VIDEO: Concertul COMA
Faceţi click pe imagine şi vizionaţi-l!
Faceţi click pe imagine şi vizionaţi-l!
Faceţi click pe imagine şi vizionaţi-l!
Faceţi click pe imagine şi vizionaţi-l!
*
cu mierea toamnelor ce trec
doar din dulceaţa vieţii gust
trăgându-mi umbra la edec
cu şirul slovelor îngust,
pe masa mea în risipire
culori fantastice se-aud
şi simt atâta fericire
şi ochiul mi-i atât de ud
*
încât din ochiul meu mai plouă
prin toamnele care se duc
mereu spre-o primăvară nouă
în care cred că-o să apuc
să beau lumina pân’ la capăt
şi cu cobzarii să tot cânt
căci numai lumea e un scapăt,
iar cântecul e veşnic sfânt:
*
auzi cum trecerile cântă
desferecate de povară,
cum negurile se-nspăimântă,
auzi cu mine o vioară?
*
mi-au zis: cămaşa ta, de-o vreme,
e ca o frunză ruginie,
dar nu fi trist şi nu te teme,
căci toamna asta întârzie
şi tot frunzişul din mesteacăn
abia cu primele ninsori
s-a pregătit ca să petreacă-n
desfrâul fulgilor din zori;
*
şi le-am răspuns: cămaşa mi-i
o stea ce-a scăpărat în cer,
iar frunza ce-aţi zărit-o-ntâi
e numai sufletu-mi stingher
ce nu mai cercetează zarea
cu veşnicia ei nătângă,
ci s-a-ntrupat în lumânarea
care aşteaptă să se stângă:
*
nimic nu merită să fie,
iar sufletu-mi, şi mai puţin,
un sâmbure de veşnicie
în fila-n care mă închin