Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Plavalari şi Ruşi Mănăstioara

PLAVALARI şi RUŞI-MĂNĂSTIOARA. Numele vechi al acestei moşii, din care şi pe care s-au desprins câteva sate, a fost Bezhaci, sub acest nume fiind întărită de Ştefan Vodă, în 15 iulie 1445, lui Oancea logofăt.

1468: În 24 septembrie 1468, Ştefan cel Mare întărea lui Şteful Cernătescul, printre alte moşii, „şi, pe Suceava, Ruşciori”.

1479: Satul udeştean de astăzi se numea Ruşciori sau Ruşi, şi în 1479, când Ştefan cel Mare îi acorda un privilegiu lui Radu Gribovăţ pentru acest sat, „mai sus de Bosance şi mai jos de Uideşti” (sat care există şi astăzi), cum se scria îi în uricul lui Miron Barnovschi, când voievodul menţionează că, „precum ne-am învoit cu cinstitul şi credinciosul boier dumnealui Lupul mare vornic, dănd schimb pentru schimb, dănd domnia mea boierului amintit mai sus satul Ruşi, ocolul Sucevii, şi 300 ughi (ducaţi ungureşti), iar boierul ne-a dat ale sale drepte ocini şi moşii, anume Chindivani, sub munte, şi Solomoneşti, ocolul Neamţ, care amăndouă satele le-am dat mânăstirii Hangu, făcută de noi”.

1627: În 23 martie 1627, Miron Barnovschi dă marelui vornic Lupu Balş, în cadrul unui schimb de moşii, satul Ruşi şi 300 galbeni ungureşti. Marele Vornic Lupu Balş a lăsat satul moştenire fiului său, Bejan, care, în 19 iunie 1665, împreună „cu vecinii săi din satul Rus”, se jeluieşte Divanului Domnesc al lui Eustratie Dabija Vodă de… cursul râului Suceava, care, mutându-şi albia, în urma inundaţiilor de primăvară, l-a păgubit de trei parcele de pământ, în hotarul cu Iugşeni. Ispravnicii domneşti, constatând că aşa stau lucrurile, confirmă lui Vodă temeinicia plângerii, iar acesta recunoaşte şi întăreşte vechiul hotar al satelor, aflate în neaşteptat litigiu. Moştenitorul lui Bejan Balş a fost fiul său, slugerul Dumitru Balş.

1679: În 25 iunie 1679, satul Plavalari aparţinea căpitanului de curteni din ţinutul Sucevei, Luca, iar întăritura din partea Divanului domnesc, o scrisoare semnată de Miron Costin vel (mare) logofăt, de Neculai Rădco vel logofăt şi Gavril Costachi vel vornic, precizează dreptul lui Luca „de a ţine şi a opri a sa driaptă ocină şi moşii den sat den Pleavălari“. Mai târziu, a şasea parte din sat va fi confirmată lui Gheorghe Ursachi, care o cumpărase, cu 100 lei turceşti, de la Vasile Merescul, nepotul Băzăceanului. În vremea aceea, satul Pleavălari era un cătun al satului Ruşii Mănăstioarei, numit, în mod uzual, Rus-Plavalar. A şasea parte a satului Plavalari avea să treacă, mai târziu, în proprietatea marelui vistiernic Gheorghe Ursachi, care a cumpărat-o de la Vasile Merescul şi de la fraţii săi, nepoţii Băzăceanului, cu 100 lei turceşti.

1719: În 8 iunie 1719, văduva slugerului Dumitru, Maria (fata Nastasiei şi a lui Mihalachi postelnic), şi fiul lor, Constantin, au dăruit jumătate de sat „Rus, care se hotărăşte cu pământurile bisericii… mai sus de Bosance şi mai jos Uideşti”, Mitropoliei Suceava, Mihai Racoviţă Vodă întărind dania, peste trei zile, în 11 iunie, dar Mitropolia avea să readucă satul în proprietatea familiei Balş, în 16 august 1724, când dă jumătate din satul Rus lui Ion Balş, fiul slugerului Dumitru, pentru partea de loc pe care acesta o stăpânea în coasta Sucevei, pe Tătăraşi.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Rusii, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „151 – toată suma caselor”, însemnând 20 slugi şi 30 scutelnici ai stolnicesei Ilinca, 30 scutelnici ai agăi Iordache Balş, 19 femei sărace, 25 ţigani, 4 popi şi 23 birnici.

1783: În 10 martie 1783, boierul Vasile Balş, cel care a făcut durul, dar cinstitul raport despre Bucovina, a declarat în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina că mama sa, Ilinca, posedă jumătate din satul Plavalar, pe care o primise Lupu Balş de la Miron Barnovschi, iar cealaltă jumătate de sat îi aparţine stolnicului Vasile Balş, ca moştenire de la Gheorghe Ursachi vistiernic.

1812: În 26 februarie 1812, Iordachi Balş, fiul lui Mihalachi, cumpără satele Plavalari, Rus şi Mănăstioara de la unchiul său, Vasile baron Balş, dar urmaşii acestuia vând le vând, Plavalari, Rus şi Mănăstoara devenind proprietatea Zamfirei Sluzanska şi al Soltanei Zgora, care, în 14 februarie 1857, îşi înscriu drepturile de proprietate.

1841: La Rus-Plavalar cu Poieni, biserica cu hramul „Sfântul Arhanghel Mihail” funcţiona sub patronanajul Iordachi nobil de Balş, preot administrator fiind Daniel Muntian[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Suceava (Oraş cu tribunal districtual) cu Cutul Zamca, Iţcanii Vechi şi Şeptilici, Bosance cu Nemericeni, Podeni, Hriaţca şi Lisaura, Buneşti, Buninţi, Chilişeni, Danila, Găureni, Hatna cu Dărmăneşti, Iacobeşti sau Fogodisten cu Gura Solcii, Slobozia sau Milişăuţii de Jos, St. Ilie, Ipoteşti, Iţacanii Noi, Călineşti Enache cu Vasilache, Călineştii lui Kuparenko, Costâna cu Berindeşti, Liteni, Mereţei, Mihoveni, Mitocul Dragomirnei cu Lipoveni, Părhăuţi, Pătrăuţi pe Suceava, Reuseni, Romaneşti, Rus Mănăstioara, Rus Plavalar cu Rus Poienile, Securiceni, Şcheia, Soloneţ, Stroieşti pe Suceava, Tişăuţi, Todireşti cu Pietroasa, Uideşti, Zahareşti”[3].

1876: Biserica veche a Sfântului Dimitrie din Plavalar a fost construită în 1876 şi dotată, în 1881, cu un iconostas, adus de la biserica Sfântului Dimitrie din Suceava.

1881: În 18 septembrie 1881, stil nou, a fost sfinţită biserica din Rus-Plavalari, construită prin contribuţii benevole, paroh fiind Leon Popovici.

1886: În 1886, s-a deschis o şcoală cu 2 clase în Plavalar[4].

1896: O listă de subscripţie pentru „rădicarea unui monument de peatră şi tipărirea scrierilor profesorului Ştefan Ştefureac”, din martie 1896, întocmită de „Constantin SOROCEAN, paroch în Rus-Plăvălar”, cuprinde următoarele nume de localnici: Nicanor VERENCA, George ROŞU, Dumitru alui Iordachi NICOARĂ, Mihalachi ROŞU, George alui Ioan COCOLAŞ, Dumitru alui Nicolae ARAMĂ, Sevastiana lui Iftimie LUNGU, George alui Manole ARAMĂ, Niculai GRIGA, Ionică alui Vasile BOSÂNCEAN, Maria PETIC, George NĂSĂUDEAN, Constantin alui George BOLOHAN, Toader alui Iordachi BOLHAN, Niculai MÂNĂSTIREAN, Toader I. PÂNZARIU, George alui Constantin MUNTEAN, Ioan alui George alui Simion BOLOHAN, Ilie a lui Dumitru COLESNIUC, Nicolae alui Grigore MUNTEAN, Ioan alui Grigore MUNTEAN, Mandachi ŞERBAN, Dumitru COLESNIUC, Toader alui Cosma BOLOHAN, Nicolae alui Petrea BEJINARIU, Petrea alui Dimitrie COLESNIUC, Ioan TESLOVAN, Nicolae alui Ioan PÂNZARIU, Vasile MOLDOVAN, , Dochiţa BOLOHAN, Ioan alui Nicolae MUNTEAN, Andron DAMASCHIN, George alui Petrea alui Ion MUNTEAN şi Gavril ARAMĂ[5].

1897: Din 1897, funcţiona în Rus-Mănăstioara o şcoală cu 2 clase[6].

1899: O altă listă de subscripţie, de la începutul anului 1899, în folosul Societăţii „Şcoala Română”, menţionează numele localnicilor din „Rusplavalar”: Nicolai alui Dumitru COLESNIUC, învăţătorul Nicolai NICOARĂ, Nicolai BEJINARIU, Simion FILIMON, Nicolai MĂNĂSTIREAN, Simion GULINSCHI, Georgi alui Petru MUNTEAN, Ilie NICOARĂ, Nicolai alui Mihai PÂNZARIU, Lazăr BOLOHAN, Ilie COLESNIUC, Nicolai alui Grigori MUNTEAN, Vasile BOLOHAN, Nicolai alui Grigorie MĂNĂSTIREAN, Dumitru NICOARĂ, Saveta BEJINARIU, Constantin ŞERBAN, Georgi alui Constantin MUNTEAN, Manolachi BOLOHAN, Ion alui Grigorie MUNTEAN, Vasili CUCINSCHI (STRATU), Toader alui Iordachi BOLOHAN, Ion alui Nicolai MUNTEAN, Grigori MĂNĂSTIREANU, Georgi BEJINARU, Costan BEJINARIU, Petru FILIMON, Gavril BOLOHAN, Neculai BUJOREANU, Dumitru alui Toader BOLOHAN, Zanfira CIUTAC, Ion alui Toader BOLOHAN, Nistor MĂNĂSTIREAN, Nicolai PÂNZARIU, Vasili PÂRVAN, Toader PÂRVAN, Georgi NĂSĂUDEAN, Toader RĂSNICIUC, Vasili alui Georgi MUNTEAN, Georgi MARENIUC, Petru STANCIUC, Georgi SCRIPCARIU, Manoli MARENIUC, Dumitru şi Vasile ai lui George BOLOHAN, Paraschiva MUNTEAN, Nicolai alui Ion PÂNZARIU, Georgi alui Iordachi BOLOHAN, Ion alui Iordachi COLESNIUC, Vasili alui Petru COLESNIUC, Constantin alui George BOLOHAN, Petru HREBAN, Nicolai alui Ioan BOLOHAN, Mihai BOLOHAN, Georgi COLESNIUC şi Mihai STRIŞCA[7].

1903: O ultimă listă, din 1903, cu donaţii pentru sprijinirea copiilor şcolari din Rus-Mănăstioara (numit aşa în text), menţionează următoarele nume de localnici: preoteasa văduvă Savastia POPOVICI, avocat Dr. Adolf FINKLER, arendaşul de moşie Salomon P. STORPER, învăţătorul superior Nicolaiu BOTEZAT, primarul George BUMBU, fabricantul de alcool Iosef GOLDSTEIN, cantorul Nicanor VERENCA, Iosef STRZELBITCHI, COLORUS, Franz PLEFCHE, Ioan BARTUŞ, Ioan CUDLA, Leon BOROŞ, Anton METELCA, Emanuil GOLEA, Niculai BUMBU, Casian LUNGU, Casian BAIDA, Ieronim CODREAN, Ioan BOSÂNCEAN, Dumitru LUNGU şi Nicuţă alui Iliucă GOLEA[8].

1904: „Biserică nouă de sânţit în Rus-plavalari, decanatul Sucevei. Parochul din Rus-plavalari, decanatul Sucevei, Cucernicia Sa, părintele paroch Leon Popovici (tatăl viitorului profesor sucevean şi publicist Eusebie Popovici), a reuşit cu bravii săi parochieni a construi şi înzestra din contribuţii benevole o biserică nouă în comuna Plavalari. Înalt P.S.S. Părintele Metropolit a promis prea graţios că va merge Însuşi Î.P.P.S. s-o sânţească în ziua de 18 Septembrie 1881, stil nou. Fie-ni iertat a-i striga D-lui paroch Popovici: Bravo, părinte! Astfel de fapte îl decorează şi-l excelează pe un preut! Iar parochienilor Sânţiei Sale, bravilor Plăvălăreni, li zicem din inimă sinceră şi curată: Dumnezeu să vă primească jertfele ce le-aţi depus pe sântul altar al credinţei părinţilor noştri“[9]. „Vechea iubire de oaspeţi a Românilor ne aşteaptă la Rus-Mănăstioara, în casa bătrânei preotese, mama oaspetelui meu din Suceava. Casa, minunat îngrijită, e înconjurată de un cerdac pe stâlpi şi, de acolo, ochii cuprind, peste apa hotarului, plaiurile şi satele Moldovei”[10].

1907: Din Comitetul naţional pentru districtul Suceava făceau parte şi Nicolai Bumbu, gospodar în Rus-Mănăstioara, şi Ilie Colesniuc, gospodar în Plavalar[11]. Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[12], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la localnicii Nastasia LACĂTUŞ (45 ani în 1909), Zamfira MUNTEAN (27 ani în 1909), Rachila PATRAŞ (17 ani în 1909), Ana a lui Gheorghe COJOCAR (40 ani în 1908), Marta a lui Constantin GORA (25 ani în 1908), Aniţa CHILĂU (28 ani în 1909) şi Nicanor VERENCA (cantor, 58 ani în 1908).

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Rusu-Plavalar, comună rurală, districtul Suceava, aşezată la hotarul cu România, pe pârâul Reuseni, şi lipită, în partea de nord-estică, cu comuna Reuseni. Suprafaţa: 8,62 kmp; populaţia: 882 locuitori, excusiv români, de religie gr. or. Se conpune din vatra satului, cu 840 locuitori, şi din cătunul Mânăstioara. Este unită cu comunele învecinătoare prin drumuri de câmp, care dau, în cele din urmă, în drumul districtual Suceava-Chilişeni. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi 2 biserici filiale, una în Rus-Plavalar, cu hramul „Sfântul Dumitru”, şi alta, în Mânăstioara. Este pomenită într-un hrisov din anul 1478, prin care Ştefan cel Mare oferă lui Radu Gribovici această comună, cu diferite privilegii. La 1776, era în stăpânirea jupânesei Ilinca Balş. Forma, odată, împreună cu Rusu-Mânăstioara şi Rusu-Poeni, o singură comună, proprietatea boierului Rusu Balş (fantezie: satul Ruşciori este atestat din 24 septembrie 1468, şi nu a existat nici un boier Lupu Balş, ci Vasile, care a vândut satele Rus şi Mănăstioara nepotului său, Iordachi Balş, în 26 februarie 1812 – n. n.). , de la care îşi derivă şi numele. Populaţia se ocupă cu agricultura, creşterea vitelor şi puţin cu cultura viţei de vie; o parte însă trece în România, vara, la secerat, şi iarna, la exploatarea pădurilor. Comuna posedă 420 hectare pământ arabil, 55 hectare fânaţuri, 33 hectare grădini, 120 hectare imaşuri, 360 hectare păduri. Se găsesc 54 cai, 335 vite cornute, 560 de oi, 317 porci 61 stupi. Rusu-Plavalar, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 7,35 kmp; populaţia: 27 locuitori, în majoritate români gr. or. Depindea, înainte, de comuna de azi Rusu-Plavalar. Rusu-Poeni, sat, districtul Suceava, aşezat pe malul drept al râului Suceava, aproape de Chilişeni. Suprafaţa: 3,39 kmp; populaţia: 217 locuitori români, de religie gr. or. Este legat, printr-un drum cîmpean, de drumul districtual Suceava-Chilişeni; ţine de biserica parohială din Mânăstioara. Forma, odinioară, împreună cu Rusu-Mânăstioara şi Rusu-Plavalar, o singură comună, în slăpânirea boierului Rusu Balş, de la care a provenit şi numele acestor comune. Populaţia se ocupă cu agricultura, creştera vitelor şi pescuitul. Posedă 453 hectare pământ arabil, 136 hectare fânaţuri, 1 hectar 50 ari grădini, 64 hectare imaşuri, 56 hectare păduri. Se găsesc 15 cai, 122 vite cornute, 24 oi, 106 porci şi 28 stupi. Rusu-Mânăstioara, comună rurală, districtul Suceava, aşezată pe malul drept al râului Suceava, aproape de confluenţa sa cu pârâul Reuseni. Suprafaţa: 5,50 kmp; populaţia: 813 locuitori români, de religie gr. or. Se compune din vatra satului, cu 626 locuitori, şi din satul atenent Luncuşoara. Prin marginea sa de sud trece drumul districtual Suceava-Chilişeni, are o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, de care ţin filialele din Rusu-Plavalar şi Mânăstioara, precum şi satul Rusu-Poeni. Forma, odinioară, o singură comună, împreunăcu Rusu-Plavalar şi Rusu-Poeni, în stăpânirea familiei Balş. Îşi derivă numele de la primul ei posesor, Rusu-Balş. Populaţia se ocupă cu agricultura, cu creşterea vitelor şi puţin cu cultura viţei de vie. Comuna posedă 410 hectare pământ arbil, 34 hectare fânaţuri, 6 hectare 50 ari grădini cu vii, 166 hectare imaşuri, 29 hectare păduri. Se găsesc 32 cai, 347 vite cornute, 85 oi, 261 porci şi 21 stupi. Rusu-Mânăstioara, moşie, cu administraţie specială, districtul Suceava. Suprafaţa: 1,98 kmp; populaţia: 50 locuitori, dintre care sunt 38 izraeliţi şi 7 români. Depindea, odată, de cormuna de azi Rusu-Mănăstioara”[13].

1914-1918: „Infanteristul Constantin Pârvan, Rus-Plavalar, Reg. 22, rănit”[14].

1916: „În vara anului 1916, armata română, răzbind prin trecătorile Carpaţilor, înaintă fulgerător spre inima Ardealului, visul de atâtea veacuri al energiei româneşti. În luptele din jurul Braşovului, ostaşii români au întâlnit un regiment bucovinean, în cari doi soldaţi au refuzat să tragă împotriva fraţilor lor de sânge. Condamnaţi la moarte, ei au fost constrânşi să-şi sape singuri mormintele, la o margine a cimitirului din Satulung, au fost executaţi, fiecare pe marginea mormântului său, şi acoperiţi cu ţărna primitoare a pământului ardelenesc. / Preotul din Satulung, în care s-a întâmplat groaznica executare, părintele Zenovie Popovici, aducându-şi aminte de eroica moarte a celor doi Români bucovineni, a hotărât să desgroape, după zece ani, chinuitele lor oase şi să le dea, împreună cu osemintele altor opt ostaşi români, la loc de cinste, în faţa bisericii din mijlocul cimitirului în care martirii bucovineni au fost executaţi. / Acest pios act de recunoştinţă faţă de amintirea lui Zamfir Nicoară din Rus-Plavalar şi a lui Dumitru Cătană, a cărui comună de obârşie nu se ştie încă, s-a petrecut în ziua de 7 octombrie 1928, cu onoruri militare pe care le-au dat Vânătorii de munte din Bucovina, sub comanda colonelului Savu… / Pe Troiţa ridicată la căpătâiul martirilor bucovineni, înfrăţiţi în pământul Săcelelor cu opt viteji răpuşi şi ei de moarte, în avântul lor ostăşesc, s-au săpat următoarele cuvinte: / În amintirea vitejilor ostaşi căzuţi pe aceste locuri pentru întregirea neamului românesc şi pentru preamărirea jertfei eroilor martiri, învăţătorii români bucovineni Dumitru şi Ioan (în timpul săpării inscripţiei, încă nu li se cunoşteau numele), foşti în armata austro-ungară, executaţi, în Octombrie 1916, şi aruncaţi în gropile săpate de ei, neprimind să lupte împotriva fraţilor români“. Textul acesta a fost scris de Dimitrie Marmeliuc, el însuşi rănit la Oituz, dar ca luptător al Armatei Române, şi a fost publicat în Calendarul „Glasul Bucovinei“ pe anul 1928. Zamfir Nicoară fusese coleg de clasă, la gimnaziu greco-ortodox din Suceava, cu un alt viitor erou bucovinean, Silvestru Micuţariu, şi el luptător, ca şi Ion Grămadă, ca şi Alexandru Bocăneţu, ca şi vărul său, Ambrozie Micuţariu, în Armata Română. Ţărâna celor doi martiri, Dumitru Catană şi Zamfir Nicoară, a fost adusă la Suceava şi reînhumată, sub o stâncă, şi ea adusă anume, de lângă Biserica din Muzeul satului bucovinean, adusă de la Vama.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[15]: Covăceanu I. Ioan, seria 1938, media 7,50, numit în comuna Plavalar, postul IV, jud. Suceava”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[16], următorii învăţători şi învăţătoare: Rotaru Alexandrina, comuna Plavalar, jud. Suceava, media 8,08”.

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[17], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Biberiac Oresta, la Plavalari, p. 5”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[18], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Seiciuc Olga, de la Rus-Mănăstioara, la Botuşana, post IX, soţ învăţător”.