Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Chicera

CHICERA. Sătucul ucrainean de pe Derelui, din ţinutul Storojineţului, cu 559 locuitori, în 1890, făcea parte, în 1775, din Mihuceni şi Trestiana, din Ocolul Berhometelor, două cătune cu doar 9 familii ţărăneşti.

În 1843, comuna bisericească Mihuceni, Trestiana şi Chicera, cu biserica Naşterea Maicii Domnului înălţată în Mihuceni, în 1782, de Ştefan de STRIŞCA patronată de Isabella von FERO, avea 1.152 enoriaţi, păstoriţi de preotul administrator Athanasie LEWICKI. În 1876, patron al bisericii era Rudolf cav. de FERRO, iar paroh, într-o comună bisericească cu 1.839 siflete, Petre NICHITOVICI. În Chicera, a fost înălţată biserica Sfântului Dumitru, între 1876-1882, de Dimitrie NICHITOVICI, dar patron al bisericii era, în 1907, Alexandru cav. de SKIBNIEWSKI, preot administrator fiind, ca şi în Mihuceni, Constantin GRIGOROVICI, născut în 1879, preot din 1905, iar cantor, din 1898, Parftenie IACUBOVICI, născut în 1865.

În Chicera funcţiona, din 1895, o şcoală cu două clase[1]. Primarul satului era, în 1890, George MUNDREAC.

1907: „Pentru zidirea unei Case Naţionale, în care au să fie adăpostite: Însoţirea română „Arcaşul” şi „Cabinetul de lectură” din Chicera, au binevoit să ne dea următorii domni, cu cunoscuta d-sale mărinimozitate, concursul lor, dându-ne următoarele lucruri foarte preţioase: 1). Ilustrul domn Dr. cav. de Flondor, proprietar mare, Storojineţ, 55 bucăţi de material de brad, în valoare de 300 coroane; 2). Ilustrul domn Dr. Radu cav. de Grigorcea, proprietar mare Prisacareni, 5 stejari şi 15 plopi, în valoare de 300 coroane. 3). Iară mărinimosul nostru boier şi patron dl Dr. Alexandru cav. de Skibinewski, proprietar mare în Hliboca, 6 ulmi, un stânjen de plopi şi un stânjen de pietre, în valoare de 300 coroane. Tuturor acestor domni mărinimoşi le exprimăm, şi pe calea aceasta, pentru darurile lor atât de preţioase, mulţămitele noastre cele mai profunde. Totodată ne luăm libertatea să-i exprimăm, la locul acesta, mulţămitele noastre cele mai călduroase dlui Dr. Constantin Isopescul-Grecul, deputat în parlament, şi dlui Claudiu Stefanelli, secretar pe lângă tribunalul din Storojineţ, pentru intervenirea d-sale pe lângă domnii susnumiţi, care intervenţie ne-a fost de mare folos. / Însoţirea de păstrare şi credit pentru Chicera, Societatea „Arcaşul“, „Cabinetul de lectură”[2].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Chicera (Kiczera), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată, în grupe împrăştiate, pe partea dreaptă a pârâului Derehlui, lângă hotarul cu districtul Siret. Suprafaţa: 8.98 kmp; populaţia: 592 locuitori, exclusiv ruteni gr. or. şi numai câţiva gr. cat. Este străbătută de linia ferată Cernăuţi-Hliboca şi, în apropiere, de drumul districtual Cuciur Mare – Tărăşeni (Siret), care o pune în comunicaţie cu drumurile principale. Ţine de şcoala şi biserica din Hliboca (Siret). Această comună datează numai de 2 secole. Ea a fost întemeiată, pe un teritoriu acoperit cu păduri de fag, ce ţinea de comuna Mihuceni, de către o colonie de ţigani, în unire cu dezertori şi nesupuşi la legea recrutare din Rusia. La aceştia, s-au adăugat, mai târziu, emigraţi din Bolehow (Galiţia). În această localitate s-au găsit, de mai multe ori, arme şi monede vechi. Numele provine de la punctul cel mai înalt al acestui teritoriu, numit pe ruteneşte Keczera = (vârf de munte). Populaţia se ocupă cu agricultura şi mai ales cu exploatarea de păduri. Comuna posedă 481 hectare pământ arabil, 74 hectare fânaţuri, 13 hectare grădini, 141 hectare izlaz, 159 hectare pădure şi o jumătate hectare heleştee. Se găsesc 31 cai,147 vite mari, 19 oi şi 99 porci. Chicera, moşie, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 5,32 kmp; populaţia: 62 locuitori, în majoritate ruteni, restul izraeliţi şi poloni. Chicera, târlă, pendinte de moşia cu administraţie particulară Hliboca, districtul Siret”[3].

1910: „Nimeni nu-mi va contrazice că toate satele acestea, numite acum mixte, ca de exemplu Mihalcea, Cotul Bainschi, Lucaviţa, Mamorniţa, Molodia, Cuciurmare, Chicera, Ceahor din districtul Cernăuţiului, şi Camena, Stârcea etc. din districtul Siretului, au fost, odinioară sate curat româneşti. Prin invaziunea rutenilor şi nepăsarea totală a românilor, au fost comunele acestea atât de cumplit rutenizate, încât sunt şi astăzi privite de comune ruseşti… De câţi ani zac uitate poftirile românilor din Cotul Bainschi, Mihalcea, Chicera, Lucaviţa, Petriceanca şi altele pentru înfiinţarea de măcar câte o clasă română în satul lor?”[4].

1911: „Junimea aranjează, în 25 iunie 1911, o mare excursiune în păduricea de lângă Chicera. Pregătirile sunt gata. Plecarea, duminică, la orele 9:30, de la Grădina publică. Întoarcerea, la 7:30, seara”[5].

1914: Printre cei care au vărsat sânge pentru Bucovina se numără şi „rezervistul Vasile Penteleiciuc, Chicera, Regimentul 22, rănit”[6].