1907: Răscoala ţărănească în Moldova

MOTO: „populaţia rurală a Regatului român liber

trăieşte în condiţii economice cu mult mai mizerabile

decât fraţii săi subjugaţi din Ungaria,

din Bucovina şi chiar din Basarabia”

(Tribuna, Anul XI, nr. 57, duminică 11/24 martie 1907, pp. 2-4)

Pentru că s-au împlinit şi se tot împlinesc 110 ani de când străbunii noştri au udat şi cu sânge, nu doar cu sudoare brazda natală, am vrut să retrăiesc atmosfera de atunci, ca să aud sângele bunicului meu, Mihai Gâză, şiroind pe caldarâmul Burdujenilor, în 5 martie 1907. Bunicul nu a murit atunci, ci abia în 1933, după ce l-au sfărâmat jandarmii între scânduri pentru firea lui cutezătoare, de om care nu suporta nedreptatea.

Starea jalnică a săteanului român, de-a lungul veacurilor, pusă în cârca grecilor, bulgarilor, sârbilor, ungurilor, evreilor şi cui s-a mai nimerit să ajungă pe aici, se datorează numai şi numai elitelor româneşti, pururi şmechere şi dispreţuitoare de popor, gata oricând să-şi vândă cosângenii pe firfirici şi să-l ţină veşnic într-o cumplită beznă. În presa anului 1907, veţi întâlni deturnări de vinovăţie, în baza unor indivizi, asupra neamurilor şi un şovinism jalnic, de care ar trebui să ne vindecăm, odată şi odată. De regulă, relatările vin dinspre presa din Ardeal, cea din România preferând să se prefacă a nu fi băgat de seamă ce se întâmpla prin satele noastre.

Dar nu-i treaba şi nici preocuparea mea să vă desluşesc, din perspectiva mea, întâmplările tragice din 1907, pentru că aveţi puterea lăuntrică de a retrăi şi singuri atmosfera atât de asemănătoare cu cea de astăzi a anului unei alte inutile jertfe naţionale.

De câteva zile, e jale mare în Ţara Românească. În cinci judeţe ale Moldovei, ţăranii s-au răsculat împotriva arendaşilor ovrei, care, de ani mulţi, îi despoaie şi îşi bat joc de munca şi viaţa lor. Au dat năvală nu numai asupra caselor de pe la moşiile mari, ţinute în arendă de ovrei, dar şi asupra oraşelor, unde ştiau că şed ori că au fugit acele lipitoare ale satelor. Atât pe la moşii, cât şi în oraşe – la Botoşani, Vaslui, Buhuşi, Podul Iloaiei – au nimicit tot ce au întâlnit şi zău, n-au cruţat nici pe jupânii care, prin vicleşug, s-au făcut stăpâni peste marile întinderi de pământ ale acelui colţ de ţară… Moarte de om n-au făcut însă.

După ştirile de până acum, durere: au fost împuşcaţi şi străpunşi cu baioneta mai mulţi ţărani. Pentru că aşa se întâmplă asta: odată pornit, ţăranul, în care s-a îngrămădit durerea de veacuri, nu-şi mai poate stăpâni patimile, nu mai vrea s-asculte nici chiar cel mai cuminte sfat, ci, văzându-se mulţi laolaltă, cred că voinţa şi dorinţa lor pot să ţină loc legii… N-au ascultat de sfatul oamenilor trimişi acolo de stăpânire, nu au vrut să se împrăştie nici din faţa armatei. S-a ajuns, astfel, la vărsare de sânge. Se înţelege, nu e treaba noastră să judecam cine e de vină că a curs sânge: ţărănimea înfuriată ori miliţia, care-şi are legile şi regulele ei mai aspre?! Oricine ar fi, noi nu putem învinui, căci şi unii şi alţii ne sunt fraţi dulci… Ci deplângem vieţile stinse.

Scriitorul acestor şire a văzut, deja, o răscoală ţărănească, înainte de asta cu 19 ani (răscoala din 1888, pricinuită de promisiunea regală de împropruetărire a eroilor Războiului de Independenţă, uitată ulterior, biruitorii turcilor fiind împuşcaţi ca nişte câini de jandarmii şi ostaşii români – n. n.). Se răsculaseră, atunci, sate din jurul Bucureştilor şi ceva mai depărtate, până pe la Buzău, în Muntenia. Ca şi acum, aşa şi atunci: ţăranii cereau pământ… Alături de întinsele lanuri, nenorociţii mureau de foame, căci rodul muncii lor se aduna în hambarele arendaşilor, cei mai mulţi greci, pe ici, pe colo, câte un bulgar şi sârb. Va să zică, străini, care nu aveau durere pentru ţărani şi nu-i preţuiau mai mult ca pe vite. Dar s-au răzbunat şi ei, fiii vitregi ai ţării bogat binecuvântată de Dumnezeu: unde au putut pune mâna pe nemernicii jefuitori, le-au făcut sfârşitul. În chip crud, adevărat, dar cine a mai văzut potop să cruţe ceva în cale?!… Nu-i mai puţin adevărat că au plătit scump răscoala: sute de inşi au udat cu sânge pământul ţării lor, căci şi atunci armata a tras în carne vie… După ce s-au potolit, însă, tulburările, s-a făcut lege şi li s-a împărţit pământ. Fiii şi nepoţii celor căzuţi, atunci, în luptă pentru pământ au, azi, câte o brazdă, cu atât mai preţuită, cu cât se poate zice: „Cu sânge a fost plătită”.

Procesele ce au urmat, atunci, la Curtea cu juraţi din Bucureşti, împotriva unora şi altora din satele răsculate, a fost o dramă zguduitoare, ori, mai bine spus, desfăşurarea unor nedreptăţi strigătoare la cer… Chinurile îndurate de cei aduşi legaţi în faţa legii s-au prefăcut în învinuire crudă, că într-o ţară bogată trăiesc viaţă de câne şi-n neagră sărăcie cele mai blânde fiinţe… O lună de zile au ţinut procesele, dar numai ţăranii dintr-un singur sat au fost osândiţi… şi aceştia au fost iertaţi, în urmă. De atunci, s-au făcut multe legi bune, care ocrotesc şi ajută pe ţărani. Lege care să-i pună însă cu desăvârşire la adăpost de mârşavele apucături ale arendaşilor nu s-a făcut. Numai astfel s-a ajuns ca a treia parte din pământul ţării să fie arendat străinilor, care au supt şi măduva din oase a nenorociţilor ţărani. Avem nădejde că, acum, se va face şi o astfel de lege.

ştirile ce primim vestesc că s-a ţinut un sfat, sub prezidenţia regelui. S-a hotărât întocmirea unei legi împotriva aşa-ziselor trusturi (tovărăşii!) arendăşeşti: arendaşii bogătani şi oricine să nu mai aibă drept de a ţine în arendă moşii pe câte pot pune mâna, pe care, apoi, ei le arendau ţăranilor, cu preţ îndoit şi chiar întreit, ci să li se înlesnească ţăranilor să ajungă fiecare la 2-3 holde, cât pot să lucreze.

Este, cu toate acestea, de o răutate fără seamăn ceea ce scrie, despre România, „Budapesti Hirlap”, de la 21 martie (stil vechi – n. n.)… Zice că n-a fost an în care, sub domnia regelui Carol, să nu se fi înecat în sânge câte o revoluţie ţărănească. Cei de la foile budapestane să nu-şi bată joc de România, căci, în fericita noastră patrie, la o singură alegere de primar, cum s-a întâmplat la şepreuş, au fost împuşcaţi mai mulţi ţărani decât în răscoala de la Botoşani, de pildă, şi la Mehadica, unde a fost o neînsemnată tulburare a nenorociţilor muncitori şi au fost împuşcaţi mai mulţi oameni decât în cele patru zile de răscoală în cinci judeţe ale României. Dar chiar dacă aşa ar fi de păcătoşi cei din România, cum îi înfăţişează numitul ziar unguresc, nici atunci nu e un cuvânt ori vreo dovadă că are dreptate ministrul Apponyi, care, prin noul său plan de lege, ar fi ţintind la fericirea ţăranilor de aici… Este o neruşinare a face chiar şi asemănare: pentru că, dacă ar fi atât de bine în Ţara Ungurească, nu s-ar duce, în fiecare an, sute de mii, mai ales unguri, în America… Parcă foile maghiare, iar nu noi, ne istoriseau cum, mai zilele trecute, un emigrant ungur blestăma patria, într-o vorbire pe care o ţinea celor ce se adunase pe ţărm, să vadă cum pleacă miile de nenorociţi în lumea largă, sub flamură ungurească însă, căci stăpânitorii cred a-şi fi făcut datoria, pornindu-i din ţară sub steag unguresc! Până ce din România nu pleacă nimeni (de unde bani, la bieţii ţărani din România – n. n.), ci dimpotrivă, câtă frunză şi iarbă din alte ţări se duc în România.

Lui „Budapesti Hirlap” îi trebue însă un neadevăr, ca să poată ajunge la altul, încornorează şi întortochiază lucrurile din România, pentru a putea să laude pe cele din Ungaria… Înjură pe cei de la Ligă, pentru a le tăgădui dreptul de a ţine adunări împotriva proiectului ministrului Apponyi… Vicleşugul e cusut însă cu aţă albă, se vede cât de colo! Pentru că, dacă e adevăr netăgăduit starea ţăranilor moldoveni, ursiţi să aibă arendaşi jidovi, nu e mai puţin adevărat că, în Ungaria, de asemeni sunt destui arendaşi jidovi, care trag şapte piei de pe bieţii plugari. Nu-s apoi tocmai atâţia ani, încât să fi uitat de când pe câmpiile întinse ale comitatelor neaoşe maghiare a fost o tulburare agrară (pentru pământ), care a fost înecată în sânge… Iar dacă n-ar fi teama de jandarmi şi miliţie, ar vedea cei de la „Budapesti Hirlap” ce mulţumiţi sunt, în Ţara Ungurească, plugarii şi muncitorii de tot felul. Se laudă însă domnii din Budapesta că ei, ungurii, şi pe vremea lui Horea, şi în revoluţia de la 1848-49, au ştiut să stingă focul (aprins de români), iar planul de lege, întocmit de Apponyi, ar fi având ca ţintă „să împiedece să nu mai izbucnească la noi astfel de foc”… Unde dai şi unde crapă…

În Dietă, Apponyi spune că-i este jale de soartea învăţătorilor noştri, slab plătiţi. În foaia sa însă o spune curat: vrea să aibă în mână pe învăţătorii, ca, prin ei, să ne crească nu copii şi români care să pomenească duios şi cu cinste numele lui Horea şi Iancu, ci bicisnici care nu se mai gândesc la drepturile omului şi la drepturile naţionale, pentru cari au murit, frânţi în roată, Horea, Cloşca şi Crişan şi atâtea mii de voinici ai Iui Iancu…

ştiam noi asta. Apponyi n-a mărturisit-o, însă, până acum, nici în Dietă, nici în foi… „Budapesti Hirlap” a spus-o pe faţă, fără înconjur. Numai că tulburările ţărăneşti au să se potolească mai iute decât să se voteze proiectul de lege al ministrului Apponyi. Stăpânirea ungurească nu va scăpa, deci, de adunările şi protestările Ligii, care îi sunt atât de neplăcute. Ba chiar se pot aduce în aceeaşi adunare: şi soarta ţăranilor români, şi soarta noastră, de aici… Fruntaşii neamului românesc au nu numai dreptul, dar şi datoria să se rostească asupra acestor două lucruri. şi sunt atât de cuminţi, încât să afle mijlocul de lecuire a soartei ţăranilor şi să protesteze cu demnitate şi în faţa loviturii ce ne-o pregătesc kossuthiştii. Amândouă aceste afaceri sunt deopotrivă de însemnate pentru propăşirea neamului românesc. Ţăranii români cer pământ, să aibă hrană pentru ei şi fiii lor, noi cerem să fim lăsaţi a ne îngriji cum ştim şi cum credem noi că e bine de vlăstarele neamului românesc (Tribuna, Anul XI, nr. 55, vineri 9/22 martie 1907, pp. 1, 2).

1907 IN PRESA VREMII No Comments Feb 10

10 rockeri, pentru onoarea lui Beldiman

Aflând, din materialele publicate în noaptea trecută, despre hărţuirile la care sunt supus, inclusiv în justiţie, de un an şi trei luni, 10 cantautori rock din Cluj-Napoca, Timişoara şi Bucureşti mi-au comunicat că sunt gata să cânte, în oraşele lor, unii chiar cu trupele ale căror lideri sunt, pentru a aduna banii necesari reparării onoarei “părţii vătămate” Beldiman Tiberiu-George. Le-am spus că nu va fi nevoie, pentru că Justiţia, la Suceava, cum s-a probat de-a lungul vremii, este una corectă şi că, în nici un caz, nu mă poate pedepsi pentru că am dezvăluit şi probat un furt din banii publici. În plus, cum nişte prieteni ai rockului şi ai mei s-au oferit să finanţeze spectacolele de la scena a II-a, din curtea interioară a Cetăţii, premeditate pentru ediţia 2017 a Festivalului “Bucovina Rock Castle”, îi voi ruga şi pe ei să mă ajute în a scăpa de beleaua consecinţelor faptului de a fi strigat “Hoţii!”, când pe hoţi i-am surprins năpustiţi asupra ciolanului bugetar judeţean.

Solidaritatea aceasta, care m-a surprins, dar m-a şi bucurat, mă îndeamnă să nu fac vreun recurs, în cazul în care voi fi călcat în picioare de către o mafie mult mai extinsă decât cea pe care eu doar o întrezărisem. În fond, de ce nu mi-aş accepta statutul de victimă a sistemului, subiect care clocoteşte prin sângele şi prin muzica tuturor rockerilor din România?

Jurnalism No Comments Feb 10

Cine a organizat furtul banilor CJ Suceava?

Documentele care mi-au fost puse la dispoziţie de “părţile vătămate” Beldiman Tiberiu-George şi Beldiman Mihaela-Elena, în tentativa lor de a şuti, înduioşând justiţia, două miliarde (inexistente) şi din buzunarele mele rupte, după ce le-a ieşit şmecheria cu banii pentru publicitatea Consiliului Judeţean Suceava, mă dumiresc asupra faptului că jefuirea banului public nu se poate face decât prin redactarea dibace a invitaţiei de participare şi a fişei de date a achiziţiei. Nu ai ziar şi televiziune, dar pofteşti la banii publicitari, redactezi şi aprobi documentele respective fără criterii de tiraj, de audienţă, de existenţă, de autorizări, apoi te retragi, de formă, din comisia de organizare a licitaţiei, pentru că nici comisia nu mai poate împiedica victoria ta asupra fraierilor ăştia, care, de decenii, fac ziare sau duc pe umeri posturi de televiziune reale, dar n-au pe nimeni la elaborarea documentaţiei “ştiinţifice” de achiziţie.

După ce înşfaci banii, nici măcar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau instanţele judecătoreşti nu mai au ce-ţi mai face, pentru că, într-adevăr, “redactarea documentaţiei ţine de culpa şi răspunderea juridică a autorităţii contractante, nu a ofertanţilor”.

Veţi vedea, în materialele de mai jos, cum firma menţionată în declaraţiile de avere a “părţilor vătămate” Beldiman Tiberiu-George şi Beldiman Mihaela-Elena a câştigat miliardele publicitare ale judeţului, pe când nu avea nici ziar, nici televiziune, nici tiraj, nici audienţă. Şi nici acum nu are, chiar dacă îşi închipuie altceva. Dar, înainte de toate, desluşiţi şi aflaţi singuri cine a fost “tartorele” invitaţiei de participare şi a fişei de date a achiziţiei:

Jurnalism No Comments Feb 10

Încă un fals? Iar CJ tace şi plăteşte?

Nu am citit niciodată aiurelile cu care “părţile vătămate” Beldiman Tiberiu-George şi Beldiman Mihaela-Elena încearcă să păcălească justiţia suceveană, pentru a o determina să mă execute şi civic, şi material, pentru că am protestat public faţă de trucarea licitaţiei de atribuire a publicităţii Consiliului Judeţean Suceava firmelor, dintre care una consemnată şi în declaraţiile de avere, ale cumplit de denigraţilor “reclamanţi”, şi rău am făcut, pentru că, printre aiureli, am descoperit şi dovezi colaterale, de care ar fi trebuit să mă folosesc.

Ştiam că înşfăcătorii banilor publici se folosiseră şi de nişte false contracte de publicitate, ca să facă proba că mai prestaseră servicii publicitare şi anterior, falsuri care, ulterior, au fost distruse, dar am tăcut, pentru că nu aveam dovezi. Dar a rămas această mărturie, pe care mi-au pus-o la dispoziţie… reclamanţii, importantă mai ales din perspectiva resemnării cu care Consiliul Judeţean Suceava se lasă prădat de peste două miliarde şi trei sute de milioane de lei, iar adresa de mai sus, coroborată cu declaraţiile false şi de uzul de fals, pe care îl probez în materialul de mai jos, conturează imaginea jafului public din 2015 (oare achiziţia de publicitate reprezintă un jaf singular?).

Nimic, însă, nu mă mai uimeşte şi nu mă mai contrariază, nici măcar tăcerea preşedintelui Gheorghe Flutur faţă de această premeditată devalizare a banului public, în mandatul anterior.

Jurnalism No Comments Feb 10

Minciunile şi falsurile marca Beldiman

Pentru că am un proces de acţiune în daune pe rol, în care părţile vătămate (unde? la ce?) Beldiman Tiberiu-George şi Beldiman Mihaela-Elena solicită să fiu “obligat la plata compensaţiilor pentru prejudiciul moral cauzat reclamanţilor, persoane vătămate prin acţiuni ilicite ale pârâtului, în valoare de 100.000 lei pentru fiecare dintre aceştia”, nu am mai scris un rând despre licitaţia trucată, prin care o firmă care nu avea ziar şi nici televiziune, SC Training & Consulting Group SRL Suceava, îşi însuşea publicitatea Consiliului Judeţean Suceava, de 233.600 lei.

Asta e: dacă părţile vătămate Beldiman Tiberiu-George şi Beldiman Mihaela-Elena consideră că, pe lângă cele două miliarde şi trei sute de milioane, înşfăcaţi necinstit de la Consiliul Judeţean Suceava, trebuie să mai înşface, tot prin minciuni şi falsuri, două miliarde şi de la mine, nu-mi rămâne decât să-mi apăr cauza disciplinat în instanţă. Dar se poate? Nu, pentru că, deşi are un proces pe rol, în dauna mea (va avea unul şi în dauna lui), reclamantul Tiberiu-George Beldiman se năpusteşte asupra mea în fiţuica scoasă cu banii înşfăcaţi din bugetul public, iar astăzi, în instanţă, depune, prin intermediul avocatului, un maldăr de aiureli, uitând că, deşi am solicitat să mi se ceară să fac proba verităţii la măcar un articol scris de mine, nu a făcut-o.

Iar dacă partea vătămată dă cu bota în mine, crezându-mă legat cobză de copacul legalităţii, înseamnă că sunt pe deplin îndreptăţit să mă apăr şi public (între timp, a depus zeci de adrese la Consiliul Judeţean Suceava şi Centrul Cultural “Bucovina”, cerându-mi capul – lasă-mi-l, cetăţene, căci nu capul îţi lipseşte, ci creierul din el!), mai ales că în vraful de inutilităţi, pe care avocatul reclamanţilor mi le-a pus la dispoziţie, găsesc şi probele falsului şi uzului de fals care au stat la temelia trucării licitaţiei de atribuire a publicităţii Consiliului Judeţean pe 2015.

Păcat că nici domnul Gheorghe Flutur nu ştie “nimic despre publicitate”, mai ales că, în arhiva Consiliului Judeţean Suceava, există două note, care probează înaltul spirit civic şi corectitudinea de nevinovată fetiţă de grădiniţă ale fostei director al achiziţiilor, care, sesizând că “unul dintre ofertanţi are ca terţ suţinător o societate cu care soţul meu a avut o relaţie contractuală / comercială”, din înaltă onoare de funcţionar public solicita, “pentru evitarea oricăror suspiciuni şi pentru a nu se interpreta că poate fi posibil un eventual conflict de interese”, urgenta delegarea a unei alte persoane pentru rezolvarea licitaţiei. Dar n-a contat, şi cu altă persoană, a câştigat purcoiul de bani tot firma cu care soţul a avut, dar hăt-hăt şi nu mai avea, o relaţie contractuală, “respectiv SC Training & Consulting Gropup SRL Suceava”:

Uitarea e o însuşire umană, aşa că poate fi normal ca, în 18 mai 2015, să fi uitat partea vătămată Beldiman Mihaela-Elena că tocmai în 4 mai 2015, adică precis cu ditamai două săptămâni înainte, a scris cu mânuţa ei, la punctul 2, “Plasamente”, că a investit un miliard şi vreo şase sute de milioane în firma… SC Training & Consulting Group SRL.

Vedeţi ce poate face pârdalnica de uitare: în doar două săptămâni a uitat partea vătămată Mihaela-Elena Beldiman că este proprietar, împreună cu soţul, al firmei care avea să câştige licitaţia pentru publicitatea Consiliului Judeţean Suceava. Firmă care nu avea ziar şi televiziune, dar avea viitor în ştiinţa culesului de pere mălăieţe.

Iar dacă a uitat partea vătămată câştigătoare, în doar două săptămâni, că este proprietarul firmei – dacă îşi amintea, lupta din greu “pentru evitarea oricăror suspiciuni şi pentru a nu se interpreta că ar fi posibil un eventual conflict de interese”, nu vi se pare normal ca, peste 4 luni şi o săptămână, să fi uitat, odată cu faptul că firma îi aparţine, şi numele buclucaşei care va câştiga licitaţia?

Dar poate că, în fiecare an, partea vătămată, făcându-şi vise ca oricare dintre noi, doar se închipuia că este proprietarul firmei la care lucra soţul şi trecea firma în declaraţia de avere, fără să-i fi aparţinut? Poate că un vis identic avea şi soţul, care, de la culesul perelor, şi-a cam scăpat imaginaţia din frâu, lăsând-o să gonească biruitoare pe şleaul public al viitorului apropiat.

Uimirii retorice de mai sus, “Nu pricep ce îmi lipseşte mie, şi au ei!”, o să-i răspund, cu trimitere la propria-mi individualitate: omenie, onoare, talent, o minte mobilă, un pospai de cultură şi multă, multă, multă muncă.

Cât de lipsit de onoare poate fi un om, care afirmă că am profitat atât de aceste vremuri, încât sunt mai bogat decât primarul Ion Lungu şi preşedintele Gheorghe Flutur? Cât de golit de omenie poate fi un om care, doar pentru că am scris parţial despre trucările de licitaţii, prin care şi-a însuşit necuvenit două miliarde şi ceva de lei, mai vrea şi două miliarde de la mine, care le am… drept datorie la o bancă, de la care am luat un credit?

Aţi văzut cele două “Notă constare”, prin care partea vătămată Beldiman Mihaela-Elena falsifica realitatea unei licitaţii, câştigată de firma din declaraţia de avere a ei şi a soţului ei. Nu am ştiut de aceste “Note constatare” şi de alte probe, până astăzi, când mi le-a pus la dispoziţie avocatul reclamanţilor, iar instanţa m-a sfătuit să le studiez. O voi face cu temeinicie, din respect faţă de instanţă şi, mai ales, faţă de adevăr. Adevărul nu va fi niciodată defăimare, pentru că nu scrisul cuiva, ci adevărul dă strălucire sau devalorizează imaginea unui om. Dar, deocamdată, vă las cu visurile mălăieţe ale părţii vătămate Beldiman Tiberiu-George:

Jurnalism No Comments Feb 9