Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Costeşti

Foto: commons wikimedia org

COSTEŞTI. Jumătate din satul Costeşti a fost dăruit de Constantin Movilă Vodă, în 7 ianuarie 1608, mănăstirii Pobrata, cealaltă jumătate fiind întărită, în 15 ianuarie 1617, copiilor lui Dumitru şi ai Antimiei Lenţa, Marca, Anghelina, Magda şi Miron. Din aceşti ujrmaşi ai lui Lenţa se desprind câteva neamuri răzeşeşti, care obţin, de-a lungul timpului, ieşirea din indiviziune pentru părţi din sat din ce în ce mai mici.

În 10 iunie 1650, Vasilie Lastiuca primeşte întăritură, de la Vasile Lupu Vodă, pentru partea lui Paholcea din Costeşti, care fusese zălogită pentru doar 10 galbeni.

În 28 iulie 1651, Nastasia, nepoata lui Ilea din Berbeşti, vinde moşioara ei din Costeşti, pentru 20 zloţi, lui Vasile Dumitraşcovici. În acelaşi an, dar pe 14 septembrie, Isac Cocoranul, ginerele lui Bogdan Lenţa, şi Ion Tudan îşi disputau posesia unui sfert din satul Costeşti în faţa Divanului Domnesc, câştig de cauză având, în cele din urmă, Isac Cocoranul, care, în 23 februarie 1663, lasă acel sfert de sat feciorilor lui, Constantin şi Săcuianul. În 14 septembrie 1651, Isac Cucoranul, ginerele lui Bogdan Lenţa, se ceartă la Divan, pentru a patra parte din Costeşti, cu Ion Tudan, care apare singur la sorocul de o săptămână, stabilit de Vasile Vodă, şi are câştig de cauză.

În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe socra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.

În 25 octombrie 1717, Ilie Catargiu moşteneşte patrea de sat a lui Dumitru Calmuţchi.

În 20 august 1719, „Axana, nepoata Mstiţchii” findea lui Ion Otrublenca, fiul lui Vasilie Zahariciuc şi, deci, nepotul lui Zaharie, partea ei „de moşie din Căbeşti şi din Comăreşti, care parte de moşie este despre partea lui Ion Otrublenca, pe care el a moştenit-o de la mama sa, Vasilca, fiica lui Ionaşcu, nepoata Gribincei şi a lui Ionaşco… şi i-am mai vândut un laz, pe care l-a curăţit părintele meu, Miron Purcel, care laz este mai sus de Lucov al lui Gribincea, apoi merge până la hotarul Costeştilor şi peste hotarul Costeştilor, mai sus de lazul pe care l-a cumpărat Bohatir de la părintele meu”.

În 25 iulie 1729, Mihai Racoviţă Vodă întărea lui Mihai şi Gheorghe Lenţa, „ficiorii lui Niculai Lenţii, nepoţi de fată lui Ion Lihacinschi, strănepoţii lui Vasilev Dumitraşcovici… părţile de ocină şi cumpărătură şi danie din zapis ce ar ave ei la satu la Costeşti”.

În 12 ianuarie 1740, după moartea fiului lor de doar 23 de ani, Constandin „cu moarte grabnică de ciumă, aflându-să eal cu noi la Gălaţi”, Iordachi şi Catrina Cantacuzino dăruiau mănăstirii Suceviţa, „pentru ertarea păcatelor lui şi ale lor… a şepte parte di satu de Costeşti… totul lângă acele sate ce să cheamă Malineşti, care au fostu a moşului du-sale Boului vornicu”.

În 22 iunie 1754, Matei Ghica întăreşte răzeşilor Văsiian şi Tănasie Coval şi altor fraţi ai lor, „moşeni din Costeşti” jumătatea de sat stăpânită de Sandul Brânzanul, mazil de Rohozna.

În 12 iulie 1758, fraţii Sandul şi Toader Brânzanul vindeau, pentru 12 lei bani gata, lui Vasile Brahă,  care mai avea o parte de moşie în sat, partea mamei lui, Măriuţa.

În 20 septembrie 1760, Mihai şi Aniţa Lenţa dădeau lui Alexandro Costriş, pentru o datorie neplătită de 20 lei, părţile lor din Costeşti, „care săntu cumpărate de strămoşu mieu”.

În 10 ianuarie 1768, pentru că bordeiele ţărăneşti din Costeşti erau făcute prin vecinătatea ţarinilor, Grigore Vodă Callimah, sesizat de egumenul mănăstirii Solca, i-a poruncit vornicului Constantin Kogălniceanu să adune toţi vecinii în vatra satului, unde să-şi facă alte bordeie.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Costeşti, moşie răzeşească, „60 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Maftei, 2 dascăli, Dănilă şi Mihălache, 3 ruptaşi, Vasilie COMAN, Pătraş DRATFA şi Arsenii GAVRILESCUL, 1 umblător, Vasilii SĂNDULESCUL, 2 jidovi, Nosin şi Aizik, 2 văduve, Marie şi Acsinia, 33 călăraşi şi 16 birnici. Călăraşii de Costeşti erau: Dumitraş COŢIC chihai, Dumitraş COVAL, Vasili HRINCIUC, Ion DOLINSCHI, Grigoraş SCULICI, Vasili COŢIC, Ion CHISĂLIŢĂ, Ioniţă SĂNDULIAC, Ştefan COŢIC, Ion COŢIC, Tănasi COŢIC, Manoli MĂSÂIAN, Toader CHIRIICIUK, Enachii SCULEŞ, Ion ungurian, Ion sin PETRO, Vasili BĂNDAC, Ion CRURCA, Ion CECALĂ, Ion GAVRILIUC, Georgie MĂNĂILĂ, Costandin MANGUR, Ion ORICSUC, Irimie ŞERBAN, Toader VEZÂRCO, Ştefan CEDAŞ, Ion TOMICA, Andrieş ŞFEDUL, Ştefan HONCIAR, Costăn HRIHOR, Ştefan ANTONESCUL, Giorgie COŢIC şi Vasilie ŢOPA. Birnici erau Simion SĂVERIN, Toma MIRĂUŢĂ, Ştefan zet ego, Ştefan ZINA, Grigoraş PÂNTESCUL, Enachii PÂNTESCUL, Alecsa sin lui, Simion BRAHĂ, Vasili CIORNOHUZ, Toader MĂSĂIAN, Ion MASCIUK, Acsenti MANGĂR, Ştefan ungurian, Toader olar, Mihalachi CHERSÂN şi Severin sin popii.

În 1782, în faţa comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, neamul Tudan, reprezentat de Iuon, Toader, Maftei şi Dumitraş Tudan, declara că stăpâneşte un sfert de sat, parte moştenit din moşi, parte cumpărătură de la Iuon Calmuţchi; neamul Noşa stăpânea alt sfert de sat, cumpărătură de la Iuon Calmuţchi; neamul Popescul moştenea un sfert de sat, din care cumpărase Iuon Mitescul, ginerele lui Iuon Calmuţchi, două odgoane şi jumătate, adică 55 stânjeni; ultimul sfert de sat Costeşti aparţinea mănăstirii Pobrata. Căpitanul Iuon Mitescul era fiul lui Gheorghie Mitescul şi al Ioanei, fata lui Toader Holban armaş, nepotul lui Gavril Mitescul şi strănepot lui Pavel.

În 26 decembrie 1796, Niculai Grigorcea şi jupâneasa lui, Maria (Volcinschi), dăruiau feciorului lor, Ilie, părţi din satul şi moşia Costeşti.

În 1843, biserica Sfântul Mihail din Costeşti, construită în 1785, cu 1.799 enoriaşi, patronată de Udalricus von CINSKI, era slujită de preotul administrator Grigorie SARNAWSKI. În 1876, patron al bisericii cu 2.478 enoriaşi era Anton Ritter von KOCHANOWSKI de STAWCZAN, deci de… Stăuceni, paroh fiind Leon PALIEVICI. În 1907, sub patronajul lui Victor SARNAWSKI, paroh al bisericii din Costeşi, cu hramul dedicat celor doi sfinţi arhangheli, paroh era acelaşi Leon Palievici, născut în 1833, preot din 1861, paroh din 1866, cantor fiind, din 1902, Eusebie POPOVICI, născut în 1874.

1860: Şcoala din Costeşti, cu 4 clase, funcţiona din toamna anului 1860[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[3].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Costeşti, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe dealuri, spre Nord-Vest de comuna Căbeşti, cu care se învecinează. Suprafaţa: 18,21 kmp; po­pulaţia: 2.515 locuitori, în ma­joritate români de religie gr. or. Este legată, printr-un drum comunal, de drumul distric­tual Storojineţ-Sniatin; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La 1776, aparţinea, în mare parte, mazilului Vasile Coman şi a şaptea parte numai mă­năstirii Suceviţa. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.022 hectare pământ arabil, 208 hectare fânaţuri, 51 hectare grădini, 161 hectare islaz, 336 hectare pădure”[4].

1911: „La finea lui Februar, judecătoria din Stăneşti a condamnat pe dl Mihai Tudan, cantor în Costeşti, la patru zile închisoare, eventual 40 coroane amendă, şi la plătirea speselor pentru tulburarea ordinii publice. E interesant a se şti cum motivează judecătorul verdictul său şi pe ce motive a dictat acuzatului pedeapsa arătată. Se zice că acuzatul, în 20 Februar 1910, conchemase lângă can­celaria comunală vreo 200 de persoane, fără a fi anunţat adunarea aceasta, deci a călcat articolul 3 al legii pentru întruniri şi art. 496 al legii penale. Ca martori figurau Dimitrie Tudan, fra­tele acuzatului şi primar în Costeşti, şi Cesar Rogosievici exe­cutor, cel ce a făcut recensământul la Costeşti, scriind pe toţi răzeşii că-s ruşi, fără considerare că mulţi dintr-înşii vorbesc ro­mâneşte şi cereau anume să fie trecuţi ca români. Trebuie să observăm că martorii erau aceia care au făcut arătarea la tri­bunal şi au fost chemaţi, la rândul lor, să depună mărturie, care se înţelege au mărturisit astfel, ca să iasă adevărată arătarea făcută de dânşii. Ei spun că acuzatul ar fi avorbit pe oameni, în drum, şi i-ar fi provocat a se duce la cancelarie, pentru a protesta contra numărării făcute în satul lor. Chiar faptul acesta, că persoanele chemate ca martori au fost implicate la facerea recensământului, unul – Dimitrie Tiudan, ca primar, şi altul – Rogosievici, ca comisar, ar fi trebuit să-i dea de gândit judecătorului Danciul, că depunerile lor sunt de considerat cu multă precauţiune. Dar ce-i pasă, doară fură întărite depunerile acestor doi şi de un jandarm din sat, şi judecătorul credea să aibă destulă dovadă (cum se zice şi în verdict, că asupra mărturiilor făcute nu se poate avea nici o dubitaţie) pentru a se dicta pedeapsa. Dacă rectificarea acuzatului nu se lua în considerare, trebuia să se asculte măcar martorii săi şi atunci s-ar fi dovedit că acuzatul e nevinovat. Martorii acuzatului însă nu fură admişi, ci s-a trecut la ordinea zilei, peste principiul audiatur et altera pars”[5].

1911: „Petrecerea din Costeşti. Ca în anul trecut, aşa şi anul acesta, a aranjat comitetul societăţii Mazililor şi răzeşilor, cu concursul intelectalilor din Costeşti şi împrejurime, o petrecere în marele sat răzeşesc Costeşti, din districtul Vaşcăuţi. Împrejurările au voit însă ca petrecerea din anul acesta să fie repetată, astfel că costeştenii s-au ales cu două petreceri, aranjate o duminică după alta. Petrecerea întâia, din 6 August, fu stingherită de ploaie, care se cernea toată ziua, neîntrerupt. Dar, cu toate acestea, petrecerea aceasta avu o reuşită frumoasă, căci răzeşimea era întrunită aice, în număr mare, de asemenea şi preoţii din satele învecinate şi vreo câţiva intelectuali de alte categorii ne onorară cu prezenţa lor. Din punct de ve­dere moral, aşadară, a reuşit petrecerea din 6 August, căci răzeşii s-au petrecut până târziu, noaptea, foarte bine şi s-ar fi putut mulţămi cu asta singură, dacă chestia ce era pusă la ordinea zilei, înainte de petrecere, s-ar fi putut aduce în discuţie. Era vorba de chestia bisericească, care nu s-a putut discuta, fiind numărul răzeşilor din împrejurime, din pricina ploii, mai mic de cum se aştepta. Se amânase, dar, adunarea în chestia bisericească pe Du­minica din 13 August. Dar căpitanul districtual nu încuviinţase convocarea acestei adunări, pe ziua numită, pentru că rutenii, care la orice întreprindere sunt sprijiniţi în mod deosebit de afabil de organele guverniale, aveau să ţină şi ei adunare, după o liturghie cu sobor ca în Camena, şi, în fine, şi o petrecere în satul nostru, Costeşti, deci pentru a înlesni întreprinderea rutenilor, nu aveau voie românii să discute chestiile lor. Atunci Răzeşii, văzându-se întărtaţi de căpitanul districtual, care caută să stânjeniască afacerile lor, în folosul ucrainenilor, au dat petrecerea din 13 August, care nu li s-a putut opri. Şi bine au făcut Răzeşii că au aranjat petrecerea aceasta, căci ea a avut efectul pe care trebuia să-l aibă, într-un sat unde rutenii caută tot chipul să-şi facă mendrele lor, dar în zadar, căci şi aceasta ultimă încercare, pregătită de ei, cu săptămâni înainte, prin o agitaţie febrilă, s-a spulberat în vânt, fiindcă răzeşii sunt conştienţi de menirea lor şi nu se mai lasă îndopaţi cu minciuni ruseşti. Petrecerea s-a dat în casele domnului Vasile de Tudan, notar în Stulpicani, care, fiind originar din Costeşti şi având acolo o fru­moasă proprietate, cu casă spaţioasă, promovează mult mersul şi înaintarea activităţii noastre, punând, pentru prilejuri de acestea, tot­deauna localităţile sale la disposiţie. După-amiază, începură răzeşii a se aduna la casa de petrecere. Trăsuri soseau una după alta, din împrejurime, aducând oaspeţi din toate părţile, din Broscăuţi, Bobeşti, Comăreşti, Carapciu pe Ceremuş, Jadova, Vilaucea, Voloca etc. Dar petrecerea nu s-a început, până ce n-a sosit dl Cuparencu. Acestuia i s-au trimis, spre întâmpinare şaizeci de călăreţi, până la casa sa din Căbeşti, unde dumnealui îşi petrecea vacanţele, cu familia. Astfel fu condus dl Cuparencu şi preotul Mardarie de la Căbeşti, cu paradă mare, până la Costeşti, paradă cum răzeşii ştiu face acelora pe care-i îndrăgesc, pen­tru că se sacrifică cu sinceritate pentru dânşii. Şi rusnecii crăpau de ciudă, văzând cu ce alai fu petrecut dl Cuparencu, unde niciunul din cei şase deputaţi ai lor şi nici toţi la un loc n-au avut parte de aşa o primire. / Din Cernăuţi, au fost reprezentate societăţile studenţeşti „Aca­demia ortodoxă” şi „Moldova”, şi, din Viena, „România Jună”. Din persoane, mai marcante cităm pe domnii: Dimitrie Popovici, paroh din Broscăuţi, care venise cu muzica sa, „Muza Română”, şi cu preotul I. Luţa, Eugen Braha, învăţător superior în pensie, Minai de Po­pescul, învăţător superior, părintele Isopescu, cu familia, şi preoţii Antonovici, Rudeiciuc, N. Vlad şi I. Grigoras, dl Tarasievici, cu familia, dl deputat Modest Scalat, dl Iancu de Popescu, inginer, dl I. Fl. Marian, inginer, dnii Bărbier şi Mardari, cu familiile, şi dl Cuparencu, cu familia, şi mulţi alţii. / Dansul a început cam pe la patru ore după masă şi a durat, în cea mai mare veselie, până târziu, noaptea. Hora mare fu jucată, în casa şi curtea domnului Tudan, de una sută de părechi. Deci, o petrecere grandioasă a fost cea din Costeşti, precum de mult nu s-a pomenit prm cele părţi, părăsite şi uitate de con­ducătorii noştri. La un semn dat, s-a adunat o mulţime de inte­lectuali din toate părţile pentru a demonstra, în faţa deputaţilor ruteni, că răzeşimea e pătrunsă de românism până la măduvă şi nu vrea să ştie nimica de amăgirile ucrainene. E drept că la petrecerea noastră n-au fost şase deputaţi, ca la dânşii, dar tocmai aceasta e un semn bun, că noi facem ispravă şi fără deputaţi, pe când ei s-au ales, chiar sub scutul sfetnicilor, cu un scandat în toată regula. La noi a fost masa compacta a Răzeşilor, cu conducătorii lor, însufleţită de bucurie, petrecând în armonie deplină şi în ordine exemplară, pe când la pe­trecerea ruteană au fost numai vreo 10 răzeşi şi puţini ţărani, şi cu toate aceste s-a iscat ceartă între cei puţini. Din ceartă a venit chiar şi la bătaie. Preoţii Kopaczuk, Malanczuk şi Draczynski au părăsit „zăbava”, căpătând partea lor de „cinste”, şi chiar şi lumi­nătorul lor, Pihuliak, a fugit înainte de vreme, pentru a nu se alege şi cu ceva mai mult decât cu o simplă batjocură. N-am atinge noi lucrurile acestea, pentru că ele îi privesc pe ruteni, în prima linie, şi dânşii au să tragă consecinţele din întâmplarea aceasta, dară, dacă le aducem la cunoştinţa publicului, o facem de aceea, pentru că şi rutenii, în raportul ce l-au făcut despre „zabava z tanţiame”, în „Narodnei Holoc”, nu se mărginesc în darea raportului despre reuşita sau nereuşita petrecerii lor, ci se obrăznicesc a lua în batjocură muzica „Musa Română” şi mai fac şi alte observări batjocuritoare la adresa românilor. Noi însă nu vrem să ne întrecem, ca dânşii, în batjocură, ci înregistrăm simplu întâmplările adevărate din casa lui Sarnavschi. Dacă ar fi reuşit petrecerea lor, de bună seamă că tipăreau ei un raport straşnic, în numărul următor al gazetei lor, şi nu ar fi aşteptat patru săp­tămâni pentru a-l publica. Dar se vede că blamul cu care s-au ales deputaţii şi preoţii lor i-a zăpăcit aşa de tare, că le-a trebuit vreme pentru a se reculege şi pentru a-şi rescugeta bine cum să înşele lumea şi cum să ascundă mai bine scandalul ce s-a petrecut la ei. În fine, n-a spus Pihuliak, cătră Sarnavschi, fără pricină că „pentru ultima oară a venit la Costeşti” / Participantul”[6].

1915: „George a lui George Poliovei, născut în Costeşti, la 19 martie stil vechi 1884, să fi murit în toamna 1915, în Ottawa, Canada, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eufrozinei Poliovei, născută Ungurean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[7].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Stăneşti făceau parte, ca „Reprezentant al Băncii regionale: Nicolai Tudan, agricultor, Costeşti”, iar ca „Locţiitor: Tit Tudan, agricultor, Costeşti”[8].

În 5 iulie 1941, câţiva săteni ucraineni, foşti membri LANC,  i-au îmbrânit pe evreii din Costeşti într-un câmp de la marginea satului, de lângă casa lui Honceriuc, soldaţii români executând, atunci, 105 oameni. Ceilalţi, adică diferenţa de până la 420, au păşit pe drumul martiric înspre lagărele din Transnistria.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diplomă de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin încredintare de post, pe ziua de 1 Octomvrie 1941: Păunescu Victoria, seria 1941, media 9,22, numită în comuna Costesti, jud. Storojineţ”[9].

1942: „Având în vedere raportul Nr. 4.080 din 1942 al dlui judecător al Judecătoriei mixte Vaşcăuţi, din care se constată că numitul Ilica S. Dumitru (neam de răzeşi români din Boscăuţi şi Costeşti – n. n.) din comuna Costeşti, judeţul Storojinet, în timpul evacuarii Bucovinei de Nord, a săvârşit acte de duşmănie împotriva armatei române; / Având în vedere depoziţiile martorilor, anexate la dosarul în cauză, din care reiese că susnumitul, în timpul retragerii armatei române, în Iunie 1940, din Bucovina de Nord, a dezarmat şi dezbrăcat un soldat român, ce era răzleţit de coloană, fapt pentru care a şi fost condamnat de Curtea Marţială, prin sentinţa Nr. 618 din 1942, la 15 ani muncă silnică… / Decidem: / Art. I. Se retrage naţionalitatea română numitului Ilica Simion Dumitru din comuna Costeşti”[10].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 444

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 20, 1876 p. 71, 1907 p. 143

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 73

[5] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 11, Anul I, 5 mai 1911, p. 100

[6] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 17, Anul I, 15 septembrie 1911, pp. 201-204

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 232-240

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[9] Monitorul Oficial, Nr. 249, 2o octombrie 1941, p. 6475

[10] Monitorul Oficial, Nr. 149, 30 iunie 1942, p. 5362

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Costâna

Biserica Sfântul Gheorghe din Costâna, construită în 1811-1812 de George şi Ioan de Cărste

COSTÂNA. Sat străvechi ca şi Bălăceana şi, ca şi Bălăceana, populat, cândva cu câte o breaslă de meşteşugari saşi (dovadă toponimele Săsciori, din Bălăceana, şi Saşii, din Costâna), Costâna beneficiază de atestare documentară tot în 15 martie 1490, când printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se aflau şi „a 42-a biserică, cu popă, la gura Costinei;… a 44-a biserică, cu popă, la Costina, la Dragomir Juratu”. În 1499, Ştefan cel Mare întăreşte mănăstirii Moldoviţa satul Saşi al Costânei, care, ulterior, va dispărea fără urmă.

În 3 martie 1507, ginerele lui Luca Arbure, vistiernicul Gavril Trotuşan, cumpără „satul Berindeşti, pe gura Costinei… şi moara pe Costina… cu bani 600 zloţi tătăreşti” de la descendenţii vornicului Onişor şi ai fratelui lui, Bâzdâga, cei doi fraţi, fiii lui Dragomir Juratu, fiind, practic, împreună cu părintele lor, moş-strămoşii costânenilor.

În 20 aprilie 1546, Petru Rareş dăruieşte mănăstirii Sf. Ilie jumătate din satul Costâna, „partea de jos, cu mori, care parte din jos a satului a fost a noastră din veci”. Cu siguranţă, partea aceasta de sat fusese confiscată de Ştefăniţă Vodă, de la vornicul Trotuşan, după uciderea lui Luca Arbure, iar ipoteza este susţinută de faptul că, în 26 aprilie 1581, fiii lui Isac Udre (alt ginere al lui Luca Arbure), Gavril şi Grigore, revendică partea de sat, intrată în stăpânire mănăstirească, dar Iancul Sasul dă câştig de cauză călugărilor, pe motiv că pe uricul Udreştilor scrie „satul Berindeşti, pe apa Costinii”.

1641: Cealaltă jumătate de sat aparţinea răzeşilor, care, încet, încet, cer ieşirea din indiviziune, primul dintre aceştia fiind Dociul paharnic, costâneanul care cere divanului lui Vasile Vodă, în 19 aprilie 1641, „să se aleagă partea lui… de către alţi fraţi răzeşi, atât din vatra satului, cât şi ţarină” .

În 1649, un alt răzeş care ieşise din indiviziune, Ştefan ot Costâna, dăruia mănăstirii Sf. Ilie o livadă cu pomi şi o prisacă, situate pe Dealul Mare, loc lăzuit de el, „cu sapa şi focul”.

1669: Din istoria Costânei nu putea lipsi, totuşi, zvânturatul neam al Murguleţilor, printre răzeşii satului numărându-se şi Ipatie Murguleţ, pe care-l moşteneşte Toader Murguleţ fost mare armaş, care, în 15 octombrie 1669, cerând uric de la divanul domnesc, susţine că „a şasea parte de Costăna s-au vinit în partea unchiului nostru Ipatii Murguleţ, cu vecinii şi cu tot venitul”.

În 1723, Măricuţa, sora lui Ştefan Murguleţ, moştenea după fratele ei a patra parte din moşia Costâna, „partea ce o ţine Abăza, cumpărată de la Cărca, feciorul Măricuţei”.

În 1774, Costâna avea 30 de gospodării, numărul lor sporind, până în 1784, la 98, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina apărând, în 11 noiembrie 1782, fraţii Ilie şi Ion Cărste, care revendicau o jumătate de sat.

1836: S-a născut Vasile Cocârlă, „la 22 martie 1836, în comuna Costâna, partea Berindeşti, din părinţi ţărani, a învăţat şcoala elementară în satul natal, apoi a continuat la Suceava, a terminat studiile gimnaziale în Cernăuţi şi tot acolo şi cursul clerical, în tote clasele, cu diliginţă rară, purtare bună, economie lăudabilă. Deosebit talent arăta tânărul student pentru muzica vocală şi instrumentală, care ambe le cultiva cu bun succes. La 1866, se căsători, la 1867 se hirotoni întru diacon şi presbiter şi se rândui preot la Costişa, apoi administrator parohial şi, la 1870, paroh la Ruşi-Moldoviţa, unde, ca preot de model păstoreşte poporul până în prezent. La 1873, pierdu, prin moarte, pe soţia sa, iar la anul 1882, moartea îi răpi şi pe unica fiică ce avea”[1].

În 1843, biserica Sfântul Gheorghe din Costâna, construită în 1811-1812 de George şi Ioan de CĂRSTE, cu 1.190 enoriaşi, patronată de Ianacachi de CĂRSTE („von Kriste”), avea postul de paroh vacant. În 1876, Nicolai de CĂRSTE moştenea drepturile şi obligaţiile patronale asupra bisericii din Costâna, cu 1.621 enoriaşi şi cu Ioan MANDAŞEVSCHI paroh. În 1907, paroh era George BERARIU, născut în 1854, preot din 1882, paroh din 1895, iar cantor, din 1904, Ilie NAHORNEAC, născut în 1878.

1861: Şcoala din Costâna, cu 3 clase,  funcţiona din toamna anului 1861[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iasobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[3].

În anul 1888, antistele comunal al Costânei, George Goian, preotul I. Mandacevschi şi bătrânii satului „au oprit hramul, punând străji şi jandarmi pe la intrări, ca să nu lase pe nici un străin în sat. Străjerii şi jandarmii, înţelegându-şi, la rândul lor, misiunea, pe toţi cei ce voiau să-i înşele, spunându-le că ei nu merg la hram, ci se duc la Suceava, îi petrecură frumuşel, prin mijlocul satului, până ce-i scoaseră de cealaltă parte de sat, afară. În felul acesta, după propria mărturisire a Costânenilor, le rămăseseră ca la vreo 6.000 florini în pungă”[4].

1901: Însoţirea de păstrare şi credit, în sistem Raiffeisen, din Costâna s-a înfiinţat, cu 103 părtaşi, în anul 1901, sub direcţiunea lui Dimitrie cavaler de opovici, vicedirector fiind George Berariu, preşedinte – preotul Vasile Procopovici, iar vistiernic – Ioan Ferlievici. Cabinetul de lectură „Albina” din Costâna fusese înfiinţat, încă din anul 1896, cu 30 membri, cu 15 cărţi, 4 abonamente la gazete şi 12 florini avere, sun preşedinţia moşierului din comunăm, armeanul Dimitrie cavaler de Popovici, din conducerea acestei prime biblioteci săteşti făcând parte şi George Berar, şi Amfilochie Ţurcan.

1901: Gustav Weigand, aflat la Poieni-Solca, a „mers spre sud-est, până la Costâna, unde mi-am reînnoit cunoștința cu preotul satului, pe care îl cunoscusem în Vama, când ploaia s-a revărsat din ceruri şi abia am trecut, pe pod, râul Suceava, mergând la Hatna”. În Costâna i-a cântat Iliana Dohotar[5].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Costâna, comună rurală, districtul Su­ceava, aşezată pe râul Ilişeşti, la confluenţa sa cu râul Su­ceava. Suprafaţa: 10,87 kmp; po­pulaţia: 1.480 locuitori, exclusiv români de religie gr. or. Se compune din vatra satu­lui, cu 542 locuitori, şi din satul Berindeşti. Este străbătută de drumul districtual Cacica-Suceava; legată cu drumul principal Suceava-Siret, precum şi cu linia fe­rată Cernăuţi-Suceava, printr-o şosea comunală, Costâna-Hatna. Are o şcoală populară, cu 2 clase (deci, cam 60 de şcolari) şi o biserică parohială, cu hramul „St. Gheorghe”, fon­dată, la 1812, de Gheorghe şi Ioan de Cârstea. La anul 1546, Petru Rareş a dăruit jumătate din această localitate mănăstirei Sf. Ilie. Acum câţiva ani, s-a găsit aci o sabie, lungă de 1,25 m, care se află în muzeul din Cernăuţi; de asemenea, s-au găsit şi măsele de mamut, aduse de apa pârâului care curge prin partea învecinată. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.017 hectare pământ arabil, 228 hectare fânaţuri, 18 hectare grădini, 231 hectare izlaz, 101 hectare pădure, 0,25 ari heleştee. Se găsesc 137 cai, 478 vite cornute, 508 oi, 308 porci şi 200 stupi. Costâna, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 17,75 kmp; populaţia: 161 locuitori români şi străini. Se compune din moşiile Costâna propriu-zisă, cu 9 case şi 95 locuitori, Hatna şi Călineştii lui Enache”[6].[7]

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[8], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Mafta ZVANCIUC (37 ani în 1908) din Costâna.

1912: „Excelenţa sa Mitropolitul a sfinţit parohul George Berariu din Costâna în protosviter”[9], „Elena Berariu din Costâna” luând „examenul de capacitate pentru şcolile primare, cu limba de propunere română”[10].

1915: „În după-amiaza zilei de 1 ianuarie 1915, după două lupte, în 31 decembrie, la Storojineţ şi la Rădăuţi, „primele patrule ruseşti şi-au făcut intrarea în Suceava, venind din direcţia Hatna şi luând drumul spre satele Costâna şi Mihoveni. În urma patrulelor, trupele ruseşti au cantonat în pădurea Costâna”, iar sucevenii şi iţcănenii s-au refugiat în Burdujeni. În 2 ianuarie, pe la orele 14, 300 de ruşi au intrat în Suceava, ocupând oraşul. La pichetele de grăniceri ruse au fost instalaţi soldaţi basarabeni, care, „aflând că este teritoriul românesc, au salutat, retrăgându-se”[11]. În zilele următoare, cavaleria rusească s-a îndreptat spre munţi (comandamentul rămăsese la Costâna), o primă confruntare armată având loc, în 5 ianuarie 1915, la Vama[12]. „Cam pe aceeaşi vreme, sosiseră la Şcheia, venind din spre Costâna şi Mihoveni, 600 de cazaci călări, în frunte cu polcovnicul Syczen. Mişcările călărimii se puteau bine urmări de pe dealul Zamcei. Această megieşie atât de apropiată cu groaznicul duşman a pricinuit o nouă şi cuprinzătoare bejenire a populaţiei oraşului. Cu două zile mai înainte, părăsiseră oraşul autorităţile şi toţi câţi credeau a fi mai de seamă expuşi primejdiei de a fi luaţi chezaşi pentru Dumnezeu mai ştie ce fel de bănuieli. De astă dată, a părăsit oraşul îndeosebi cetăţenimea evreiască, tăbărând la frontiera românească în punctul Burdujeni. Autorităţile româneşti de la frontieră, cu toată rigoarea dispoziţiunilor privitoare la trecerea frontierei, au îngăduit tuturor refugiaţilor, fără deosebire, intrarea în ţară şi, pentru acest act de curată umanitate, au dobândit un titlu de bine meritată recunoştinţă din partea populaţiei neromâneşti din Bucovina”[13].

1914-1918: Au vărsat sânge pentru Bucovina: „rezervistul Ilie Semcu, Costâna, Regimentul 22, rănit”[14]; „infanteristul George Cordoban, Costâna, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[15]; „infanteristul Ioan Romaşcan, Costâna, Regimentul 22, rănit”[16]; „La propunerea domnului Vasile Cocârla din Costâna, se îndrumează procedura pentru adeverirea morţii lui Nicolai a lui Vasile Cocârla. Domnul Vasile Cocârla susţine că fiul său Nicolai Cocârla a murit, la 1 Octombrie 1918, la Tarnopol / Tribunalul Suceava, Secţia I, la 10 Iulie 1919”[17].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Suceava făcea parte, ca locţiitor, „Dumitru Neculiţă-Popovici, pro­prietar mare, Costâna”[18], care deţinea şi o cârciumă faimoasă în Suceava[19].

1920: „Deciziune de expropriere No. 1020. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Suceava, cu care s-a decis exproprierea de 24 ha 54 a 58 mp din moşia „Costâna”, fasc. No. 406, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[20].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Niculiţa Dimitrie cav. de, Costâna, (patron bisericesc în Costâna şi în Parhăuţi); Niculiţa Nicolai Dr. cav. de, Costâna (patron în Stroeşti); Popovici Alecu cav. de, erezii (Magda de Niculiţa, Costâna), patroni în Stupca”[21].

1930: „Teama pentru joia viitoare. În oraş continuă să circule patrule militare. Populaţia continuă a fi foarte îngrijorată, deoarece prefectul judeţului, dl Tudoraş, a dat scris sătenilor că, joia viitoare, vor fi liberi să ţină adunarea proiectată. Toţi sătenii, plecând acasă, au dus cuvânt de ordine că, joi, are loc la Suceava o mare adunare împotriva cămătarilor. Dacă la Suceava domneşte linişte, în satele apropiate, Costâna şi Bălăceana, s-au produs pe ziua de ieri tulburări, spărgându-se geamurile la mai multe prăvălii[22].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[23], următorii învăţători şi învăţătoare: Sofian Constantin, comuna Costâna, jud. Suceava, media 7,17”.

1947: „Constituiri de societăţi cooperative[24]: Banca populară „Dumbrava”, comuna Costâna, jud. Suceava”.

1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, al. penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Ministri[25]: Moara fostă proprietatea a lui Gheorghe Niculiţă Popovici din comuna Costâna”.

L-a Costâna s-au născut fraţii Vasile şi Ion Bumbac, primul, în 7 februarie 1837, celălalt, în 31 ianuarie 1843. Vasile Bumbac, profesor gimnazial la Cernăuţi şi Suceava, harnic traducător al poeziei latine, dar şi al celei eline, a fost recunoscut drept „poet al Sucevei”, încropind puzderii de versuleţe, inclusiv o epopee, „Dragoşiada”. Celălalt frate, Ion, om trufaş şi atentator la arta scrisului, a fost editorul gazetei „Aurora Română”, pe care a împestriţat-o cu nuvele mai mult sau mai puţin reuşite. În 14 septembrie 1880, s-a născut, tot în Costâna, poetul Vasile Huţan, şi el extrem de prolific, ba chiar ceva-ceva mai talentat decât fraţii Bumbac.

Intrarea în Costâna

[1] Transilvania, Nr. 12, Anul XXIV, Sibiu 15 decembrie 1893, pp. 373, 374

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 44, 1876 p. 41, 1907 p. 154

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 6, 1 aprilie 1888, p. 9

[5] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 73, 74

[7]

[8] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[9] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 11, Anul II, 7 noiembrie 1912, p. 174

[10] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 4, Anul III, 18 iulie 1913, p. 63

[11] Adevărul, 27, nr. 9980 din 22 decembrie 1914, p. 2

[12] Adevărul, 27, nr. 9983 din 25 decembrie 1914, p. 4

[13] Viaţa Nouă, anul III, nr. 153, 30 mai 1915, pp. 1-4

[14] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[15] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[16] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 67, Cernăuți, în 24 Septemvrie nou 1919, pp. 5-7

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 7, Cernăuţi 1 martie nou 1921, p. 69

[21] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[22] Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 3

[23] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[24] Monitorul Oficial, Nr. 268, 19 noiembrie 1947, p. 10261

[25] Monitorul Oficial, Nr. 229, 2 octombrie 1948, p. 7974