Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Costeşti

Foto: commons wikimedia org

COSTEŞTI. Jumătate din satul Costeşti a fost dăruit de Constantin Movilă Vodă, în 7 ianuarie 1608, mănăstirii Pobrata, cealaltă jumătate fiind întărită, în 15 ianuarie 1617, copiilor lui Dumitru şi ai Antimiei Lenţa, Marca, Anghelina, Magda şi Miron. Din aceşti ujrmaşi ai lui Lenţa se desprind câteva neamuri răzeşeşti, care obţin, de-a lungul timpului, ieşirea din indiviziune pentru părţi din sat din ce în ce mai mici.

În 10 iunie 1650, Vasilie Lastiuca primeşte întăritură, de la Vasile Lupu Vodă, pentru partea lui Paholcea din Costeşti, care fusese zălogită pentru doar 10 galbeni.

În 28 iulie 1651, Nastasia, nepoata lui Ilea din Berbeşti, vinde moşioara ei din Costeşti, pentru 20 zloţi, lui Vasile Dumitraşcovici. În acelaşi an, dar pe 14 septembrie, Isac Cocoranul, ginerele lui Bogdan Lenţa, şi Ion Tudan îşi disputau posesia unui sfert din satul Costeşti în faţa Divanului Domnesc, câştig de cauză având, în cele din urmă, Isac Cocoranul, care, în 23 februarie 1663, lasă acel sfert de sat feciorilor lui, Constantin şi Săcuianul. În 14 septembrie 1651, Isac Cucoranul, ginerele lui Bogdan Lenţa, se ceartă la Divan, pentru a patra parte din Costeşti, cu Ion Tudan, care apare singur la sorocul de o săptămână, stabilit de Vasile Vodă, şi are câştig de cauză.

În 11 mai 1706, când Gavrilaş Frunză şi jupâneasa Gafiţa, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan şi Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borşan, părţile de moşii moştenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costeşti, în Comăreşti, în Budiniţă şi pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească şi de pe socra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moşie în Berhomete, în Lucavăţ, în Panca şi în munte, în ţănutul Sucevii, şi în Vaselev, în ţănutul Cernăuţului”.

În 25 octombrie 1717, Ilie Catargiu moşteneşte patrea de sat a lui Dumitru Calmuţchi.

În 20 august 1719, „Axana, nepoata Mstiţchii” findea lui Ion Otrublenca, fiul lui Vasilie Zahariciuc şi, deci, nepotul lui Zaharie, partea ei „de moşie din Căbeşti şi din Comăreşti, care parte de moşie este despre partea lui Ion Otrublenca, pe care el a moştenit-o de la mama sa, Vasilca, fiica lui Ionaşcu, nepoata Gribincei şi a lui Ionaşco… şi i-am mai vândut un laz, pe care l-a curăţit părintele meu, Miron Purcel, care laz este mai sus de Lucov al lui Gribincea, apoi merge până la hotarul Costeştilor şi peste hotarul Costeştilor, mai sus de lazul pe care l-a cumpărat Bohatir de la părintele meu”.

În 25 iulie 1729, Mihai Racoviţă Vodă întărea lui Mihai şi Gheorghe Lenţa, „ficiorii lui Niculai Lenţii, nepoţi de fată lui Ion Lihacinschi, strănepoţii lui Vasilev Dumitraşcovici… părţile de ocină şi cumpărătură şi danie din zapis ce ar ave ei la satu la Costeşti”.

În 12 ianuarie 1740, după moartea fiului lor de doar 23 de ani, Constandin „cu moarte grabnică de ciumă, aflându-să eal cu noi la Gălaţi”, Iordachi şi Catrina Cantacuzino dăruiau mănăstirii Suceviţa, „pentru ertarea păcatelor lui şi ale lor… a şepte parte di satu de Costeşti… totul lângă acele sate ce să cheamă Malineşti, care au fostu a moşului du-sale Boului vornicu”.

În 22 iunie 1754, Matei Ghica întăreşte răzeşilor Văsiian şi Tănasie Coval şi altor fraţi ai lor, „moşeni din Costeşti” jumătatea de sat stăpânită de Sandul Brânzanul, mazil de Rohozna.

În 12 iulie 1758, fraţii Sandul şi Toader Brânzanul vindeau, pentru 12 lei bani gata, lui Vasile Brahă, care mai avea o parte de moşie în sat, partea mamei lui, Măriuţa.

În 20 septembrie 1760, Mihai şi Aniţa Lenţa dădeau lui Alexandro Costriş, pentru o datorie neplătită de 20 lei, părţile lor din Costeşti, „care săntu cumpărate de strămoşu mieu”.

În 10 ianuarie 1768, pentru că bordeiele ţărăneşti din Costeşti erau făcute prin vecinătatea ţarinilor, Grigore Vodă Callimah, sesizat de egumenul mănăstirii Solca, i-a poruncit vornicului Constantin Kogălniceanu să adune toţi vecinii în vatra satului, unde să-şi facă alte bordeie.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Costeşti, moşie răzeşească, „60 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Maftei, 2 dascăli, Dănilă şi Mihălache, 3 ruptaşi, Vasilie COMAN, Pătraş DRATFA şi Arsenii GAVRILESCUL, 1 umblător, Vasilii SĂNDULESCUL, 2 jidovi, Nosin şi Aizik, 2 văduve, Marie şi Acsinia, 33 călăraşi şi 16 birnici. Călăraşii de Costeşti erau: Dumitraş COŢIC chihai, Dumitraş COVAL, Vasili HRINCIUC, Ion DOLINSCHI, Grigoraş SCULICI, Vasili COŢIC, Ion CHISĂLIŢĂ, Ioniţă SĂNDULIAC, Ştefan COŢIC, Ion COŢIC, Tănasi COŢIC, Manoli MĂSÂIAN, Toader CHIRIICIUK, Enachii SCULEŞ, Ion ungurian, Ion sin PETRO, Vasili BĂNDAC, Ion CRURCA, Ion CECALĂ, Ion GAVRILIUC, Georgie MĂNĂILĂ, Costandin MANGUR, Ion ORICSUC, Irimie ŞERBAN, Toader VEZÂRCO, Ştefan CEDAŞ, Ion TOMICA, Andrieş ŞFEDUL, Ştefan HONCIAR, Costăn HRIHOR, Ştefan ANTONESCUL, Giorgie COŢIC şi Vasilie ŢOPA. Birnici erau Simion SĂVERIN, Toma MIRĂUŢĂ, Ştefan zet ego, Ştefan ZINA, Grigoraş PÂNTESCUL, Enachii PÂNTESCUL, Alecsa sin lui, Simion BRAHĂ, Vasili CIORNOHUZ, Toader MĂSĂIAN, Ion MASCIUK, Acsenti MANGĂR, Ştefan ungurian, Toader olar, Mihalachi CHERSÂN şi Severin sin popii.

În 1782, în faţa comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, neamul Tudan, reprezentat de Iuon, Toader, Maftei şi Dumitraş Tudan, declara că stăpâneşte un sfert de sat, parte moştenit din moşi, parte cumpărătură de la Iuon Calmuţchi; neamul Noşa stăpânea alt sfert de sat, cumpărătură de la Iuon Calmuţchi; neamul Popescul moştenea un sfert de sat, din care cumpărase Iuon Mitescul, ginerele lui Iuon Calmuţchi, două odgoane şi jumătate, adică 55 stânjeni; ultimul sfert de sat Costeşti aparţinea mănăstirii Pobrata. Căpitanul Iuon Mitescul era fiul lui Gheorghie Mitescul şi al Ioanei, fata lui Toader Holban armaş, nepotul lui Gavril Mitescul şi strănepot lui Pavel.

În 26 decembrie 1796, Niculai Grigorcea şi jupâneasa lui, Maria (Volcinschi), dăruiau feciorului lor, Ilie, părţi din satul şi moşia Costeşti.

În 1843, biserica Sfântul Mihail din Costeşti, construită în 1785, cu 1.799 enoriaşi, patronată de Udalricus von CINSKI, era slujită de preotul administrator Grigorie SARNAWSKI. În 1876, patron al bisericii cu 2.478 enoriaşi era Anton Ritter von KOCHANOWSKI de STAWCZAN, deci de… Stăuceni, paroh fiind Leon PALIEVICI. În 1907, sub patronajul lui Victor SARNAWSKI, paroh al bisericii din Costeşi, cu hramul dedicat celor doi sfinţi arhangheli, paroh era acelaşi Leon Palievici, născut în 1833, preot din 1861, paroh din 1866, cantor fiind, din 1902, Eusebie POPOVICI, născut în 1874.

1860: Şcoala din Costeşti, cu 4 clase, funcţiona din toamna anului 1860[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[3].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Costeşti, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe dealuri, spre Nord-Vest de comuna Căbeşti, cu care se învecinează. Suprafaţa: 18,21 kmp; populaţia: 2.515 locuitori, în majoritate români de religie gr. or. Este legată, printr-un drum comunal, de drumul districtual Storojineţ-Sniatin; are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. La 1776, aparţinea, în mare parte, mazilului Vasile Coman şi a şaptea parte numai mănăstirii Suceviţa. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.022 hectare pământ arabil, 208 hectare fânaţuri, 51 hectare grădini, 161 hectare islaz, 336 hectare pădure”[4].

1911: „La finea lui Februar, judecătoria din Stăneşti a condamnat pe dl Mihai Tudan, cantor în Costeşti, la patru zile închisoare, eventual 40 coroane amendă, şi la plătirea speselor pentru tulburarea ordinii publice. E interesant a se şti cum motivează judecătorul verdictul său şi pe ce motive a dictat acuzatului pedeapsa arătată. Se zice că acuzatul, în 20 Februar 1910, conchemase lângă cancelaria comunală vreo 200 de persoane, fără a fi anunţat adunarea aceasta, deci a călcat articolul 3 al legii pentru întruniri şi art. 496 al legii penale. Ca martori figurau Dimitrie Tudan, fratele acuzatului şi primar în Costeşti, şi Cesar Rogosievici executor, cel ce a făcut recensământul la Costeşti, scriind pe toţi răzeşii că-s ruşi, fără considerare că mulţi dintr-înşii vorbesc româneşte şi cereau anume să fie trecuţi ca români. Trebuie să observăm că martorii erau aceia care au făcut arătarea la tribunal şi au fost chemaţi, la rândul lor, să depună mărturie, care se înţelege au mărturisit astfel, ca să iasă adevărată arătarea făcută de dânşii. Ei spun că acuzatul ar fi avorbit pe oameni, în drum, şi i-ar fi provocat a se duce la cancelarie, pentru a protesta contra numărării făcute în satul lor. Chiar faptul acesta, că persoanele chemate ca martori au fost implicate la facerea recensământului, unul – Dimitrie Tiudan, ca primar, şi altul – Rogosievici, ca comisar, ar fi trebuit să-i dea de gândit judecătorului Danciul, că depunerile lor sunt de considerat cu multă precauţiune. Dar ce-i pasă, doară fură întărite depunerile acestor doi şi de un jandarm din sat, şi judecătorul credea să aibă destulă dovadă (cum se zice şi în verdict, că asupra mărturiilor făcute nu se poate avea nici o dubitaţie) pentru a se dicta pedeapsa. Dacă rectificarea acuzatului nu se lua în considerare, trebuia să se asculte măcar martorii săi şi atunci s-ar fi dovedit că acuzatul e nevinovat. Martorii acuzatului însă nu fură admişi, ci s-a trecut la ordinea zilei, peste principiul audiatur et altera pars”[5].

1911: „Petrecerea din Costeşti. Ca în anul trecut, aşa şi anul acesta, a aranjat comitetul societăţii Mazililor şi răzeşilor, cu concursul intelectalilor din Costeşti şi împrejurime, o petrecere în marele sat răzeşesc Costeşti, din districtul Vaşcăuţi. Împrejurările au voit însă ca petrecerea din anul acesta să fie repetată, astfel că costeştenii s-au ales cu două petreceri, aranjate o duminică după alta. Petrecerea întâia, din 6 August, fu stingherită de ploaie, care se cernea toată ziua, neîntrerupt. Dar, cu toate acestea, petrecerea aceasta avu o reuşită frumoasă, căci răzeşimea era întrunită aice, în număr mare, de asemenea şi preoţii din satele învecinate şi vreo câţiva intelectuali de alte categorii ne onorară cu prezenţa lor. Din punct de vedere moral, aşadară, a reuşit petrecerea din 6 August, căci răzeşii s-au petrecut până târziu, noaptea, foarte bine şi s-ar fi putut mulţămi cu asta singură, dacă chestia ce era pusă la ordinea zilei, înainte de petrecere, s-ar fi putut aduce în discuţie. Era vorba de chestia bisericească, care nu s-a putut discuta, fiind numărul răzeşilor din împrejurime, din pricina ploii, mai mic de cum se aştepta. Se amânase, dar, adunarea în chestia bisericească pe Duminica din 13 August. Dar căpitanul districtual nu încuviinţase convocarea acestei adunări, pe ziua numită, pentru că rutenii, care la orice întreprindere sunt sprijiniţi în mod deosebit de afabil de organele guverniale, aveau să ţină şi ei adunare, după o liturghie cu sobor ca în Camena, şi, în fine, şi o petrecere în satul nostru, Costeşti, deci pentru a înlesni întreprinderea rutenilor, nu aveau voie românii să discute chestiile lor. Atunci Răzeşii, văzându-se întărtaţi de căpitanul districtual, care caută să stânjeniască afacerile lor, în folosul ucrainenilor, au dat petrecerea din 13 August, care nu li s-a putut opri. Şi bine au făcut Răzeşii că au aranjat petrecerea aceasta, căci ea a avut efectul pe care trebuia să-l aibă, într-un sat unde rutenii caută tot chipul să-şi facă mendrele lor, dar în zadar, căci şi aceasta ultimă încercare, pregătită de ei, cu săptămâni înainte, prin o agitaţie febrilă, s-a spulberat în vânt, fiindcă răzeşii sunt conştienţi de menirea lor şi nu se mai lasă îndopaţi cu minciuni ruseşti. Petrecerea s-a dat în casele domnului Vasile de Tudan, notar în Stulpicani, care, fiind originar din Costeşti şi având acolo o frumoasă proprietate, cu casă spaţioasă, promovează mult mersul şi înaintarea activităţii noastre, punând, pentru prilejuri de acestea, totdeauna localităţile sale la disposiţie. După-amiază, începură răzeşii a se aduna la casa de petrecere. Trăsuri soseau una după alta, din împrejurime, aducând oaspeţi din toate părţile, din Broscăuţi, Bobeşti, Comăreşti, Carapciu pe Ceremuş, Jadova, Vilaucea, Voloca etc. Dar petrecerea nu s-a început, până ce n-a sosit dl Cuparencu. Acestuia i s-au trimis, spre întâmpinare şaizeci de călăreţi, până la casa sa din Căbeşti, unde dumnealui îşi petrecea vacanţele, cu familia. Astfel fu condus dl Cuparencu şi preotul Mardarie de la Căbeşti, cu paradă mare, până la Costeşti, paradă cum răzeşii ştiu face acelora pe care-i îndrăgesc, pentru că se sacrifică cu sinceritate pentru dânşii. Şi rusnecii crăpau de ciudă, văzând cu ce alai fu petrecut dl Cuparencu, unde niciunul din cei şase deputaţi ai lor şi nici toţi la un loc n-au avut parte de aşa o primire. / Din Cernăuţi, au fost reprezentate societăţile studenţeşti „Academia ortodoxă” şi „Moldova”, şi, din Viena, „România Jună”. Din persoane, mai marcante cităm pe domnii: Dimitrie Popovici, paroh din Broscăuţi, care venise cu muzica sa, „Muza Română”, şi cu preotul I. Luţa, Eugen Braha, învăţător superior în pensie, Minai de Popescul, învăţător superior, părintele Isopescu, cu familia, şi preoţii Antonovici, Rudeiciuc, N. Vlad şi I. Grigoras, dl Tarasievici, cu familia, dl deputat Modest Scalat, dl Iancu de Popescu, inginer, dl I. Fl. Marian, inginer, dnii Bărbier şi Mardari, cu familiile, şi dl Cuparencu, cu familia, şi mulţi alţii. / Dansul a început cam pe la patru ore după masă şi a durat, în cea mai mare veselie, până târziu, noaptea. Hora mare fu jucată, în casa şi curtea domnului Tudan, de una sută de părechi. Deci, o petrecere grandioasă a fost cea din Costeşti, precum de mult nu s-a pomenit prm cele părţi, părăsite şi uitate de conducătorii noştri. La un semn dat, s-a adunat o mulţime de intelectuali din toate părţile pentru a demonstra, în faţa deputaţilor ruteni, că răzeşimea e pătrunsă de românism până la măduvă şi nu vrea să ştie nimica de amăgirile ucrainene. E drept că la petrecerea noastră n-au fost şase deputaţi, ca la dânşii, dar tocmai aceasta e un semn bun, că noi facem ispravă şi fără deputaţi, pe când ei s-au ales, chiar sub scutul sfetnicilor, cu un scandat în toată regula. La noi a fost masa compacta a Răzeşilor, cu conducătorii lor, însufleţită de bucurie, petrecând în armonie deplină şi în ordine exemplară, pe când la petrecerea ruteană au fost numai vreo 10 răzeşi şi puţini ţărani, şi cu toate aceste s-a iscat ceartă între cei puţini. Din ceartă a venit chiar şi la bătaie. Preoţii Kopaczuk, Malanczuk şi Draczynski au părăsit „zăbava”, căpătând partea lor de „cinste”, şi chiar şi luminătorul lor, Pihuliak, a fugit înainte de vreme, pentru a nu se alege şi cu ceva mai mult decât cu o simplă batjocură. N-am atinge noi lucrurile acestea, pentru că ele îi privesc pe ruteni, în prima linie, şi dânşii au să tragă consecinţele din întâmplarea aceasta, dară, dacă le aducem la cunoştinţa publicului, o facem de aceea, pentru că şi rutenii, în raportul ce l-au făcut despre „zabava z tanţiame”, în „Narodnei Holoc”, nu se mărginesc în darea raportului despre reuşita sau nereuşita petrecerii lor, ci se obrăznicesc a lua în batjocură muzica „Musa Română” şi mai fac şi alte observări batjocuritoare la adresa românilor. Noi însă nu vrem să ne întrecem, ca dânşii, în batjocură, ci înregistrăm simplu întâmplările adevărate din casa lui Sarnavschi. Dacă ar fi reuşit petrecerea lor, de bună seamă că tipăreau ei un raport straşnic, în numărul următor al gazetei lor, şi nu ar fi aşteptat patru săptămâni pentru a-l publica. Dar se vede că blamul cu care s-au ales deputaţii şi preoţii lor i-a zăpăcit aşa de tare, că le-a trebuit vreme pentru a se reculege şi pentru a-şi rescugeta bine cum să înşele lumea şi cum să ascundă mai bine scandalul ce s-a petrecut la ei. În fine, n-a spus Pihuliak, cătră Sarnavschi, fără pricină că „pentru ultima oară a venit la Costeşti” / Participantul”[6].

1915: „George a lui George Poliovei, născut în Costeşti, la 19 martie stil vechi 1884, să fi murit în toamna 1915, în Ottawa, Canada, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eufrozinei Poliovei, născută Ungurean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[7].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Stăneşti făceau parte, ca „Reprezentant al Băncii regionale: Nicolai Tudan, agricultor, Costeşti”, iar ca „Locţiitor: Tit Tudan, agricultor, Costeşti”[8].

În 5 iulie 1941, câţiva săteni ucraineni, foşti membri LANC, i-au îmbrânit pe evreii din Costeşti într-un câmp de la marginea satului, de lângă casa lui Honceriuc, soldaţii români executând, atunci, 105 oameni. Ceilalţi, adică diferenţa de până la 420, au păşit pe drumul martiric înspre lagărele din Transnistria.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diplomă de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin încredintare de post, pe ziua de 1 Octomvrie 1941: Păunescu Victoria, seria 1941, media 9,22, numită în comuna Costesti, jud. Storojineţ”[9].

1942: „Având în vedere raportul Nr. 4.080 din 1942 al dlui judecător al Judecătoriei mixte Vaşcăuţi, din care se constată că numitul Ilica S. Dumitru (neam de răzeşi români din Boscăuţi şi Costeşti – n. n.) din comuna Costeşti, judeţul Storojinet, în timpul evacuarii Bucovinei de Nord, a săvârşit acte de duşmănie împotriva armatei române; / Având în vedere depoziţiile martorilor, anexate la dosarul în cauză, din care reiese că susnumitul, în timpul retragerii armatei române, în Iunie 1940, din Bucovina de Nord, a dezarmat şi dezbrăcat un soldat român, ce era răzleţit de coloană, fapt pentru care a şi fost condamnat de Curtea Marţială, prin sentinţa Nr. 618 din 1942, la 15 ani muncă silnică… / Decidem: / Art. I. Se retrage naţionalitatea română numitului Ilica Simion Dumitru din comuna Costeşti”[10].