Un suflet pentru cultură: Ramona Medeleanu

Colega noastră Ramona Medeleanu şi superba ei prinţesă

*

Centrul Cultural “Bucovina” ar trebui să fie, astăzi, în sărbătoare, dar colega noastră Ramona Medeleanu, pururi discretă şi retrasă, s-a sustras, cu delicateţe, chiar şi vigilenţei Facebook. Numai că nouă, slujitorilor culturii, nu ne scapă niciodată nimic, deci nu puteam rata nici solidarizarea entuziastă cu Ramona, care este, fără strop de exagerare, un suflet şi, mai ales, o minte pentru cultură. Pentru Ramona Medeleanu, creierul economic şi financiar al Centrului Cultural “Bucovina”, primează, întotdeauna, făptuirea culturală, deci dimensiunea prin care un popor se defineşte în istorie, iar felul acesta de a gândi şi de a privi lucrurile ne tămăduieşte şi pe noi, cei care slujim cultura într-un mod mai direct şi mai vizibil, dar poate că nu la fel de implicaţi în povestea prozaică, de zi cu zi, a spiritualităţii româneşti în Bucovina.

*

Respectată şi preţuită nu doar de noi, slujbaşii culturii, ci şi de personalităţile creatoare din ţară şi din lume care conturează prezentul sucevean, Ramona Medeleanu are eroismul uman al omului de după cortină, dar fără de care spectacolul nu s-ar mai ţine vreodată.

*

De multă vreme am vrut să subliniez, în mod public, meritele Ramonei Medeleanu în spiritualitatea bucovineană, dar iată că abia astăzi, când privilegiul de a-i sărbători naşterea îl are numai superba ei prinţesă, pot să o fac.

*

La mulţi ani, Ramona Medeleanu,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!

“Ar fi de neiertat să îl uităm în cuvinte”

*

Nu l-am văzut. Nu am vrut să îl ştiu altfel şi, în plus, avem de lucrat împreună şi “Decalogul”, cartea lui definitivă de poezie, pe care o vom lansa în 7 septembrie 2018, atunci când Roman Istrati va împlini 63 de ani. Şi va trebui să sfătuim, între timp, să ne punem de acord şi să râdem, din toată inima, de proşti. Inclusiv de noi înşine, atunci când ni se mai întâmplă să ne molipsim de atât de contagioasa prostie omenească.

*

Am stat deoparte, fumând cu nesaţ (“Lasă-le, mă, că numai rău fac!”, mă îndeamnă Romică; “Tu vorbeşti?”, ripostez eu, apoi continuu: “În realitate, nici un om nu se lasă de nimic, dar nimicurile încep să îl lase, unul câte unul, atunci când le vine lor cheful. Eu, şi după ce o să mor, o să mai trag trei fumuri, şi-abia după aceea o să pornesc pe Cale!”) şi privind noianul de prieteni ai poetului Roman Istrati, care veniseră să-şi ia adio de la el. Chiar şi Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, care participase, fără să ia cuvântul, şi la lansările cărţilor lui Roman Istrati, era acolo. N-au lipsit ziariştii, o parte dintre scriitori şi dintre pictori. Şi dintre foştii noştri colegi de liceu.

*

Apoi, când unul dintre ei, Azat Mandalian, a condus convoiul, pe sub prapurii împărăteşti, spre o rană proaspătă a pământului, i-am spus lui Romi că îi aştept manuscrisele cu poeme, ca să mă apuc de lucru, şi am plecat. De data asta, fără să ne strângem mâna, ceea ce nu-i bine. Dar o să-mi iau revanşa în 7 septembrie 2018…

*

*