Nu mai caut cântece vechi, mă caută ele pe mine

Cum cântecele străbunilor nu sunt singurul meu mod de viaţă şi cum rătăcesc prin uitare, adică în spaţiul unic în care se află răspunsurile la întrebări – vorba unui cântec al lui Doru Trăscău, de la “The Mono Jacks”, căutând şi alte iluminări, rămân surprins să aflu, în cele mai neaşteptate depozite de memorie românească, tot alte şi alte cântece, pe care, mai întâi, mi le va descifra vioara lui Răzvan Mitoceanu (prietene, deja eşti invitatul meu la o după-amiază de iniţieri reciproce, pentru că pe Petrică Oloieru nu mai îndrăznesc să-l chinui, după câte i-am pus pe umeri).

Sârbele lui Dimitrie Cantemir m-au atenţionat că, în melosul nostru naţional, au existat şi romanţe populare, create de muzicieni cu glagorie, dar asumate de popor cu mare entuziasm. La drept vorbind, teoria accea, cu ţăranul şi ţărăncuţa, care s-au aşezat pe prispă ca să compună “Mioriţa” şi “Meşterul Manole” (altceva făceam eu, pe prispe, în tinereţe) este penibilă. Ţine, eventual, la versificări şi la cântecele simple, dar nu şi în cazul pieselor intrumentale, dedicate dansurilor, pe care nu ţăranul, ci muzicianul din tată în fiu le-a născocit.

Astăzi, pe când mă aflam în Basarabia anului 1919, la palavre cu “Copiii lacrămilor”, cineva mi-a pus în faţă, fără explicaţii, o astfel de romanţă, “De-o fi să pleci”, scrisă de locotenentul Liviu Coman, în anii grei ai Războiului Întregirii Neamului. Şi vreau să o aud, Răzvan Mitoceanu, iar dacă este aşa cum presimt, adică tulburătoare, o încredinţăm colegei şi prietenei noastre Gabi Teişanu, ca să o cânte ca nimeni altcineva şi, după aceea, să spună că a găsit-o la “matuşa Catrina dgin dgeal dgin Ilişăşti”.

Dar, înainte de a-ţi arăta, Răzvane, partitura locotenentului Coman, hai să ascultăm, încă o dată, Sârba 2, închipuindu-ni-l pe prinţul cărturarilor şi cărturarul prinţilor, Dimitrie Cantemir, stând, înainte de anul 1700, pe acoperişul plat al casei lui din Istambul şi cântând, de alean, la nai, această romanţă veche, pe care e posibil să o fi compus el însuşi, din pricină de dor de ţară:

Sarba 2

Jurnalism No Comments Apr 28

Poezia care cântă: Doru Trăscău – THE MONO JACKS

Click spre video: The Mono Jacks – Un sfert de secundă

Doru Trăscău, un vocalist care cuvântă suflete – de unde şi numărul mare de vizualizări ale impecabilei trupe THE MONO JACKS, urmează, şi în discursul liric, aceeaşi cale directă şi neprefăcută, sinceritatea şi o simplitate temeinic premeditată fiind principalele caracteristici ale “poeziei care cântă”, de data asta şi într-o carte, picurând din strunele chitării şi din adâncul sufletului lui.

The Mono Jacks – Drumul

Despre o tipă

Am nevoie de-o prietenă uşuratică Cu vederi foarte largi şi carismatică Şi deşi tu nu ştii ce înseamnă Cred că ţi s-ar potrivi această ramă

Am nevoie de cineva Aşa cum eşti tu

O să profit de faptul că tu mă laşi un timp pe bară Şi oricum nu te pot vedea liberă seară de seară Şi nici eu nu te las deloc în pace Să ai timp pentru tot ceea ce îţi place

Am nevoie de cineva Aşa cum eşti tu

Drumul

În inimă îi naște-un cântec mut, Acolo unde frica și-a găsit ecou Ar vrea să înțeleagă ce-a făcut? Ce s-a întâmplat atunci? I se întâmplă din nou

Răspunsurile Nu le capeți aici Nu se nasc din uitări

Drumul e pietruit Vântul e potrivit Iar lui i s-a oferit Să înceteze să afle.

Captiv în toiul nopții, Încearcă în zadar să înțeleagă De zorii au să vină iar, la el De-l iau, de-l pierd sau îl dezleagă?

Răspunsurile Nu le capeți aici Nu se nasc din uitări

Drumul e pietruit Vântul e potrivit Iar lui i s-a oferit Să înceteze să afle.

Dacă e greu începutul Să te oprești e de o mie de ori mai greu Este cel mai greu

Un sfert de secundă

Vinde tot, nu ne trebuie nimic Mergem unde vrei O să fie altfel Să fie altfel

Ne-am născut cu fricile în noi Printre derbedei Cum o să ne fie Altfel?

S-ar putea să întrebe copiii Despre toate astea Când o să le fie Altfel?

Am venit cu ochii închiși Am ajuns aici Unde o să ne fie Altfel

Adevărat, rămân Adevărat îți spun Ne învârtim în cerc

Încredere Fără credință E multă putere În neputință Demoni și Îngeri Iadul în rai Un sfert de secundă E tot ce ai

POEZIA CARE CÂNTĂ No Comments Apr 27

Brăhăşeşti sau documentarea unei monografii

Domnul Dănuţ Andronie, care intenţionează să lucreze o monografie „a unei comune din sudul Moldovei Brăhăşeşti, al cărui nume se pare că provine de la un Boier Brahă sau Brahaş”, mă întreabă dacă Brahăş jitnicer are vreo legătură cu familia bucovineană Braha. Au, descind din aceeaşi rădăcină, dar asta nu contează, povestea comunei Brăhăeşti, povestea fiind mult mai complicată, pentru că moşia se numise, până pe la 1625, „moşia Itovoeştii şi Mălăieştii care acum se cheamă Brăhăeştii, în ţinutul Tecuciului”, după cum o stipula opisul LXI/15, f. 1 r., nr. 2 rez. al Arhivelor de Stat din Iaşi, în uricul din 30 martie 1625 fiind menţionat un străbun al neamului de mazili Batin din Brăhăeşti, menţionaţi ca stăpâni ai părţilor de sat răzeşesc Brăhăeşti, de recensământul lui Rumeanţev, din 1772. În 30 martie 1625 era menţionat Toflea Batin fost armaş, proprietar de moşii şi în alte sate. Prin urmare, informaţia obligă la identificat, în veacurile anterioare, Itovoeştii şi Mălăeştii, din ţinutul Tecucilor, pentru a avea acces spre străbuni mai îndepărtaţi.

Întotdeauna, când se purcede la documentarea monografiei unei localităţi din Moldova, e bine să se pornească de la un „nod”, adică de la un recensământ vechi, în care numele răzeşilor şi ale birnicilor dintr-un anumit an, conduc şi spre urmaşi, dar şi spre înaintaşi.

Nu intenţionez să caut documentele Brăhăeştilor, dar, la o primă răsfoire prin vremuri, am văzut că moşia răzeşească Brăhăeşti se împărţea, la 1772, între mazilii Batin Răducan, Coste, Lupul şi Andrei Batin, plus Mogâlde Ceapa şi Todor Cârjă (Cârjeu, în alte documente, cumnat cu Batinii şi cred că de acelaşi statut de cumnat beneficia şi Mogâlde Ceapă), aşa că documentariştii mai curând trebuie să-şi caute atestările şi strămoşii în aceste neamuri, deşi istoria îl consemnează şi pe Ion Brahăş uricar, tatăl lui Antonie şi bunicul lui Ştefan şi alţii din Brăhăşeşti pe Berheci, în 1599, dar numai în confuzele „Documente privind istoria României”, nu şi în temeinica „Documenta Romaniae Historica”.

Aşa, doar exersându-mi, timp de o zi, aptitudinile detectivistice, iată ce am aflat despre satul care, până de curând, nici nu ştiam că există.

Cel mai vechi Batin este cel menţionat de uricul lui Alexandru cel Bun, emis, la Suceava, în 12 martie 1423, al doilea fiind „Ion Batin din Suceava, nepotul lui Batin”, cel care, în 14 martie 1497, la Vaslui, obţinea uric, de la Ştefan cel Mare, pentru moşiile de pe Putna, pe care le vindea lui Micul Măcău (DRH, vol. 3, d. 219, pp. 387-389). Într-un zapis pentru Drăgoieşti din 20 iunie 1638, sunt menţionaţi ca martori „Vasilie Batin şi Irimiia din Păuneşti” (DRH, vol. 24, d. 380, p. 368). În 27 iunie 1640, sunt menţionaţi, ca martori la o vânzare în Lăleşti, Saia (Isaia) pitar, Toader, Pătraşcu cămăraş şi Istratie Batin ot Batineşti (DRH, vol. 25, d. 380, p. 387).

Într-un zapis din 4 iulie 1639, privind vânzarea satului Costeşti, Batinii sunt menţionaţi şi ca nepoţi ai lui Bolea vornic şi ai luiStratul Bolea fost ceaşnic, numele lor fiind Ivaşcu şi Vasilie Cârjeu, Sava diac, Dumitraşco Batin, toţi fiii Candachiei, nepoata lui Bolea vornic (DRH, vol. 25, d. 162, pp. 174, 175). În 18 iunie 1639, la Bârlad, este menţionat ca martor, într-un zapis de vânzare în Tâmpeşti, Ciurbă Batin (DRH, vol. 25, d. 152, p. 167).

În 4 mai 1646, Ivaşco Cârjeu (Cârjă din recensământul din 1772) şi Dumitraşco Batin cămăraş, şi alte rude ale lor, sunt menţionate, când vând moşia lor, „partea Boleştilor… ce se cheamă Iepurenii” lui Grama fost stolnic, descendent din Orăş, un străbun comun (DRH, vol. 28, d. 361, p. 310).

Primul Brahăş este menţionat la o vânzare a satului Oneşti, în 31 mai 1632, când partea din Oneşti a lui Drghici Potângu „i-a fost cumpărătură de la Brahăş, pentru optzeci taleri de argint” (FHR, vol. 21, d. 101, p. 128). Andonie Brahăş, martor în Drăguşeni, în 10 noiembrie 1637 (DRH, vol. 24, d. 214, p. 196).

În 10 aprilie 1638, sunt menţionaţi Neniul şi Vasilie Brehnă, care se judecau cu Ion, Safta şi Maria Brahă, pentru a treia parte de sat Ruptura, pe Berheci, în ţinutul Tecuciului, partea de jos, cu moară pe Berheci; s-a dat drepte lui Neniul Brahnă şi Vasilie s-o stăpânească” (DRH, vol. 24, d. 310, p. 305).

„Hotarul Itovoeştilor” este menţionat într-un uric din 15 octombrie 1491 (DRH, vol. 3, d. 98, p. 195).

Recensământul generalului rus Rumeanţev menţiona, la 1772, 92 de locuitori în Brăhăşeşti, din care 7 ţigani, care locuisu în 4 case, 9 duhovnici, 76 moldoveni şi 6 mazili, respectiv căpitanul Răducan Batin, Coste Batin, Lupul Batin, Andrei Batin, Mogâlde Ceapa şi Todor Cârjă. Dintre locuitori, 30 erau scutelnici ai postelnicului Arghir (vol I, p. 213)

Situat în ocolul Berheci, satul Brăhăşeşti avea 44 de case, un vornic, 6 popi şi diaconi, 2 dascăli şi un vătăman – toţi 10 scutiţi de rufeturi, şi 34 de birnici, aceştia fiind:

1. Ioniţă Ştefăniţă

2. Costantin Lungul

3. Toader al Măgdălinii

4. Vasâli sin (fiul lui) Toader

5. Ilii Meran

6. Antohi Meran

7. Ioviţă

8. Apostol Ioviţă

9. Enachi Lăbuş

10. Toader Beldei

11. Ioniţă Robul

12. Grigorii Coadă

13. Ion Lăbuş

14. Costantin Pascal

15. Toader Lăbuş

16. Giorgii Chiriac

17. Coste Vulpi

18. Ion Vulpi

19. Ioniţă Vulpi

20. Costantin Panhilii

21. Costantin Costescu

22. Ştefan Vlaicu

23. Sandul Costescu

24. Ion Costescu

25. Ion Buduruc

26. Toma Negruţă

27. Toader Buduruc

28. Vasâlii Cheleş

29. Tănasâi Andrei

30. Toader Costescu ot (din) Gohor

31. In Toader Costescu

32. Andronachii ot Tufle

33. Grigoraş Lăbuş

34. Moisăi, rus ot Kiklău

Celelate 10 case, din 44, erau reprezentate de rufeturile:

Vornicul Onică

Popa Tănasâi

Popa Miron

Ifrim, dascăl

Pricopii, dascăl

Vasâle Râtan, vătăman

Diaconul Gavril

Diaconul Costantin

Diaconul Mihălachi

Diaconul Georgii

(ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I,

Chişinău 1975, vol I, pp. 583, 584)

În afară de aceşti locuitori, mai sunt consemnaţi de recensământ, Costantin Donosii ce au fost birnic la Brăhăşeşti, în satul Poiana (p. 578) şi Iacomii Sturzul ce au fost birnic de la Brăhăşeşti, în satul Oprişeştii (p. 595).

Datele de mai sus, după repetate coroborări cu alte documente, din alte colecţii la fel de interesante, pot conduce, prin limpezirea unora şi prin eliminarea altora, la o recuperare de memorie a satelor comunei Băhăşeşti (nu ştiu care sunt, nu m-a interesat, şi, deci, nu am putut face conexiuni. Pentru că nu există localitate cu prea puţină mărturisire, ci doar generaţii cu prea puţină memorie şi prea multă ignoranţă.

ANECDOTE ISTORICE No Comments Apr 26

Florin Suşinschi, boierul caricaturii româneşti

Descendent al unui puternic neam de boieri moldoveni, cu o ramură în nordul Bucovinei, în satele de pe Sireţel şi de lângă Cernăuţi, formată din răzeşii care se trag, de pe la 1600, din Toader Bercea, strănepotul lui Bercea cel Bătrân, Florin Suşinschi, şi cu un adaos de sânge germano-polon în vine, păstrează, ca şi rubedenia lui, artistul plastic Radu Bercea, apucături genetice de purtător de lance, pe care şi le pune în valoare, cu condeiul-lance, pe herbul imaculat al colii de hârtie. Dacă nu ar fi avut acele apucături genetice de boieri luptători (pe vremea lui Bercea cel Bătrân, “boliarin” era călăreţul care sosea în oastea domnească, însoţit de minimum doi suliţaşi pedeştri), nici Radu Bercea şi nici Florin Suşinschi nu ar fi devenit şi caricaturişti, şi încă unii remarcabili, cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Caricaturistul Florin Suşinschi s-a născut ieri, într-un ieri de mai adineaori, dar eu am aflat abia astăzi, şi, preţuindu-i de decenii desenele acide, cu linii subţiri, elegante, nu puteam să nu-l salut măcar astăzi, urându-i, după cum mi-i obiceiul:

La mulţi ani şi Dumnezeu să te ţie numai întru bucurie!

Cronici sentimentale No Comments Apr 26

Tiberiu Cosovan v-a pregătit un metru cub de cărţi

Pentru joi, 4 mai, Tiberiu Cosovan v-a pregătit un metru cub de cărţi, pe care Consiliul Judeţean Suceava, prin intermediul instituţiilor sale de cultură, Centrul Cultural “Bucovina” – ca editor, şi Muzeul Bucovine – gazda expoziţiei grupului de creaţie din care face parte şi Tiberiu Cosovan (Josif Csukat şi Iulian Dziubinski) şi a lansării noii cărţi de publicistică, dedicată fenomenului plastic bucovinean.

Deocamdată, cărţile sunt sub cheie şi sub paza bună (de bun augur) a costumelor “Zicălaşilor”, aşteptând clipa eliberării – cum zice sculptorul Mircea Dăneasa, care ne-a vizitat şi le-a văzut -, adică ale mântuirii în dublă semantică.

Nici măcar eu, care sunt colegul de birou al lui Tiberiu Cosovan, nu am cartea, pentru că vreau să o dobândesc în momentul sacralităţii ei, cel al lansării, dar am fotografiat-o, admirând, în ascuns, lucrările de pe şevaletul lui Tiberiu Cosovan, în mediul care l-a ademenit spre creaţie, lucrări care formează ilustraţia de copertă.

Jurnalism No Comments Apr 25