Cărţile pe care vi le dăruieşte CJ Suceava (VI)

Coperta: Carmel GEORGESCU

*

Nici o provincie europeană nu a avut de suferit, în vremea Primului Război Mondial câte a avut de îndurat Bucovina şi, cu toate acestea, despre suferinţele ei nu există mărturii, decât în paginile îngălbenite şi din ce în ce mai rare şi mai ignorate ale gazetelor vremii, puţine la număr şi atunci, dar mai ales acum, în colecţiile bibliotecilor universităţilor din ţară. Cât despre o literatură istorică, dedicată mărturiilor despre suferinţele ei, aceasta nu există, deşi titluri precum „Bucovina în Războiul Mondial”[1], de Teodor Bălan, „Unirea Bucovinei”[2], de Ion I. Nistor, „Cartea Unirii”[3], de Cezar Petrescu, „Impresiuni şi păreri personale din timpul Războiului României”[4], jurnal zilnic de Vasile Th. Cancicov, „Memorii” volumul I[5] şi II[6], de Nicolae Iorga, „Notiţe zilnice din război”[7], de Mareşal Alexandru Averescu, „Însemnări din Războiul României Mari”[8], de Vasile Bianu şi aşa mai departe, te obligă la lectură, dacă ai, cât de cât, conştiinţa identităţii şi simţi nevoia să te afli. Şi nu întâlneşti mărturii, ci, în cel mai bun caz, personalităţi reale, care îşi rezolvă cumva frustrarea, dar şi o aglomerare de lozinci, de „îngâmfări şi înălţări peste ceea ce suntem”, cum formula Xenopol, care, de altfel, a avut singura idee de salvare a Bucovinei, pe care a afirmat-o, din ce în ce mai răspicat, dar, din nefericire, Xenopol nu era nici şef de guvern şi nici rege al României.

*

După război, fără să se identifice vinovăţii şi responsabilităţi reale, ci doar plutind pe aburii străvezii ai unei demagogii triumfaliste, istoriografia românească avea să aibă, faţă de Bucovina, doar căinări prefăcute, care ascund sub preşul ignoranţei interesele comerciale româneşti şi în special pe cele ale familiei Brătianu, care au pus Bucovina şi la cheremul austriecilor, şi la cheremul ruşilor. „Cât timp a durat războiul, ţara fagilor a fost ţara spânzurătorilor. Pământ de două ori călcat şi de două ori părăsit de ruşi, după cum hotăra soarta fronturilor, n-a fost numai un însângerat teatru de bătălii, ci şi unul mai crâncen al răzbunărilor. Austria avea de luptat cu doi duşmani. Cel dinafară: Rusia. Cel dinăuntru: naţionalităţile. Cea mai mică bănuială, un cuvânt cu înţeles îndoielnic numai o privire şi mai adesea un simplu denunţ neîntemeiat erau prilej îndestulător să ducă românii bucovineni la spânzurătoare. Jandarmii lui Fischer lucrau cu spor. Patru ani văzduhul a fost înveninat de putreziciunea cadavrelor spânzurate în arborii curţilor, în felinarele de pe străzi şi în stâlpii telegrafului. Ultimul răstimp al împărăţiei habsburgice a voit să lase românilor amintire neştearsă şi neagră”[9].

*

Cartea care urmează e dedicată, în întregime, istoriei obşteşti bucovinene, din vremea primului război mondial, şi nu înseamnă decât un demers, săvârşit în baza unor mărturii răzleţe, de conturare a felului în care a fost percepută Bucovina, cu suferinţele şi cu pripirile ei, de către spaţiul românesc (ziare şi memorii), în timpul primului război mondial, război pe care părea să doreşte să-l evite toată lumea, năpustindu-se, totuşi, unii asupra celorlalţi.

Cărţile pe care vi le dăruieşte CJ Suceava (V)

Coperta: Carmel GEORGESCU

*

Vasile Gherasim, poetul, este un „dor fără margini“, o pasăre cu o aripă în iarbă şi cu cealaltă în cer, numai că „pasărea măiastră zburat-a într-o seară / Spre locuri unde este mai multă primăvară”, iar Bucovina spiritului s-a făcut arbore, „iar arborele-n urmă rămase părăsit / Şi-n bezna cea opacă pustiu şi desfrunzit“.

*

Şi-au trecut zece ani de altfel de singurătate, cea în care nu ne-am iniţiat prin opera lui Vasile Gherasim, o singurătate cenuşie, ostilă, fărâmiţată deja de începuturile demente ale altui măcel planetar, iar Constantin Loghin, veşnicul înfometat de memorie, a scrijelit pe cremenea cerului („Albastru-i cerul şi-ngheţat / Şi stele strălucesc pe el ca nişte ochi de lup în noapte”, observa Gherasim) această frumoasă poveste („Era şi-atuncea noapte: eu stăteam / Ca şi acuma şi priveam / La cerul nesfârşit şi rece ca de gheaţă. / Simţeam că-n adâncimea sufletului meu / Străbate Dumnezeu) o primă şi ultimă exegeză despre opera lirică a lui Vasile Gherasim.

*

Şi n-a mai urmat nimic, poetul din Marginea fiind pe deplin uitat chiar şi în satul natal. Eminescologii îl citează, mai ales pe baza citatelor folosite de George Călinescu, fără să ştie prea multe despre opera lui Vasile Gherasim şi despre potrivniciile exaltate şi grobian devastatoare ale lui Leca Morariu, care nu putea admite ca un om cu talent să-i dărâme şabloanele făloase despre proprietatea lui pseudo-eminescianistă.

*

Fără îndoială, Vasile Gherasim este şi un eminescianist, nu doar un eminescolog, dar eminescianismul lui nu înseamnă epigonism, ci o stranie înrudire spirituală (cele două paralele, la care face referire în jurnalul său, care, undeva, în necunoscut, se vor întâlni), o înrudire de concepţii şi atitudini filosofice (o reciprocitate „purusha”, deci o complementaritate lumină-umbră), care nu au fost niciodată versificate, ci s-a aşteptat conturarea poemului, care, prin condeiele lor, au primit dreptul la viaţă. O interesantă bătălie cu Timpul se duce în lirica lui Vasile Gherasm, care-i refuză violenţele, inclusiv pe cea finală, el fiind un veşnic şi neobosit căutător de lumină, pe care o şi descoperă, de fiecare dată prometeic, în frunză, în floare, în boarea de vânt, în apă, în cer, în calma rostogolire a anotimpurilor, în dragoste. Exisă, în poezia lui, şi vagi tentaţii ale impresionismului german, inclusiv tema morţii („De ce te-nvălui în singurătate / Şi-n ea îţi sapi mormântul voioşiei” sau „Cortina cea de neguri în jos este lăsată, / Iar Timpul pune-n scenă o piesă cu mult fast. / Culisele se mută în plan adânc şi vast / Căci în curând începe stagiunea anunţată”), dar pe care Vasile Gherasim le conservă doar ca tentaţii, desfăşurând în jurul şi în contra lui un pictural desăvârşit, păstos şi solemn, care ba urcă în incantaţii, ba în simfonii elaborate. Pictural şi muzical, în orizonul cuvintelor, înseamnă, împreună cu acest orizont, însuşi inefabilul, sufletul liric al lui Vasile Gherasim fiind o misterioasă vecernie, o închinare de seară sau de cumpănă a nopţii, când arborele vieţii, cu rădăcinile în cer, îşi leagănă inflorescenţele şi fructele pe deasupra vremurilor.

*

*

NOTĂ: Puteţi primi în dar cartea “Se naşte Dumnezeu”, de Vasile Gherasim, participând la una dintre manifestările “Naţiunii Poeţilor”, din perioada 11-15 august 2016.

*

Cărţile pe care vi le dăruieşte CJ Suceava (IV)

Coperta: Carmel GEORGESCU*

*

În vara anului 2015, o poetă din Israel, Aviva Golan, urma sfatul de odinioară al mamei sale, originară din România, şi venea, pentru prima dată în viaţă, în ţara străbunilor ei. Părea o pasăre speriată, care zbura deasupra unui tărâm ostil, cu aripile îngreunate de temeri şi de cumplită suferinţă. Apoi, i-a cunoscut pe români. La Câmpulung Moldovenesc, la Gura Humorului, la Calafindeşti, la Corlata şi la Suceava. A horit, la Corlata, împreună cu românii şi s-a simţit româncă. Evreică româncă. Şi a scris, în hebraică, un poem, rugându-l pe Menachem M. Falek să-l traducă în română şi să mi-l ofere imediat. Să ni-l ofere, să-l dăruiască Bucovinei, drept omagiu, pentru că Bucovina o primise „Cu căldură părintească”, cum mărturisea titlul poemului închinat nouă, celor din normalitatea bucovineană:

 *

„Când destinul mi-a surâs,

Îngerii m-au condus

Şi am revenit în ţara copilăriei

Mamei mele dragi.

Am simţit-o aproape

În rădăcina sufletului meu.

Atunci am ştiut

Că i-am împlinit voia

Întocmai.

Şi nu există ţară mai minunată

Decât România,

Care m-a strâns la pieptul ei

Cu căldură părintească, trăită

La Naţiunea Poeţilor”.

 *

O notă de subsol certifica statutul de normalitate al Bucovinei de astăzi: „Poezia a fost scrisă la Festivalul „Naţiunea Poeţilor – 2015”, în Bucovina, cu ocazia lansării antologiei „Naţiunea Poeţilor – 2015”, tradusă de Menachem M. Falek şi redactată împreună cu Ion Drăguşanul”.

*

Citind poemul Avivei Golan, m-am simţit vinovat. Citind poemul, am văzut cu ochii şi cu sufletul cum un învăţător din Dorohoi, îmbolnăvit de ură, răneşte o evreică tânără, care strânge în braţe o fetiţă. Citind poemul Avivei Golan, am trăit cumplita dramă a prăbuşirii tinerei evreice, cu fetiţa strânsă la piept, în groapa comună, peste cadavrele altor evrei împuşcaţi. Apoi s-a aruncat şi se aruncă ţărână, iar femeia tânără şi fetiţa ei inocentă mureau, şi încă mai mor, şi vor tot muri, până în vecii vecilor, sufocate de nemiloasa ţărână, eruptă din sufletul noroios al monstrului din Dorohoi. Şi am avut, şi am, şi voi avea mereu împovărătoarea revelaţie că prea multă blândeţe e cuprinsă în cuvântul Holocaust. Atunci, în 1940, în ţinutul Herţei, monstruozitatea umană distrugea, în plan simbolic, şi prezentul, şi viitorul.

*

*

NOTĂ: Puteţi primi în dar cartea “Călimara cu lacrimi”, participând la una dintre manifestările “Naţiunii Poeţilor”, din perioada 11-15 august 2016.

*

Cărţile pe care vi le dăruieşte CJ Suceava (III)

*

A doua etapă a conceptului „Naţiunea Poeţilor”, „Naţiunea Creatorilor”, pe care îl transpunem în fapt, începând cu vara anului 2015, când ni s-au alăturat şi pictori din câteva ţări europene, dar şi muzicienii Mihnea Blidariu, de la „Luna Amară”, şi Andi Drăguşanul, de la „Toy Machines”, capătă consistenţă prin această carte, „Călimara cu zâmbete”, în care doi caricaturişti de forţă ai lumii întregi, Alexandru Bartfeld (Israel) şi Mihai Pânzaru-PIM (România), încearcă să dezvăluie şi să definească, pe fundalul imperfecţiunilor omeneşti, dar departe de monstruozităţile urii, frumuseţea darului dumnezeiesc numit viaţă.

*

Alexandru şi Mihai, înfrăţiţi în fiecare suprafaţă a cărţii acesteia prin operă, Menachem şi Ion, poeţi şi, ca titlu de supremă glorie, bunici, inclusiv ai „Naţiunii Creatorilor”, adică oameni care visează ca şi popoarele lor să le urmeze exemplul de firească înfrăţire, cu care le-a dăruit bunul Dumnezeu. Un vis deja concretizat de scriitorii, artiştii plastici şi muzicienii români şi evrei. Suntem siguri că nu va dura mult până ce trupele rock ale fiilor noştri vor evolua, în aceeaşi seară, pe aceeaşi scenă a Festivalului „Bucovina Rock Castle” din Cetatea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei. Tot ca pledoarie şi ca exemplu de prietenie, de înfrăţire şi de îndumnezeire.

*

Rostul acestei „călimări cu zâmbete”, semnată de Alexandru Bartfeld şi de Mihai Pânzaru-PIM, în imediata vecinătate a „călimării cu lacrimi” a poeţilor cu sufletele martirizate de monstruozităţile inumanului, este acela de a păzi „călimările” creatorilor de şiroirea altor posibile lacrimi. Cartea aceasta înseamnă un manifest împotriva urii şi o pledoarie pentru zâmbet şi seninătate. Ura nu face parte dintre imperfecţiunile fiinţelor pământeşti şi tocmai de aceea e obligatoriu să o refuzăm, izgonind-o din noi pentru totdeauna.

*

*

NOTĂ: Puteţi primi în dar albumul de caricatură “Călimara cu zâmbete”, participând la manifestările “Naţiunii Poeţilor”, din perioada 11-15 august 2016.

*