*
Pictorul Ioan Coclici s-a născut, în 19 mai 1909, la Mitocu-Dragomirnei, acolo unde părintele său, preotul Teodor Coclici, important personaj al vieţii culturale bucovinene, ţinea slujbele de la altarul bisericii mănăstirii. În presa din Ardeal, sunt câteva referiri la preotul Coclici, dar cele mai multe se găsesc în lucrările monografice despre viaţa culturală suceveană. Numele fiului preotului Coclici, Ioan, este menţionat, pentru prima dată în presa suceveană, în 15 octombrie 1933, cu ocazia dezvelirii bustului lui Ciprian Porumbescu, atunci când Ioan Coclici era reprezentantul studenţimii ieşene de sub flamura Societăţii „Dacia”. Era student la Arte Frumoase, după ce deprinsese tainele picturii, la Suceava, cu profesorul Ilarion Şuhan. Ulterior, sub presiunea familiei (Suceava era, conform mărturiilor vremii, „un târg de avocaţi”), Ioan Coclici a abandonat facultatea de Arte Frumoase, pentru a studia Dreptul.
*
*
Suceava copilăriei lui Ioan Coclici era una a intoleranţei ortodoxe, sprijinită de politica statală din ce în ce mai naţionalistă. O ştire din „Renaşterea” anului 1924, anul în care preotul Teodor Coclici, licenţiat în teologie, decorat cu „Coroana României în grad de ofiţer”, ocupa catedra de religie a Liceului de fete „Doamna Maria”, iar fiul său, Ioan, termina clasa a III-a, la Liceul greco-ortodox „Ştefan cel Mare” din Suceava, „la tribunalul din Suceava s-a judecat procesul intentat mai multor sectari adventişti, baptişti şi creştini după evanghelie, învinuiţi de a fi călcat art. 303 şi 312 codul penal. Ca expert, a fost ascultat preotul Coclici. Pamfil Morariu din Uideşti, pentru că a batjocorit biserica, crucea şi s-a exprimat în mod jignitor faţă de preoţi în public, a fost condamnat la 14 zile arest. Sectarul G. Carvatchi, din Rus-Mănăstioara, a fost amendat cu 50 lei pentru că în casa lui s-au ţinut adunări clandestine de propagandă sectară” (Renaşterea, Anul VI, Nr. 26, 24 iunie 1924).
*
*
Din puţinele date pe care le-am aflat despre Ioan Coclici şi, mai ales, din atmosfera operelor lui, pe care le-am văzut, înţeleg că viitorul artist, timpuriu deturnat de pe calea vocaţiei sale, nu se simţea prea bine în vremurile-i ursite, o dovadă fiind şi faptul că, în anul şcolar 1927/1928, rămâne repetent, ca şi alţi doi dintre colegii lui, Iacob Foit şi Ştefan Hreniuc, toţi din clasa dirigintelui Vasile Iencean.
*
*
Deşi îşi păstrase postul de preot al Mănăstirii Dragomirnei (în „Sibiul literar”, Anul I, Nr. 3-6, din iunie 1934, în relatarea „Mănăstirea Dragomirnei”, de Florica Bădiţoiu, pp. 44, 45, este menţionat „părintele Coclici”, care conducea grupul de elevi ardeleni la ctitoria lui Krimca) şi după dobândirea catedrei de la Liceul de fete, Teodor Coclici a fost, mereu şi mereu, un personaj activ al vieţii culturale sucevene.
*
În 2 februarie 1925, făcea parte din „comisia revizuitoare” a Reuniunii muzical-dramatică „Ciprian Porumbescu”, împreună cu Gheorghe Ruptaş şi Nicu Cervinschi. În 6 ianuarie 1926, devine economul Reuniunii, iar din 6 ianuarie 1927 (şi până în 1938), controlor, iar „revista „Făt-Frumos”, an. IV, p. 227, făcând bilanţul ultimelor şase luni de activitate artistică a Societăţii „Ciprian Porumbescu”, scrie: „Din strădania câtorva eminente şi cu adevărat tinereşti energii (ca domnii profesori Ştefan Pavelescu, Eegen Chirovici şi Părintele Teodor Coclici), Suceava, ca pulsaţie culturală, deţine azi locul întâi în întreaga Bucovină”. În 2 martie 1936, când Ionel Teodoreanu a vizitat Suceava, la masa festivă, de la restaurantul „Miclea”, organizată în cinstea marelui prozator, „au vorbit: prefectul judeţului, domnul Dimitrie Cojocariu, primarul oraşului, domnul Gheorghe Doroftei, preotul Teodor Coclici, în numele Societăţii Culturale, magistratul Leontie Moţoc, în calitate de coleg al avocatului Teodoreanu, şi, în sfârşit, iniţiatorul şi organizatorul acestei neuitate serbări a Sucevei, domnul Ştefan Pavelescu”.
*
O altă ştire din presa bucovineană sugerează rolul pe care preotul Teodor Coclici îl avea în rândurile elitei culturale şi sociale sucevene: „După ce, în 15 Octombrie 1933, Reuniunea muzicală dramatică „Ciprian Porumbescu” i-a ridicat autorului lui „Crai Nou” un bust, la Suceava, iar în 12 Octombrie 1935, „Ateneul Român” s-a achitat de-o sfântă datorie faţă de memoria folcloristului S. Fl. Marian, eternizându-l în bronz, lângă liceul „Ştefan cel Mare, de curând, a treia serată culturală din Suceava, „Liga Culturală” ne aduce îmbucurătoarea ştire că, la finele acestui an, va desveli un bust celui mai mare poet al Neamului, lui Mihai Eminescu. Bustul va fi executat de domnul prof. Ioan Cârdei, pictor şi sculptor. Liga a pus bazele acestui fond cu 1.000 lei, la care s-a adăugat Reuniunea muzicală dramatică „Ciprian Porumbescu”, cu altă mie de lei; la un loc, 2.000 lei.
*
Să fie într-un ceas bun!… Ofrandele se vor adresa S.S. Părintelui Toader Coclici, preşedintele Ligii, Suceava. E de remarcat că iniţiativa ridicării celor trei busturi îi revine domnului prof. Ştefan Pavelescu, care a depus şi cele mai mari strădanii pentru realizarea primelor două” („Gazeta Bucovinenilor”, Anul III, nr. 27, 1 februarie 1936, p. 3).
*
Pictorul Ioan Coclici, în “Enciclopedia” lui Emil Satco
*
Valentin Ciucă susţine că, între anii 1930-1936, tânărul Ioan Coclici, „o promisiune a artei din Bucovina” (Un secol de arte frumoase în Bucovina, Muşatinii, 2005, p. 124), ar fi „realizat mai multe lucrări de pictură, îndeosebi peisaje inspirate de cadrul natural bucovinean”, dar ivirea, în spaţiu public, a pictorului bucovinean avea să se facă târziu, la Timişoara, unde se stabilise – probabil că în timpul refugiului din 1944-1945, ca majoritatea cărturarilor bucovineni, şi unde a avut prima personală în 1969. La 60 de ani de viaţă! La începerea unei altei vieţi, pe care şi-a decis-o singur, şi care avea să se „itinereze” din expoziţie în expoziţie, majoritatea în Banat, dar şi la Suceava (1975), Piatra Neamţ (1976) şi Iaşi (1978). Regretatul Emil Satco menţionează şi Baia-Mare, în superba lui Enciclopedie, menţionând, printre lucrările care „emoţionează prin lirismul pe care îl degajă”, „Dragomirna în amurg” (Valentin Ciucă remarcă şi „Dragomirna în zori”), „Cetatea Zamca” şi „Peisaj din Valea Putnei”. Fără îndoială, deşi îşi trăia arta târziu, până spre 19 decembrie 1991, când a plecat dintre noi, Ioan Coclici a fost un pictor înnăscut, iar „ritmul ameţitor al producţiilor artistice şi insistentele întâlniri cu publicul din Bucovina şi din ţară dovedesc un potenţial artistic real, dar şi decalaje de mentalitate cu ceilalţi confraţi de generaţie. Peisajul îi îngădui tandre confesiuni, notaţiile sensibile ale unui poet deghizat. Pare un impresionist care se grăbeşte sub imperiul luminii”, scrie Valentin Ciucă, intuind renaşterea în ursita înstrăinată a acestui pictor bucovinean, cu lucrări în colecţii particulare din Suedia, Elveţia, Germania şi Olanda, faţă de memoria căruia un popor care se respectă pe sine, binemeritând şi respectul naţiunilor, încă mai are mari datorii de împlinit.
*
