Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cupca

CUPCA. Întărit de Alexandru cel Bun lui Ivan Cupcici, în 27 mai 1427, satul „unde este casa lui” Ivan Cupcici, pe Siretul Mic, între Pătrăuţi pe Siret şi Suceveni, avea să poarte, de-a lungul veacurilor, numele întemeietorului, chiar dacă, din 1503, avea să se anonimizeze în uriaşa moşie mănăstirească a Putnei.

1474: „Uric de la Ştefan voevoda, dat de judecată şi de întărire Maruşcăi şi Mihnei, nepotul ei, pe toate satele lui Cupcin şi pe toată averea lui, din anii 6982 (1474), August 28”[1].

1709: „Într-acea vreme, arătatu-s-au în ţară şi lăcuste, numai nu erau multe, ca de alte dăţi. Şi pâinea se mai sui cu preţul, iar stupii se făcură răi”, suedezii se răspândiră, din Polonia, peste Ucraina, o bătălie cu ruşii dându-se, pe Nipru, în 1709. Apoi, „craiul suedez… a trimis numai un polcovnic, cu vreo sută şi mai bine de suedezi şi cu vreo două sute de cazaci, la târg, la Cernăuţi, să stea acolo, să ţină legătura cu oastea din Ţara Leşească. Făcând veşti la împărăţia Moscului, Cropot brigadier, care era pe margine, pentru acei suedezi, cum s-au apropiat la Cernăuţi, împărăţia Moscului nu i-a putut răbda, ci a scris lui Cropot brigadierul şi lui Turculeţ, de-au încălecat, cu vro trei, patru mii de oaste, de-au trecut Ceremuşul, în ceastă parte, şi-au lovit, prin codru, şi-au ieşit la Mihalcea, de i-au lovit, în Cernăuţi, fără veste. Dar cazacii au şi dat la vale, în lunca Prutului, de-au scăpat mai toţi, iar suedezii au purces să se suie în vârful dealului Cernăuţilor, să se apuce de bătaie, dar, văzând că-i mulţime de oaste, nu s-au mai putut apuca de bătaie, căci, înconjurându-i, i-au luat pe toţi de grumaz şi-ndată i-au luat şi-au purces, cu dânşii, în Ţara Leşească. Iar pe vreo zece, cincisprezece, câţi mai scăpaseră dintre suedezi, i-au ucis la satele Ţurcanii de pe supt munte, la Cupca şi la Rădăuţi, la Suceava” [2].

1772: Recensământul lui Rumeanţev[3], din 1772-1773, înregistrează la Cupca, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „31 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 2 femei sărace, 2 ţigani şi 26 birnici.

În 1775, Cupca, din Ocolul Berhometelor, avea 1 popă şi 30 ţărani.

La Cupca s-au aşezat, în 1776, emigranţii transilvăneni Ioan POP, din Cetea, şi Ioan PUŞCAŞ, din Falciu.

1782: În copia tabulară de pe protocolul de delimitare a proprietăţilor mănăstirii Putna, la întrebarea referitoare la Cupca, s-a primit răspuns direct, în 25 ianuarie 1782, de la acelaşi egumen Ioasaf, reprezentant al mănăstirii, care, întrebat fiind despre ce titlu posedă mănăstirea asupra satului Cupca, a răspuns: „Titulo donationis de la fostul mare vornic Iori Coptşin însă mănăstirea n-are un uric de danie, dară şi acest sat se află în confirmaţia generală, care a primit mănăstirea de la Ştefan Vodă pentru proprietăţile sale”[4].

În 1843, biserica Sfântul Mihail din Cupca, zidită în 1787, cu 1.143, era slujită de parohul Alexandru CHISĂLIŢĂ, care se afla, în faţa aceluiaşi altar, şi în 1876, când biserica avea 1.432 enoriaşi. În 1907, paroh era George POJOGA, născut în 1859, preot din 1886, paroh din 1904, cantor fiind, din 1896, George UNGUREAN, născut în 1854.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[5].

În 1890, s-a deschis, la Cupca, o şcoală cu 3 clase[6].

1894: Cu ocazia a trei praznice, făcute, la sfârşitul anului 1894, de Teodor BERESOVSCHI, Vasile DUGAN şi Andrei BICER, au jurat, în faţa preotului E. PRELICI, să se lase de rachiu următorii cupceni: Teodor V. ALERGUŞ, Teodor V. ROŞULUI, Dimitrie şi Ecaterina V. ALERGUŞ, Vasile D. ALERGUŞ, Dimitrie I. BICER, George Şt. BICER, Ioan G. BICER, Ioan V. BICER, Mihai I. BICER, Flora, văduva lui George BICER, Sanfira, soţia lui Ioan BICER, George BOLOCAN, George G. BOLOCAN, Domnica, soţia lui Zaharie BOLOCAN, Teodor BOBEŞTEAN, Vasile şi Dimitrie COSTIUC, Ioan Gr. MAIOR, George şi Elena MÂŢA, Vasile I. PLEVAN, Vasile T. POPESCU, Constantin POPESCU, Teodor G. TĂRÂŢĂ, Ioan alui George TĂRÂŢĂ şi soţia lui, Maria, Ioan V. TĂRÂŢĂ, Constantin T. TĂRÂŢĂ, Geoge D. TĂRÂŢĂ, Constantin D. TĂRÂŢĂ, Petre TĂRÂŢĂ, Vasile G. TĂRÂŢĂ, Ioan T. TIMEŞ, Petre S. TIMEŞ, Teodosia TIMFAC, Anna, soţia lui Simion SLĂNINĂ, Maria, soţia lui George T. ŢUGUI, Flora, soţia lui Constantin ŢIBILIAC şi Simion T. ŢUGUI[7].

1907: „Ziua de 18 August a fost pentru noi, cupcenii, o zi de mare însemnătate. Încă de dimineaţă s-a lăţit zvonul că deputatul, Dr. Isopescul-Grecul, va onora comuna noastră cu prezenţa Domniei sale. Deja, pe la oarele 3 p. m., s-a fost adunat întregul popor din Cupca, bărbaţi şi femei, ca să-l întâmpine pe acela în a cărui mâini şi-au pus soarta şi încrederea pe viitor. Un banderiu de peste 20 de călăreţi, cu steaguri trei-colori, i-au ieşit spre întâmpinare, la hotarul Pătrăuţului, unde au sosit, peste scurt, mai multe domnişoare, preoţi, învăţători, precum şi studenţimea din Cupca, membri ai „Junimei”, ai „Academiei ortodoxe”, gimnaziaşti ş. a. Cu nerăbdare aşteptau cu toţii sosirea vrednicului bărbat, pe care a voit Pronia să-l avem ca deputat. Deodată se vede o trăsură, pe toţi îi cuprinde o bucurie nespusă şi, cu strigăte de „Să trăiască!”, trece deputatul, care era însoţit de binemeritatul paroh local George Pojoga, hotarul comunei noastre. În strigăte nesfirşite de „Să trăiască!”, ajung înaintea cancelariei comunale, unde i-a întîmpinat, cu pâine şi cu sare, antistele comunal George Bolocan. Junimeanul Bolocan a ţinut un bine alcătuit discurs de primire, la care a răspuns deputatul Isopescul-Grecul cu călduroase cuvinte, adresate cătră poporul adunat. Petrecut de ovaţiunile poporului, ajunge înaintea casei comunale, unde se ţine darea de seamă asupra activităţii de până acuma, dezvoltă un program larg pentru viitor, promite că se va întrepune cu tot zelul pentru reformele necesare poporului şi naţiunii, îndeamnă la activitatea economică şi la unire, primeşte plângerile şi cererile poporenilor şi făgăduieşte că le va împlini cât îi va sta în putinţă. Uralele şi ovaţiunile nu voiau să înceteze, la plecarea vrednicului deputat. Multa vreme a mai stat poporul adunat la vorbă, discutând afacerile desfăşurate de dl deputat şi înfierând cu multă indignare purtarea acelor ce, în vremea alegerilor, l-au calomniat”[8]. „Tămbălăul dlui Cuparencu şi apucături democratice. Dl Cuparencu nu s-a săturat de izba ce a căpătat-o la ultimele alegeri, ci aleargă după glorii; vrea numaidecât, coste ce va costa, să îmble prin gurile oamenilor. După ce s-a lăsat sărbătorit în Dorna, într-un mod nu tocmai lăudabil, a ţinut de necesar să se arate şi oamenilor din districtul Storojineţului, în toată strălucirea sa de candidat picat. Şi-a ales, spre acest scop, comuna Cupca, unde, din nenorocire, s-au aflat oameni de tagma dumisale, care i-au ţinut hangul. Şi nu mi-i ciudă de ţărani, oameni fără cultură, că se lasă prinşi în mreaja fanfaroniilor dlui Cuparencu, ci mă miră mai mult că un om cult, superiorul Mitrofanovici, dă mână de ajutor la aranjarea astorfel de comedii. Domnia sa te asigură, la orişice ocaziune, chiar pe onoarea dumisale, că nu se amestecă deloc, dar chiar deloc în politică. Nu vrea să ştie nici de partid, nici de Aurică, nici de Florică, ba chiar nici de Misiu, dar de agitat a agitat, ba zice-se c-a întreprins, pe timpul alegerilor, şi o călătorie de apostolat democratic prin comuna Suceveni; şi chiar acu, când a ţinut dl Isopescu adunarea sa în Cupca, trecând domnia sa pe la locul de adunare, unde era strânsă mulţimea poporului, striga cât îl ţineau baierele gîtului: „Ce, aşteptaţi pe deputatul jidovesc? Mergeţi acasă! Acesta nu-i deputatul vostru, ci al popilor şi jidanilor!”. Ei, vedeţi: domnia sa nu se amestecă în politică, chiar ţi se jură pe norocul copiilor că nu se amestecă. Numai acuma s-a scăpat o leacă şi s-a trântit în frac şi cilindru, ca să-l întâmpine pe marele naţionalist Cuparencu. O mică schimbare între pocloanele ce le face consilierilor consistoriali, pentru primirea feciorului său în seminar, şi între frumoasele complimente ce le face preoţimii. Dar să-l lăsăm pe dl Mitrofanovici, cu onoarea dumisale, deocamdată de o parte şi să admirăm agerimea spiritului dlui Cuparencu, cu care ştie domnia sa aranja tămbălaie, nu ştiu, din simţ pur naţional sau numai din distracţie. Cauza ni-i, în fine, irelevantă, destul c-a fost tămbălău cu călăreţi, cu steaguri şi cu muzica „Sicienilor” din Corceşti. Dar, ca să fie sigur de reuşită, şi-a ales ca mijloc potrivit banca raiffeisiană, de curând înfiinţată, pe superiorul Mitrofanovici şi pe agitatorul său de forţă, un scăpătat, care n-are azi nici o palmă de loc din 40 de fălci. Aceştia au făcut totul, aşa că treaba a mers strună. Au trimis adică, sâmbătă, oameni de la casă, la casă, să le spună că „vine, mâine, Cuparencu la şcoală şi aduce bani cu dânsul. Cui îi trebuie bani, să împrumute, să vină, mâine, la şcoală”. Când au auzit cupcenii de bani, s-au dus toţii, cu mic, cu mare, având grijă de a-şi lua şi câte-o pungă şi făcându-şi pe drum răfuiala cam câţi bani să ceară împrumut de la dl Cuparencu. Ca să aibă aspect şi mai pronunţat naţional, au adus şi nişte rusnaci din Corceşti, cu muzica lor, cu tot. Aşa a fost primit dl Cuparencu în Cupca, duminică, în 22 septembrie 1907, sau mai bine zis şi-a pregătit singur primirea. Ajuns la şcoală, sub buibuiturile săcăluşurilor – praful l-a cumpărat domnia sa – a început a înşira teie de curmeie cu osanale lui Aurică (Aurel Onciul – n. n.) şi lui Florică (cumnatul lui Aurel Onciul, Florea Lupu – n. n.). Din toată vorba dumisale, au priceput ţăranii însă numai durerea ce o simţeşte că n-a putut reuşi la alegere, aşa că au avut oamenii ce râde. De bani însă n-a amintit nimica, ci i-a îmbătat pe oameni numai cu vorbe goale, căci, să le fi spus că n-a adus bani, îl petreceau oamenii altfel înapoi. Dar vreţi să ştiţi ce va scrie „Voinţa” despre acest tămbălău ? O ştiu dinainte şi v-o pot spune. Ea va scrie cam aşa: „Dragostea cea mare, ce-o arată ţărănimea adevăraţilor ei prietini se cunoşte şi din primirea grandioasă etc. etc.” şi aşa mai departe, pe această strună. Da, dragoste adevărată. Dragoste către banii aşteptaţi, nu către dl Cuparencu. Dar aşa ştiu democraţii noştri a falsifica opinia publică; căci îs meşteri, doară. Da, meşteri neîntrecuţi în falsificarea adevărului. Doar neadevăruri sfruntate sunt şi cele din „Voinţa Poporului” Nr. 43, sub titlul „Din isprăvile dlui deputat Tachiţă”. Îl putem felicita pe întemeietorul erei democratice, dl Florică, că i-a succes a-şi creşte atît de bine „ucenicii” săi, încât astăzi îl ajung, ba îl şi întrec poate într-ale minciunii. Căci numai un „ucenic dacian” poate să fi fost acela ce n-a văzut, la adunarea dlui Isopescu, în Storojineţ, miile de costume ţărăneşti, ce formau majoritatea covârşitoare a convoiului, ci a văzut numai caftane. Şi la adunarea din Cupca zice că au fost numai 20-30 de ţărani, când, într-adevăr, au fost peste 500. Şi călăreţii au fost hargaţi de-ai lui Brodowski! Gospodarii Vasile şi Lazar Timeş, băietanii Morar, Percec, Bolocan etc. sunt oare hargaţi de-ai lui Brodowski, domnule „ucenic”, sau sunt cei mai buni gospodari din sat? Ei, dar ce să mai înşir vorbă lungă? Oamenii cinstiţi şi aşa nu cred, de mult, în aceea ce scrie „Voinţa” şi bine fac. Dar mi-i milă de ţăranii în numele cărora zic ei că lucră, că-i democratizează cu totul. Căci, după ce au cetit articolul menţionat, am auzit cum ziceau: „Oare la atâta îmblă domnii la şcoală, ca să înveţe a scrie minciuni? La ce mai trebuie, dar, şcoală?”. Astea sunt adevăruri. Dar cui să le spui? Doară celor ce nu vor acuma să te audă, dar vor fi, odată, responsabili pentru soarta acestui popor”[9]. „Cu părere de rău, trebue să spun că, de un timp, încoace, se aud de comuna Cupca mai mult veşti rele, decât bune. S-a înfiinţat o bancă, cu scopul de a rădica economia poporului, însă ce se petrece acolo este aproape îngrozitor. Despre deschiderea acestei bănci, cu muzica „sicienilor”, despre asistarea domnului candidat de deputăţie Cuparencu şi despre tămbălăul dat de domnia sa s-a informat onoratul public; acuma să revenim asupra mersului ei. Lipsind din capul locului conducătorilor acestei bănci spiritul de conducere este mersul ei necorect şi, din cauza aceasta, rezultă urmări foarte triste. Aşa s-au iscat, înainte de câteva săptămâni, certuri între membrii băncii, încât erau să-şi spargă capurile. Pricina acestor certuri este, fără doar şi poate, felul cum se împrumută bani. Împrumuturile se fac mai mult între cei mai avuţi, neamuri şi cumătri, pe când acela care e mai sărăcuţ nu capătă nimică, cu toate că şi-a plătit părtăşia. Dacă ar cuteza cineva să-l întrebe pe dl Mitrofanovici de ce stă cu banca aşa de rău, atunci domnia sa sigur ar spune că duşmanii lui sunt devină, pentru că îi stau împotrivă. Acuma se naşte întrebarea ce mulţămită are gospodarul Vasile Bicer, care şi-a dat atâta silinţă la înfiinţarea băncii? Doar atâta, că a trebuit să audă sudalme din gura multor membri. Aşa se lucră pentru popor. Această ceartă a fost numai începutul. Vom vede ce se va întîmpla în viitor. Cu toată durerea trebue să şi râzi, când auzi că deschiderea acesteia s-a făcut cu atâta alai, s-au jucat jocurile cele mai noi, precum „Krakowianka” şi „Katzenpolka”, dl Cuparencu şi dl Mitrofanovici stăteau la o parte şi priveau, cugetând că acest tămbălău este triumful asupra contrarilor politici. În fine, trebue să-i fac dlui Mitrofanovici observarea că, să fie cineva cât de cu mare tragere de inimă pentru popor, în felul acesta, cum voieşte domnia sa acuma să fericească poporul, n-o poate face nicicând. Ba chiar şi mai mult. Find doară Crăciunul aproape, când va afla loc alegerea dlui Cuparencu de deputat, şi nefiind bine pregătiţi pentru această alegere, poate dl Cuparencu să mai capete o trântă la alegere. Dl Cuparencu, însă, care cu lacrimi în ochi a spus că iubeşte atât de straşnic poporul, de ce nu se arată prin Cupca, ca să potolească certurile? Mi se pare că alegerea despre care a amintit domnia sa, la tămbălăul din Cupca, nu va fi la Crăciunul, pe care-l serbează oameni de regulă, ci dl Cuparencu pare a visa la un Crăciun de deputăţie. Să vă fie de bine domnilor Cuparencu ţi Mitrofanovici!”[10].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cupca, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe ambele ma­luri ale Siretului mic. Suprafaţa: 18,77 kmp; po­pulaţia: 1.739 locuitori români, de religie gr. or. Este tăiată de drumul districtual Ciudei-Petriceanca şi de linia ferată Ciudei-Carapciu; e haltă de drum de fier; are un ofi­ciu poştal, o şcoală populară cu 2 clase şi o biserică paro­hială, cu hramul  „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. A fost sat şi moşie dăruită, odinioară, de către Alexandru cel Bun, buierului Ivan Cupcic; urmaşul acestuia, George Cupcic, o dărui mănăstirii Putna, aşa că, la 1776, se găsea în posesia acestei mănăstiri. Prin locuitori se mai menţine o tradiţie despre prădăciunile suezilor lui Carol al XII-lea, carie au petrecut în acest loc. Populaţia, formată din locui­tori băştinaşi şi din colonişti transilvăneni, se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.104 hectare pământ arabil, 288 hectare fânaţturi, 8 hectare grădini, 221 hectare izlaz, 695 hectare păduri. Se găsesc 76 cai, 753 vite mari cornute, 308 oi, 422 porci şi 93 stupi. Cupca, moşie mănăstirească, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa 23,02 kmp; po­pulaţia: 42 locuitori germani, izraeliţi şi ruteni. Se compune din moşiile: 1). Cupca propriu-zisă; 2). Iordăneşti, 3). Carapciu, 4). Cor­ceşti şi 5). Suceveni”[11].

1914: preot econom în Cupca devine cantorul George Ungurean[12].

1914-1918: Şi-au jertfit tinereţea pentru Bucovina „Infanteristul Ilie Alerguş, Cupca, Regimentul 22, prizonier”[13]; „Gradatul inferior Ioan Plevan, Cupca, Regimentul 22, prizonier”[14]; „Ilie a lui Dimitrie Ţugui, născut în Cupca, la 20 noiembrie 1881, ar fi murit, la finea lui iunie 1917, în Ungaria, localitatea Bereci, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Domnica a lui Ilie Ţugui, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Ciudei făcea parte, ca locţiitor, şi „Vasile Bicer, agricultor, Cupca”[16].

1919: „Contra Elisavetei a lui Pamfil Horodnic, născută Bolocan, la urmă domiciliată în Cupca, a cărei domiciliu e în prezent necunoscut, s-a înaintat, la tribunalul din Cernăuţi, de cătră Pamfil a lui Ieremie Horodnic din Corceşti, acţiunea pentru divorţ, din cauza părăsirii maliţioase. Pentru apărarea drepturilor acuzatei s-a numit curator epitropul Costan Bolocan din Cupca”[17].

1920: „S-a înregistrat în registrul însoţirilor, la 3 Noemvrie 1920. / Sediul însoţirii: Cupca. / Textul firmei: Cooperativa „Centrului cultural român din Cupca”, însoţire înregistrată cu garanta mărginită în Cupca. / Obiect de exploatare: / 1). Comandarea oricărui lu­cru de care au nevoie membrii, pentru economie, şi a uneltelor economice de calitate bună şi cu preţuri convenabile. / 2). Instrucţiunea membrilor la o economice raţională, facerea ori vânzarea a productelor pentru membrii însoţirii. / Statutul însoţirii de la 26 Martie 1920. / Partea socială este de 50 lei. / Fiecare membru răspunde cu partea sa socială şi cu o sumă, care este de zece ori mai mare decât partea socială. / Anunţurile se vor face prin publicare într-un ziar român, care apare în Bucovina, şi prin circulare. / Prezidiul însoţirii e format din şase membri, adică: / 1). Velehorschi Gheorghe, director. / 2). Bolocan Constantin, vice-director. / 3). Frătăucean Silvestru, membru în prezidiu. / 4). Bolocan Constantin a lui Vasile, membru în prezidiu. / 5). Morar Petru, membru în prezidiu. / 6). Alerguş Gheorghe a lui Nicolai, membru în prezidiu; toţi locuiesc în Cupca. / Semnătura firmei: Textul tipărit sau în scris va fi iscălit colectiv, prin directorul sau vice-director şi un membru al prezidiului. // Tribunalul ca tribunal de comerţ Cernăuţi, Secţia VII, la 3 Noemvrie 1920”[18].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Gheorghe Bolocan la Cupca”[19].

1922: „Judecătoria ocolului Ciudei, secţia a II-a, a decis punerea sub interdicţie relativă, pentru cauză de beţie şi prodigalitate, a Catrinei lui Ilie Dusceac, născută şi domiciliată în Cupca, numind curator pe Toader a lui Gheorghe Şugui din Cupca”[20].

În 1 aprilie 1941, au căzut „ca snopii de secară”, la Fântâna Albă, seceraţi de mitralierele sovietice cupcenii: Andronic Morar, Marta Şorodoc (o fată de 18 ani), Arcadie al lui Toader Plevan (rănit şi aruncat de viu într-o groapă comună), Ion Gâză, Arcadie Palicârja, Ion Belmega, Vasile Dugan (fratele lui, Ion Dugan, a murit în gulaguri), Ion al lui Simion Opaiţ (fecior de 20 ani, mort în gulaguri). Au fost arestaţi, după ce au fost hăituiţi, Mihai Plevan, Dumitru Tărâţă, Toader şi Lazăr, feciorii lui Simion Alerguş, Gheorghe Luţu, Petru Plevan, Vasile Ovaciuc (un copilandru), Nistor Plevan şi Toader Ţâbuleac[21].

[1] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 184

[2] În mod ciudat, nici un martor al execuţiei brâncovenilor nu a scris despre această tragică întâmplare, cu îndreptăţirea şi credibilitatea celui ce a văzut cu ochii lui.

[3] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[4] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 250

[5] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[6] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 36, 1876 p. 65, 1907 p. 167

[7] DEŞTEPTAREA, Nr. 2/1895, p. 18

[8] Apărarea Naţională, Nr. 60 şi 61, Anul II, duminică 25 august stil nou 1907, p. 3

[9] Apărarea Naţională, Nr. 73, Anul II, duminică 29 septembrie stil nou 1907, pp. 2, 3

[10] Apărarea Naţională, Nr. 92, Anul II, joi 12 decembrie stil nou 1907, p. 3

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 78, 79

[12] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor, Nr. 10, Anul III, 26 februarie 1914, p. 160

[13] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[14] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 21, 19 aprilie nou 1919, p. 8

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 14, 21 aprilie nou 1921, p. 176

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 2, 25 februarie 1922, p. 12

[21] ŢARA FAGILOR, Cernăuţi 1998, p. 111-114

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Culeuţi

CULEUŢI. Selişte pustie în 1588 („Culiuţăi pe Nistru”), satul Culeuţi este întărit lui Onciu Vrânceanul, în 20 mai 1589, împreună cu satele Cadubeşti şi Stăuceani.

În 25 februarie 1663, Isac Cocoranul lasă copiii lui, Lupa şi Miron, „partea sa, câtă i se va alege, din a treia parte de sat Boianciuc, împreună cu partea din satul Culeuţ”.

În 6 iunie 1734, moşia Culeuţ a lui Ursachi Isar, era împresurată de moşiile Răpujniţa şi Vasileu ale Murguleţilor.

În 19 iulie 1751, pentru o datorie neonorată a lui Ursachi Isar, moşia Culeuţ trece în proprietatea căpitanului Manoli Zamfir, care, pentru că nu avea copii, hotărâse ca, după moartea sa, satul să treacă, iarăşi, în proprietatea lui Ursachi Isar sau a copiilor lui.

1756: Ursachi Isar  avea să redevină proprietarul satului Culeuţi până în 3 noiembrie 1756, când Ion Dociul mazil de Hârlău şi nepotul lui, Ilie săn Mihălache Străşcăi, revendicând „a trie parte din giumătate de sat de Coleuţi… care parte o stăpâneşte Isar” dar care parte, după cum arătau suretele vechi, fusese a Murguleştilor, iar împărţeala moşiilor Murguleţilor, făcută de Constantin Tăutu, arăta „cum că giumătate de sat Coleuţi s-au vibnit lui Neculai Murguleţ şi Ursului, frăţâne-său, şi Marii, surorii lor, cari din Niculai să tgrage Ursache Isar şi Motoceştii, şi din Ursul să trage Ion Dociul şi nepot-său Ilie Străşca, şi din Marie se trag Hănculeştii şi să vine pe aceşti trii fraţi din giumătate de sat cât o trie parte, şi Ursache Isar s-au acolisit şi stăpâneşte şi partea moşului lor, a Ursului”.

1759: Un alt conflict de proprietate pentru „o a tria parti di giumătate de sat de Coleuţ” îl va avea Ursachi Isar şi cu Gavril Moţoc, în 5 august 1759, numele aceloraşi străbuni fiind pomenite ca argumente ale clipitei de atunci.

În 16 martie 1760, când se împart moşiile Raiftei Vlăiculesei între Ştefan, Mihai şi Marica Tumurugiesii, Mihai primeşte a patra parte din Culeuţ (partea de pe Buculei, ginerele lui Dumitru Lenţa).

În 3 octombrie 1762, fraţii Mihai şi Ilie Vlaico se obligau să părăsească satele Boianciuc şi Culeuţi, care trecuseră în proprietatea lui Gheorghe Turcul. Procesele, însă, vor continua, ajungându-se, în 30 iulie 1765, până la scoaterea unei cărţi de blestem de către fraţii Ştefan, Mihai, Ilie Vlaico şi Maria Tomorugeasa, copiii lui Andronic Vlaico şi ai Rafilei, care susţineau că fosta moşie a lui Isac Cocoranul, pe care o stăpânea Gheorghie Turcul, li se cuvine lor.

1770: Gheorghe Isar, fiul lui Ursului Isar, Ioan Veriga, ginerele Ursului Isar şi Ioniţă Moţoc primesc uric de la Grigore Ioan Vodă să stăpânească părţile din Culeuţi ale bunicii lor, Mierla, fata lui Nicolae Murguleţ, iar Ion Dociul să stăpânească „a trie parte din giumătate dintr-acel sat, parte unui Hăncul”, dar partea lui Hâncul va fi stăpânită, în 3 noiembrie 1770, de Ilie Strâşca. Partea de jos a satului Culeuţi aparţinea lui Ilie Turcul (în hotarnică este trecut, greşit, numele lui Ilie Roset), fiind hotărnicită, în 8 iulie 1771, „de la Nistru, din Ciritei, peste valea Suhodolului… la altă piatră care se cheamă Borodco… la movila ce se cheamă Babca, la malul Nistrului, în deal, unde Mihai Vlaico a aşezat satul. Pădurea, vadurile de moară, trecătoarea peste Nistru să fie comune, adică frăţeşti. Din partea răzeşilor au semnat Ioniţă Moţoc şi Toader Cautăş”.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Coliuţi, moşie răzăşască, „47 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Mihailo, 2 dascăli, Ştefan OROBCA şi Alecsa, 3 mazili, Ioniţă MOŢOC, Toader CAUTIŞ şi Iacob HLINCA şiahtic, 2 văduve, Aniţa şi Ilianca, 1 jidov, Leiba, şi 15 birnici, adică: Vasili REMARIUC, Necolai IVASUC, Vasili IVASUC, Ivan VANTIUC, Matei COSVANEŢ, Ivan CHISĂLIŢĂ, Matei ILCO, Matei SIŞCIUC, Petre SOBOLCA, Nechita SOBOLCA, Petre zet RÂMAR, Fedor CONDRAT, Vasili TOMAC, Mihail IURIICIUC şi Iacob.

În cătunul Răpujniţa, moşie a căpitanului Vasile MARCO şi a familiei BOTEZ, 82 era „toată suma caselor”, însemnând 3 popi, Ilie, Vasile şi Toader, 2 dascăli, Ivan şi Ştefan MONICI, 1 mazil, Vasili MARCO, 3 şleahtici, Vasili OARZA, Vasili URSULIAC ruptaş şi Vasili TARANGA, 6 văduve, Sofia, Dochia, Irina, Maria, Dochiţa şi KOROKITKA, 12 case pustii şi 55 birnici, adică: Ursul OARZA vornicul, Ivan argat vornicului, Vasili HRECIUC, Ivan SINOVSKI, Ivan LESII, Andrei MUTRIN, Fodor BURUZAVSCHI, Vasili VELIŞCIUC, Ivan LUNESCUL, Vasili LEONTII, Hrihor FEDORSCHI, Filip pânzariul, Necolai LADEICIUC, Hrihor LUŢIC, Vasili BOIKO, Vasili a PETRII, Petre SMUCIC, Mihailo SÂRCHIC, Andrei TUMNIC, Acsănti SLOBOZIAN, Mihailo ŞTEFIUC, Andrei COLESNIUC, Andrei MOISA, Hrihor pânzariul, Ion GAMINIUC, Ştefan berar, Ion sin vornicului ORZA, Andrei ODOVEŢ, Iacov VENINTINSCHI, Iacob CEAICA, Hrihor MUDRII, Andrei ŞTIRMA, Fedor HUBIAC, Vasili PROCIUC, Simion COCIRCO, Nichita CRIMAC, Ştefan IAŢULIAC, Ştefan a PETRII, Iacob SFINCA, Ştefan ŞFIICIUC, Iacov BOREK, Petre MORDEI, Ivan SMUC, Petre CEAICA, Mihailo SĂRIMAC, Vasili MAFTEICIUC, Andrei VELIŞCO, Alecsa MAFTEICIUC, Ivan MISAC, Ivan CIUHAR, Vasili BABII, Hrihor CEAICA, Tănasii sin ORZA, Nechifor vătăman şi Fedor CEAICA.

În 1775, satul Culeuţi (Coliuţii), din Ocolul Nistrului, avea 2 mazili, 2 popi şi 20 de familii de ţărani. Conform unui izvod de moşii din 20 ianuarie 1775, Ilie Străşca, stăpânea, ca moştenire după părinţii lui, Mihalachi şi Maria Străşca, a şasea parte din Culeuţi.

În 30 aprilie 1782, Simeon Tăutul şi fraţii săi stăpâneau jumătatea de jos a satului Culeuţi, partea care aparţinuse lui Cocoran, care îşi luase numele de Turcul, după o fugă în Polonia; Ioniţă Moţoc şi Ion Cautăş stăpâneau câte un sfert de sat, partea lui Moţoc şi al Iuditei, fata lui Nicolae Murguleţ.

În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Culeuţi, înălţată, în 1779 de Theodor CAUTIŞ şi de Ioan MASEC,, cu 490 enoriaşi, patronată de Ianacachi de TABORA, avea postul de paroh vacant. În 1876, patron al bisericii cu 757 enoriaşi era Ekaterina von WEINFELD, paroh fiind Theodor BOCANCE. În 1907, sub patronajul bisericesc al evreului Kalman SCHLESINGER, biserica din Culeuţi îl avea paroh pe Arcadie BOCANCE, născut în 1877, preot din 1903, cantor fiind, din 1892, Theodor DRABIK, născut în 1850.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[2].

1887: În Culeuţ funcţiona, din 1887, o şcoală cu 2 clase[3].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Culăuţi (Kuleutz), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, pe malul drept al Nistrului, între comunele con-riverane Repujineţ şi Vasileu. Suprafaţa: 4,83 kmp; popu­laţia: 727 locuitori ruteni gr. or. Prin drumuri de ţară, e le­gată cu comunele sus menţi­onate, precum şi cu drumul principipal Cernăuţi-Zaleszczyki (Galiţia). Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, zidită în anul 1777, de răzeşii Teodor Cautiş şi Ioan Masec. La 1776 aparţinea mazilului Ioniţă Moţoc. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Comuna posedă 582 hectare pământ arabil, 1 hectar fânaţuri, 16 hectare grădini, 75 hectare izlaz. Se găsesc 70 cai, 89 vite mari cornute, 192 oi, 64 porci şi 12 stupi. Culăuţi, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 2,50 kmp; popu­laţia: 47 locuitori ruteni şi po­loni”[4].

1919: „Deciziune de expropriere No. Ag. 44 Culeuţi / 7. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Zastavna, cu care s-a decis exproprierea parţială a corpului dominical fasc. No. 99 Culeuţi-Weinfeld din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene şi corpul rustical fasc. No. 464 din re­gistrele fonciare pentru comuna cadastrală Culeuţi, în suprafaţă de 31 ha 05 a 16 mp, proprietatea minorilor Gabriel, Marcel şi Carse Ernst şi a Sarei Schlesinger, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[5].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[6], următorii învăţători şi învăţătoare: Tinca Ana, comuna Culeuţi, jud. Cernăuţi, media 7,62”.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 437

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 30, 1876 p. 90, 1907 p. 86

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 78

[5] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[6] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cuciurul Mic

CUCIURUL MIC. Aflat în ţinutul Coţmanilor, între Valeva, Vaslăuţi, Boianciuc, Iucăuţi, Verbăuţi, Cuciurul Mic are parte de atestare documentară, sub numele de Cuciurău, în 23 februarie 1448, când Roman Vodă, aflat la Colomeea, întăreşte lui Didrih Buceaski satele Cuciurul, Iurcăuţi, Verbouţi, Vasilăul pe Nistru, satul lui Boris şi satul Lenţovici (Lenţeşti).

În 19 septembrie 1436, este menţionat boierul Boris Cuciurovschi, cel care pare să fi fost primul stăpân al satului Cuciurul Mic.

În 11 iunie 1602, satul Cuciurul Mic, cumpărat de Iuraşco, de la Ilie, fost vameş, era întărit copiilor lui Iuraşco, Onciul Iuraşcovici, Toader şi Mărica, jumătate de sat urmând să fie confirmată, în 10 august 1651, nepoatei lui Iuraşco, Antimia, fata lui Danovici.

În 12 aprilie 1623, Ştefan Tomşa întărea lui Mihail Tăutul „giumătate de sat de Cuciur micu cu locu de hăleşteu în ţarină, care el ş-au cumpărat de la Ionaşco, ficior lui Stroici logofătul”.

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea lui Irimie a fost… satul Cuciur şi Denisiuca”.

În 1637, Ionaşco, fiul lui Gafton şi al Gaftonii, unchiul lui Coste Jadovan, vinde nepoţilor săi, Miron şi Costin, fiii lui Sava, partea lui din Cuciur, „cu eleşteu şi cu loc de moară şi cu fânaţe… cu loc în vatra satului”, pentru 50 taleri, martori fiind, pe lângă alţi „oameni buni”, Isac Cocoran, Pătraşco Ţintă, Ionaşco Pilat, Vasilie postelnicel, Gheorghiţă fiul lui Podescu, Toader Grama, Pătraşco Ciornohuz, Vasilie fiul lui Dumitraşco, Matiaţ fiul popii din Berbeşti, Ionaşcu Drăghici, Vasilie fiul lui Drăghici, Toader fratele lui Drăghici şi Vasilie Lastiuca.

În acelaşi an 1637, Coste Jadovanul din Pleşeniţa vinde nepoţilor săi, Miron şi Costin, feciorii lui Sava de Pleşeniţa, a patra parte din Cuciurul Mic şi 4 jirebii din satul Prelipce. Miron şi Costin cumpără, în 1 aprilie 1646, şi părţile de sat şi moşie ale verilor lor, Coste şi Ionaşcu, feciorii Gaftonii Jadovanul, obţinând uric în 15 mai 1646.

În 30 august 1725, Mihai Racoviţă Vodă întărea lui Grigoraş Păunel „trei părţi pe care le-a arătat din satul Valeva, jumătate de sat de Cuciur şi câteva părţi din moşia Prilipce, jumătate de sat Verbăuţi, a pastra parte de sat Bărbeşti… aşijderea să fie volnic să ia de a zecea din a treia parte de sat de Lucavăţ şi dintr-o parte a unei poieni zisă Panca, care este la apa Siretului”.

În 27 august 1742, Ştefan Tabără din Cuciur fusese trimis să vândă „păine (recoltele) lui Manoli, ficior Pisăroae ci estei acolo, la Cuciur, pentru că au vinit Ştefan Tabără şi niau adus carte de gospod ca săi plinim cheltuiala ci au cheltuit la Eşi, giudicăndusă cu dumnialui Ion Neculce vornicul pintru moşie lor Cuciurul, dila răzeşii lui din Cuciur, di cari ne arată şi cătă cheltuială au făcut, 12 lei în opt săptămăni ci au şăzut la Eşi”. Manoli promisese să întoarcă lui Tabără cheltuiala, la promisiune fiind „şi oamini martori din Cuciur, anumi Oanci umblător, şi Gligoraş vornic, şi Anton Cazacul”.

În 23 septembrie 1745, Gligore Corne şi jupâneasa Sandală, fata lui Constantin Săvăscul, precum şi copiii lor, Ursu şi Ioan, vindeau feciorilor lui Ilii Săvăscul, Gheorghi şi Sandul, pentru 27 lei, din Cuciurul Mic „acea moşioe noo de cumpărătură, ce-au fost cumpărat moşul nostru, Costin Săvăscul, de la Coste Jadovanul şi de la Ionaşco, nepot Jadovanului”.

În 4 august 1747, Ştefan Miclescul vinde lui Sandu Sturza jumătate din satul şi moşia Cuciurul Mic.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Cuciurul Mic, moşia vistiernicului Constantin STURZA, „64 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Andrii şi Ioan, 2 dascăli, Toader şi Sauca palamar, 4 scutelnici, Timofei şi Timco ai lui Georgi SĂVĂSCUL, Hrihor şi Ivan ai lui Vasile ONCIUL, 4 răzeşi, Neculai ONCIUL, Gavril ONCIUL, Ilie ONCIUL şi Vasile ONCIUL, căpitan de volintiri, 7 şliahtici, Ioniţă FALIŞ, Ioniţă nepot BRÂNZAN; Vasile ŢOPA, Giorgie SMOLINSCHI, Giorgie SĂVĂSCUL, Toader NALIVAICO şi Tănase TĂUTUL mazil, 2 umblători, Toader COJAC şi Andrei COJAC, 2 vădane, Paraschiva şi Maria, 2 marchitani, Costandin şi Anton, 5 jidovi, Herşko, Leiba, Moşko, Benko şi Moşko, şi 34 birnici, adică: Vasile ZOTA, Ivan BORODA, Mihailo NEGRICI, Pricop CATANĂ, Ivan văcar, Ignat MARTINIUC, Alecsa rusul, Georgie DUPLIN, Tănasâi DUPLIN, Hrihor CALANCE, Ion STRATINCIUK, Ilaş CALANCEA, Simion DUPLIN, Nichita CIURNIŢA, Tudosii vătăman, Ion scripcar, Hrihor HUŢUL, Mihailo TRIHUB, Ignat TRIHUB, Dumitru sin MITROFAN, Nichita MITROFAN, Ivan MOSTOVEI, Neculai MACOVEICIUC, Vasili MACOVEICIUC, Vasili CALAHUB, Vasili ŢÂHANCIUK, Tănasii LAZBODA, Toader ROMAN, Grigori BAIOR, Toader BRÂNZARI, Ion BRÂNZEI, Neculai DUBIŞCA şi Ivan rus.

În cătunul Vaslăuţi, „toată suma caselor” era 104, însemnând 2 popi, Vasilii şi Georgii, 2 dascăli, Andronic şi Vasilii palamar, 11 scutelnici ai paharnicului HURMUZACHI, Gavril volintirul, Mărian rus, Luchian herghelegiu, Toader cojocar, Petre rus, Vasile pânzariul, Nichita prisăcar, Pavlo scutariul, Hrihor ciobotar, Georgii GUŞATUL şi Tănasă BOCIUCU, 5 slugi ale paharnicului HURMUZACHI, Miron chitariul, Lupul CIOCOIUL, Vasili NOVAC, Ilie CIOCOIUL şi Ion MALIN, 6 văduve, Odochia, Marusa, Iliana, Paraschiva, Aniţa şi Nastasia, 2 jidovi, Moşko şi Leiba croitoriul, 13 case pustii şi 63 birnici, adică: Vasilie vornic, Vasilie TVERDOHLEB, Vasili DUMITRACHI, Ion sin ANTON, Miron cojocar, Fedor zet JÂRINSKI, Andrei zet JÂRONEŢ, Ivan DUMITRUCHI, Vasilie sin IVAN, Ivan JÂROVEŢU, Anton HUŢUL, Luchian BABII, Macsin ZAHARIA, Hrihor ZAHARIA, Tănasă zet CORCODUIC, Andrei LISĂI, Mihai PIDLIUBNII, Sauka rus, Ivan zet HUPCHII, Toader BASU, Grigore zet strugar, Neculai BABII, Ivan SĂMENIUC, Simion olar, Ivan rotar, Ilie DUDULIAC, Ion PRESCORIANU, Petre SAIHAŞ, Tănasă COIŢAN, Ion sin COIŢAN, Simion CODRIAN, Mihailo HUBCA, Georgie CODRIAN, Antohi CODRIAN, Iosif pânzar, Ion zet COIŢAN, Hrihor FUNAR, Ivan LISĂI, Gavril brat LISĂI, Petre sin COSTIN, Ion RĂPUJINSKI, Ştefan RUMII, Marko rusul, Anton rusul, Hrihor zet COSTĂN, Vasilii văcar, Panko rus, Simion NEDELCO, Grigoraş NEDELCO, Luchian RÂBKA, Ignat sin STRATEICIUC, Alecsa MACSINCIUC, Ion HATMANIUC, Nechifor sin STRATEICIUC, Vasili STRATEICIUC, Miron nepot strugar, Ion sin FRIPTUL, Dănilă CURNEŞANU, Dumitru ŞANDRIUC, Ivan GERMAN morar, Simion HATMAN, Gavril sin MACSIN şi Nechifor CONDRIUC.

În 1775, Cuciurul Mic, din Ocolul Nistrului, avea 3 mazili, 6 răzeşi, 2 popi, 60 ţărani şi 1 umblător.

1780: „Din luminata porunca Mărie tale, Doamne, fac înştiinţare, cu aceasta mărturie a me cătră Măria ta. Cinstit răvaşul Măriei tale am luat şi cele ce-m scrie Măria ta am înţăles, viind de faţă Toader Pietariul şi cu Ilie Vlaico, pentru partea de moşie ce au de zestre, în Cuciur-mic, şi în sat, în Broscăuţ, care s-au aflat acum că-l stăpâneşte săngur Ilie Vlaico, iar lui Toader Pătar nimica parte nu face, arătănd  Ilie Vlaico cum că au fi dat altă zestre el pentru vinitul acei părţi de moşie, iar Toader Pietariul au arătat cum că el n-au luat din casa lui Ilie Vlaico, ci au luat din casă socrului său, de la popa Simion din Vilauvce, cu toate cu căte sănt pe soţul lui, şi am întrebat pe Ilie Vlaico de are vreo scrisoare sau oameni marturi, cum că au dat altă zestre pentru vinitul moşiei. Vlaico au răspuns cum că n-are nici un fel de mărturie, văzând eu că n-are Vlaico nimica la mână, aşe am socotit că este cu drept, nici Vlaico să nu deie, pe anul trecut nimica din vinitul moşiei, ci pentru zestre să fie acei ani trecut căt au stăpânit, iar de acum să se înpartă în giumătale, în Cuciur şi Broscăuţ, fără nici o pricină, că aşe am socotit, cu această mărturie, înştiinţând pe Măria ta, iar hotărârea cea de săvărşit rămănă la înaltă încelepciune a Mărie tale. A Măriei tale plecat şi gata la poruncile Mărie tale. / 17…? / Nicolai Onciul”[2].

În 1843, biserica Sfântul Nicolai din Cuciurul Mic, construită, în 1820-1821, de Ignatie ANTONIEWICZ, restaurată în 1888, cu 1.361 enoriaşi, patronată de Ignaz von ANTONIEWICZ, era slujită de parohul George TOMIUC. În 1822, George şi Alexandru TABORA, Mihail BORCEA şi Alexandru ONCIUL au construit, la Cuciurul Mic, biserica Sfântul Nicolai, cu rang de filială în parohie, restaurată în 1885. În 1876, biserica din Cuciurul Mic, cu 2.014 enoriaşi, patronată de Anton von JACUBOWICZ, era slujită de parohul Paul JAWOROWSKI. În 1907, patroni bisericeşti la Cuciurul Mic erau Ioan IAKUBOWICZ şi Nikolai STEHAN, parohia, cu cele două biserici, fiind condusă de parohul Emilian GRIBOWSKI, născut în 1848, preot din 1874, paroh din 1877, cantor fiind, din 1903, Alexandrer MASSIKIEWICZ, născut în 1862.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[3].

În 1883, a fost construită biserica de lemn, cu hramul Sfântului Nicolae.

1887: Şcoala cu 5 clase, din Cuciurul Mic, funcţiona din toamna anului 1887[4].

1894: Familiile răzeşeşti din Cuciurul Mic, în 1894, erau: BRĂIESCU, ALBOTA, TUTUESCU, GÂZĂ, PALADI, STRATULAT, MINTICI, ZOPPA, ŢÂNTĂ, BRÂNZAN, PĂDURE, ISCULESCU, POCLITAR, BEJAN, FRUNZĂ, VLAICU şi VLAD. Dintre aceşti răzeşi, aveau copii la şcoala din Cernăuţi Ilie alui Constantin ALBOTA, Niculai şi Constantin ai lui Teofil ZOPPAConstantin alui Vasile ISCULESCU, Ilie alui Eugen STRATULAT şi Dumitru alui George POCLITAR[5].

1896: O colectă pentru Azilul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de preotul Emilian GRIBOVSCHI, menţionează următoarele nume de localnici din Cuciurul Mic: Leon ONCIUL, George PALGIE, Ilie PALGIE, Ioan IVANOVICI, Dimitrie TOTOIESCU, Alexandru MISZIKIEWICZ, Trifon STRIŞCA, Ioan TOMORIUG, Gavril PRODAN, George POCLITAR, Ioan COCOREAN, Dimitrie TOMORUG, Alecu ONCIUL, Mihail PRODAN, Nicolai TOMAŞEVSCHI, Andronachi TOMIUC, Gaficena ZOPPA şi Mortco SANDMANN[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cuciur Mic (Kuczurmik), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, pe ambele părţi ale pârâului Cuciur, între comuna Verbăuţ, la Nord, şi hotarul cu districtul Cernăuţi, la Sud. Suprafaţa: 15,55 kmp; po­pulaţia: 2.326 locuitori ruteni gr. or. şi puţini izraeliţi. Este străbătută de drumul principal Cernăuţi – Noua Suliţă, din care se desprinde aci o ramură, apucând spre Zaleszczyki (Galiţia). Are o şcoala populară, cu o clasă, şi 2 biserici, dintre care una parohială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, iar cealaltă, filială cu acelaşi hram, zidită în 1822, de proprietarii Gheorghe şi Alexandru Tabora, Mihail Borcea şi Alexandru Onciul. La 1776, o jumătate din această comună era proprietate a Marelui Vornic Constantin Sturdza, iar cealaltă jumătate era stăpânită de mazilii Tănase Tăutul şi Neculae Onciul. Prima menţiune despre această comună este făcută într-un hrisov, ce datează din 12 August 1654. În anii 1766-1767, s-au aşezat aci ruteni, emigraţi din Galiţia. Populaţia se ocupă îndeo­sebi cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.551 hectare pământ arabil, 79 hectare fânaţuri, 24 hectare grădini, 190 hectare iz­laz, 292 hectare pădure şi 12 hectare heleştee. Se găsesc 170 cai, 573 vite mari cornute, 299 oi, 178 porci şi 28 stupi. Cuciur Mic, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 6,90 kmp; po­pulaţia: 131 locuitori ruteni gr. or. şi poloni”[7].

1913: „În Cuciurmic, patronii bisericii sunt moştenitorii lui Ioan Iacubovici şi Nicolai Ştehan cu mai mulţi mazili, deci toţi români. Biserica parohială e clădită de marele proprietar Ignatie Antonovici; biserica filială, numită biserica răzeşească, e clădită, în 1858, de Mihail cavaler de Varterasievici (armean din neamul Prunkul – n. n.) şi Nicolai de Vlaico, mazil, iar patronatul îl are familia Vlaico şi Varterasievici”[8].

1914-1918: „Ştefan a lui Grigori Pocropevnei, născut în Cuciurul Mic, la 24 decembrie 1881, chemat sub arme, în august 1914, ar fi picat în lupta de la Halicz, în toamna aceluiaşi an. Până în prezent, lipseşte orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Ecaterinei Pocropevnei, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Zastavna  făcea parte şi „Reprezentantul Băncii regionale: Leon Onciul, agricultor, Cuciurul Mic”[10].

1919: Printre cei mai vestiţi şi respectaţi cârciumari ai Bucovinei se numărau şi „primarul din Cuciurul-Mic Jacov Burda, comisarul gărzii financiare Carol Swoboda, secretarul districtual Xaver Botuszanski, administratorul de percepţie Emil Schneider şi pe primarul din Vasilău Julian Balasinowicz[11].

1920: „Deciziune de expropriere No. Ag. 44 Cuciurmic I/4. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Zastavna, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 95, Cuciurmic, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, proprietatea dlui Johann Michael Iacubovici, în suprafaţă de 56 ha 89 a 31 mp, în folosul „Fondului de pă­mânt bucovinean”, a devenit definitivă”[12].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[13], următorii învăţători şi învăţătoare: Săbău Letiţia, comuna Cuciurul Mic, jud. Cernăuţi, media 8,33”.

1944: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[14]: Trocaline Leon, comuna Cuciurul Mic, media 8.50”.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 420

[2] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 4, Anul III, 18 iulie 1913, p. 61

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 27, 1876 p. 27, 1907 p. 52

[5] DEŞTEPTAREA, Nr. 19/1894, p. 149

[6] DEŞTEPTAREA, Nr. 14/1896, p. 111

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 78

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 4, Anul III, 18 iulie 1913, pp. 59, 60

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 7, Cernăuţi 1 martie nou 1921, pp. 70-74

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi, 21 iulie nou 1921, pp. 69, 70

[13] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[14] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cuciurul Mare

Mircea Streinul, desenat de Radu Bercea

CUCIURUL MARE. Satul vatamanului Gherman, de pe malul stâng al Dereluiului, învecinat cu Storojineţ, Chicera, Voloca, Corovia şi Camenca, a beneficiat de prima atestare documentară în  25 decembrie 1422, când satul Cuciur a fost întărit boierului Boguş, fiul lui Nesteac, apoi în 3 aprilie 1488, când este menţionat în hotarul Cozminului „stîlpul vechi, la drumul mare care vine de la Cernăuţi şi, peste drum, drept la Iabluniveţul de la Cuciur şi peste valea ce se cheamă ruptura”. „Uric scris pe sârbie de la Alexandru Vodă, dat boerului Buhuş, pe sat Cuciurul, din anii 6930 (1422), Dechembrie 25”[1].

În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se aflau şi „3 biserici din Cuciur”.

1552: „Ispisoc de la Ştefan voevoda, scris pe serbie, dat sfintei mănăstiri Putna de întăritură şi de stăpânire satul Cuciurul, din anii 7060 (1552), Aprilie 10”[2].

În 30 martie 1575, din porunca lui Petru Şchiopu Vodă, se face o hotarnică, în proprietatea mănăstirii Putna, care stăpânea, deja, „un sat… anume Cuciurul, cu toate pricurile sale şi cu morile”. Satul fusese cumpărat de Ruxandra, soţia lui Bogdan Vodă, confiscat de Ştefan, fiul lui Petru Şchiopu, şi răscumpărat de mănăstirea Putna de la acest Ştefan Vodă, cu 400 ughi, adică ducaţi ungureşti.

1658: „Carte domnească de la Gheorghe Ghica voevoda, dată igumenului şi atot soborul de la mănăstirea Putna, să-şi cheme oameni străini pe selişte din Cozmin şi din Cuciur, din anii 7166 (1658), Mai 28”[3].

1694: „Scrisoare de la Andreeşu Turcul, la mâna arhimandritului Ierimii şi a igumenului Iosif, şi la tot soborul mănăstirii Putnii cum i-au dat Turcului Cuciurul, să-l stăpânească în vremile nepăcilor, din anii 7202 (1694), Mai 1”[4].

1707: „Carte domnească de la Antiohii Constantin voevoda, dată sfintei mănăstiri Putnii, pentru satul Cuciurul, să nu dea la domnie desetină de stupi şi gorşină de oi, nici de mascuri, ci să gorştinească igumenul de la Putna, din anii 7215 (1707), Fevruarie 5”[5].

1708: „Ispisoc domnesc de la Mihai Racoviş voevoda, pentru satul Cuciurul, să fie scutit de desetină, de goştină, să-i gorştinească igumenul de Putna, din anii 7216 (1708), Dechembrie 11”[6]. Documentul acesta avea să fie tradus, în 1886, de V. A Urechia, care l-a ţi publicat: „Carte domnească de la Io Mihai Racoviţă Voevod, folio mic, Iaşi 7216, Decembrie 11. Sigiliu mic roşu – Io Mihai Racoviţă Voievod b. m. g. z. m., scriem Domnia Mea la toţi sătenii de la sat de la Cuciur a mănăstirii Putna: vă dăm ştirea tuturor, iată că Domnia Mea, înţelegând entru moartea cea de un jidov, ce s-au ucis acolo, cum v-aţi spăritat şi v-aţi risipit, temându-vă de gloabe şi de alte cheltuieli despre alţii, de care lucru cată că ucigaşii, scoţându-se la divanul Domniei Mele, au dat seamă, că ei sunt cei vinovaţi, iar voi n-aţi ştiut nimic; pentru aceea, dovedindu-se întru acest chip cum ucigaşii singuri l-au lepădat pe acel jidov mort, pe taină, asupra târgului Cernăuţilor, iar în ştirea voastră n-au fost, pentru aceia iată că şi Domnia mea m-am milostivit şi v-am scutit de gloabe şi pentru cheltuiala altor, ce-au cheltuit pe năpaste din megiaşii voştri şi starostele de Cernăuţi încă să vă dea bună pace şi Băhrneştii şi alţii toţi şi să fiţi volnici cu cartea Domniei Mele şi vă apăraţi despre toţi globnicii şi împrejuraşii cu această carte a Domniei Mele şi despre Băhrineşti. Iar cui să apărea cu strâmbul să-şi întrebe cu ucigaşii, până sunt aicea la închisoare. Pentru aceea, dacă veţi vedea cartea Domniei Mele, iar voi, de unde veţi fi duşi îndată să vă sculaţi şi fără de nici o grijă să veniţi la casele voastre, că iată că v-am iertat. Deci întru nimica să nu vă sfiiţi, măcar şi în altă ţară de veţi fi duşi şi să vă întoarceţi la urmă şi veţi avea milă. Aceasta scriem” / V. A. Urechia, Manuscrise noi”[7].

1710: „Ispisoc domnesc de la Nicolai voevoda pentru satul Cuciurul, să fie în pace de desetină de stupi, şi de gorştină, şi de mascuri, şi de solărie i proce, din anii 7218 (1710), Fevruarie 9”[8]. Aceleaşi privilegii sunt întărite la fiecare nouă schimbare de domnie.

În 17 aprilie 1729, drept consecinţă a jalbei trimise de egumenul Putnei, Misail, care se plângea că „şed o samă de (oameni din) Cernăuţi cu case pe moşia mănăstirii, în hotarul Cuciurului, şi fac satului stricare”, Grigore Gheca Vodă poruncea starostelui de Cernăuţi, fostul mare ban Dumitraşco Macrii, ca „pe câţi Cernăuţeni să vor afla pe locul Cuciurului, pe toţi să-i rădice, cu case şi cu bucate, cu tot, să-i aducă la târg în Cernăuţi, de vreme că n-are mănăstire nici un folos şi încă are pagubă despre dânşii”.

În 15 ianuarie 1759, Pahomie, egumenul Putnei, se jeluieşte lui Ioan Teodor Callimah Vodă împotriva oamenilor din Cuciurul Mare, care „fac stricăciune la loc de hrană, în cămp” şi care nu vor să dea venitul pământului pe care îl lucrează, „necinstind cu vorbe de necinste şi cu batjocură” pe egumen.

Radu Bercea, autoportret

1772: Recensământul lui Rumeanţev[9], din 1772-1773, înregistrează la Cuciurul Mare „180 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, 1 dascăl, 1 marchitan, 1 jidov, 12 scutelnici, 7 văduve şi 155 birnici, aceştia fiind: Ursul MITENCU, Ion sin MACOVEIU, Vasile sin LUNGUL, Anton LEŢCANUL, Ştefan BERBENICIUK, Hrihor HUŢUL, Grigoraş MITENKO, Costin sin CRĂCIUN, Simion MICULESCU, Andrieş BRATKO, Ion BRATKO, Tănasă MICLIAC, Neculaiu sin IONUŢ, Panteli SPÂNUL, Andrieş MICLIAC, Simion CRĂCIUN, Ignat CRĂCIUN, Vasile CRĂCIUN, Vasile sin NECULĂESCU, Georgii SPÂNUL, Iurii HUŢUL, Andrieş ONUŢUL, Georgii ONUŢUL, Simion SPÂNUL, Anton zet BELII, Georgii SPÂNUL, Grigoraş cojocar, Acsentii DĂMIAN, Andrieş MACOVEIU, Tănasă MITENKO, Vasile sin ego, Toader MACOVEIU, Grigoraş FUSUL, Grigoraş sin ŞTEFU, Chirilă DĂMIAN, Toader MACOVEIU, Grigoraş ILAŞ, Ştefka, Andrunachi sin ego, Andrieş MACOVEIU, Mihalaş ILCO, Timofei RADU, Dumitraşcu RADU, Ion sin ego, Ion GĂLAN, Dumitru zet ego, Ion HONDRAGĂ, Chirilă MICHICIELE, Ilaş brat ego, Ion brat ego, Ion zet DĂNILĂ, Grigoraş zet ego, Vasile HRIHORCIUK, Ion HRIHORCIUK, Istrate BĂNDAS, Gavril ŞUŞINCĂI, Vasile sin RUSKOI, Grigoraş RUŞINSKII, Toderaş sin ISTRATE, Ştefan PAVLIUK, Gavrilaş ŢIGĂNAŞ, Vasile brat ego, Grigoraş MOROZ, Ion sin GAVRILĂ, Georgii brat ego, Vasile CORJOLIAC, Toader PAVLIUK, Istrate PAVLIUK, Vasile brat ego, Hrihor KRAINIK, Costaşcu BUDNIK, Ion PANTE, Gorda PANTE, Toader sin ONULUI, Tănasă ONUL, Ştefan sin VĂCĂRIŢII, Vasile PANTE, iar Vasile PANTE, Iftemi KRINKO, Toader BUDNIK, Georgii PANTE, Vasile ŢIGĂNAŞ, Vasile sin PAVLO, Hrihor sin RUŞCIII, Vasile ungurian, Iacob rus, Mihalaş PANTE, Irimiţă PANTE, Ivan zet NAHRINIUK, Fedor rotar, Anton liah, Hrihor butnar, Ion HRINEVICI, Ivan butnar, Georgii CIPEŞKA, Ion sin prisăcar, Toader MOROZ, Toader ŞUŞÂNSCHII, Dumitraşcu PANTE, Andrieş PANTE, Ivan olar, Vasile vărzar, Petre CAFECIUK, Vasile HLIBOCIAN, Vasile TEVELIUK, Ignat CARCIA, Panteleiu CARCIA, Acsenti CARCIA, Ion sin MATENKUL, Vasile MITENKA, Dumitru sin ANDONI, Ion sin ANDONI, Mihalaş SPÂNU, Ursul brat ego, Costin BUDNIK, Ivan HRISTIK, Vasile sin IHNAT, Arseni GHEBA, Toader, Vasile sin DĂMIAN, Alecsandru brat ego, Ilaş ISAENKO, Vasile sin popa, Georgii BOGHIUL, Ostafi zet PAVLO, Ştefan OCIUNENKO, Toader sin ILII, Andrieş sin prisăcar, Ştefan sin popii, Mihalaş sin ŞTEFAN, Vasile ŞTIVKA, Ştefka morar, Ion HUPCĂ, Tănasă sin KRAINIK, Mihail rus, Istrate sin MACOVEI, Ion sin KRAINIK, Anton BĂSĂRABĂ, Vasile DUMCIAK, Toader GAVLIUK, Ion DUMCIAK, Ion IACOBIUK, Vasile CEPŞIKA, Ion sin ego, Vasile sin OKSENTI, Simion brat ego, Neculaiu DUŞCIAC, Tănasă SOLOMON, Istrate sin ego, Ştefan DUŞCIAC, Sandul GAVA, Tănasă sin GRIGORAŞ, Vasile MACOVEI şi Ion IONUŢUL.

Rufeturile erau pentru slujitorii bisericii, popa Georgii, popa Simion, diaconul Ion şi dascălul Georgii, pentru marchitanul Tănasă, pentru jidovul Leizer, fiul lui Iţcul, pentru scutelnicii marchitanului Tănasă, Ion ciubotar, Ştefan TIHANIUK, Vasile BUTNIOK, Petre NAHRINIAK, Macsin, Vasile TESLIUK, RAŢĂ şi Costandin sin RAŢĂ, pentru dârvarul starostelui cernăuţean HERESCU, Mihalache, pentru scutelnicul popii Simion, Hrihor, pentru scutelnicul popii Georgii, Ivan, pentru scutelnicul paharnicului LIMBO, Nechifor, şi pentru văduvele Irina, Paraschiva, Măriuţa, Nastasia, Mariţa, Acsinia şi Vasilca.

În 1775, Cuciurul Mare, din Ocolul Cernăuţilor, avea 2 popi şi 181 familii ţărăneşti.

1776: La Cuciurul Mare existau, din hergheliile împărătești, 107 cai de remontă[10].

1781: „Siretului îi aminteşte episcopia catolică străveche, Vijniţa şi Sadagura sunt puse în legătură cu ultima ocupaţie rusească; nu se uită fabrica de postav de la Filipeni, a lui Grigore Vodă Ghica, cu meşteri nemţi. Ba Sulzer caută şi locul satului Cuciurul Mare şi al Cozminului, cu vechea biruinţă. Acestea toate le spune el pentru a da de lucru „amatorilor germani de istorie şi antichităţi, care-şi au acum sălaşul în Bucovina” (p. 434). Se dă şi o întinsă hartă, care ar merita să fie retipărită. Ea e o reproducere, desigur, a hărţii oficiale ce i s-a comunicat. Dar Sulzer era să ne dea pentru Bucovina mult mai mult: însăşi istoria anexării, care nu se păstrează însă în manuscriptul său de la Braşov (copie la Academia Română, făcută, acum 15 ani, după intervenţia mea) / N. Iorga”[11].

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka susşia că „cele mai frumoase domenii de stat din Bucovina aparţin, de fapt, fondului religionar galiţian, şi excelenta stare în care se găseşte este spre cea mai mare laudă a funcţionarilor de stat”, printre acestea fiind şi „Cuciurul Mare (24 de localităţi); acest frumos domeniu a fost dat, acum vreo douăzeci de ani, în arendă, pe 30 de ani, pentru o sumă anuală de 13.784 florini 50 de creiţari şi aduce, în prezent, un venit anual de o jumătate de milion de florini”[12].

În 1843, pentru cei 4.926 de enoriaşi,  funcţionau două biserici, prima, Arătarea Maicii Domnului, stitorită în 1815, sfinţită în 6 decembrie 1823 şi dotată cu un iconostas de Teodor CEPIŞCA din Voloca pe Derelui, în 23 aprilie 1831, cu 1.090 credincioşi ortodocşi, păstoriţi de parohul Grigorie GRAMATOVICI, şi cu 1.288 enoriaşi, păstoriţi de al doilea paroh, Grigori KAZIEWICZ, cealaltă biserică, Sntul Dimitrie, cu 1.437 enoriaşi, păstoriţi de preotul Ioan HUBKA, şi cu 1.111 credincioşi, păstoriţi de preotul administrator Ioan MIRONOVICI. În 1876, biserica Arătarea Maicii Domnului, cu 3.120 enoriaşi, era slujită de parohul Ioan MARCO şi de preotul cooperator George DIMITROVICI, în vreme ce biserica Sfântul Dimitrie, cu 3.496 enoriaşi, era slujită de parohul Mihail MUNTIAN şi de preotul cooperator Ioan ZUGRAV. Cu 6.616 enoriaşi ortodocşi., în 1876, Cuciurul Mare era şi una dintre cele mai bine populate localităţi din Bucovina. În 1907, paroh la biserica Arătarea Maicii Domnului era tot Ioan MARCO, născut în 1836, preot din 1862, paroh din 1871, preot cooperator fiind Ştefan WOLOSCHENKO, născut în 1879, preot din 1906, iar cantor, din 1898, Lazar LAZURCA, născut în 1863. Biserica Sfântul Dimitrie era slujită de parohul Ilarion GRAMATOVICI, născut în 1840, preot din 1868, paroh din 1874, de preotul cooperator Constantin RUSU, născut în 1878, preot din 1905, şi, din 1874, de cantorul Artemie NOSIEVICI, născut în 1836.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Curtea regională din Cernăuți: Cernăuţi, Ceahor, Hliboka, Camena cu Spaski, Corovia, Cotul Bainski, Cuciurmare, Ludi Horecea Camerale cu Mănăstioara, Lucaviţa, Mihalcea, Mihuceni cu Kicera, Molodia cu Franzthal și Derelui, Ostriţa, Preworokie, Stăneştii de Sus pe Siret, Stăneştiii de Jos pe Siret, Poienile, Tărăşeni, Trestiana sau Dimka, Voloca Camerale pe Siret, Zurin”[13].

1874: La Cuciurul Mare funcţionau, din 1874, o şcoală cu 6 clase şi o şcoală-filială, cu o clasă[14].

1888; Recensământul din Cuciurul Mare, făcut în 1888, consemna o populaţie de 7.690 suflete, după confesiune 383 fiind catolici, 6.974 – greco-orientali, iar 309 – israeliţi. După naţionalitate, 365 erau nemţi, 6.329 – ruteni, iar 806 – români[15].

1901: Dialectologul german Gustav Weigand constata că satul „Cuciurul Mare, din apropiere, este predominant rusesc. În general, se poate observa că românii din această zonă s-au slavizat foarte ușor. În comunitățile mixte, toți vorbesc bine ruteana, chiar și acolo unde formează, de departe, majoritatea, deşi clerul și școala lucrează constant pentru limba română. Forța de asimilare românească, atât de des și corect citată, eșuează aici în fața rutenilor, cel puțin în vremurile mai recente, pentru că nu poate exista nici o îndoială despre faptul că, în trecut, o populație slavă a existat în sudul, acum pur românesc, al Bucovinei, iar vorbitorii limbii române au fost absorbiţi, cel puțin în districtul Cernăuţi se înregistrează o scădere a românismului, populația orientându-se spre limba slavă”[16].

1903: Banca populară raiffeisiană din Cuciurul Mare a fost înfiinţată în primăvara anului 1903, sub direcţiunea parohului Ioan Vorobchievici, vicedirector fiind Nicolae Mihalcea.

1905: „George al lui Nicolae Hubca. Acest George e ţăran din comuna Cuciur-mare, districtul Cernăuţului. După ce părintele Sidorovici mi-a istorisit păţania lui, l-am rugat şi pe dl cantor biseri­cesc Lazar Lazurcă, din Ciciur-mare, să-mi dea desluşiri despre el şi iată ce răspuns am primit: „Mărturisesc, pe legea ce o am, că totul este adevărat, după cum va urma: Omul care a fost mut se cheamă George a lui Nicolai Hubca. El este născut aici, în Cuciur-mare, la 15 Noemvrie 1869, şi căsătorit cu Leontina, fica lui Anton a lui George Mintenco, tot din Ciciur-mare. George a amuţit din cauză că, în ziua Pogorârii Sfântului Spirit, din anul 1905, s-a dus, după sfânta liturghie, la socrul său, ca să-şi cheme nevasta acasă, care îl părăsise de mai mult timp, şi socrul, cu un fecior al său şi cu nevasta sa, aşa l-au bătut, încât l-au lăsat mai mult mort decât viu. A doua zi, un frate l-a dus pe George la spitalul ţării din Cernăuţ, unde bolnavul a stat 5 săptămâni şi jumătate. Medicii l-au vindecat trupeşte, dar graiul nu i-au putut da şi aşa l-au trimis acasă. După mai multe săptămâni, m-am dus la bietul om, să văd ce face şi, văzând că el vrea să-mi spună ceva şi îmi arată semn cu mâna, eu i-am spus: „Poate vreai să mergi la Suceavă, la Sfântul Ioan?”. Atunci el a început a plânge şi a-mi arăta cu mâna semne că da! În 2/15 Noemvrie 1905, într-o miercuri, dimineaţă, ne-am pornit cu trenul de 8 ore şi am ajuns la Suceavă, aproape de 12 ore. Ne-am dus la mănăstire şi părintele Ieşan, auzind despre omul cel mut, îndată a venit în biserică, lângă Sfântul Ioan, i-a făcut sfinţirea apei şi i-a citit mai multe rugăciuni. Apoi ne-am dus în chilia de repaus, unde l-am lăsat pe bietul om, iară eu am mers la colegul meu, can­torul Coroliuc, care mi-a spus că e bine de făcut bolnavului sfânta ungere. După vecernia din aceeaşi zi, părinţii Sidorovici, Ieşan şi Serota i-au făcut şi Sfânta Ungere şi, când a zis părintele Sidorovici: „Spune după noi: Binecuvântaţi părinţi sfinţiţi şi mă iertaţi pe mine păcătosul!”, atunci, o minune, mutul a început a spune cuvintele acestea fără nici o greutate, iară eu am ridicat mâinile şi am picat înaintea raclei Sfântu­lui, jos, în genunchi, şi m-au umplut lacrimile, căci, de la Pogorârea Spiritului Sfânt şi până în ziua aceea, nimeni n-a auzit vocea acestui om nenorocit. Mutul de mai nainte a început apoi a istorisi toată păţania lui, de la amuţire încoace. A doua zi, joi, des de di­mineaţă, am fost iar la biserică şi, după sfânta liturghie, ne-am luat rămas bun de la prea-cuvioşii părinţi şi ne-am pornit spre Cuciur-mare, cu trenul de amiază. Fiind George Hubca în proces cu socrul său, pen­tru bătaie, cum am ajuns acasă, am mers la dl Dr. Stefanovici şi i-am istorisit minunata vindecare. Dl Doctor tot şi-a notat şi a dat la judecătorie şi bietul George a câştigat procesul minunat de bine. Lazar Lazurca m/p”[17].

1906: „Isprăvile directorului bănci raiffeisiane din Cuciurmare. Ne-a sosit o corespondenţă mai lungă din Cuciurmare, în care e descrisă activitatea dezastruoasă a directorului băncii raiffeisiane de acolo, Ioan cav. de Cuperancu. Din lipsă de spaţiu, nu putem da loc corespondenţei primite, ne rezervăm însă să discutăm referinţele de tot deplorabile din Cuciurmare în unul din numerele viitoare. De astădată, atragem numai atenţia centralei băncilor raiffeisiane şi a comitetului ţării asupra neordinii ce domneşte la banca numită. Totodată aflăm, din izvor autentic, că dl Cuparencu, încurajat de protectori săi, a alergat pe la toţi consilieri consistoriali, căutând să submineze cu fel de fel de iscodituri pe cooperatorul din Cuciurmare Ioan Vorobchievici, care are defectul a fi român bun şi sincer, neaccesibil pentru idealurile nutrite de clica dlui Cuparencu. Sperăm, că consistoriul va observa deplină obiectivitate faţă de înnegririle dlui Cnparencu şi ale clicei sale şi nu va lua nici o hotărâre definitivă, până nu se va convinge despre adevărata stare a lucrurilor”[18]. „În Cuciurmare s-a ţinut, duminică, în 7 octombrie 1906, adunarea generală extraordinară a băncii raifeisiene. În direcţiune au fost aleşi Anton Bejenar , Mazari Ciobotar, Ioan Radul, Ioan Solonenca şi Petru Damian, iar în consiliul de control, Dimitrie Mintencu şi Dimitrie Hnatiuc. Sperăm, că sub conducerea acestor bărbaţi, nu se vor mai întâmpla iregularităţi ca până acu”[19].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[20], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ana SOLOVAN (18 ani în 1909) din Cuciurul Mare.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cuciur Mare, comună rurală, cea mai mare a Bucovinei, districtul Cernăuţi, aşezată pe partea stângă a pârâului Derehlui. Suprafaţa: 106,17 kmp; po­pulaţia: 8.566 locuitori, în ma­joritate ruteni, restul români, de religie gr. or., precum şi puţini poloni şi izraeliţi. Se compune: 1). din satul de reşedinţă, cu 7.869 locuitori; 2). din cătunele: Bazaniuca, Berezova, Bursucan, Hlicine (Hlyczne), Dumaisca, Hadilov, Hlibicioc, Corovia, Crivei, Luchi, Molovatei, Ocruh, Rachiuschii (Rakiwskyj), Rivne, Zadovei, Sniace, Stânca, Suhei, Vilehovce (Wilchowcze); 3). din târlele: Dobrova, Hrinava şi Vijnc. Este străbătută de drumul districtual Tărăşeni- Siret şi de linia ferată Cernăuţi-Hliboca, care are aci staţie. Are un oficiu telegrafo-poştal; 2 şcoli populare, cu câte 4 clase (deci, peste 240 şcoler – n. n.) şi 2 biserici parohiale foarte frumoase, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Dumi­tru”. Această comună este men­ţionată, pentru prima oară, într-un hrisov din 25 Decemvrie 1421, unde se spune că Alexandru Vodă cel Bun a dăruit-o unui oarecare Boguş. Doamna Ruxanda, mama lui Bogdan, prin hrisovul din 30 Martie 1575, a dăruit-o mănăstirii Putna, în posesia căreia se găsea şi la 1776. Cuciur Mare, moşie, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 33,79 kmp; po­pulaţia: 111 locuitori izraeliţi, ruteni, poloni, germani şi câţiva români. Se compune: 1). din moşia Cuciur Mare, cu 9 case şi 35 locuitori; 2). din fermele Iablonovăţ şi Sălişte. Teritoriul moşiei a fost, pe vremuri, cu mult mai mare ca astăzi. O parte bună din el a trecut la localităţile Storojineţ, Mihalcea, Corovia şi Voloca. În pădurea din apropierea acestei localităţi se vede un teren împietrit pe o mare în­tindere, numit „Cameni” (adică Pietroasa), unde poporul crede c-ar fi fost odată un oraş. Pe această moşie, se află adevărate păduri de meri, cu ale căror fructe locuitori fac un întins negoţ. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu creşterea vitelor şi eu pomăritul. Moşia posedă 4.029 hectare pământ arabil, 2.225 hectare fânaţuri, 161 hectare grădini, 849 hectare izlaz, 3.057 hectare pădure, 77 ari heleştee. Se găsesc 587 cai, 2.501 vite mari cornute, 782 oi şi 1.171 porci”[21].

1914: La Burdujeni au sosit, „în ziua de 8 septembrie, un număr de 450 vagoane, iar în 9 septembrie, autorităţile austriece au transportat îndărăt 30 vagoane, care au fost încărcate cu cereale şi înaintate spre Dorna Vatra şi Câmpulung. Vineri, au mai sosit aici 9 locomotive şi 47 de vagoane, de astă dată încărcate cu cereale… În cursul săptămânii trecute, au trecut, prin Noua Suliţă, 40.000 ruşi, în Galiţia, iar de la 12 septembrie, au sosit în Cernăuţi peste 10.000 soldaţi ruşi. Ei au ocupat, afară de Cernăuţi, staţiunile Volksgarden, Molodia, Derelin şi Cuciurmare, în interiorul Bucovinei, unde a fost proclamată, peste tot, dictatura militară. Trei soldaţi ruşi au fost ieri (12 septembrie 1914) prinşi lângă satul Hliboca, unde făceau recunoaştere. Ei au fost aduşi la Suceava… La Mahala, Corovia, Cuciur, Nepolocăuţi şi Stroinţa au avut loc, în zilele de 11 şi12 septembrie, lupte între câteva detaşamente ruseşti şi austriece… Armata rusă s-a fortificat la Mihalcea şi Camenca… Ca comandant rus al oraşului Cernăuţi a fost numit Navrotzchi, în locul căpitanului Korabuki”[22]. „Oraşul Storojineţ a fost ocupat de armata rusă, sâmbătă, 12 septembrie 1914… La Cuciurmare, care e cam la 70 km de Iţcani, nu e nici un proprietar Flondor, ale cărui magazii de cereale să fi fost incendiate, iar familiei Flondor din Storojineţ, Ropcea, Comăneşti, Slobozia, Rogojeşti şi Vicov nu i s-a distrus nici o arie de incendiu. / Dr. Emilian Şluşanschi / Avocat în Storijineţ”[23]. În timpul revenirii austriecilor în Cernăuţi, mulţi bucovineni au avut de suferit pentru colaborarea cu ruşii. „Adevărul” din 20 decembrie 1914 povesteşte despre cazurile din Cuciurul Mare, cauzate de împărţirea proprietăţilor boiereşti, odată cu venirea ruşilor. După întoarcerea austriecilor, aceştia „au început o goană turbată contra celor care au luat din hambarele boierului”, inclusiv vornicul Damian, care a fost „ţinut în închisoare, împreună cu încă câţiva săteni, câteva zile, după care toţi, morţi de bătaie, au fost legaţi şi transportaţi la Cernăuţi şi, de aici, la Bistriţa”. Un tânăr, care se afla la cosit, împreună cu tatăl său, a fost acuzat de spionaj, dar a fost salvat de soldatul Nazarie Ciobotaru, din Cuciurul Mare, care a depus mărturie favorabilă pentru ei.

1915: „Pe atunci copiii fără tată erau smulşi de călăii jandarmi din braţele mamemor şi duşi la spânzurătoare, cum s-a întâmplat cu copilul de doisprezece ani din Cuciur Mare”[24].

1914-1918: Pentru Bucovina au depus jertfă de sânge „Glotaşul George Ieremiţa, Cuciurmare, rănit”[25]; „Glotaşul Nicolae Domiuc, Cuciurmare, Regimentul 22, rănit”[26]; „Infanteristul Toader Costuneac, Cuciurmare, Reg. 80, mort (33.07.1915); Infanteristul Constantin Cramaliuc, Cuciurmare, Reg. 80, rănit; Infanteristul Toader Crăciuneac, Cuciurmare, Reg. 80, mort (11-23.07.1915); Infanteristul Ioan Macovei, Cuciurmare, Regimentul 80, prizonier”[27]; „Infanteristul Petru Penteleiciuc, Cuciurmare, Reg. 80, rănit”[28]; „Infanteristul Procop Ananie, Cuciurmare, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Dumitru Bulbuc, Cuciurmare, Regimentul 22, rănit; Infanteristul David Cotos, Cuciurmare, Reg. 22, mort (01.03-31.07.1915)”[29]; „Simion Pavolencu, fiul lui Dimitrie, născut în 29 august 1886, în din Cuciur-Mare ţi în timpul din urmă domiciliat aici, a fost înrolat, la începutul războiului, în anul 1914, la oaste şi a luat parte la luptele de la Kamionka şi Brody. Acolo ar fi murit, în august 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Parascheva Pavoluncu, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[30]; „Ion a lui Atanasie Ţical, născut în Cuciurul Mare, la 13 noiembrie 1883 a plecat, în august 1914, la război şi ar fi murit pe câmpul de luptă lângă Halici, în septembrie 1914. De atunci şi până în prezent n-a mai sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Anei Ţical, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Artemie a lui Anani Diubec, născut în Cuciurul Mare, la 12 martie 1878, a plecat, în 1 august 1914, la război. În 1 august 1918, ar fi murit în Susica, Albania, de malarie. Până în prezent n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Varvarei Diubec, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Ioan a lui Onufrei Nastasiciuc, născut în Cuciurul Mare, la 3 mai 1881, a plecat, în toamna anului 1914, la război şi e dispărut din anul 1916, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Onufrei Nastasiciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[31]; „Ioan a lui Onufrei Nastasiciuc, născut în Cuciurul Mare, la 3 mai 1881, a plecat, în toamna anului 1914, la război şi e dispărut din anul 1916, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Onufrei Nastasiciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[32]; „Dumitru a lui Iacob Voloşciuc, născut în Cuciurul Mare, la 24 august 1888, a fost chemat, în august 1914, sub arme şi a luptat pe frontul galiţian. Aici ar fi fost lovit de un şrapnel şi ar fi murit în octombrie 1914, lângă Nicolaiew, în Galiţia. Până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Domnicei Voloşciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[33]; „Vasile a lui Ion Ciorneiciuc, născut în Cuciurul Mare, la 31 decembrie 1875, ar fi murit, în ianuarie sau februarie 1920, în Brindisi, Italia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Mariei Ciorneiciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[34]; „Toader a lui Miron Carcea, născut în Cuciurul Mare, la 23 august 1888, ar fi murit, la finea lui septembrie 1916, în Ohreni, Galiţia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Carcea, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[35]; „Dimitrie a lui Grigori Ştefanese, născut la 18 septembrie 1881, în Cuciurul Mare, a plecat, în august 1914, la război şi ar fi murit, în vara anului 1916, pe câmpul de luptă, lângă Boianciuc, rănit grav de o şrapnelă. De atunci şi până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Grigori Ştefanese, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[36]; „Toader a lui Pancratie Paulovici, născut la 16 faur 1887, în Cuciurul Mare, ar fi murit, la începutul lui ianuarie 1917, în Maroş Vasarhély, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Pancratie Paulovici, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[37].

1918: Regimentul 16 Ifanterie Suceava, cu garnizoana în Fălticeni, „trecând prin Suceava, Dărmăneşti. Adâncata (Hliboka – n. n.), se opri, înainte de a intra în Cernăuţi, pentru o zi, la Cuciur, unde părintele Burac, în faţa tabloului lui Ştefan cel Mare, înecat de lacrimi de bucurie, ură ofiţerilor şi trupei bun sosit pe pământul în care se odihnesc oasele marelui voievod, a cărui fiinţă a vedea şi o simţi întruchipată în plăieşii-dorobanţi, care de azi aveau să-i străjuiască mormântul, în care el îşi va găsi de acum odihnă adevărată / C. Ardeleanu, căpitan invalid de război”[38].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Cernăuţi făceau parte şi „Dimitrie Hnatiuc, agricultor Cuciurul Mare”, drept reprezentant al ţăranilor, iar ca locţiitor, „Pintilie Mintencu, agricultor, Cuciurul Mare”[39].

1920; „Deciziune de expropriere No. 175/20. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Cernăuţi, cu care s-a decis exproprierea corpului rustical fasc. No. 1877 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Cuciurul Mare, în su­prafaţă de 3 ha 37 a 47 mp, proprietatea dlui Anton R. v. Lucasievici, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[40].

1922: Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: a). în calitate de învăţători superiori: Epaminonda Tocariu la Cuciurul Mare-Sneci; b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Agripina Prodan la Cuciurul Mare-St. Dimitrie, Ioan Damian la Cuciurul Mare-St. Maria, Maria Ilie la Cuciurul Mare-St. Maria, Florica Tocariu la Cuciurul Mare-Sneci”[41].  

1941: Printre cei dintâi eroi ai României Mari se numără şi „Cuhurciuc Vasile, sergent, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Cuciurul Mare, judeţul Cernăuţi, mort la 21 iulie 1941”[42].

1941: Au fost numiţi profesori de românizare, fiind de fapt aduşi din alte provincii româneşti: „Herlea Ioan, seria 1937, media 7,60, numit în com. Cuciurul Mare, Adâncaţi, jud. Cernăuţi”[43].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[44], următorii învăţători şi învăţătoare: Bohatir Maria, comuna Cuciurul Mare, Selişte, jud. Cernăuţi, media 7,04; Dereneţchi Artemizia, comuna Cuciurul Mare, Selişte, jud. Cernăuţi, media 7,45; Irimescu Viorica, comuna Cuciurul Mare, Hadilău, jud. Cernăuţi, media 7,08; Herlea Ioan, comuna Cuciurul Mare, Adâncaţi, jud. Cernăuţi, media 8,25”.

La Cuciurul Mare s-au născut graficianul Parteni MASICHIEVICI (8 februarie 1887), compozitorul şi muzicologul Liviu RUSU (27 iunie 1908), scriitorul inegalabil Mircea STREINUL (2 ianuarie 1910), cercetătorul ştiinţific Constantin RUSCIOR (4 august 1911) şi artistul plastic Radu BERCEA (29 august 1939).

[1] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 190

[2] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 191

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] România Liberă, Nr. 2759, Anul X, duminică 19/31 octombrie 1886, p. 2

[8] Ibidem

[9] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 377

[10] Gatti, Friedrich, Geschichte der k. k. Ingenieur- und k. k. Genie-Akademie / 1717-1869, Wien 1901

[11] Iorga, Nicolae, Note despre vechea Bucovină, în Revista Istorică, I, No. 5, București mai 1915, pp. 85-87

[12] Academia Română, Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, I, Bucureşti 2004, pp. 779-783

[13] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[14] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 13, 1876 p. 22, 1907 p. 51

[15] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 17, 15 septembrie 1888, p. 8

[16] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[17] Biserica şi Şcoala, Nr. 31, Anul XLVIII, Arad, 28 iulie / 10 august 1924, p. 6

[18] Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul I, Cernăuţi, duminică 7 octombrie stil nou 1906, p. 5

[19] Apărarea Naţională, Nr. 3, Anul I, Cernăuţi, duminică 14 octombrie stil nou 1906, p. 4

[20] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[21] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 77, 78

[22] Ce se petrece la graniţă, „Adevărul” din 2 septembrie 1914

[23] Ruşii la Storojineţ, „Adevărul” din 22 septembrie 1914

[24] Zelea-Codreanu, Ion, Pentru ordine, muncă şi dreptate, Huşi 1920, p. 52

[25] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[26] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[27] Viaţă Nouă, IV, nr. 164 din 17 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[28] Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[29] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[30] Monitorul Bucovinei, Fascicula 87, Cernăuţi în 11 Decemvrie nou 1919, pp. 6-8

[31] Monitorul Bucovinei, Fascicula 11, Cernăuţi 30 martie nou 1921, pp. 128-133

[32] Monitorul Bucovinei, Fascicula 11, Cernăuţi 30 martie nou 1921, pp. 128-133

[33] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[34] Monitorul Bucovinei, Fascicula 5, Cernăuţi 12 februaie nou 1921, pp. 51-53

[35] Monitorul Bucovinei, Fascicula 7, Cernăuţi 1 martie nou 1921, pp. 70-74

[36] Monitorul Bucovinei, Fascicula 4, Cernăuţi 10 februarie nou 1921, pp. 38-49

[37] Monitorul Bucovinei, Fascicula 2, Cernăuţi 25 ianuarie nou 1921, pp. 18-21

[38] Nistor, Ion I., Amintiri răzleţe din timpul Unirii, Cernăuţi 1938, pp. 26, 37

[39] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[40] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi, 21 iulie nou 1921, pp. 69, 70

[41] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[42] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[43] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele

[44] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552