László Gergely Pál
De-a lungul istoriei, cei care sunt numiți, astăzi, secui din Bucovina, au figurat sub diferite denumiri. Regretatul scriitor Zsók Béla preciza că nu există o altă populație, care să fi fost amintită cu atâtea denumiri, ceea ce complică și mai mult cercetătorii, care se interesează de originea acestei mici populații. Și, ca să fie ceața mai densă, scriitorul Mikecs László numește cele nouă colonii, înființate de către maghiarii bucovineni în Transilvania, „ceangăi din Ardeal”.
*
Această mică populație, care s-a format în majoritate din refugiații Ardeleni în Moldova, și mai apoi sau stabilit în Bucovina, în perioada 1779-1859, au fost numiți în următoarele feluri (în paranteză, data apariției documentului):
– maghiari din Bucovina – Kis-Várday (1785), Batthyáni (1805), Kis (1824), Bíró
(1836), Gegő (1838), Jerney (1845), Honismeret (1846), Pukolai (1848), Bíró
1858), Göndöcs (1858, 1859).
– Székiem oder Ungaren – Kis-Várday ( 1779).
– Bukowiner Ungarn – Budai-Deleanu (1803).
– Gens Hungarica sau Hungarica Gens – Mutnyansky (1782)
*
Denumirile se găsesc în rapoartele militare ale vremii, în jurnale de călătorie și scrisori, care descriu înființarea coloniilor maghiare în Bucovina, obiceiurilor și viaţa lor. Unii dintre autori scriu și despre originea lor secuiască. Interesant este faptul că, dintre cei amintiți, nici unul nu este istoric: Mutnyansky a fost călugăr franciscan, Kis era locotenent, Jerney ligvist, jurist, Gegő etnograf, călugăr, Bíró preot reformat, Göndöcs dascăl. Din această cauză, descrierile lor trebuiesc însușite cu anumite rezerve, ele fiind redactate după anumite impresii personale. Majoritatea maghiarilor colonizați în Bucovina erau de origine secuiască, dar de aici și până la a-i face pe toți secui de origine este cale lungă.
Portul maghiar în Bucovina
Regretatul scriitor Sántha Alajos (Țibeni, 14.II.1914 – 2013, Csátalja, Hu,) preciza, în cartea sa, apărută în 1943, la Cluj (Bukovinai magyarok): „Indiferent dacă maghiarii colonizați în Bucovina își au originile în Ungaria sau Transilvania, cu stabilirea lor au prins rădăcini în Bucovina și au devenit maghiari bucovineni. Maghiarii din Bucovina sunt o mică familie, cu istorie proprie. Istoria și destinul lor specific începe în Bucovina și se leagă de pământul Bucovinei”.
*
Călătorii maghiari și străini, vor descoperi cu surprindere această mână de maghiari, în perioada 1860-1880, dovadă că, până atunci, guvernul maghiar n-avea habar de ei sau cel puțin nu i-a luat în seamă. Documentele vremii dovedesc că cei din Bucovina solicitau mai mereu dascăli, preoți sau cărţi. În majoritate cazurilor, nici măcar cu un răspuns nu au fost onorați. Perioada amintită este cea în care a început să fie vehiculată ideea de a-i aduce pe maghiarii din Bucovina în Ungaria sau Transilvania. Și de această dată sunt amintiți în mai multe feluri:
– reformați maghiari din Bucovina – Bíró (1866),
– săracii maghiari din Bucovina – Imets (1866),
– secui din Bucovina – László (1869), Szádeczky (1880, 1883), Benedek (1924),
– maghiari din Bucovina – László (1875), Szádeczky (1880),
– ceangăi din Bucovina – László (1877), Szádeczky (1883),
– ceangăi – Szádeczky (1883),
– maghiaro-secui din Bucovina – László (1882).
Surprinzător este faptul că nici intelectualii vremii nu au folosit numai o singură denumire. În scrierile sale, profesorul László Mihály (Țibeni, 16 august 1849 – 29 martie 1932, Budapesta) îi numea maghiari din Bucovina, secui din Bucovina și, până la urmă, el a fost primul care i-a denumit ceangăi. Așa au rămas până în anul 1940. Dar de unde această denumire?
*
Ideea aducerii maghiarilor, din afara granițelor Ungariei de atunci, pe teritoriul patriei, a început să circule în anul 1868. Era vorba de maghiarii bucovineni și maghiarii din Moldova, altfel zis ceangăi. Cum cei din urmă erau mai mulți (în jur de 90.000), iar cei din Bucovina în jur de 9.600, s-a constituit, în cadrul Asociației „Sfântul Ladislau”, o „Asociație Ceangăiască”. Până prin anul 1877, această Asociație nu a avut activitate. În acel an au început să apară scrieri, rapoarte despre maghiarii din estul Ungariei, populația a fost încurajată să doneze pentru acesta acțiune și, în 1882, Asociația și-a schimbat denumirea în „Comisie Ceangăiască”. Din 11 aprilie 1883, Asociaţia și-a schimbat din nou numele, în „Asociația Ceangăi-Maghiară”. Acum, însă, s-au lovit de alte probleme: maghiarii din Bucovina erau pe teritoriul Austro-Ungariei, dar ceangăii se aflau în alt stat. Numărul mare al ceangăilor, impedimentele politice și birocratice i-au făcut pe cei din Asociație să renunțe la ei. Aşa au rămas ceangăii pe dinafară și s-a lipit denumirea de „ceangăi” pe maghiarii din Bucovina.
*
Nu intrăm în amănunt în mișcările etnice din anii 1940, dar atunci au apărut primele manifestări, mai ales la Cluj, cu pancarte, pe care scria „Maghiarii bucovineni, toți acasă!”. Din nou, cei din Bucovina erau denumiți oficial maghiari. După refugierea lor din Bacica, nimeni nu a mai fost interesat de numele lor, fiindcă au fost primiți în Ungaria cu destulă ostilitate. Așa au rămas până prin anul 1989, când, datorită schimbărilor de regim din fostele state comuniste (Ungaria, România), au devenit secui.
Personal, de multe ori am fost apostrofat de anumite persoane că de ce folosesc, în scrierile și cărțile mele, mai ales denumirea de maghiari, când mă refer la cei din Bucovina? Din primele registre bisericeşti maghiare din Bucovina, din memoriile lui László János și din cartea lui Sántha reiese că aproximativ 20 % din primii coloniști din satele devenite maghiare în Bucovina nu aveau legătură nici măcar cu maghiarii, să nu mai amintim de secui. Cum s-ar spune, toți secuii sunt maghiari, dar nu toți maghiarii sunt secui. Hermann, Nunweiler, Lavric, Nistor, Brendian, Ursulean, nume care figurează printre maghiarii din Bucovina, oare sunt secui de origine? Sau au fost asimilați cu timpul?
*
Istoria maghiarilor din Bucovina, la fel ca a altor popoare, nu a fost întotdeauna frumoasă, ușoară și veselă. De aceea, consider necesar ca toate documentele referitoare la cei din Bucovina să vadă lumina zilei, căci se poate observa o selecție între scrierile apărute.
*
Menirea unui istoric nu este să-și pună amprenta pe starea sufletească a cititorului și să scrie romantic. El este obligat să prezinte toate documentele descoperite în originalitate lor, poate însoțite de un text explicativ, dar fără să altereze conținutul ori semnificația documentului, sau să influențeze cititorul. Istoria ne-a demonstrat că nu o dată au apărut probleme din cauza explicațiilor părtinitoare, trunchiate sau denaturate.
László Gergely Pál
