În curând, un nou blogger: Roman Istrati

*

În vreme ce îşi face corectura finală la cartea premeditată şi scrisă ca atare, pentru a fi lansată în vara anului 2017, poetul şi publicistul Roman Istrati, unul dintre puţinii biruitori pe care i-am cunoscut în această viaţă, mă sună şi îmi cere lămuriri despre cum se poate face un blog, pentru că ar vrea să-şi înteţească spovedirile şi în acest mod fascinant, al contactului direct cu prietenii şi cu cititorii săi.

*

I-am promis sprijin total, urmând ca, luni, să facem primii paşi, astfel ca, până pe la sfârşitul lui ianuarie, Roman Istrati să-şi poată suprima şi ultimele însingurări, el fiind un om deschis la suflet şi flămând de comunicare, nu un ursuz ca mine. Deci, în curând, o să vă pot da de ştire unde şi cum veţi putea lua legătura cu foaia astrală pentru minte, inimă şi literatură a înnăscutului poet Roman Istrati.

Vă rog să formulaţi morala întâmplării!

Monument realizat de Cezar Popescu

*

O polemică amicală, susţinută, în această seară, cu domnul Lincoln David, etnic german, mi-a amintit de o întâmplare cu Eroul Bucovinei, Ion Grămadă, pe care acesta i-o relata, într-o scrisoare, prietenului său Victor Morariu.

*

În august 1917, cu puţin înainte de a se jertfi pentru Neam şi Ţară, Grămadă plecase într-o patrulă, prin munţii Trotuşului, împreună cu doi bucovineni, care îl urmaseră în pribegie şi care, ca şi el, dacă ar fi căzut prizonieri, ar fi fost spânzuraţi, pentru că Austria îi privea pe românii bucovineni, voluntari în Armata Română, drept trădători. În drum, au întâlnit o patrulă germană şi, după un schimb violent de focuri, opt austrieci au murit pentru ţara lor, iar doi au fost luaţi prizonieri.

*

Îndreptându-se, pe căi ştiute, dar ocolitoare, spre tranşeele româneşti, Ion Grămadă, doctor în istorie al Universităţii din Viena, a intrat în vorbă cu prizonierii germani, şi ei băieţi cu carte, apoi, lângă un izvor, s-au aşezat în iarbă şi au vorbit vrute şi nevrute. În cele din urmă, Grămadă a decis să-i elibereze pe prizonieri, pentru că ar fi fost păcat să-i supună umilinţei prizonieratului pe nişte tineri atât de inteligenţi, şi s-a îndreptat, împreună cu cei doi bucovineni, spre poziţiile noastre.

*

– Deştepţi, nemţii ăştia, domnule locotenent!, a zis, în germană, unul dintre cei doi bucovineni.

– Da, a răspuns eroul. Numai că ei, spre deosebire de noi, nu mai ştiau şi altă limbă, decât germana…

*

Morala întâmplării vă rog s-o formulaţi singuri. Eu nu-mi permit să judec popoare, ci numai indivizi. Iar pe Grămadă aşa m-am priceput să-l judec, adică amplasându-i un monument “undeva în Bucovina”, dar la drumul mare. Şi nu m-au costat decât materialele (am vândut “Mărturisitorii. O istorie a scrisului bucovinean” şi le-am putut cumpăra), pentru că artistul plastic Cezar Popescu nici nu a vrut să audă de bani, mulţumindu-se cu cine ştie ce lăuntrică împăcare.