Cărţile pe care vi le dăruieşte CJ Suceava (VI)

Coperta: Carmel GEORGESCU

*

Nici o provincie europeană nu a avut de suferit, în vremea Primului Război Mondial câte a avut de îndurat Bucovina şi, cu toate acestea, despre suferinţele ei nu există mărturii, decât în paginile îngălbenite şi din ce în ce mai rare şi mai ignorate ale gazetelor vremii, puţine la număr şi atunci, dar mai ales acum, în colecţiile bibliotecilor universităţilor din ţară. Cât despre o literatură istorică, dedicată mărturiilor despre suferinţele ei, aceasta nu există, deşi titluri precum „Bucovina în Războiul Mondial”[1], de Teodor Bălan, „Unirea Bucovinei”[2], de Ion I. Nistor, „Cartea Unirii”[3], de Cezar Petrescu, „Impresiuni şi păreri personale din timpul Războiului României”[4], jurnal zilnic de Vasile Th. Cancicov, „Memorii” volumul I[5] şi II[6], de Nicolae Iorga, „Notiţe zilnice din război”[7], de Mareşal Alexandru Averescu, „Însemnări din Războiul României Mari”[8], de Vasile Bianu şi aşa mai departe, te obligă la lectură, dacă ai, cât de cât, conştiinţa identităţii şi simţi nevoia să te afli. Şi nu întâlneşti mărturii, ci, în cel mai bun caz, personalităţi reale, care îşi rezolvă cumva frustrarea, dar şi o aglomerare de lozinci, de „îngâmfări şi înălţări peste ceea ce suntem”, cum formula Xenopol, care, de altfel, a avut singura idee de salvare a Bucovinei, pe care a afirmat-o, din ce în ce mai răspicat, dar, din nefericire, Xenopol nu era nici şef de guvern şi nici rege al României.

*

După război, fără să se identifice vinovăţii şi responsabilităţi reale, ci doar plutind pe aburii străvezii ai unei demagogii triumfaliste, istoriografia românească avea să aibă, faţă de Bucovina, doar căinări prefăcute, care ascund sub preşul ignoranţei interesele comerciale româneşti şi în special pe cele ale familiei Brătianu, care au pus Bucovina şi la cheremul austriecilor, şi la cheremul ruşilor. „Cât timp a durat războiul, ţara fagilor a fost ţara spânzurătorilor. Pământ de două ori călcat şi de două ori părăsit de ruşi, după cum hotăra soarta fronturilor, n-a fost numai un însângerat teatru de bătălii, ci şi unul mai crâncen al răzbunărilor. Austria avea de luptat cu doi duşmani. Cel dinafară: Rusia. Cel dinăuntru: naţionalităţile. Cea mai mică bănuială, un cuvânt cu înţeles îndoielnic numai o privire şi mai adesea un simplu denunţ neîntemeiat erau prilej îndestulător să ducă românii bucovineni la spânzurătoare. Jandarmii lui Fischer lucrau cu spor. Patru ani văzduhul a fost înveninat de putreziciunea cadavrelor spânzurate în arborii curţilor, în felinarele de pe străzi şi în stâlpii telegrafului. Ultimul răstimp al împărăţiei habsburgice a voit să lase românilor amintire neştearsă şi neagră”[9].

*

Cartea care urmează e dedicată, în întregime, istoriei obşteşti bucovinene, din vremea primului război mondial, şi nu înseamnă decât un demers, săvârşit în baza unor mărturii răzleţe, de conturare a felului în care a fost percepută Bucovina, cu suferinţele şi cu pripirile ei, de către spaţiul românesc (ziare şi memorii), în timpul primului război mondial, război pe care părea să doreşte să-l evite toată lumea, năpustindu-se, totuşi, unii asupra celorlalţi.