Cu Radu Bercea am terminat-o. Ne vedem la lasări

Exact aşa va arăta opera tipografică de căpătâi a pictorului şi martirului Radu Bercea. Opera care îl reprezintă pe de-a-ntregul, în complexitatea stilurilor şi novaţiilor lui de om care arde la ambele capete, ca să recupereze timpul netrăit, timpul celor care l-au umilit şi oropsit.

În 22 februarie, de ziua de naştere a lui Răzvan Mitoceanu şi a mamei lui Petrică Oloieru, voi merge cu Zicălaşii la Gura Humorului, din drag de Radu Bercea şi de opera lui ca o lumină înlăcrimată. Chiar nu aţi băgat de seamă cât de tămăduitor lăcrimează lumina?

Jurnalism No Comments Feb 7

Mâna lui Damaschin (II)

Pentru că am văzut că interesează subiectul, transcriu mai departe paragrafele cărţii „Mâna lui Damaschin”, publicată, la Iaşi, în 1830 şi semnată de monahul Antonie:

„Ce găsim cu crugul Lunii?

§ 12. Găsim temelia, punând la crugul I, în vârful degetului E, temelia 14, şi adăugând câte 11, iar numai la crugul 16 adăugând 12, unde este temelia 26, şi făcând suma ce este mai puţin de 30, şi ce trece peste 30, aceea se numără sau se pune la crug, iar 30 se leapădă.

Pentru ce crugul Lunii se suie numai până la 19 şi mai mult nu?

§ 13. Pentru că, dacă s-ar sui mai puţin de 19, n-ar veni, la crugul I, temelia 14 şi iarăşi s-ar sui mai mult, apoi ar fi ca şi cel dintâi.

Ce găsim cu temelia?

§ 14. Unde va sta numărul temeliei, îndărăt numărând (vezi § 19), acolo va fi centrul sau naşterea tuturor luminilor lunilor ale anului aceluia, de la mart 1, până la sfârşitul lui februarie, acolo va fi şi Faska (vezi § 16).

Câte trepte are Faska?

§ 15. Are 19. Se socoteşte până la martie 1, în vârful degetului E al mânii stângi, şi se suie până la aprilie 18, în vârful degetului D. Ia seama că nu pe toate încheieturile se face centrul Faskăi sau naşterea luminilor. Ia aminte cu de-amănuntul şi cată temelia la câte zile martie sau aprilie va fi Fasca după aşezări (vei § 20).

Cum găsim centrul temelie şi ziua?

§ 16. Călărind de la G îndărăt, găsim ca stea numărul temeliei anului acestuia.

Cum găsim începutul sau naşterea luminii a fieştecărei luni?

§ 17. Unde s-a împlinit numărul temeliei, acolo este centrul; numără dară, de la martie şi vârful degetului D, până la centru şi vei afla naşterea luminii lui martie, aproape a lui aprilie, de la cealaltă încheietură. Asemenea vei urma la toate lunile, numărând de la încheietura de rând a fieştecărei luni şi vei afla naşterea luminilor.

§ 18. Se întâmplă uneori, într-o lună, două naşteri, când, numărând, stai la una; atunci luna în temelia aceea are două naşteri, afară de februarie. De vrei să ştii şi ştirbiri ale fieştecărei lumini, ştiind în câte zile s-au născut, numără înainte (vezi § 19), de la rădăcina din afară a degetului B. Nu dinainte s-au născut, ci de la numărul celălalt de rând, până la slova G şi, în câte vei afla acolo, într-atâtea va fi naşterea luminii aceea.

Ce este a număra îndărăt şi ce înainte?

§ 19. Pentru că în două feluri se numără meşteşugul mâinii: 1). înainte este când, urmând după slovele buchiilor, începând de la A, sfârşeşti la rădăcinile cele dinlăuntru ale degetelor, şi începi de la rădăcinile cele din afară ale lor; 2). Iar îndărăt, când numeri de la slova G sau de la Î, sfârşind la rădăcinile cele din afară şi începând de la cele din lăuntrul lor.

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Feb 7

a doua oară-n palma lui Hristos

un timp cu măşti a troienit pe-aici

şi nimeni nu mai ştie cine este

când trece ura scăpărând din bici

spre bezna de dincolo de fereste,

iar în noian de neguri se ascund

nescrise cărţi şi pururi împietrite,

vai, mamă, cât de sigur mă scufund

în timpul care zornăie cuţite

încât mă tem, privind înspre copaci,

că nu cioplesc lăuntric primăvara,

când cerul cenuşiu îmi strigă: taci

şi-ascultă cum se prăbuşeşte ţara

sub viscolul cumplit de disperări,

sub ghilotina timpului buimac!;

vai, mamă, câte-nsingurări

se mai preling pe-alături şi le tac,

iar pe afară disperarea suie

înspre înaltul vremii neguros,

dar cui să-i pese că tot batem cuie

a doua oară-n palma lui Hristos?

Poezie de ion dragusanul No Comments Feb 7

Mâna lui Damaschin (I)

Menţionată, în istoria culturală a Bucovinei drept ştiinţă (Teodor Racoce scria în memoriile adresate autorităţilor vremii: „posed ştiinţa Mâna lui Damaschin”), tipăritura „Mâna lui Damaschin / acum întâie oară într-acest / chip dată în tipar. // Cu blagoslovenia prea sfinţitului / Mitropolit Sucevii şi Moldovii / Kiriu Kir Veniamin / Costachi // şi alcătuită în scurt de iubitorul / înaintării de ştiinţe, al neamului / Romanesc / smeritul monah Antonie / cu a căruia cheltuială s-a şi tipărit // în tipografia Sfintei Mitropolii, în Iaşi, anul 1830”, mi-a atras atenţia, fiind curios să aflu despre ce e vorba în cărticica atât de celebră odinioară. Că aşa mi-i firea: până nu văd cu ochii şi nu judec singur, nu mă pronunţ, convins fiind că e mai bine să mă înşel singur, decât să mă mai las minţit de alţii.

Tipăritura din 1830, asupra căreia deja m-am dumirit, începe cu un fel de „precuvântare” a monahului Antonie, pusă sub semnul grafic al eclipsei, în care înfloriturile biblice îşi au farmecul lor, mai ales acum, după aproape două sute de ani de necurmate dezrădăcinări: „Fiindcă bine primită a fost darea celor doi bani ai văduvei, şi că nu s-a lepădat osârdia lucrătorului de pământ, ce a adus împăratului apă cu pumnii mâinilor, luându-mă şi eu de la această îndrăzneală, iată, pui înainte această mică osteneală a mea, spre întrebuinţarea celor ce vor voi, cu lesnire, a învăţa meşteşugul Mâinii lui Damaschin, care tuturor de obşte fiind folositoare, mai vârtos încă celor Bisericeşti de folos şi laudă.

Eclipsele din fruntea predosloveniei

Pentru că învăţătura acestui meşteşug poate da o lesnire cuprinzătoare, fără greşeală a nimeri şi a afla drept orişice ai voi, nu numai în anul curgător, ci ori la ce an înainte sau îndărăt, măcar peste o sută sau şi peste o mie de ani, ce au trecut sau ce urmează, mai cu lesnire şi fără greşeală decât acel cu carte, de vei voi, poţi afla crugul Soarelui şi al Lunii, slova Pascaliei, Paştele şi toate celelalte de peste an sărbători.

Primiţi, dar, aceasta ca un calendar bisericesc, ce slujeşte pe toţi anii, până în sfârşitul veacului, preţuind voinţa, iar nu putinţa a celui ce, cu aceasta, rămâne al dragostei Voastre plecat, / Antonie, Monah”.

Supleţea neaşteptată a frazării, în această scurtă prefaţă, m-a îndemnat să purced mai departe, pe urmele monahului Antonie, interesat de „ce este Mâna lui Damaschin” şi translatând paragrafele şi tabelele lămuritoare, începând cu capitolul „Reguli despre Mâna lui Damaschin”:

„Ce este Mâna lui Damaschin?

§ 1. Este ştiinţa aceea prin care aflăm sărbătorile sau Pascalia, la fieştecare an, pe încheieturile degetelor.

Ce trebuie la acest meşteşug?

§ 2. Trebuie să ştie, mai întâi, crugul Soarelui şi al Lunii; crugul soarelui se începe de la 1 şi merge până la 28. Şi al Lunii începe tot de la 1 şi merge până la 19.

Iar dacă n-ar şti cineva să le afle pe acestea în vremi trebuincioase?

§ 3. Să însemneze aşa: De la începutul lumii, până la Naşterea lui Hristos – ani 5508. Adăugăm şi anul mântuirii, 1830 (deci, anul curent – în cazul nostru, 2017), ce se face 7338 (în cazul nostru – 7525), această sumă împărţindu-se prin 28, rămăşiţa ce va rămâne va fi crugul Soarelui, iar nerămânând nimic, va fi 28 (în cazul nostru, 7525 : 28 = 268, cu „rămăşiţă” 21; deci 21 este crugul Soarelui). Asemenea, împărţindu-se la 19, ce va rămâne este crugul Lunii (în cazul nostru, 7525 : 19 = 380, cu rest 15; deci, crugul Lunii este 15). De la semnul acesta ☼ se începe, totdeauna, la cele următoare.

Ce găsim cu crugul Soarelui?

§ 4. Găsim mâna anului, urmând crugului până la 7. Însă la fiştecare Bisect adăugând una sau la degetul B (Socoteşte că la cele 7 încheieturi ale degetului B sunt, totdeauna, bisecturi, care este când este crugul Soarelui).

NOTĂ: pentru că tabelul acesta vă poate încurca mai mult decât dumiri, am să vă arăt cum sunt dispuse cifrele acestea pe mâna dreaptă, pe dinafară şi pe dinăuntru:

Pentru ce crugul Soarelui merge până la 28?

§ 5. Pentru că, bisecticeşte, de 4 ori cele 7 ale mâinii anului sunt 28, care este că, la crugul 28, se împlinesc cele 7 ale mâinii anului în bisect, deci dacă vei socoti crugul 29, vei afla ca şi pe cel dintâi. Socoteşte şi aceasta, că fieştecare deget împlineşte numărul 7, de unde 28 şi cu 7, cele ce lipsesc, se fac 35, care sunt treptele Pascalii (vezi § 7).

Ce găsim cu mâna anului?

§ 6. Mâna anului, dacă o vom uni cu impacturile celor 12 luni, vom afla începutul sau ziua întâia a fieştecărei luni şi iarăşi, dacă o vom număra la centrul temeliei (vezi § 16), vom afla la câte zile mari vor fi Paştele.

Câte trepte are Paştele?

§ 7. Are 35. Se pogoară până la martie, în 22, şi se suie până la aprilie, în 25 (vezi § 5), precum se vede la mână (vezi § 21). Crugul soarelui şi al lunii, mâna anului, temelia şi impacturile se încep de la martie şi se sfârşesc la sfârşitul lui februarie.

Cum găsim treapta fieştecărei luni?

§ 8. Cu cea mai de jos îndeletnicire:

Mâna anului şi treptele merg până la şapte (în textul slavon sunt numite „epakgile” – n. n.), pentru cele şapte zile ale săptămânii.

Ce arată treptele celor 12 luni?

§ 9. Treptele sunt rânduite ca o bază sau temei, ca totdeauna, printrînsele să se afle începutul sau zilele întâi ale tuturor celor 12 luni ale anului.

Cum găsim ziua întâi a fieştecărei luni?

§ 10. Uneşte mâna anului, a anului cerut, cu treapta lunii cerute, şi numără de duminică pe încheieturile unuia din degete, până se va împlini numărul, şi acolo va fi ziua întâi a lunii pe care o cauţi. Praznicele şi sărbătorile care nu se schimbă din ziua lunii le vei afla în acea zi a săptămânii în care se întâmplă numărul înainte pe încheietură, de la ziua întâi a lunii, până la sărbătoarea însemnată.

Cele şapte zile ale săptămânii le numără (numărarea, în meşteşugul mâinii, se înţelege şi când socoteşti zilele, săptămânile şi lunile pe încheietură) pe cele şapte încheieturi ale degetelor, începând de la rădăcina Duminică (vezi § 23).

Unele luni au 30 de zile, iar altele 31.

§ 11. Plecând al doilea şi al patrulea deget al mâinii stângi, numără de la degetul a., de la martie, ştii care din luni vor cădea pe degete; cele ridicate au câte de zile, iar care vor cădea pe cele plecate, acelea au câte 30, afară de februarie, care are 28, iar în bisect 29, pentru că şi anul are 365 de zile, iar în bisect 366. Bisectul se înţelege când la sfârşitul lui februarie, şi mai mult nu”.

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Feb 5

Acolo unde există har, există şi memorie

Fără a avea un precedent în publicistica naţională, cartea „Alexandru Bidirel, ultimul mare lăutar de la Stupca”, scrisă de tânărul violonist şi profesor al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, Mihai Cotos, vesteşte o personalitate inconfundabilă a culturii bucovinene, iniţiată în profunzimile culturii naţionale prin ucenicia în grupul folcloric „Balada Bucovinei” şi desăvârşită prin studiile universitare, săvârşite la Chişinău, în cadrul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Facultatea Artă Instrumentală, Compoziţie şi Muzicologie, Catedra de muzică populară, unde şi-a susţinut lucrarea de licenţă sub coordonarea ştiinţifică a redutabilului dr. lector univ. Nicolae Slabari.

Pusă, inspirat, sub aura lui George Enescu şi a îndemnului său de a le rămâne pururi recunoscători celor care „ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o preţuim”, pentru că păstrătorii de melos românesc, lăutarii veacurilor anterioare, „ne-au dezgropat-o, au trecut-o şi au dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: cântecul”, cartea profesorului Mihai Cotos înseamnă o făptuire superbă a îndemnului enescian, o recuperare interesantă şi de legendă lăutărească, şi de melos tradiţional, dar şi de tehnici interpretative lăutăreşti, descifrate trudnic, după transformarea melodiilor în partituri şi descoperirea, cu vioara şi arcuşul, a tehnicilor moştenite din tată în fiu de o faimoasă familie de lăutari bucovineni din Stupca, familia Bidirel. Iar decriptarea tehnicilor străvechi de interpretare, aduse la o perfecţiune de referinţă sub arcuşul lui Alexandru Bidirel, poate fi de folos generaţiilor viitoare de violonişti, în păstrarea unui autentic bucovinean inconfundabil şi prin utilizarea unor virtuozităţi moderne, de care s-a folosit ultimul Bidirel din necesitatea de a valorifica la maximum şi calităţile instrumentului, din ce în ce mai performant şi mai inepuizabil în posibilităţi.

În planul legendei lăutăreşti, povestea începe în copilăria lui Ciprian Porumbescu, geniul de la Stupca fiind fascinat de lăutăria inconfundabilă a Bidireilor şi descoperindu-le arta odată cu băiatul de lăutar, de aceeaşi vârstă cu el, Ion Bidirel, căruia avea să i se spună, când va deveni celebru, „Nagâţ”, violonist înzestrat şi născocitor de cântece şi de hore minunate, care încă mai supravieţuiesc în folclorul bucovinean. Alexandru Bidirel, fiul violonistului şi trompetistului Vasile Bidirel, a deprins tainele viorii de la unchiul său, Ion, care l-a şi crescut, după ce tatăl său s-a stins pe neaşteptate.

În tainiţele oricărui cântec zac amărăciuni şi dureri mocnite, pe care lăutarul le zăvora, de-a lungul veacurilor, sub zâmbetul împietrit de nevoia de a-i bucura pe alţii. Lăutarul se rostea cu sufletul, şiroindu-l printre degetele îndemânatece, cu care împărţea fărâme de nectar îngerilor. Simţi organic amestecul dumnezeiesc de suferinţă şi de bucurie, definitoriu pentru arta muzicală naţională a românilor, lecturând cartea tânărului profesor Mihai Cotos. Carte care freamătă, care caută şi află, care îndreptăţeşte şi obligă. Carte pecete şi carte arcuş de vioară.

Structurată pe trei capitole exhaustive, „Personalitatea Alexandru Bidirel, în contextul evoluţiei muzicii tradiţionale româneşti din secolul XX”, „Repertoriul lăutarului Alexandru Bidirel: istoriografie, unele particularităţi ritmice, melodice şi arhitectonice” şi „Unele particularităţi stilistice în repertoriul folcloric al lăutarului violonist Alexandru Bidirel”, încadrate de o „Introducere” şi o „Încheiere”, cartea lui Mihai Cotos analizează opera ultimului mare lăutar de la Stupca, Alexandru Bidirel, încadrând piesele ritualice şi ne-ritualice ale materialului audio „A virtuoso of the violin Alexandru Bidirel: TRÉSORS FOLKLORIQUES ROUMAINS”, editat de Casa de discuri „Electrecord”, în 1974, în „melodii din clasa „Hora mare”, „Hora-bătuta”, „Bătuta-Brâu”, „Sârba”, „Geampara” şi Melodii de tipul doinei şi al derivatelor acestora: de origine instrumentală; de origine vocală”, iar această grupare pe teme nu doar de tehnici instrumentale, ci şi pe teme care ţin şi de istoria şi filosofia culturii, îi permit tânărului autor să descifreze, să-şi însuşească, să explice şi să-i iniţieze şi pe alţii în tehnicile interpretative ale ultimului mare lăutar violonist din Bucovina.

La doar 24 de ani, violonistul şi profesorul de vioară Mihai Cotos îşi conturează îndreptăţirea la o strălucită carieră prin asumarea unor legendari antecesori şi prin preluarea şi încredinţarea tehnicilor lăutăreşti străvechi. Iar viaţa m-a învăţat că doar acolo unde există har, există şi memorie (I. D.).

Cronici sentimentale No Comments Feb 5