Săptămâna… tipografică!

Cum pentru Festivalul “Naţiunea Poeţilor”, la care vor participa, ca autori de carte, şi doi caricaturişti de calibru, Alexandru Bartfeld (Israel) şi Mihai Pânzaru-Pim (România), pe fundalul unui concert de balade rock, susţinut de Mihnea Blidariu (Luna Amară) şi Andi Dăguşanul (Toy Machines), care, mâine seară, vor face din “Toy Machines” prima trupă suceveană care cântă la “Electric Castle” (da, cântă şi Mihnea, împreună cu Andi, două piese şi asigură… trompeta la alte două), deci cum la “Naţiunea Poeţilor” figurează, în programul cultural pe 2016, câteva cărţi, inclusiv nişte monografii, pe care le-am scris pentru că sunt necesare, am mult de lucru în tipografie, iar noaptea, acasă.

Tehnoredactare, machete de coperte, corectură finală. Pentru trei dintre coperte, am ales lucrări ale pictorului Carmel Georgescu, opere lucrate modern (ulei pe piele) şi cu o dinamică încărcătură a sugestiei. Deocamdată, vă mai prezint câteva machete (dar vor fi lucrate temeinic de Alexandru Pînzar), urmând ca, înainte de “Bucovina Rock Castle”, în perioada 11-16 august 2016, să vă propunem întâlniri cu cartea, cu grafica umoristică şi cu baladele rock.

Jurnalism No Comments Jul 13

şi o frică migratoare?

Desen de Nicolae Crasi

desfăceam din călimară

lungi şuviţe de azur

că-ncepuse să mă doară

un ceva fără contur

până-am închegat un chip

din nevolnică cerneală

şi-am văzut un alt nisip

spulberat cu rânduială

în prelingere de frici

ce prin trupuri se răsfaţă

şi-ncercai să mă ridici,

să-mi explici ce-nseamnă viaţă,

dar n-am vrut, catapiteasmă

cerul zilei mă cuprinse

şi-am simţit prin ierbi mireasmă,

şi-am văzut visări învinse:

înspre ce să mă ridic,

am strigat cu disperare,

când şi ceru-i un nimic

şi o frică migratoare?

Poezie de ion dragusanul No Comments Jul 13

„Oi, leru-i ler” sau „OY, Ler, OY, Ler”?

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Moldoviţa

Ultima relicvă lingvistică a vremurilor primordiale încă supravieţueşte în colindele românilor, printr-o formulă sacramentală, de genul „Lex sed Lex” („Legea e lege”), în variante precum „leru-i ler” sau „Oi, leru-i ler”, iar „descifrările” folclorice, una mai imaginativă decât cealaltă, s-au cantonat pe „ler”, care ar însemna leu, soare, rastel (bara de metal de la jug, care se foloseşte şi la priponitul animalelor) etc.

Cum colindele vin din ritualurile ancestrale, în cadrul cărora „toate cântările încep cu OM. Toate imnurile încep cu OM. Preotul începe cu OM. Legile lui sunt în numele OM” (Taittireeya-Upanishad, I – Admonestare, 8, p. 67) sau „după OM ei cântă liturghiile… după OM ei recită imnuri” (Mundaka-Upanishad, II, 4, 38), formula aceasta sacră înseamnă un legământ faţă de OM, pentru că, în concepţia cosmogonică umanităţii, alterată, prin milenii, de zonificări şi autohtonizări ale Cărţii Sfinte iniţiale, „toate câte există sunt manifestările lui. Trecut, prezent, viitor, totul este OM” (Mandookya-Upanishad, p. 59). Se scrie „AUM şi se pronunţă OM”, se precizează în subsolul paginii (Katha-Upanishad, I, p. 30), dar „în OM sunt cerul şi pământul, în el sunt ţesute cu mintea şi cu toate simţurile” (Mundaka-Upanishad, II, 5, 38). Iar simboluri străvechi, menţionate aici, se păstrează şi în simbolistica târzie a creştinilor, cerul (rombul), în suprapunere cu pământul (pătratul), simbolizând dumnezeirea, ca suport fie pentru reprezentarea picturală a lui Iisus, fie pentru cea a Fecioarei cu Pruncul, drept semnificanţi ai dublei naturi.

Pornind de la aceste argumente şi ştiind că relicva sacramentală „oi, leru-i ler”, din colindele românilor, nu îl putea ignora pe OM (lui îi erau adresate toate invocaţiile), îndrăznesc să cred că vocativul pentru OM, OY, pe care îl foloseau doar marii preoţi, a supravieţuit în datinile româneşti, împreună cu legământul sacru şi că angajamentul, „crezul” ancestral era „OY, Ler, OY, Ler”, ca legământ suprem în ritualicul obştesc „Harih, OM!” (Katha-Upanishad, V, 19, 24), care s-ar traduce prin ortodoxul „Pace, tuturor!”, deşi ar însemna „Doamne, dă-ne pacea sufletească!” sau, mai încifrat spus, „Har, Doamne!”.