vai, Doamne, încă rănile mă dor

*

vai, Doamna, încă rănile mă dor

şi teamă mi-i să mai deschid fereastra

şi să tânjesc şi eu înspre albastra

cuprindere din calea tuturor

căci nu e timp de pietrele zvârlite

în sufletul acesta să mă scap,

durerile spre tine şiroite

cu vuiet cosmic îşi tot fac de cap

 *

şi simt povara rănilor nebună

cum caută în alţii o răsplată

şi trei arginţi sclipesc câteodată

în nopţile cu stele şi cu lună,

în care tu, doar cosmicul părinte

al robilor ce cântă cu suspine,

în sufletu-mi rănit arunci cuvinte:

ia, Doamne, piatra asta de la mine

*

şi bandajează-mi sufletul cu iarbă

şi îmi transformă iarba în zăvor

căci sufletu-mi de mult a prins să fiarbă:

vai, Doamne, încă rănile mă dor