o, cum așteaptă iarna să te-aleagă
*
e cerul nopții plin de promoroacă
și crengile pocnesc de-nfrigurare
și stele învață cum să tacă
la încă o întoarcere-n ninsoare
să poți și tu să le culegi cu palma
sau, dacă vrei, cu pleoapele, cu ochii,
și să te duci cu stelele de-a valma
în visele ce-ncerci să ți le-apropii
*
și să tot chiui peste miezul nopții
ca să îți fie râsul viguros
pecetea unei cosmice adopții
când se va naște iar Iisus Hristos
și când, purificându-se pământul,
o să-ți înfășuri sufletu-n omăt
ca să te-ajute, în sfârșit, cuvântul
să te dezveți de a privi-ndărăt,
*
o, cum așteaptă iarna să te-aleagă
pe prispa clipei unic mesager
ce vestea dusă poate s-o-nțeleagă
și s-o trăiască liber: Ler, Oi, Ler!