Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Pătrăuţi pe Suceava

Biserica lui Ştefan cel Mare din Pătrăuţi

PĂTRĂUŢI PE SUCEAVA. Sat vechi românesc, atestat documentar în 10 aprilie 1430, când Alexandru cel Bun întărea lui Vlad Aldiş (Aduş) „satul anume Pătrăuţi pe Suceavă, ocolul de sus, acolo unde este casa lui”, Pătrăuţi pe Suceavă este reamintit, în 12 decembrie 1627, când Miron Barnovschi Vodă întărea jumătate de sat lui Lupul Cup şi jupânesei lui, fata Enculesii.

1709: Biserica din Pătrăuţi, ctitorită de Ştefan cel Mare, în 1487, ruinată în veacurile care au urmat, dar reparată, între anii 1709-1724, de episcopul Calistru al Rădăuţilor, şi transformată în biserică a unei mănăstiri de maici, avea, în 1843, 1.468 enoriaşi, păstoriţi de parohul Georgie MEDVIG şi de preotul cooperator Vasilie TURTURIAN. În 1876, biserica avea 1.175 enoriaşi, păstoriţi de parohul Ioan ABADGER. În 1907, paroh era cărturarul bucovinean Constantin MORARIU, născut în 1854, preot din 1878, paroh din 1897, iar cantor, din 1905, George ŞINDELARIU, născut în 1878.

1711: În 12 mai 1711, episcopul Calistru al Rădăuţilor „a acoperit, împreună cu banul Dimitrie Macri”, staroste de Cernăuţi, pustia mănăstire din Pătrăuţi, care de mult timp sta descoperită, a înpopulat-o din nou cu călugăriţe şi i-a înapoiat satele ei, Pătrăuţi şi Mihoveni”[1].

1747: Cealaltă jumătate de sat aparţinea mănăstirii Pătrăuţi, iar în 27 iunie 1747, „călugăriţa Natalia de la Pătrăuţi, cu întreg soborul” se jeluia lui Grigore Ghica Vodă, „zicând precum că moşia lor, Pătrăuţi, care se hotărăşte cu (moşia) Dragomirna şi cu o moşie a mănăstirii Sf. Ilie, şi, mai sus, cu Costina, se împresoară”, iar Vodă trimite hotarnici.

1765: În 15 iunie 1765, stareţa Sofia se jeluia la Divan, împotriva lui Radu căpitan, care ar fi împresurat moşia mănăstirii dinspre Dărmăneşti.

1772: În 16 iunie 1772, călugăriţele se jeluiau împotriva ispravnicilor, care le-ar fi interzis să-şi ia scultelnici din satele mănăstireşti, „zicându-să să şi-i ia din oameni străini, bejenari”, iar Divanul Domnesc, evlavios şi nespus de cucernic, întărea mănăstirii 30 de scutelnici din Pătrăuţi, 10 pentru mănăstire, 5 pentru Iustina, fata Păşcăniţii, 5 pentru Elisaveta, fata Miclescului, 3 pentru Sofronie Cherchejoai, 3 pentru două fete ale lui Durac şi 2 pentru popa Afanasie din Pătrăuţi.

1774: În 1774, satul Pătrăuţi avea 51 familii de iobagi, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Mijlociu, 5 popi şi 48 ţărani iobagi. Robii mănăstireşti, ţiganii, desigur că încă nu se luau la numărătoare, deşi vor spori numărul populaţiei de mai târziu.

1775: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Pătrăuţi, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „56 – toată suma caselor”, însemnând 16 scutelnici ai văduvelor Negeloae, Micliasca şi Cercăzoae, 6 popi, 3 femei sărace, 1 ţigan şi 30 birnici.

1781: În 22 decembrie 1781, vechilul mănăstirii de maici din Pătrăuţi, Grigorie preot, declara Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina că mănăstirea a fost zidită de Ştefan cel Mare, apoi a fost părăsită, de creşteau copaci pe ziduri, până ce, în urmă cu vreo 80 de ani, episcopul Calistru al Rădăuţilor a refăcut-o.

1782: Călătorind spre Suceava, prin Româneşti şi Pătrăuţi, înspre „Luitak” (N.N.: Realizatorii volumului presupun, cu oarece îndoieli, că ar fi unul dintre cele două sate Călineşti, al lui Ienache sau al lui Cuparenco, dar mult mai probabil că este vorba despre satul Iţcani), Hacquet întâlneşte aici „primii colonişti ai provinciei, care au emigrat din Banat. Aceştia nu erau decât nişte cerşetori, în număr de douăzeci şi două de familii, care s-au aşezat pe terenurile şi în casele părăsite de moldoveni (la anexare). Cum nu era destul loc pentru ei, aici, au fost mutaţi ceilalţi la Suceava (unde a mai fost aşezată o colonie germană), la Molodia, la Dragomirna şi „Rosez” (N.N.: Localitate dispărută, opinează realizatorii volumului, deşi s-ar părea că e vorba despre satul Roşa, de lângă Cernăuţi). Aceşti oameni au primit ajutoarele necesare, dar nici pe departe ce au primit germanii, iar mai apoi, treptat, au trebuit să achite totul”[3].

1784: În 1784, satul Pătrăuţi avea 97 familii de ţărani.

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, scria că „mănăstiri de călugări sunt la Humor, Putna, Suceviţa şi Dragomirna, iar în Pătrăuţi este o mănăstire de călugăriţe de rit ortodox”[4].

1861: Din 1861, funcţiona în Pătrăuţi o şcoală cu 5 clase[5].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[6].

1886: În 15 noiembrie 1886, doi pătrăuţeni care lucrau la rafinăria de petrol din Gara Iţcani, Mandachi Pascariu şi Petrea Ichimciuc au fost victimele unui accident de muncă, fiind otrăviţi de gazele unui vagon cisternă, pe care îl curăţau[7].

1890: În 1890, comuna Pătrăuţi, cu biserica voievodală readusă la rostul ei şi slujită de preoţii Teodor Danilevici şi Teodor Petruc, ajutaţi de cantorul bisericesc Georgie Velehorschi, avea 1.667 locuitori. Comuna avea doi învăţători, pe Giorgie Nicoară şi pe Ilarie Vitenco, iar obştea aceea apreciabilă era condusă de primarul Teodor Turturean.

1891: Volumul 17, nota 160, pagina 178 (Conservarea monumentelor din Bucovina). „Profesorul conservator Romstorfer a înaintat deja Comisiei Centrale un raport foarte important, privind necesitatea conservării multor monumente importante din Bucovina. În același timp, el a atras atenția asupra bisericilor mănăstirești din Putna, Suceviţa, Dragomirna, asupra bisericilor mai vechi ale parohiilor și ale filialelor din Horecea, Toporăuţi, Siret (2), Mănăstirişte, Suceava (4) Ilişeşti, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Rădăuţi, Suceviţa, Solca, Comareşti, Arbore, Volovăţ, Milişăuţii de Sus, Satulmare, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vatra Moldoviţa etc., în afară de numeroasele biserici din lemn. La biserica din Mănăstirea Humor, mortarul piedestalului, care are o înălțime de aproximativ un metru, a căzut parțial, cu excepția peretelui inferior, care poartă încă picturi splendide. Pe cei aproximativ 30 cm lățime, pietre de profil pietonal sunt desfăcute sau chiar aruncate, îmbinările fiind mai ales fără mortar. Trotuarul din jurul bisericii s-a scufundat atât de adânc, încât nu numai că nu mai servește scopului, dar a devenit de-a dreptul dăunător construcției. Când s-au desființat mănăstirile, această biserică a devenit biserică parohială, iar iconostasul de acolo este de remarcat“[8].

1901: În 24 februarie 1901, inconfundabilul cărturar bucovinean Constantin Morariu, paroh la Pătrăuţi, a înfiinţat banca raiffeisiană din comună, cu 87 membri, sub preşedinţia lui George Nicoară, cu Ioan de Barbir vicepreşedinte, cu George Bucevschi membru al direcţiunii, viitorul primar Ion Corniciuc, cu care cărturarul bucovinean avea să se afle într-o permanentă dispută, fiind vistiernic.

1907: Din comitetul districtual al Sucevei făceau parte urmaşul celebrului făcător ardelean de clopote, Vasile Fogoraş, împreună cu primarul Ioan Corniciuc şi cu Ion Solonar, toţi „gospodari din Pătrăuţ”[9].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[10], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la pătrăuţencele Paraschiva TURTUREAN (învăţătoare, 27 ani în 1908) şi Catinca a lui Sava URÎTU (70 ani în 1908).

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Pătrăuţul pe Suceava, comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe pârâul Pătrăuceanca,afluent, pe stânga, al râului Suceava. Suprafaţa: 22,56 kmp; populaţia: 2.667 locuitori români, de religie gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra satului, şi târla Prisaca. Printr-o şosea comunală este legată de drumul districtual Suceava-Siret, care trece prin apropiere. Are o şcoală populară, cu 2 clase (deci, 60 şcolar – n. n.); o biserică parohială, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, şi un cabinet de lectură. Pe teritoriul acestei comune a zidit Ştefan cel Mare o biserică, la 1487. Populaţia se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor; în timpul iernii, o bună parte îşi agoniseşte pâinea zilnică în pădurile fondului rcligionar, prin tăiatul lemnelor. Comuna posedă 990 hectare pământ arabil, 227 hectare fânaţuri, 26 hectare grădini, 752 hectare imaşuri, 1.413 hectare păduri. Se găsesc 135 cai, 881 vite cornute, 1.074 oi, 700 porci, 178 stupi. Pătrăuţi, mănăstire, astăzi biserică parohială în comuna rurală Pătrăuţi pe Suceava. A fost zidită de Ştefan cel Mare, la 1487. Războaiele ce au clocotit însă pe petecul de pământ unde se află acest sfânt lăcaş erau pricină că mănăstirea a rămas multă vreme părăsită (nici vorbă, responsabilitatea fiind a Mitropoliei Sucevei, care o lăsase să se ruineze şi să fie copleştă de copaci şi buruieni – n. n.). Abia între anii 1709 şi 1724 ea a fost restaurată, de către episcopul Rădăuţului, Calistru, aşezându-se în ea maici (fete de boieri, pentru care au fost aduşi mulţi robi ţifani – n. n.), ce au şi stăpânit mănăstirea cu multă râvnă până la secularizarea ei de către austrieci! La 1776, se aflau la Pătrăuţi încă 37 de maici. Mănăstirea poseda, pe lângă satul Pătrăuţului, încă moşia Mihoveni. Pătrăuţi, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 42,07 kmp; populaţia: 109 locuitori, dintre care majoritatea o formează românii şi germanii, restul ruteni, izraeliţi şi alţii; religia gr. or. pentru majoritate, apoi rom. cat., mozaică şi evanghelică. Se compune din moşiile: 1). Pătrăuţul propriu-zis, cu târlele Cruciana şi Racoveţ, având împreună 22 locuitori; 2). Mihoveni; 3). Mitocul; 4). Lipoveni şi 5). Buninţi”[11].

1909: „Avem o societate de cetire şi în Pătrăuţ pe Suceavă şi mărturisesc sincer că, într-o duminică, am rămas uimit, când am văzut localul ei plin de membri şi pe fiecare cu câte una, două sau şi mai multe cărţi în mână, iar bibliotecarul mi-a arătat dulapul de cărţi aproape gol şi un caiet, cu însemnarea numelui împrumutătorilor, umplut gata şi altul nou în loc. Fac acum o mică digresiune. Parohienii mei, având concentrate în casa lor naţională „Viitorul”, biblioteca şi banca sătească, societatea „Arcaşul”, prăvălia, o sală spaţioasă pentru petreceri şi o concesiune pentru vânzarea de băuturi, au început a fi harnici cetitori. Dar, ah!, eu nu ştiu de mai este altă comună în Bucovina, unde să se facă, de sfânta taină a căsătoriei, atâta batjocură, câtă se face în Pătrăuţ pe Suceavă. Şi mai sunt între voi, pătrăuţenilor, şi de aceia ce socot că văd aşa de bine, cum nu mai vede nimeni altul, şi tocmai din pricina acestei sumeţii nu se sfiiesc a zgâria pe furiş trupul încă tot răstignit al bietului nostru bine obştesc, dorind să se înfrupte măcar cu o picătură de sânge din el. Şi foarte mult ar trebui să scriu, dacă aş vrea să înşir toate păcatele câte se fac încă în Pătrăuţ, în privinţa datoriei creştineşti către aproapele. Concesiunea de băuturi l-a silit pe comitetul societăţii „Viitorul” să înfinţeze, în timpul din urmă, o societate nouă, în care cei ce vor să intre au să primească numai următorul bilet tipărit: „Bilet de intrare la societatea treziei pe viaţă „Mântuirea”. Juruiesc înaintea lui Dumnezeu şi a tuturor martorilor de faţă că, măcar de aş bea orice băutură, voi fi treaz toată viaţa, atât în casa mea, ca să dau pildă bună soţiei mele şi copiilor mei, cât şi la cumătrii, nunţi, hramuri şi la orice fel de petreceri şi prilejuri, fie din satul meu sau ori şi de unde ar fi. La hramul din Pătrăuţ pe Suceavă nu voi da nici unui hramar băuturi până la ameţire şi, venind vreunul la casa mea numai cât de puţin ameţit, nu-i voi mai da nici un strop de băutură. Aşa să-mi ajute Dumnezeu, să-mi mântuiască traiul de aici şi sufletul, şi să deie sănătate şi tot binele soţiei mele şi copiilor mei. Amin” (Iscălitura mea). Dintre multele cauze ale înfinţării acestei societăţi, dau aici numai una: parohianul meu Teodor Bucevschi mi-a spus că un fecior beat umbla să-l ucidă la cabinet (casa naţională). Mai departe, el mi-a grăit cam aşa: „Eu nu mai pot suferi cele ce se întâmplă la cabinet. De aceea, nici nu mă mai duc acolo, ci, duminica şi sărbătoarea, merg la şvabii din Iţcani (cei cu „Biblia”), unde şi ei se adună la cabinetul lor şi îţi e mai mare dragul să-i asculţi, cât de frumos grăiesc şi se pun la cale despre lucrul câmpului cu maşinele de cosit şi de semănat şi despre toate nevoile. Acolo aferim că-ţi place să stai la sfat şi eu am învăţat multe de la dânşii şi am mare folos!”. Cazul fugii analfabetului Teodor Bucevschi, de la întunerecul cabinetului din Pătrăuţ pe Suceavă, la lumina cabinetului nemţilor din Iţcanii Noi ne arată foarte clar seceta, foametea şi urgia de care am amintit şi numaidecât trebuie să fie, pentru noi, românii, un memento / Constantin Morariu”[12].

1915: Urmând exemplul Vienei, care iniţiase „Ţintuirea ostaşului ferecat”, şi al Berlinului, unde „s-a construit din lemn o statuie uriaşă a generalului Hindenburg, pe a cărui suprafaţă se pot bate 20 milioane de ţinte”, colectându-se, astfel, 20 milioane de mărci, Suceava, „din iniţiativa unui comitet aranjor al serbării, compus din neobositul prefect Dr. Korn, Preşedintele Tribunalului Dr. Handl, girantul oraşului, consilierul guvernial V. Gribovschi, şi profesorul gimnazial Dr. Orest de Tarangul” a pus să se facă „un product, lucrat cu multă artă, din lemn de tei, de cunoscutul maestru Vasile Buliga din Câmpulung”, după care a trecut la organizarea de colecte publice… La Pătrăuţi, în 27 octombrie, reprezentant al prefecturii a fost inspectorul Tarasievici. Era o vreme rea, dar, datorită preotului Constantin Morariu, administratorului silvic Bârtoi, primarului şi secretarului Rodinciuc şi preoţilor Eugen Bodnarescul din Hatna şi Totoiescu din Mitoc, s-au strâns 1.065 coroane, iar „copii din şcoală, sub conducerea doamnelor învăţătoare şi a superiorului Brăescu, au apărut, la ţintuire, fiecare cu coroana sa. Astfel se documentează creşterea patriotică ce o primesc copilaşii noştri. Au ţinut cuvântări, iar primarul Morariu, din Mitoc, a cerut venirea buciumului şi în comuna lui, duminică, 7 noiembrie 1915[13].

1916: Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă înregistrează şi dania genistului din Arbeiter Abtig I/41 „Gheorghian Vasile, din Pătrăuţi, cu 1 coroană”[14].

1914-1918: Sacrificiul de sânge pentru Bucovina a fost făcut de „Infanteristul Atanasie Doroftei, Pătrăuţii Sucevei, Regimentul 22, rănit”[15]; „Glotaşul Ioan Greciuc, Pătrăuţii Sucevei, Regimentul 22, prizonier”[16]; „Sergentul major George Croitor, Pătrăuţii Sucevei, Bat. jandarmi 5, rănit; Infanteristul George Haraga, Pătrăuţii Sucevei, Regimentul 22, rănit”[17]; „Maxim Rotar, fiul lui Petru, născut la 12 octombrie (?), în Pătrăuţi, în timpul din urmă domiciliat aici, a fost înrolat, la începutul războiului, la oaste şi a căzut prizonier la ruşi. El ajunse în lagărul de prizonieri în Trotzkoje, guvernământul Samara, aici s-a îmbolnăvit de tifos şi, după comunicările unor persoane necunoscute, ar fi murit, în anul 1915. Fiind, deci, probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Ana Rotar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[18]; „Toader a lui Gheorghe Nastasi, din Pătrăuţi pe Suceava, care a participat la război şi să fi căzut în anul 1914, pe frontul rusesc, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Măriuca a lui Toader Nastasi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[19]; „Simion a lui Toader Sauciuc, din Pătrăuţi pe Suceava, a participat la război şi ar fi căzut, într-o luptă în Carpaţi, în anul 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Iftemia a lui Simion Sauciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[20]; „Ştefan a lui Ioan Luţac, din Pătrăuţi (pe Suceava – n. n.), a participat la război şi ar fi murit într-un spital din Freiberg, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Ana a lui Ştefan Luţac, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[21]; „Vasile a lui Simion Bucevschi, din Pătrăuţi pe Suceavă, a participat la război şi e dispărut din anul 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Veronica a lui Vasile Bucevschi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[22].

1919: În cadrul schimbărilor din conducerile Cooperativelor Raiffeisen, la Pătrăuţi pe Suceava, sunt şterşi Constantin Morariu, Ioan de Barbier, Ioan Solonariu, George Bucevschi şi George Nicolai Turturean, fiind introduşi directorul Arsenie Fartaieş, vicedirectorul Ioan Dohotariu şi membrii în direcţiune Ioan Corniciuc, George Romaş şi George Ioan Gavril Iureţchi[23].

1920: „Deciziune de expropriere No. 1582/20. Deciziunea comisiunii agrare de ocol Suceava, cu care s-a decis renunţarea la expropriere a corpurilor rusticale fasc. No. 361, 1421,1630 şi 2038 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Pătrăuţi (Suceava), proprietatea dnei Sidonie Reszuska şi Bronislau Reszuski şi Helene Reszuska, măritată Hasenöhrl, a devenit definitivă”[24].

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[25]: Ignătescu Vasile, soldat, ctg. 1941, cu ultimul dorniciliu în comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, mort la 27 iunie 1941; Cervinschi Gheorghe, soldat, ctg. 1931, cu ultimul domiciliu în comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, mort la 1 iulie 1941; Greciuc Ilie, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, mort la 28 iulie 1941”.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[26], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Mănescu Isidor, la Pătrăuţi, p. 11; Slimac Minodora, la Pătrăuţi, p. 11”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[27], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Mănescu Teofila, de la Pătrăuţi pe Suceava, la Volovăţ, post XIV, cea mai mare în grad; Slimac Minodora, de la Pătrăuţi, la Soloneţul de Jos”[28]; „Cocârlă Aurora, de la Iazlovăţ, la Pătrăuţi, post VII, soţ învăţător; Holca Aurelia, de la Fenău-Bihor, la Pătrăuţi, post XII, interese materiale; Pircu Rozalia, de la Drăgoeşti, la Pătrăuţi, post I, singura solicitantă”[29].

La Pătrăuţi pe Suceavă s-au născut publicistul George TURTUREANU (23 mai 1906) şi poetul iconar George IONAŞCU (12 februarie 1909).

[1] DIMITRIE DAN, Cronica Episcopiei de Rădăuţi, p. 100

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 342

[3] Călători, X, II, p. 827

[4] Călători, XIX, I, pp. 779-783

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 48, 1876 p. 41, 1907 p. 157

[6] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[7] REVISTA POLITICĂ, Anul I, Nr. 13, decembrie 1886, p. 4

[8] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[9] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, joi 21 martie stil nou 1907, p. 4

[10] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[11] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 159, 160

[12] Foaia Diecezană, Nr. 38, Anul XXIV, 20 septembrie stil vechi 1909, p. 2

[13] Viaţă Nouă, IV, nr. 165 din 31 octombrie n. 1915, p. 4

[14] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[15] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[16] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[17] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 76, Cernăuţi în 22 Octomvrie nou 1919, pp. 5-10

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 232-240