Dumnezeule, ce colinde a avut Bucovina!

*

Astăzi, de la ora 16, până recent, am ascultat melodiile celor 40 de colinde vechi valahe, culese din întreaga Bucovină de Alexandru Voevidca şi am înţeles că Pitagora a avut dreptate, atunci când susţinea că sufletul omenesc reverberează, mereu şi mereu, de ecouri astrale. Colindele adevărate şi cu adevărat strămoşeşti sunt pure, armonioase şi doldora de lumină. Iar pe la anii 1900, deşi unele dintre cântările legii din strămoşi primiseră neîndemânatece texte bisericeşti, încă îşi păstrau armoniile ancestrale, cele despre care mărturisea Pindar, cel care ştia că arhaic înseamnă primordial şi nicidecum rudimentar, primitiv – doba şi fluierul în îngustimea imaginativă a folcloriştilor.

*

Atmosfera a fost incredibilă. Veselă, dinamică, revigorantă (Petrică Oloieru cântă, de data asta, la… zurgălăi şi clopoţei; şi o să vedeţi cât de inspirat a fost!). Intrau colindele datinii în fiecare celulă a trupului şi a sufletului. “Scoală, scoală, găzduliţă!”, de pildă, încă nu avea adaosul melodic bisericesc “Asta-i seara, seara lui Crăciun”, ci păstra, încă, invocaţia vibrantă, prin care Luna (Alba sau Crăiasa Zăpezii), care şedea la “gherghesul” primăverii şi cosea, este rugată să facă “lumină mai frumoasă / să se lumineze-n casă”, adică pe pământ. Celelalte colinde ancestrale (am avut dreptate, când am presupus, apoi argumentat menţinerea melodiilor şi falsificarea doar a textelor) sunt altceva decât cele de astăzi, au prospeţime, purifică, vindecă. Uneori, par cântece de dragoste (“curvăsăreşti” – cum scrie în prefaţa catavasierelor ortodoxe), alteori nişte hore cosmice ale neauzitelor planete, cum preciza acelaşi Pitagora.

*

Mâine, de la ora 13, în incinta Palatului Administrativ din Suceava, vom filma concertul acesta cu “Colinde de peste veac”. Fără sumane sau bundiţe de dihor, în hainele noastre de fiecare zi (sper să vie Răzvan Mitoceanu cu flaneaua de astăzi, în care omul de zăpadă are nas aplicat! – deh, tată de trei fecioraşi!), iar concertul se va desfăşura fără fasoane, inclusiv cu numărări de ritmuri ale pauzelor şi, dacă Răzvan, Ionuţ şi Mihăiţă vor dori, ca şi astăzi, să cânte şi vocal ultima colindă, eu m-aş bucura. Pentru că asta a însemnat şi repetiţia de astăzi şi va însemna şi concertul de mâine: o dezintoxicare de hruscisme şi de priceasno-folcloroase. Şi, desigur, o închinare memoriei strămoşilor şi vrednicului întru memorie Alexandru Voevidca.

*