Din anii „cumplitului rapt austriac” (I)
Iosif al II-lea, autorul “cumplitului rapt austriac”
Să presupunem că trăiaţi şi pe atunci. Întrupaţi în cine ştie care străbun (dacă l-aţi uitat generaţie după generaţie, nu-i vina mea!) şi că, ştiutor de carte fiind (adică Io-Anu, transformat de Voievozi din „Io”, adică „ştiutor”, în „Ioan”, adică „ştiutor de cer”, că literele nu le prea ştiau, cu excepţiile de rogoare), tocmai v-aţi abonat la „Gazette de France”, ca să prindeţi de veste cum mai merg lucrurile prin lumea largă. Ca urmaş al celor mai viteji şi înţelepţi dintre traci, desigur că vă interesează, în primul rând, ce se mai întâmplă prin Geţia moldovenească şi muntenească, bine înţepenită în imperiul turcesc, dar proaspăt şi mereu împrospătată de ocupaţii turceşti. Nici Dacia transilvană nu vă este indiferentă, mai ales că, împreună cu Ungaria, tocmai au parte de „cumplitul rapt austriac”, manifestat prin construcţii de căi de comunicaţie, pentru înflorirea negoţului, inclusiv una navigabilă, care să unească lacul Balaton cu Dunărea, prin regularizarea râurilor şi asanarea mlaştinilor, pentru a se preveni dezastrele naturale, precum cel din 29 aprilie 1773, care a spulberat Banatul. Polonii nu ne mai deranjează, pentru că din ţara lor, în disputa confederaţiilor patriotarde, înşfacă şi austriecii, şi prusienii, şi ruşii. O fac, în schimb, tătarii, când îi trimit turcii, şi cazacii, când îi trimit ruşii, cele două mari puteri imperiale fiind, uneori, împiedicate să vină cu oşti şi să ne prade, şi să ne schingiuiască cu mâinile propriilor lor ostaşi. Oricum, nici o rană nu o să vă doară astăzi, pentru că vorbim şi simţim doar ipotetic. Uneori şi numai unii mai şi gândim, dar tot numai ipotetic.
*
Minunat umblau jarişti de foc, din zare în zare, pe mândrele noastre plaiuri daco-romano-pontice, iar ierburile se prăbuşeau sub copitele cailor războinici ai Răsăritului şi ai Miezului-Zilei ca nişte prunci, uitaţi de părinţii puşi pe goană de spaimă în calea urgiilor. Fraţi cu dracul, până trecem puntea, plini de înţelepciune în privinţa sănătăţii fugii ruşinoase, noi, cei mai viteji şi mai înţelepţi dintre traci, goneam sălbăticiunile de prin vizuinile întunecaţilor codri strămoşeşti, numiţi în documentele vremii turceşti, iar prin dese rotaţii la guvernare, ruseşti, ca să ne mai tragem sufletul. Că sabia din teacă nu o mai trăgea nimeni, de veacuri.
*
Pe neaşteptate, într-un nord de ţară românească a Moldovei, încep minunăţiile. Jariştile dispar de pe zare, ruşii pleacă în tăcere, iar turcii se opresc depărtişor, iar cumpliţii autori ai inimaginabilului rapt vin şi încep să facă drumuri, oraşe, ordine şi pace. Încet, încet, ieşim din hăţişuri şi, pentru că aşa ne vine, încercăm să ne aflăm rostul în noua lume a meleagurilor noastre strămoşeşti. Dincolo, pe pământurile getice scăpate de cumplitul rapt, turcii, ruşii, tătarii, cazacii şi cine se mai nimerea să fie ne îndemnau în hora echinocţială a rodirii, bătuta, când erau prea grăbiţi ca să ne ucidă pe îndelete. Noroc de noi că nu a durat mult zavistia ruso-turcă prin sângele nostru: cel mult un secol, până în 1856. Un fleac de suferinţă, ce mai!
*
Ooo, dar de ce să vă tot duc eu cu vorba, când puteţi primi, renăscând fiecare în strămoşul lui, ştirile vremii lui, al celui uitat, dar care cu siguranţă că a existat, ca să aveţi din cine vă trage, aşa cum şi noi existăm, în vremuri şi mai grele, ca să aibă din cine se trage alţii:
Iosif al II-lea, trăgând brazda reformei agrare din 1785
1763, mai 3, Constantinopole: „Sărbătorile Bayramului sfârşindu-se, a avut loc un Divan la Serai, în 19 al lunii trecute (19 aprilie 1763 – n. n.). În faţa Divanului, Constantin Racoviţă, Voievodul Valahiei, a fost prezentat Marelui Sultan şi a primit însemnele domniei, care sunt mantia şi cuşma numită „couka”, un fel de casă împodobită cu pene mari. A doua zi, a primit ambele tuiuri şi a plecat, ieri, în principatul său, după ce a trecut pe la Marele Vizir, pe la miniştrii Porţii, pe la muftii şi pe la Aga ienicerilor” (Gazette de France, No. 46, du Vendredi 10 Juin 1763).
*
1767, martie 27, Constantinopol: Gligoraşko Ghika, Voievodul Moldovei, înainte de a se împlini trei ani de guvernământ, a fost înlocuit de Marele Sultan în acest Principat Grigore Callimachi, care mai fusese pus Domn, fiind rechemat în 1764” (Gazette de France, No. 25, du Vendredi 16 Février 1767).
*
1770, ianuarie 2, Varşovia: „Confederaţii se reunesc din nou. Cei de la Dobrzim şi de la Jakroczim au înfrânt, în 18 ale lunii trecute, un mare detaşament rus, care mergea să se alăture colonelului Galliczin, ca să îl sprijine la împresurare. Ei s-au stabilit, atunci, la Bramberg, de unde joncţiunea cu confederaţii Prusiei poloneze avea să se facă în 27 decembrie. Îndrăzneala confederaţilor începe să-l incite şi mai mult pe generalul Weyrnarn, prin numărul şi succesele lor, care sporesc cu fiecare zi. Nu vedem cum le-ar putea face faţă fără ajutorul armatei lui Romanzow , iar acesta nu pare pregătit să trimită nici cel mai mic detaşament. Regimentele care au intrat în cartiruirile de iarnă, în Podlachie şi în provinciile situate pe malul stâng al Nistrului şi, deci, se poate spera că mai multe dintre ele vor putea avansa în Polonia, au părăsit, pe neaşteptate, acest mal, pentru a se opune turcilor, care au ridicat un mare corp de trupe, dincolo de Dunăre, şi care ameninţă diviziile generalului Stoffel, care au rămas în Moldova. Ştim, din mai multe scrisori de la Kaminiek, confirmate de sursele ruseşti, care s-au exprimat prin corpurile de armată răspândite prin Valahia şi prin Moldova, că le ameninţă o maladie epidemică, care a făcut mari ravagii şi în rândurile locuitorilor care trăiau în aceste provincii, atunci când turcii le-au evacuat. Acest flagel teribil, care a mai spulberat două armate ruseşti, care au pătruns în Moldova, se face simţit şi în Podolia şi se alătură flagelului războiului pentru a dezola acest nefericit Regat (Gazette de France, No. II, du Lundi 5 Février 1770 ).
*
1770, februarie 6, Petersbutg: „A sosit aici, cu un curier, o telegramă a armatei comandate de generalul Conte de Romanzow, cu noutatea că, în 14 şi în 15 ale lunii trecute (ianuarie 1770 – n. n.), generalul-maior Pororoczani, care se află în Valahia, a avut două bătălii cu turcii, din care ruşii au ieşit în avantaj. Se dau asigurări că Ţarina pregăteşte, aici, o rezidenţă pentru Hospodarul Valahiei, cel care a fost făcut prizonier de trupele ruse; intenţia Majestăţii Sale Ţarina este ca el să fie tratat cu tot respectul cuvenit demnităţii sale” (Gazette de France, No. 20, du Vendredi 9 Mars 1770 ).
*
1770, noiembrie 27: „Conform ultimelor noutăţi care ne-au sosit de la marea armată rusă, generalul Romanzow se află la Falsy, în Valahia; încă nu se ştie unde îşi va instala cartierul general, dar cum el are mari locaţii în Moldova, acolo se prezumă că îşi va încartirui armata” (Gazette de France, No. 40, du Ludi 17 Mai 1770).
*
1773, mai 1, Viena: „În 29 al lunii trecute (29 aprilie 1773 – n. n.), un uragan furios a făcut ravagii în Banatul Timişoarei. Vântul era atât de impresionant încât arunca cirezile de vite şi turmele de oi în mlaştinile învecinate ale Mureşului, mare râu al Ungariei, care izvorăşte din Munţii Carpaţi, în Transilvania, şi se varsă în Tisa, aproape de Segedin. Ninsoarea a căzut, de asemenea, din abundenţă pe câmpii, iar fermele de animale şi hergheliile au fost înzăpezite în întregime. Ploaia care a urmat a completat dezastrul; ea a făcut ca râurile să se reverse, topind zăpada şi, în acest moment, câmpia seamănă cu o întinsă mare, pe care se văd plutind rămăşiţe din casele distruse, furaje şi mii de animale. Nu s-a mai pomenit în această ţară un uragan la fel de îngrozitor. Numărul cailor şi al celorlalte animale care au pierit este imens. Se evaluează pierderile la mai mult de un milion de florini” (Gazette de France, No. 48, du Vendredi 17 Juin 1773).
