am văzut cum au murit poeții,
le-am și bandajat atunci arsura,
erau toți frumos urcați pe cruce
xenomani în lupta cu natura;
adevărul lor se șubrezise
numai pentru orbii furioși,
dar cu cât se înmulțiră orbii
răstigniții-au fost mai numeroși,
*
ultimului doar i se lăsase
baterea în cuie zi de azi
astfel încât orbii să se simtă
liniștiți că au ce răstigni:
ard, deci, nevăzute cruci pe sus,
ultimul poet este Iisus
*
Mâine, “Zicălaşii” vor începe repetiţiile pentru Concertul de “colinde populare”, pe care îl vor susţine şi fonoteca vineri, 22 decembrie 2017, începând cu ora 16,00, în incinta Muzeului Bucovinei. Cele douăzeci de piese, numite impropriu “colinde” (sunt, în realitate, cântece creştine, vifleimuri şi cântece de stea) şi, mai ales, “populare” (sunt creaţii culte ale unor mari compozitori români, tipărite şi răspândite de biserică şi adoptate fără rezerve de popor), se vor cânta după partiturile originale tocmai pentru a semnala degenerările datorate necunoaşterii originii lor. Ar fi păcat, din punctul de vedere al zicălaşilor Petru Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Adrian Pulpă, Narcis Rotariu şi Ionuţ Chitic, ca ignoranţa să falsifice definitiv nişte cântări creştine admirabil compuse şi încredinţate neamului nostru.
*
Concertul de “colinde populare” al “Zicălaşilor” va fi precedat, de la ora 15,30 de evoluţii ale unor colindători din satele judeţului nostru, aleşi dintre componenţii formaţiilor artistice cele mai reprezentative.
O ţară şi o armată adusă la sapă de lemn de către regalitate şi o înfrângere catastrofală, soldată, prin Pacea de la Bucureşti, din 7 mai 1918, cu o Românie minusculă, pe care aceeaşi mincinoasă regalitate o prezenta, inclusiv în “Monitorul Oficial”, drept o uriaşă victrorie, un triumf al păcii pe pământ. Dacă nu ar fi fost un capriciu al providenţei şi interesul franco-englezilor de a smulge din mâinile austro-germanilor petrolul, minereurile şi grânele româneşti, România Mare nu s-ar mai fi întâmplat vreodată.
*
Despre dezastrul românesc din anul 1918 nu se scrie, iar mărturiile au fost de zor dosite de istoriografie. Pentru că doar imaginea, mai fardată decât perfecta de astăzi a judeţului Suceava, conta pentru şubreda monarhie nemţească a românilor, deşi ne avertizaseră şi Dimitrie Cantemir, şi A. D. Xenopol că nu se poate făptui nimic mai ticălos în dauna neamului nostru decât “îngâmfarea şi înălţarea peste ceea ce suntem”. O probează şi fotografiile care urmează, mai toate inedite chiar şi pentru istorici.
*
Fiu de muzician din garda veche a Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu” din Suceava, Nicu Nuţu, pescar pasionat – de unde şi porecla pe care i-a dat-o compozitorul Emil Havriliuc, “Cărăşel”, a fost ursit pentru muzică, parcursul lui iniţiatic având ca repere Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava şi Academia de Arte “George Enescu” din Iaşi, unde, alături de Răzvan Mitoceanu, l-a avut, printre dascălii de elită, şi pe udeşteanul Viorel Muntean, muzician total al spaţiului românesc. De ani buni, însă, muzicianul Nicu Nuţu este profesor de instrumente cu clape al Şcolii de Arte “Ion Irimescu”, din cadrul Centrului Cultural “Bucovina” din Suceava, postură din care particularizează un vechi proverb românesc, în sensul că nu prin dar din dar, ci prin har din har se face raiul. Raiul, adică vibraţia luminoasă care ne înviorează sufletele, mai ales prin preajma cântecului.
*
Om de o rară sensibilitate, Nicu Nuţu înseamnă o risipire de generozitate, pecetluită de seninătatea zâmbetului, de care nu se desparte vreodată, dovadă că harul din har refuză prozaismele cenuşii ale încolonărilor prin cenuşiul zilelor. Suntem prieteni şi mă mândresc sincer cu prietenia lui – dar cu cine nu este prieten Nicu Nuţu, dacă omul întâlnit în cale are măcar un dram de puritate şi de prospeţime?
*
La mulţi ani, Nicu Nuţu,
şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!
*
Minunată şi necuprinsă este lumea în care trăieşte şi oficiază pictorul profesor Viorica Ana Moruz. E un vis, o fereastră deschisă spre raiul începuturilor pământeşti ale omenirii. E tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. E un univers atât de copleşitor, încât de ani buni, adică de când l-am descoperit, nu lipsesc de la sărbătorile lui. Dacă aş spune că printre elevii pictorului Viorica Ana Moruz desluşesc artişti în formare, aş fi nedrept. Pentru că expun, aici, artiştii viitorimii, inclusiv cei pe care prozaicul existenţei umane îi va îndepărta de sub aură, dar fără să le vatăme sufletul.
*
*