După încă o repetiţie “cap-coadă”, făcută în sala de clasă a profesorului Petru Oloieru, fără Ionuţ Chitic – învoit pentru o problemă personală, “Zicălaşii” s-au îndreptat spre Muzeul Bucovinei, unde, odată cu noi, veneau colindători de prin Straja, Moldoviţa şi Calafindeşti (dacă nu mă înşel, şi din Mălini). Pentru mine, repetiţiile acestea echivalează cu nişte iniţieri, iar proba tocmai i-o dădusem “starostelui” Petrică Oloieru, când, neştiind încă numele satului său de baştină, de prin ţinutul Hotinului, i-am zis că a fost întemeiat de un răzeş vasluian. Intuisem bine, iar când Nechifor vătăman de Vaslui a fost indicat de documente drept protopărintele Cotiujenilor, Petrică mi-a cerut explicaţii pentru intuiţie, iar răspunsul a fost unul… folcloric: “Simplu, numai voi şi vasluienii aţi avut brâul “Ostropăţul”, ceea ce probează o rădăcină comună, brâul acesta fiind în mare vogă până în perioada lui Dimitrie Cantemir”.
Practic, noul concert al “Zicălaşilor” nu este chiar un concert, în sensul că nu ne topim pentru satisfacerea plăcerilor publicului, ci pentru retrezirea la viaţă a cântecelor străbunilor, pe care le interpretăm exact aşa cum au fost notate cândva. Niciodată nu reluăm un concert: îl cântăm, Lucian Căluşeriu, Gabriel Sandu sau Dănuţ Lungu îl filmează, editează, apoi filmul şi în postează pe net. Cine are chef, ascultă melodiile de odinioară; cine nu, nu. Nici o pagubă, pentru că nouă nu ne aparţine nimic altceva decât clipita în care ne-am auzit străbunii şi le-am prelungit şoaptele tânguioase, prin prezent, înspre viitorime.
La Muzeul Bucovinei, Călin Brăteanu, Oana Sârbu-Botezat, Corina Scîntei, Gabriela Teişanu, Gabriela Havriliuc, Liviu Velniceru, Ioan Manole şi Tiberiu Cosovan, Gabriel Sandu şi Lucian Căluşeriul, plus clanul Drăguşanul (fiică, ginere şi nepoţi), plus fidelul prieten al “Zicălaşilor”, Gabriel Cărăbuş – în restul timpului director al Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera”, aşteptau colindele satului de astăzi.
Spre bucuria mea, prima întâlnire a Zicălaşilor cu artiştii de prin satele Bucovinei a avut aură. Fiecare component în parte al trupei de restituiri muzicale vechi, din postura de instrumentist al Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu” (dirijorul Răzvan Mitoceanu, violoniştii Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă, contrabasistul Ionuţ Chitic) sau a Ansamblului “Bucovina” al Şcolii de Arte “Ion Irimescu” (dirijorul Petru Oloieru), inferează des cu spiritualitatea satului contemporan, dar nici unul dintre noi nu ştia cum vor fi receptate armoniile străvechi, în mare majoritate pierdute. Şi am întâlnit un interese atât de profund, inclusiv din partea sucevenilor prezenţi, încât o să postez amestecate celelalte imagini.
*
