Datina, Gloriile Soarelui și bucata de slănină

*

În toate culturile străvechi ale omenirii, Soarelui îi revine gloria de a fi arat și semănat primul, plugul (cuvânt celtic) sau atratru (cuvânt latin, din care descinde „arătura”) având origine celestă, fiind „fiul” (creația) Soarelui și al primăverii Maya, numită prințesa de pe fluviul Borysthenes (Nipru) într-o legendă străveche, preluată și de Herodot, „părintele istoriei” susținând că, „mai întâi, în ținutul acesta, pe atunci pustiu, s-a ivit un om cu numele Targitos. Părinții acestui Targitos – spun ei, povestind lucruri cărora eu nu pot să le dau crezare, dar așa povestesc ei – ar fi fost Zeus și o fiică a fluviului Borystenes. O atare obârșie ar fi avut, deci, Targitos, iar el, la rândul lui, a avut trei fii, pe Lipoxais, pe Arpoxais și pe Galaxis”[1]. Targitos, adică Tarkit-Anu (Sfântul Cer), care îl includea pe Zeus (Deaus, adică cerul zilei), este, deci, tatăl Plugului de Aur (Lipoxais), al Brăzdarului de Aur (Arpoxais) și al Proțapului de Aur (Galaxis), primul arat și semănat, săvârșit de Sfântul Soare, făcându-se pe Calea Cea Demnă de Admirațiune a Zeilor, care ducea din capitala civilizației boreale, Piroboridava (lângă Tecucii de astăzi), de-a lungul monumentelor megalitice, numite, în veacurile XVIII-XIX, când încă mai existau, Cheile Bâcului, până la Don. Deci, de-a lungul raiului pământesc, Paradesha sau Airyana Vaejo-Vaija, numită și „pământul de sub Ursă”, adică Varâha, din care aveau să fie izgoniți, de către „șarpele înghețului” (frigul polar, care venea dinspre Constelația Dragonului, care arată nordul), protopărinții BaBa, pe care, biblic, îi numim Adam și Eva.

*

De la mitul acesta, al Sfântului Cer (Sfântului Soare) și al arăturii și semănăturii primordiale pornește alegoria cosmică, pe care, până de curând, noi, românii, încă o mai păstram, prin varianta culeasă de Vasile Alecsandri, în care existau doar două falsificări voite: „badica (bătrân înțelept, în greaca veche) Troian” (numai troienii balcanici slujeau în templele solare și se numeau, ca și muntele Ceahlău, pioni; la presiunea lui Asachi muntele Pionul avea să devină Ceahlău); și al doilea fals, impus tot de Asachi, vizează personificarea „d’ochioșicăi” neveste a troianului, din oacheșă în Dochia. În rest, epicul alegoriei astrale se păstra apropiat de epicul Cântecului XVIII, versurile 547 și următoarele, din „Iliada” lui Homer, deși chiar și în această mărturie veche nu avem parte de o alegorie cosmică, ci de un epic pământesc, în care „stăpânul” este, de fapt, „Dominus”, stăpânul zeilor sau, cum se zice pe la noi, Dumnezeu:

*

„Zeul închipuie apoi un mare ogor cu pământul

Moale şi gras şi de trei ori brăzdat şi pe dânsul cum ară

Mulţi arători şi jugari şi-i mână-ntr-o parte şi alta,

Iar la întors înapoi, îndată ce-ajung la răzoare

Vine un om după ei şi le-ntinde paharul

Şi le dă vin desfătos. După asta se-ntoarnă la brazdă

Dânşii, din nou se încoardă să-şi ducă la capăt aratul.

Glia, măcar că-i de aur, în urmă-i negreşte şi pare

Ca un pământ răscolit. Şi-aceasta fu mare minune.

Mai izvodeşte şi-o holdă frumos răsărită, pe unde

Seceri tăioase ţiind tot seceră lanuri argaţii,

Dese poloage cad şi s-aştern rânduite pe brazde;

Alte malduri le-adună, fac snopi şi le leagă cu paie,

Trei legători se tot străduie în măldurit. După aceia

Vin copilandri, mănunchiuri strâng şi pe braţe le cară

Şi la legat le predau, iar la mijloc tăcut e stăpânul;

Stă cu toiagul pe-o brazdă şi caută vesel la dânşii“.

 *

Fără îndoială că, datorită înlesnirilor pe care le oferă, astăzi, tehnologia, s-ar putea reconstitui, în bună parte, ceremoniile maiale, din care fac parte colindele cântate (toate închinate Lunii și Constelațiilor parcurse de Soare), colindul scandat (închinat gloriei Soarelui de a fi arat și semănat primul) și jocurile cu măști (malăncile – toate închinate constelațiilor din emisfera nordică și templului solar, care este muntele), din care aveau să se desprindă enigmaticele Mistere Eleusine. Recuperând elemente ale Datinii, cred că am săvârși recuperări de metafizic (nu vedeți că, datorită invocațiilor primăvăratice ale colindelor, de ani buni nu mai avem zăpadă de Crăciun?), dar și de totemism inițial și inițiatic al tuturor neamurilor europene.

*

Dar nu de Datină au nevoie stăpânitorii clipei, ci de circ ieftin, în care zevzecii căminelor culturale falsifică totul cu aplomb, invocând „o bucată de slănină / cât capota la mașină”, spre amuzamentul tâmp al aleșilor noștri, care se adapă cumplit de păgân din zoaiele vremelniciei. Din păcate.