ZICĂLAȘII: Colinde de peste veac
*
învață să renaști din noaptea sfântă!
*
învață să renaști din noaptea sfântă
și lunii cerei mâna pe vecie
ca să auzi planetetele cum cântă
când îți învață sufletul să fie
doar un alean al soarelui dreptății
care-ți pulsează-n vene vertical
și dă-i un brânci sonor singurătății
ca să te muți întreg în ideal,
*
chiar dacă mâine te-or urca pe cruce
despovărații sacrei mântuiri,
căci calea lor spre nicăierea duce
din resemnarea anticei ursiri,
iar ei refuză să-ți mai fie frați,
căci robii cu robia se-mpăcară
și zornăie din lanțuri fascinați
de ruginirea care-i împresoară,
*
abandonează-i, deci, în amintiri,
și-n vreme ce planetele descântă
fereastra clipei cu ademeniri,
învață să renaști din noaptea sfântă!
„Dacă ne vom guverna singuri…”
*
Exista, prin secolul al XIX-lea, un boier moldovean, Nicolae Istrati, cu notorietate europeană, pentru că era un om instruit și tocmai devenise Marele Maestru al Lojei vieneze „Cele trei acvile”. La Rotopănești, lângă Fălticeni, unde își avea castelul, durase o universitate, angajând profesori de prin Elveția și Austria, printre studenți numărându-se și Matei Millo, viitorul mare actor și dramaturg. Când descoperea copii de țăran inteligenți, elibera din iobăgie întreaga familie, pe care o și înzestra cu animale și pământ, numai ca să-și lase băiețelul la școală. Părinții se resemnau, de parcă și-ar fi sacrificat odrasla, pentru că din vremuri vechi, după cum mărturisea și Dimitrie Cantemir, românii urau cartea, „care e pentru popi” și care unui om normal i-ar putea cauza „bolunzirea”. Cu profesorii europeni ai lui Nicolae Istrati aveau să se facă, apoi și pe bune, Universitatea din Iași și liceul lui Bașotă, de la Pomârla.
*
Marele păcat patriotic al boierului de la Rotopănești era antiunionismul, pentru că nu pricepea și pace de ce ar avea nevoie moldovenii de unirea „cu țiganii de la București”.
– Ca să ne eliberăm de sub turci!, i-au explicat, cu unison patriotic, în vara anului 1858, Cuza și Kogălniceanu, în vreme ce Kogălniceanu trăgea pofticios cu ochii la tânăra nevastă a gazdei, pe care, de altfel, curând avea s-o ia de nevastă.
– Vreți să scăpați de turci? De ce nu ați spus așa, de la început! Uite, plec la Viena și, în două luni, vă obțin independența… Dar voi îmi promiteți că, după aceea, mergeți cu mine la Londra?
– Ce să facem la Londra?!, s-au nedumerit galactic și Cuza, și Kogălniceanu.
– Să cerem să devenim colonie britanică; pentru că, dacă ne vom guverna singuri, ne ia mama dracului!…
*
Mi-am amintit de profeția antiunionistului Nicolae Istrati, ieri, înainte de concertul de colinde (nu de cântece de stea, vifleimuri și pricesne) al Zicălașilor, când Tiberiu Cosovan ne-a adus vestea că vom avea ca premier o turcoaică. Mișto: președinte – un neamț protestant, premier – o turcoaică mahomedană! Se putea cu niscaiva englezi, cum propunea Nicolae Istrati, dar se vede treaba că pentru Dragnea Londra e Istanbulul. Poate că va fi bine. Sperăm că va fi bine. Dar, până una-alta, haideți să învățăm, împreună, măcar formulele de salut: „Sabah hair olsun!” – „Alah run olsun!”. Fie-vă senină dimineața! – Dumnezeu să vegheze și diminețile tale!
*
Dar, oare, bunul Dumnezeu se mai uită la de milenii pângăritul rai pământesc, numit, încă, România?
Am fonotecat 40 de colinde vechi. Ce urmează?
*
Astăzi, la etajul I al Palatului Administrativ din Suceava, durat de vrednicul primar Franz Ritter Des Loges, în vremea culegerii colindelor, prin Bucovina, de către Alexandru Voevidca, am fonotecat 40 de colinde vechi ale valahilor, iar peste vreo două zile vor putea să le asculte şi să le vizioneze toţi doritorii. Apoi, ce va urma? Câteva colinde, cu sonorităţi spectaculoase, vor fi luate de interpreţi de folclor şi folosite ori cu textul bisericesc fals de pe la 1880-1900, ori cu contrafaceri şi mai păguboase, însăilate de o ţaţă folcloroasă din Botoşani. Şi, încet, încet, iar se va depune, gros şi pentru totdeauna, colbul uitării peste moştenirea noastră identitară multimilenară.
*
Există, totuşi, şi textele autentice ale străvechilor colinde valahe (le-am reprodus în cartea, lucrată împreună cu Aurelian Ciornei, “Veniţi, de vă veseliţi!”) şi se pot identifica, dar numai în condiţiile în care chiar i-ar păsa cuiva de identitatea noastră şi de moştenirile care consacră această identitate. Practic, la câte mărturii vechi, ba chiar şi mai recente, adică medievale, există despre ceremoniile de primăvară, de la începutul lunii mai, lesne şi cu cheltuială puţină, eventual şi pe fundamentul “Horei de la Bucşoaia”, s-ar putea recupera ceremoniile străvechi, din care s-au concretizat Misterele Eleusine. Dar cu cine să o faci? Cu Franz cav. Des Loges nu se mai poate, că-i de piatră.
*
Dumnezeule, ce colinde a avut Bucovina!
*
Astăzi, de la ora 16, până recent, am ascultat melodiile celor 40 de colinde vechi valahe, culese din întreaga Bucovină de Alexandru Voevidca şi am înţeles că Pitagora a avut dreptate, atunci când susţinea că sufletul omenesc reverberează, mereu şi mereu, de ecouri astrale. Colindele adevărate şi cu adevărat strămoşeşti sunt pure, armonioase şi doldora de lumină. Iar pe la anii 1900, deşi unele dintre cântările legii din strămoşi primiseră neîndemânatece texte bisericeşti, încă îşi păstrau armoniile ancestrale, cele despre care mărturisea Pindar, cel care ştia că arhaic înseamnă primordial şi nicidecum rudimentar, primitiv – doba şi fluierul în îngustimea imaginativă a folcloriştilor.
*
Atmosfera a fost incredibilă. Veselă, dinamică, revigorantă (Petrică Oloieru cântă, de data asta, la… zurgălăi şi clopoţei; şi o să vedeţi cât de inspirat a fost!). Intrau colindele datinii în fiecare celulă a trupului şi a sufletului. “Scoală, scoală, găzduliţă!”, de pildă, încă nu avea adaosul melodic bisericesc “Asta-i seara, seara lui Crăciun”, ci păstra, încă, invocaţia vibrantă, prin care Luna (Alba sau Crăiasa Zăpezii), care şedea la “gherghesul” primăverii şi cosea, este rugată să facă “lumină mai frumoasă / să se lumineze-n casă”, adică pe pământ. Celelalte colinde ancestrale (am avut dreptate, când am presupus, apoi argumentat menţinerea melodiilor şi falsificarea doar a textelor) sunt altceva decât cele de astăzi, au prospeţime, purifică, vindecă. Uneori, par cântece de dragoste (“curvăsăreşti” – cum scrie în prefaţa catavasierelor ortodoxe), alteori nişte hore cosmice ale neauzitelor planete, cum preciza acelaşi Pitagora.
*
Mâine, de la ora 13, în incinta Palatului Administrativ din Suceava, vom filma concertul acesta cu “Colinde de peste veac”. Fără sumane sau bundiţe de dihor, în hainele noastre de fiecare zi (sper să vie Răzvan Mitoceanu cu flaneaua de astăzi, în care omul de zăpadă are nas aplicat! – deh, tată de trei fecioraşi!), iar concertul se va desfăşura fără fasoane, inclusiv cu numărări de ritmuri ale pauzelor şi, dacă Răzvan, Ionuţ şi Mihăiţă vor dori, ca şi astăzi, să cânte şi vocal ultima colindă, eu m-aş bucura. Pentru că asta a însemnat şi repetiţia de astăzi şi va însemna şi concertul de mâine: o dezintoxicare de hruscisme şi de priceasno-folcloroase. Şi, desigur, o închinare memoriei strămoşilor şi vrednicului întru memorie Alexandru Voevidca.
*
