1907: Răscoalele ţărăneşti din România

*

În Moldova, revoluţia e aproape stinsă, în Muntenia, însă, au mai fost ciocniri sângeroase între soldaţi şi ţărani. Se constată, de altfel, că manifestul regal şi mergerea la faţa locului a noilor perfecţi au contribuit mult la liniştirea spiritelor. Unde ţăranii n-au vrut să asculte sfaturile bune, s-a procedat cu asprime, căci nu se puteau tolera actele de banditism, la care se dedea o parte a ţărănimii, instigată de răufăcătorii ce se găsesc în mijlocul oricărui popor. Unii arendaşi au căutat, apoi, şi ei să încheie cu ţăranii învoieli agricole mai favorabile, aşa că şi asta contribue la potolirea spiritelor.

*

Arhiepiscopul catolic, pentru linişte. Arhiepiscopul Raymund Netzhammer a trimis următoarea scrisoare păstorească credincioşilor catolici din satele din apropiere de Bucureşti: „Salutare şi binecuvântare în Domnul, / Iubiţi diecezani, / După puţine zile, vor suna la urechile voastre clopotele Paştilor şi veţi auzi din nou salutarea învierii Mântuitorului: Pace vouă! / Pătrundă această salutare adânc în inima diecezanilor mei. Când a avut patria mai mare nevoie de pace, decât acuma, când o parte mare din cetăţeni au călcat legile şi stricat liniştea. Vă rugăm cu stăruinţă, iubiţi diecezani, nu numai să nu luaţi parte la nici o turburare, ci să fiţi fără preget de partea autorităţilor şi să ajutaţi la paza liniştii. Amintiţi-vă pururi de vorbele sfântului Pavel, pe care le-a scris creştinilor din Roma: „Fiecare să se supună puterii autorităţilor, căci nu e nici o putere care să nu fie de la Dumnezeu şi cea care este e pusă de Dumnezeu. Cine, prin urmare, se împotriveşte puterii, acela se împotriveşte aşezărilor lui Dumnezeu şi cei ce se împotrivesc îşi aduc peire” (Romani, XIII, 1. 2). Deoarece tot binele vine de la Dumnezeu, se cade să îndoiţi, în zilele acestea, rugăciunile voastre pentru pacea sfântă. Vă poruncim, deci, preoţilor din diecesa noastră, până la liniştirea iubitei noastre patrii, să spună, la sfânta liturghie, rugăciune pro pace şi la slujba obştească să facă rugăciunea menită pentru liniştirea duhurilor. Ne rugăm la Dumnezeu să vă apere, căci, „când nu păzeşte Dumnezeu oraşul, în zadar veghează străjerii” (Psalmi, 426, 1). Cel mai bun mijloc de-a face să vă fie de folos rugăciunile de Paşti e împlinirea datoriei creştineşti, care stă în spovedania cu căinţa păcatelor şi în împărtăşirea cu trupul sfânt al lui Isus Hristos. Primirea lui Isus Hristos în sfânta cuminecătură e chezăşia păcii şi a fericirii vecinice. „El, însă, domnul păcii, hărăzească-vă pretutindenea pace!” (Al doilea Testament, III, 16). // Dată în Bucureşti, în scaunul nostru arhiepiscopesc / la 27 Martie 1907. / Raymundus, arhiepiscop.

*

Dolj. În comunele Moţăţei, Valea Stanciului, trupele fiind atacate, au tras focuri. Sunt mai mulţi morţi şi răniţi. În comuna Prahova, trupele au tras, de asemenea, focuri, fiind un mort şi 20 răniţi.

*

Mehedinţi. 1.000 săteni răsculaţi, din Pleniţa, jud. Dolj, au năvălit în comuna Gemenii, noaptea, la orele 12, asupra conacului arendaşului Take Cristolu, pe care l-au devastat şi incendiat. În Braniştea, s-a devastat conacul arendaşul C. Papia. La Gâsca Mare, s-au incendiat pătulele arendaşului Petre Popescu şi s-au trimis trupe. La Vlădaia, Prisăceana şi Rogova sunt agitaţii. S-au trimis jandarmi. În comuna Dobra, s-au răsculat, de asemenea, ţăranii contra proprietarului Poenaru. S-au trimis trupe.

*

Cetăţenii din Turnu-Severin cer voie a se înarma, cu toţii, spre a forma garda civilă.

*

Olt. Un rezervist, care a încercat, fără succes, să propage răzvrătirea printre rezervişti, a fost arestat. Sătenii au devastat proprietatea lui Anghel Ionescu, din comuna Bolţi; a dlui Colibăşeanu, din comuna Velciu; a dlui Popeanu, din comuna Dudu; a dlui Fanoli, din Mihăeştii de Jos, Caracosta, din Plămpeni. Sătenii ameninţă, acum, Grecii şi Mihăeştii. Sătenii din Custişoara s-au liniştit, când li s-a citit manifestul guvernului. S-au mai devastat în comunele Bălţata, Tâmpeni, Văleni, Dudu, Căciulenii de Jos, Momiceni, proprietatea prinţului Brâncoveanu, dându-se foc conacelor şi pătulelor.

*

 Proprietarul Alexandrescu telegrafiază că sătenii din Mândra, Cioceşti şi Bârla au venit în Malul (Teleorman), având în cap nişte zişi studenţi şi i-au incendiat proprietatea.

*

Putna. Prefectul judeţului telegrafiază că a răspândit în judeţ, în mii de exemplare, manifestul guvernului şi noile reforme, votate de parlament. Ţăranii au primit cu bucurie această veste şi s-au liniştit, în multe părţi. Numeroase delegaţiuni de săteni vin la prefectură a cădea la învoială cu proprietarii. Aceştia fac concesii ţăranilor şi efectul este îmbucurător. Nici un act de devastare nu s-a mai constatat. La Adjud, veniseră 50 de ţărani, dar s-au înapoiat, la somaţiunile armatei. Aceştia erau din comuna Urecheşti.

*

Tratativele continuă în tot judeţul Ilfov. Miercuri, la orele 5 şi un sfert, seara, a avut loc întâlnirea trupelor, comandate de dl colonel Saegiu, cu o numeroasă ceată de răsvrătiţi, care înaintau în direcţiunea Bucureştiului. După somaţiunile legale, trupa a tras în răzvrătiţi. Au căzut numeroşi morţi şi răniţi. Numărul exact nu se ştie încă. Răzvrătiţii s-au împrăştiat şi au fost urmăriţi de trupe. Ministerul de războiu completează mobilizarea trupelor nechemate şi în special a trupelor de cavalerie şi artilerie călări, cu câte două tunuri, care vor căuta bandele, spre a le desfiinţa.

*

Din comuna Cornetul (Ilfov), s-au trimis ministerului de interne mai multe manifeste imprimate, care au fost împărţite în comune, cu următorul cuprins: „Regele a murit. Regina e în fruntea trupelor contra ciocoilor”. Unul dintre cei la care s-au găsit asemenea manifeste a fost arestat.

*

Botoşani. În tot judeţul domneşte liniştea completă. La Burdujeni, câţiva agitatori încearcă a turbura liniştea. S-au trimis trupe, spre a potoli agitaţia.

*

Brăila. Ţăranii au voit să intre în oraş. Armata şi autorităţile i-au întimpinat la timp, somându-i să se retragă. Ţăranii erau foarte îndârjiţi. S-au făcut somaţiunile legale, ameninţându-se ţăranii că armata va trage cu gloanţe. Atunci, ţăranii s-au retras, anunţând că se vor întoarce în cinci zile, dacă nu se vor rezilia contractele moşiilor Statului şi ale celor particulare. În comuna Găiseanca, ţăranii răsculaţi au bătut grav pe secretarul comunal, care a refuzat să rupă contractele de învoeli agricole.

*

Covurlui. Proprietarii şi arendaşii, întruniţi la prefectură, au căzut de acord cu delegaţii sătenilor. Aceştia s-au retras în liniate. Înmormântarea celor 11 cadavre ale locuitorilor revoltaţi împuşcaţi s-a făcut în linişte. O bandă de devastatori din Foleşti s-a dus la arendaşii Verona şi Vincler, provocând neorânduieli; de aci, la locuinţa proprietarului Codreanu din Chiraftei. S-au trimis trupe la faţa locului, cu ordin de a înăbuşi, în chip energic, revolta.

*

Romanaţi. Astă noapte, au început agitaţiuni în comunele Ştirbei şi Luceni. S-au devastat conacele. La Drăghiceni şi la Popinzeleşti, răsculaţii au dat foc conacelor şi produselor.

*

Tulcea. Pescarii s-au răsculat şi au cerut închiderea bălţilor, desfiinţarea taxelor pe colibele din baltă şi prelungirea, până la 15 aprilie, a campaniei pescuitului. În urma promisiunii făcută de prefect, că cererile lor paşnice vor fi satisfăcute, pescarii s-au liniştit. În judeţ, de asemenea, e linişte.

*

Tutova. Se semnalează mişcări săteşti. Prefectul a telegrafiat ministerului de interne că comandantul Regimentului 12 Cantemir este sigur de trupă.

*

Vaslui. Linişte completă în tot judeţul.

*

Vlaşca. Se telegrafiază că armata s-a retras din comunele vecine ale oraşului Giurgiu, pentru că sătenii sunt liniştiţi. Trupele sunt concentrate în oraş, pentru cazuri de trebuinţă.

*

Roman. Linişte în tot judeţul, afară de comuna Roşiori, cătunul Poenele de Jos, unde locuitorii s-au revoltat. Au fost trimise imediat trupe la faţa locului.

*

Prahova. Linişte la Buştenari, greviştii au reluat lucrul. În tot judeţul, linişte. Bandele de incendiatori şi devastatori, care intraseră, din Teleorman, în Vlaşca, au fost întâmpinate de puterea armată, care, după somaţiunile legale, au făcut uz de arme. S-au tras şi câteva salve de tunuri. Sunt numeroşi morţi. Restul bandelor s-a împrăştiat; fugarii însă sunt urmăriţi şi mulţi au fost prinşi.

*

Din rapoartele telegrafice şi telefonice, primite din întreg judeţul Ilfov, rezultă că liniştea cea mai completă domneşte pretutindenea. Manifestul guvernului, care a fost răspândit şi afişat în toate comunele, a făcut o excelentă impresiune şi sătenii se arată foarte mulţumiţi de măsurile propuse (Tribuna, Anul XI, nr. 62, sâmbătă 17/30 martie 1907, pp. 3, 4).

Mişcarea revoluţionară a țăranilor din România

*

De Eugen Brote

*

Nu acum, pentru întâiaşi dată, ţărănimea se ridică cu ciomagul în contra asupritorilor ei. În secolul trecut, putem înregistra mai multe asemeni mişcări. Temeiul lor a fost, totdeauna, agrar şi atunci când ele aveau un ascuţiş politic. Izbucnirile acestea periodice sunt o dovadă neîndoioasă că organizaţiunea socială a statului român suferă de o boală foarte grea, care, dacă nu va fi temeinic vindecată, ameninţă chiar existenţa sa. Pentru a înţelege, din o singură ochire gravitatea situaţiunei, nu avem decât să constatăm că regatul României vinde, pe an, în străinătate producte ale pământului în valoare de 300 milioane lei şi, în acelaş timp, ţăranul român, care, în realitate, produce, prin munca braţelor sale, acest prisos al ţării, se luptă cu cea mai mare mizerie, uneori cu foametea chiar.

*

Ce se petrece în această ţară, cum este organizată munca naţională, că din aurul ce vine de peste hotare, pentru prisosul productelor agricole, nu se scurge aproape nimic în pungile acelora, care muncesc singuri şi din greu la crearea lui? Ne-ar duce prea departe, dacă ne-am propune să lămurim, în cadrele unui articol de ziar, întreaga cestiune agrară a României; dacă am voi să arătăm cum ţăranul român, care şi-a păstrat, până astăzi, numirea de „rumân”, cu înţelesul de bărbat muncitor, a devenit, încetul cu încetul, în decursul veacurilor, din moşnean „clăcaş”; cum „judeţii” ţărăneşti şi români s-au prefăcut în „stăpâni”, apoi în „boieri” străini şi, în urmă, în proprietari nemiloşi şi internaţionali ai pământurilor moşnenilor români; cum s-au găsit, în timpurile actuale, exploatatori de profesiune, care, ca arendaşi şi ca proprietari de moşii, au strâns şuruburile tot mai tare şi au aplicat şi mijlocul american modern al „trusturilor”, pentru a stoarce pe bietul ţăran român muncitor astfel încât lui îi rămâne numai sufletul în trupul său chinuit.

*

Ne-ar duce prea departe, când am încerca să arătăm, aici, cum statul român, pe atunci despicat în două principate, a căutat, de la „Regulamentul organic”, ticluit de boieri, cu ajutorul baionetelor ruseşti, încoace să întimpine primejdia acestei organizaţiuni bizantine, fără însă a jigni interesele clasei dominante; cum, la 1864, acest stat român, acum unit, s-a avântat până la o desfiinţare imperfectă a clăcii, făcând pe ţăranul român iarăşi „moșnean”, cu oarecare restrângeri în dreptul de proprietate, fără însă a-i crea şi asigura şi putinţa de a-şi întocmi şi menţine noua sa gospodărie; cum, la 1866, statul român, aşezat acum pe temelii noi, prin constituţiunea sa liberală şi modernă, a făcut loc, în Corpurile legiuitoare, şi ţărănimii, prin crearea colegiului electoral al treilea, fără însă a da totodată şt garanţiile necesare pentru ca ţăranul să poată uza de acest drept constituţional; cum, tot în acelaş an memorabil, statul s-a ocupat de raporturile agricole şi s-a străduit să le reguleze prin legea aşa-numitelor „tocmeli agricole”, modificată la 1872, la 1882 şi la 1893, fără ca însă Corpurile legiuitoare, conduse de interesele agrare ale proprietăţii mari, şi administraţiunea statului, condusă de interese de partid, să fi fost în stare a da acestei cestiuni prea importante o soluţiune mulţumitoare; cum guvernele române, împinse, uneori, de mişcările ţărăneşti, au căutat, la 1881, să faciliteze creditul mobiliar, la 1889, să satisfacă cererile de pământ ale ţăranilor şi cum, de atunci, încoace, neîntrerupt, Corpurile legiuitoare, guverne şi societate s-au ocupat de soarta ţăranului fie prin legi noi sau revizuite, fie prin dispoziţiuni administrative, fie prin discursuri şi publiblicaţiuni, fără însă ca să fi putut dobândi, până acum, rezultate reale.

*

Nu ne ocupăm de toate acestea, fiindcă, pentru judecata situaţiunei actuale, ele n-au decât o însemnătate istorică. Cestiunea agrară a rămas în fond nedeslegată şi ea continuă a zgudui la temeliile statului român. Asupra ţărănimii apasă şi astăzi întreaga povară a unui sistem de esploatare bizantin, lacom şi nemilos. Ţăranul român este încleştat de sărăcia goală şi de toate mizeriile trupeşti şi sufleteşti, care o însoţesc. Şi actuala mişcare, ca şi cele premergătoare, nu este decât manifestaţiunea zgomotoasă a nemulţumirii disperate din partea ţărănimei neajutorate, care nici ea nu ştie în ce mod poate să-şi lecuiască rănile mortale.

*

Orice om nepreocupat trebuie să recunoască îndreptăţirea acestei nemulţumiri şi înţelege şi simţământul de disperare de care este cuprins ţăranul, strivit din toate părţile. Pământul României este roditor şi ţăranul muncitor. Dovadă sunt cele 6 milioane hectare, pe care braţele vânjoase ale ţăranului le ară, le seamănă, le cultivă şi strânge recolta lor, care nu numai hrăneşte întreaga poporaţiune a României, ci este atât de abundentă, că două şi jumătate milioane de tone de materii făinoase pot fi trimise, pe fiecare an, peste hotare, altora. Cu toate acestea, în 43 de ani, de când ţăranul nu mai e clăcaş, de când şi-a dobândit „libertatea” şi este stăpân pe petecul lui de pământ, n-a putut să-şi prefacă bordeiul său umilit, acoperit cu paie şi neîncăpător într-o locuinţă omenească, n-a putut să-şi clădească în sărăcăcioasa sa gospodărie nici grajd, nici şură, nici magazie. Munca sa stăruitoare, în tot timpul acesta, a rămas pentru dânsul stearpă şi seacă, pe când, în acelaş timp, renta pământului muncit de dânsul s-a urcat, din an în an, şi este astăzi de trei sau patru ori mai mare ca acum 40 ani.

*

În neajutorarea şi în naivitatea sa, ţăranul cere pământ, crezând că acesta îl va scăpa de nevoile mari ce-l apasă. Dar tocmai pe această cerere a ţăranului şi-au întemeiat exploatatorii de profesiune sistemul lor de îmbogăţire şi de spoliare. Ei oferă ţăranului pământul reclamat, însă numai în condiţiunile rentei urcate în mod meşteşugit şi cu o dobândă uzurară pe deasupra, aşa că munca ţăranului tot stearpă şi seacă rămâne pentru dânsul. Şi de-ar fi numai pământul singurul şurub în mâna exploatatorilor! Ei sunt stăpâni însă şi pe păşunea vitelor ţărăneşti; ei sunt stăpâni şi pe pădure, de unde ţăranii sunt siliţi să-şi ia lemnele de foc şi de lucru; ei sunt stăpâni şi pe moară, unde ţăranul e constrâns să macine mălaiul său amar; ei sunt stăpâni şi pe târgul de producte, unde ţăranul e nevoit să-şi prefacă în bani sudoarea sa; ei sunt stă­pâni şi pe biata administraţie publică, care, chinuită de zvârcolirile partizanilor, înclină a învârti paragraful legii totdeauna în favorul celor mari şi puternici; ei sunt stă­pâni şi pe capitalul mobil, şi „ajută” bucuroși pe sărmanul sătean, care, neavând o para frântă în casa sa, a dat, în toiul iernii, „peste o întâmplare” şi îşi vinde munca sa pe vara viitoare, căci altceva nu are ce vinde, cu preţuri de batjocură.

*

Când exploatatorii de profesiune trag, dintr-odată, de aceste fire, ce le ţin în mâna lor, când ei se întovărăşesc în trusturi, pentru ca ţăranul să nu poată scăpa din mrejele lor, la alte moşii învecinate, mai poate fi cineva surprins când ţăranul pune mâna pe ciomag şi-l azvârle asupra asupritorilor săi? Mai trebuiesc, în asemeni împrejurări triste, agitatori pentru ca materialul inflamabil îngrămădit să prindă flăcări în toate părţile?

*

Nu corespunde cu realitatea, când se atribuie acestor mişcări un caracter antisemit. Ţăranul român şi mai ales cel moldovean este tolerant, în cel mai nobil înţeles al cuvântului. Nu numai că nu priveşte cu ochi răi pe străin, ci, din contră, îl primeşte în mijlocul său ca pe un frate, îl cinteşte când e vrednic şi îl milueşte când e nevoieş. Ovreii cari trăiesc în Moldova o ştiu aceasta mai bine ca orişicine. Dacă, cu toate acestea, ei au fugit acum, când ţă­ranul a pus mâna pe ciomag, şi ei au căutat adăpost sub aripile pajurei austriece sau aiurea, nu antisemitismul ţăranului moldovean, ci conştiinţa lor rea i-a gonit din cuiburile lor, unde au strâns bogăţii pe spatele muncitorului. Ovreii fac parte din liga exploatatorilor de profesiune; ei sunt mai ales aceia care au urcat, în mod măiestrit, renta pământului şi strâng sforile mrejei în care au prins pe ţăranul român. Tendenţioase şi nedrepte sunt ştirile, răspândite mai ales de opresorii fugiţi, că miş­carea prezentă a ţăranilor se manifestă în mod neuman, brutal şi sălbatic.

*

În împrejurări ca cele de faţă este greu de controlat cât ştirile răspândite corespund cu realitatea. Se poate admite, în general, şi posibilitatea unor cazuri izolate de barbarie, mai ales acolo unde asupritorii sau funcţionarii publici au fost provocatori direcţi. Din relaţiunile oficiale, nebănuite ca favorabile ţărănimii răsculate, reiese că, până acum, nu s-a putut constata nici un omor, comis de cetele ţărăneşti (cu toate că ţărani au fost împuşcaţi); nu s-a putut constata nici o tăciunare, nici jaf nu s-a făcut în Moldova. Devastarea localurilor şi a registrelor, unde exploatatorii calculau şi notau uzura asupra ţăranilor, este, până acum, fapta cea mai gravă, cu care poate fi acuzată mişcarea ţărănească actuală. Dar exploatatorii, fugiţi la Cernăuţi, se simt ei în drept a se constitui ca judecători asupra umanităţii, brutalităţii şi sălbătăciei? Ce faptă mai neumană, mai brutală şi mai sălbatică s-ar putea comite, decât aceea pe care au comis-o ei înşişi, faţă cu poporaţiunea rurală muncitoare şi îndelung răbdătoare a unei ţări, din care nici nu fac parte? Încât, pentru viitor, putem exprima speranţe întemeiate că ţărănimea va fi tot mai puţin împinsă a manifesta prin răscoale nemulţumirea sa adâncă şi disperată.

*

Între măsurile care, în timpurile mai noi, s-au luat pentru ameliorarea situaţiunii ţăranului, a fost şi una care pare a fi nimerită: Legea băncilor săteşti. De-abia trei ani au trecut, de la aplicarea acestei legi, şi ar fi pripit a risca o judecată definitivă asupra foloaselor ei. După rezultatele prea îmbucurătoare a acestor trei ani, însă suntem deja îndreptăţiţi a hrăni speranţe atât de mari, încât nici nu cutezăm a le exprima, căci ele se înalţă până la o soluţiune fericită a cestiunii agrare române. Îndeosebi remarcabil, pentru această lege, este că efectele ei au să treacă departe peste intenţiunile legiuitorului. Prin votarea ei, s-au urmărit mai ales scopuri materiale şi, pusă acum în aplicare, se dovedeşte că scopurile urmărite se ating pe deplin, însă efectele morale au să fie neasemănat mai mari, decât cele materiale. Prin băncile săteşti se organizează, pentru prima dată, ţărănimea română ca clasă cu interesele ei proprii şi, astfel organizată, va ajunge la cuvânt, nu numai pentru ca să-şi spună, prin reprezentanţii săi autorizaţi, păsurile sale, ci prin greutatea şi puterea sa va învăţa şi va şti să prefacă cuvântul în faptă (Tribuna, Anul XI, nr. 62, sâmbătă 17/30 martie 1907, pp. 1, 2).

1907: Răscoalele ţărăneşti din România

*

Ştirile sosite, în aceste două zile din urmă, sunt ceva mai liniştitoare. Deşi s-au întâmplat, în destule locuri, ciocniri sângeroase între trupe şi răsculaţi, totuşi e un semn îmbucurător că, în Moldova, tulburările, în cele mai multe părţi, s-au potolit. Au contribuit mult la asta sosirea, la faţa locului, a noilor prefecţi, cei mai mulţi cunoscuţi şi iubiţi între ţăranii din acele părţi. Unul dintre noii prefecţi a trimis sătenilor următorul apel: „Oameni buni, / Cârmuirea s-a schimbat. Cârmuirea cea nouă face dreptate obijduiţilor. Programul de reforme, publicat în „Monitorul Oficial” de noua stăpânire, în numele Înţeleptului, Bătrânului şi mult Iubitului nostru Rege, e cea mai puternică garanţie că plângerile drepte ale ţăranilor şi ale întregii suflări româneşti vor fi ascultate, cercetate şi împăcate cu cinste şi omenie. Aveţi încredere în cuvântul Marelui Om, care a purtat cea dintâi Coroană de Rege al vostru, şi în linişte aşteptaţi, la căminele voastre, desăvâr­şirea legămintelor ce le ia faţă de voi şi de toată ţara actualul Guvern. // Prefectul judeţului Ilfov / Const. Alimăneştianu, inginer de mine, proprietarul mo­şiei Căscioarele din Ilfov”. Scurt, dar bine simţit şi cu înţelepciune zise cuvinte. Iată acum şi amănuntele privitoare la tulburările din urmă:

*

Buzău. Prefectul cel nou, dl C. Iarca, a comunicat ministerului de interne următoarele: Un număr de peste 1.000 de ţărani, din comunele Zilişteanca, Zarneşti, Mărăcineni, Fundeni şi Scurteşti, au voit să intre în oraş. Autorităţile au voit să-i oprească şi le-au făcut somaţiile legale. Ţăranii au refuzat însă să se oprească. Unul, sub motiv că voieşte să parlamenteze, a căutat să atace pe căpitanul Munteanu, din infanterie. Atunci, s-a făcut uz de arme şi au căzut 9 morţi şi 8 răniţi.

*

Ni se aduc ştiri că s-ar fi săvârşit devastări la conacurile dlor Mihail Antonescu şi ale altora. Se spune, de asemenea, că s-au făcut devastări în Cernăteşti, la arendaşul Spiru Peclaride, în comuna Aldeni, la Gogu Stănescu, la Băeşti, la Ioan Rîpeanu, apoi devastările s-au continuat pe Valea Stanicului, până la Niculeşti, la arendaşul Sterie Stănescu. Nu cunosc pagubele ce au fost cauzate, căci comunicaţia telefonică e întreruptă, firele sunt distruse de răsculaţi. Azi, marţi, pleacă în aceea parte un escadrom de călăraşi. Se semnalează mişcări în Cândeşti. Au trimis, acolo, soldaţii călări ai unui divizion de artilerie. S-a făcut instrucţia celor petrecute, luni, şi s-a permis înmormântarea cadavrelor. În restul judeţului, e linişte.

*

Dolj. Craiova, 13/26 martie. Asasinarea unui arendaş. Ţăranii de pe moşia Palilula s-au răsculat şi dânşii şi s-au dus la curte, unde, găsind pe arendaşul Sima Boșcovici, l-au omorît cu lovitori de topor şi cu bâte. Bietul Boșcovici fusese rugat, cu lacrimi, de soţia sa să nu plece, din Craiova, pe moşie. El voia însă să scape de devastare ceva din avutul său.

*

Incendii. Ţăranii de pe moşia Todarii-Palilula au dat foc tuturor pătulelor ce aparţineau văduvei Al. Viişoreanu şi moştenitorilor Iancu Dobrescu.

*

Slatina. Relaţie oficială. Directorul prefecturii comunică ministerului de interne: Dl prefect Manu, sosind, ieri, în comuna Crâmpoaia, a găsit pe ţărani devastând; a încercat să-i liniştească, dar a fost lovit la cap şi pe corp şi abia a putut scăpa cu fuga. Rănit grav, a plecat spre reşedinţă. Procurorul, însoţit de două companii de soldaţi, a plecat spre Şerbăneştii de Jos, unde de asemenea e răscoală.

Prefectul Manu telegrafiază din Slatina: Sosii la reşedinţă, rănit grav, de la Crâmpoaia. La Şerbăneştii de Jos, am găsit pe ţărani agitându-se, dar am reuşit să-i liniştesc. La Crâmpoaia, erau 200 locuitori în ferbere. Ei au început devastările. Voind să-i liniştesc, am primit şase lovituri de ciomag la cap şi pe corp. După plecarea mea, şi locuitorii din Şerbăneştii de Jos s-au răsculat.

*

Slatina. Relaţie oficială. La Şerbăneşti şi Crâmpoaia, e răscoală generală. La Şerbăneşti, s-a dat foc la magazii, pătule, care, mobile şi trăsuri, averea dlui Paulopulo. Din Timpeni se anunţă că răsculaţii din Crâmpoaia au omorât pe proprietarul Râmniceanu, unchiul doctorului Leonte, arucându-1 apoi în apa Vedei. Mulţi proprietari şi arendaşi au fugit din oraş şi judeţ la Caracal, de teama de a nu li se pune foc. În gară, sunt depozitate 300 vagoane cu grâu. S-a format, din trupe, o garda de centură, care face pază în jurul Slatinii. Şeful gării a cerut parchetului să-i trimită un batalion în ajutor, temându-se că, peste noapte, gara va fi incendiată. Trupele fiind insuficiente, s-au cerut ajutoare de cavalerie şi artilerie din Craiova.

*

Galaţi, 13 martie (stil nou – n. n.). La orele 2 p. m., au pornit grave tulburări la Folteşti, moşia dlui Verona. Dl prefect I. C. Atanasiu a plecat la faţa locului.

*

Brăila. În oraş e linişte deplină. 400 de săteni din comuna Viziru sunt strânşi în bufetul gradinii de la monument şi autorităţile ascultă cererile lor.

*

Turnu-Măgurele. Nici o devastare, nici o turburare n-a avut loc aci. Un mare număr de cetăţeni s-au înrolat în regimentul de roşiori şi apără oraşul. Astfel, s-au putut respinge câteva încercări de năvălire în oraş.

*

Târgu-Vestea. În jurul oraşului e mare ferbere şi răscoală; armata dă lupte cu răzvrătiţii (Tribuna, Anul XI, nr. 61, vineri 16/29 martie 1907, pp. 3, 4).