Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Davideni

Biserica din Davideni – foto: Andrii Bodnarenko

DAVIDENI. Aflat pe malul stâng al Siretului Mic, între Banila Moldovenească şi Cireş, împărtăşind, deci, întreaga istorie a satului Banila pe Siret, Davidenii erau doar un loc pe hotarul Banilei, în 1783.

În 1786, s-a sfinţit, la Davideni, biserica de lemn, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.

În 1843, biserica Sfântul Mihail din Davideni, înălţată în 1786, restaurată în 1883, cu 820 enoriaşi, aflată sub patronajul lui Nicolai de GOIAN, era slujită de preotul administrator Iordachi STEPANOVICI. În 1876, parohia avea 1.121 enoriaşi, paroh fiind Ioachim PATRAŞ. În 1907, biserica din Davideni, închinată, din 1883, Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, era patronată de Anna de GRIGORCEA şi de evreul Hermann WOHLIN, paroh fiind Mihail NICHITOVICI, născut în 1855, preot din 1882, paroh din 1892, iar cantor, din 1898, Nicolai HOTOPILĂ, născut în 1869.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[1].

1877: În Davideni funcţiona, din 1877, o şcoală cu 3 clase, o altă şcoală, cu o clasă, fiind deschisă în cătunul Zrub, din 1896[2].

1891: O listă de subscripţie pentru construirea bisericii ortodoxe din Cacica, din decembrie 1891, încredinţată lui „Alexandru TARNAVSCHI, administrator parochial în Davideni”, şi de soţia lui, Eugenia, conţine următoarele nume de localnici: boieroaica Leontina de GOIAN, Minodora FILIEVICI, învăţătorul Ioan GRIGOROVICI, răzeşul Ion alui Niculaiu DUMITRIUC, Gheorghi STRUGARIU, Ilie TCACIUC, Atanasie TOMIUC, Ion TOCARIUC, Dimitrie GATEJ, Ion NEVOTNEI, Vasile GATEJ, Precopie RÂNDIUL, Petru CUCIREA, Ioan DAVIDEANU, Ioan GATEJ, Ioan TANIEVSCHI, Istratie STRUGARIU, Ioan MITROFANOVICI şi Petru STRUGARIU[3].

În 1894, satul Davideni avea o şcoală în limba română, una din cele 15 care funcţionau în Bucovina vremii, cealaltă biserică, tot de lemn, cu hramul Sfintei Parascheva, fiind sfinţită în 1910.

1896: Societatea de cetire „Lumina” din Davideni, înfiinţată în 23 februarie 1896, de boeriţa Ana de Grigorcea, de preotul Nichitovici, de învăţătorul Grigorovici, de secretarul Leon de Baloşescul şi de cantorul Paşcaniuc, funcţiona în casa lui Petru Verchuleac, cu 42 membri. Preşedinte al societăţii era parohul Nichitovici, vicepreşedinte era Dimitrie Tanevschi, din comitet făcând parte şi Petru Verhuleac (casar), Dimitrie Gătej (bibliotecar), primarul Tcaciuc, Vasile Gătej, Teodor Paşcaniuc şi Leon Barabulschi. În comisia judecătoare au fost aleşi Leon de Baloşescul, Ion Tocariuc, Alexandru Cleac şi Ion alui Simion Davidean[4].

1901, Gustav Weigand: „Satele Banila Moldovenească, Davideni, Comareşti vorbesc limbi slave, în ciuda românilor”[5].

1903: Banca populară raiffeisiană din Davideni a fost înfiinţată în primăvara anului 1903, sub preşedinţia lui Ilie Cuşnir şi sub direcţiunea preotului Nichitovici, vistiernic fiind Nicu Hotopila. Cabinetul de lectură „Lumina” funcţiona, din 1896, în casa lui Petru Verchuleac, cu 80 membri, 20 cărţi, 2 abonamente la gazete şi o avere de 14 florini şi 60 creiţari. Această primă bibliotecă comunală din Davideni era condusă de Ilie Tcaciuc, Alexandru Moldovan şi Silvestru Danilescu.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Davideni, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe partea stângă a Siretului Mic. Populaţia: 1.881 locuitori români, de religie gr. or., pe lângă care s-a pripăşit, în ultimii ani, şi o colonie de mazuri, lucrători de la velniţele părăsite din apropiere. Este în apropierea drumului districtual Bănila Moldovenească – Budineţ. Are un oficiu poştal; o şcoală populară, cu o clasă (30 şcolari – n. n.) şi o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, ce ţine sub dependinţa sa biserica filială din Slobozia Davidenilor (sau Znebul), precum şi o parte din enoriaşii comunei Cireş. La 1776, era moşie pendinte de comuna Bănila Moldovenească şi, puţin după aceasta, s-a întemeiat pe ea satul cu acest nume. Populaţia se ocupă cu agricultura, cu creşterea vitelor şi foarte mult cu facerea fâneţelor. Comuna posedă 884 hectare pământ arabil, 557 hectare grădini, 254 hectare izlaz, 1.904 hectare păduri. Are 170 cai, 722 vite cornute, 239 porci, 108 stupi. Davideni, moşie boerească, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 24,24 kmp; populaţia: 16 locuitori, dintre care 13 izraeliţi. La 1776, făcea parte din moşia Bănila Moldovenească”[6].

1911: „Învăţătorul ucrain Koski Poklitar a fost trimis, de către panslaviştii stockiani din capitală, în ajunul recensământului la Davideni-Zrub, pe spesele fondului şcolar al ţării, ca să prepare locuitorii de acolo pentru recensământ în favorul rutenilor. În urma cererii conducerii şcolare de acolo, consiliul şcolar sau, mai bine zis, inspectorul Daszkiewicz din Storojineţ, a lărgit şcoala din Davideni-Zrub, cu o clasă mai mult, contra voinţei poporului, eventual a factorilor competenţi. Această lărgire grăbită a făcut-o inspectorul rutean Daszkiewicz probabil mai mult cu scopul ascuns de a câştiga puteri agitatorice pentru Ucraina lor, căci acest mai marele dascălilor ucraini a dispus, iute ca fulgerul, trimiterea învăţătorului Koski Pokletar la Davideni-Zrub, chiar cu 3 (trei) luni înainte de năimirea localului şi pregătirea acareturilor de şcoală. Contra poruncii de a pregăti local pentru şcoală, înţelepţii oameni din Davideni-Zrub, cunoscând planurile diavolice ale păscarilor ucraini, cu Daszkiewicz la comandă, au şi recurat imediat, la care recurs Daszkiewicz a râs de era să-şi piardă şi cumpătul, a râs în pumni, să nu-l vadă nime şi a respins recursul. Pentru aste fapte, ar trebui Stocki să grijească pentru Daszkiewicz o medalie galbănă, căci acest Berechet inspector a născocit zdravene planuri pentru pierderea românilor şi ştergerea lor de pe sacrul pământ al Bucovinei şi, în special, din Davideni-Zrub. Ei, lume, judecă: Lui Pokletar nu i s-a năimit nici local pentru şcoală şi nici nu avea acareturile trebuincioase şi, hop, iată-l ca din cer picat în sat, la agitaţie ucraină pentru recensământ. Drept aceea, Pokletar, învăţătorul, fără să aştepte pregătirea necesară pentru deschiderea claselor sale paralele, s-a dus la Zrub şi a năimit o casă, pe spesele şcolii, şi apoi, trei luni de zile, puţin şi-a bătut capul cu şcoala, a avut destul timp de a agita de la casă la casă. Bieţii oameni au auzit lucruri neauzite din gura agitatorilor, şi asta pe mulţi i-a înduplecat ca să se înscrie în listă ca ruteni, în timpul recensământului. Aşa s-a şi întâmplat! I-a succes cuconaşului Koski de a seduce oamenii din Zrub după placul lui”[7].

1912: „Seljanska Kassa (Centrala Însoţirilor Economice Rutene din Bucovina) e patron în 2 parohii (Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni)… „Seljanska Kassa (Centrala Însoţirilor Economice Rutene din Bucovina) a cumpărat tot 2 moşii, în Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, şi iarăşi cu menirea ca să fie parcelate şi vândute, dar nu ţăranilor ruteni, ne-existenţi în părţile acelea, ci ţăranilor români rutenizaţi din cele 2 comune „mixte” (nu mixte, ci inundate!) din valea Sireţelului! Dar pe când Centrala română a cumpărat moşii, ca să ferească sate româneşti de o invaziune galiţiană (!), Seljanska Kassa a cumpărat moşiile amintite, cu scopul ca să facă prozeliţi în rândurile noastre şi să propage lăţirea galiţianismului veşnic flămând cât mai departe, înspre miazăzi. Dar aceasta nu se ţine întocmai de patronatul bisericesc din Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, care, prin cumpărătură, a trecut la Seljanka Kassa”[8].

1914-1918: Jertfa de sânge a Davidenilor pentru Bucovina a fost depusă de „Sergentul major George Tocariuc, Davideni, Regimentul 22, mort”[9], „Infanteristul Alexie Olar, Davideni, Regimentul 55, rănit”[10] şi „Infanteristul Petru Nimciuc, Davideni, Regimentul 22, rănit”[11].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc ortodox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Grigorcea Ana de şi Stefania Mavrocordato, Cernăuţi, strada Vasilco No. 4 (Cireş, Opaiţeni şi Davideni), compatroni”, dar şi „Zotta Margareta de, Iaşi strada Cuza Vodă Nr. 12, Davideni”[12].

În 1939, conform cadastrului prefecturii judeţului Storojineţ, Davidenii aveau trei cătune, Runc, Zrub Nou şi Zrub Veci, părţile de sat fiind formate din Bahna, Centru şi Reforma, parte de sat apărută după reforma agrară din 1926.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[13], următorii învăţători şi învăţătoare: Cerlincă Petru, comuna Davideni, Zrud Nou, jud. Storojineţ, media 7,08; Lazăr Vasile, comuna Davideni, Storojineţ, media 8,25”.

1943: Judecat de Curtea Marţială, Dobre Constantin, din Davideni, a fost condamnat, în contumacie, „pentru sustragere de bunuri din casele părăsite”, delict săvârşit împreună cu Cupcianu Vaspazian, Vasilovici Gheorghe şi Vasilovici Alexandru, toţi din Storojineţ, „la câte 5 ani muncă silnică şi la câte 1.000 lei cheltuieli de judecată de fiecare”[14].

La Davideni s-au născut două mari personalităţi culturale, genealogistul şi istoricul Sever ZOTA (1874-1943), membru al Academiei Române, şi celebrul tenor Joseph SCHMIDT (1904-1942).

[1] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 35, 1876 p. 68, 1907 p. 144

[3] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 33/1892, p. 3

[4] DEŞTEPTAREA, Nr. 5/1896, p. 39

[5] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 81

[7] Revista Politică, Nr. 22, Anul VII, 12 martie 1911, p. 4

[8] Dugan, Ilie, Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina. Date şi reflexii, în Românul, Nr. 98, Anul II, Arad, joi 3/16 mai 1912, pp. 8, 9

[9] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553

[10] Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 2 – Supliment

[11] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[13] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[14] Monitorul Oficial, Nr. 47, 25 februarie 1943, p. 1098

POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ No Comments May 7

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Danila

Biserica din Danila – foto: Cezar Suceveanu

DANILA. Numit, până în 1783, când este colonizat cu ruteni, Dănileşti, cut al satului Măriţei, a cărui istorie este îndreptăţit să şi-o asume, satul Danila, de pe pârâul Danila, „care curge prin Dănileşti”, era o selişte pustie în 1774.

În 1843, biserica Sfinţilor Cosma şi Damian din Dănila, înălţată la Costâna, în 1786, şi adusă la Dănila, în 1812, de către ctitorul Ioan de CÂRSTE, cu 398 enoriaşi, era slujită de preotul administrator George PALIEVICI. În 1876, când parohia avea 672 enoriaşi, preot era Dimitrie BRĂILEAN. În 1907, parohia avea 946 enoriaşi, preot fiind Vasile de VOLCINSCHI, născut în 1861, preot din 1891, cantor fiind, din 1900, Meftodie IONAŞCU, născut în 1871[1].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava –Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iasobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[2].

1890: „Raportul anual 1890. Pagina 52 (Tumul la Dănila). „Corespondentul prof. Schmidt a indicat că explorarea tumulului de la Dănila (Bucovina) va avea loc în curând“.”.

1902: Banca poporală din Danila a fost înfiinţată, în 1902, de Vasile de Volcinschi şi de Metodiu Ionaşcu.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Dănila, comună rurală, districtul Suceava, aşezată în apropiere de malul stâng al râului Suceava, în partea de Nord a districtului. Populaţia: 713 locuitori, în majoritate ruteni de religie gr. or. Se află lângă drumul principal Siret-Suceava; are o biserică particulară, cu hramul „Sfinţii Cosma şi Damian”. Aci s-au găsit, în anul 1874, prin surparea unui mal, o mulţime de obiecte de aur, despre care poporul crede că ar fi fost îngropate de hoţi (de fapt, obiectele preistorice s-au găsit la Măriţei, aduse de apă din dealul Dănilei[3] – n. n.). Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor; mare parte părăseşte, în timpul anului, ţara şi vine în România, să caute de lucru. Comuna posedă 300 hectare pământ arabil, 72 hectare fânaţuri, 7 hectare 50 ari grădini, 233 hectare izlaz, 17 hectare pădure. Are 34 cai, 190 vite cornute, 416 oi, 162 porci, 35 stupi. Dănila, moşie, districtul Suceava, consistând numai din păduri şi păşuni, fără nici un locuitor. Suprafaţa: 1,20 kmp”[4].

1912: Patronatul bisericesc în Danila era asigurat de Centrala Însoţirilor Economice Române din Bucovina, care, înainte cu câţiva ani, moşiile respective şi obligaţiile faţă de 3 parohii (Pătrăuţii de Jos pe Siret, Romaneşti şi Danila)[5].

1913: „În Danila, districtul Suceava, există o clădire şcolară nouă, gata de trei ani de zile. Acest edificiu, pentru care comuna, care e săracă, a sângerat, stă goală, şi copiii cresc fără învăţătură, din pricină că autorităţile vor să deschidă o şcoală ruteană, iar comuna a cerut, de repetate ori, şcoală română”[6]. „Aici autorităţile şcolare au încercat toate metodele posibile spre a afla starea adevărată a lucrurilor: statistica de la 1910 arată numai element românesc (numai 1 rutean), multele comisii care au fost la faţa locului şi au interogat pe părinţi au constatat că toţi, unanim, cer numai şcoală românească, examenele care s-au ţinut au arătat că toţi copiii obligaţi să cerceteze şcoala au răspuns în limba românească”[7].

1915: „În luptele din Iulie 1915 de la Boian şi Rarancea a fost rănit şi fântânarul Anton Hoşmanciuc din Danila şi aşa de grav, încât, la 1 August, a repăusat, lăsând în urmă 6 copii fără casă şi masă. Primăria din Danila a hotărât să le dăruiască un loc de casă”, iar parohul Ion Berariu a făcut un apel la o colectă publică în folosul orfanilor[8]. „Pentru copiii fântânarului căzut în război, Anton Hoşmanciuc, au contribuit la primăria din Danila: IPC Sa Dl. profesor univ. Dr. Emilian Voiuţchi – 10 coroane, PV Sa părintele exarh din Rus-Moldoviţa Teofil Bocancea – 4 coroane, Cuvioşia Sa părintele din Gemene Dumitru Perhinschi – 10 coroane”[9].

1915: Urmând exemplul Vienei, care iniţiase „Ţintuirea ostaşului ferecat”, şi al Berlinului, unde „s-a construit din lemn o statuie uriaşă a generalului Hindenburg, pe a cărui suprafaţă se pot bate 20 milioane de ţinte”, la Suceava s-a făcut „un product, lucrat cu multă artă, din lemn de tei, de cunoscutul maestru Vasile Buliga din Câmpulung”, după care a trecut la organizarea de colecte publice. În 24 octombrie 1915, buciumul a fost dus la Danila, delegatul prefecturii fiind concepistul guvernial Lumicovsci. „Un banderiu de călăreţi a întâmpinat pe oaspeţi, la hotarul comunei. Baronul George Capri a participat, tot timpul, la serbare. La iniţiativa părintelui Ion Berariu (preotul satului – n. n.), s-a făcut, cu concursul primarului şi secretarului, şi al altor fruntaşi din Danila, o masă şi pentru fruntaşii sosiţi din cele 7 comune învecinate, care au sosit, cu preoţii Ursachi din Romaneşti, cu Lanivschi din Călineşti Ienachi şi cu Hotincean din Călineşti Cuparencu, precum şi cu primarii lor”. S-au strâns 942 coroane – deh, masa costă! –, plus 250 de coroane, promise de primarul Danilei, cav. de Cuparencu, din partea comunei sale[10].

1919: Şapte persoane din Danila sufereau, fără a fi internate în spital, de „boli grav molipsitoare”[11].

1920: „Deciziune de expropriere No. 1236/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Suceava, cu care s-a decis exproprierea de 118 ha 30 a 14 mp corpul dominical Danila, fasc. No. 452, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[12].

1921: În cadrul unui proces de divorţ, sunt menţionaţi Maria lui Toader Sorohan şi Toader al lui Dumitru Sorohan din Danila[13].

1947: În cadrul mutărilor şi confirmărilor pe posuri, îşi au trecutul sau viitorul legat de Dănila învăţătorii „Antip Zaharia, de la Dănila, la Comăneşti; Slătineanu Mihai, de la Dănila, la Dărmăneşti; Seiciuc Dumitru, de la Dărmăneşti, la Dănila”[14].

1955: Părţile satului, aşa cum sunt confirmate de Secţia regională de învăţământ Suceava, din 1955, erau Cotul, Dealul şi Valea.

[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 44, 1876 p. 35, 1907 p. 132

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] 1891. Volumul 17. Nota 104, pagina 123 (Măriţei) ,,Corespondentul W. Schmidt raportează asupra satului Măriţei din Bucovina. Cătunul Măriţei formează un loc ciudat, lângă prima stație, Hatna, a căii ferate Lemberg-Cernăuți-Suceava, înfipt între dealuri și mărginit de un torent cu același nume cu Hatna. Descoperirile bogate în aur au atras atenția generală cu atât mai mult asupra acestei așezări, întrucât se știa că mulți țărani au vândut bucată cu bucată bogăţiile aruncate în poala lor prin voia coincidenței capricioase, unor pânditori ai profitului, care aşa au ajuns la prosperitate. Chiar și anchetele oficiale s-au dovedit a fi lipsite de rezultate, în confruntarea cu istețimea vicleană a căutătorului, vânzătorului și a cumpărătorului, până în 1878, când, în cele din urmă, anumite piste, care au fost urmărite, au condus la faptul că, după o puternică rupere de nori, din iulie, torentele care s-au năpustit în Măreţia au scos, din nou, la iveală diverse obiecte de aur, pe care le-au cules ţăranii şi le-au păstrat în secret, până ce le-au vândut, pentru o sumă derizorie, unui comerciant rătăcitor. După finalizarea anchetei, căutătorii și cumpărătorul au fost aduși, împreună cu obiectele găsite, la Căpitănia districtului, pentru cercetare. / Au fost înregistrate o brățară masivă din aur, de formă primitivă, în formă de șarpe, și câteva fibule similare. Toate piesele au arătat urme regretabile de frecare cu rocile torentului, deasupra cărora amețitorul curent de apă le-a determinat să se rostogolească. De asemenea, cu această ocazie, a ieșit la iveală un molar al unui Ursus primogenius. Căpitanul de atunci districtului, Anton Heschmann, s-a simțit obligat să meargă cu o comisie la fața locului, în Măreţei, pentru a putea determina proveniența descoperirilor, cercetând cu atenție terenul. / Corespondentul Schmidt a fost chemat în această comisie și a urmat cursul torentului, în amonte, pentru a descoperi semne de orientare. Deși a pătruns până la sursă, nu a văzut nimic semnificativ și se poate presupune, cu toată certitudinea, că astfel de aur găsește doar în cursul abundenţei de apă, torentele formându-se, la o distanță considerabilă, de partea dreaptă sau de partea stângă, și probabil că puhoiul realizează spălarea obiectelor și îndepărtarea pământului, de îndată ce valul sălbatic a atins o înălțime suficientă pentru a lăsa curentul să se învolbureze și să sape şi peste locul în care se află obiecte de valoare. Sătenii care au găsit aceste obiecte l-au asigurat că nu au habar de unde provin toate aceste comori. / Pe de altă parte, a fost fericit că a făcut o altă descoperire. În timp ce cobora, se uită în jurul zonei, văzând o înălțare spre vest, precipitată, dar ușor înclinată spre vest, de aproximativ douăzeci de metri, al cărei vârf era încununat de un fag bătrân. Când a ajuns în vârf, a observat, de departe, ceea ce doar ochii pricepuți pot vedea, niște denivelări discrete, care pot dezvălui, în orice moment, vremuri pline de viață. Tumulul era aproape în mijlocul platoului, în timp ce în jurul lui se aflau morminte scufundate. În ciuda înserării tot mai pronunţate, căpitanul de district și ceilalţi au urcat pe deal, iar Schmidt le-a arătat spre descoperirea sa; ascultându-l cu neîncredere, ei au răscolit în locurile arătate de el şi au scos la iveală, deocamdată, o secțiune transversală, care l-a încredinţat pe Schmidt despre corectitudinea presupunerii sale, apoi au aflat alte trei astfel de locuri de odihnă, în care se aflau resturi calcinate de coloană vertebrală. Unii au propus adunarea rămăşiţelor, astfel încât să se poată face o înmormântarea creştină a acestor rămășițe umane descoperite din întâmplare. Câțiva medici, prezenţi acolo, au explicat că, pentru a intra în această stare de calcifiere, scheletele umane trebuie să fi stat în pământ cel puțin două mii de ani, ceea ce a dus la decizia ca, în viitorul apropiat, după obținerea permisiunii, de la proprietarul moşiei, baronul Johann Kapri, să se caute cu atenție şi să se săpe pentru a descoperi tumulul. Problemele referitoare la costuri au amânat executarea acestei decizii. / De atunci, nu s-au mai făcut raportări ale altor descoperiri de aur în zona Măriţei, dar acest lucru nu înseamnă că astfel de descoperiri ar fi fost făcute și până acum, comorile rămânând ascunse, pentru presupusul avantaj al căutătorului“

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 81, 82

[5] Dugan, Ilie, Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina. Date şi reflexii, în Românul, Nr. 98, Anul II, Arad, joi 3/16 mai 1912, pp. 8, 9

[6] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 14, Anul II, 28 ianuarie 1913, p. 214

[7] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 10, Anul III, 26 februarie 1914, p. 149

[8] VIAŢA NOUĂ, Anul III, nr. 162, 12 septembrie 1915, p. 4

[9] VIAŢA NOUĂ, Anul III, nr. 164, 17 octombrie 1915, p. 4

[10] Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 4

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 63, 10 septembrie nou 1919, p. 6

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 7, Cernăuţi 1 martie nou 1921, p. 69

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, 8 martie nou 1921 p. 92

[14] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911

POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ No Comments May 7

1940: Basarabeni, împotriva românismului

Basarabia a fost, de-a lungul timpului, inclusiv în cel al stăpânirilor româneşti, ţara mucenică şi martiră. În perioada interbelică, administraţia românească a fost atât de neîndemânatecă şi de făloasă, încât i s-a dus buhul peste vremuri. Şi nu ştiu în ce măsură au putut basarabenii, vreodată, să aleagă, măcar la nivelul empatiei, în altceva decât între două rele. Lor, oamenilor de pe acest pământ pururi frământat şi nefericit dintre Prut şi Nistru, le port o mereu mărturisită admiraţie, datorită felului în care au izbutit, mereu, să biruie timpurile.

Tocmai de aceea, nu prea mă pot pronunţa asupra basarabenilor care aveau să fie judecaţi în lipsă, până în 1942, retrăgându-li-se cetăţenia română, în baza „dispoziţiunite art. 10 şi 292 din decretul-lege Nr. 3.012 din 1942, publicat în Monitorul Oficial Nr. 205 din 5 Septemvrie 1940” şi a „art. 1 din decretul-lege Nr. 3.862 din 1939, publicat în Monitorul Oficial Nr. 248 din 26 Octomvrie 1939”:

Monitorul Oficial, nr. 80 din 8 aprilie 1942, pp. 2770-2772 – BASARABIA:

Gheorghe Iacob Zeleniu, din com. Faraoani, jud. Cetatea Albă, „a organizat, cu mult fast, primirea autorităţilor sovietice la com. Faraoani, în vara anului 1940, şi a ţinut cuvântări, în care aducea laude regimului sovietic”.

Ferapont Andrişcov, din satul Aprodul Purice, com. Cleastiţa, jud. Cetatea Albă, „ca funcţionar al regimului sovietic, a ţinut cuvântări în care a criticat regimul românesc şi armata română, aducând laude regimului comunist şi armatei roşii”.

Pintilie Gaidargi, Afanasie Danagi, Cozma Fomiciov, Olga Agem, Mihail Taşci, Nicolae Bacaianov şi Nadelda Bacaianov, toţi din com. Cazaclia, jud. Cahul, „ca funcţionari ai regimului sovietic, au denunţat pe gospodarii de frunte, care apoi au fost deportaţi de autorităţile ruseşti, iar averea acestora au înstrăinat-o, şi au făcut propagandă comunistă, spunând că sunt bucuroşi că au scăpat de jugul românesc”.

Ion A. Crivoi, din com. Sturzeni, jud. Bălţi, „a adus injurii Statului şi armatei române, în decursul timpului cât Basarabia a fost sub ruşi, iar în timpul operaţiunilor din iulie 1941, a lăudat armata roşie, înjosind pe cea română şi germană, exprimându-se că românii nu vor mai călca pământul Basarabiei şi că armata sovietică va distruge România”.

Nicolae Dimov, din satul Vasile Stroescu, com. Cleaştiţa, jud. Cetatea Albă, „în timpul retragerii armatei române din Basarabia, a dezarmat ostaşi români şi a tras cu arma după ei, iar pe bolşevici i-a primit au steagul roşu, spunând că de 20 de ani aştepta pe fraţii săi”.

Olia Covaşa, din com. Purcari, jud. Cetatea Albă, „sub ocupaţiunea rusească, a ţinut cuvântări, în care, printre altele, aducea elogii regimului sovietic, criticând pe cel românesc, spunând că se simte fericit că a scăpat de robia românească”.

Sofronie Mihalciuc, din com. Dăncăuţi, jud. Hotin, „ca agent secret al poliţiei sovietice, a făcut în casa sa sediul de întâlnire a membrilor N. K. V. D., iar pe când se afla în casa unui consătean al său, văzând pe perete tablourile Familiei Regale Române, i-a spus să nu mai ţină pe „ţigani” în casă, căci, altfel, se va trezi în Siberia”.

Vasile Cislâi, din satul Româniţa (Voloşca) com. Secureni, jud. Hotin, „sub regimul sovietic, a făcut propagandă comunistă, fapt pe care îl recunoaşte singur, aducând totodată injurii naţiunii române, iar la retragerea trupelor ruseşti peste Nistru, a plecat cu acestea, după ce, mai întâi, a prădat cooperativa satului, reîntorcându-se mai târziu în comuna de origine”.

Serghei Neniţă, din com. Văratic, jud. Bălţi, „în timpul regimului sovietic, fiind preşedinte al comitetului sătesc, a persecutat pe locuitori, contribuind chiar la deportarea unora, aducând, în acelaşi timp, ofense naţiunii şi bisericii române”.

Vasile Protiuc, din com. Serbinţi, jud. Hotin, „sub regimul sovietic, ca membru al comitetului sătesc, a terorizat populaţia, făcând abuzuri şi ameninţând locuitorii cu deportarea, luând parte la jefuirea averilor celor refugiaţi şi la toate manifestaţiunile sovieticilor”.

Citac Vasile, din satul Vasile Stroescu, com. Cleaştiţa, jud. Cetatea Albă, „a fost preşedintele organizaţiei comuniste din satul Vasile Stroescu, în care calitate, luând cuvântul la adunări, se bătea cu pumnul în piept, spunând că, 22 de ani, a suferit sub regimul românesc şi că, sub ruşi, i-a venit timpul să se răzbune”.

Constantin Stareradov, din com. Iargara, jud. Cahul, „în ziua de 30 iunie 1940, împreună cu evrei din com. Iargara, a tras cu armele asupra unei unităţi de cavalerie română, obligând-o să lase pe teren două căruţe cu efecte militare, pe care această bandă le-a predat apoi autorităţilor sovietice”.

Monitorul Oficial, nr. 132 din 10 iunie 1942, pp. 4853, 4854 – BASARABIA:

Nichita Bujor, Ion Nazarcu şi Savin Pavel, toţi din com. Baraboi, jud. Bălţi, „în timpul regimului sovietic au ocupat diferite funcţiuni în poliţia secretă rusă, denunţând pe bunii români şi dând concursul autorităţilor sovietice ca să-i deporteze, luând, în acelaşi timp, cu forţa căruţele şi animalele de la populaţie pentru ruşi, chiar în timpul când teatrul operaţiunilor, începute în iunie 1941, era la marginea citatei comune”.

Dumitru C. Trufchin, din com. Cubei, jud. Cahul, „în urma denunţurilor făcute de susnumitul, autorităţile sovietice au deportat mai multe persoane din comuna menţionată”.

Chitaru I. Zinovie, din satul Foroşteni, jud. Hotin, „s-a purtat, în calitate de vicepreşedinte al comitetului sătesc, sub ruşi, foarte rău cu locuitorii, ameninţându-i cu denunţuri şi cu deportări, silindu-i, în felul acesta, să-i dea sume de bani”.

Monitorul Oficial, nr. 156 din 8 iulie 1942, pp. 5621-5623 – BASARABIA:

Ion Stanciu, Maria I. Stanciu, Ion Munteanu şi Vasile Dobre, toţi din com. Căplani, jud. Cetatea Albă, „deşi funcţionari ai Statului român, în iunie 1940, împreună cu mai mulţi evrei, au ieşit în întâmpinarea trupelor ruseşti, cu steaguri roşii în mâini, şi au adus, în acelaşi timp, ofense naţiunii române şi regimului românesc”.

Ştefan Serbate, din com. Comarova, şi dna Costâlneac Ivanov, Costâlneac Pavel Ivanovici şi Ioan Bujovschi, toţi din com. Resteu-Atache, jud. Hotin, „ca funcţionari ai regimului sovietic, s-au purtat rău cu populaţiunea română şi au făcut propagandă comunistă, aducând, în acelaşi timp, injurii poporului, Statului şi bisericii române”.

Ilie Rotaru, din satul Cofa, com. Leucăuţi, jud. Hotin, „sub regimul sovietic, a făcut propagandă comunistă, lăudând programul bolşevic şi aducând injurii poporului şi Statului român”.

Monitorul Oficial, nr. 162 din 15 iulie 1942, pp. 5863-5867 – BASARABIA:

Serghei Cazacenco, din com. Toceni, jud. Cahul, „sub regimul sovietic, a terorizat populaţiunea română, ameninţând-o cu împuşcarea”.

Andrei Avramov, din com. Comrat, jud. Tighina. „în calitate de agent secret al ruşilor, a denunţat autorităţilor sovietice pe mai mulţi locuitori, mai ales pe foştii funcţionari români, care au fost apoi deportaţi”.

Nicolae A. Podzernâi şi Nichifor Gh. Rusnac, ambii din satul Stalineşti, jud. Hotin, „au făcut o intensă propagandă comunistă, iar la manifestaţiunile sovietice au ţinut discursuri, prin care lăudau regimul sovietic, aducând, în acelaşi timp, ofense Statului Român”.

Dumitru I. Dimov şi Petre Dimov, ambii din com. Albota, jud. Cahul, „Petre Dimov a vorbit la adunările sovietice, aducând ofense Statului Român, iar Dimitrie Dimov a silit pe locuitori să meargă la lucru, chiar şi în zilele de sărbătoare, ameninţându-i cu deportarea, în caz de refuz, iar la începutul ostilităţilor, din vara anului 1941, a cerut să fie mobilizat în aviaţia sovietică, spunând că îi sunt cunoscute regiuni importante din ţară”.

Alexandra Şişchin, din com. Ulmu, jud. Lăpuşna, „ca reprezentantă a femeilor, sub regimul sovietic, a făcut o întinsă propagandă comunistă, ponegrind, în acelaşi timp, Statul Român ţi biserica română, aşi a contribuit la deportarea unui locuitor român, denunţându-l autorităţilor ruseşti ca spion al românilor”.

Afanasie Ciornâi, din com. Poarta Neagră, jud. Hotin, „în iunie 1940, a primit cu flori trupele ruseşti, iar după această dată a ţinut adeseori cuvântări în public, prin care îndemna populaţiunea să lucreze pentru cornunişti, aducând, în acelaşi timp, injurii naţiunii şi Statului Român”.

Andrei Verhoveţchi, din com. Baccealia, jud. Tighina, „ca funcţionar al regimului sovietic, s-a purtat rău cu populaţiunea română, ameninţând pe locutorii înstăriţi cu deportarea”.

Buzian Atanasi, din com. Cotul Chiţaiului, jud. Ismail, „fiind ajutor de primar, sub regimul sovietic, a denunţat autorităţilor ruseşti pe un locuitor, care a fost apoi deportat, iar averea acestuia a împărţit-o celor pe care îi agrea, purtându-se rău cu populaţiunea română care refuza să-i ofere unele avantagii”.

Serghei V. Jalbă, din com. Costeşti, jud. Lăpuşna, „fiind funcţionar sub regimul sovietic, a făcut propagandă comunistă, aducând, în acelaşi timp, ofense naţiunii române, iar după începerea ostilităţilor din iunie 1941, a îndemnat şi chiar a terorizat pe locuitorii din citata comună ca să se înroleze în armata roşie, pentru a lupta contra românilor”.

Mihail D. Voinov, din com. Costeşti, jud. Lăpuşna, „în vara anului 1940, a primit trupele ruseşti cu pâine şi sare, ţinând şi un discurs, prin care a adus grave injurii Statului Român şi armatei române, fapt pentru care a şi fost condamnat de instanţele militare, iar dupä această dată, ca funcţionar al regimului sovietic, a făcut propagandă comunistă şi a contribuit la deportarea mai multor locuitori români”.

Constantin Tăbăcaru, din com. Filipeni, jud. Cahul, „în vara anului 1940, întâlnind un soldat român care se retrăgea spre Prut, i-a luat calul şi echipamentul”.

Monitorul Oficial, nr. 170 din 24 iulie 1942, pp. 6188-6192 – BASARABIA:

Vasile Siminov şi Vasile Guţul, din com. Ianăuţi, jud. Hotin, „ca funcţionari ai regimului sovietic, au asuprit populaţiunea română, contribuind chiar la deportarea unor foşti funcţionari români”.

Gheorghe Filip, din com. Nişcani, jud. Lăpuşna, „sub regimul sovietic, a ţinut cuvântări în public, prin care lăuda programul comunist, aducând în acelaşi timp injurii Ţării şi Neamului românesc”.

Damian Dumitru Mihalciuc, din satul Româniţa, com. Secureni, jud. Hotin, „vechi partizan comunist, motiv pentru care a stat în închisoare 9 ani, la intrarea armatelor ruseşti în Basarabia le-a ieşit în întâmpinare, cu steagul roşu, şi fiind numit primar, a făcut propagandă comunistă, aducând, în acelaşi timp, injurii Ţării şi Neamului Român, a denunţat pe bunii gospodari români, care au fost deportaţi, şi a batjocorit biserica şi credinţa Neamului”.

Pelaghea Kruk, din com. Marşeniţa, jud. Hotin, „îndeplinind mai multe funcţiuni, sub regimul sovietic, a făcut intensă propagandă comunistă şi anti-religioasă şi a dat informaţiuni agentilor N. K. V. D.-ului, în urma cărora mai mulţi români au fost deportaţi”.

Ciobarencu Ioan, Maruşevschi Feoctist, Vasile Criţchi, Vladimir Ciobarencu, Simion Boicu şi Axenia Evicencu, toţi din satul Cerchez, jud. Cetatea Albă, „fiind funcţionari sub regimul sovietic, au denunţat agenţilor bolşevici pe locuitorii care simţeau româneşte şi care au fost apoi deportaţi”.

Pintilie Luţă, din com. Cărpeşti, jud. Cahul, „ca funcţionar al regimului sovietic, a denunţat pe mai mulţi locuitori români autorităţilor ruseşti, care apoi i-au deportat”.

Monitorul Oficial, nr. 171 din 25 iulie 1942, pp. 6229-6235 – BASARABIA:

Vladimir N. Lungu, Onisim Socolov, Petre I. Muncescu, Nastasia P. Cojocaru, Olga Efrim Mariţoi şi Turcanu D. Petre, toţi din com. Căinari, jud. Tighina, „fiind înscrişi în organizaţiunea „Comsomol”, au făcut propagandă anti-românească şi anti-religioasa”.

Ion Babin, din com. Boghiceni, jud. Lăpuşna, „sub regimul sovietic a făcut intensă propagandă comunistă şi a contribuit la deportarea mai multor familii româneşti”.

Gafiţa V. Coşmariuc, din satul Cristineşti, jud. Hotin, „fiind informatoarea sovieticilor, a făcut intensă propagandă în favoarea regimului sovietic şi a îndemnat şi silit pe locuitori să se înscrie în colhoz, denunţând autorităţilor ruseşti pe acei ce refuzau să o facă şi criticau această organizaţie”.

Bugaiciuc Vasile Nicolae, Râbac Petre Tudose, ambii din com. Resteu-Atache, şi Tcaci Eftimie, din com. Buzoviţa, jud. Hotin, „au primit cu bucurie trupele ruseşti, în vara anului 1940, iar după această dată, au făcut propagandă comunistă, injuriind, în acelaşi timp, naţiunea şi biserica română, şi purtându-se rău cu populaţiunea română care nu se supunea ordinelor lor, Bugaiciuc Nicolae făcându-se chiar vinovat de deportarea unor familii din satul lui”.

Ioan Vasile Moraru, din com. Şerbinţi, jud. Hotin, „în calitatea sa da funcţionar al regimului bolşevic, a ameninţat pe locuitorii români că îi va duce în Siberia, dacă nu vor executa ordinele lui, iar un locuitor a fost arestat şi condamnat de ruşi, în urma denunţului său”.

Vasile Petre Izvac, din com. Răchiţele, jud. Hotin, „fiind miliţian, sub regimul sovietic, a scos oamenii la corvezi, dezbrăcaţi şi desculţi, purtându-se rău cu ei, şi a făcut propagandă pentru bolşevici, împărţind ziare şi broşuri, lăudând armata roşie şi spunând că românii nu se vor mai întoarce în Basarabia”.

Vasile Pavel Dolghii, din com. Doljoc, jud. Hotin, „fiind numit de ruşi preşedinte al comitetului sătesc, a asuprit populaţiunea română şi a ţinut cuvântări, prin care lăuda armata roşie şi regimul sovietic, criticând, în acelaşi timp, pe cel românesc, iar din perdeaua de stofă roşie, de la uşa altarului, a făcut steag comunist”.

Andrei Alexandru Mârzac, din com. Pituşca, jud. Lăpuşna, „a fost agent secret al ruşilor, în care calitate a terorizat locuitorii din citata comună, ameninţându-i cu deportarea, iar la începerea ostilităţilor din iunie 1941, a dat concursul comuniştilor pentru a aresta un număr de 14 români, care au fost apoi împuşcaţi”.

Mihail Ignatiuc, din com. Hânceşti, jud. Lăpuşna, „fiind funcţionar sub regimul sovietic, a făcut o intensă propagandă comunistă printre locuitorii din comuna sa”.

Baclanov Simion şi Sevcanco Evghenie, ambii din satul Beni, jud. Cetatea Albă, „fiind, sub regimul sovietic, primul primar, iar cel de al doilea, agent informator, s-au purtat rău cu populaţiunea moldoveneasca şi au adus injurii conducerii româneşti”.

Vaclicenco Feoctist, Savastin Ioan, Ivacenco Petre, Hmelniţchi Mihail şi Romaniuc Ioan, toţi din com. Grigoreni, jud. Tighina, „în calitate de funcţionari ai regimului sovietic, au făcut intensă propaganda comunistă, aducând laude programului sovietic şi injurii bisericii şi Statului român”.

Dumitru Coadă, din com. Pituşca, jud. Lăpuşna, „fiind, sub regimul sovietic, agent de fisc şi secretar în selsovet, s-a purtat rău cu populaţiunea română şi a făcut propagandă comunistă, aducând, în acelaşi timp, injurii ţării româneşti, iar la începerea ostilităţilor din iunie 1941, a fost autorul moral al împuşcării unui număr de 14 locuitori români din com. Pituşca”.

Ion Gavril Bumbu, Bojinschi Vladimir, Socolov Vasiliţă, Socolov Onofrei, Peresnicenco Ion, Sârbu D. Dumitru, Alexandru Aftenie Hâncu şi Neculai Negrub, toţi din com. Căinari, jud. Tighina, „în timpul retragerii trupelor române din Basarabia, în anul 1940, s-au constituit în bandă şi au atacat pe ostaşii români, despărţiţi de unităţile lor, pe care îi dezarmau, luându-le tot echipamentul ce se găsea asupra lor”.

Euptatov Vasile, din com. Uspenca, jud. Cetatea Albă, „la venirea armatelor ruseşti în Basarabia, a fost numit şef miliţian secret, în care calitate a asuprit populaţia şi preoţii, iar la întrunirile bolşevice şi-a manifestat sentimentele sale de simpatie pentru regimul sovietic”.

Naum Ciupac, din com. Răchiţele, jud. Hotin, „fiind numit de ruşi vânzător la cooperativă, a distribuit mărfuri numai locuitorilor pe care îi agrea, persecutând pe gospodarii români, şi a făcut propagandă pentru statul şi regimul sovietic, preamărind armata roşie şi criticând pe cea româna”.

Macari Teacenco, din satul Marianca Mică, com. Manzburg, jud. Cetatea Albă, „la venirea armatelor ruseşti, le-a ieşit în întâmpinare cu pâine şi sare, urându-le bun sosit, iar după această dată, fiind numit primar, a ţinut discursuri, în adunările comuniste, aducând ofense Statului şi neamului românesc, şi a denunţat pe un locuitor autorităţilor sovietice, că ar avea armament, motiv pentru care a fost apoi deportat”.

Vera I. Bodorin, din com. Dondoşani, jud. Soroca, „ca preşedintă a selsovietului din citata comună, a denunţat pe mai mulţi locuitori români autorităţilor sovietice, care au fost apoi deportaţi, ţi a silit populaţia să dea cai şi căruţe armatei ruseşti, făcând, în acelaşi timp, propagandă pentru ca oamenii să se înscrie în colhoz şi contribuind la distrugerea materialului cumpărat de locuitori pentru construirea bisericii”.

Gheorghe Sipun, din com. Hânceşti, jud. Lăpuşna, „a fost, în timpul ocupaţiunii ruseşti şi după începerea războiului, agentul informativ al bolşevicilor, comunicându-le mişcările armatei române şi a făcut parte din echipa care a incendiat târgul Hânceşti”.

Afanase Harcovei, din satul Soloneţ, jud. Soroca, „în timpul retragerii armatei române din Basarabia, a luat cu forţa efectele militare din căruţa condusă de un soldat român şi a distrus portretele Familiei Regale, care se aflau în această căruţă, iar după această dată, fiind preşedinte al selsovietului, a împărţit averile marilor gospodari şi a contribuit la împuşcarea şi deportarea mai multor români”.

Monitorul Oficial, nr. 176 din 31 iulie 1942, pp. 6460-6466 – BASARABIA:

Priscepa Ştefan şi Picenco Sava, din satul Han-Casla, jud. Cetatea Albă, „au denunţat autorităţilor ruseşti pe un locuitor român, care, în iunie 1941, auzind că românii se apropie să intre în comuna sa, a rupt portretele lui Stalin şi celorlalţi conducători sovietici, locuitor ce a fost apoi arestat şi deportat”.

Jurcov Alexei, din Cetatea Albă, „în iunie 1940, întâlnind pe şeful său, care pleca la gară, spre a se refugia, i-a spus că de 20 ani aşteapta pe bolşevici, iar după această dată a făcut parte din batalionul de distrugere a oraşului Cetatea Albă, batalion care avea menirea să prindă spionii români şi să distrugă clădirile şi oraşul”.

Sfiridenco Andrei, din com. Chebabcea, jud. Cetatea Albă, „în vara anului 1940, când armatele române se retrăgeau din Basarabia, şi-a manifestat în public bucuria pentru venirea ruşilor şi a rupt portretele Familiei Regale, ce se aflau în localul primăriei, aducând, în acelaşi timp, ofense naţiunii române”.

Mihail Labuneţ, din satul Adameşti, jud. Cetatea Albă, „în iunie 1940, a primit cu mare bucurie trupele ruseşti, iar după această dată, ca funcţionar numit de ruşi, a făcut propagandă comunistă”.

Vasile Hagi, din com. Sadâc, jud. Cahul, „în timpul retragerii armatelor române din Basarabia, a dezbrăcat, cu forţa de vestoane trei soldaţi români, ce erau răzleţiţi de coloană”.

Gheorghe Corcodel, din com. Ulmu, jud. Lăpuşna, „ca şef al clubului comunist, numit de ruşi, îşi bătea joc de locuitori şi a făcut propagandă pentru regimul bolşevic, ponegrind în acelaşi timp poporul român”.

Radion Terzi, Timofte Haimana, Gavril Renchez şi Soltan Filip, toţi din com. Geamăna, jud. Tighina, „în calitatea lor de funcţionari ai regimului sovietic, au contribuit la deportarea bunilor români şi au făcut propagandă comunistă şi anti-religioasă”.

Mihail Iurcovschi, din com. Geamăna, jud. Tighina, „sub regimul sovietic a adus, în public, injurii Naţiunii Române”.

Zaharia Petre Moraru, din satul Cerna Mare, jud. Hotin, „sub regimul sovietic a ţinut cuvântări, prin care a proslăvit programul bolşevic, criticând, în acelaşi timp, Statul şi poporul român”.

Alexandru Litvin, din com. Stănileşti, jud. Hotin, „ca funcţionar al regimului sovietic, a făcut propagandă pentru ca locuitorii să se înscrie în colhoz şi a preamărit programul bolşevic, aducând, în acelaşi timp, ofense administraţiei româneşti”.

Simion Gruşetschi, din satul Gvăzdăuţi, com. Clocuşna, jud. Hotin, „la venirea bolşevicilor, i-a întâmpinat cu steag roşu şi flori, iar după această dată, fiind numit primar, a făcut dese adunări, cu care ocazie făcea propagandă comunistă şi aducea, în public, injurii Statului şi poporului român, a obligat populaţia română să se înscrie în colhoz, ameninţând-o cu deportarea, a denunţat pe bunii români, care au fost deportaţi, iar la începutul războiului, a forţat pe tinerii români să plece pe front ca voluntari în armata roşie”.

Neculai Mihail Apostol şi Vladimir Alexandru Litvineţ, ambii din com. Stănileşti, jud. Hotin, „fiind funcţionari sub regimul comunist, au făcut propagandă pentru sovietici, criticând şi ponegrind administraţia românească, şi au însărcinat pe bunii gospodari să se înscrie în colhoz, ameninţând cu deportarea pe acei ce refuzau să o facă”.

Grigore Michitiuc, din com. Secureni, jud. Hotin, „ca funcţionar al regimului sovietic, a silit populaţiunea română să se supună ordinelor sovieticilor, obligând-o să dea grâu şi sume mari pentru împrumutul armatei roşii, şi a ţinut cuvântări în public, prin care critica Statul Român, aducând ofense poporului român, iar în vara anului 1941 a ajutat trupele ruseşti, în retragere, procurând cai şi căruţe, luate prin vicleşug de la locuitori”.

Pastramă Vladimir şi Oleneac Teodor, ambii din com. Proscureni, jud. Bălţi, „sub regimul sovietic, fiind, într-o noapte, de pază, au prins 3 români, care vroiau să treacă fraudulos Prutul, în Vechiul Regat, şi i-au dat pe mâna autorităţilor ruseşti, tineri despre a căror soartă nu se ştie nimic”.

Iacob Lipovanciuc, din com. Ţăra, jud. Soroca, „ca preşedinte al sel-sovietului, a arestat şi predat, din proprie iniţiativă, organelor superioare ruseşti pe un locuitor român, care dezertase din armata roşie, nevrând să lupte împotriva fraţilor săi români”.

Mihai Ignat, din com. Bujoru, jud. Lăpuşna, „în timpul ocupaţiunii Basarabiei de către bolşevici, fiind pus perceptor al comunei sale, în afară de faptul că asuprea locuitorii români, cu ocaziunea strângerii dărilor, a luat cuvântul, la întrunirile comunale, sfătuind pe oameni să se înscrie în partidul comunist şi în colhozuri, arătând, între altele, că românii nu se vor mai reîntoarce, iar după reluarea Basarabiei de către armatele române, şi-a continuat activitatea, fapt pentru care a fost internat în lagăr”.

Ion T. Bogaci, din com. Drochia, jud. Soroca, „bucurându-se de încrederea N. C. V. D-ului, a fost numit interpret în cazurile când poliţia secretă rusă avea de interogat vreun român neştiutor al limbii ruseşti, şi, în această calitate, teroriza pe românii arestaţi, ameninţându-i cu revolverul, spre a-i determine să spună „adevărul”, şi a luat parte la împuşcarea a 7 români, arestaţi sub învinuirea că unii fac spionaj pentru români, iar alţii că au dezertat de pe front, nevoind să lupte împotriva fraţilor români”.

Tcaci Vasile Ştefan, din com. Resteu-Atache, jud. Hotin, „ca funcţionar al regimului sovietic, a asuprit populaţiunea română, contribuind chiar la deportarea unor persoane, şi a făcut mare propagandă pentru ea locuitorii să se înscrie în colhoz”.

Anton Procopenco, din com. Cobâlea, jud. Bălţi, „ca funcţionar al regimului sovietic, a făcut propagandă comunistă şi anti-religioasă, aducând, în acelaşi timp, ofense regimului românesc”.

Nicolae Darie, Dumitru Bucmârza, Afanase Tureac şi Vasile Arsenie, toţi din com. Mămăliga, jud. Hotin, „având locuinţele pe malul Prutului, au urmărit şi denunţat pe românii care încercau să treacă fraudulos frontiera în Vechiul Regat, români care au fost apoi împuşcaţi sau deportaţi”.

Monitorul Oficial, nr. 197 din 25 august 1942, pp. 7071, 7072 – BASARABIA:

Neburac Petre şi Sevţov Ştefan, ambii din com Răchitele, jud. Hotin, „ca funcţionari ai regimului sovietic, au făcut propagandă comunistă, preamărind programul bolşevic şi batjocorind administraţia română, iar la începerea războiului, lăudând armata roşie şi răspândind ştiri tendenţioase”.

Monitorul Oficial, nr. 199 din 27 august 1942, pp. 7129-7131 – BASARABIA:

Cucerenco Alexei şi Condratiuc Olimpiada, ambii din com. Chiţcani, jud. Tighina, „ca funcţionari ai regimului sovietic, au contribuit la deportarea românitor înstăriţi, a căror avere apoi au devastat-o, şi au vorbit în public împotriva Statului, aducând ofense guvernării româneşti”.

Nicolae Mihail Cuşnir, din com. Secureni, jud. Hotin, „a primit trupele ruseşti cu flori şi steaguri bolşevice, iar după această dată, a ţinut cuvântări, prin care aducea ofense armatei şi naţiunii române, a contribuit la arestarea şi deportarea foştilor funcţionari români, precum şi că a ridicat sumele de bani de la poştă, percepţie şi Banca populară, pe care le-a predat ruşilor”.

Zaharia Cazacu şi Chirică Comerzan, ambii din satul Mărgineni, jud. Bălţi, „fiind numiţi, de ruşi, membri în comitetul sătesc, au denunţat pe românii care nu se supuneau ordinelor autorităţilor sovietice şi au adus în public ofense poporului român, spunând, în acelaşi timp, că românii nu vor mai veni în Basarabia”.

Stanislav Prohniţchi, fost cu domiciliul în com. Pelenia, jud. Bălţi, „fiind secretarul comitetului sătesc, sub ruşi, s-a purtat rău cu populaţia din satul său, care-i compusă numai din români, persecutând şi ameninţând cu moartea şi deportarea pe locuitorii bogaţi, şi a criticat administraţiunea română, făcând totodată propagandă anti-religioasă”.

Simion Grigore Bezrodnai, din com. Serbinţi, jud. Hotin, „în calitatea sa de membru în comitetul sătesc, sub regimul bolşevic, s-a purtat rău cu populaţiunea română, luând averea bunilor gospodari, în folosul său, şi denunţând pe unii din ei că au legături cu românii”.

Vasile Ceaclă, din com. Hânceşti, jud. Lăpuşna, „este un vechi şi periculos comunist, activând încă din anul 1918, iar sub regimul bolşevic, fiind preşedinte al selsovietului, a persecutat elementul românesc, confiscându-le bunurile, şi a contribuit la deportarea celui mai bun gospodar din comuna sa”.

Batâr Constantin, Batâr Timofte, Daria Dani, din com. Marianca de Jos, Munteanu Pahomie, Munteanu Roman, Ţurcanu Vasile, Tulumar Alexandru, Becciu Gheorghe, din com. Feşteliţa, Sitnicenco Mihail şi Tcacenco Ioan I., din com. Leontina, jud. Tighina, „ca funcţionari numiţi de ruşi, au făcut propagandă anti-românească ţi anti-religioasă, lăudând, în acelaşi timp, regimul bolşevic”.

Raţă Iustina, din com. Bulboaca, jud. Tighina, „fiind membră a consiliului comunal, sub sovietici, a desfăşurat o vie activitate, contribuind la deportarea mai multor locuitori români, făcând, în acelaşi timp, propagandă comunistă şi aducând, în public, injurii neamului şi ţării”.

BASARABIA No Comments May 6

1940: Români, împotriva românismului

După retragerea trupelor româneşti din nordul Bucocovinei şi din Basarabia, împotriva românilor din aceste provincii a început o aprigă prigoană bolşevică, declanşată de colaboraţionişti, care aveau să fie judecaţi în lipsă, până în 1942, retrăgându-li-se cetăţenia română, în baza „dispoziţiunite art. 10 şi 292 din decretul-lege Nr. 3.012 din 1942, publicat în Monitorul Oficial Nr. 205 din 5 Septemvrie 1940” şi a „art. 1 din decretul-lege Nr. 3.862 din 1939, publicat în Monitorul Oficial Nr. 248 din 26 Octomvrie 1939”. Deciziile de denunţare a colaboraţioniştilor şi de retragere a cetăţeniei române erau semnate de ministrul secretar de stat Paul Porumboiu, dar faptele şi identitatea celor trecuţi în rândul „Trădătorilor Necunoscuţi” – ca să folosesc o trimitere la şi mai nedreapta găselniţă a „Eroilor Necunoscuţi”, zac neştiute, sub colbul uitării, în mărturiile vremii, pecetea suferinţei fiind atribuită doar sovieticilor, nu şi delatorilor care, şi datorită şanselor parvenirii, şi din pricina nevoii de răfuieli personale, iar uneori şi din idealism politic neinspirat (speranţa deşartă într-o societate dreaptă, cea comunistă), s-au făcut vinovaţi de crimă împotriva românismului. Mulţi dintre ei s-au pierdut prin hăţişurile însângerate ale războiului şi au fost, ulterior, cu prilejul constatării decesului, eroi necunoscuţi, iar alţii s-au întors, în 1944, cu armatele bolşevice, ca să continue terorizarea celor din neamul lor, ucişi sau deportaţi pe nedrept. Doar pentru a înlătura confuziile, am hotărât să adun aceste nume de trădători de Neam şi Ţară, pentru că, din câte am văzut până acum, cei mai mulţi dintre ei nu erau străini, ci români, întocmind o listă cu „români, împotriva românismului”, urmând să înţeleg cine anume sunt cei responsabili de masacrul de la Fântâna Albă. Victimele ne sunt cunoscute, datorită strădaniilor regretatului Dumitru Covalciuc, dar călăii, încă nu. Şi nu e drept.

Şi ei au fost responsabili pentru masacrul de la Fântâna Albă: Berezovschi Ilie, din com. Corceşti, jud. Storojineţ, „ca primar, numit de ruşi în comuna sa, s-a purtat aspru cu populaţiunea română, pe care o punea la munci grele şi a contribuit la prinderea şi împuşcarea, în Aprilie 1941, a unui mare număr de români bucovineni, care organizaseră să treacă în masă în România liberă”; Babiuc I. Gheorghe şi Burlă Sofronie, ambii din com. Budineţ, jud. Storojineţ, „ca funcţionari şi oameni de încredere ai regimului sovietic, au denunţat pe locuitorii români care vroiau să treacă graniţa în Vechinl Regat, locuitori care, fiind prinşi de autorităţile ruseşti, au fost împuşcaţi”; Ioan Buhnea şi Tănase Colotelo, din com. Cerepcăuţi, jud. Rădăuţi, „fiind agenţi secreţi ai ruşilor, urmăreau pe bunii români care, neputând îndura viaţa sub regimul bolşevic, vroiau să treacă frontiera în Vechiul Regat şi, după ce-i prădau de tot ce aveau asupra lor, îi dădeau pe mâna autorităţilor sovietice ”; Vasile T. Larionov, Grigorie A. Evseidov, Fadei P. Olimpov, Ermil I. Deiov şi Iacob Micheiu, toţi din com. Fântâna Albă, jud. Rădăuţi, „fiind, sub ruşi, membri în comitetul comunal, s-au purtat rău cu bunii români, indicând autorităţilor sovietice persoanele ce trebuiau deportate, şi au vorbit în public împotriva Statului Român, spunând că românii nu vor mai veni înapoi”.

Monitorul Oficial, nr. 80 din 8 aprilie 1942, p. 2770 – BUCOVINA:

Ilie Lutaniuc, din com. Cireş, jud. Storojineş, „în calitate de primar al com. Cireş, sub regimal sovietic, a ţinut cuvântări în care a adus ofense Statului Român şi a contribuit la deportarea a peste 40 familii dintre cei mai buni locuitori ai comunei sale”.

Monitorul Oficial, nr. 126 din 3 iunie 1942, p. 4659 – BUCOVINA:

Hrehoreac Tudose, din com. Ispas, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic a făcut propagandă comunistă, ţinând cuvântări, prin care insulta biserica, Statul şi poporul român, totodată făcându-se vinovat şi de deportarea mai multor familii din citata comună”.

Monitorul Oficial, nr. 128 din 5 iunie 1942, pp. 4741, 4742 – BUCOVINA:

Lucec Grigore a lui Procop, din com. Ispas, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic a făcut propagandă comunistă şi, în cuvântările pe care le ţinea, aducea ofense poporului şi Statului român”.

Monitorul Oficial, nr. 132 din 10 iunie 1942, p. 4854 – BUCOVINA:

Hunca Nicolae, din com. Stăneştii de Sus, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic, fiind ajutat de primar, a participat la toate adungrile publice, unde a luat cuvântul, spunând că Bucovina va rămâne veşnic sub stapânirea rusească”.

Monitorul Oficial, nr. 156 din 8 iulie 1942, pp. 5621-5623 – BUCOVINA:

Colomiciuc Nicolae, din com. Budineţ, jud. Storojineţ, „omul de încredere al ruşilor, a urmărit şi a contribuit la deportarea mai multor familii româneşti, făcând, în acelasi timp, propagandă antiromânească ş i elogiind programul comunist, iar în vara anului 1941, a luat cu forţa de la locuitori căruţe, pentru a fi folosite de armata rusească, în retragere”.

Babiuc I. Gheorghe şi Burlă Sofronie, ambii din com. Budineţ, jud. Storojineţ, „ca funcţionari şi oameni de încredere ai regimului sovietic, au denunţat pe locuitorii români care vroiau să treacă graniţa în Vechinl Regat, locuitori care, fiind prinşi de autorităţile ruseşti, au fost împuşcaţi”.

Mihai I. Uhrenovschi şi Mihai Serehei, ambii din com. Ispas, jud. Storojineţ, „au fost comunişti ruşi înainte de a fi ocupată de ruşi Bucovina de Nord, iar după această dată au criticat în public regimul românesc, aducând injurii poporului şi Statului român… Uhrenovschi Mihai, sub regimul sovietic, a rupt tricolorul românesc de la toate instituţiile din citata comună, făcând, din partea roşie a steagului, drapele bolşevice, iar Serehei Mihai era în serviciul de spionaj al ruşilor mai înainte de anul 1940, trecând chiar fraudulos în Rusia, în luna februarie 1940, şi reîntorcându-se odată cu intrarea trupelor ruseşti în Bucovina”.

Zahariuc T. Ilie, din com. Petriceni, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic, a adus, în public, injurii neamului românesc, lăudând, în acelaşi timp, poporul rusesc”.

Monitorul Oficial, nr. 162 din 15 iulie 1942, pp. 5864-5867 – BUCOVINA:

Pentelei Puiu a lui Procop, din com. Stăneştii de Jos, jud. Storojineţ, „a primit cu bucurie trupele ruseşti, în iunie 1940, şi tot atunci s-a exprimat în public că steagul român nu va mai flutura în comuna sa, iar după această dată, ca funcţionar al regimului sovietic, s-a purtat rău cu populaţiunea care nu se supunea ordinelor lui, făcând, în acelaşi timp, intensă propagandă pentru înscrierea locuitorilor în colhoz”.

Puşcaş V. Nicolae, din com. Budeniş, jud. Storojineţ, „fiind în serviciul ruşilor şi ca om de încredere al acestora, urmărea pe bunii români, care voiau să se refugieze în Vechiul Regat, pe care îi denunţa autorităţitor sovietice, spre a fi deportaţi, iar dupa începerea ostilităţilor din vara anului 1941, a rechiziţionat caruţele locuitorilor, care au servit la salvarea întregului material de război sovietic şi la retragerea armatei roşii”.

Dumitru N. Guriuc, din com. Ispas, jud. Storojineţ, „sub regimul comunist, a denunţat pe foştii funcţionari ai Statului Român, care au fost apoi deportaţi de autorităţile ruseşti”.

Gheorghe A. Alexiuc şi Simion O. Sernic, ambii din com. Ispas, jud. Storojineţ, „ca funcţionari ai regimului sovietic, au semnalat autorităţilor ruseşti, spre a fi deportaţi, pe locuitorii români care erau contra acestui regim şi au adus, în public, ofense naţiunii române şi Statului Român”.

Liutec I. Simion, din oraşul Văscăuţi, jud. Storojineş, „ca funcţionar al regimului sovietic, s-a purtat rău cu populaţiunea română, pe care o silea să intre în colhozuri, contribuind totodată la deportarea mai multor locuitori înstăriţi”.

Monitorul Oficial, nr. 170 din 24 iulie 1942, pp. 6188-6192 – BUCOVINA:

Eugen P. Grijiuc, din com. Petriceni, jud. Storojineţ, „în iunie 1940 a primit cu mare bucurie trupele ruseşti, iar după:, această dată a făcut propa gandă antiromânească”.

Gheorghe Gherman zis Ghirucă, din com. Crasna de Jos, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic, se angaja să treacă pe români graniţa în Vechiul Regat, pe care apoi îi jefuia şi îi preda autorităţilor ruseşti, datorindu-i-se, în felul acesta, deportarea şi împuşcarea mai multor locuitori”.

Mihai Curcă, din com. Hliniţa, jud. Storojineţ, „sub regimul bobşevic, a fost un aprig propagator al idelurilor comuniste”.

Ilciuc Grigore, din com. Văşcăuţi, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic a ţinut mai multe cuvântări în public, prin care a proslăvit armata şi programul comunist, aducând în acelaşi timp critici regimului românesc”.

Berezovschi Ilie, din com. Corceşti, jud. Storojineţ, „ca primar, numit de ruşi în comuna sa, s-a purtat aspru cu populaţiunea română, pe care o punea la munci grele şi a contribuit la prinderea şi împuşcarea, în Aprilie 1941, a unui mare număr de români bucovineni, care organizaseră să treacă în masă în România liberă”.

Bojescu A. Petre, din com. Carapciu pe Siret, jud. Storojineţ, „ca funcţionar al regimului sovietic, a contribuit la deportarea mai multor familii românesti”.

Fediuc Vasile, din com. Petriceni, jud. Storojineţ, „ca funcţionar al regimului comunist, a contribuit la deportarea mai multor locuitori şi a făcut propagandă pentru înscrierea în colhoz şi înzestrarea armatei roşii”.

Harena Petre, din com. Călineşti pe Ceremuş, jud. Storojineţ, „ca funcţionar al regimului sovietic, a contribuit la deportarea unor locuitori români”.

Gherţun Ştefan, din com. Banila pe Ceremuş, jud. Storojineţ, „fiind membru în consiliul comunal, sub regimul comunist, a persecutat pe toţi românii care nu se încadrau în mişcarea comunistă şi care erau oameni înstăriţi”.

Clem Nicolae, din com. Zamostea, jud. Storojineţ, „ca funcţionar al regimului sovietic, a persecutat populaţiunea română, luând cu forţa pământul şi casa unora şi evacuând din casă pe preotul comunei, iar cu ocazia recensământului, ce s-a făcut de ruşi, a refuzat să înscrie ca români pe aeei ce se declarau ca atare şi a făcut, în acest timp, propagandă comunistă şi anti-religioasă”.

Eufrosina Babiuc, din com. Budeniţ, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic, şi-a însuşit diferite obiecte din gospodăriile locuitorilor români, care se refugiaseră în Vechiul Regat sau fuseseră deportaţi de ruşi”.

Monitorul Oficial, nr. 171 din 25 iulie 1942, pp. 6229-6235 – BUCOVINA:

Ioan Buhnea şi Tănase Colotelo, din com. Cerepcăuţi, jud. Rădăuţi, „fiind agenţi secreţi ai ruşilor, urmăreau pe bunii români care, neputând îndura viaţa sub regimul bolşevic, vroiau să treacă frontiera în Vechiul Regat şi, după ce-i prădau de tot ce aveau asupra lor, îi dădeau pe mâna autorităţilor sovietice ”.

Cuşnir Gheorghe, din com. Sadova, jud. Storojineţ, „ca şef al clubului comunist, a contribuit la deportarea mai multor familii românesti şi a spionat populaţiunea românească, denunţând pe cei ce nu simpatizau regimul bolşevic, făcând, în acelaşi timp, o intensă propagandă anti-românească”.

Mundreac Ioan şi Tonenciuc Ioan, ambii din com. Mihuceni, jud. Storojineţ, „ca funcţionari ai regimului sovietic, au fost mari duşmani ai românismului, contribuind la deportarea mai multor familii româneşti, şi au făcut propagandă comunistă”.

Cuzec Dumitru, din com. Petriceni, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietia a adus ofense armatei române, lăudând, în acelaşi timp, armata roşie, şi s-a exprimat în public că Bucovina este a bolşevicilor”.

Iftimiciuc Alexa, din com. Bobeşti, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic, a făcut intensă progapandă contra Statului român, căruia i-a adus grave ofense”.

Monitorul Oficial, nr. 176 din 31 iulie 1942, pp. 6460-6466 – BUCOVINA:

Crainic Vasile, din com. Văscăuţi, jud Storojineţ, „la intrarea trupelor ruseşti în comuna citată, în iunie 1940, a ţinut o cuvântare, prin care şi-a arătat mulţumirea că Bucovina a fost ocupată de ruşi, aducând, în acelaşi timp, critici şi injurii neamului şi administraţiei româneşti”.

Tănase Lazurea, din com. Petriceni, jud. Storojineţ, „fiind funcţionar al regimului sovietic, s-a exprimat adesea în public că de 20 dc ani aşteaptă pe bolsevici şi că e bucuros că au plecat românii”.

Mihai A. Dkurec şi Atanase M. Djurec, din com. Răstoace, jud. Storojineţ, „sub regimul sovietic au adus în public ofense naţiunii române şi au contribuit la deportarea celor mai buni gospodari din comună, făcând, în acest timp, propagandă anti-religioasă, jefuind casele ceelor deportaţi”.

Mandiuc Mihai, din com. Petriceni, jud. Storojineţ, „fiind, sub regimul sovietic, miliţian şi membru în organizaţia „Comsomol”, a luat parte la arestările locuitorilor români, care au fost apoi deportaţi, şi s-a exprimat în public că românii nu vor mai veni în Bucovina de Nord, spunând că va omorî pe românii care susţin contrariul”.

Andriuc Leon, din com. Ispas, jud. Storijineş, „fiind vechi comunist, a făcut propagandă pentru regimul sovietic, aducând, în acelaşi timp, injurii poporului român şi făcând propagandă anti-religioasă”.

Prepeliţă Niculae şi Boreţ Gh. Tănase, ambii din com. Văscăuţi, jud. Storojineţ, „ca funcţionari ai regimului sovietic, au asuprit populaţiunea română, contribuind chiar la deportarea unor locuitori, şi au făcut, în acelaşi timp, propagandă comunistă”.

Gătej Constantin şi Lazăr Victor, ambii din com. Igeşti, jud. Storojineţ, „fiind agenţi secreţi ai ruşilor, au terorizat populaţiunea română, supunând-o la munci grele şi contribuind la deportarea multor români, manifestând, în acelaşi timp, mare simpatie pentru programul comunist”.

Monitorul Oficial, nr. 197 din 25 august 1942, pp. 7071, 7072 – BUCOVINA:

Catargiu Vasile, din com Corceşti, jud. Storojineţ, „fiind în serviciul bolşevicilor, a silit populatiunea română să subscrie bani pentru înzestrarea armatei roşii, spunând, în acelaşi timp, că este foarte mulţumit de viaţa dusă sub regimul sovietic”.

Moldovan Dumitru, din com. Corceşti, jud. Storojineţ, „ca funcţionar numit de ruşi, a terorizat populaţiunea română, pe care o forţa să dea cai şi căruţe pentra armata rusească şi să sape tranşee de apărare împotriva românilor”.

Monitorul Oficial, nr. 199 din 27 august 1942, pp. 7130, 7131 – BUCOVINA:

Vasile T. Larionov, Grigorie A. Evseidov, Fadei P. Olimpov, Ermil I. Deiov şi Iacob Micheiu, toţi din com. Fântâna Albă, jud. Rădăuţi, „fiind, sub ruşi, membri în comitetul comunal, s-au purtat rău cu bunii români, indicând autorităţilor sovietice persoanele ce trebuiau deportate, şi au vorbit în public împotriva Statului Român, spunând că românii nu vor mai veni înapoi”.

Dudeac Isidor, din com. Vijnicioara, jud. Storojineţ, „fiind numit de ruşi organizatorul tineretului comunist, a vorbit în public contra Statului Român, iar la începutul războiului s-a înrolat voluntar în armata roşie şi a luptat împotriva armatei româneşti, fapte pe care de altfel le recunoaşte singur, în declaraţiunea dată la Postul de jandarmi şi menţinută în faţa judecătoriei”.

Monitorul Oficial, nr. 162 din 15 iulie 1942, p. 5864 – HERŢA:

Gheorghe Ioan Vacariu, din satul Movila, jud. Dorohoi, „ocupând diferite funcţiuni sub regimul sovietic, s-a purtat rău cu populaţia de origine etnică română, datorindu-i-se deportarea a 19 familii din satul citat”.

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments May 6

De la Stan Babici, la Dorin Cautiş

De undeva, de prin Europa, un om entuziast, pe nume Dorin Cautiş, cu rădăcini în Sinăuţii de Jos, încearcă să-şi afle străbunii. Cum nu am acces, în starea asta de izolare, la DRH şi DRI, încerc doar o schiţă sumară a genealogiei neamului Cautiş (Cauteş sau Cautăş – depinde de cum au scris diecii vremurilor).

Cel mai timpuriu, menţionat în 1467, pare să fi fost Luca Cauteş, boier de pe Cobâle, care s-a însurat cu Lunci, fiica lui Stan Babici, stăpân al Văşcăuţilor pe Ceremuş, în 18 octombrie 1435, şi, împreună cu fraţii săi, Ioachim, Andriaş, Simeon şi Iurie Babici, stăpân şi al Vicovului de Sus, în 23 mai 1436.

Următorul menţionat de înscrisuri ar fi Gheorghiţă Cauteş, cantor la Pârâul Negru, în 30 mai 1742. Acest „Gheorghiţă Cauteş, fiul lui Gavrilaş Ropceanul cedează, tot atunci, fiilor lui Dumitraşco Soroceanul a patra parte din Storojineţ”[1], împreună cu iobagii, adică fraţii din care se trag cărturarii români şi gospodarii bucovineni Percec[2]. Cauteş cu „jupâneasa lui, Maria”; fiii lui Dumitraşco Soroceanul, Ioniţă, Mihalachi şi Vasilie, erau nepoţii lui Gheorghiţă Cauteş. Cum era Cauteş fiul lui Ropceanul? Simplu, fiindcă Ropcenii, inclusiv Sandu şi Vasile, proprietari şi în Şcheia, erau „rude sterpe” şi, deci, înfiat ca moştenitor de Gavrilaş Ropceanul. Tatăl real al lui „Gheorghiţă Cauteş, fiul lui Gavrilaş Ropceanul”, era „Gheorghe Cauteş”[3], cel care, în 10 ianuarie 1712, se număra printre „alţi feciori de boieri” care au fost martori, atunci când Magda, fiica lui Gavril Lucaveţchi, vindea lui Dumitraşco Calmuţchi părţile ei din Lucavăţ, Berhomet şi Panca.

Fiul lui Gheorghiţă Cauteş, Toader Cautiş (Toader Cautăş, ca martor din partea răzeţilor, în hotarnica Culeuţilor din 8 iulie 1771), stăpânea, împreună cu celălalt martor, Ioniţă Moţoc, jumătate din Culeuţi, câte un sfert fiecare, moştenire dinspre Moţoc şi jupâneasa Iudita, fata lui Nicolae Murguleţ. Ceea ce înseamnă că Moţoc şi Cautiş erau nepoţii fetei lui Nicolae Murguleţ – deci dăm de o răscruce genealogică nouă, care se alătură viguroasei crengi Babici, deja menţionată. Toader Cautiş este menţionat în Recensământul lui Rumeanţev[4], din 1772-1773, alături de ceilalţi doi mazili din Culeuţi, Ioniţă Moţoc şi şcliahticul Iacob Hlinca. Fiul lui Toader Cautiş a fost Ion Cautăş, care stăpânea, alături de Ioniţă Moţoc, în 1782, partea tatălui său din Culeuţi.

Teodor Cautiş a zidit, în acelaşi an 1779 şi împreună cu acelaşi Ioan Mansec (probabil cumnat), două biserici, ambele închinate Maicii Domnului, pe cea din Culeuţ, cu hramul „Arătarea Maicii Domnului”, şi pe cea din Doroşăuţi, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

În anii Bucovinei istorice, din ctitorul celor două biserici, din Culeuţi şi din Doroşăuţi, se trag mulţi intelectuali, învăţători, profesori, preoţi, dar şi simpli gospodari, care devin stăpânii părtăşiilor de odinioară, avute de Toader Cautiş prin multe dintre satele Bucovinei şi ale ţinuturilor din Moldova, mai ales Dorohoi şi Botoşani, inclusiv în Mihăileni. Eu am dat, din întâmplare, peste un oarecare Teodosie Cautiş, născut în 1865, preot din 1887, paroh din 1897, şi paroh la Lujeni în 1907. Dar, o descifrare, pe baza moştenirii şi cumpărării proprietăţii, în baza dreptului valah, doar de către „neamul cel mai apropiat”, poate conduce la rezultate spectaculoase. Deocamdată, atât.

[1] Balan, Teodor, Documente bucovinene, Volumul IV – 1720-1745, Cernăuţi 1938, pp. 201, 202

[2] „Ropcea, 1742, Mai 30. / Gheorghiţă Cauteş, fiul lui Gavrilaş Ropceanul, cedează fiilor lui Dumitraşco Soroceanul a patra parte de Storojineţ, ţinutul Sucevii (Tradus în româneşte după o copie germană).

Adecă eu, Gheorghiţă Cauteş, fiul lui Gavrilaş Ropceanul, cu jupâneasa mea Maria, scriu şi mărturisesc, cu acest zapis al meu, la mâna nepoţilor mei, anume Ioniţă, Mihalachi şi Vasile, fiii lui Dumitraşco Soroceanul postelnic, precum, fiindu-mi dator unchiul meu, Vasile Ropceanul, 60 lei bani vechi, mi-a zălogit a patra parte de sat Storojineţ la Sirete, ţinutul Sucevii, şi pe Pătraşco Percic, cu toţi fiii săi, pe Ştefan Helac, fiul lui Iuon Helac, tot cu toţi fiii săi, şi patru fii ai lui Nicolai Helac, pentru acea sumă de bani, dar având ceartă nepoţii mei pentru Pătraşco Percic, care căzuse în partea lui Toderaşco Soroceanul, precum scrie în zapisul lui Sandul Ropceanul, fratele lui Vasilie Ropceanul, zicând că Pătrasco Percic fusese dat pe nedrept, şi mi-au dat nepoţii mei acei 60 lei bani gata, de aceea le-am dat zapisul unchiului meu, al lui Sandul Ropceanul, iar dacă s-ar mai găsi niscaiva drese despre acei oameni şi despre a patra parte de Storojineţ, de la unchiul meu Vasilie Ropceanul şi de la Sandul Ropceanul, să nu se ţie în seamă, fiindcă am primit toţi banii, iar moşia şi vecinii să fie drepţi ai săi, ai copiilor şi nepoţilor, neruşiit în veci, şi acest zapis s-a făcut în faţa boierilor şi a feciorilor de boieri care au iscălit şi în faţa multor oameni buni de Ropcea, care au pus degetele pentru credinţă. / Scris în Ropcea, 30 Mai 7250. / Gheorghiţă Cauteş. / Gavril Costin, popa Simeon, Vasilie Costin, Iuon Irinici, Vasilie Creţul, Chihae Macavei, Beremcu Dumitraşco, Ştefan Costin, Andronic Iurie”

[3] Balan, Teodor, Documente bucovinene, Volumul III – 1573-1720, Cernăuţi 1937, p. 165

[4] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 437

Aşa vă place Istoria? No Comments May 5