Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Plavalari şi Ruşi Mănăstioara

PLAVALARI şi RUŞI-MĂNĂSTIOARA. Numele vechi al acestei moşii, din care şi pe care s-au desprins câteva sate, a fost Bezhaci, sub acest nume fiind întărită de Ştefan Vodă, în 15 iulie 1445, lui Oancea logofăt.

1468: În 24 septembrie 1468, Ştefan cel Mare întărea lui Şteful Cernătescul, printre alte moşii, „şi, pe Suceava, Ruşciori”.

1479: Satul udeştean de astăzi se numea Ruşciori sau Ruşi, şi în 1479, când Ştefan cel Mare îi acorda un privilegiu lui Radu Gribovăţ pentru acest sat, „mai sus de Bosance şi mai jos de Uideşti” (sat care există şi astăzi), cum se scria îi în uricul lui Miron Barnovschi, când voievodul menţionează că, „precum ne-am învoit cu cinstitul şi credinciosul boier dumnealui Lupul mare vornic, dănd schimb pentru schimb, dănd domnia mea boierului amintit mai sus satul Ruşi, ocolul Sucevii, şi 300 ughi (ducaţi ungureşti), iar boierul ne-a dat ale sale drepte ocini şi moşii, anume Chindivani, sub munte, şi Solomoneşti, ocolul Neamţ, care amăndouă satele le-am dat mânăstirii Hangu, făcută de noi”.

1627: În 23 martie 1627, Miron Barnovschi dă marelui vornic Lupu Balş, în cadrul unui schimb de moşii, satul Ruşi şi 300 galbeni ungureşti. Marele Vornic Lupu Balş a lăsat satul moştenire fiului său, Bejan, care, în 19 iunie 1665, împreună „cu vecinii săi din satul Rus”, se jeluieşte Divanului Domnesc al lui Eustratie Dabija Vodă de… cursul râului Suceava, care, mutându-şi albia, în urma inundaţiilor de primăvară, l-a păgubit de trei parcele de pământ, în hotarul cu Iugşeni. Ispravnicii domneşti, constatând că aşa stau lucrurile, confirmă lui Vodă temeinicia plângerii, iar acesta recunoaşte şi întăreşte vechiul hotar al satelor, aflate în neaşteptat litigiu. Moştenitorul lui Bejan Balş a fost fiul său, slugerul Dumitru Balş.

1679: În 25 iunie 1679, satul Plavalari aparţinea căpitanului de curteni din ţinutul Sucevei, Luca, iar întăritura din partea Divanului domnesc, o scrisoare semnată de Miron Costin vel (mare) logofăt, de Neculai Rădco vel logofăt şi Gavril Costachi vel vornic, precizează dreptul lui Luca „de a ţine şi a opri a sa driaptă ocină şi moşii den sat den Pleavălari“. Mai târziu, a şasea parte din sat va fi confirmată lui Gheorghe Ursachi, care o cumpărase, cu 100 lei turceşti, de la Vasile Merescul, nepotul Băzăceanului. În vremea aceea, satul Pleavălari era un cătun al satului Ruşii Mănăstioarei, numit, în mod uzual, Rus-Plavalar. A şasea parte a satului Plavalari avea să treacă, mai târziu, în proprietatea marelui vistiernic Gheorghe Ursachi, care a cumpărat-o de la Vasile Merescul şi de la fraţii săi, nepoţii Băzăceanului, cu 100 lei turceşti.

1719: În 8 iunie 1719, văduva slugerului Dumitru, Maria (fata Nastasiei şi a lui Mihalachi postelnic), şi fiul lor, Constantin, au dăruit jumătate de sat „Rus, care se hotărăşte cu pământurile bisericii… mai sus de Bosance şi mai jos Uideşti”, Mitropoliei Suceava, Mihai Racoviţă Vodă întărind dania, peste trei zile, în 11 iunie, dar Mitropolia avea să readucă satul în proprietatea familiei Balş, în 16 august 1724, când dă jumătate din satul Rus lui Ion Balş, fiul slugerului Dumitru, pentru partea de loc pe care acesta o stăpânea în coasta Sucevei, pe Tătăraşi.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Rusii, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „151 – toată suma caselor”, însemnând 20 slugi şi 30 scutelnici ai stolnicesei Ilinca, 30 scutelnici ai agăi Iordache Balş, 19 femei sărace, 25 ţigani, 4 popi şi 23 birnici.

1783: În 10 martie 1783, boierul Vasile Balş, cel care a făcut durul, dar cinstitul raport despre Bucovina, a declarat în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina că mama sa, Ilinca, posedă jumătate din satul Plavalar, pe care o primise Lupu Balş de la Miron Barnovschi, iar cealaltă jumătate de sat îi aparţine stolnicului Vasile Balş, ca moştenire de la Gheorghe Ursachi vistiernic.

1812: În 26 februarie 1812, Iordachi Balş, fiul lui Mihalachi, cumpără satele Plavalari, Rus şi Mănăstioara de la unchiul său, Vasile baron Balş, dar urmaşii acestuia vând le vând, Plavalari, Rus şi Mănăstoara devenind proprietatea Zamfirei Sluzanska şi al Soltanei Zgora, care, în 14 februarie 1857, îşi înscriu drepturile de proprietate.

1841: La Rus-Plavalar cu Poieni, biserica cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail” funcţiona sub patronanajul Iordachi nobil de Balş, preot administrator fiind Daniel Muntian[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[3].

1876: Biserica veche a Sfântului Dimitrie din Plavalar a fost construită în 1876 şi dotată, în 1881, cu un iconostas, adus de la biserica Sfântului Dimitrie din Suceava.

1881: În 18 septembrie 1881, stil nou, a fost sfinţită biserica din Rus-Plavalari, construită prin contribuţii benevole, paroh fiind Leon Popovici.

1886: În 1886, s-a deschis o şcoală cu 2 clase în Plavalar[4].

1896: O listă de subscripţie pentru „rădicarea unui monument de peatră şi tipărirea scrierilor profesorului Ştefan Ştefureac”, din martie 1896, întocmită de „Constantin SOROCEAN, paroch în Rus-Plăvălar”, cuprinde următoarele nume de localnici: Nicanor VERENCA, George ROŞU, Dumitru alui Iordachi NICOARĂ, Mihalachi ROŞU, George alui Ioan COCOLAŞ, Dumitru alui Nicolae ARAMĂ, Sevastiana lui Iftimie LUNGU, George alui Manole ARAMĂ, Niculai GRIGA, Ionică alui Vasile BOSÂNCEAN, Maria PETIC, George NĂSĂUDEAN, Constantin alui George BOLOHAN, Toader alui Iordachi BOLHAN, Niculai MÂNĂSTIREAN, Toader I. PÂNZARIU, George alui Constantin MUNTEAN, Ioan alui George alui Simion BOLOHAN, Ilie a lui Dumitru COLESNIUC, Nicolae alui Grigore MUNTEAN, Ioan alui Grigore MUNTEAN, Mandachi ŞERBAN, Dumitru COLESNIUC, Toader alui Cosma BOLOHAN, Nicolae alui Petrea BEJINARIU, Petrea alui Dimitrie COLESNIUC, Ioan TESLOVAN, Nicolae alui Ioan PÂNZARIU, Vasile MOLDOVAN, , Dochiţa BOLOHAN, Ioan alui Nicolae MUNTEAN, Andron DAMASCHIN, George alui Petrea alui Ion MUNTEAN şi Gavril ARAMĂ[5].

1897: Din 1897, funcţiona în Rus-Mănăstioara o şcoală cu 2 clase[6].

1899: O altă listă de subscripţie, de la începutul anului 1899, în folosul Societăţii „Şcoala Română”, menţionează numele localnicilor din „Rusplavalar”: Nicolai alui Dumitru COLESNIUC, învăţătorul Nicolai NICOARĂ, Nicolai BEJINARIU, Simion FILIMON, Nicolai MĂNĂSTIREAN, Simion GULINSCHI, Georgi alui Petru MUNTEAN, Ilie NICOARĂ, Nicolai alui Mihai PÂNZARIU, Lazăr BOLOHAN, Ilie COLESNIUC, Nicolai alui Grigori MUNTEAN, Vasile BOLOHAN, Nicolai alui Grigorie MĂNĂSTIREAN, Dumitru NICOARĂ, Saveta BEJINARIU, Constantin ŞERBAN, Georgi alui Constantin MUNTEAN, Manolachi BOLOHAN, Ion alui Grigorie MUNTEAN, Vasili CUCINSCHI (STRATU), Toader alui Iordachi BOLOHAN, Ion alui Nicolai MUNTEAN, Grigori MĂNĂSTIREANU, Georgi BEJINARU, Costan BEJINARIU, Petru FILIMON, Gavril BOLOHAN, Neculai BUJOREANU, Dumitru alui Toader BOLOHAN, Zanfira CIUTAC, Ion alui Toader BOLOHAN, Nistor MĂNĂSTIREAN, Nicolai PÂNZARIU, Vasili PÂRVAN, Toader PÂRVAN, Georgi NĂSĂUDEAN, Toader RĂSNICIUC, Vasili alui Georgi MUNTEAN, Georgi MARENIUC, Petru STANCIUC, Georgi SCRIPCARIU, Manoli MARENIUC, Dumitru şi Vasile ai lui George BOLOHAN, Paraschiva MUNTEAN, Nicolai alui Ion PÂNZARIU, Georgi alui Iordachi BOLOHAN,  Ion alui Iordachi COLESNIUC, Vasili alui Petru COLESNIUC, Constantin alui George BOLOHAN, Petru HREBAN, Nicolai alui Ioan BOLOHAN, Mihai BOLOHAN, Georgi COLESNIUC şi Mihai STRIŞCA[7].

1903: O ultimă listă, din 1903, cu donaţii pentru sprijinirea copiilor şcolari din Rus-Mănăstioara (numit aşa în text), menţionează următoarele nume de localnici: preoteasa văduvă Savastia POPOVICI, avocat Dr. Adolf FINKLER, arendaşul de moşie Salomon P. STORPER, învăţătorul superior Nicolaiu BOTEZAT, primarul George BUMBU, fabricantul de alcool Iosef GOLDSTEIN, cantorul Nicanor VERENCA, Iosef STRZELBITCHI, COLORUS, Franz PLEFCHE, Ioan BARTUŞ, Ioan CUDLA, Leon BOROŞ, Anton METELCA, Emanuil GOLEA, Niculai BUMBU, Casian LUNGU, Casian BAIDA, Ieronim CODREAN, Ioan BOSÂNCEAN, Dumitru LUNGU şi Nicuţă alui Iliucă GOLEA[8].

1904: „Biserică nouă de sânţit în Rus-plavalari, decanatul Sucevei. Parochul din Rus-plavalari, decanatul Sucevei, Cucernicia Sa, părintele paroch Leon Popovici (tatăl viitorului profesor sucevean şi publicist Eusebie Popovici), a reuşit cu bravii săi parochieni a construi şi înzestra din contribuţii benevole o biserică nouă în comuna Plavalari. Înalt P.S.S. Părintele Metropolit a promis prea graţios că va merge Însuşi Î.P.P.S. s-o sânţească în ziua de 18 Septembrie 1881, stil nou. Fie-ni iertat a-i striga D-lui paroch Popovici: Bravo, părinte! Astfel de fapte îl decorează şi-l excelează pe un preut! Iar parochienilor Sânţiei Sale, bravilor Plăvălăreni, li zicem din inimă sinceră şi curată: Dumnezeu să vă primească jertfele ce le-aţi depus pe sântul altar al credinţei părinţilor noştri“[9]. „Vechea iubire de oaspeţi a Românilor ne aşteaptă la Rus-Mănăstioara, în casa bătrânei preotese, mama oaspetelui meu din Suceava. Casa, minunat îngrijită, e înconjurată de un cerdac pe stâlpi şi, de acolo, ochii cuprind, peste apa hotarului, plaiurile şi satele Moldovei”[10].

1907: Din Comitetul naţional pentru districtul Suceava făceau parte şi Nicolai Bumbu, gospodar în Rus-Mănăstioara, şi Ilie Colesniuc, gospodar în Plavalar[11]. Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[12], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la localnicii Nastasia LACĂTUŞ (45 ani în 1909), Zamfira MUNTEAN (27 ani în 1909), Rachila PATRAŞ (17 ani în 1909), Ana a lui Gheorghe COJOCAR (40 ani în 1908), Marta a lui Constantin GORA (25 ani în 1908), Aniţa CHILĂU (28 ani în 1909) şi Nicanor VERENCA (cantor, 58 ani în 1908).

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Rusu-Plavalar, comună rurală, districtul Suceava, aşezată la hotarul cu România, pe pârâul Reuseni, şi lipită, în partea de nord-estică, cu comuna Reuseni. Suprafaţa: 8,62 kmp; popu­laţia: 882 locuitori, excusiv români, de religie gr. or. Se conpune din vatra satu­lui, cu 840 locuitori, şi din că­tunul Mânăstioara. Este unită cu comunele învecinătoare prin drumuri de câmp, care dau, în cele din ur­mă, în drumul districtual Suceava-Chilişeni. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi 2 biserici filiale, una în Rus-Plavalar, cu hramul „Sfântul Dumitru”, şi alta, în Mânăstioara. Este pomenită într-un hri­sov din anul 1478, prin care Ştefan cel Mare oferă lui Radu Gribovici această comună, cu diferite privilegii. La 1776, era în stăpânirea jupânesei Ilinca Balş. Forma, odată, împreună cu Rusu-Mânăstioara şi Rusu-Poeni, o singură comună, pro­prietatea boierului Rusu Balş (fantezie: satul Ruşciori este atestat din 24 septembrie 1468, şi nu a existat nici un boier Lupu Balş, ci Vasile, care a vândut satele Rus şi Mănăstioara nepotului său, Iordachi Balş, în 26 februarie 1812 – n. n.). , de la care îşi derivă şi numele. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, creşterea vitelor şi puţin cu cultura viţei de vie; o parte însă trece în România, vara, la secerat, şi iarna, la exploatarea pădurilor. Comuna posedă 420 hectare pământ arabil, 55 hectare fânaţuri, 33 hectare grădini, 120 hectare imaşuri, 360 hectare păduri. Se găsesc 54 cai, 335 vite cornute, 560 de oi, 317 porci 61 stupi. Rusu-Plavalar, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 7,35 kmp; popu­laţia: 27 locuitori, în majoritate români gr. or. Depindea, înainte, de comuna de azi Rusu-Plavalar. Rusu-Poeni, sat, districtul Suceava, aşezat pe malul drept al râului Suceava, aproape de Chilişeni. Suprafaţa: 3,39 kmp; popu­laţia: 217 locuitori români, de religie gr. or. Este legat, printr-un drum cîmpean, de drumul districtual Su­ceava-Chilişeni; ţine de bi­serica parohială din Mânăstioara. Forma, odinioară, împreună cu Rusu-Mânăstioara şi Rusu-Plavalar, o singură comună, în slăpânirea boierului Rusu Balş, de la care a provenit şi nu­mele acestor comune. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, creştera vitelor şi pescuitul. Posedă 453 hectare pământ arabil, 136 hectare fânaţuri, 1 hectar 50 ari grădini, 64 hectare imaşuri, 56 hectare păduri. Se găsesc 15 cai, 122 vite cornute, 24 oi, 106 porci şi 28 stupi. Rusu-Mânăstioara, comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe ma­lul drept al râului Suceava, aproape de confluenţa sa cu pârâul Reuseni. Suprafaţa: 5,50 kmp; popu­laţia: 813 locuitori români, de religie gr. or. Se compune din vatra sa­tului, cu 626 locuitori, şi din satul atenent Luncuşoara. Prin marginea sa de sud trece drumul districtual Suceava-Chilişeni, are o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, de care ţin filialele din Rusu-Plavalar şi Mânăstioara, precum şi satul Rusu-Poeni. Forma, odinioară, o singură comună, împreunăcu Rusu-Pla­valar şi Rusu-Poeni, în stăpânirea familiei Balş. Îşi derivă numele de la pri­mul ei posesor, Rusu-Balş. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu creşterea vitelor şi puţin cu cultura viţei de vie. Comuna posedă 410 hectare pământ arbil, 34 hectare fânaţuri, 6 hectare 50 ari grădini cu vii, 166 hectare imaşuri, 29 hectare păduri. Se găsesc 32 cai, 347 vite cornute, 85 oi, 261 porci şi 21 stupi. Rusu-Mânăstioara, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 1,98 kmp; popu­laţia: 50 locuitori, dintre care sunt 38 izraeliţi şi 7 români. Depindea, odată, de cormuna de azi Rusu-Mănăstioara”[13].

1914-1918: „Infanteristul Constantin Pârvan, Rus-Plavalar, Reg. 22, rănit”[14].

1916: „În vara anului 1916, armata română, răzbind prin trecătorile Carpaţilor, înaintă fulgerător spre inima Ardealului, visul de atâtea veacuri al energiei româneşti. În luptele din jurul Braşovului, ostaşii români au întâlnit un regiment bucovinean, în cari doi soldaţi au refuzat să tragă împotriva fraţilor lor de sânge. Condamnaţi la moarte, ei au fost constrânşi să-şi sape singuri mormintele, la o margine a cimitirului din Satulung, au fost executaţi, fiecare pe marginea mormântului său, şi acoperiţi cu ţărna primitoare a pământului ardelenesc. / Preotul din Satulung, în care s-a întâmplat groaznica executare, părintele Zenovie Popovici, aducându-şi aminte de eroica moarte a celor doi Români bucovineni, a hotărât să desgroape, după zece ani, chinuitele lor oase şi să le dea, împreună cu osemintele altor opt ostaşi români, la loc de cinste, în faţa bisericii din mijlocul cimitirului în care martirii bucovineni au fost executaţi. / Acest pios act de recunoştinţă faţă de amintirea lui Zamfir Nicoară din Rus-Plavalar şi a lui Dumitru Cătană, a cărui comună de obârşie nu se ştie încă, s-a petrecut în ziua de 7 octombrie 1928, cu onoruri militare pe care le-au dat Vânătorii de munte din Bucovina, sub comanda colonelului Savu… / Pe Troiţa ridicată la căpătâiul martirilor bucovineni, înfrăţiţi în pământul Săcelelor cu opt viteji răpuşi şi ei de moarte, în avântul lor ostăşesc, s-au săpat următoarele cuvinte: / În amintirea vitejilor ostaşi căzuţi pe aceste locuri pentru întregirea neamului românesc şi pentru preamărirea jertfei eroilor martiri, învăţătorii români bucovineni Dumitru şi Ioan (în timpul săpării inscripţiei, încă nu li se cunoşteau numele), foşti în armata austro-ungară, executaţi, în Octombrie 1916, şi aruncaţi în gropile săpate de ei, neprimind să lupte împotriva fraţilor români“. Textul acesta a fost scris de Dimitrie Marmeliuc, el însuşi rănit la Oituz, dar ca luptător al Armatei Române, şi a fost publicat în Calendarul „Glasul Bucovinei“ pe anul 1928. Zamfir Nicoară fusese coleg de clasă, la gimnaziu greco-ortodox din Suceava, cu un alt viitor erou bucovinean, Silvestru Micuţariu, şi el luptător, ca şi Ion Grămadă, ca şi Alexandru Bocăneţu, ca şi vărul său, Ambrozie Micuţariu, în Armata Română. Ţărâna celor doi martiri, Dumitru Catană şi Zamfir Nicoară, a fost adusă la Suceava şi reînhumată, sub o stâncă, şi ea adusă anume, de lângă Biserica din Muzeul satului bucovinean, adusă de la Vama.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[15]: Covăceanu I. Ioan, seria 1938, media 7,50, numit în comuna Plavalar, postul IV, jud. Suceava”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[16], următorii învăţători şi învăţătoare: Rotaru Alexandrina, comuna Plavalar, jud. Suceava, media 8,08”.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[17], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Biberiac Oresta, la Plavalari, p. 5”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[18], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Seiciuc Olga, de la Rus-Mănăstioara, la Botuşana, post IX, soţ învăţător”.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 342

[2] Schematismus der griechisch-orientalischen Bukowinaer Diocese, Cernăuţi 1841, p. 231

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 158

[5] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 27/1896, p. 4

[6] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 158

[7] DEŞTEPTAREA, Nr. 1/1899, p. 8

[8] DEŞTEPTAREA, Nr. 18/1903, p. 3

[9] Aurora Română, nr. 2/1881, p. 30

[10] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 35

[11] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, joi 21 martie stil nou 1907, p. 4

[12] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[13] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 185, 186

[14] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[15] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[16] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[17] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553

[18] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Pătrăuţi pe Suceava

Biserica lui Ştefan cel Mare din Pătrăuţi

PĂTRĂUŢI PE SUCEAVA. Sat vechi românesc, atestat documentar în 10 aprilie 1430, când Alexandru cel Bun întărea lui Vlad Aldiş (Aduş) „satul anume Pătrăuţi pe Suceavă, ocolul de sus, acolo unde este casa lui”, Pătrăuţi pe Suceavă este reamintit, în 12 decembrie 1627, când Miron Barnovschi Vodă întărea jumătate de sat lui Lupul Cup şi jupânesei lui, fata Enculesii.

1709: Biserica din Pătrăuţi, ctitorită de Ştefan cel Mare, în 1487, ruinată în veacurile care au urmat, dar reparată, între anii 1709-1724, de episcopul Calistru al Rădăuţilor, şi transformată în biserică a unei mănăstiri de maici, avea, în 1843, 1.468 enoriaşi, păstoriţi de parohul Georgie MEDVIG şi de preotul cooperator Vasilie TURTURIAN. În 1876, biserica avea 1.175 enoriaşi, păstoriţi de parohul Ioan ABADGER. În 1907, paroh era cărturarul bucovinean Constantin MORARIU, născut în 1854, preot din 1878, paroh din 1897, iar cantor, din 1905, George ŞINDELARIU, născut în 1878.

1711: În 12 mai 1711, episcopul Calistru al Rădăuţilor „a acoperit, împreună cu banul Dimitrie Macri”, staroste de Cernăuţi, pustia mănăstire din Pătrăuţi, care de mult timp sta descoperită, a înpopulat-o din nou cu călugăriţe şi i-a înapoiat satele ei, Pătrăuţi şi Mihoveni”[1].

1747: Cealaltă jumătate de sat aparţinea mănăstirii Pătrăuţi, iar în 27 iunie 1747, „călugăriţa Natalia de la Pătrăuţi, cu întreg soborul” se jeluia lui Grigore Ghica Vodă, „zicând precum că moşia lor, Pătrăuţi, care se hotărăşte cu (moşia) Dragomirna şi cu o moşie a mănăstirii Sf. Ilie, şi, mai sus, cu Costina, se împresoară”, iar Vodă trimite hotarnici.

1765: În 15 iunie 1765, stareţa Sofia se jeluia la Divan, împotriva lui Radu căpitan, care ar fi împresurat moşia mănăstirii dinspre Dărmăneşti.

1772: În 16 iunie 1772, călugăriţele se jeluiau împotriva ispravnicilor, care le-ar fi interzis să-şi ia scultelnici din satele mănăstireşti, „zicându-să să şi-i ia din oameni străini, bejenari”, iar Divanul Domnesc, evlavios şi nespus de cucernic, întărea mănăstirii 30 de scutelnici din Pătrăuţi, 10 pentru mănăstire, 5 pentru Iustina, fata Păşcăniţii, 5 pentru Elisaveta, fata Miclescului, 3 pentru Sofronie Cherchejoai, 3 pentru două fete ale lui Durac şi 2 pentru popa Afanasie din Pătrăuţi.

1774: În 1774, satul Pătrăuţi avea 51 familii de iobagi, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Mijlociu, 5 popi şi 48 ţărani iobagi. Robii mănăstireşti, ţiganii, desigur că încă nu se luau la numărătoare, deşi vor spori numărul populaţiei de mai târziu.

1775: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Pătrăuţi, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „56 – toată suma caselor”, însemnând 16 scutelnici ai văduvelor Negeloae, Micliasca şi Cercăzoae, 6 popi, 3 femei sărace, 1 ţigan şi 30 birnici.

1781: În 22 decembrie 1781, vechilul mănăstirii de maici din Pătrăuţi, Grigorie preot, declara Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina că mănăstirea a fost zidită de Ştefan cel Mare, apoi a fost părăsită, de creşteau copaci pe ziduri, până ce, în urmă cu vreo 80 de ani, episcopul Calistru al Rădăuţilor a refăcut-o.

1782: Călătorind spre Suceava, prin Româneşti şi Pătrăuţi, înspre „Luitak” (N.N.: Realizatorii volumului presupun, cu oarece îndoieli, că ar fi unul dintre cele două sate Călineşti, al lui Ienache sau al lui Cuparenco, dar mult mai probabil că este vorba despre satul Iţcani), Hacquet întâlneşte aici „primii colonişti ai provinciei, care au emigrat din Banat. Aceştia nu erau decât nişte cerşetori, în număr de douăzeci şi două de familii, care s-au aşezat pe terenurile şi în casele părăsite de moldoveni (la anexare). Cum nu era destul loc pentru ei, aici, au fost mutaţi ceilalţi la Suceava (unde a mai fost aşezată o colonie germană), la Molodia, la Dragomirna şi „Rosez” (N.N.: Localitate dispărută, opinează realizatorii volumului, deşi s-ar părea că e vorba despre satul Roşa, de lângă Cernăuţi). Aceşti oameni au primit ajutoarele necesare, dar nici pe departe ce au primit germanii, iar mai apoi, treptat, au trebuit să achite totul”[3].

1784: În 1784, satul Pătrăuţi avea 97 familii de ţărani.

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, scria că „mănăstiri de călugări sunt la Humor, Putna, Suceviţa şi Dragomirna, iar în Pătrăuţi este o mănăstire de călugăriţe de rit ortodox”[4].

1861: Din 1861, funcţiona în Pătrăuţi o şcoală cu 5 clase[5].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[6].

1886: În 15 noiembrie 1886, doi pătrăuţeni care lucrau la rafinăria de petrol din Gara Iţcani, Mandachi Pascariu şi Petrea Ichimciuc au fost victimele unui accident de muncă, fiind otrăviţi de gazele unui vagon cisternă, pe care îl curăţau[7].

1890: În 1890, comuna Pătrăuţi, cu biserica voievodală readusă la rostul ei şi slujită de preoţii Teodor Danilevici şi Teodor Petruc, ajutaţi de cantorul bisericesc Georgie Velehorschi, avea 1.667 locuitori. Comuna avea doi învăţători, pe Giorgie Nicoară şi pe Ilarie Vitenco, iar obştea aceea apreciabilă era condusă de primarul Teodor Turturean.

1891: Volumul 17, nota 160, pagina 178 (Conservarea monumentelor din Bucovina). „Profesorul conservator Romstorfer a înaintat deja Comisiei Centrale un raport foarte important, privind necesitatea conservării multor monumente importante din Bucovina. În același timp, el a atras atenția asupra bisericilor mănăstirești din Putna, Suceviţa, Dragomirna, asupra bisericilor mai vechi ale parohiilor și ale filialelor din Horecea, Toporăuţi, Siret (2), Mănăstirişte, Suceava (4) Ilişeşti, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Rădăuţi, Suceviţa, Solca, Comareşti, Arbore, Volovăţ, Milişăuţii de Sus, Satulmare, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vatra Moldoviţa etc., în afară de numeroasele biserici din lemn. La biserica din Mănăstirea Humor, mortarul piedestalului, care are o înălțime de aproximativ un metru, a căzut parțial, cu excepția peretelui inferior, care poartă încă picturi splendide. Pe cei aproximativ 30 cm lățime, pietre de profil pietonal sunt desfăcute sau chiar aruncate, îmbinările fiind mai ales fără mortar. Trotuarul din jurul bisericii s-a scufundat atât de adânc, încât nu numai că nu mai servește scopului, dar a devenit de-a dreptul dăunător construcției. Când s-au desființat mănăstirile, această biserică a devenit biserică parohială, iar iconostasul de acolo este de remarcat“[8].

1901: În 24 februarie 1901, inconfundabilul cărturar bucovinean Constantin Morariu, paroh la Pătrăuţi, a înfiinţat banca raiffeisiană din comună, cu 87 membri, sub preşedinţia lui George Nicoară, cu Ioan de Barbir vicepreşedinte, cu George Bucevschi membru al direcţiunii, viitorul primar Ion Corniciuc, cu care cărturarul bucovinean avea să se afle într-o permanentă dispută, fiind vistiernic.

1907: Din comitetul districtual al Sucevei făceau parte urmaşul celebrului făcător ardelean de clopote, Vasile Fogoraş, împreună cu primarul Ioan Corniciuc şi cu Ion Solonar, toţi „gospodari din Pătrăuţ”[9].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[10], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la pătrăuţencele Paraschiva TURTUREAN (învăţătoare, 27 ani în 1908) şi Catinca a lui Sava URÎTU (70 ani în 1908).

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Pătrăuţul pe Suceava, comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe pârâul Pătrăuceanca,afluent, pe stânga, al râului Suceava. Suprafaţa: 22,56 kmp; popu­laţia: 2.667 locuitori români, de religie gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra sa­tului, şi târla Prisaca. Printr-o şosea comunală este legată de drumul districtual Suceava-Siret, care trece prin apropiere. Are o şcoală populară, cu 2 clase (deci, 60 şcolar – n. n.); o biserică parohială, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, şi un cabinet de lectură. Pe teritoriul acestei comune a zidit Ştefan cel Mare o bi­serică, la 1487. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor; în timpul iernii, o bună parte îşi agoniseşte pâinea zilnică în pădurile fondului rcligionar, prin tăiatul lemnelor. Comuna posedă 990 hectare pământ arabil, 227 hectare fânaţuri, 26 hectare grădini, 752 hectare imaşuri, 1.413 hectare păduri. Se găsesc 135 cai, 881 vite cornute, 1.074 oi, 700 porci, 178 stupi. Pătrăuţi, mănăstire, astăzi bise­rică parohială în comuna rurală Pătrăuţi pe Suceava. A fost zidită de Ştefan cel Mare, la 1487. Războaiele ce au clocotit însă pe petecul de pământ unde se află acest sfânt lăcaş erau pricină că mănăstirea a rămas multă vre­me părăsită (nici vorbă, responsabilitatea fiind a Mitropoliei Sucevei, care o lăsase să se ruineze şi să fie copleştă de copaci şi buruieni – n. n.). Abia între anii 1709 şi 1724 ea a fost restau­rată, de către episcopul Rădăuţului, Calistru, aşezându-se în ea maici (fete de boieri, pentru care au fost aduşi mulţi robi ţifani – n. n.), ce au şi stăpânit mănăs­tirea cu multă râvnă până la secularizarea ei de către au­strieci! La 1776, se aflau la Pătrăuţi încă 37 de maici. Mănăstirea poseda, pe lângă satul Pătrăuţului, încă moşia Mihoveni. Pătrăuţi, moşie, cu adminis­traţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 42,07 kmp; populaţia: 109 locuitori, dintre care majoritatea o formează românii şi germanii, restul ru­teni, izraeliţi şi alţii; religia gr. or. pentru majoritate, apoi rom. cat., mozaică şi evanghelică. Se compune din moşiile: 1). Pătrăuţul propriu-zis, cu târlele Cruciana şi Racoveţ, având împreună 22 locuitori; 2). Mihoveni; 3). Mitocul; 4). Lipo­veni şi 5). Buninţi”[11].

1909: „Avem o societate de cetire şi în Pătrăuţ pe Suceavă şi mărturisesc sincer că, într-o duminică, am rămas uimit, când am văzut localul ei plin de membri şi pe fiecare cu câte una, două sau şi mai multe cărţi în mână, iar bibliotecarul mi-a arătat dulapul de cărţi aproape gol şi un caiet, cu însemnarea numelui împrumutătorilor, umplut gata şi altul nou în loc. Fac acum o mică digresiune. Parohienii mei, având concentrate în casa lor naţională „Viitorul”, biblioteca şi banca sătească, societatea „Arcaşul”, prăvălia, o sală spaţioasă pentru petreceri şi o concesiune pentru vânzarea de băuturi, au început a fi harnici cetitori. Dar, ah!, eu nu ştiu de mai este altă comună în Bucovina, unde să se facă, de sfânta taină a căsătoriei, atâta batjocură, câtă se face în Pătrăuţ pe Suceavă. Şi mai sunt între voi, pătrăuţenilor, şi de aceia ce socot că văd aşa de bine, cum nu mai vede nimeni altul, şi tocmai din pricina acestei sumeţii nu se sfiiesc a zgâria pe furiş trupul încă tot răstignit al bietului nostru bine obştesc, dorind să se înfrupte măcar cu o picătură de sânge din el. Şi foarte mult ar trebui să scriu, dacă aş vrea să înşir toate păcatele câte se fac încă în Pătrăuţ, în privinţa datoriei creştineşti către aproapele. Concesiunea de băuturi l-a silit pe comitetul societăţii „Viitorul” să înfinţeze, în timpul din urmă, o societate nouă, în care cei ce vor să intre au să primească numai următorul bilet tipărit: „Bilet de intrare la societatea treziei pe viaţă „Mântuirea”. Juruiesc înaintea lui Dumnezeu şi a tuturor martorilor de faţă că, măcar de aş bea orice băutură, voi fi treaz toată viaţa, atât în casa mea, ca să dau pildă bună soţiei mele şi copiilor mei, cât şi la cumătrii, nunţi, hramuri şi la orice fel de petreceri şi prilejuri, fie din satul meu sau ori şi de unde ar fi. La hramul din Pătrăuţ pe Suceavă nu voi da nici unui hramar băuturi până la ameţire şi, venind vreunul la casa mea numai cât de puţin ameţit, nu-i voi mai da nici un strop de băutură. Aşa să-mi ajute Dumnezeu, să-mi mântuiască traiul de aici şi sufletul, şi să deie sănătate şi tot binele soţiei mele şi copiilor mei. Amin” (Iscălitura mea). Dintre multele cauze ale înfinţării acestei societăţi, dau aici numai una: parohianul meu Teodor Bucevschi mi-a spus că un fecior beat umbla să-l ucidă la cabinet (casa naţională). Mai departe, el mi-a grăit cam aşa: „Eu nu mai pot suferi cele ce se întâmplă la cabinet. De aceea, nici nu mă mai duc acolo, ci, duminica şi sărbătoarea, merg la şvabii din Iţcani (cei cu „Biblia”), unde şi ei se adună la cabinetul lor şi îţi e mai mare dragul să-i asculţi, cât de frumos grăiesc şi se pun la cale despre lucrul câmpului cu maşinele de cosit şi de semănat şi despre toate nevoile. Acolo aferim că-ţi place să stai la sfat şi eu am învăţat multe de la dânşii şi am mare folos!”. Cazul fugii analfabetului Teodor Bucevschi, de la întunerecul cabinetului din Pătrăuţ pe Suceavă, la lumina cabinetului nemţilor din Iţcanii Noi ne arată foarte clar seceta, foametea şi urgia de care am amintit şi numaidecât trebuie să fie, pentru noi, românii, un memento / Constantin Morariu”[12].

1915: Urmând exemplul Vienei, care iniţiase „Ţintuirea ostaşului ferecat”, şi al Berlinului, unde „s-a construit din lemn o statuie uriaşă a generalului Hindenburg, pe a cărui suprafaţă se pot bate 20 milioane de ţinte”, colectându-se, astfel, 20 milioane de mărci, Suceava, „din iniţiativa unui comitet aranjor al serbării, compus din neobositul prefect Dr. Korn, Preşedintele Tribunalului Dr. Handl, girantul oraşului, consilierul guvernial V. Gribovschi, şi profesorul gimnazial Dr. Orest de Tarangul” a pus să se facă „un product, lucrat cu multă artă, din lemn de tei, de cunoscutul maestru Vasile Buliga din Câmpulung”, după care a trecut la organizarea de colecte publice… La Pătrăuţi, în 27 octombrie, reprezentant al prefecturii a fost inspectorul Tarasievici. Era o vreme rea, dar, datorită preotului Constantin Morariu, administratorului silvic Bârtoi, primarului şi secretarului Rodinciuc şi preoţilor Eugen Bodnarescul din Hatna şi Totoiescu din Mitoc, s-au strâns 1.065 coroane, iar „copii din şcoală, sub conducerea doamnelor învăţătoare şi a superiorului Brăescu, au apărut, la ţintuire, fiecare cu coroana sa. Astfel se documentează creşterea patriotică ce o primesc copilaşii noştri. Au ţinut cuvântări, iar primarul Morariu, din Mitoc, a cerut venirea buciumului şi în comuna lui, duminică, 7 noiembrie 1915[13].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă înregistrează şi dania genistului din Arbeiter Abtig I/41 „Gheorghian Vasile, din Pătrăuţi, cu 1 coroană”[14].

1914-1918: Sacrificiul de sânge pentru Bucovina a fost făcut de „Infanteristul Atanasie Doroftei, Pătrăuţii Sucevei, Regimentul 22, rănit”[15]; „Glotaşul Ioan Greciuc, Pătrăuţii Sucevei, Regimentul 22, prizonier”[16]; „Sergentul major George Croitor, Pătrăuţii Sucevei, Bat. jandarmi 5, rănit; Infanteristul George Haraga, Pătrăuţii Sucevei, Regimentul 22, rănit”[17]; „Maxim Rotar, fiul lui Petru, născut la 12 octombrie (?), în Pătrăuţi, în timpul din urmă domiciliat aici, a fost înrolat, la începutul războiului, la oaste şi a căzut prizonier la ruşi. El ajunse în lagărul de prizonieri în Trotzkoje, guvernământul Samara, aici s-a îmbolnăvit de tifos şi, după comunicările unor persoane necunoscute, ar fi murit, în anul 1915. Fiind, deci, probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Ana Rotar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[18]; „Toader a lui Gheorghe Nastasi, din Pătrăuţi pe Suceava, care a participat la război şi să fi căzut în anul 1914, pe frontul rusesc, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Măriuca a lui Toader Nastasi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[19]; „Simion a lui Toader Sauciuc, din Pătrăuţi pe Suceava, a participat la război şi ar fi căzut, într-o luptă în Carpaţi, în anul 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Iftemia a lui Simion Sauciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[20]; „Ştefan a lui Ioan Luţac, din Pătrăuţi (pe Suceava – n. n.), a participat la război şi ar fi murit într-un spital din Freiberg, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Ana a lui Ştefan Luţac, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[21]; „Vasile a lui Simion Bucevschi, din Pătrăuţi pe Suceavă, a participat la război şi e dispărut din anul 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Veronica a lui Vasile Bucevschi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[22].

1919: În cadrul schimbărilor din conducerile Cooperativelor Raiffeisen, la Pătrăuţi pe Suceava, sunt şterşi Constantin Morariu, Ioan de Barbier, Ioan Solonariu, George Bucevschi şi George Nicolai Turturean, fiind introduşi directorul Arsenie Fartaieş, vicedirectorul Ioan Dohotariu şi membrii în direcţiune Ioan Corniciuc, George Romaş şi George Ioan Gavril Iureţchi[23].

1920: „Deciziune de expropriere No. 1582/20. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Su­ceava, cu care s-a decis renunţarea la expropriere a corpurilor rusticale fasc. No. 361, 1421,1630 şi 2038 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Pătrăuţi (Suceava), proprietatea dnei Sidonie Reszuska şi Bronislau Reszuski şi Helene Reszuska, măritată Hasenöhrl, a devenit definitivă”[24].

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[25]: Ignătescu Vasile, soldat, ctg. 1941, cu ultimul dorniciliu în comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, mort la 27 iunie 1941; Cervinschi Gheorghe, soldat, ctg. 1931, cu ultimul domiciliu în comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, mort la 1 iulie 1941; Greciuc Ilie, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, mort la 28 iulie 1941”.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[26], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Mănescu Isidor, la Pătrăuţi, p. 11; Slimac Minodora, la Pătrăuţi, p. 11”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[27], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Mănescu Teofila, de la Pătrăuţi pe Suceava, la Volovăţ, post XIV, cea mai mare în grad; Slimac Minodora, de la Pătrăuţi, la Soloneţul de Jos”[28]; „Cocârlă Aurora, de la Iazlovăţ, la Pătrăuţi, post VII, soţ învăţător; Holca Aurelia, de la Fenău-Bihor, la Pătrăuţi, post XII, interese materiale; Pircu Rozalia, de la Drăgoeşti, la Pătrăuţi, post I, singura solicitantă”[29].

La Pătrăuţi pe Suceavă s-au născut publicistul George TURTUREANU (23 mai 1906) şi poetul iconar George IONAŞCU (12 februarie 1909).

[1] DIMITRIE DAN, Cronica Episcopiei de Rădăuţi, p. 100

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 342

[3] Călători, X, II, p. 827

[4] Călători, XIX, I, pp. 779-783

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 48, 1876 p. 41, 1907 p. 157

[6] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[7] REVISTA POLITICĂ, Anul I, Nr. 13, decembrie 1886, p. 4

[8] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[9] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, joi 21 martie stil nou 1907, p. 4

[10] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 159, 160

[12] Foaia Diecezană, Nr. 38, Anul XXIV, 20 septembrie stil vechi 1909, p. 2

[13] Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 4

[14] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[15] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[16] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[17] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 76, Cernăuţi în 22 Octomvrie nou 1919, pp. 5-10

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 232-240

[21] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[22] Monitorul Bucovinei, Fascicula 2, Cernăuţi 25 ianuarie nou 1921, pp. 18-21

[23] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 3 Octombrie nou, Fascicula 69, p. 4

[24] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi, 21 iulie nou 1921, pp. 69, 70

[25] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[26] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553

[27] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[28] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911

[29] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Pătrăuţi pe Siret

PĂTRĂUŢI PE SIRET. Aflat pe malul drept al Sireţelului, între Igeşti şi Cupca, satul Pătrăuţi pe Siret, cu cele două componente ale sale, Pătrăuţii de Sus şi Pătrăuţii de Jos, constituie obârşia celebrei familii boiereşti a Turculeţilor, care, în 1610, stăpâneau cele două vetre de sat.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Pătrăuţi, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „58 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, 6 femei sărace şi 50 birnici.

1774: În 1774, Pătrăuţii de Sus era locuit de 67 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Berhometelor, avea 2 popi şi 68 ţărani iobagi, numărul familiilor ajungând la 124, în 1784.

1843: În 1843, biserica Sfintei Parascheva din Pătrăuţii de Sus, cu 1.070 enoriaşi, se afla sub patronatul grafinei Maria von STARZYNSKA, preot administrator fiind Teodor CUŞNIR, iar biserica Adormirii Maicii Domnului din Pătrăuţii de Jos, cu 1.475 enoriaşi, aflată sub acelaşi patronat bisericesc, era slujită de preotul administrator Nicolai KIRSTIUK. În 1876, cele două biserici se aflau sub patronat împărătesc (cea din Pătrăuţii de Jos fusese reconstruită în 1802, urmând a fi restaurată în 1883, iar cea din Pătrăuţii de Sus, reparată în 1843, va fi reconstruită în 1906); biserica din Pătrăuţii de Sus, cu 1.367 enoriaşi, îl avea paroh pe Dimitrie DAN, iar cea din Pătrăuţii de Jos, cu 2.184 enoriaşi, îl avea paroh pe Vasilie CIUPERCOVICI. În 1907, la Pătrăuţii de Sus paroh era Maximilian MITRIC, născut în 1865, preot din 1893, paroh din 1904, cantor fiind, din 1899, Istratie GHERMAN, născut în 1873, iar la Pătrăuţii de Jos paroh era Grigorie GRIGOROVICI, născut în 1846, preot din 1876, paroh din 1880, cantor fiind, din 1900, Vasile PALIEVICI, născut în 1854.

1861: Din 1861, funcţiona la Pătrăuţii de Sus o şcoală cu 2 clase, iar din 1888, o şcoală cu 4 clase, la Pătrăuţii de Jos, unde se va deschide, în 1900, şi o şcoală cu o clasă[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[3].

1882: Volumul 8, Raport anual pentru 1881. Pagina XI. (Tumuli, morminte megalitice, descoperire de aur). „Conservatorul Gutter a raportat recentele sale cercetări arheologice în Bucovina, în special în vechiul castel din Suceava. S-a remarcat raportul aceluiași conservator despre tumulii din Pătrăuţi (Petrouts), Siret (Sereth), Corceşti (Korczeschti) și Ropcea (Ropcze), precum și un alt raport, despre așa-numitele morminte megalitice, găsite la Jankulberg (Dealul lui Iancu) și despre un depozit de aur, găsit la Hatna“[4].

1890: În 1890, Pătrăuţii de Sus, sat al comunei Pătrăuţi pe Siret, avea 1.012 locuitori. Învăţător era Ilie Piţul, Ioan Zavadovschi era paroh, iar Istratie Gherman – cantor bisericesc. Pătrăuţii de Jos, care adăpostea palatul comunal, avea 2.112 locuitor, primar fiind Vasile Pojoga. Ştefan Gribovschi era învăţător, paroh era Ioan Grigorovici, iar cantor bisericesc – Vasile Palievici.

1898: „În anul 1898, către societatea pe acțiuni pentru exploatarea lemnului și tăierea cu fierăstraie abur (fostă Th. & Ch. Götz) din Vatra Dornei a achiziționat și producția de material de tăiat cu fierăstraiele cu abur din Lucavăţ și Pătrăuţii de Jos; necesarul de lemn brut al acestor două gatere este de aproximativ 60.000 de metri cubi pe an. Căile ferate locale, care erau atașate la linia principală, furnizează materiile prime din zonele înalte ale Bucovinei”[5].

1903: Banca populară raiffeisiană din Pătrăuţi pe Sirete a fost înfiinţată în primăvara anului 1903, sub preşedinţia lui Ioan Zavadovschi, director fiind Ioan Grigorovici, iar vistiernic – Dimitrie Olinic.

1907: „Duminică, în 3 martie, se va sfinţi biserica nou clădită din comuna Pătrăuţ pe Sirete. Actul sfinţirii îl va săvîrşi, ca delegat al Î. P. S. Sale Mitropolitul Vladimir, Î. P. C. Sa dl protopresviter staurofor Calistrat Coca”[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Pătrăuţul pe Siret, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe am­bele părţi ale Siretului Mic, la confluenţa sa cu Sireţelul. Suprafaţa: 36,46 kmp; popu­laţia: 3.324 locuitori români, de religie gr. or. Se compune din Pătrăuţul de Sus, pe stânga Siretului Mic şi din Pătrăuţul de Jos, pe dreapta Siretului Mic. Este aşezată lângă drumul districtual Ciudei-Petriceanca, care se bifurcă aci, o ramură apucând spre Frătăuţ; staţie de drum de fier a liniei Ciudei-Carapciu; are 2 şcoli populare, cu cu câte o clasă; 2 biserici pa­rohiale, una cu hramul „Sfânta Paraschiva”, în Pătrăuţul de Sus, cealaltă, cu hramul „Ador­mirea Maicii Domnului”, în Pătrăuţul de Jos; o casă de economii. La 1776, era proprietatea leahului Bahminschi. Se mai numeşte şi Pătrăuţul Turcului. Spune o legendă că primul fondator al acestui sat s-ar fi numit Petre Turculeţ, de la care s-a dat numire şi satului. În Pătrăuţul de Sus se află o fabrică mare de scânduri, cu 2 gatere. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.943 hectare pământ arabil, 875 hectare fânaţuri, 36 hectare grădini, 1.120 hectare imaşuri, 2.661 hectare păduri. Se găsesc 262 cai, 1.858 vite cornute, 347 oi, 841 porci şi 126 stupi. Pătrăuţi, moşie, cu administraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 31,22 kmp; po­pulaţia: 109 locuitori izraeliţi, poloni şi germani; religia mo­zaic, romano-catolică, greco-orientală şi greco-catolică. Se compune din: Pătrăuţul I., cu 80 locuitori, şi Pătrăuţul II., cu 29 locuitori. La 1766, era proprietatea leahului Bahminschi”[7].

1910: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[8], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la pătrăuţeanca Aniţa BOGDANIUC (fără vârstă menţionată, în 1910).

1912: „După „Şematismul diecezei arhiepiscopale ort. or. din Bucovina pe anul 1911” (şematismul pe anul 1912 încă n-a apărut)”, patronatul este asigurat de „Centrala Însoţirilor Economice Române din Bucovina în 3 parohii (Pătrăuţii de Jos pe Siret, Romaneşti şi Danila) şi „Seljanska Kassa” (Centrala Însoţirilor Economice Rutene din Bucovina), patron în 2 parohii (Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni)”. „Centrala Însoţirilor Economice Române din Bucovina a cumpărat, înainte cu câţiva ani, moşiile Milişăuţi şi Pătrăuţii de Jos pe Siret (cu ele era împreunat şi patronatul din parohiile Pătrăuţii de Jos pe Siret, Româneşti şi Danila), cu menirea ca ele să fie parcelate şi vândute, în loturi mai mici, ţăranilor români din aceste comune. Cu cât a cumpărat Centrala aceste moşii şi dacă le-a obţinut ieftin sau prea scump, aceasta ne-o spun îndeajuns gazetele noastre din Cernăuţi, „Foaia Poporului şi „Viaţa Nouă”, care nici azi n-au picat de acord, şi cu greu vor şi pica, întru stabilirea adevărului. Dar şi „Seljanska Kassa” (Centrala Însoţirilor Economice Rutene din Bucovina) a cumpărat tot 2 moşii, în Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, şi iarăşi cu menirea ca să fie parcelate şi vândute, dar nu ţăranilor ruteni, ne-existenţi în părţile acelea, ci ţăranilor români rutenizaţi din cele 2 comune „mixte” (nu mixte, ci inundate!) din valea Sireţelului! Dar pe când Centrala română a cumpărat moşii, ca să ferească sate româneşti de o invaziune galiţiană (!), „Seljanska Kassa” a cumpărat moşiile amintite, cu scopul ca să facă prozeliţi în rândurile noastre şi să propage lăţirea galiţianismului veşnic flămând cât mai departe, înspre miazăzi. Dar aceasta nu se ţine întocmai de patronatul bisericesc din Pătrăuţii de Sus pe Siret şi Davideni, care, prin cumpărătură, a trecut la „Seljanka Kassa”… Un lucru însă e constatat: moşiile româneşti se înstrăinează tot mai mult, iar numărul patronilor străini creşte pe zi ce trece ! Aşa e la noi! / Cernăuţi, 1 martie 1912 / Ilie Dugan”[9].

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost depus de „Rezervistul Dimitrie Bilei, Pătrăuţi pe Siret, Regimentul 22, rănit”[10]; „Infanteristul Constantin Medwighi, Pătrăuţi, Regimentul 22, rănit; Corporalul Alexa Oseţchi, Pătrăuţi pe Siret, Regimentul 22, rănit”[11]; „Sergentul Ion Tochiţa, Pătrăuţi pe Siret, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Ignatie Vorovan, Pătrăuţi pe Siret, Regimentul 22, rănit; Glotaşul Vasile Burla, Pătrăuţi pe Siret, prizonier; Glotaşul Ilie Buta, Pătrăuţi pe Siret, mort”[12];  „Maxim Rotar, fiul lui Petru, născut la 12 octombrie (?) în Pătrăuţi (pe Siret, cazul fiind judecat de Tribunalul Cernăuţi, şi nu de cel din Suceava – n. n.), în timpul din urmă domiciliat aici, a fost înrolat, la începutul războiului, la oaste şi a căzut prizonier la ruşi. El ajunse în lagărul de prizonieri din Trotzkoje (Samara), aici s-a îmbolnăvit de tifos şi, după comunicările unor persoane necunoscute, ar fi murit în anul 1915. Presupunându-se probabilitatea decesului, se dispune, la cererea soţiei sale, Ana Rotar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[13]; „Grigore Pădure, născut în 19 noiembrie 1875, ţăran din Pătrăuţi pe Siret, s-a înrolat, cu ocazia mobilizării generale, la oaste şi, în anul 1916, a căzut el în prinsoare la ruşi. Întorcându-se, în anul 1917, din prinsoare, a venit el în spitalul Pardubirtz, apoi la Regimentu 22, la Fridek-Mistek. Acolo să fi murit el, la 27 decembrie 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Axeniei Pădure, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[14]; „Dumitru Cuciurean, născut la 30 octombrie 1874, în Pătrăuţii de Sus, ar fi murit, la finea toamnei anului 1916, în Cârlibaba, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Anei a lui Dumitru Cuciurean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Storojineţ făcea parte, ca locţiitor, şi Ilie Vasca,  agricultor, Pătrăuţii pe Siret”[16].

1919: Prin deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, erau numiţi în „Comisiunea de apel pentru evaluarea taxei de cărşmărit” pe anul în curs cei mai renumiţi crâşmari din Bucovina, unul dintre aceştia fiind… primarul Pătrăuţilor pe Siret, Ilie Ştefuriac[17].

1941: În 1 aprilie 1941,  printre victimele masacrului de la Fântâna Albă, secerate de automatele grănicerilor sovietici, s-au numărat şi Constantin Cuciureanu, Arcadie Ursulean şi Gheorghe Moţoc, din Pătrăuţii de Sus, şi Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ştefan Pavel a lui Petru şi Rafila Pojoga, din Pătrăuţii de Jos. Alte victime ale bolşevismului au fost Ion D. Nica, Vasile I. Nica i Gherasim I. Nicolaevici, deportaţi în 13 iunie 1941, morţi în lagărele sovietice.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[18], următorii învăţători şi învăţătoare: Iliuc Ecaterina, comuna Pătrăuţii de Sus, Centru, jud. Storojineţ, media 7,12; Popescu Constantin, comuna Pătrăuţi, Cracaua, jud. Storojineţ, media 7,62”.

La Pătrăuţii de Sus s-au născut istoricul şi publicistul bucovinean Simeon RELI (1882-1945) şi rectorul Academiei Teologice din Cluj Ioan VASCĂ (1892-1964), iar la Pătrăuţii de Jos, publicistul, filologul şi politicianul Ion POPESCU (n. 1964).

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 36, 1876 p. 46, 1907 p. 169

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[5] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[6] Apărarea Naţională, Nr. 15, Anul II, duminică 3 martie stil nou 1907, p. 3

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 159, 160

[8] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[9] Dugan, Ilie, Patroni şi patronat în biserica ortodoxă din Bucovina. Date şi reflexii,  în Românul, Nr. 98, Anul II, Arad, joi 3/16 mai 1912, pp. 8, 9

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[11] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[12] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 76, Cernăuţi în 22 Octomvrie nou 1919, pp. 5-9

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 10, Cernăuţi 22 martie nou 1921, pp. 112-117

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 2, Cernăuţi 25 ianuarie nou 1921, pp. 18-21

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[18] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552