o, cum așteaptă iarna să te-aleagă

*

e cerul nopții plin de promoroacă

și crengile pocnesc de-nfrigurare

și stele învață cum să tacă

la încă o întoarcere-n ninsoare

să poți și tu să le culegi cu palma

sau, dacă vrei, cu pleoapele, cu ochii,

și să te duci cu stelele de-a valma

în visele ce-ncerci să ți le-apropii

 *

și să tot chiui peste miezul nopții

ca să îți fie râsul viguros

pecetea unei cosmice adopții

când se va naște iar Iisus Hristos

și când, purificându-se pământul,

o să-ți înfășuri sufletu-n omăt

ca să te-ajute, în sfârșit, cuvântul

să te dezveți de a privi-ndărăt,

 *

o, cum așteaptă iarna să te-aleagă

pe prispa clipei unic mesager

ce vestea dusă poate s-o-nțeleagă

și s-o trăiască liber: Ler, Oi, Ler!