Detalii bucovinene, în opera lui Knapp (II)

*

În Bucovina de odinioară, existau două culturi diferite, ca să nu spun civilizaţii, una blamată de către români, iar cealaltă idealizată nejustificat. Una demnă de urmat, iar cealaltă osificată în preistorie, într-o matrice stilistică fascinantă pentru Lucian Blaga, dar şi pentru cărturarii Bucovinei, care, aidoma dramaturgului şi poetului poet Constantin Berariu (1870-1929), intuiau în „Oraşe“ o dezrădăcinare periculoasă din ne-timp:

*

*

Ca blestemate de vrăjmaşe pronii

Se-nfig în neam oraşele străine,

De multe limbi li-s uliţele pline

Ca-n jur de turnul vechii Babilonii.

 *

Pândesc acolo suflete haine

Cu gheare ascuţite după pradă

Când neamul vine aducând grămadă

De rod bogat muncit din mărăcine.

 *

E prin oraşe şi o boierime

Cu graiuri ca de limbă păsărească,

Din neamul nostru n-o-nţelege nime.

 *

O, Doamne, fă din nou să înflorească

Şi la boieri cuvântul din vechime

Cu înţeleapta-i vorbă strămoşească!”

            (Oraşele, Junimea literară, nr. 5-7/1927).

*

Diferenţele dintre urban şi rural nu puteau lipsi nici din opera plastică a lui Franz Xaver Knapp,  nici măcar atunci când ilustra sărbători româneşti, pentru că prăpastia se putea sesiza chiar şi în interiorul Catedralei Metropolitane din Cernăuţi, unde ţărăncile, cu straiele lor pitoreşti, şedeau stol departe de boieroaicele române:

*

*

Cernăuţii, reconstruit din temelii de către austrieci, după cum o confirmă monografia lui Alexandru Bocăneţu, a fost, încă din start, o tentativă de burg civilizator, dar care s-a transformat rapid într-o insulă, refuzată invidios de ruralitatea bucovineană, şi de către cea românească, şi de către cea slavă. Iar în iconografia lui Knapp, în care aparent se ciocnesc două identităţi urbane, străinii şi înstrăinaţii, se manifestă o netrucată afecţiune faţă de românescul cernăuţean, mai ales în acuarela despre Boboteaza cernăuţeană, care contrastează, în veşmintele aceluiaşi tip de civilizaţie, cu autriacismul acuarelei cu fosta Uliţă Mare a noii capitale a nordului moldav:

*

*

„Uliţa mare la Cernăuţi”, foaie litografiată de artistul H. Wolf, reprezintă strada de azi Regele Ferdinand, văzută din faţa vechii clădiri a comandantului militar de atunci, azi Cercul subofiţerilor; Knapp a fixat în această vedere momentul când generalul comandant, însoţit de doi adjuncţi, soseşte călare în faţa clădirii. Ofiţerul de serviciu dă raportul, garda de la poarta de intrare prezintă arma. Din piaţă, grăbeşte, la vale, în trap, o caleaşcă, trasă de opt cai, înhamaţi înaintaşi, cu lachei pe capră şi în spate, însoţită de doi arnăuţi. Nu lipsesc nici negustorii evrei, cu iamurcă în cap, cu sacul în spate şi cu mâinile pline de mărfuri; altul, cu coşul la gât, discutând afacerile încheiate şi pornind la altele noi” (Petre Luţa).

*

În contrast aparent, acuarela cu sărbătoarea Bobotezei, scoate la iveală o elită românească, din care nu lipsesc personaje remarcabile, pe care Knapp avea să le imortalizeze în minunate portrete individuale:

*

*

„Sinţirea apei din Cernăuţi la sîrbarea arătaerei domnului”, ultima foaie, şi aceasta fără indicarea artistului litograf, una din cele mai frumoase şi răspândite, reprezintă serbarea Iordanului, aşa cum s-a celebrat, de peste o sută de ani, în aşa-numita piaţă a „Fântânei Turceşti”, în faţa vechii Biserici Domneşti a Cernăuţenilor, ridicată din lemn de stejar, în anul 1789.

*

Cât cuprinzi cu ochii, bisericuţa de lemn, casele cartierului vechi al oraşului, dealul viilor, valea Prutului şi pădurea din fund, sunt înţepenite în omăt: e gerul Bobotezei. Au sosit la procesiune, în frunte cu icoanele sfinte, crucile, praporii şi drapelele breslelor, însuşi Episcopul, înconjurat de un sobor de preoţi, preşedintele ţării, în mare ţinută, înalţi demnitari, boieri şi popor.

*

În piaţa din faţa bisericii este aşternută cetină, care să servească drept covor uriaş, pe care este aşezată masa altarului şi o cadă mare cu apă; pe acest covor natural vor sta, mai feriţi de ger, slujitorii altarului şi credincioşii adunaţi în timpul ceremoniei lungi a sfinţirii celei mari a apei.

Episcopul Eugeniu Hacman cufundă crucea cea mare în apă şi o sfinţeşte.

*

Piaţa din spatele preoţilor şi curtea bisericii sunt pline de popor, care asistă la sfânta slujbă şi aşteaptă, cu evlavie, să-şi scoată apa sfinţită.

În colţul turnului clopotniţei, un pălimar dă drumul unui săcăluş şi un pluton de cătane împărăteşti, în ţinută de paradă, asistă, cu arma la picior.

*

După obiceiul pictorilor din renaştere, preluat, mai târziu, şi de pictorii olandezi, pe care Knapp îi cunoştea, desigur, foarte bine, din timpul studiilor sale, el plasează, în acest tablou, persoane proeminente ale timpului şi cunoscuţii săi personali: se recunoaşte figura Episcopului Eugeniu Hacman, în apropierea căruia stă preşedintele ţării, contele Rothkirch, în mare ţinută, iar în colţul din stânga se văd boierii români Eudoxiu Hurmuzachi şi poetul Dimitrie Petrino, ambii în frac, cravată şi mănuşi albe, cu jobenele în mâini, înveliţi în blănuri lungi. În faţa lor, compozitorul Carol Mikuli, cu care pictorul era împrietenit” (Petre Luţa)

*

*

Imaginile litografiilor lui Knapp au fost făcute după cele ale luiAlexis Zaloziecki, puse la dispoziţia lui Petre Luţa, iar textele explicative, traduse de Luţa din germană, au fost scrise de profesorul lui Eminescu, poetul Neubauer. În Bucovina mai existau, în 1943, încă două colecţii cu litografiile lui Knapp, una la Universitate, şi alta în posesia protopresviterului Eusebiu Procopovici. În clipa de faţă, singura colecţie despre care se ştie că există este cea de la Arhivele Statului din Suceava.

*