Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cuciurul Mare

Mircea Streinul, desenat de Radu Bercea

CUCIURUL MARE. Satul vatamanului Gherman, de pe malul stâng al Dereluiului, învecinat cu Storojineţ, Chicera, Voloca, Corovia şi Camenca, a beneficiat de prima atestare documentară în  25 decembrie 1422, când satul Cuciur a fost întărit boierului Boguş, fiul lui Nesteac, apoi în 3 aprilie 1488, când este menţionat în hotarul Cozminului „stîlpul vechi, la drumul mare care vine de la Cernăuţi şi, peste drum, drept la Iabluniveţul de la Cuciur şi peste valea ce se cheamă ruptura”. „Uric scris pe sârbie de la Alexandru Vodă, dat boerului Buhuş, pe sat Cuciurul, din anii 6930 (1422), Dechembrie 25”[1].

În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se aflau şi „3 biserici din Cuciur”.

1552: „Ispisoc de la Ştefan voevoda, scris pe serbie, dat sfintei mănăstiri Putna de întăritură şi de stăpânire satul Cuciurul, din anii 7060 (1552), Aprilie 10”[2].

În 30 martie 1575, din porunca lui Petru Şchiopu Vodă, se face o hotarnică, în proprietatea mănăstirii Putna, care stăpânea, deja, „un sat… anume Cuciurul, cu toate pricurile sale şi cu morile”. Satul fusese cumpărat de Ruxandra, soţia lui Bogdan Vodă, confiscat de Ştefan, fiul lui Petru Şchiopu, şi răscumpărat de mănăstirea Putna de la acest Ştefan Vodă, cu 400 ughi, adică ducaţi ungureşti.

1658: „Carte domnească de la Gheorghe Ghica voevoda, dată igumenului şi atot soborul de la mănăstirea Putna, să-şi cheme oameni străini pe selişte din Cozmin şi din Cuciur, din anii 7166 (1658), Mai 28”[3].

1694: „Scrisoare de la Andreeşu Turcul, la mâna arhimandritului Ierimii şi a igumenului Iosif, şi la tot soborul mănăstirii Putnii cum i-au dat Turcului Cuciurul, să-l stăpânească în vremile nepăcilor, din anii 7202 (1694), Mai 1”[4].

1707: „Carte domnească de la Antiohii Constantin voevoda, dată sfintei mănăstiri Putnii, pentru satul Cuciurul, să nu dea la domnie desetină de stupi şi gorşină de oi, nici de mascuri, ci să gorştinească igumenul de la Putna, din anii 7215 (1707), Fevruarie 5”[5].

1708: „Ispisoc domnesc de la Mihai Racoviş voevoda, pentru satul Cuciurul, să fie scutit de desetină, de goştină, să-i gorştinească igumenul de Putna, din anii 7216 (1708), Dechembrie 11”[6]. Documentul acesta avea să fie tradus, în 1886, de V. A Urechia, care l-a ţi publicat: „Carte domnească de la Io Mihai Racoviţă Voevod, folio mic, Iaşi 7216, Decembrie 11. Sigiliu mic roşu – Io Mihai Racoviţă Voievod b. m. g. z. m., scriem Domnia Mea la toţi sătenii de la sat de la Cuciur a mănăstirii Putna: vă dăm ştirea tuturor, iată că Domnia Mea, înţelegând entru moartea cea de un jidov, ce s-au ucis acolo, cum v-aţi spăritat şi v-aţi risipit, temându-vă de gloabe şi de alte cheltuieli despre alţii, de care lucru cată că ucigaşii, scoţându-se la divanul Domniei Mele, au dat seamă, că ei sunt cei vinovaţi, iar voi n-aţi ştiut nimic; pentru aceea, dovedindu-se întru acest chip cum ucigaşii singuri l-au lepădat pe acel jidov mort, pe taină, asupra târgului Cernăuţilor, iar în ştirea voastră n-au fost, pentru aceia iată că şi Domnia mea m-am milostivit şi v-am scutit de gloabe şi pentru cheltuiala altor, ce-au cheltuit pe năpaste din megiaşii voştri şi starostele de Cernăuţi încă să vă dea bună pace şi Băhrneştii şi alţii toţi şi să fiţi volnici cu cartea Domniei Mele şi vă apăraţi despre toţi globnicii şi împrejuraşii cu această carte a Domniei Mele şi despre Băhrineşti. Iar cui să apărea cu strâmbul să-şi întrebe cu ucigaşii, până sunt aicea la închisoare. Pentru aceea, dacă veţi vedea cartea Domniei Mele, iar voi, de unde veţi fi duşi îndată să vă sculaţi şi fără de nici o grijă să veniţi la casele voastre, că iată că v-am iertat. Deci întru nimica să nu vă sfiiţi, măcar şi în altă ţară de veţi fi duşi şi să vă întoarceţi la urmă şi veţi avea milă. Aceasta scriem” / V. A. Urechia, Manuscrise noi”[7].

1710: „Ispisoc domnesc de la Nicolai voevoda pentru satul Cuciurul, să fie în pace de desetină de stupi, şi de gorştină, şi de mascuri, şi de solărie i proce, din anii 7218 (1710), Fevruarie 9”[8]. Aceleaşi privilegii sunt întărite la fiecare nouă schimbare de domnie.

În 17 aprilie 1729, drept consecinţă a jalbei trimise de egumenul Putnei, Misail, care se plângea că „şed o samă de (oameni din) Cernăuţi cu case pe moşia mănăstirii, în hotarul Cuciurului, şi fac satului stricare”, Grigore Gheca Vodă poruncea starostelui de Cernăuţi, fostul mare ban Dumitraşco Macrii, ca „pe câţi Cernăuţeni să vor afla pe locul Cuciurului, pe toţi să-i rădice, cu case şi cu bucate, cu tot, să-i aducă la târg în Cernăuţi, de vreme că n-are mănăstire nici un folos şi încă are pagubă despre dânşii”.

În 15 ianuarie 1759, Pahomie, egumenul Putnei, se jeluieşte lui Ioan Teodor Callimah Vodă împotriva oamenilor din Cuciurul Mare, care „fac stricăciune la loc de hrană, în cămp” şi care nu vor să dea venitul pământului pe care îl lucrează, „necinstind cu vorbe de necinste şi cu batjocură” pe egumen.

Radu Bercea, autoportret

1772: Recensământul lui Rumeanţev[9], din 1772-1773, înregistrează la Cuciurul Mare „180 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, 1 dascăl, 1 marchitan, 1 jidov, 12 scutelnici, 7 văduve şi 155 birnici, aceştia fiind: Ursul MITENCU, Ion sin MACOVEIU, Vasile sin LUNGUL, Anton LEŢCANUL, Ştefan BERBENICIUK, Hrihor HUŢUL, Grigoraş MITENKO, Costin sin CRĂCIUN, Simion MICULESCU, Andrieş BRATKO, Ion BRATKO, Tănasă MICLIAC, Neculaiu sin IONUŢ, Panteli SPÂNUL, Andrieş MICLIAC, Simion CRĂCIUN, Ignat CRĂCIUN, Vasile CRĂCIUN, Vasile sin NECULĂESCU, Georgii SPÂNUL, Iurii HUŢUL, Andrieş ONUŢUL, Georgii ONUŢUL, Simion SPÂNUL, Anton zet BELII, Georgii SPÂNUL, Grigoraş cojocar, Acsentii DĂMIAN, Andrieş MACOVEIU, Tănasă MITENKO, Vasile sin ego, Toader MACOVEIU, Grigoraş FUSUL, Grigoraş sin ŞTEFU, Chirilă DĂMIAN, Toader MACOVEIU, Grigoraş ILAŞ, Ştefka, Andrunachi sin ego, Andrieş MACOVEIU, Mihalaş ILCO, Timofei RADU, Dumitraşcu RADU, Ion sin ego, Ion GĂLAN, Dumitru zet ego, Ion HONDRAGĂ, Chirilă MICHICIELE, Ilaş brat ego, Ion brat ego, Ion zet DĂNILĂ, Grigoraş zet ego, Vasile HRIHORCIUK, Ion HRIHORCIUK, Istrate BĂNDAS, Gavril ŞUŞINCĂI, Vasile sin RUSKOI, Grigoraş RUŞINSKII, Toderaş sin ISTRATE, Ştefan PAVLIUK, Gavrilaş ŢIGĂNAŞ, Vasile brat ego, Grigoraş MOROZ, Ion sin GAVRILĂ, Georgii brat ego, Vasile CORJOLIAC, Toader PAVLIUK, Istrate PAVLIUK, Vasile brat ego, Hrihor KRAINIK, Costaşcu BUDNIK, Ion PANTE, Gorda PANTE, Toader sin ONULUI, Tănasă ONUL, Ştefan sin VĂCĂRIŢII, Vasile PANTE, iar Vasile PANTE, Iftemi KRINKO, Toader BUDNIK, Georgii PANTE, Vasile ŢIGĂNAŞ, Vasile sin PAVLO, Hrihor sin RUŞCIII, Vasile ungurian, Iacob rus, Mihalaş PANTE, Irimiţă PANTE, Ivan zet NAHRINIUK, Fedor rotar, Anton liah, Hrihor butnar, Ion HRINEVICI, Ivan butnar, Georgii CIPEŞKA, Ion sin prisăcar, Toader MOROZ, Toader ŞUŞÂNSCHII, Dumitraşcu PANTE, Andrieş PANTE, Ivan olar, Vasile vărzar, Petre CAFECIUK, Vasile HLIBOCIAN, Vasile TEVELIUK, Ignat CARCIA, Panteleiu CARCIA, Acsenti CARCIA, Ion sin MATENKUL, Vasile MITENKA, Dumitru sin ANDONI, Ion sin ANDONI, Mihalaş SPÂNU, Ursul brat ego, Costin BUDNIK, Ivan HRISTIK, Vasile sin IHNAT, Arseni GHEBA, Toader, Vasile sin DĂMIAN, Alecsandru brat ego, Ilaş ISAENKO, Vasile sin popa, Georgii BOGHIUL, Ostafi zet PAVLO, Ştefan OCIUNENKO, Toader sin ILII, Andrieş sin prisăcar, Ştefan sin popii, Mihalaş sin ŞTEFAN, Vasile ŞTIVKA, Ştefka morar, Ion HUPCĂ, Tănasă sin KRAINIK, Mihail rus, Istrate sin MACOVEI, Ion sin KRAINIK, Anton BĂSĂRABĂ, Vasile DUMCIAK, Toader GAVLIUK, Ion DUMCIAK, Ion IACOBIUK, Vasile CEPŞIKA, Ion sin ego, Vasile sin OKSENTI, Simion brat ego, Neculaiu DUŞCIAC, Tănasă SOLOMON, Istrate sin ego, Ştefan DUŞCIAC, Sandul GAVA, Tănasă sin GRIGORAŞ, Vasile MACOVEI şi Ion IONUŢUL.

Rufeturile erau pentru slujitorii bisericii, popa Georgii, popa Simion, diaconul Ion şi dascălul Georgii, pentru marchitanul Tănasă, pentru jidovul Leizer, fiul lui Iţcul, pentru scutelnicii marchitanului Tănasă, Ion ciubotar, Ştefan TIHANIUK, Vasile BUTNIOK, Petre NAHRINIAK, Macsin, Vasile TESLIUK, RAŢĂ şi Costandin sin RAŢĂ, pentru dârvarul starostelui cernăuţean HERESCU, Mihalache, pentru scutelnicul popii Simion, Hrihor, pentru scutelnicul popii Georgii, Ivan, pentru scutelnicul paharnicului LIMBO, Nechifor, şi pentru văduvele Irina, Paraschiva, Măriuţa, Nastasia, Mariţa, Acsinia şi Vasilca.

În 1775, Cuciurul Mare, din Ocolul Cernăuţilor, avea 2 popi şi 181 familii ţărăneşti.

1776: La Cuciurul Mare existau, din hergheliile împărătești, 107 cai de remontă[10].

1781: „Siretului îi aminteşte episcopia catolică străveche, Vijniţa şi Sadagura sunt puse în legătură cu ultima ocupaţie rusească; nu se uită fabrica de postav de la Filipeni, a lui Grigore Vodă Ghica, cu meşteri nemţi. Ba Sulzer caută şi locul satului Cuciurul Mare şi al Cozminului, cu vechea biruinţă. Acestea toate le spune el pentru a da de lucru „amatorilor germani de istorie şi antichităţi, care-şi au acum sălaşul în Bucovina” (p. 434). Se dă şi o întinsă hartă, care ar merita să fie retipărită. Ea e o reproducere, desigur, a hărţii oficiale ce i s-a comunicat. Dar Sulzer era să ne dea pentru Bucovina mult mai mult: însăşi istoria anexării, care nu se păstrează însă în manuscriptul său de la Braşov (copie la Academia Română, făcută, acum 15 ani, după intervenţia mea) / N. Iorga”[11].

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka susşia că „cele mai frumoase domenii de stat din Bucovina aparţin, de fapt, fondului religionar galiţian, şi excelenta stare în care se găseşte este spre cea mai mare laudă a funcţionarilor de stat”, printre acestea fiind şi „Cuciurul Mare (24 de localităţi); acest frumos domeniu a fost dat, acum vreo douăzeci de ani, în arendă, pe 30 de ani, pentru o sumă anuală de 13.784 florini 50 de creiţari şi aduce, în prezent, un venit anual de o jumătate de milion de florini”[12].

În 1843, pentru cei 4.926 de enoriaşi,  funcţionau două biserici, prima, Arătarea Maicii Domnului, stitorită în 1815, sfinţită în 6 decembrie 1823 şi dotată cu un iconostas de Teodor CEPIŞCA din Voloca pe Derelui, în 23 aprilie 1831, cu 1.090 credincioşi ortodocşi, păstoriţi de parohul Grigorie GRAMATOVICI, şi cu 1.288 enoriaşi, păstoriţi de al doilea paroh, Grigori KAZIEWICZ, cealaltă biserică, Sntul Dimitrie, cu 1.437 enoriaşi, păstoriţi de preotul Ioan HUBKA, şi cu 1.111 credincioşi, păstoriţi de preotul administrator Ioan MIRONOVICI. În 1876, biserica Arătarea Maicii Domnului, cu 3.120 enoriaşi, era slujită de parohul Ioan MARCO şi de preotul cooperator George DIMITROVICI, în vreme ce biserica Sfântul Dimitrie, cu 3.496 enoriaşi, era slujită de parohul Mihail MUNTIAN şi de preotul cooperator Ioan ZUGRAV. Cu 6.616 enoriaşi ortodocşi., în 1876, Cuciurul Mare era şi una dintre cele mai bine populate localităţi din Bucovina. În 1907, paroh la biserica Arătarea Maicii Domnului era tot Ioan MARCO, născut în 1836, preot din 1862, paroh din 1871, preot cooperator fiind Ştefan WOLOSCHENKO, născut în 1879, preot din 1906, iar cantor, din 1898, Lazar LAZURCA, născut în 1863. Biserica Sfântul Dimitrie era slujită de parohul Ilarion GRAMATOVICI, născut în 1840, preot din 1868, paroh din 1874, de preotul cooperator Constantin RUSU, născut în 1878, preot din 1905, şi, din 1874, de cantorul Artemie NOSIEVICI, născut în 1836.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Curtea regională din Cernăuți: Cernăuţi, Ceahor, Hliboka, Camena cu Spaski, Corovia, Cotul Bainski, Cuciurmare, Ludi Horecea Camerale cu Mănăstioara, Lucaviţa, Mihalcea, Mihuceni cu Kicera, Molodia cu Franzthal și Derelui, Ostriţa, Preworokie, Stăneştii de Sus pe Siret, Stăneştiii de Jos pe Siret, Poienile, Tărăşeni, Trestiana sau Dimka, Voloca Camerale pe Siret, Zurin”[13].

1874: La Cuciurul Mare funcţionau, din 1874, o şcoală cu 6 clase şi o şcoală-filială, cu o clasă[14].

1888; Recensământul din Cuciurul Mare, făcut în 1888, consemna o populaţie de 7.690 suflete, după confesiune 383 fiind catolici, 6.974 – greco-orientali, iar 309 – israeliţi. După naţionalitate, 365 erau nemţi, 6.329 – ruteni, iar 806 – români[15].

1901: Dialectologul german Gustav Weigand constata că satul „Cuciurul Mare, din apropiere, este predominant rusesc. În general, se poate observa că românii din această zonă s-au slavizat foarte ușor. În comunitățile mixte, toți vorbesc bine ruteana, chiar și acolo unde formează, de departe, majoritatea, deşi clerul și școala lucrează constant pentru limba română. Forța de asimilare românească, atât de des și corect citată, eșuează aici în fața rutenilor, cel puțin în vremurile mai recente, pentru că nu poate exista nici o îndoială despre faptul că, în trecut, o populație slavă a existat în sudul, acum pur românesc, al Bucovinei, iar vorbitorii limbii române au fost absorbiţi, cel puțin în districtul Cernăuţi se înregistrează o scădere a românismului, populația orientându-se spre limba slavă”[16].

1903: Banca populară raiffeisiană din Cuciurul Mare a fost înfiinţată în primăvara anului 1903, sub direcţiunea parohului Ioan Vorobchievici, vicedirector fiind Nicolae Mihalcea.

1905: „George al lui Nicolae Hubca. Acest George e ţăran din comuna Cuciur-mare, districtul Cernăuţului. După ce părintele Sidorovici mi-a istorisit păţania lui, l-am rugat şi pe dl cantor biseri­cesc Lazar Lazurcă, din Ciciur-mare, să-mi dea desluşiri despre el şi iată ce răspuns am primit: „Mărturisesc, pe legea ce o am, că totul este adevărat, după cum va urma: Omul care a fost mut se cheamă George a lui Nicolai Hubca. El este născut aici, în Cuciur-mare, la 15 Noemvrie 1869, şi căsătorit cu Leontina, fica lui Anton a lui George Mintenco, tot din Ciciur-mare. George a amuţit din cauză că, în ziua Pogorârii Sfântului Spirit, din anul 1905, s-a dus, după sfânta liturghie, la socrul său, ca să-şi cheme nevasta acasă, care îl părăsise de mai mult timp, şi socrul, cu un fecior al său şi cu nevasta sa, aşa l-au bătut, încât l-au lăsat mai mult mort decât viu. A doua zi, un frate l-a dus pe George la spitalul ţării din Cernăuţ, unde bolnavul a stat 5 săptămâni şi jumătate. Medicii l-au vindecat trupeşte, dar graiul nu i-au putut da şi aşa l-au trimis acasă. După mai multe săptămâni, m-am dus la bietul om, să văd ce face şi, văzând că el vrea să-mi spună ceva şi îmi arată semn cu mâna, eu i-am spus: „Poate vreai să mergi la Suceavă, la Sfântul Ioan?”. Atunci el a început a plânge şi a-mi arăta cu mâna semne că da! În 2/15 Noemvrie 1905, într-o miercuri, dimineaţă, ne-am pornit cu trenul de 8 ore şi am ajuns la Suceavă, aproape de 12 ore. Ne-am dus la mănăstire şi părintele Ieşan, auzind despre omul cel mut, îndată a venit în biserică, lângă Sfântul Ioan, i-a făcut sfinţirea apei şi i-a citit mai multe rugăciuni. Apoi ne-am dus în chilia de repaus, unde l-am lăsat pe bietul om, iară eu am mers la colegul meu, can­torul Coroliuc, care mi-a spus că e bine de făcut bolnavului sfânta ungere. După vecernia din aceeaşi zi, părinţii Sidorovici, Ieşan şi Serota i-au făcut şi Sfânta Ungere şi, când a zis părintele Sidorovici: „Spune după noi: Binecuvântaţi părinţi sfinţiţi şi mă iertaţi pe mine păcătosul!”, atunci, o minune, mutul a început a spune cuvintele acestea fără nici o greutate, iară eu am ridicat mâinile şi am picat înaintea raclei Sfântu­lui, jos, în genunchi, şi m-au umplut lacrimile, căci, de la Pogorârea Spiritului Sfânt şi până în ziua aceea, nimeni n-a auzit vocea acestui om nenorocit. Mutul de mai nainte a început apoi a istorisi toată păţania lui, de la amuţire încoace. A doua zi, joi, des de di­mineaţă, am fost iar la biserică şi, după sfânta liturghie, ne-am luat rămas bun de la prea-cuvioşii părinţi şi ne-am pornit spre Cuciur-mare, cu trenul de amiază. Fiind George Hubca în proces cu socrul său, pen­tru bătaie, cum am ajuns acasă, am mers la dl Dr. Stefanovici şi i-am istorisit minunata vindecare. Dl Doctor tot şi-a notat şi a dat la judecătorie şi bietul George a câştigat procesul minunat de bine. Lazar Lazurca m/p”[17].

1906: „Isprăvile directorului bănci raiffeisiane din Cuciurmare. Ne-a sosit o corespondenţă mai lungă din Cuciurmare, în care e descrisă activitatea dezastruoasă a directorului băncii raiffeisiane de acolo, Ioan cav. de Cuperancu. Din lipsă de spaţiu, nu putem da loc corespondenţei primite, ne rezervăm însă să discutăm referinţele de tot deplorabile din Cuciurmare în unul din numerele viitoare. De astădată, atragem numai atenţia centralei băncilor raiffeisiane şi a comitetului ţării asupra neordinii ce domneşte la banca numită. Totodată aflăm, din izvor autentic, că dl Cuparencu, încurajat de protectori săi, a alergat pe la toţi consilieri consistoriali, căutând să submineze cu fel de fel de iscodituri pe cooperatorul din Cuciurmare Ioan Vorobchievici, care are defectul a fi român bun şi sincer, neaccesibil pentru idealurile nutrite de clica dlui Cuparencu. Sperăm, că consistoriul va observa deplină obiectivitate faţă de înnegririle dlui Cnparencu şi ale clicei sale şi nu va lua nici o hotărâre definitivă, până nu se va convinge despre adevărata stare a lucrurilor”[18]. „În Cuciurmare s-a ţinut, duminică, în 7 octombrie 1906, adunarea generală extraordinară a băncii raifeisiene. În direcţiune au fost aleşi Anton Bejenar , Mazari Ciobotar, Ioan Radul, Ioan Solonenca şi Petru Damian, iar în consiliul de control, Dimitrie Mintencu şi Dimitrie Hnatiuc. Sperăm, că sub conducerea acestor bărbaţi, nu se vor mai întâmpla iregularităţi ca până acu”[19].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[20], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ana SOLOVAN (18 ani în 1909) din Cuciurul Mare.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cuciur Mare, comună rurală, cea mai mare a Bucovinei, districtul Cernăuţi, aşezată pe partea stângă a pârâului Derehlui. Suprafaţa: 106,17 kmp; po­pulaţia: 8.566 locuitori, în ma­joritate ruteni, restul români, de religie gr. or., precum şi puţini poloni şi izraeliţi. Se compune: 1). din satul de reşedinţă, cu 7.869 locuitori; 2). din cătunele: Bazaniuca, Berezova, Bursucan, Hlicine (Hlyczne), Dumaisca, Hadilov, Hlibicioc, Corovia, Crivei, Luchi, Molovatei, Ocruh, Rachiuschii (Rakiwskyj), Rivne, Zadovei, Sniace, Stânca, Suhei, Vilehovce (Wilchowcze); 3). din târlele: Dobrova, Hrinava şi Vijnc. Este străbătută de drumul districtual Tărăşeni- Siret şi de linia ferată Cernăuţi-Hliboca, care are aci staţie. Are un oficiu telegrafo-poştal; 2 şcoli populare, cu câte 4 clase (deci, peste 240 şcoler – n. n.) şi 2 biserici parohiale foarte frumoase, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Dumi­tru”. Această comună este men­ţionată, pentru prima oară, într-un hrisov din 25 Decemvrie 1421, unde se spune că Alexandru Vodă cel Bun a dăruit-o unui oarecare Boguş. Doamna Ruxanda, mama lui Bogdan, prin hrisovul din 30 Martie 1575, a dăruit-o mănăstirii Putna, în posesia căreia se găsea şi la 1776. Cuciur Mare, moşie, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 33,79 kmp; po­pulaţia: 111 locuitori izraeliţi, ruteni, poloni, germani şi câţiva români. Se compune: 1). din moşia Cuciur Mare, cu 9 case şi 35 locuitori; 2). din fermele Iablonovăţ şi Sălişte. Teritoriul moşiei a fost, pe vremuri, cu mult mai mare ca astăzi. O parte bună din el a trecut la localităţile Storojineţ, Mihalcea, Corovia şi Voloca. În pădurea din apropierea acestei localităţi se vede un teren împietrit pe o mare în­tindere, numit „Cameni” (adică Pietroasa), unde poporul crede c-ar fi fost odată un oraş. Pe această moşie, se află adevărate păduri de meri, cu ale căror fructe locuitori fac un întins negoţ. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu creşterea vitelor şi eu pomăritul. Moşia posedă 4.029 hectare pământ arabil, 2.225 hectare fânaţuri, 161 hectare grădini, 849 hectare izlaz, 3.057 hectare pădure, 77 ari heleştee. Se găsesc 587 cai, 2.501 vite mari cornute, 782 oi şi 1.171 porci”[21].

1914: La Burdujeni au sosit, „în ziua de 8 septembrie, un număr de 450 vagoane, iar în 9 septembrie, autorităţile austriece au transportat îndărăt 30 vagoane, care au fost încărcate cu cereale şi înaintate spre Dorna Vatra şi Câmpulung. Vineri, au mai sosit aici 9 locomotive şi 47 de vagoane, de astă dată încărcate cu cereale… În cursul săptămânii trecute, au trecut, prin Noua Suliţă, 40.000 ruşi, în Galiţia, iar de la 12 septembrie, au sosit în Cernăuţi peste 10.000 soldaţi ruşi. Ei au ocupat, afară de Cernăuţi, staţiunile Volksgarden, Molodia, Derelin şi Cuciurmare, în interiorul Bucovinei, unde a fost proclamată, peste tot, dictatura militară. Trei soldaţi ruşi au fost ieri (12 septembrie 1914) prinşi lângă satul Hliboca, unde făceau recunoaştere. Ei au fost aduşi la Suceava… La Mahala, Corovia, Cuciur, Nepolocăuţi şi Stroinţa au avut loc, în zilele de 11 şi12 septembrie, lupte între câteva detaşamente ruseşti şi austriece… Armata rusă s-a fortificat la Mihalcea şi Camenca… Ca comandant rus al oraşului Cernăuţi a fost numit Navrotzchi, în locul căpitanului Korabuki”[22]. „Oraşul Storojineţ a fost ocupat de armata rusă, sâmbătă, 12 septembrie 1914… La Cuciurmare, care e cam la 70 km de Iţcani, nu e nici un proprietar Flondor, ale cărui magazii de cereale să fi fost incendiate, iar familiei Flondor din Storojineţ, Ropcea, Comăneşti, Slobozia, Rogojeşti şi Vicov nu i s-a distrus nici o arie de incendiu. / Dr. Emilian Şluşanschi / Avocat în Storijineţ”[23]. În timpul revenirii austriecilor în Cernăuţi, mulţi bucovineni au avut de suferit pentru colaborarea cu ruşii. „Adevărul” din 20 decembrie 1914 povesteşte despre cazurile din Cuciurul Mare, cauzate de împărţirea proprietăţilor boiereşti, odată cu venirea ruşilor. După întoarcerea austriecilor, aceştia „au început o goană turbată contra celor care au luat din hambarele boierului”, inclusiv vornicul Damian, care a fost „ţinut în închisoare, împreună cu încă câţiva săteni, câteva zile, după care toţi, morţi de bătaie, au fost legaţi şi transportaţi la Cernăuţi şi, de aici, la Bistriţa”. Un tânăr, care se afla la cosit, împreună cu tatăl său, a fost acuzat de spionaj, dar a fost salvat de soldatul Nazarie Ciobotaru, din Cuciurul Mare, care a depus mărturie favorabilă pentru ei.

1915: „Pe atunci copiii fără tată erau smulşi de călăii jandarmi din braţele mamemor şi duşi la spânzurătoare, cum s-a întâmplat cu copilul de doisprezece ani din Cuciur Mare”[24].

1914-1918: Pentru Bucovina au depus jertfă de sânge „Glotaşul George Ieremiţa, Cuciurmare, rănit”[25]; „Glotaşul Nicolae Domiuc, Cuciurmare, Regimentul 22, rănit”[26]; „Infanteristul Toader Costuneac, Cuciurmare, Reg. 80, mort (33.07.1915); Infanteristul Constantin Cramaliuc, Cuciurmare, Reg. 80, rănit; Infanteristul Toader Crăciuneac, Cuciurmare, Reg. 80, mort (11-23.07.1915); Infanteristul Ioan Macovei, Cuciurmare, Regimentul 80, prizonier”[27]; „Infanteristul Petru Penteleiciuc, Cuciurmare, Reg. 80, rănit”[28]; „Infanteristul Procop Ananie, Cuciurmare, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Dumitru Bulbuc, Cuciurmare, Regimentul 22, rănit; Infanteristul David Cotos, Cuciurmare, Reg. 22, mort (01.03-31.07.1915)”[29]; „Simion Pavolencu, fiul lui Dimitrie, născut în 29 august 1886, în din Cuciur-Mare ţi în timpul din urmă domiciliat aici, a fost înrolat, la începutul războiului, în anul 1914, la oaste şi a luat parte la luptele de la Kamionka şi Brody. Acolo ar fi murit, în august 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Parascheva Pavoluncu, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[30]; „Ion a lui Atanasie Ţical, născut în Cuciurul Mare, la 13 noiembrie 1883 a plecat, în august 1914, la război şi ar fi murit pe câmpul de luptă lângă Halici, în septembrie 1914. De atunci şi până în prezent n-a mai sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Anei Ţical, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Artemie a lui Anani Diubec, născut în Cuciurul Mare, la 12 martie 1878, a plecat, în 1 august 1914, la război. În 1 august 1918, ar fi murit în Susica, Albania, de malarie. Până în prezent n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Varvarei Diubec, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Ioan a lui Onufrei Nastasiciuc, născut în Cuciurul Mare, la 3 mai 1881, a plecat, în toamna anului 1914, la război şi e dispărut din anul 1916, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Onufrei Nastasiciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[31]; „Ioan a lui Onufrei Nastasiciuc, născut în Cuciurul Mare, la 3 mai 1881, a plecat, în toamna anului 1914, la război şi e dispărut din anul 1916, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Onufrei Nastasiciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[32]; „Dumitru a lui Iacob Voloşciuc, născut în Cuciurul Mare, la 24 august 1888, a fost chemat, în august 1914, sub arme şi a luptat pe frontul galiţian. Aici ar fi fost lovit de un şrapnel şi ar fi murit în octombrie 1914, lângă Nicolaiew, în Galiţia. Până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Domnicei Voloşciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[33]; „Vasile a lui Ion Ciorneiciuc, născut în Cuciurul Mare, la 31 decembrie 1875, ar fi murit, în ianuarie sau februarie 1920, în Brindisi, Italia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Mariei Ciorneiciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[34]; „Toader a lui Miron Carcea, născut în Cuciurul Mare, la 23 august 1888, ar fi murit, la finea lui septembrie 1916, în Ohreni, Galiţia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Carcea, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[35]; „Dimitrie a lui Grigori Ştefanese, născut la 18 septembrie 1881, în Cuciurul Mare, a plecat, în august 1914, la război şi ar fi murit, în vara anului 1916, pe câmpul de luptă, lângă Boianciuc, rănit grav de o şrapnelă. De atunci şi până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Grigori Ştefanese, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[36]; „Toader a lui Pancratie Paulovici, născut la 16 faur 1887, în Cuciurul Mare, ar fi murit, la începutul lui ianuarie 1917, în Maroş Vasarhély, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Pancratie Paulovici, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[37].

1918: Regimentul 16 Ifanterie Suceava, cu garnizoana în Fălticeni, „trecând prin Suceava, Dărmăneşti. Adâncata (Hliboka – n. n.), se opri, înainte de a intra în Cernăuţi, pentru o zi, la Cuciur, unde părintele Burac, în faţa tabloului lui Ştefan cel Mare, înecat de lacrimi de bucurie, ură ofiţerilor şi trupei bun sosit pe pământul în care se odihnesc oasele marelui voievod, a cărui fiinţă a vedea şi o simţi întruchipată în plăieşii-dorobanţi, care de azi aveau să-i străjuiască mormântul, în care el îşi va găsi de acum odihnă adevărată / C. Ardeleanu, căpitan invalid de război”[38].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Cernăuţi făceau parte şi „Dimitrie Hnatiuc, agricultor Cuciurul Mare”, drept reprezentant al ţăranilor, iar ca locţiitor, „Pintilie Mintencu, agricultor, Cuciurul Mare”[39].

1920; „Deciziune de expropriere No. 175/20. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Cernăuţi, cu care s-a decis exproprierea corpului rustical fasc. No. 1877 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Cuciurul Mare, în su­prafaţă de 3 ha 37 a 47 mp, proprietatea dlui Anton R. v. Lucasievici, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[40].

1922: Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: a). în calitate de învăţători superiori: Epaminonda Tocariu la Cuciurul Mare-Sneci; b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Agripina Prodan la Cuciurul Mare-St. Dimitrie, Ioan Damian la Cuciurul Mare-St. Maria, Maria Ilie la Cuciurul Mare-St. Maria, Florica Tocariu la Cuciurul Mare-Sneci”[41].  

1941: Printre cei dintâi eroi ai României Mari se numără şi „Cuhurciuc Vasile, sergent, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Cuciurul Mare, judeţul Cernăuţi, mort la 21 iulie 1941”[42].

1941: Au fost numiţi profesori de românizare, fiind de fapt aduşi din alte provincii româneşti: „Herlea Ioan, seria 1937, media 7,60, numit în com. Cuciurul Mare, Adâncaţi, jud. Cernăuţi”[43].

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[44], următorii învăţători şi învăţătoare: Bohatir Maria, comuna Cuciurul Mare, Selişte, jud. Cernăuţi, media 7,04; Dereneţchi Artemizia, comuna Cuciurul Mare, Selişte, jud. Cernăuţi, media 7,45; Irimescu Viorica, comuna Cuciurul Mare, Hadilău, jud. Cernăuţi, media 7,08; Herlea Ioan, comuna Cuciurul Mare, Adâncaţi, jud. Cernăuţi, media 8,25”.

La Cuciurul Mare s-au născut graficianul Parteni MASICHIEVICI (8 februarie 1887), compozitorul şi muzicologul Liviu RUSU (27 iunie 1908), scriitorul inegalabil Mircea STREINUL (2 ianuarie 1910), cercetătorul ştiinţific Constantin RUSCIOR (4 august 1911) şi artistul plastic Radu BERCEA (29 august 1939).

[1] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 190

[2] Dan, Dimitrie, Mănăstirea şi comuna Putna, Bucureşti 1905, p. 191

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] România Liberă, Nr. 2759, Anul X, duminică 19/31 octombrie 1886, p. 2

[8] Ibidem

[9] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 377

[10] Gatti, Friedrich, Geschichte der k. k. Ingenieur- und k. k. Genie-Akademie / 1717-1869, Wien 1901

[11] Iorga, Nicolae, Note despre vechea Bucovină, în Revista Istorică, I, No. 5, București mai 1915, pp. 85-87

[12] Academia Română, Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea, I, Bucureşti 2004, pp. 779-783

[13] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[14] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 13, 1876 p. 22, 1907 p. 51

[15] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 17, 15 septembrie 1888, p. 8

[16] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[17] Biserica şi Şcoala, Nr. 31, Anul XLVIII, Arad, 28 iulie / 10 august 1924, p. 6

[18] Apărarea Naţională, Nr. 1, Anul I, Cernăuţi, duminică 7 octombrie stil nou 1906, p. 5

[19] Apărarea Naţională, Nr. 3, Anul I, Cernăuţi, duminică 14 octombrie stil nou 1906, p. 4

[20] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[21] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 77, 78

[22] Ce se petrece la graniţă, „Adevărul” din 2 septembrie 1914

[23] Ruşii la Storojineţ, „Adevărul” din 22 septembrie 1914

[24] Zelea-Codreanu, Ion, Pentru ordine, muncă şi dreptate, Huşi 1920, p. 52

[25] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[26] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[27] Viaţă Nouă, IV, nr. 164 din 17 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[28] Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[29] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[30] Monitorul Bucovinei, Fascicula 87, Cernăuţi în 11 Decemvrie nou 1919, pp. 6-8

[31] Monitorul Bucovinei, Fascicula 11, Cernăuţi 30 martie nou 1921, pp. 128-133

[32] Monitorul Bucovinei, Fascicula 11, Cernăuţi 30 martie nou 1921, pp. 128-133

[33] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[34] Monitorul Bucovinei, Fascicula 5, Cernăuţi 12 februaie nou 1921, pp. 51-53

[35] Monitorul Bucovinei, Fascicula 7, Cernăuţi 1 martie nou 1921, pp. 70-74

[36] Monitorul Bucovinei, Fascicula 4, Cernăuţi 10 februarie nou 1921, pp. 38-49

[37] Monitorul Bucovinei, Fascicula 2, Cernăuţi 25 ianuarie nou 1921, pp. 18-21

[38] Nistor, Ion I., Amintiri răzleţe din timpul Unirii, Cernăuţi 1938, pp. 26, 37

[39] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[40] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi, 21 iulie nou 1921, pp. 69, 70

[41] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[42] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[43] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele

[44] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552