Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Cincău

CINCĂU. Situat aproape de Nistru, între Cadobeşti şi Vasilău, satul Cincău aparţinea, în 14 aprilie 1546, Mariei şi Agafiei, fiicele diacului de vistierie Ivanco, dar vând moştenirea, care, pe atunci, se numea Cernăcăul, stolnicului Ion Iaţco.

1592: Fiul lui Ion Iaţco, Ionaşco, vinde Cernăcăul lui Drăghici Borotco, iar acesta, lui Onciul Herţea, în 3 mai 1592. Ulterior, deşi satul fusese vândut, o altă ramură a familiei Iaţco, reprezentă de un alt Ion Iaţco, ginerele popii Ştefan „Belea, şi Cozma Ciocârlie revendică satul la Divanul Domnesc, dar Onciul Herţea păstrase înscrisurile de cumpărătură, aşa că îşi salvează proprietatea.

1670: În 1 februarie 1670, sunt menţionaţi ca proprietari ai satului, care solicită o hotarnică Divanului Domnesc, Gligoraş Stroescul şi Ion Neniul logofăt. Ion Neniul va lăsa partea sa de sat Cincău ginerelui, Ioniţă gramaticul, care, în 6 iunie 1742, izbuteşte să salveze de lăcomia lui Gligoraş Stroescul dota soţiei sale, apelând la dreapta judecată a Divanului Domnesc.

1742: Pe moşia Cincăului se înregistrează, totuşi, şi proprietăţi mai mărunte, cum este şaisprezecimea lui Ion Vlad, nepotul Anei, fata lui Miron Onciul din Sinăhău, care, în 15 august 1742, vinde lui Ştefan Tabără acea bucăţică de moşie. Dar şi Ştefan Tabără va avea dispute funciare cu Gligoraş Stroescul, în 23 aprilie 1743, fără ca Divanul să se pronunţe. În 8 iulie 1745, se judecă, pentru o altă parte din Cincău, Dumitraşco Bainschi şi Ioniţă gramatic.

În 6 mai 1754, Gheorghe Cazavela vinde cumnatului său, Ştefan Tabără, pentru 20 lei, „a şasea parte din jumătate de sat” Cincău, iar în 2 septembrie, Ioniţă Potlog îi vinde lui Ştefan Tabără, pentru 250 lei, jumătate de sat, care „este lângă cealaltă jumătate de sat Cincău, care este a lor”.

În 22 ianuarie 1756, se întâmplă un eveniment important prin informaţiile colaterale: Ştefan Tabără face preţul casei cumnatei sale, Paraschiva Batura, pe care o izgoneşte cu călăraşii, iar mărturia dregătorilor lui Mihai Racoviţă Vodă descriu, practic, locuinţa moldoveanului din Ţinutul Coţmanilor (deci nu a iobagului, ci a unui om liber): „Am văzut o căsuţă mică de nuele şi ceche şi am socotit preţul casei un leu, că mai mult nu face”. O locuinţă care costa mai puţin decât o oaie, şi care nu are nici o influenţă polonă sau muntenescă.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Cincău, moşie răzeşească, „53 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Ion, 1 dascăl, Ivan, 2 mazili, Dumitraş TABĂRĂ şi Ioniţă VOLCINSCHI, 1 văduvă, Maica, 1 jidov, Copil, şi 47 birnici, adică: Iordachi COLAŞCĂ vornic, Vasili CIORTORIŢSCHI, Vasile HALIŢ, Fodor MIDAC, Ivan TRICAC, Hrihor IVANICOV, Timco VACONSCHI, Fedor HRINCIUC, Grigori PRODAN, Alecsa BABII, Ivan ZADOROSCHI, Ion PRISAJNIC, Vasili CRIVOHIJ, Simion HILIP, Năstasi sin lui HILIP, Onofrei BABII, Iacob CIORNEI, Iacob COBINCIUC, Hrihor PIDOPRIHORA, Hrihor VICONSCHI, Fedor LEVKO, Pricop DRABU, Panco CURPENE, Dămian pânzar, Macsim DROBIJA, Mihailo rus, Fodor ZAPOROŞNI, Alecsa CHIVIRIGA, Ştefan LEVKO, Andrei PRIPILEŞNI, Vasili CURICIAC, Dumitru CUCIRICIVI, Coste zet CHIVIRIG, Ilco COLŢUN, Simion  COZUB, Pavlo HUŢUL, Michita morar, Petro ŞTEFANCO, Ivanco CHEVERIGA, Petro VEZURCHII, Hrihor OLEINIC, Tănasi băjenar, Fedor CĂZACUL, Ivan COZINSCHI, Filip CEPRENIUC, Ivan STELVAHA şi Necolai DRABUL.

În 1775, satul Cincău, din Ocolul Nistrului,  avea 2 mazili, 2 popi şi 48 familii de ţărani. În Topografia lui Werenka sunt menţionate, pentru anul 1774, 61 familii, iar pentru 1784, 139.

1787: În Cincău funcţiona, din 1787, o şcoală trivială moldovenească, cu 3 clase[2].

În 1843, biserica Sfintei Treimi din Cincău, cu 1.097 enoriaşi, era patronată de Jenakaki von TABORA, paroh fiind Mihail VOROBCHIEVICI. În 1876, hramul bisericii cu 1.413 enoriaşi era sărbătoarea Arătării Maicii Domnului, patron fiind Emanuel von TABORA, postul de paroh fiind vacant. În 1906, Olimpia von TABORA şi Kazimir von LISKOWACKI, înălţaseră o nouă biserică, paroh fiind, în 1907, Dimitrie PERCEC, născut în 1858, preot din 1887, paroh din 1896, iar cantor, din 1871, Cornel DRACINSCHI, născut în 1849.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoiuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[3].

1887: Într-un raport al Academiei Imperiale de Ştiinţe, Matematică şi Ştiinţe Naturale, din Viena se spune că „În districtul Coţman există multe locuri, în care bate grindina de mai mult de șase ori pe an, dar mai puțin de doisprezece, în ultimii ani. Locurile unde căderile de grindină sunt atât de comune, în districtul Coţman, sunt deosebit de interesante, deşi locația lor nu oferă nimic remarcabil. Veresceanca (Werenczanka) se află într-un gol superficial, terenul este plat și ondulat, în jur, spre Cadobeşti (Kadobestie) și Cincău (Czinkeu), dar nu există pădure de kilometri întregi. Doar la Babin, în direcția Nistrului, un loc la fel de bogat în grindină, se găsesc păduri mai mari. Mlaștini mari se găsesc peste tot, în acele zone, deşi, în prezent, acestea sunt în mare parte drenate”[4].

În 1890, comuna Cincău avea 1.678 locuitori. Paroh era Teofilact Bocance, învăţător – Eugen Zukowski, cantor – Corneliu Dracinschi.

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Teofil Bocancea, paroch în Cincău”, menţionează, printre familiile comunei, pe: George FILIPIUC, Cornelie DRACINSCHI, Vasile FILIPIUC, Vasile IERAVSCHI, Ion ANDRUŞIAC, Dimitrie ŢUPRUN, George SOPIUNEC, Ion ŢUPRUN, George BABECI, Mateiu PRODAN, Ion CREVOCHEJA senior, Vasile BABECI, Ştefan TOMIUC, Ştefan CREVOCHEJA, Toader POPIL, Mihail BABECI, Petru SAUCIUC, Mihail SLUSARIU, Ion CREVOCHEJA junior, Dimitrie FILIPCIUC, Constantin ŞERBANOVICI, Ştefan TARNOVEŢCHI, Anton ZAREŢCHI, George STELHAVA, Vasile MARIAN şi George ŢUPRUN[5].

1892: „Marea vrăjitoare. Despre credința populară a rutenului din Bucovina, domnișoara M. Paslawska îmi spune următoarele: În Cincău (Czinkeu), oamenii spun că, în noaptea de dinaintea Sfântului Gheorghe (Juria, 5 mai / 24 aprilie), la miezul nopții, vrăjitoarea (Widma) merge prin împrejurimi, adună ierburi și fermecă vacile. O slugă a dus, odată, caii la pășune, noaptea, iar vrăjitoarea a luat laptele de jumătate dintre iepe și a pornit înapoi. Deodată, flăcăul a auzit pe cineva vorbind; s-a ascuns și a văzut cum vrăjitoarea tăia ierburile pe câmp și spunea mereu: „Ceea ce am tăiat, nu tai”. Apoi băiatul s-a dus în spatele ei, și-a scuturat haina și a spus: „Ce am tăiat, am tăiat”. Așa că a mers după vrăjitoare, peste tot, până ce ea a dispărut. Apoi s-a întors acasă și a atârnat, de tocul uşii, florile ei. Dar când a verificat, dimineața, laptele rămăsese la fel” (Comp. Urquell II., 157, și Despre Ziua Sfântului Gheorghe, Kaindl şi Manastyrski, în Rutenii din Bucovina, II, pp. 22, 28”[6]. Aceeaşi poveste o publică Raimund Kaindl şi în Globus[7], dar în cadrul unui studiu despre casa şi gospodăria rutenilor Bucovinei (Haus und Hof bei den Rusnaken), în care reproduce desene şi fotografii.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Cincăul (Czinkeu), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, la o depărtare de 3 km de apa Nistrului. Suprafaţa: 8,74 kmp; po­pulaţia: 1.438 locuitori ruteni gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra satului, cu 1.400 locuitori, că­tunele Horodiştea şi Nahaiarnine (Na Hajarnyne). Prin drumuri de ţară co­munică cu comuna Vasileu, de care este lipită, cu comuna Toutry, precum şi cu drumul principal Cernăuţi-Zaleszczyki. Are un oficiu poştal, o şcoală populară, cu o clasă, şi o bise­rică parohială, cu hramul „Sfânta Treime”. La 1776, era în posesia mazililor Ioniţă Volcinschi, Manoli Tabora şi Mihalachi Giur­giuvan. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Comuna posedă 1.759 hectare pământ arabil, 13 hectare fânaţuri, 7 hectare 50 ari grădini, 85 hectare islaz, 6 hectare pădure şi 8 hectare heleştee. Are 118 cai, 136 vite cornute, 425 oi, 90 porci şi 75 stupi. Cincăul, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 10,63 kmp; po­pulaţia: 139 locuitori, în majo­ritate izraeliţi, restul ruteni gr. or., rom. cat. şi poloni”[8].

1914-1918: „Nicolai a lui Vasil Sopinnek, născut în Cincău, la 29 ianuarie 1884, a fost înrolat, cu ocazia mobilizării generale, în Regimentul 24 de Infanterie şi a plecat, cu acesta, la câmp. De când soţia sa, în vara 1915, a primit o scrisoare, până acum, lipseşte orice veste despre dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Eufrosinei Sopinnek, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9]; „Ioan a lui Vasile Czuprun, născut în Cincău, la 18 septembrie 1877, chemat sub arme în august 1914, a luptat, în vara anului 1918, în Albania. De atunci lipseşte, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Czuprun, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[10].

1919: Unul dintre cei mai respectaţi cârciumari din Bucovina, luat în considerare şi de autorităţile României Mari, era „Munisch Wacher din Cincău”[11].

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Wassilko-Serecki Alexandru conte, Şipeniţ (Cincău)”[12].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 439

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 30, 1876 p. 89, 1907 p. 85

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4]  Wachlowski, A., prof. dr. in Czernowitz, Die Hagelverhältnisse in der Bukowina, în Sitzungsberichte der Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften, Mathematisch-Naturwissenschaftliche Classe, Wien 1887, p. 64

[5] GAZETA BUCOVIEI, Nr. 22/1891, p. 6

[6] Kaindl, Raimund Friedrich, Hexenleiter, în Am Ur-Quell. Monatschrift für Volkkunde, III B, 1892, p.168

[7] Globus. Illustrierte Zeitschrift für Länder- und Völkerkunde, Nr. 9, Bd. LXXI, 27 februat 1897

[8] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 63

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi, 13 mai nou 1921, pp. 203-205

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Chiseleu

CHISELEU. În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Chiselău”.

În 1 ianuarie 1670, când vistierul Neculce, tatăl cronicarului Ion Neculce, s-a căsătorit cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, a primit ca zestre de nuntă 21 moşii, printre care şi câteva sate şi moşii din nordul Moldovei (Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuţi, Prelipcea, Bocicăuţi, Grozinţi, Vasileuţi, a patra parte din satul Lehăcenii Teutului).

În anul 1702, vel aga Ion Neculce împarte moştenirea de la mama sa cu surorile sale.

În 20 aprilie 1740, Grigori Ghica Vodă trimitea pe Şerban Flondor medelnicer şi pe postelnicul Iuon Stârcea de Tărnauca „să meargă la câteva moşii din ţinutul Cernăuţi ale lui Ion Niculcea viv vel vornic, anume la Chiseleu, Valeva şi Prilipcea, şi, strângând oameni buni, megieşi şi răzeşi de prin prejur, să cerceteze cu deamăruntul dresele ce vor arăta şi, pe mărturiile oamenilor buni, cu toată dreptatea să judece”. Satul Chisălău, din Ocolul Nistrului, din vecinătatea Borăuţilor, Şişcăuţilor, Vereşceancăi şi Cadobeştilor,  a fost menţionat, într-o hotarnică din 1762, prin toponimele Bahna, Capătul Timiriului, Movila Oanei şi Movila Paraschii. Poziţionat în imediata vecinătate a Borăuţilor, în hotarul cu Polonia al Ţinutului Coţmanilor, Chiseleul s-a aflat, de-a lungul veacurilor în calea oştilor de pradă tătăreşti, turceşti sau căzăceşti, cu obligaţii de călăraşi, paznici ai drumurilor comerciale, în vremi tulburi şi de neastâmpăr.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Chisălău „68 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Timofti şi Andrii, 1 dascăl, Vasili, 1 mazil, Mihălachi JIAN, 5 umblători, Ştefan HAICO, Simion CĂZACUL, Dănilă ROHMISTRIUC, Ion ROHMISTRIUC şi Mihailo TOPONILSCHI, 25 călăraşi, Toader LITFIN chihae, Ştefan LITFIN, Grigoraş LITFIN, Vasili GUŞACIUC, Matei văcar, Miron PRODANCIUC, Vasili GREU, Fedor COMIUC, Dumitraş ALECSANDRIUC, Mihailo sin lui ANDREI, Chiriac şchiopul, Andrei HAICO, Andrei solonar, Ion solonar, Dumitraş solonar, Nicolai NEDUBOICO, Ion CIAICOVSCHI, Vasili LITFIN, Necolai POPINCO, Sandul STRĂTULAT, Iacob călăraş, Ion JOGE, Ion CLIŞCO, IACOVENKA şi Ştefan CUCUL, 2 văduve, Dochiţa şi Aniţa, 3 jidovi, Moşko, Iura şi David, şi 29 birnici, şi anume: Vasili vornic, Vasili PALANIUC, Dănilă FUŞCIUC, Harasim rusul, Ion MATRICU, Hrihor MULIGA, Vasili CĂSĂIAN, Fedor HARASIM, Iacob ciobotar, Ştefan GLIŞCIUC, Ivan pânzar, Hrihor BUHAI, Dănilă zet IACOBIŢCHI, Vasili RIZUC, Ion sin PALAIUC, Andrei OCRAINEŢ, Ivan SIDOR, Hrihor SIDOR, Semen DUDCA, Andrei BĂLAŞCO, Ignat rus, Vasili CIUTRIC, Andrei DUDCA, Ion morar, Ilie rusul, Iacob ROŞUL, Pavel a lui FEDOR, Andrei rusul şi Foca scripcar.

1775: La Chiseleu erau, în 1775, conform evidenţelor lui von Spleny, 2 mazili, 1 răzeş, 2 popi, 59 ţărani, 5 umblători şi 8 călăraşi, dar, în epoca Bucovinei istorice, numărul locuitorilor creşte, ajungând, la 1890, la 2.324 suflete, păstorite de parohul Emilian cavaler de Bejan.

1783: În 20 ianuarie 1783, au sosit la Chiseleu, din Budinszky, 124 de familii de ruteni[2].

În 1843, biserica Sfântul Nicolai din Chiseleu, cu 1.337 enoriaş, era patronată de Constantin şi Ştefan de ZOTTA, paroh fiind Nikolai TARNAWIECKI. În 1876, patron al bisericii ea Ioan de ZOTTA, parohia lui Leon MAXIMOVICI având 1.773 enoriaşi. În 1907, patron al bisericii era evreul Markus FISCHER, paroh fiind Emilian cav. de BEJAN, născut în 1846, preot din 1872, paroh din 1893, iar cantor, din 1900, Grigorie MAXEMIUC, născut în 1868.

1886: „Raportul anual, pagina 45 (Descoperiri în Kisălău și în Hliboka). „Conservator von Gutter a depus programul pentru o investigație științifică arheologică a Bucovinei, după monumentele preistorice, pentru care dr. Munk pledează pe lângă Comisia Centrală, cu referire la descoperirile majore din Chisălău (Kisseleu) și dintr-un cimitir de pe platoul Hliboka“[3].

1897: În baza iniţiativei Ministerului k. k. al Agriculturii din Cernăuţi, privind aprovizionarea cu apă potabilă a tuturor localităţilor, au fost construite „nouă puțuri de colectare cu jgheaburi, unele din beton, altele săpate în roci, pentru comunitățile Kisseleu și Wassileu, cu un cost total de 2.900 florini”[4]. În Chiseleu funcţiona, din 1897, o şcoală cu 4 clase[5].

1903: „Consultant ofițer principal de construcții Friedrich Haberlandt din Czernowitz: În 1903, o singură stație, și anume Kisseleu, a raportat un cutremur, care coincide cu cutremurul din Zaleszczyki, la 9 km distanță, de Kisseleu. La 2h 32 m dimineaşa (ora locală), în 20 ianuarie 1903, profesorul principal Sebastian Szerbanowicz din Kisseleu a fost trezit de neliniștea animalelor domestice și a ieşit în curte, unde a perceput un cutremur, asociat cu zgomot şi două șocuri. Cutremurul a fost observat și de alți rezidenți locali și a fost atât de puternic, încât tacâmurile au căzut din blidare și s-au rupt. Ora nu este în totalitate sură, deoarece ceasul de buzunar al observatorului nu a putut fi comparat cu un ceas feroviar sau telegrafic, înainte sau după. Conform rapoartelor prof. Laska, de la k. k. Comandamentul Jandarmeriei din Zaleszczyki, acest cutremur a fost observat și în următoarele locații din Bucovina: Kryszczatek, Kadobestie, Prelipcze, Luka, Wasileu, Repuzynetz, Czinkeu”[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Chiseleu (Kisseleu), comună rurală, districtul Coţman, aşezată, în masă compactă, la Nord de cele 4 la­curi de Sud, din care îşi ia naş­tere pârâul Soviţa şi lipită de comuna Borăuţi. Suprafaţa: 11,29 kmp; popu­laţia: 2.117 locuitori, ruteni greco-ortodocşi. Cuprinde, pe lângă vatra sa­tului, cu 2.101 locuitori, şi că­tunul Douhei Coneţ (Dowhyj Konec). Prin drumurile comunale, precum şi cu drumul principal, este legat cu localităţile vecine: Cernăuţi, Zaleszczyck, Horodenka (Galiţia). Ţine de şcoala populară din Borăuţi; are o biserică paro­hială, cu hramul „Sfântul Nicolae”. La 1776, era în poseeia boierulul Enache Doni. Aci s-a găsit, în 1865, o se­cure de piatră, fără coadă, cu ascuţişul poleit, probabil din epoca aşa-numită tranzitorie, precum şi o agrafă mare, de bronz, şi o brăţară de sticlă. Populaţia se ocupă, în mare parte, cu agricultura, cu grădinăria şi cu pescuitul. Comuna posedă 1.850 hectare pământ arabil, 46 hectare fânaţuri, 117 hectare grădini, 153 hectare izlaz, 41 hectare pădure şi 34 hectare bălţi şi heleştee. Se găsesc 262 cai, 463 vite cornute, 966 oi, 339 porci şi 82 stupi. Chiseleu, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 11,88 kmp; po­pulaţia: 143 locuitori ruteni, izraeliţi şi puţini poloni; rutenii sunt gr. cat., în mare parte, ceilalţi gr. or. şi rom. cat. Cuprinde, pe lângă  moşia Chiseleu, şi târlele: Ceha (Czecha), Haideica (Haydeyka) şi Metniţa (Metnyca)”[7].

În 1910, a patra parte dintre sătenii din Chiseleu încă erau urmaşii mazililor, răzeşului şi călăraşilor de odinioară, dar identitatea lor s-a topit, în cele din urmă, pe făgaşurile unei culturi ucrainene cu reprezentare majoritară.

1914-1918: „George Palahniuc a lui Ioan, născut în 1877, în Chiseleu, şi-a început, în anul 1914, serviciul militar la Regimentul 41 şi a plecat în câmp. În luna decembrie 1914, sta la Rarancea, de unde a venit şi ştirea cea din urmă. Acolo să fi murit la 19 ianuarie 1915, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se întrumează, la cererea Vasilenei Palahniuc, născută Andrieţ, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”[8].

1941: „Lazăr Octavia, seria 1939, media 7,06, este numită învăţătoare în comuna Chisălău, judeţul Cernăuţi”[9].

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 433

[2] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 408.

[3] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[4] Geschichte der österreichischen Land und Forstwirtschaft und ihrer Industrien, Wien 1897, p. 321

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 31, 1876 p. 84, 1907 p. 87

[6] Schwab, Franz, Mittelungen der Erdbebeden-Komission der kaiserlichen Akademie der Wissenschaften in Wien, Wien 1903, p. 158

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 61

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicula 47, Cernăuţi în 24 Iulie nou 1919, pp. 4 şi 5

[9] Monitorul Oficial, Nr. 249, 20 octombrie 1941, p. 6476

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Chilişeni

Chilişeni – fotografie din cotidianul „Crai nou”

CHILIŞENI. Moşie a boierilor Ştirbăţ, împreună cu „Ştirbeţul Moldovei”[1], Chilişenii, sat vechi, au parte de o atestare târzie, în 7 martie 1760, când se stabileşte hotarul între satele Reuseni şi Chilişeni, apoi în 26 noiembrie 1767, atunci când stăpânii moşiei Chilişeni, mazilii Nicolae şi Constantin Ştirbăţ, participă la hotarnica moşiilor Mitropoliei Moldovei.

1760: În hotarnica din 7 martie 1760, „se arată hotarul satului Chilişeni despre Reuseni şi el începe de pe vârful Uideştilor, unde se desparte Racova veche de cea nouă, de aici merge cu matca Racovei vechi, mai sus de poiana lui Mălai, până la hotarul Reusenilor”.

În 1775, satul Chilişeni, din Ocolul Mijlocului, avea 1 popă şi 16 ţărani.

1778: Între anii 1756-1778, s-au aşezat la Chilişeni, proprietate a Ruxandrei Ştirbăţ, în 1778, emigranţii ardeleni Maftei HULLER (Nimigea), Ştefan ŢAPU (Ţigău), Ioan BLĂJAN (Şirioara), Vasile TRIMUŞ (Căila), Ioan TIMOFTEI (Căila), George BLAGA (Căila), Ştefan NARŢ (Căila), George TIPROVAN (Ormeniş), Alexa, Girdiec şi Iftimie GRIGORAŞ (Căila), Vasile şi George AVRAM (Nimigea), Luca NEGUREAN (Budac), Nichifor IACOBAN (Bârlea), Filip SPATER(Gurghiu), Ursu şi Nechifor MOLDOVAN (Bârlea), Tudor FLOREA (Buduş) şi Luca ZIGOVANU (Buduş). Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Hilişenii, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „4 – toată suma caselor”, însemnând 1 diacon, 2 femei sărace şi 1 turc botezat.

În 12 octombrie 1777, la serbările de la Cernăuţi ale depunerii jurământului de credinţă faţă de Austria, Roxandra Ştirbăţoaia, proprietara Chilişenilor, a fost reprezentată de vechil, fiind printre puţinii stăpânitori de moşii din Bujcovina care au evitat să participe la eveniment.

În 13 decembrie 1782, după cum declara în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Roxanda Ştirbeţoaia stăpânea satul Chilişeni, pe care o moştenise dev la Nicolae Ştirbeţ, care, la rândul său, a primit-o zestre de la socrul său, Botez sau Mălai. Cea mai mare parte a satului Chilişeni rămăsese, totuşi, în Moldova. Roxana va muri în 27 martie 1809, moşia fiind moştenită de singurul ei copil, Constantin Ştirbeţ.

În 2 octombrie 1783, mazilul Constantin Ştirbăţ participă şi la stabilirea hotarelor Uideştilor de către Comisia cezaro-crăiască de delimitare a hotarelor în Bucovina.

1842: Neamul mazililor Ştirbăţ devine, foarte curând, neamul Gerlaczek din Chilişeni, datorită unor căsătorii mixte. Drept urmare, în 8 martie 1842, un oarecare Johann Gerlaczek din Chilişeni este invitat, de Anicki, mandatar şi judecător de poliţie, ca moştenitor al Bosancilor, alături de tutora Therese Gerlaczek, după moartea lui Iacob Gerlaczek.

În 1843, patron al bisericii cu hramul Arătarea Maicii Domnului din Chilişeni, înălţată între anii 1812-1813 de Constantin de ŞTIRBEŢ, cu 237 enoriaşi, era Ifrim von MANITZELEU, postul de paroh fiind vacant. În 1876, când biserica din Chilişeni era filială a celei din Udeşti, într-o comună bisericească cu 1.890 enoriaşi, paroh era Vasile POPOVICI. În 1907, în comuna bisericească anterioară, extinsă cu Poiana Silionului şi cu Ştirbăţ, existau 2.629 enoriaşi, dar numai 295 în Chilişeni. Paroh era tot Vasile POPOVICI, născut în 1819, preot din 1848, paroh din 1855, iar cantor era, din 1901, Leon POPOVICI, născut în 1851.

1857: În Bucovina, „cultura fructelor lasă mult de dorit. La Rus, Udeşti şi Chilişeni, pe Suceava, se cultivă via”[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iasobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[4].

1887: La Chilişeni funcţiona, din 1887, o şcoală cu 3 clase[5].

1904: „Ştirbeţul Moldovei rupt din Chilişenii Bucovinei”[6].

1906: Se activează, în Chilişeni, o „agenţie poştală cu cerc de activitate lărgit”, în care se vor „putea intima orice fel de expediţiune poştală, precum şi mandatelepoştale şi scrisori de valoare până la suma de 50 coroane”[7].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[8], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Eleonora MOLDOVAN (21 ani în 1909) şi Gheorghe BÂRSAN (21 ani în 1909) din Chilişeni.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Chilişeni sau Ştirbeţ, sat, districtul Suceava, aşezat pe malul drept al Sucevei, în colţul de est al districtului, spre hotarul cu România. Suprafaţa: 0,89 kmp; populaţia: 252 locuitori români, de religie gr. or. Este unit cu Suceava prin drumul districtual ce trece prin Udeşti, Ruşii Mănăstioara, Bosancea. Are o şcoală poporală, cu o clasă, şi o biserică filială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, atenenţă a parohiei Udeşti. La 1776, era proprietatea mazilei Alexandra Ştirbecioaia, după care s-a numit satul şi Ştirbeţ. Populaţia se ocupă cu agricultura, cu creşterea de vite şi puţin cu cultura viei. Posedă 87 hectare pământ arabil, 17 hectare fânaţuri, 12 hectare grădini cu vii, 17 hectare izlaz. Are 6 cai, 97 vite cornute, 157 porci, 11 stupi. Cilişeni, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 0,90 kmp; populaţia: 10 locuitori, dintre care 5 vorbesc limba română, 2 limba germană, 1 limba ruteană şi 2 alte limbi; de religie rom. Cat. Sunt 6, iar de cea gr. or. 4. Are numai 2 case. La 1776, forma o singură moşie şi sat cu Chilişeni, comuna, fiind în stăpânirea mazilei Alexandra Ştirbecioaia”[9].

1914: „Satele din josul Sucevei, cuprinse în colţul ce intră în pământul României, ca Lisaura, Tişăiţi, Bosanci, Udeşti, Chilişeni, n-au fost cercetate de cazaci”[10]. Pe fronturile Austriei, „infanteristul Toader Javni, din Chilişeni, Regimentul 22, a fost rănit” (Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915).

1945: „În baza dispoziţiunilor art. 4 din legea administrativă, modificat prin legea Nr. 62, publicată în Monitorul Oficial Nr. din 20 din 24 ianuarie 1942, / Decidem: / Art. 1). Comuna rurală Chilişeni, din judeţul Suceava, se desfiinţează, trecând, ca sat, la comuna rarală Poeni pe Suceava, din acelaşi judeţ. În urma acestei schimbări, comuna Poeni pe Suceava va fi compuă din satele Chilişeni şi Poeni pe Suceava, cu reşedinta în satul Poeni pe Suceava”[11].

1947: „Judecătoria Suceava: Domnii Ilie a lui Ioan Ostrovan şi Gavril a lui Ilie Ostrovan, cu domiciliul necunoscut, sunt citati a se prezenta la această instanţă, camera Nr. 9, în ziua de 2 Aprilie 1947, ora 8, în calitate de pârâţi, personal la interogator, în proces cu Gheorghe Lăcătuş, agricultor din Chilişeni, judeţul Suceava, pentru a se vedea obligaţi să consimtă ca dreptul de proprietate asupra corpurilor funciare, fasc. Nr. 110 şi 16, din Chilişeni, constând, primul, din parselaa34/3 grădină, 68 clădire cu casa Nr. 56, iar al doilea din parcelele 34/1, 35/1 grădină şi 81 clădire cu casa Nr. 80, să se intabuleze pentru reclamantul Gheorghe Lăcătuş; cunoscând că, în caz de neprezentare, vor fi judecaţi în lipsă”[12].

[1] IORGA, NICOLAE, Neamul românesc în Bucovina, Rădăuţi, 1996, pag. 33

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 342

[3] Tommaséo, Nicolò, Geografia storica moderna universale, Milano 1857, p. 79

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 49, 1876 p. 39, 1907 p. 162

[6] Iorga, N., Neamul romănesc din Bucovina, Bucureşti 1905, p. 52

[7] Apărarea Naţională, Nr. 25, Anul I, duminică 30 decembrie stil nou 1906, p. 3

[8] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[9] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 60, 61

[10] Adevărul, 28, nr. 9994, 8 ianuarie 1915, p. 3

[11] Monitorul Oficial, Nr. 234, 13 octombrie 1945, p. 8933

[12] Monitorul Oficial, Nr. 71, 26 martie 1947, p. 2116

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Chicera

CHICERA. Sătucul ucrainean de pe Derelui, din ţinutul Storojineţului, cu 559 locuitori, în 1890,  făcea parte, în 1775, din Mihuceni şi Trestiana, din Ocolul Berhometelor, două cătune cu doar 9 familii ţărăneşti.

În 1843, comuna bisericească Mihuceni, Trestiana şi Chicera, cu biserica Naşterea Maicii Domnului înălţată în Mihuceni, în 1782, de Ştefan de STRIŞCA patronată de Isabella von FERO, avea 1.152 enoriaţi, păstoriţi de preotul administrator Athanasie LEWICKI. În 1876, patron al bisericii era Rudolf cav. de FERRO, iar paroh, într-o comună bisericească cu 1.839 siflete, Petre NICHITOVICI. În Chicera, a fost înălţată biserica Sfântului Dumitru, între 1876-1882, de Dimitrie NICHITOVICI, dar patron al bisericii era, în 1907, Alexandru cav. de SKIBNIEWSKI, preot administrator fiind, ca şi în Mihuceni, Constantin GRIGOROVICI, născut în 1879, preot din 1905, iar cantor, din 1898, Parftenie IACUBOVICI, născut în 1865.

În Chicera funcţiona, din 1895, o şcoală cu două clase[1]. Primarul satului era, în 1890, George MUNDREAC.

1907: „Pentru zidirea unei Case Naţionale, în care au să fie adăpostite: Însoţirea română „Arcaşul” şi „Cabinetul de lectură” din Chicera, au binevoit să ne dea următorii domni, cu cunoscuta d-sale mărinimozitate, concursul lor, dându-ne următoarele lucruri foarte preţioase: 1). Ilustrul domn Dr. cav. de Flondor, proprietar mare, Storojineţ, 55 bucăţi de material de brad, în valoare de 300 coroane; 2). Ilustrul domn Dr. Radu cav. de Grigorcea, proprietar mare Prisacareni, 5 stejari şi 15 plopi, în valoare de 300 coroane. 3). Iară mărinimosul nostru boier şi patron dl Dr. Alexandru cav. de Skibinewski, proprietar mare în Hliboca, 6 ulmi, un stânjen de plopi şi un stânjen de pietre, în valoare de 300 coroane. Tuturor acestor domni mărinimoşi le exprimăm, şi pe calea aceasta, pentru darurile lor atât de preţioase, mulţămitele noastre cele mai profunde. Totodată ne luăm libertatea să-i exprimăm, la locul acesta, mulţămitele noastre cele mai călduroase dlui Dr. Constantin Isopescul-Grecul, deputat în parlament, şi dlui Claudiu Stefanelli, secretar pe lângă tribunalul din Storojineţ, pentru intervenirea d-sale pe lângă domnii susnumiţi, care intervenţie ne-a fost de mare folos. / Însoţirea de păstrare şi credit pentru Chicera, Societatea „Arcaşul“, „Cabinetul de lectură”[2].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Chicera (Kiczera), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată, în gru­pe împrăştiate, pe partea dreaptă a pârâului Derehlui, lângă hotarul cu districtul Siret. Suprafaţa: 8.98 kmp; popu­laţia: 592 locuitori, exclusiv ruteni gr. or. şi numai câţiva gr. cat. Este străbătută de linia fe­rată Cernăuţi-Hliboca şi, în apropiere, de drumul districtual Cuciur Mare – Tărăşeni (Siret), care o pune în comunicaţie cu drumurile principale. Ţine de şcoala şi biserica din Hliboca (Siret). Această comună datează nu­mai de 2 secole. Ea a fost în­temeiată, pe un teritoriu aco­perit cu păduri de fag, ce ţinea de comuna Mihuceni, de către o colonie de ţigani, în unire cu dezertori şi nesupuşi la legea recrutare din Rusia. La aceştia, s-au adăugat, mai târziu, emi­graţi din Bolehow (Galiţia). În această localitate s-au gă­sit, de mai multe ori, arme şi monede vechi. Numele provine de la punc­tul cel mai înalt al acestui teritoriu, numit pe ruteneşte Keczera = (vârf de munte). Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi mai ales cu exploa­tarea de păduri. Comuna posedă 481 hectare pământ arabil, 74 hectare fânaţuri, 13 hectare grădini, 141 hectare iz­laz, 159 hectare pădure şi o jumătate hectare heleştee. Se găsesc 31 cai,147 vite mari, 19 oi şi 99 porci. Chicera, moşie, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 5,32 kmp; popu­laţia: 62 locuitori, în majoritate ruteni, restul izraeliţi şi poloni. Chicera, târlă, pendinte de mo­şia cu administraţie particulară Hliboca, districtul Siret”[3].

1910: „Nimeni nu-mi va contrazice că toate satele acestea, numite acum mixte, ca de exemplu Mihalcea, Cotul Bainschi, Lucaviţa, Mamorniţa, Molodia, Cuciurmare, Chicera, Ceahor din districtul Cernăuţiului, şi Camena, Stârcea etc. din districtul Siretului, au fost, odinioară sate curat româneşti. Prin invaziunea rutenilor şi nepăsarea totală a românilor, au fost comunele acestea atât de cumplit rutenizate, încât sunt şi astăzi privite de comune ruseşti… De câţi ani zac uitate poftirile românilor din Cotul Bainschi, Mihalcea, Chicera, Lucaviţa, Petriceanca şi altele pentru înfiinţarea de măcar câte o clasă română în satul lor?”[4].

1911: „Junimea aranjează, în 25 iunie 1911, o mare excursiune în păduricea de lângă Chicera. Pregătirile sunt gata. Plecarea, duminică, la orele 9:30, de la Grădina publică. Întoarcerea, la 7:30, seara”[5].

1914: Printre cei care au vărsat sânge pentru Bucovina se numără şi „rezervistul Vasile Penteleiciuc, Chicera, Regimentul 22, rănit”[6].

[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 32, 1876 p. 69, 1907 p. 147

[2] Apărarea Naţională, Nr. 78 şi 79, Anul II, duminică 27 octombrie stil nou 1907, p. 6

[3] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 60

[4] Revista Politică, Nr. 11, Anul VI, 25 decembrie 1910, pp. 2, 3

[5] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 18, Anul I, 8 iunie 1911, p. 143

[6] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915