auzi cu mine o vioară?

*

cu mierea toamnelor ce trec

doar din dulceaţa vieţii gust

trăgându-mi umbra la edec

cu şirul slovelor îngust,

pe masa mea în risipire

culori fantastice se-aud

şi simt atâta fericire

şi ochiul mi-i atât de ud

 *

încât din ochiul meu mai plouă

prin toamnele care se duc

mereu spre-o primăvară nouă

în care cred că-o să apuc

să beau lumina pân’ la capăt

şi cu cobzarii să tot cânt

căci numai lumea e un scapăt,

iar cântecul e veşnic sfânt:

 *

auzi cum trecerile cântă

desferecate de povară,

cum negurile se-nspăimântă,

auzi cu mine o vioară?