace indignare generală cumplită, autorul intelectual al scandalului trebuie demascat, el trebuie târât înaintea tribunalului opiniei publice şi stigmatizat după merit, ca să servească pentru toate timpurile ce vin drept exemplu descurajator.

*

Să intrăm, acum, în meritul chestiune ce ne preocupă. Cursul istoric al afacerii este acesta: prezidentul ţării acesteia s-a amărât foarte, văzând că judecătorii nu voiesc să se supună orbiş dictatelor guvernului, relativ la aşa-zişii candidaţi guvernamentali, s-a supărat, văzând că judecătorii, ca santinele ale legilor, n-au voit să se întovărăşească cu cei ce călcau legile în picioare, ci au ţinut cu totul de incompatibil cu starea lor de judecători de a se identifica cu partidul politic, lansat de guvern, partid ai cărui electori au fost recrutaţi din indivizi care, de repetate dăţi, au intrat în serioase conflicte cu codul penal, şi şi-au câştigat un nume cât se poate de măgulitor.

Bucovineni Storojinet 4

Spre ilustrarea acestor maşinaţiuni ale guvernului, amintim numai că căpitanul districtului Storojineţ a intervenit personal, la pretor, ca să amâne, cu orice preţ, arestarea ce-l aştepta, cu drept cuvânt, pe unul dintre şefii partidului guvernamental. Faptul acesta e notoriu. Nu-i lucru de mirat, dacă vedem că crescânda prepotenţă a diregătoriilor politice, faţă de judecători, în aceşti doi ani din urmă, cu pietate şi respect trebuie să ne aducem aminte de actualul prezident al Curţii de apel din Araga, Wessely, care nu s-a sfiit a lua hotărârea să disciplineze radical pe judecătorii din Bucovina. Şi cum şi-a propus, aşa a şi făcut. El intervine singur, în persoană, pe lângă prezidentul tribunalului Clar, află primire călduroasă la guraliva babă de pe piaţa Mariei, află urechi atente şi „adâncă pricepere” pentru neatârnarea judecătorilor şi, astfel, începe vânătoarea nebună, în formă de nenumărate cercetări disciplinare.

Bucovineni Storojinet 2

Auziţi şi vă îngroziţi! Cercetările disciplinare, în contra judecătorilor, sunt încredinţate căpităniilor districtuale, o procedură menită a face de râs şi batjocură orice principii ale justiţiei, împuterniciţii fiind, pe deoparte, înşişi pârâşii, în propria lor cauză, a face ancheta, pe de altă parte, subordonându-se, întrucâtva, diregătoria judecătorească celei politice. E drept că, în cazul acesta, a trebuit să se procedeze cu multă precauţie, fiindcă nu e înţelept a se expune pericolului de-a încape pe mâinile judelui penal, din cauza depunerilor mincinoase, stoarse sub presiunea diregătorului politic.

Bucovineni Storojinet

„Genialul” prezident al ţării însă şi-a făcut o socoteală falsă. E doar secret public că rău a umblat sărmanul Bourguignon, la Excelenţa sa, prezidentul Curţii de apel din Lemberg, Tchorznicki, când a încercat a-l câştiga pentru „scopurile sale candide”. Că prezidentul Clar s-a simţit, poate, îndemnat a ţine cont, în rapoartele sale, de dorinţele prezidentului ţării, nu ne mirăm deloc, cunoscute fiindu-ne calităţile acestui bărbat. Pentru noi este aceasta o nouă dovadă cât demult este neglijată ţara noastră, în orice privinţă, dacă judecătoriile ei sunt încredinţate conducerii unui atare amploiat. Se pare că, cu numirea domnului Clar ca prezident al Tribunalului ţării, s-a avut în vedere tendinţa de a nu contrapune prezidentului ţării o persoană de calitate superioară.

Storojineţ

Storojineţ

Fie, însă, orişicum, judecătorii mai înalţi şi-au rostit sentinţa lor! Judecători care desigur nu aparţin Partidului Poporal Român din Bucovina şi a căror obiectivitate stă mai presus de orice discuţie. Privim cu linişte sufletească deplină şi spre finitul celeilalte duzini de cercetări disciplinare, pendinte asupra altor judecători. De mare şi îndreptăţită îngrijire însă suntem cuprinşi, când vedem că prezidentul ţării demoralizează, cu destructiva sa tactică, diregătoriile şi cercuri întregi sociale din Bucovina, ba nu se sfiieşte a atrage în apele sale chiar şi pe ofiţerii activi. Dar nu vom suferi, niciodată, ca el să-şi subjuge în mod frivol, sub picioarele sale, neatârnarea judecătorilor ţării.

Storojineţ, Gara Flondoreni

Storojineţ, Gara Flondoreni

În contra acestor apucături, din partea prezidentului Bourguignon, vom lupta fără orice considerare şi în modul cel mai vehement”.

 *

(Tribuna Poporului, Anul V, Nr. 104, miercuri 6/19 iunie 1901)


1900: Apelul fraţilor din Bucovina

1900 Apelul fratilor TRIBUNA POPORULUI

*

Din partea „Societăţii pentru cultură şi literatură română din Bucovina” primim, spre publicare, următorul apel:

*

Fraţilor Români! Piedica principală în dezvoltarea noastră naţională culturală este regretabila împrejurare că, la noi, românii bucovineni, viaţa socială este aproape de tot influenţată de mediul social străin. Această împrejurare este ultima şi adevărata cauză a unui fel de amorţeală a vieţii naţionale. E notoriu faptul cât de greu este, la noi, a pune la cale orice înţelegere. Şi de ce ? Pentru că noi, între-olaltă, azi ne cunoaştem prea puţin sau defel. Rezultatul acestei stări este că orice întreprindere naţional-culturală, din partea noastră, se manifestează greoi şi suferă adesea de lipsa entuziasmului unitar. Această scădere roade necontenit la rădăcina dezvoltării noastre naţionale şi înseamnă incontestabil un pericol iminent pentru existenţa noastră naţională. Necesitate imperioasă este, deci, centrarea perfectă a vieţii noastre sociale în jurul unul focar. Acest focar naţional cultural va fi Casa Naţională!

*

Bucovineni Cernauti 6

*

În Casa Naţională se vor concentra toate societăţile şi instituţiunile române din capitală şi orice întreprindere naţională va afla aici căpătâi sigur şi corespunzător. Casa Naţională va fi terenul pe care se va întâlni întreaga societate română. Casa Naţională va fi locul unde se vor petrece aranjările sociale, unde se vor ţine conferinţe ştiinţifice, literare, se vor da concerte şi reprezentaţii teatrale, de unde vor purcede toate întreprinderile naţional-române. Efectele centralizării întregii noastre vieţi sociale vor fi cele mai salutare.

*

În Casa Naţională se vor apropia, se vor întruni şi cunoaşte reciproc toate păturile sociale române. Din aceasta va urma, între noi, acea firească asimilare în vederi, simţiri şi năzuinţe, pe care o observăm la alte popoare şi care formează o organizaţie puternică şi unitară. Recunoscând acest adevăr, Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina а hotărât, unanim, în adunările generale, ţinute în 2 iulie 1899 şi 24 iunie 1900, a ridica, cât de curând, Casa Naţională.

*

Fraţilor Români! Tuturor vă este cunoscută situaţia grea, prin care are să străbată mult încercatul nostru popor. Grăbiţi cu toţii, mic şi mare, şi sacrificaţi obolul vostru pe altarul naţiunii. Progresul cere sacrificii şi scopul râvnit de noi merită să fie din răsputeri sprijinit! Alte popoare au recunoscut, la timp, absoluta necesitate de asemenea centre naţional-culturale şi le-au şi ridicat deja.

*

Fraţilor Români! Nici noi să nu ne­ ţinem în urmă! Toată suflarea românească să se facă cel mai aprig agitator pentru realizarea acestei întreprinderi şi izbânda trebuie să fie a noastră! Ofertele mărinimoase să se adreseze la casierul Societăţii pentru cultura şi literatură română din Bucovina, domnului prof. Dr. Vasilie Găina, în Cernăuţi, Strada Iosif, Nr.5.

*

Comitetul Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina.

Cernăuţi, în iunie 1900.

 

Prezidentul:

Dionisie cav. de Bejan,

consilier consistorial.

Viceprezidentul:

Dr. Álexandru baron Hurmuzachi.

Secretarul:

Lazăr Vicol,

profesor gimnazial.

Membri:

Bălan Grigorie, director la Tabula ţării;

Balmoş Iancu, secretar la Direcţia căilor ferate;

Dr. Găina Vasile, profesor de universitate;

Hostiuc Constantin;

Dr. Isopescul Emilian, secretar de tribunal;

Dr. Lupu Florea, consilier de tribunal;

Pridie Atanasie, consilier de tribunal;

PopovicI Constantin, profesor de universitate;

Dr. Procopovici Eudoxie, medic la Spitalul ţării;

Procopovici Ioan, protopresviter stavrofor;

Sbiera Radu, profesor gimnazial;

Dr. Tarnavschi Teodor, profesor de universitate;

Dr. Teleaga Gavril, spiritual;

Dr. Voiutschi Emilian, profesor de universitate.

 

(Tribuna Poporului, Anul IV, Nr. 147, duminică 6/19 august 1900)


1873: Din dulcea noastră Bucovina

1873 Din dulcea noastra Bucovina ALBINA

*

Din dulcea noastră Bucovina, pironită pe cruce de străini, pentru ca să-i smulgă din piept inima română şi să-i răpească şi împartă, între sine, preţiosul ei veşmânt, ce se zice „Fond religionar”, din acea dulce, dar nefericită a noastră Bucovina, mereu urmează a ne veni, cu grămada, ştirile de supărare şi de întristare, una mai amară decât cealaltă. Spaţiul nu ne permise a publica din ele mai îndată, anume cele ce se reduc la numirea noului arhiepiscop şi mitropolit; dar nu vom lipsi a le pune, cât de curând, măcar în extras, înaintea ochilor onorabilului public al nostru, şi, până atunci, însă, ne ţinem de datoria de a anticipa următoarea ştire curioasă, ce ni se împărtăşi.

Teoctist Bendella

Teoctist Bendella

*

Se vorbeşte, prin mai toate părţile Bucovinei, şi se vorbeşte ca ieşit din curtea episcopală a Cernăuţilor, ba chiar din gura părintelui Bendella, cum că, în curând, s-ar aştepta, acolo, părintele mitropolit Ivacicovici şi cu episcopul Popas, pentru scopul de a consacra pe părintele arhimandrit Bendella – nu mai ştim cum să zicem – ca arhiepiscop – oare de ce, căci episcop nici nu este ales, nici numit? Se mai adaugă că învoirea preasfinţitului mitropolit Ivacicovici deja s-ar fi câştigat etc. etc!

*

Şi aceste faime, precum credem, temerare şi oarbe, împlu de îngrijorare şi indignare toate inimile creştinilor noştri şi ale tuturor oamenilor de bine, fiindcă, din partea unor guverne ca cele de astăzi, de ce nu are să se teamă, la ce nu poate să se aştepte omul, iar, de altminteri, şi pe părintele mitropolit al nostru, acum, de curând, ca şi pe părintele episcop al Caransebeşului, mai de demult, organele de guvernământ îl vestiră lumii ca necondiţionat, absolut, întru toate supus voinţei şi dorinţei de sus! Noi mărturisim că, precum bine ştim, cum Prea Fericitul, odinioară, arhiepiscop şi mitropolit Şaguna, deşi prea plecat şi fidel guvernelor Maiestăţii Sale, a avut curajul de a declina de la sine o astfel de insinuare anti-canonică, aşa nu ne îndoim că vor declina-o, pe cât li s-ar face atare, si mitropolitul de astăzi al nostru, şi episcopul Caransebeşului sau doar al Aradului.

*Coperta interioara Bendela

Noi tocmai de aceea nu reprodusesem, aici, bănuielile ce ni se comunicară din Bucovina, pentru cazul contrariu, căci nu aflăm nici o trebuinţă de ele. Mitropolitul şi episcopii noştri ştiu prea bine că creştinii noştri cei luminaţi, din Bucovina, astăzi stau în luptă încordată cu străinul, pentru canonicitatea bisericii şi ierarhiei lor năpăstuite: cine, deci, în astfel de împrejurări, va putea presupune măcar că chiar capii bisericii noastre române drept-măritoare să se facă mâna infamă, prin care străinul să înfigă cuţitul de moarte în inima bisericii noastre?!

*

Ar fi mai mult decât criminal, ar fi sacrilegiu a crede, ca şi a face una ca aceasta. Ceară mitropolia noastră ceea ce a cerut de repetate ori şi Bucovina, la 1862, chiar prin subscrierea părintelui arhimandrit Bendella, împreunarea bisericii ortodoxe din Bucovina cu Ierarhia noastră, şi atunci, da, atunci părintele Bendella, împlinindu-se formele canonice, ca sufragan va putea fi consacrat, prin mitropolitul din Sibiu; altfel, cât timp mitropolitul şi episcopii noştri ţin la lege şi vor a fi ţinuţi în legea şi biserica romană ortodoxă din Ungaria şi Transilvania.

*

(Albina, Anul VIII, Nr. 97, duminică 16/28 decembrie 1873)


1868: Afaceri bisericeşti

1868 Afaceri bisericesti ALBINA

*

Pe urma corespondenţelor publicate mai înainte, suntem, în prezent, în poziţia plăcută de a putea reporta despre progresul afacerilor în cauza autonomiei bisericii gr. or. din Bucovina. Comitetul consistorial, compus din consilierii Constantin Popovici şi Samuil Andrievici şi din protopresviterul catedral Constantin Lucescul, finind proiectul şi desfăşurarea motivelor despre modalităţile înfăptuirii autonomiei bisericeşti, în conformitate cu articolul 15 din legea fundamentală de stat, în săptămâna trecută se dezbătu, finalmente, şi se primi cu unanimitate de consistoriul plenar.

*Morariu Silvestru

Întregul proiect constă din 46 articole şi cuprinde principiile în următoarele direcţii: Raportul bisericii cu statul; Raportul bisericii provinciale din Bucovina cu biserica gr. or. întreagă din monarhia Austro-Ungariei; Organele administrării bisericeşti; Sinodul eparhial preoţesc pentru afacerile referitoare la credinţă, cult şi disciplină; Congresul eparhial al preoţilor si mirenilor pentru afacerile atingătoare de interesele speciale şi generale ale comunităţii bisericeşti; Administrarea averilor bisericeşti; Congresul pentru alegerea arhipăstorului şi, în fine, Referinţa organelor bisericeşti către organele regimului de stat.

*

Pe cât suntem informaţi despre luarea deciziilor, afirmăm că consistoriul s-a servit de prevederile aşezămintele canonice ale bisericii ortodoxe universale, deci referinţele speciale ale bisericii provinciale din Bucovina şi cerinţele progresului prezent, prin urmare deciziile acestea pot împacă toate elementele sociale ale bisericii convenite, deoarece aflăm, cu plăcere, că şi pretenţiile mirenilor sunt respectate şi puse, după putinţă, în acord cu instituţiile sinodale ale bisericii ortodoxe. Credem, dar, că sancţionându-se proiectul acesta de Majestatea sa c. r. apostolică şi ajungând biserica gr. or. din Bucovina în posesiunea autonomiei sale, va fi desdăunată pentru toate suferinţele trecutului şi în era asta nouă va păşi însemnat întru dezvoltarea religios-morală, spre binele şi fericirea poporului.

*

Acum, depinde de la înţelepciunea şi sinceritatea Excelenţei Sale Părintelui episcop de a reprezenta cu bărbăţie, înaintea regimului, pentru aprobarea propunerilor formulate şi motivate, ca, încă în viaţă fiind, să ajungă a inaugura, cu autonomia, o eră de fericire în biserica provincială din Bucovina.

*

(Albina, Anul III, Nr. 131, duminică 29 decembrie 1868 / 10 ianuarie 1869)


Pagina 910 din 1,488« Prima...102030...908909910911912...920930940...Ultima »