a doua oară-n palma lui Hristos

*

un timp cu măşti a troienit pe-aici

şi nimeni nu mai ştie cine este

când trece ura scăpărând din bici

spre bezna de dincolo de fereste,

iar în noian de neguri se ascund

nescrise cărţi şi pururi împietrite,

vai, mamă, cât de sigur mă scufund

în timpul care zornăie cuţite

 *

încât mă tem, privind înspre copaci,

că nu cioplesc lăuntric primăvara,

când cerul cenuşiu îmi strigă: taci

şi-ascultă cum se prăbuşeşte ţara

sub viscolul cumplit de disperări,

sub ghilotina timpului buimac!;

vai, mamă, câte-nsingurări

se mai preling pe-alături şi le tac,

 *

iar pe afară disperarea suie

înspre înaltul vremii neguros,

dar cui să-i pese că tot batem cuie

a doua oară-n palma lui Hristos?